Iată-ne ajunşi la ultima treaptă a urcuşului duhovnicesc pe care Postul ne-o pune în faţă! De astăzi începe Sfânta şi Marea Săptămână a Patimilor Domnului nostru Iisus Hristos. Timpul acesta este cel mai preţios din tot cursul anului şi de aceea fiecăreia dintre zilele acestei săptămâni încă din vechime i s-a dat numele de “mare şi sfântă”. Şi, cu adevărat, zilele acestea sunt mari, pentru măreţia lucrurilor ce s-au săvârşit într-însele. Cu adevărat ele sunt sfinte, pentru curăţia cu care le petrec adevăraţii creştini şi pentru sfinţenia pe care ele o pot aduce tuturor celor ce le petrec cum se cade.

       În timpul ei ne reamintim si retrãim ultimele zile din viaţa Mântuitorului, cu întreaga lor tensiune si dramã lãuntricã, într-o stare de sobrietate şi mãreţie în acelaşi timp, de tristeţe, dar şi de bucurie, de pocãinţã, dar şi de nãdejde.

      Iată pentru ce Sfânta Biserică acum, la începutul acestor zile măreţe şi sfinte, ne deşteaptă auzurile noastre printr-un deosebit îndemn, chemându-ne să le petrecem cu vrednicie. Şi pentru ca îndemnul acesta să fie ascultat şi urmat de noi, Sfânta Biserică ni-l adresează chiar în numele şi din partea Domnului nostru Iisus Hristos:  “Mergând Domnul spre patima cea de bunăvoie, a zis Apostolilor pe cale: Iată ne suim in Ierusalim, şi se va da Fiul omului, precum scrie pentru Dânsul. Veniţi dar, şi noi cu gânduri curate să mergem împreună cu El şi-mpreună să ne răstignim şi să murim pentru desătările lumeşti, ca să viem împreună cu Dânsul.” (Stihirea I de la Vecernie).

† Teodosie,prin Harul lui Dumnezeu Arhiepiscop al Tomisului,

 

Iubitului nostru cler, cinului monahal și dreptcredincioșilor creștini, har și pace de la Hristos Cel Înviat, slăvit împreună cu Tatăl și Duhul Sfânt, iar de la noi, părintești binecuvântări.
„Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul, să ne bucurăm și să ne veselim întru ea”

Hristos a înviat!

Iubiți credincioși,

Se cuvine să aducem mulțumire Bunului Dumnezeu pentru că ne-a învrednicit să ajungem în zilele Sărbătorii Sărbătorilor și a Luminii tuturor luminilor, în care suntem chemați să prăznuim cu bucurie Învierea Domnului. În această zi a bucuriei pline de Sfânta Lumină, Hristos înviază din mormânt ca un Atotputernic, zdrobește încuietorile iadului și puterea morții, eliberând toată umanitatea de povara păcatului și împărtășindu-ne fiecăruia Viața Sa spre mântuire. Pentru aceasta, toată suflarea este chemată în Sfânta noastră Biserică, pentru a lua parte la bucuria trăirii și a mărturisirii Învierii, ca fiind cea mai mare minune dătătoare de Viață veșnică și credință dreaptă, după cum spune cântarea: „Cerurile să se veselească după cuviință și pământul să se bucure; și să prăznuiască toată lumea cea văzută și cea nevăzută, că a înviat Hristos, bucuria cea veșnică”. Citeşte mai departe…

Zid şi acoperământ erai în timpul vieţii tale, fericită maică, tuturor celor ce alergau la tine şi după moarte nu încetezi să mijloceşti înaintea lui Dumnezeu pentru cei ce cu credinţă vin la mormântul tău. Pentru aceasta, auzi-ne pe noi, păcătoşii, îndureraţi şi de multe necazuri fiind stăpâniţi şi nădăjduind toţi în ajutorul rugăciunilor tale, îţi cântăm: (…)

Bucură-te, cuvioasă maică Matrona, caldă rugătoare lui Dumnezeu pentru noi!

Aceasta se născu în familia unor ţărani săraci din satul Sebino, guberia Tula.  Încă de la început Dumnezeu dori să descopere pe vasul Său cel ales, căci în vremea afundării în apa Botezului, se văzu stâlp de tămâie cu bună mireasmă ridicându-se din cristelniţă. Văzând minunea, evlaviosul preot Vasile spuse tuturor celor prezenţi de sfinţenia acestui copil. Mai mult, pe pieptul pruncei se putea vedea o ridicătură în semnul crucii.

Întrucât din naştere fu lipsită de vedere, copiii adesea o batjocoreau, iar fetele mai mari o băteau cu urzică, pricină pentru care încă din copilărie se ferea de oameni, încetând să mai iasă din casă şi dăruindu-se rugăciunii şi cugetării la cele dumnezeieşti. Locuind în apropierea bisericii satului, mergea la toate slujbele, stând neclintită şi învăţând cu timpul toate cântările.

Chiar de îi lipsea vederea cea din afară, vederea cea duhovnicească o făcu să iubească nespus de mult icoanele, astfel că în odaia sa întregul perete de sus până jos era plin de icoane în faţa cărora ardeau neîncetat candele şi dinaintea cărora petrecea îndelungate ceasuri în rugăciune, cuprinzând în inima sa de copil întreaga lume.

Pe când avea 6-7 ani, se arătară darurile bogate pe care Dumnezeu le vărsase într-însa, căci putea vedea limpede gândurile şi păcatele oamenilor. Citeşte mai departe…

† P I M E N,
DIN MILOSTIVIREA LUI DUMNEZEU
ARHIEPISCOP AL SUCEVEI ŞI RĂDĂUŢILOR

 

Iubitului nostru cler, cinului monahal şi binecredincioşilor creştini din de Dumnezeu păzita noastră Arhiepiscopie, har, milă şi pace de la Dumnezeu – Tatăl, iar de la noi, arhierească binecuvântare.

IUBIŢI CREDINCIOŞI,

Multe minuni a săvârșit Domnul nostru Iisus Hristos în vremea viețuirii Sale cu trupul pe pământ, dar Învierea Sa din morți rămâne pentru toate veacurile cea mai mare minune. Faptul Învierii este dovada de netăgăduit a puterii Sale dumnezeiești. Citeşte mai departe…

Sufletul meu Te caută pe Tine, Doamne; arată-mi faţa Ta lovită de palmele ucigaşe ale oamenilor! Arată-mi hlamida roşie cu care Te-au îmbrăcat! Arată-mi cununa de spini de pe frunte cu care Te-au încununat! Arată-mi Trupul Tău însângerat de bătăi şi obrazul Tău scuipat de muritori… Eşti supărat pe noi, păcătoşii, Doamne! Pentru că Tu eşti hulit, iar noi lăudaţi! Tu eşti lovit şi noi mângâiaţi, Tu eşti desculţ şi în haină de acară îmbrăcat, iar noi cu haine scumpe împodobiţi! Tu n-ai “nici chip, nici asemănare”, iar noi suntem frumoşi şi odihniţi! Tu mereu însetat pentru sufletele noastre, iar noi îndestulaţi de pâine şi apă! Citeşte mai departe…

Trei zeci de arginți a fost prețul pentru care Iuda Iscarioteanul L-a trădat pe Iisus, după cum scrie Evanghelistul Matei: „Atunci unul din cei doisprezece, numit Iuda Iscarioteanul, ducându-se la arhierei, a zis: Ce voiţi să-mi daţi şi eu Îl voi da în mâinile voastre? Iar ei i-au dat treizeci de arginţi. Şi de atunci căuta un prilej potrivit ca să-L dea în mâinile lor” (Matei 26 14-16). Într-adevăr, după Cina cea de taină, Iuda s-a dus la arhierei, unde au căzut de acord asupra modului în care să-L predea lor pe Fiul Omului, în schimbul a 30 de monede de argint. Ulterior, după ce a văzut că arhiereii L-au predat pe Hristos lui Ponțiu Pilat, cuprins de remușcări, Iuda le-a înapoiat banii și s-a dus și s-a spânzurat: „Atunci Iuda, cel ce L-a vândut, văzând că a fost osândit, s-a căit şi a adus înapoi arhiereilor şi bătrânilor cei treizeci de arginţi, zicând: am greşit vânzând sânge nevinovat. Ei i-au zis: ce ne priveşte pe noi? Tu vei vedea. Iar el, aruncând arginţii în templu, a plecat şi, ducându-se, s-a spânzurat.” (Matei 27, 3-5).

Cuvântul folosit în Evanghelia după Matei pentru a desemna cele 30 de monede este αργύρια, însemnând monede metalice din argint. Există mai multe opinii exprimate de cercetători cu privire la tipul și proveniența acestor 30 de monede. Donald Wiseman  în lucrarea Illustrations from Biblical Archaeology, London: Tyndale Press, 1958, propune mai multe posibile identificări: fie erau tetradrahme emise de cetatea Tyrului, cunoscute și sub numele de șekeli de Tyr, fie statiri emiși de cetatea Antiohiei, monede ce aveau pe una din fețe chipul Împăratului August, dar ar fi putut fi și tetradrahme emise de Ptolemei.

Astăzi, opinia generală cu privire la cele 30 de monede este aceea că erau șekeli de Tyr. Acest tip de tetradrahme au fost fabricate la Tyr (în Libanul de astăzi) din anul 125 dinainte de Hristos și până în anul 65 sau 66 după Hristos, pe durata stăpânirii romane asupra acestei însemnate cetăți. Aceste monede erau folosite și pentru plata impozitelor datorate Templului din Ierusalim (vezi Matei 17, 24). Pe una dintre fețe avea întipărită figura împodobită cu frunze de lauri a zeului tyrian Melkart, cunoscut și sub numele de Baal, identificat de elini cu Hercule, în vreme ce de evrei era numit, în batjocură, Beelzebul. Continuarea şi sursa: pemptousia.ro