Omilie a Mitropolitului Augustin de Florina la pomenirea
Sfântului Evanghelist Marcu
(25 aprilie)
EVANGHELISTUL MARCU
Astăzi, iubiţii mei, este sărbătoarea Evanghelistului Marcu. Ce ştim despre el? Să deschidem Sinaxarele ca să aflăm cele referitoare la viaţa lui.
***
Dascăl şi părinte duhovnicesc al Evanghelistului Marcu a fost Sfântul Apostol Petru. Cu câte a auzit din gura lui a scris o Evanghelie, Evanghelia după Marcu.
Sfântul Marcu a propovăduit Evanghelia în timpul cezarului Tiberiu, care a împărăţit din anul 14 până în anul 37 d.H. A propovăduit în tot Egiptul, în Libia, în Varvariki şi în Pentapole. Citeşte mai departe…
PREDICA MITROPOLITULUI AUGUSTIN DE FLORINA
LA SĂRBĂTOAREA SFÂNTULUI MARE MUCENIC GHEORGHE
Astăzi este sărbătoarea unuia din cei mai mari mucenici ai credinţei noastre, a Sfântului Gheorghe, Purtătorul de biruinţă. Sărbătoarea aceasta coincide cu cel mai frumos anotimp. Şi precum cântă Biserica noastră, să alergăm astăzi pe câmpuri să culegem flori şi să împletim cununi pentru a încununa pe eroul credinţei noastre creştine.
Dar să culegem flori este cel mai uşor lucru. Altceva însă se cuvine să facem astăzi, ceva mult mai înalt. Ce anume? Să cunoaştem cine este Sfântul Gheorghe. Şi la aceasta voi încerca să vă dau un scurt răspuns.
* * *
Patria Sfântului Gheorghe este Asia Mică. S-a născut în părţile Cezareei şi a fost compatriot cu Sfântul Vasile cel Mare. Părinţii lui erau bogaţi şi nobili. Tatăl lui a fost martirizat pentu Hristos atunci când Sfântul Gheorghe era mic, în leagăn. Mama lui, doar de 20 de ani, era dintre acele mame care cred în Dumnezeu. De aceea nu s-a recăsătorit cum fac astăzi multe, care deşi trupul bărbatului lor nu a putrezit încă în mormânt, ele îşi caută un alt bărbat! În Asia Mică, o singură Cununie exista, una, nu mai multe. Ca şi turturelele: dacă una este omorâtă, perechea ei, nu se înjugă cu altcineva, rămâne singură până la sfârşit şi plânge pe ramuri. Aşa şi atunci. Nu zic că cei care vin la a doua Nuntă păcătuiesc, dar îndeosebi nunta este una, cea pe care o binecuvintează Dumnezeu, Sfânta Treime şi Prea Sfântul Duh. Citeşte mai departe…
Omilie a Mitropolitului Augustin de Florina la
pomenirea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe (I)
(23 aprilie)
Mucenicii, dovada Învierii lui Hristos
Pe 23 aprilie, iubiţii mei creştini, Biserica noastră cinsteşte pomenirea Sfântului Marelui Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă. Despre el vom vorbi aici. Dar înainte de a vorbi despre Sfântul Gheorghe vom spune câteva cuvinte despre Paşti, pentru că sărbătoarea Sfântului Gheorghe cade de obicei aproape de Paşti şi are o legătură cu marea sărbătoare a Învierii Domnului nostru.
Paştele, sărbătoare a sărbătorilor şi praznic al praznicelor. Se bucură îngerii şi arhanghelii, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, drepţii de Învierea Domnului. Dar ne bucurăm şi noi, pentru că din mormânt a zburat viaţa cea nemuritoare, iertarea păcatelor noastre, biruinţa şi triumful împotriva păcatului, a morţii şi a lui Lucifer. Precum spune minunat Ioan Gură-de-Aur în cuvântul său catehetic, pe care îl aud toţi cei care rămân până la sfârşitul Dumnezeieştii Liturghii pascale:
Să nu se plângă nimeni de lipsă, că s-a arătat Împărăţia cea de obşte. Nimeni să nu se tânguiască pentru păcate, că din mormânt iertare a răsărit. Nimeni să nu se teamă de moarte, căci ne-a izbăvit pe noi moartea Mântuitorului.
Adică: Toţi cei care sunteţi săraci, nu vă întristaţi, căci bogăţie este Hristos. Toţi cei care sunteţi păcătoşi, ştergeţi-vă lacrimile, căci Hristos vă iartă păcatele. Toţi cei care vă temeţi de moarte, prindeţi curaj, căci Hristos a biruit moartea. Citeşte mai departe…
Predică la Duminica Mironosiţelor a
Mitropolitului Augustin de Florina
(Marcu 15, 43 – 16, 8)
Alte predici la Duminica Mironosiţelor:
Iubiţii mei, religia noastră nu este o poveste, o minciună. Este unicul adevăr în lume. Nu o zicem noi; o demonstrează faptele, istoria celor douăzeci de veacuri. Este arborele pe care nu l-a sădit omul, ci Dumnezeu. Şi tot arborele pe care îl va sădi Dumnezeu, toţi dracii nu vor putea să-l dezrădăcineze. Îşi vor rupe securile de el, dar rădăcina lui rămâne nedezrădăcinată.
Religia noastră este adevărată, pentru că Cel care a întemeiat-o nu este doar un om mare, ca atâţia alţii. Este adevăratul Dumnezeu. Că este Dumnezeu o demonstrează şi o strigă nesfârşitele Lui minuni, sfânta Lui vieţuire, învăţătura Lui neîntrecută şi, în sfârşit, faptul că într-adevăr a înviat din mormânt. Pe Charos (personificare a morţii) nimeni n-a putut să-l învingă, nici bogatul, nici omul de ştiinţă, nici generalul, nici împăratul. Cu Charos s-a luptat şi l-a biruit numai Hristos. El este adevăratul Dumnezeu. Citeşte mai departe…
PREDICA SFÂNTULUI GRIGORIE PALAMA LA
DUMINICA MIRONOSIŢELOR
Alte predici la Duminica Mironosiţelor:
1. Invierea Domnului este innoirea firii omenesti si plamadirea din nou a lui Adam cel dintai, care fusese inghitit de moarte prin pacat si reintors prin moarte in pamantul din care a fost plamadit; este intoarcerea omului la viata cea fara de moarte. Nimeni dintre oameni nu l-a vazut pe Adam, la inceput, cum a fost plamadit si daruit cu viata, caci in acel ceas nu exista inca nici un om; insa, dupa ce a luat duh de viata prin insuflarea dumnezeiasca, cea dintai dintre toate fapturile omenesti l-a vazut o femeie, caci Eva a fost cea dintai fiinta omeneasca creata dupa Adam; tot astfel, pe cel de al doilea Adam, Care este Domnul, n-a fost om sa-L vada inviind din morti, caci nimeni dintre cei apropiati Lui nu se afla de fata, iar ostasii care pazeau mormantul, tulburati de frica, erau ca si morti. Or, dupa ce a inviat El, cea dintai care L-a vazut a fost o femeie, precum am auzit astazi din Evanghelia, cea dupa Marcu: „Si inviind dimineata, in ziua cea dintai a saptamanii, El S-a aratat intai Mariei Magdalena…” [Marcu 16, 9].
2. S-ar parea ca Evanghelistul spune deslusit ca ceasul in care a inviat Domnul era dimineata in zori, si ca mai intai s-a infatisat Mariei Magdalena, Citeşte mai departe…
26 Aprilie: Cuviosul Kalandion din Cipru
În satul Páno Aródes, aproape de Pafos, se află singura biserică din lume închinată Cuviosului Kalandíon. Această biserică, aflată în centrul satului, a fost zidită în secolul al XVIII-lea. Sfântul Kalandíon este puțin cunoscut chiar și în patria sa natală, insula Cipru.
Biserica Sfântului Kalandion, Pano Arodes, Cipru
Conform cronicarului cipriot Leontie Maherás, care a trăit în secolul al XV-lea, Cuviosul Kalandíon este unul din cei trei sute de sfinți alamani care au poposit în Cipru în secolul al VII-lea, izgoniți fiind de către musulmanii sarazini care au cucerit Palestina și Siria, principalele centre ale monahismului răsăritean. Sfântul Kalandíon a fost episcop de Antiohia. După ce a fost izgonit de către sarazini, a poposit în Cipru, dimpreună cu alți doi monahi, Agapie și Varlaam, unde au dus o viață ascetică.
Citeşte mai departe…
Troparul Sfântului Apostol şi Evanghelist Marcu, glasul al 3-lea:
Învăţat fiind de Apostolul Petru, te-ai făcut Apostol al lui Hristos şi ca un soare ai strălucit marginilor, podoaba alexandrinilor ai fost, fericite, căci prin tine Egiptul s-a eliberat de înşelăciune şi ca un stâlp al Bisericii, prin învăţătura ta cea Evanghelică pe toţi ai luminat. Pentru aceasta luminat cinstind, pomenirea ta prăznuim, de Dumnezeu grăitorule Sfinte Apostole Marcu; roagă pe Dumnezeu Cel Înduplecat prin tine, să dăruiască iertare de greşeli sufletelor noastre.
Cântarea 1, glasul 1
Irmos: Dreapta ta cea purtătoare…
Stih: Sfinte Apostole şi Evanghelist Marcu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Pe Apostolul Marcu văzătorul de Dumnezeu lăudându-l, chem harul Duhului, ca, insuflându-mi mie luminat, să-mi gonească neştiinţa şi Dumnezeiască bogăţie de înţelepciune să-mi dăruiască. Citeşte mai departe…
Pomenirea Sf. Cuv. Vasile de la Poiana Mărului
(25 Aprilie)
VIAŢA ŞI NEVOINŢELE
Părintele Vasile Ieroschimonahul, mare trăitor al monahismului românesc din secolul al XVIII-lea, s-a născut în anul 1692. După ce „a vieţuit din tinereţe cu dumnezeiască râvnă în pustietăţi cu mari râvnitori spre viaţa cea monahicească”, cum mărturiseşte ucenicul său, stareţul Paisie (1722-1794) de la Neamţu (1), s-a statornicit, în anul 1713, împreună cu alţi părinţi călugări, în schitul Dălhăuţi, pe care l-a condus, ca stareţ, douăzeci de ani (2).
Citeşte mai departe…
Sf. Ierarh Iosif
Mărturisitorul din Maramureş
*
(24 Aprilie)
VIAŢA ŞI NEVOINŢELE
În străvechiul pământ românesc al Maramureşului, a existat o viaţă şi organizare bisericească ortodoxă, care poate fi urmărită încă din primele veacuri creştine. Pe la mijlocul veacului al XV-lea, fraţii cneji Drag şi Dragoş (primul „descălecător” în Ţara Moldovei), au ctitorit o mănăstire, cu hramul Sfântului Arhanghel Mihail, în satul Peri (azi în Ucraina subcarpatică); în 1391, la rugămintea urmaşilor acestor ctitori, mănăstirea a fost declarată „stavropighie” a Patriarhiei, cu alte cuvinte îi era subordonată direct. În această mănăstire şi-au stabilit reşedinţa unii episcopi ortodocşi, care îndrumau viaţa duhovnicească a credincioşilor din Maramureş. Dar în satele din nordul acestui pământ românesc s-au aşezat treptat şi unii credincioşi ruteni, care-şi aveau propriul lor episcop, cu sediul la Muncaci (azi Mukacevo, în Ucraina). Episcopii români din Maramureş s-au străduit să menţină credinţa ortodoxă şi conştiinţa naţională în sufletul păstoriţilor lor de aici. Aceşti episcopi, ca şi călugării din schiturile şi mănăstirile maramureşene, au păstrat strânse legături cu fraţii lor de-o limbă, de un neam şi de-o credinţă din Moldova învecinată. Citeşte mai departe…
Între mitropoliţii de vrednică pomenire ai Transilvaniei de altă dată se numără la loc de cinste şi Sfântul Ierarh şi Mărturisitor Ilie Iorest, care a păstorit la Alba Iulia între anii 1640-1643. Venea în acest scaun după unii mari mitropoliţi, fiind urmat apoi de şi mai vrednicii ierarhi Simion Ştefan (cel care va tipări prima ediţie integrală a Noului Testament în româneşte, în 1648) şi Sfântul Sava Brancovici.
De numele mitropolitului Iorest – ca şi de acela al lui Sava – se leagă acţiunea energică de apărare a Ortodoxiei româneşti din Transilvania, în faţa încercărilor de calvinizare şi de înstrăinare de neam a românilor, pornite de principii şi de superintendenţii calvini de atunci. Citeşte mai departe…
Sf. Pasicrat şi Valentin
(24 Aprilie)
VIAŢA ŞI NEVOINŢELE
La 24 aprilie, se sărbătorea în cetatea Durostor (Silistra), din provincia romană Moesia Inferior, local, pătimirea celor doi fraţi, Sfinţii Mucenici Pasicrate şi Valention. După cum aflăm din Sinaxarul Bisericii de Constantinopol, aceşti doi fraţi erau ostaşi creştini din legiunea armatei romane de la Dunăre, cu sediul la Durostor, sub comanda lui Avsolan, căpetenia locului aceluia, în timpul împăraţilor Diocleţian şi Maximian Galeriu.
Citeşte mai departe…
![0425mark-evangelist0021[1]](http://acvila30.ro/wp-content/uploads/2016/04/0425mark-evangelist00211.jpg)
Comentarii recente