Acasă > Cântările Ortodoxiei > 10 octombrie: TROPARUL, CANONUL ŞI VIAŢA SF. MC. EVLAMPIE ŞI EVLAMPIA (Gr, Ro, En)

10 octombrie: TROPARUL, CANONUL ŞI VIAŢA SF. MC. EVLAMPIE ŞI EVLAMPIA (Gr, Ro, En)

 TROPARUL ŞI VIAŢA SF. MC. EVLAMPIE ŞI EVLAMPIA

10 octombrie

Canon de rugăciune

Troparul Sfinţilor Mucenici Evlampie şi Evlampia, sora lui, glasul al 4-lea:

Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nesctricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

 

Condacul Sfinţilor Mucenici Evlampie şi Evlampia, sora lui, Glasul 3:

Fecioara astăzi…

Pe vitejii mucenici şi fraţi după trup, pe Înţeleptul Evlam­pie şi pe Sfânta Evlampia să-i cinstim; că aceştia uneltirile tiranilor le-au ruşinat, cu Puterea Celui Ce S-a răstignit; pentru aceasta s-au arătat mucenicilor mărire, împreună şi laudă.

Cântarea 1, glasul al 6-lea.

Irmosul:

Ca pe uscat umblând Isra­el, cu urmele prin adânc, pe prigonitorul Faraon văzându-l înecat, a strigat: lui Dumnezeu cântare de biruinţă să-I cântăm.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Fiind luminaţi cu Razele cele Prealuminate ale Luminii Celei cu Trei Străluciri, biruitorilor mucenici, cereţi luminare, nouă, celor ce cinstim sfântă pomenirea voastră cea pururea prăznuită.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Raze de soare străluceşte cin­stita şi înfrumuseţată prăznuire a mucenicilor şi pururea lu­minează tăinuit marginile pă­mântului cu Puterea Duhului.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu trup tânăr, tare ai biruit mucenice, pe începătorul rău tăţii celei vechi, răbdând chinuri şi foc şi năpădiri de rele, Sfinte Feri­cite Evlampie.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Fiind scăpaţi cu adevărat Fecioară Preacurată, de osânda cea strămoşească prin naşterea ta, cu glasuri de cântări te feri­cim pururea noi, credincioşii, ca pe o Maică a lui Dumnezeu.

 

Cântarea a 3-a. Irmos: Nu este sfânt precum Tu…

Stih: Sfinte Mucenice Evlampie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Săvârşit-ai luptele cu tărie, răbdând chinuri şi pedep­se amare, întărindu-te de faţă cu nădejdile bunătăţilor celor viitoare, Sfinte Mărite Evlampie.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Văzându-te pe tine, mucenice, îmbrăcat cu mărirea cea lumi­nată a mucenicilor, s-a dat pe sineşi cu totul la chinuri Cinstita Evlampia, cugetând ca şi tine.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Dorind de Hristos, mucenice, toate pornirile tiranilor cele vă­zute, întru nimic le-ai socotit, Sfinte Evlampie, pătimitorule, biruind cu credinţa pe cei pierzători.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Roagă-te, Preacurată Năs­cătoare de Dumnezeu, pentru cei ce te cinstesc pururea, să se izbăvească de toată pornirea cea vicleană a potrivnicilor şi de patimile cele pierzătoare de suflet.

Irmosul:

Nu este sfânt precum Tu, Doamne Dumnezeul meu, Care ai înălţat fruntea cre­dincioşilor Tăi, Bunule şi ne-ai întărit pe noi pe piatra mărturisirii Tale.

 

Cântarea a 4-a.

Irmosul:

Hristos este Puterea mea, Dumnezeu şi Domnul, cinstita Biserică cu Dumneze­iască cuviinţă cântă strigând; din cuget curat întru Domnul să prăznuim.

Stih: Sfinte Mucenice Evlampie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Astupat-ai gurile fiarelor celor sălbatice, cu chemările cele Dumnezeieşti, înfrumuseţându-te cu mărire îngerească şi împodobindu-te cu sfinţitele străluciri ale muceniciei.

Stih: Sfinte Mucenice Evlampie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Locuinţă însufleţită, locaş preasfinţit, te-a aflat pe tine ha­rul Duhului, Înţelepte Mucenice Evlampie; cu care fiind întărit, ai surpat la pământ locaşurile idolilor.

Stih: Sfântă Muceniţă Evlampia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fost-a nemişcată, neîngro­zită, nestrămutată de toate vi­cleniile, chinurile celor cumpli­te, Sfânta Evlampia cea pururea pome­nită, fiind întărită întru Hristos.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Fiind împodobiţi cu sângiurile muceniciei şi păzind între voi, fericiţilor, unirea cu cre­dinţă frăţească, v-aţi lepădat de cugetele cele întunecoase ale tiranilor.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Pricepând de departe foarte arătat Proorocul Avacum, te-a numit pe tine, Curată, Munte Umbrit cu virtuţile; din care ni s-a arătat Cel Ce luminează sufletele noastre.

 

Cântarea a 5-a.

Irmosul:

Cu Dumnezeiască Străluci­rea Ta, Bunule, sufletele celor ce aleargă la Tine cu dragoste, mă rog, luminează-le; ca să Te vadă Cuvinte al lui Dumnezeu pe Tine, Adevăratul Dumnezeu, Cel Ce îi chemi din negura greşelilor.

Stih: Sfinte Mucenice Evlampie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca nişte zori preafrumoase ai strălucit şi ca o stea de zi cu ade­vărat, cu Soarele Cel Prealu­minat, luminând pe credincioşi Dumnezeieşte, cu razele nevoinţelor şi ale minunilor, Sfinte Mucenice Evlampie.

Stih: Sfinte Mucenice Evlampie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Foarte mari dureri suferind şi mulţimea necontenitelor rele socotindu-le ca nişte dulci plă­ceri, Mucenice Evlampie, bucurându-te, ai moştenit răsplătirile cele Dumnezeieşti.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Vărsând pâraie de sânge cin­stită muceniţă, ai câştigat pâ­râul fericirii, prealăudată şi mărire neveştejită în veac şi desfătarea cea dulce a Raiului ai dobândit.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Toate săbiile vrăjmaşului au lipsit de tot cu adevărat, Prea­curată Fecioară fără prihană; că tu ai născut pe Dumnezeul tuturor, Cel Ce cu Crucea a sur­pat trufia vrăjmaşului.

 

Cântarea a 6-a. Irmos: Marea vieţii văzând-o…

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Întinzându-vă, mucenicilor, chinuindu-vă cumplit şi aruncându-vă fiarelor, tăindu-vă mădularele şi aruncân­du-vă în foc materialnic, nu v-aţi lepădat de credinţa cea fără de prihană.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Valurile chinurilor care se înălţau cu tărie, din poruncile judecătoreşti, n-au putut să înece tăria gândului pătimitorilor; că se întăreau de mâna cea Dumnezeiască.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

În curgerile sângiurilor, ce s-au vărsat din voi, aţi înecat pe duşmanul Faraon, iar Bise­rica lui Hristos aţi adăpat-o cu dreaptă credinţă, înflorind întru credinţă, nebiruiţilor mu­cenici.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ca ploaia s-a deşertat în pân­tecele tău Dumnezeu, pentru nespusa îndurare şi cu pârâul desfătării toate le-a adăpat, Stăpână şi lumea, fiind stricată, a înnoit-o.

Irmosul:

Marea vieţii văzând-o înălţându-se de viforul ispitelor, la limanul Tău cel lin alergând, strig către Tine: scoate din stricăciune viaţa mea, Mult Milostive.

 

CONDAC, glasul al 3-lea. Podobie: Fecioara astăzi…

Pe vitejii mucenici şi fraţi după trup, pe Înţeleptul Evlam­pie şi pe Sfânta Evlampia să-i cinstim; că aceştia uneltirile tiranilor le-au ruşinat, cu Puterea Celui Ce S-a răstignit; pentru aceasta s-au arătat mucenicilor mărire, împreună şi laudă.

 

Cântarea a 7-a.

Irmosul:

Dătător de rouă cuptorul l-a făcut îngerul, cuvioşilor tineri, iar pe haldei arzându-i Porunca lui Dumnezeu, pe tiran l-a plecat a grăi: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri!

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Urmând cu harul celor trei tineri mucenici ai Domnului, aţi călcat focul, răcorindu-vă cu Focul Duhului cel fără de materie şi cântând lui Hristos: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri!

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Strujindu-li-se trupul, se în­tărea dragostea cea către Zi­ditorul; că Sfinţii cu toată plecarea către Dumnezeu îndumnezeindu-se, cântau cu credin­ţă: Binecuvântat eşti, Dum­nezeul părinţilor noştri!

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Defăimându-ţi mişcările ini­mii cu Dumnezeieştile suişuri, stai, biruitorule, pe piatra cea neclătinată şi nemişcată a vieţii cântând: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri!

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Pe cei trei tineri nu i-a ars cuptorul, închipuind mai îna­inte naşterea ta. Că Dumneze­iescul Foc, nearzându-te, S-a Sălăşluit întru tine şi pe toţi i-a luminat a cânta: Binecuvân­tat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri!

 

Cântarea a 8-a. Irmos: Din văpaie cuvioşilor…

Stih: Sfinte Mucenice Evlampie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Foarte frumos te-ai arătat cu sufletul şi cu trupul, fiind împresurat cu chinurile gerului, mucenice pătimitorule; şi nebiruindu-te nicide­cum, cântai Stăpânului Hristos în veci.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Ritorisind dimpreună pe Preaîndumnezeitul Cuvânt, au defăimat dogma cea fără de Dumnezeu mucenicii lui Dum­nezeu şi ai Împăratului tuturor, cei legaţi cu rudenie frăţească.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Jertfe şi Dumnezeieşti arderi de tot, miel de bunăvoie jertfiţi, junghieri fără de prihană, pri­nos primit lui Dumnezeu v-aţi adus la Masa cea Cerească, pur­tătorilor de chinuri.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Cunoscându-te stea limpede, cu chipul de lumină care lu­minezi cu razele tămăduirilor sufletele tuturor, Sfinte Biruitorule Evlampie, cu credinţă te lău­dăm în veci.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Bucură-te, Fecioară Neispi­tită de nuntă, cu totul fără pri­hană, Limanul celor înviforaţi de valuri! Bucură-te, Mireasa lui Dumnezeu! Bucură-te, Cu­răţirea păcătoşilor! Bucură-te, Ceea ce ai născut pe Dumnezeu cu Trup!

Irmosul:

Să lăudăm, să binecuvântăm şi să ne în­chinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Din văpaie cuvioşilor rouă ai izvorât şi jertfa drep­tului cu apă ai ars-o; că toate le faci, Hristoase, cu singură voirea; pe Tine Te preaînălţăm întru toţi vecii.

 

Cântarea a 9-a. Irmos: Pe Dumnezeu a-L vedea nu este…

Stih: Sfinte Mucenice Evlampie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Dorind a vedea Mărirea Atotţiitorului şi Frumu­seţea Lui Cea Neasemănată, n-ai luat în seamă necinstea vieţii, răbdând moarte de ocară, mărite, care ţi-a adus mărirea cea de-a pururea, Sfinte Mucenice Evlampie.

Stih: Sfinte Mucenice Evlampie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca o lumină, ca un sfeşnic pururea luminos, te-ai arătat, Sfinte Mucenice Evlampie, celor din noaptea vieţii şi gonind noaptea întu­nericului, ai risipit negura pa­timilor, cu lumina tămădui­rilor, pătimitorule de Dum­nezeu fericite.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Împodobindu-vă înşivă, cu frumoase podoabe vopsite din sângiurile voastre, Sfinţilor Mucenici Evlampie şi Evlampia, staţi înaintea Domnului, pur­tând cununi şi cântând împreu­nă cu îngerii: Sfânt, Sfânt, Sfânt, Sfântă eşti, Treime, Ceea Ce toate le lucrezi şi eşti Atotputernică.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Aduceţi-vă aminte de noi, cei ce cu credinţă săvârşim sfântă pome­nirea voastră, cea pururea cinstită şi sfinţită, plină de lumină şi de strălucire, biruitorilor mucenici şi care ne închinăm cu credinţă la sfintele voastre moaştele, ferindu-ne pe toţi de toate în­cercările.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ceea ce eşti Locaş Luminii care a Strălucit cu cuviinţă Dum­nezeiască din tine Curată şi fără prihană, luminează ochii sufletului meu, gonind întunericul necunoştinţei şi pierzând negura păcatului.

Irmosul:

Pe Dumnezeu a-L vedea nu este cu putinţă oamenilor, spre Care nu cutează a căuta Oştile îngereşti; iar prin tine Preacurată S-a arătat oamenilor Cuvântul Întrupat. Pe Care mărindu-L cu Oştile cereşti, pe tine te fericim.

 

SEDELNA, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul…

Norii cei întunecaţi ai chinu­rilor cu tărie defăimându-i, pătimitorilor, prin harul Mântui­torului aţi strălucit ca Soarele; şi fiind legaţi dimpreună Dumnezeieşte cu dragostea frăţeas­că, la osteneli asemenea prealuminat v-aţi slăvit. Drept ace­ea, după sfârşit, aţi luat de la Înălţime har fără de sfârşit, a tămădui bolile, voi, fraţi împreună pătimitori; rugaţi-vă lui Hristos Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască, celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea voastră.

 

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul…

Fecioară Născătoare de Dum­nezeu, sufletul meu cel smerit, fiind acum necârmuit, se înea­că în valurile supărărilor vieţii, lovit de viforul lor, arătându-se plin peste măsură de povara păcatelor şi ameninţat a merge în fundul iadului; apucă înain­te, Preasfântă Mireasă a lui Dumnezeu şi cu mila rugăciu­nilor tale dându-i linişte, aşează-l în limanul tău; că tu eşti Liman Sufletesc, tu Scăpare de greutatea păcatelor şi-mi suie sufletul meu către Înălţime.

 

SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul…

Mieluşeaua văzând pe Mie­luşelul, Păstorul şi Mântuitorul pe Cruce, se văita lăcrimând şi cu amar grăia: lumea se vese­leşte luând prin tine mântuire, iar pântecele meu arde văzând Răstignirea Ta, pe care o rabzi pentru milostivirea milei, Îndelung Răbdătorule, Doamne, Adâncul milei şi Izvor Nedeşer­tat, milostiveşte-Te şi dăruieşte iertare greşelilor, celor ce cu credinţă laudă Dumnezeieştile Tale Patimi.

În vremea împărăţiei lui Maximilian, fiind mare prigoană asupra creştinilor, mulţi dintre credincioşi, lăsîndu-şi casele, de frica prigonitorilor se ascundeau prin munţi, prin peşteri şi prin pustietăţi. În acea vreme, un tînăr de neam nobil, care îşi avea moşia în ţinutul Nicomidiei, anume Evlampie, creştin cu credinţa şi cu faptele, ascunzîndu-se împreună cu alţi creştini, a fost trimis de aceştia în cetate ca să cumpere pîine şi în ascuns să le-o aducă în pustie. Ajungînd el în Nicomidia, a văzut deasupra porţilor cetăţii o poruncă împărătească scrisă pe hîrtie privitoare la uciderea creştinilor. Evlampie a citit-o şi a rîs de o aşa nebunie a necuratului împărat, care s-a înarmat nu spre vrăjmaşi, ci spre cei nevinovaţi, încît singur aduce la pustiire împărăţia sa, ucigînd mulţime de popor creştinesc. Şi îndată închinătorii la idoli l-au prins pe fericitul Evlampie, l-au legat şi apoi l-au dus la nedreapta judecată. Iar judecătorul cel fără de lege, văzîndu-l pe Evlampie tînăr şi frumos la faţă, mai întîi l-a amăgit cu cuvinte viclene ca să se închine idolilor, zicîndu-i: „Însăşi faţa ta te arată că nu faci parte dintre oamenii cei proşti, ci că eşti de neam nobil şi cinstit. Deci să nu doreşti, frumosule tînăr, ca în deşert să pierzi un chip aşa de frumos ca acesta şi să aduci întru necinste neamul tău cel bun, ci îngrijeşte-te ca mai bine să-ţi înmulţeşti slava şi cinstea ta şi a întregului tău neam, pentru că de vei asculta porunca împărătească şi de te vei închina împreună cu noi zeilor, apoi vei fi cinstit şi slăvit de noi toţi, iar de la împărat vei primi daruri şi la o înaltă dregătorie te va ridica şi vei petrece în fericire zilele tale. Ascultă-mă, dar, pe mine, care te sfătuiesc de bine şi în acelaşi gînd să fii cu noi. Iată, deschise îţi sînt capiştile, înainte îţi stau mulţime de zei, altarele sînt pline de jertfe şi toţi se veselesc de zei, închinîndu-se lor. Deci, intră şi tu şi te închină zeilor, ca şi tu să afli multe bunătăţi şi pe noi să ne umpli de veselie, iar pe zei îi vei avea întotdeauna milostivi”.

Sfîntul Evlampie, umplîndu-se de Duh Sfînt, a răspuns vicleanului judecător, zicînd: „Inima ta este plină de înşelăciune şi pe buzele tale sînt cuvinte viclene; deşarte şi mincinoase sînt toate făgăduinţele tale. Nu mă vei amăgi pe mine, înşelătorule, şi cu acestea nu mă vei întoarce de la Hristosul meu. O! de ai voi tu să asculţi cuvintele mele cele nemincinoase şi sfatul meu cel neviclean şi de ai cunoaşte pe Dumnezeul cel adevărat pe care eu îl cinstesc şi mă închin Lui, eu ţi-aş fi făgăduit de la Dînsul, nu cinste şi mărire nevrednică, vremelnică şi deşartă, ci vrednică şi adevărată, precum şi daruri şi bogăţii pe care nici tu, nici împăratul tău, nici toată lumea nu le are acum. Dar de vreme ce eşti surd ca o aspidă şi nu asculţi pe acela care îţi grăieşte cuvinte folositoare, de aceea vei moşteni partea zeilor tăi în gheena focului, iar pentru aducerea necuratelor jertfe tu însuţi vei fi jertfă viermilor celor neadormiţi. Iar eu jertfesc jertfă de laudă, nu diavolilor, ci Dumnezeului meu şi voi da Celui Prea Înalt rugăciunile mele”.

Judecătorul, auzind acestea, a început a-l îngrozi cu chinurile. Însă fără teamă el se arăta gata la toate muncile pentru Iisus Hristos, Domnul său. Atunci judecătorul a poruncit ca să fie dezbrăcat, întins la pămînt şi bătut cu vine. Şi fiind bătut sfîntul fără cruţare, a răbdat multă vreme cu bărbăţie şi deşi avea mare durere din cauza loviturilor ce i se dădeau, arăta ca şi cum n-ar fi simţit nici o durere, cu aşa de mare bărbăţie suporta chinurile. Iar schingiuitorul, văzînd răbdarea lui, s-a pornit cu şi mai crudă mînie împotriva lui şi a poruncit să fie spînzurat pe un lemn şi să-i strujească trupul cu unelte de fier. Şi era atît de rănit mucenicul, încît se vedeau şi oasele prin rănile lui cele adînci. Iar după acele chinuri mucenicul zăcea pe pămînt, rănit şi însîngerat tot, încît tot trupul lui era o rană; şi nici nu s-au sfîrşit durerile, căci alt chin a scornit judecătorul asupra lui: a poruncit ca să-i lege şi să-i strîngă tare degetele de la mîini şi de la picioare cu nişte curele subţiri, chinuri pe care mucenicul le răbda cu multă durere încît încheieturile degetelor se desfăceau din alcătuirile lor.

Nici cu aceasta nu s-a potolit mînia schingiuitorului, ci a mai adăugat încă şi alte chinuri, pentru că a poruncit să fie înroşit în foc un pat de fier şi pe acel pat să fie întins sfîntul, ca astfel, rămăşiţa trupului său să se topească ca ceara în văpaia focului. Şi fiind înroşit în foc acel pat, Sfîntul Evlampie şi-a făcut semnul crucii şi s-a culcat pe acel pat ca pe un aşternut moale şi trupul lui se frigea şi se topea ca nişte carne de mîncare şi era gata să moară într-un chin ca acela – pentru că nu mai era cu putinţă ca trupul să rămînă viu în acel foc – însă Atotputernicul Dumnezeu îl ţinea viu pe robul Său şi stătea sufletul în el mai presus de fire, ca astfel puterea lui Dumnezeu să strălucească desăvîrşit şi răbdarea mucenicului să fie văzută de toţi.

Cînd aşteptau toţi ca Evlampie să adoarmă cu somnul morţii pe acel pat înroşit, îndată sfîntul a simţit în el o putere şi, sculîndu- se de pe pat, umbla sănătos ca şi cum n-ar fi fost chinuit. Şi crezînd din tot sufletul în Domnul Dumnezeul său, s-a prefăcut ca şi cum s-ar învoi cu necredinţa păgînilor. Pentru aceea îl duseră cu cinste în capiştea idolească şi toţi se bucurau împreună cu judecătorul, părîndu-le că Evlampie s-a depărtat de Hristos şi vrea să se închine la idolii lor. Mulţime de popor, urmîndu-l, mergeau la capişte, iar sfîntul se ruga în sine cu tot dinadinsul lui Dumnezeu şi către Iisus Hristos să arate puterea Sa, să lumineze pe poporul cel orbit şi să se preamărească numele Său cel Sfînt. Şi cînd a intrat în capişte l-a văzut pe idolul Marte, cel mai mare şi mai frumos dintre idoli şi apropiindu-se de acela a zis: „Cu numele Domnului meu Iisus Hristos îţi poruncesc, idole mut şi neînsufleţit, să cazi la pămînt şi să te faci praf”. Şi acestea zicîndu-le sfîntul, îndată idolul a căzut cu zgomot mare şi s-a sfărîmat în bucăţi. Acest lucru văzîndu-l oamenii, au strigat: „Dumnezeul creştinilor este mare şi puternic”. Apoi, mulţi oameni din acel popor au crezut în Hristos, iar judecătorul s-a pornit cu şi mai mare mînie împotriva lui Evlampie şi, luîndu-l, l-a supus iarăşi la chinuri.

Auzind acestea sora lui, care se numea Evlampia, cum că fratele ei Evlampie pătimeşte chinuri pentru Hristos, a alergat degrabă acolo şi stînd în mijloc, cu mare glas a zis către fratele ei: „Oare nu o maică ne-a născut pe noi? Oare nu acelaşi piept ne-a hrănit pe noi? Şi nu sîntem amîndoi învăţaţi a crede în Unul Dumnezeu? Deci, pentru ce tu, pătimind pentru Hristos, mă lipseşti pe mine de aceeaşi cinste? Pentru ce nu mi-ai spus şi mie, ca de la început să sufăr împreună cu tine toate chinurile? Pentru că şi eu vreau să mor pentru Domnul meu ca şi tine, ca să ştie toţi schingiuitorii că sînt creştină şi sînt gata să mor pentru Hristos”. Iar către judecător a zis: „Ascultă-mă, judecătorule, ca să ştii cine sînt: sînt roaba lui Hristos. El este viaţa mea şi bucuria sufletului meu. Pe El îl iubesc şi Lui voiesc să-i fiu jertfită; deci pregăteşte foc, adu fiare, pune roatele cele de chinuri, ascute săbiile şi scorneşte orice chinuri voieşti şi chinuieşte-mă pe mine pentru Hristosul meu, căci sînt gata să le rabd pe toate, la fel cum a răbdat şi iubitul meu frate, Evlampie”.

Atunci călăul judecător auzind acestea, a poruncit ca sfînta să fie bătută peste obraz. Şi au bătut-o aşa multă vreme, încît frumuseţea feţei sale s-a schimbat şi îi curgea sînge din nas şi din gură. Iar Sfîntul Evlampie o întărea pe sora sa cu cuvinte de mîngîiere, zicînd: „Nu te teme, soro, de cei ce ucid trupul, căci sufletul nu-l pot ucide”. Apoi, după porunca călăului, a fost pregătită o căldare cu apă fiartă, ca să fie aruncaţi amîndoi, Evlampie şi Evlampia. Şi cînd voiau să-i arunce, Evlampie, grăbindu-se, a intrat singur în căldare, iar Evlampia, ca o copilă tînără, a început a se cam înfricoşa. Şi fratele ei, văzînd-o că se îndoia, o chema la sine, în căldarea care fierbea, zicîndu-i: „Nu te teme, soro, îndrăzneşte de intră aici, căci precum mă vezi pe mine nevătămat şi nesimţind nici o durere, aşa şi tu, numai de te vei atinge de căldarea aceasta arzătoare şi îndată vei simţi ajutorul lui Dumnezeu şi vei rămîne nevătămată”.

Sfînta, auzind acestea, a intrat degrabă alături de fratele ei în căldare şi îndată s-a stins puterea focului şi căldarea s-a răcit, iar sfinţii, rămînînd nevătămaţi, cîntau şi îl slăveau pe Dumnezeu. Poporul, văzînd şi această minune, două sute de bărbaţi au crezut în Hristos, care, mărturisindu-se că sînt creştini, au murit ucişi cu sabia de mîinile nelegiuiţilor închinători de idoli. Iar judecătorul cel fără de lege a poruncit să-i scoată ochii Sfîntului Evlampie iar Sfînta Evlampia să fie spînzurată de păr şi să fie bătută. Si ea, răbdînd, zicea: „Mulţumesc Ţie, Dumnezeule, Ziditorul meu, că m-ai învrednicit pe mine, roaba Ta, să pătimesc pentru Sfîntul numele Tău”. Apoi judecătorul a poruncit să fie încins foarte tare un cuptor şi să fie aruncaţi sfinţii în acel cuptor. După ce au ars cuptorul, Sfîntul Evlampie, fiind orb, a fost dus de mînă de către ostaşi şi a fost aruncat acolo. Pe Sfînta Evlampia nu trebuia s-o ducă cineva şi s-o arunce acolo, ci a mers singură cu bucurie şi degrabă a intrat ca într-o cameră în acel cuptor înfierbîntat. Însă nici acolo sfinţii n-au fost vătămaţi, pentru că focul s-a schimbat în răcoare, iar ei, umblînd prin mijlocul văpăii, glăsuiau cîntarea celor trei tineri din Babilon şi binecuvîntau pe Dumnezeu.

Judecătorul, neştiind ce să mai facă cu dînşii, a hotărît să fie tăiaţi de sabie. Legîndu-le mîinile la spate ostaşii i-au dus departe, iar cînd au ajuns la locul de pedeapsă, Sfîntul Evlampie şi-a pus sub sabie cinstitul său cap şi ostaşii l-au tăiat, iar Sfînta Evlampia, mai înainte de a fi ucisă şi-a dat sufletul în mîinile lui Dumnezeu, iar ostaşii văzînd-o moartă nu i-au mai tăiat capul. Şi aşa Sfîntul Evlampie, împreună cu sora lui Evlampia, sfîrşidu-şi nevoinţa muceniciei, au mers împreună la purtătorul de nevoinţă Hristos, ca să ia de la El cununa despărţirii. Cu ale căror rugăciuni să ne învrednicească şi pe noi împărăţiei Sale Domnul nostru Iisus Hristos, Căruia, împreună cu Tatăl şi cu Sfîntul Duh, I se cuvine cinstea şi mărirea în veci. Amin.

Ἔζησαν στὰ χρόνια του αὐτοκράτορα Μαξιμιανοῦ (296 μ.Χ.). Ὁ διωγμὸς κατὰ τῶν χριστιανῶν ἦταν σκληρὸς καὶ ἀνελέητος. Γι’ αὐτό, ὁ Εὐλάμπιος καὶ ἡ ἀδελφή του Εὐλαμπία κρύβονταν μαζὶ μὲ ἄλλους χριστιανοὺς στὸ βουνό. Ἐκεῖ, ζοῦσαν καλλιεργώντας τὴν προσευχὴ καὶ τὴ μελέτη τῶν Ἱερῶν Γραφῶν.

Κάποια μέρα, ὁ Εὐλάμπιος πῆγε στὴ Νικομήδεια νὰ προμηθευθεῖ τροφές. Ἀλλὰ οἱ εἰδωλολάτρες τὸν ἀναγνώρισαν καὶ ἀμέσως τὸν συνέλαβαν. Βέβαια, στὴν ἐρώτηση τοῦ βασιλιὰ ἂν πιστεύει στὸ Χριστό, ὁμολόγησε φανερὰ ὅτι εἶναι χριστιανός, ὁπότε τὸν ἔβαλαν μέσα σὲ εἰδωλολατρικὸ ναὸ γιὰ νὰ θυσιάσει μὲ τὴ βία. Ὁ Εὐλάμπιος, ὅμως, διὰ τῆς προσευχῆς συνέτριψε τὸ εἴδωλο τοῦ θεοῦ Ἄρη. Καὶ ἐνῷ ἄρχισαν νὰ τὸν μαστιγώνουν μὲ τὸν πιὸ ἀπάνθρωπο τρόπο, ὅρμησε ἡ ἀδελφή του Εὐλαμπία, καὶ ἀφοῦ τὸν ἀγκάλιασε, παρακάλεσε τὸ Θεὸ νὰ τὴν ἀξιώσει νὰ συμμαρτυρήσει μὲ τὸν ἀδελφό της. Τότε ἔβαλαν καὶ τοὺς δυὸ σὲ ἕνα καζάνι μὲ βραστὸ νερό. Ἀλλὰ διὰ θαύματος αὐτοὶ δροσίζονταν, καὶ ἔτσι βγῆκαν σῶοι καὶ ἀβλαβεῖς.

Αὐτὸ ἔκανε νὰ πιστέψουν στὸ Χριστὸ 200 εἰδωλολάτρες, οἱ ὁποῖοι μαζὶ μὲ τὸν Εὐλάμπιο καὶ τὴν Εὐλαμπία ἀποκεφαλίστηκαν ὑπὲρ τῆς ἀλήθειας τοῦ Κυρίου.
Καὶ ὅπως λέει ὁ λόγος τοῦ Θεοῦ, «Δόξα καὶ τιμὴ καὶ εἰρήνη παντὶ τῷ ἐργαζομένῃ τὸ ἀγαθόν». Δηλαδή, δόξα καὶ τιμὴ καὶ εἰρήνη θὰ ἀποδοθεῖ στὸν καθένα ποὺ ἐργάζεται τὸ ἀγαθὸ καὶ πεθαίνει γι’ αὐτό.

Ἀπολυτίκιον. Ἦχος α’. Τὸν τάφον σου Σωτήρ.
Τῆς φύσεως θεσμῷ, συνημμένοι ἐνθέως, ὁμόψυχοι στερρῶς, ὡς ὁμαίμονες θεῖοι, αὐτάδελφοι Μάρτυρες, ἐν ἀθλήσει ὡράθητε, ὦ Εὐλάμπιε, σὺν τῇ σεμνῇ Εὐλαμπίᾳ· ὅθεν στέφανον, νικητικὸν δεδεγμένοι, ἡμᾶς διασῴζετε.

Κοντάκιον. Ἦχος γ’. Ἡ Παρθένος σήμερον.
Τοὺς γενναίους Μάρτυρας, καὶ ἀδελφοὺς κατὰ σάρκα, τὸν σοφὸν Εὐλάμπιον, καὶ Εὐλαμπίαν τιμῶμεν· οὗτοι γὰρ, τῶν παρανόμων μηχανουργίας, ᾔσχυναν,ἐν τῇ δυνάμει τοῦ Σταυρωθέντος· ἀνεδείχθησαν διό περ, Μαρτύρων δόξα, ὁμοῦ καὶ καύχημα.

Μεγαλυνάριον.
Ἐκλαμπρὸν ἐν ἄθλοις καὶ θεαυγῆ, Εὐλάμπιε Μάρτυς, Εὐλαμπία ἡ εὐκλεής, σὲ τεθεαμένη, ἐκλάμπρως κοινωνεῖ σοι, τῶν ὑπερλάμπρων πόνων· μεθ’ ἧς τιμῶμέν σε.

Saints Eulampius and Eulampia were brother and sister. They lived at the beginning of the fourth century in the city of Nicomedia. Eulampius became upset after reading the decree of the emperor Maximiam (284-305) sentencing all Christians to execution. Eulampius was horrified that the emperor was taking up arms against his own subjects rather than fighting the enemies of his country. 

The youth was brought to trial and commanded to renounce the Christian Faith. When he refused, they first raked him with iron hooks, and then placed him upon a red-hot bed of coals. All of a sudden the sufferer expressed a wish to visit the pagan temple. The judges were delighted, supposing that they had turned him from Christianity. In the pagan temple of Mars the saint approached the idol and cried out, „In the Name of the Lord Jesus Christ I command you to fall to the floor and crumble into dust!” The idol immediately crashed down to the floor and was destroyed. 

The people exclaimed, „The Supreme God is the Christian God, Who is great and mighty!” St Eulampius was again taken away for torture. This time his sister, Eulampia, appeared before the judges and declared that she also was a Christian. Eulampius told her, „Sister, do not fear those who kill the body but are unable to kill the soul” (Mt.10:28). 

The martyrs were tortured and thrown into a red-hot furnace, but the Lord protected them from the fire. Finally, they beheaded Eulampius, but Eulampia died from her torments before she could be beheaded.

Categories: Cântările Ortodoxiei Tags:
  1. Iolanda
    octombrie 10th, 2012 la 00:21 | #1

    Sfintilor mucenici, Evlampie si Evalampa , rugati-va pentru tatal meu, nascut in ziua martiriului vostru pentru Hristos , sa-l aseze Bunul Dumnezeu in loc luminat !

  1. Nici un trackbacks momentan.