Acasă > Fără categorie > 11 noiembrie: TROPARUL, CANONUL ŞI VIAŢA SF. M. MC. MINA (Gr, Ro, En)

11 noiembrie: TROPARUL, CANONUL ŞI VIAŢA SF. M. MC. MINA (Gr, Ro, En)

TROPARUL, CANONUL ŞI VIAŢA SF. M. MC. MINA 

11 noiembrie

Canon de rugăciune către Sfântul Mare Mucenic Mina

Troparul Sfântului Mare Mucenic Mina, al Sfinţilor Mucenici Victor şi Vichentie şi al Sfintei Muceniţe Ştefanida, glasul al 4-lea:

Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nesctricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

Troparul Sfântului Mare Mucenic Mina, glasul al 4-lea:

Ca pe cel ce eşti împreună vorbitor cu cei fără de trup şi cu purtătorii de nevoinţă împreună petrecător, adunându-ne cu credinţă, te lăudăm pe tine, Sfinte Mare Mucenice Mina, cerând pace lumii şi sufletelor noastre mare milă.

Cântarea 1, glasul al 4-lea.

Irmosul:

Deschide-voi gura mea şi se va umplea de Duhul şi cuvânt răspunde-voi Împărătesei Maici şi mă voi arăta luminat prăznuind şi voi cânta minunile ei, bucurându-mă.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Mina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Celui ce cinstesc pomenirea ta şi puternicele tale lupte, roagă-te să mi se trimită de sus strălucire de lumină dătătoare, ca să alunge norul necunoştinţei mele.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Mina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Dorind a vedea nemurirea ce va să fie, ai voit a muri osândit, mucenice, râvnind patimilor Celui Ce cu moartea a surpat moartea, Sfinte Mina, Fericite.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Mina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Nesuferind, pururea pomenite, a vedea cum era ocărât Dumnezeu, te-ai îndepărtat petrecând în munţi, gătindu-te pe tine spre luptă şi spre războire, pe care le-ai săvârşit cu gând întărit.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Ca o Masă Însufleţită ai încăput întru tine Pâinea vieţii noastre, ca un Rug nu te-ai ars, purtând Focul şi ca o Vie Neadăpată odrăsleşti Strugurele Cel Nelucrat, Ceea ce eşti cu totul fără prihană.

Cântarea a 3-a.

Irmosul:

Nu întru înţelepciune, în putere şi în bogăţie ne lăudăm; ci întru Tine, Înţelepciunea Tatălui Cea Îpostatică, Hristoase. Că nu este sfânt afară de Tine, Iubitorule de oameni.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Mina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Întărâtându-se tiranul de cuvintele tale cele preaînţelepte, te chinuia pe tine fără de milă cu vine de bou crude, socotind că te va pleca cu acelea, Sfinte Mina, Fericite.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Mina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Uitându-te cu ochii gândului către Domnul, ai suferit greutăţile cele apăsătoare ale chinurilor trupului, cu vitejia gândului, Sfinte Mina, Preaminunate.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Mina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Neînspăimântându-te de durerea cea mare a chinurilor, având râvnă Dumnezeiască, ai mers către lupte, strigând: necăutându-mă nimeni, am venit mânat de mine însumi.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Din porţile iadului m-a scos Cel Ce S-a Întrupat din tine, primind moarte de bunăvoie pentru mine cel omorât de mâncarea cea rea a lemnului, Ceea ce eşti cu totul fără de prihană.

Cântarea a 4-a.

Irmosul:

Cel Ce şade în Slavă pe Scaunul Dumnezeirii, pe Nor uşor a venit Iisus, Cel mai presus de Dumnezeire, prin Palmă Curată şi a mântuit pe cei ce strigă: Slavă, Hristoase, puterii Tale!

Stih: Sfinte Mare Mucenice Mina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu stropirea sângiurilor tale ai stins jăratecul mulţimii de zei, tabăra demonilor s-a cufundat, iar Biserica lui Dumnezeu s-a adăpat, Mucenice Preafericite Mina, lăudându-te pe tine.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Mina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu spânzurarea pe lemn închipuieşti Patima Crucii, care a omorât pe şarpele cel amar, mucenice; iar răbdarea jupuirilor ţi-a pricinuit ţie desfătările cele din cer, preaviteazule.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Mina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Luat-ai ispită de dureri peste fire, luptătorule, căci cu dragostea cea Dumnezeiasca biruindu-ţi firea ta, nu-ţi făceai uitare, Sfinte Mina, îndemnându-te a sârgui către chinuri, bucurându-te.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Născut-ai pe Dumnezeu, Care S-a Întrupat în chip de negrăit, zidindu-Şi casă din sângiurile tale; pe Cel Ce este Cunoscut în două firi şi în două voinţe, după cuviinţă Dumnezeiască, Ceea ce eşti Neispitită de nuntă.

Cântarea a 5-a.

Irmosul:

Necredincioşii nu vor vedea Slava Ta, Hristoase, dar noi de noapte mânecând, Te lăudăm pe Tine, Unule Născut, Strălucirea Slavei Dumnezeirii Tatălui, Iubitorule de oameni.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Mina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Strălucit-ai cu razele cele luminoase ale muceniciei, întunecând necredinţa cea întunecată, preaînţelepte şi ai luminat mulţimea credincioşilor, Pătimitorule Mucenice Mina, Prealăudate.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Mina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pierit-a toată gândirea vrăjmaşilor cu răbdarea ta cea tare; că nici foamea, mărite, nici biciuirea, nici arsura, nici răul spinilor n-au slăbit osârdia ta.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Născându-Se mai presus de fire din tine, Mântuitorul mă înnoieşte pe mine cel stricat, izbăvindu-mă din blestemul cel de demult, Maică a lui Dumnezeu Preacurată; pe Acela roagă-L ca să ne mântuim noi.

Cântarea a 6-a.

Irmosul:

Strigat-a, mai înainte, închipuind îngroparea Ta cea de trei zile, proorocul Iona în chit rugându-se: din stricăciune mă scapă pe mine, Iisuse, Împărate al Puterilor.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Mina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fără de dureri ai rămas când ai fost ars în foc şi când ţi s-au frecat coastele cu târsâni de păr; că fiind împreună cu tine harul cel Dumnezeiesc, te întărea pe tine, Sfinte Mina.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Mina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ai stat înaintea divanurilor tiranilor când ai fost judecat, dar vădind înşelăciunea lor, Sfinte Mina, pururea pomenite, pe tine te-ai dat a fi stâlp de dreaptă credinţă credincioşilor.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Mina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu sudorile pătimirilor tale, ai uscat înşelăciunea idolilor şi pe tine te-ai făcut locaş Cinstitei Treimi, luptătorule, vredniciile de minune, Mare Mucenice Mina.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Vindecă patimile cele nevindecate ale sufletului meu, Preacurată, cu doctoria bunătăţii tale, Ceea ce ai născut celor ce sunt în lume pe Bunul Mântuitor Hristos.

CONDAC, glasul al 4-lea. Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi…

Din oastea cea vremelnică te-a răpit şi părtaş celei nestricăcioase te-a arătat pe tine, purtătorule de chinuri, Sfinte Mare Mucenice Mina, Hristos Dumnezeul nostru, Cel Ce este pentru toţi mucenicii cunună nestricăcioasă.

Cântarea a 7-a.

Irmosul:

Cel Ce ai mântuit în foc pe tinerii lui Avraam şi ai ucis pe haldei, care fără dreptate vânau pe cei drepţi, Prealăudate Doamne, binecuvântat eşti Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Mina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu rănile împreună ai lepădat hainele cele de piele ale păcatului şi te-ai îmbrăcat cu podoaba care nu mai primeşte învechire, fericite, pe care a ţe­sut-o harul cel ce s-a arătat.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Mina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu aprinderea luptelor tale celor tari şi cinstite, s-a făcut cenuşă necredinţa cea spinoasă şi vicleană şi cu curgerile sângiurilor tale, se stinge văpaia necunoştinţei celei înălţate, preafericite.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Mina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Având daruri îndestulătoare, izvorăşti şi faceri de minuni pentru cei ce săvârşesc cinstitul tău praznic, Sfinte Mina, vrednicule de minune şi dimpreună lucrezi cu toţi cei care cântă: Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Binecuvântat este Rodul Cel Binecuvântat al pântecelui tău, pe care bine-L cuvintează toate Puterile cereşti şi adunările pământenilor; Cel Care ne-a mântuit pe noi din blestemul cel de demult, Binecuvântată.

Cântarea a 8-a.

Irmosul:

Pe tinerii cei binecredincioşi în cuptor, naşterea Născătoarei de Dumnezeu i-a mântuit; atunci fiind închipuită, iar acum săvârşită, pe toată lumea ridică să-ţi cânte ţie: pe Domnul lucrurile lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Mina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Arătatu-te-ai ca o pâine cocându-te în mijlocul focului celui aprins, ca o jertfa fără prihană, ca o junghiere deplin arzându-te, ca o jertfire însufleţită şi dând bună mireasmă Dumnezeiască pe care Dumnezeu a mirosit-o, Sfinte Mina, slugă a lui Dumnezeu.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Mina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Târât fiind, mucenice şi cu spini ghimpoşi împuns, ai sfărâmat boldurile vrăjmaşului şi cu sabia fiind tăiat ca într-o uimire, cu armele credinţei ai tăiat capetele celor fărădelege, cântând: Binecuvântaţi pe Hristos în veci.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Mina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Dezlegat fiind de trup cu tăierea săbiei, mai desăvârşit te-ai legat, mucenice, cu dragostea Stăpânului tău şi îndumnezeindu-te acum, îl vezi faţă către faţă, Mucenice Mina şi Lui Îi cânţi: pe Domnul lăudaţi-L făpturile şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

În pântecele tău sălăşluieşte, mai presus de cuvânt, Cel Ce cu cuvântul a zidit toată lumea; şi se vede Prunc, născându-Se din tine, Preacurată, Cel născut din Tatăl mai înainte de veci; pe Care toată lumea-L binecuvintează şi-L preamăreşte întru toţi vecii, Născătoare de Dumnezeu.

Cântarea a 9-a.

Irmosul:

Eva, prin boala neascultării, blestem înăuntru a adus; iar tu, Fecioară de Dumnezeu Născătoare, prin Odrasla purtării în pântece, ai înflorit lumii binecuvântare. Pentru aceasta toţi te mărim.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Mina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pământul a acoperit acum trupul tău cel tare, care s-a luptat, fericite. Iar cerul îţi poartă duhul, veselindu-se cu duhurile mucenicilor şi luminându-se cu mărire luminată. Pentru aceasta cu toţii te fericim pe tine, Sfinte Mare Mucenice Mina.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Mina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Împreună cu îngerii locuieşti întru lumină, că ai iubit vieţuirea întocmai cu îngerii, Sfinte Mina şi cu gând curăţit vezi veselia Domnului luminându-te din destul cu revărsările de lumină cele de acolo, vrednicule de laudă.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Mina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Văzând pe Hristos, de Care L-ai dorit, prealăudate, te îndumnezeieşti şi ajungând la dorirea cea mai înaltă, ai încetat de a mai dori, Mucenice Mina. Adu-ţi dar aminte de noi, cei ce săvârşim cu dragoste pomenirea ta cea preasfântă.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Născut-ai nouă, Maică Fecioară, pe Dumnezeu Cuvântul cu Trup după ipostasul nostru; pentru aceea te propovăduim cu inima şi cu limba cu adevărat Născătoare de Dumnezeu şi grăim către tine glasul Arhanghelului Gavriil, strigând: Bucură-te, Stăpâna tuturor.

SEDELNA, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul…

Egiptul care mai înainte era biruit de cumplitul întuneric al necunoştinţei de Dumnezeu, Înţelepţite Mucenice Mina, pe tine te-a răsărit luminător a toată lumea, care goneşti cu tot dinadinsul noaptea necredinţei, fericite, cu razele Dumnezeieştilor tale pătimiri. Pentru aceea luminat prăznuind ziua ta cea purtătoare de lumină şi cinstită, cu osârdie strigăm ţie, podoaba pătimitorilor: roagă-te lui Hristos Dumnezeu, să dăruiască iertare de greşeli celor ce cu credinţă prăznuiesc sfântă pomenirea ta.

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 3-lea.Podobie: Pentru mărturisirea…

Făcutu-te-ai Cort Dumnezeiesc al Cuvântului, Ceea ce eşti Una Preacurată Fecioară Maică, întrecând cu curăţia pe îngeri; curăţeşte-mă cu apele cele Dumnezeieşti ale rugăciunilor tale pe mine cel ce sunt ţărână, care m-am întinat cu păcate trupeşti mai mult decât toţi, dându-mi Curată, mare milă.

SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 3-lea. Podobie: Pentru mărturisirea…

Mieluşeaua Cuvântului cea Nespurcată, Maica cea Neîntinată, văzând spânzurat pe Cruce pe Cel Ce a odrăslit dintr-însa fără de durere, tânguindu-se striga ca o Maică: vai mie, Fiul meu! Cum pătimeşti vrând să izbăveşti din patimile necinstei pe om?

Sfântul Mucenic Mina era egiptean de neam iar cu credinţa creştin şi cu slujba ostaş, fiind sub stăpânirea tribunului Fermilian în Mitropolia Cotuanului. Atunci împărăţeau Diocleţian şi Maximian, împăraţi păgâni care au dat poruncă în toate părţile ca, creştinii care nu se vor închina idolilor, să fie munciţi şi omorâţi toţi; încât credincioşii pretutindeni erau siliţi spre jertfe idoleşti.

    Atunci fericitul Mina, nerăbdând să vadă nevoia aceea, nici voind să privească cum se cinstesc idolii cei fără de suflet, şi-a lăsat ostăşia şi s-a dus în munte în pustie, mai bine voind a vieţui cu fiarele decât cu poporul care nu cunoaşte pe Dumnezeu. Şi umbla din loc în loc prin munţi şi prin pustietăţi, învăţând Legea Domnului, iar cu postul şi cu rugăciunea curăţindu-şi sufletul său, slujea ziua şi noaptea adevăratului Dumnezeu. Apoi trecând multă vreme, s-a făcut un mare praznic idolesc în cetatea Cotuanului, la care adunându-se mulţime de popor păgânesc, se făceau diferite jocuri şi privelişti, alergări de cai şi lupte în cinstea necuraţilor zei, la care privelişte privea toată cetatea cu luare aminte, de pe locuri înalte.

    Acel praznic, văzându-l Sfântul Mina mai înainte cu duhul, s-a aprins de râvnă după Dumnezeu, şi lăsând munţii şi pustietatea, a venit în cetate şi în mijlocul priveliştii a stat la un loc înalt, unde putea fi văzut de toţi, şi a strigat cu glas tare: „Venit-am către cei ce nu mă caută pe mine, arătatu-m-am celor ce nu întrebau de mine”. Acestea strigând sfântul, toţi cei de la privelişte şi-au întors ochii spre dânsul şi tăcând se mirau de îndrăzneala lui. Acolo se afla şi Piros, ighemonul cetăţii.

    Acela îndată a poruncit să prindă pe sfântul şi, aducându-l, l-a întrebat: „Cine eşti tu?” Iar Sfântul Mina a strigat în auzul a tot poporul, zicând: „Eu sunt robul lui Iisus Hristos, Care împărăţeşte în cer şi pe pământ”. Şi iar l-a întrebat ighemonul: „Străin eşti sau eşti locuitor de aici? Şi cum ai îndrăzneala aceasta să strigi astfel în mijlocul priveliştii?” Iar sfântul nerăspunzând la cuvintele lui, unul din ostaşii cei ce stăteau înainte l-a cunoscut pe dânsul şi a zis: „Cu adevărat, acesta este Mina ostaşul care era sub stăpânirea tribunului Fermilian”.

    Iar ighemonul a zis: „Oare ostaş ai fost, precum grăiesc aceştia despre tine?” Sfântul a răspuns: „Aşa este, ostaş am fost şi petreceam în cetatea aceasta; dar, văzând fărădelegile poporului celui amăgit de diavoli care se închină idolilor iar nu lui Dumnezeu, pentru aceea am lepădat slujba ostăşească şi am ieşit din cetate, ca să nu fiu părtaş fărădelegii şi pieirii lor; şi am umblat până acum prin locuri pustii, fugind de oamenii cei necredincioşi şi vrăjmaşi Dumnezeului meu. Iar acum auzind de praznicul vostru cel necurat, am râvnit după Dumnezeul meu şi am venit să mustru orbirea voastră şi să mărturisesc pe Unul, adevăratul Dumnezeu, Care a zidit cerul şi pământul cu cuvântul Său şi ţine toată lumea”. Auzind acestea ighemonul, a poruncit să ducă pe sfântul în temniţă şi să-l păzească până a doua zi. Iar el, toată ziua aceea s-a îndeletnicit cu prăznuirea şi cu priveliştea.

    A doua zi a şezut ighemonul la judecată şi scoţând din temniţă pe Sfântul Mina, în toate chipurile voia să-l înduplece pe el la închinăciunea idolească, făgăduindu-i daruri şi cu munci îngrozindu-l. Dar de vreme ce nu a putut să-l înduplece cu cuvintele sale la credinţa cea idolească, a început a-l sili. Şi dezbrăcându-l şi întinzându-l la pământ patru ostaşi, a poruncit să-l bată fără cruţare cu vine de bou, încât curgeau şiroaie de sânge din rănile lui. Iar un oarecare dintre cei ce stăteau acolo, cu numele Pigasie, a zis către sfântul: „Miluieşte-te pe tine, omule, şi te supune poruncii ighemonului, mai înainte, până nu va fi zdrobit trupul tău de răni. Eu te sfătuiesc, apropie-te de zei, numai până la o vreme, ca să te izbăveşti de muncile acestea; iar pe urmă iarăşi vei sluji Dumnezeului tău. Vei aduce o dată jertfă idolilor şi puţină vreme vei sluji lor, ca să scapi de cumplitele munci”.

    Sfântul a răspuns cu asprime: „Du-te de la mine, lucrătorule al fărădelegii, căci eu am jertfit şi încă voi jertfi jertfă de laudă Dumnezeului meu, Care-mi dă ajutorul Său şi mă întăreşte în răbdare, încât muncile acestea mai mult mi se par uşurare decât cumplită muncă”. Mirându-se muncitorul de răbdarea aceasta, a poruncit să pună asupra lui mai multe munci. Deci, sfântul a fost spânzurat pe lemn şi cu unghii de fier strujit, iar muncitorul, batjocorindu-l, zicea: „Oare simţi vreun fel de dureri, Mina? Oare îţi plac muncile? Voieşti să-ţi mai îndulcesc această dulceaţă?”

    Iar mucenicul, deşi pătimea, a răspuns ighemonului: „Nu mă vei birui muncitorule cu muncile acestea de scurtă vreme, pentru că-mi stau înainte ostaşii Împăratului ceresc care îmi ajută şi pe care tu nu-i vezi”. Iar ighemonul a poruncit slugilor să muncească mai aspru pe sfântul şi zicea: „Nu mărturisi aici alt împărat afară de împăraţii romanilor”. Iar mucenicul răspundea: „Dacă aţi fi cunoscut voi pe adevăratul Împărat, nu aţi fi hulit pe Cel mărturisit de mine; pentru că Acela este cu adevărat Împărat al cerului şi al pământului şi nu este altul afară de Dânsul. Iar voi, neştiindu-L pe El, Îl huliţi şi-L asemănaţi cu împăraţii voştri cei muritori, cărora Cel de sus le-a dat cinstea cea împărătească şi stăpânirea, Însuşi fiind Domn a toată făptura”.

    Ighemonul a zis către dânsul: „Cine este Acela Care dă stăpânire împăraţilor şi stăpâneşte peste toţi?” Mucenicul a răspuns: „Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Care totdeauna viază, Căruia toate I se supun, cele din cer şi cele de pe pământ. Acela este Care aşează în scaune pe împăraţi şi le dă stăpânire”. Muncitorul a zis: „Oare nu ştii că împăraţii romanilor se mânie asupra tuturor celor care mărturisesc numele lui Hristos şi au poruncit să-i omoare pe dânşii?”

    Răspuns-a mucenicul: „Domnul a împărăţit, să se mânie popoarele. Dacă împăraţii voştri se mânie asupra lui Hristos şi asupra creştinilor care mărturisesc numele Lui, ce-mi pasă mie? Eu de acea mânie nu ţin seama, fiind rob al Hristosului meu. Numai de aceasta am grijă, ca să petrec în mărturisirea Preasfântului Său Nume până la moarte şi să mă îndulcesc de dragostea Lui, de care cine mă va putea despărţi? Necazul sau strâmtorarea, sau prigoana, sau foamea, sau nevoia, sau sabia? Nimic nu mă va despărţi pe mine de dragostea lui Hristos!”

    După aceasta muncitorul a poruncit să frece rănile lui cu petece de păr. Şi acestea făcându-se, mucenicul zicea: „Acum mă dezbrac de haina cea de piele şi mă îmbrac cu veşmântul mântuirii”. Apoi a poruncit muncitorul să-l ardă pe sfânt cu făclii aprinse şi a fost ars tot trupul lui, iar el tăcea. Şi l-a întrebat pe el ighemonul: „Oare nu simţi focul, Mina?” Sfântul a răspuns: „Dumnezeul nostru pentru Care pătimesc, este foc mistuitor şi-mi ajută mie şi pentru aceea nu bag în seamă focul acesta cu care mă ardeţi şi nu mă tem de muncile voastre cele de multe feluri. Pentru că îmi aduc aminte de cuvintele Domnului meu din Evanghelie: Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, căci sufletul nu pot să-l ucidă”.

    Zis-a lui ighemonul: „Cum grăieşti tu acestea, căci ai petrecut toţi anii vieţii tale în oaste şi ştii carte?” Sfântul a răspuns: „Domnul nostru Iisus Hristos a zis nouă: Când veţi fi duşi înaintea împăraţilor şi a domnilor pentru Mine, nu vă îngrijiţi cum sau ce veţi grăi, că vi se va da în acel ceas gură şi înţelepciune cu care veţi grăi”. Iar ighemonul a întrebat: „De unde a ştiut Hristosul vostru că veţi pătimi pentru Dânsul unele ca acestea?”

    Sfântul a răspuns: „De vreme ce este Dumnezeu adevărat, apoi este şi înainte-văzător. El a ştiut şi ştie toate cele ce vor fi şi mai înainte de a se face oarecare lucruri; toate sunt ştiute de El, şi chiar şi gândurile noastre le cunoaşte”. Iar ighemonul neştiind ce să spună împotriva acestora, a zis către sfântul: „Mina, lasă cuvântarea cea multă şi alege una din două: sau fii al nostru, ca să nu te muncim mai mult, sau fii al lui Hristos, ca să te pierdem odată”.

    Sfântul a răspuns cu mare glas: „Al lui Hristos am fost, sunt şi voi fi!” Iar ighemonul a zis: „Dacă voieşti, te voi lăsa două sau trei zile ca să te gândeşti bine şi să ne dai răspunsul cel de pe urmă”. Sfântul a răspuns: „Nu două sau trei zile au trecut de când sunt creştin, şi n-am cugetat niciodată să mă lepăd de Dumnezeul meu. Deci nu se cade mai mult a gândi, nici a nădăjdui ighemoane altceva a auzi de la mine, decât numai acest răspuns de pe urmă: de Dumnezeul meu nu mă voi lepăda şi idolilor voştri nu voi jertfi, nici nu voi pleca genunchiul meu înaintea celor fără de suflet”.

    Atunci ighemonul, mâniindu-se mai mult, a poruncit să aştearnă pe pământ cârlige şi multe cuie de fier şi peste acelea să târască legat pe Sfântul Mina. Iar el, ca şi când ar fi fost tras pe nişte flori, mai cu îndrăzneală defăima pe zei şi nebunia poporului celui înşelat de diavoli. Iar ighemonul a poruncit să-l bată cu vergi de plumb şi a fost muncit astfel mult timp. Iar unul din ostaşii care erau acolo, anume Iliodor, a zis către muncitorul: „Stăpâne ighemoane, nu este tăinuit luminării tale cum că neamul creştinesc este nepriceput şi nu bagă seama de munci, ca şi o piatră sau lemn fără suflet, iar moartea o socotesc că pe o băutură dulce. Deci, nu te osteni mai mult, ci porunceşte mai degrabă a sfârşi pe acest creştin împietrit”.

    Îndată ighemonul a dat această hotărâre asupra sfântului: „Pe Mina, ostaşul cel rău, care a căzut în credinţa creştinească, iar porunca împărătească nu a vrut s-o asculte, nici a voit să jertfească zeilor, poruncim să se taie cu sabia, şi trupul lui să fie ars în foc înaintea tuturor”. Deci, luând ostaşii pe Sfântul Mucenic Mina, l-au dus după cetate şi i-au tăiat capul; apoi aprinzând un foc mare au aruncat într-însul sfântul trup mucenicesc. Iar oarecare dintre credincioşi, după ce s-a stins focul, au venit acolo şi au apucat părţi din moaştele sfântului care rămăseseră din foc. Învelindu-le în pânza curată, le-au uns cu aromate, iar după puţină vreme le-au dus în patria lui şi le-au pus la loc cinstit, pe care loc mai pe urmă au zidit şi o biserică în numele lui; şi multe minuni se săvârşeau într-însa cu rugăciunile sfântului.

Ὁ Ἅγιος Μηνᾶς γεννήθηκε στὴν Αἴγυπτο στὰ μέσα περίπου τοῦ 3ουαἰώνα μ.Χ. ἀπὸ γονεῖς εἰδωλολάτρες. Ὡστόσο, τὸ εἰδωλολατρικὸ περιβάλλον στὸ ὁποῖο μεγάλωνε, δὲν κατάφερε νὰ σκληρύνει τὴν καρδιά του ἡ ὁποία, ὅταν ἦλθε ἡ στιγμή, σκίρτησε ἀκούγοντας τὴν φωνὴ τοῦ «ἐτάζοντος καρδίας καὶ νεφρούς» (Ψλμ.7, 10) Θεοῦ καὶ ἔτσι ὁ ἔφηβος ἀκόμη, Μηνᾶς, ἔγινε χριστιανός.

Μεγαλώνοντας, ἐπέλεξε νὰ σταδιοδρομήσει στὸν Ρωμαϊκὸ στρατό, στὸ ἱππικὸ τάγμα τῶν Ρουταλικῶν, ὑπὸ τὴν διοίκηση τοῦ Ἀργυρίσκου. Ἡ ἕδρα τῆς μονάδας του ἦταν στὸ Κοτυάειον (σημερινὴ Κιουτάχεια) τῆς Μικρᾶς Ἀσίας. Ἐκεῖ ὁ Μηνὰς διακρίθηκε καὶ γιὰ τὴν φρόνησή του ἀλλὰ καὶ γιὰ τὸ ἀνδρεῖο του φρόνημα καὶ γι’ αὐτὸ ἔχαιρε ἐκτιμήσεως στὸ κύκλο τῶν στρατιωτικῶν.

Δυστυχῶς ὅμως, τρεῖς αἰῶνες μετὰ τὴν ἔλευση τοῦ Χριστοῦ καὶ ὁ παλαιὸς κόσμος ἀκόμη δὲν ἤθελε νὰ δεχθεῖ τὸ λυτρωτικὸ μήνυμα τῆς Ἀναστάσεως, παραμένοντας αὐτάρεσκα, ἐγωιστικὰ καὶ αὐτοκαταστροφικὰ προσκολλημένος στὴν φθορὰ καὶ τὸ σκοτάδι. Οἱ αὐτοκράτορες τῆς Ρώμης ἄρχισαν καὶ πάλι «πρὸς κέντρα λακτίζειν»(Πράξεις 26, 14). Ὁ Διοκλητιανὸς καὶ ὁ Μαξιμιανὸς διέταξαν διωγμὸ ἐναντίον τῶν λογικῶν προβάτων τοῦ Χριστοῦ, διωγμὸ ὁ ὁποῖος κράτησε ἀπὸ τὸ 303 ἕως τὸ 311 μ.Χ. Ἔτσι, οἱ Ρωμαῖοι στρατιῶτες διατάχθηκαν νὰ συλλαμβάνουν καὶ νὰ τυραννοῦν τοὺς χριστιανοὺς προσπαθώντας νὰ τοὺς κάνουν νὰ ἀλλαξοπιστήσουν. Αὐτὴ ἦταν καὶ ἡ πρώτη κρίσιμη στιγμὴ κατὰ τὴν ὁποία ὁ Μηνᾶς κλήθηκε νὰ πεῖ «τὸ μεγάλο ναὶ ἢ τὸ μεγάλο ὄχι». Ἡ πίστη του στὸν Χριστὸ νίκησε τὴν κοσμικὴ «σύνεση» καὶ λογική.

Ὁ Ἅγιος δὲν ἄντεξε, πέταξε στὴν γῆ τὴν στρατιωτική του ζώνη ἀπεκδυόμενος μ’ αὐτὸν τὸν τρόπο τὴν ἰδιότητα τοῦ στρατιώτη – διώκτη τῶν χριστιανῶν, καὶ διέφυγε στὸ παρακείμενο ὄρος. Ἐκεῖ ἀσκήτευε, προτιμώντας τὴν συντροφιὰ τῶν θηρίων τῆς φύσης ἀπὸ τὴν συντροφιὰ τῶν ἀποθηριωμένων εἰδωλολατρῶν. Ἐκεῖ, «ἐν ἐρημίαις πλανώμενος καὶ ὄρεσι καὶ σπηλαίοις καὶ ταῖς ὀπαῖς τῆς γῆς»(Ἑβρ. 11, 38), ἔζησε ἐπὶ ἀρκετὸ διάστημα μὲ νηστεία, ἀγρυπνία καὶ προσευχή. Ἡ ἀσκητικὴ ζωὴ καὶ ἡ ἡσυχία ἐθέρμαναν τὴν καρδιά του ἀνάβοντας τὸν θεῖο ἔρωτα καὶ τὸν πόθο τοῦ μαρτυρίου.

Ἔτσι, σὲ ἡλικία πενήντα περίπου ἐτῶν, μετὰ ἀπὸ θεία ἀποκάλυψη ὅτι εἶχε φτάσει ἡ ὥρα τοῦ μαρτυρίου, κατέβηκε στὴν πόλη, σὲ μέρα εἰδωλολατρικοῦ πανηγυριοῦ καὶ μὲ παρρησία, ἐν μέσῳ τῶν μαινομένων εἰδωλολατρῶν, ὁμολόγησε τὸν Χριστὸ ὡς τὸν ἕνα καὶ ἀληθινὸ Θεό, μυκτηρίζοντας τὰ κωφὰ καὶ ἀναίσθητα εἴδωλα. Συνελήφθη καὶ σύρθηκε δερόμενος μπροστὰ στὸν Πύρρο, τὸν διοικητὴ τῆς πόλεως. Ἐκεῖ, μιλώντας μὲ θάρρος, ἀποκάλυψε τὸ ὄνομά του, τὴν καταγωγή του, τὸ στρατιωτικό του παρελθὸν καί, φυσικά, διεκήρυξε μὲ τόλμη καὶ ἀταλάντευτη ἐπιμονὴ τὴν πίστη του στὸν Χριστό. Ὁδηγήθηκε στὴν φυλακὴ καὶ τὸ πρωὶ τῆς ἑπομένης ἡμέρας, μετὰ τὸ πέρας τοῦ εἰδωλολατρικοῦ πανηγυριοῦ, τὸν παρουσίασαν καὶ πάλι ἐνώπιον τοῦ ἡγεμόνος ὁ ὁποῖος τὸν κατηγόρησε ὅτι ἐξύβρισε τοὺς θεοὺς καὶ μάλιστα μπροστά του καὶ ὅτι λιποτάκτησε ἀπὸ τὸν στρατό. Ὁ Ἅγιος ἀποδέχθηκε τὶς κατηγορίες χωρὶς δισταγμό.

Ὁ Πύρρος, εὐλαβούμενος στὴν ἀρχὴ τὴν ἡλικία καὶ τὴν εὐκοσμία του, προσπάθησε μὲ λόγια καὶ ὑποσχέσεις ἀλλὰ καὶ μὲ ἀπειλὲς στὴν συνέχεια, νὰ τὸν ἀποσπάσει ἀπὸ τὴν πίστη τοῦ Χριστοῦ. Ὅταν οἱ προσπάθειές του προσέκρουσαν στὴν σταθερὴ ἄρνηση τοῦ Ἁγίου, διέταξε νὰ τὸν ὑποβάλουν σὲ ἀνυπόφορα βασανιστήρια. Οἱ δήμιοι τὸν μαστίγωσαν τόσο πολὺ ὥστε ἄλλαξαν δυὸ καὶ τρεῖς φορὲς οἱ μαστιγωτές του. Τὸν κρέμασαν καὶ τὸν ἔγδερναν μέχρι ποὺ ἄρχισαν νὰ φαίνονται τὰ ἐσωτερικὰ ὄργανα τοῦ Ἁγίου. Ἔπειτα, σὰν νὰ μὴν ἔφθαναν αὐτά, ἔτριβαν τὸ καταπληγωμένο τοῦ σῶμα μὲ τρίχινο ὕφασμα καὶ στὸ τέλος τὸν ἔσερναν γυμνὸ καὶ κατακρεουργημένο πάνω σὲ μεταλλικὰ ἀγκάθια. Ὅλα τὰ ὑπέμενε μὲ γενναιότητα καὶ καρτεροψυχία ὁ Μάρτυς τοῦ Χριστοῦ, ἐφαρμόζοντας τὸ Εὐαγγελικὸ«καὶ μὴ φοβηθῆτε ἀπὸ τῶν ἀποκτεννόντων τὸ σῶμα, τὴν δὲ ψυχὴν μὴ δυναμένων ἀποκτεῖναι» (Ματθαῖος 10, 28).

Μάλιστα, τὴν ὥρα τοῦ μαρτυρίου, κάποιοι παλιοὶ συστρατιῶτες του τὸν προέτρεπαν νὰ θυσιάσει στὰ εἴδωλα λέγοντας ὅτι ὁ Θεός του θὰ τὸν δικαιολογήσει βλέποντας τὰ βασανιστήρια στὰ ὁποῖα τὸν ὑπέβαλλαν. Ὁ Ἅγιος ἀρνήθηκε ἀποφασιστικὰ καὶ τοὺς ἀπάντησε ὅτι προσφέρει θυσία ἀκόμη καὶ τὸν ἑαυτό του στὸν Χριστό, ὁ ὁποῖος τὸν ἐνδυναμώνει γιὰ νὰ ὑπομένει τὶς πληγές.

Ὁ ἡγεμόνας, θαυμάζοντας τὴν εὐστοχία καὶ τὴν σοφία τῶν ἀπαντήσεων τοῦ Μάρτυρα, τὸν ρώτησε ἀπορρημένος πὼς εἶναι δυνατὸν ἕνας τραχὺς στρατιώτης σὰν αὐτὸν νὰ μπορεῖ νὰ ἀπαντᾶ κατ’ αὐτὸν τὸν τρόπο. Καὶ ὁ Ἅγιος, μὲ τὴ φώτιση τοῦ Θεοῦ, τοῦ ἀποκρίθηκε ὅτι αὐτὴ τὴν ἱκανότητα τὴν χαρίζει στοὺς μάρτυρές του ὁ Χριστός, ὅπως ἔχει ὑποσχεθεῖ στὸ Εὐαγγέλιο: «ὅταν δὲ προσφέρωσιν ὑμᾶς ἐπὶ τὰς συναγωγὰς καὶ τὰς ἀρχὰς καὶ τὰς ἐξουσίας, μὴ μεριμνᾶτε πὼς ἢ τί ἀπολογήσησθε ἢ τί εἴπητε. Τὸ γὰρ Ἅγιον Πνεῦμα διδάξει ὑμᾶς ἐν αὐτῇ τῇ ὥρᾳ ἃ δεῖ εἰπεῖν» (Λουκᾶ ιβ’ 11 – 12).

Τότε, ἀπελπισμένος ὁ τύραννος, διέταξε νὰ τὸν ἀποκεφαλίσουν. Βαδίζοντας πρὸς τὸν τόπο τῆς ἐκτέλεσης ὁ Ἅγιος πρόλαβε νὰ ζητήσει ἀπὸ κάποιους κρυπτοχριστιανοὺς νὰ μεταφέρουν τὸ λείψανό του στὴν Αἴγυπτο.

Ὁ ἀποκεφαλισμός του ἔγινε τὴν 11η Νοεμβρίου στὶς ἀρχὲς τοῦ 4ουαἰ. μ.Χ. καὶ ἔτσι ἡ ψυχή του πέταξε χαρούμενη πρὸς τὸν Σωτῆρα Χριστὸ τὸν ὁποῖο τόσο ἐπόθησε ὁ Ἅγιος καὶ γιὰ τὸν ὁποῖο θυσιάσθηκε. Οἱ δήμιοι ἄναψαν φωτιὰ γιὰ νὰ κάψουν τὸ σῶμα του.

Ὅτι κατάφεραν οἱ χριστιανοὶ νὰ περισώσουν ἀπὸ τὴν πυρὰ τὸ μετέφεραν στὴν Αἴγυπτο καὶ τὸ ἔθαψαν κοντὰ στὴν Μαρεώτιδα λίμνη, νοτιοδυτικὰ τῆς Ἀλεξάνδρειας.

Στὸ σημεῖο ἐκεῖνο σταμάτησε, κατὰ τὴν παράδοση, ἡ καμήλα ποὺ μετέφερε τὰ λείψανα ἀρνούμενη πεισματικὰ νὰ προχωρήσει. Ἔτσι οἱ χριστιανοὶ κατάλαβαν ὅτι ἦταν θέλημα Θεοῦ νὰ ἐνταφιασθοῦν ἐκεῖ τὰ λείψανα τοῦ Ἁγίου.

Ἡ περιοχὴ τοῦ τάφου πολὺ σύντομα ἐξελίχθηκε σὲ προσκυνηματικὸ – λατρευτικὸ κέντρο.

Ὁ Μέγας Κωνσταντῖνος, ὅταν ἦταν Πατριάρχης Ἀλεξανδρείας ὁ Μέγας Ἀθανάσιος, ἀνήγειρε ναὸ πάνω στὸν τάφο τοῦ Ἁγίου. Σὲ λίγα χρόνια δημιουργήθηκε ἐκεῖ ἐκτεταμένο κτιριακὸ συγκρότημα τὸ ὁποῖο περιελάμβανε δύο ναούς, μοναστῆρι, ξενῶνες καὶ ἄλλες ἐγκαταστάσεις.

ΘΑΥΜΑΤΑ ΤΟΥ ΑΓΙΟΥ ΜΗΝΑ

Κάποιος χριστιανὸς ἀπὸ τὴν Κωνσταντινούπολη, ὁδεύοντας γιὰ τὸ πανηγύρι τοῦ Ἁγίου Μηνᾶ καὶ ἔχοντας μαζί του ἀρκετὰ χρήματα, κατέλυσε σὲ ἕνα ξενοδοχεῖο. Ὁ ξενοδόχος εἶδε τὰ ξένα χρήματα καί, κυριευμένος ἀπὸ ἀπληστία, σκότωσε τὸν προσκυνητή, τὸν διεμέλισε καὶ ἔβαλε τὰ κομμάτια  του σὲ μία σπυρίδα (ζεμπίλι). Ἐνῶ σκεφτόταν ποὺ νὰ θάψει τὰ μέλη τοῦ θύματός του γιὰ νὰ μὴν ἀποκαλυφθεῖ τὸ ἔγκλημα, καταφθάνει στὸ ξενοδοχεῖο ἕνας ἔφιππος στρατιώτης, ὁ Ἅγιος Μηνᾶς, καὶ τὸν ρωτάει ἐπίμονα ποὺ βρίσκεται ὁ προσκυνητής. Ὁ ξενοδόχος τὸν διαβεβαιώνει ὅτι δὲν γνωρίζει τίποτε ἀλλὰ ὁ Ἅγιος ξεπεζεύει, εἰσέρχεται στὰ ἐνδότερά του ξενώνα, βρίσκει τὴν σπυρίδα, τὴν φέρνει μπροστά του καὶ τὸν ρωτάει μὲ φοβερὸ καὶ ἄγριο βλέμμα νὰ τοῦ πεῖ ποιὸς εἶναι ὁ νεκρός.

Τότε ὁ φονιὰς ἔφριξε, πέφτοντας ἄφωνος καὶ τρέμων στὰ πόδια τοῦ ἄγνωστου ἱππέα. Ὁ Ἅγιος συνάρμοσε τὰ μέλη τοῦ θύματος, προσευχήθηκε καὶ ἀνέστησε τὸ νεκρὸ προσκυνητὴ παραγγέλνοντάς του νὰ δοξάζει τὸν Θεό. Ὁ ἀναστημένος, σὰν νὰ εἶχε ἐγερθεῖ ἀπὸ τὸν ὕπνο, κατάλαβε ὅσα ἔπαθε, ἐδόξασε τὸν Θεὸ καὶ προσκύνησε τὸν Ἅγιο.

Μόλις ὁ φονιὰς συνῆλθε ἀπὸ τὸν τρόμο του καὶ σηκώθηκε, τοῦ πῆρε ὁ Ἅγιος τὰ κλεμμένα χρήματα καὶ τὰ ἐπέστρεψε στὸν προσκυνητὴ λέγοντάς του νὰ συνεχίσει τὸν δρόμο του.

Ἔπειτα, γιὰ νὰ ὁλοκληρώσει τὴν εὐεργεσία τοῦ Θεοῦ, στράφηκε πρὸς τὸν ξενοδόχο, τὸν ἔδειρε ὅπως τοῦ ἄξιζε, τὸν ἐνουθέτησε, τοῦ ἔδωσε συγχώρηση γιὰ τὸ ἔγκλημά του προσευχόμενος γι’ αὐτόν, καβάλησε τὸ ἄλογό του καὶ ἔγινε ἄφαντος. Τότε μόνο κατάλαβε ὁ ξενοδόχος ὅτι ὁ στρατιώτης αὐτὸς ἦταν ὁ Ἅγιος Μηνᾶς, γεγονὸς ποὺ θυμίζει τὴν ἐμπειρία τῶν δυὸ Ἀποστόλων κατὰ τὴν πορεία τους πρὸς Ἐμμαούς, μὲ τὴν συντροφιὰ τοῦ ἀναστημένου Χριστοῦ. (Λουκᾶ κδ’ 31).

Κάποιος πλούσιος χριστιανὸς ἔταξε στὸν Ἅγιο Μηνᾶ νὰ προσφέρει ἕναν ἀσημένιο δίσκο στὸ ναό του. Παρήγγειλε λοιπὸν στὸν ἀργυροχόο δύο δίσκους καὶ τοῦ ζήτησε στὸν μὲν ἕνα νὰ γράψει τὸ ὄνομα τοῦ Ἁγίου στὸν δὲ ἄλλον τὸ ὄνομα τὸ δικό του. Ἐπειδὴ ὅμως ὁ δίσκος ὁ προορισμένος γιὰ τὸν Ἅγιο ἔγινε λαμπρότερος καὶ ὡραιότερος, ὁ χριστιανός, ἀπὸ ἀπληστία κινούμενος, δίχως νὰ ντραπεῖ τὸν κράτησε γιὰ τὸν ἑαυτό του.

Ταξιδεύοντας λοιπὸν στὴ θάλασσα, δείπνησε στὸ πλοῖο χρησιμοποιώντας ἀσυλλόγιστα καὶ χωρὶς εὐλάβεια τὸν δίσκο τοῦ Ἁγίου. Μετὰ τὸ δεῖπνο ὁ ὑπηρέτης τοῦ ἀνευλαβοῦς χριστιανοῦ προσπάθησε νὰ πλύνει τὸν δίσκο στὴ θάλασσα μὲ ἀποτέλεσμα νὰ τοῦ πέσει στὸ νερὸ καὶ νὰ βυθισθεῖ. Τότε ὁ νεαρὸς ὑπηρέτης φοβήθηκε  πολύ, σάστισε καί, προσπαθώντας νὰ πιάσει τὸν δίσκο, ἔπεσε καὶ αὐτὸς στὴ θάλασσα.

Ὅταν ὁ κύριός του ἀντελήφθη τὸ συμβάν, συναισθάνθηκε ὅτι πλήρωνε τὰ ἐπίχειρα τῆς ἀπληστίας του καὶ τυπτόμενος ἀπὸ τὴν συνείδησή του, παρακαλοῦσε τὸν Θεὸ νὰ βρεῖ ἔστω τὸ λείψανο τοῦ μικροῦ ὑπηρέτη του, τάζοντας νὰ δώσει στὸ ναὸ τοῦ Ἁγίου Μηνᾶ καὶ τὸν δεύτερο δίσκο, καὶ τὰ χρήματα ποὺ ἄξιζε ὁ χαμένος στὴ θάλασσα δίσκος. Ἀφοῦ βγῆκε στὴ στεριὰ περίμενε μὲ ἀγωνία στὴν ἀκρογιαλιὰ μήπως καὶ ἐκβρασθεῖ τὸ πτῶμα τοῦ ὑπηρέτη. Καὶ ἐνῶ παρατηροῦσε τὴν θάλασσα, βλέπει τὸν μικρὸ νὰ βγαίνει ζωντανὸς ἀπὸ τὸ νερὸ κρατώντας στὰ χέρια του καὶ τὸν ἀσημένιο δίσκο τοῦ Ἁγίου!

Ὁ πλούσιος ἔφριξε ἀπὸ τὸ θαῦμα καὶ ἔβγαλε φωνὴ μεγάλη τὴν ὁποία ἀκούγοντας οἱ ἐπιβάτες τοῦ πλοίου βγῆκαν ὅλοι ἔξω καί, βλέποντας τὸ συμβάν, ρωτοῦσαν τὸν ὑπηρέτη, ποὺ τοὺς διηγήθηκε τὰ ἑξῆς: «Μόλις ἔπεσα στὴ θάλασσα, παρουσιάσθηκαν μπροστά μου τρεῖς ἄνθρωποι. Ὁ μεγαλύτερος  ἀπὸ αὐτοὺς φοροῦσε στρατιωτικὴ στολή, ὁ ἄλλος ἦταν νεαρὸς καὶ ὁ τρίτος ἦταν Διάκονος. Αὐτοὶ οἱ τρεῖς μὲ πῆραν μαζί τους ἀπὸ τὸν βυθὸ καὶ  περπατώντας χθὲς καὶ σήμερα, μὲ ἔφεραν μέχρι ἐδῶ».

Ὁ κύριος του παιδιοῦ καὶ οἱ ἐπιβάτες τοῦ πλοίου ἀκούγοντας τὸ ἐξαίσιο θαῦμα, ἐδόξαζαν τὸν Θεὸ καὶ ἐθαύμαζαν γιὰ τοὺς τρόπους ποὺ χρησιμοποιεῖ προκειμένου οἱ ἄνθρωποι  «εἰς ἐπίγνωσιν ἀληθείας ἐλθείν» (Β’ Τιμοθ. γ’ 7).

Οἱ τρεῖς ποὺ ἔσωσαν τὸν ὑπηρέτη ἦταν ὁ Ἅγιος Μηνᾶς (ὁ στρατιωτικός), ὁ Ἅγιος Βίκτωρ (ὁ νεαρός) καὶ ὁ Ἅγιος Βικέντιος (ὁ Διάκονος).

Οἱ δυὸ τελευταῖοι Ἅγιοι ἐμαρτύρησαν τὴν ἴδια ἡμέρα μὲ τὸν Ἅγιο Μηνᾶ. Τὸν 2ο αἰώνα μ.Χ. ὁ Ἅγιος Βίκτωρ γδάρθηκε ζωντανὸς ἀπὸ τοὺς εἰδωλολάτρες καὶ τὸν 3ο αἰώνα μ.Χ. ὁ Ἅγιος Βικέντιος πέθανε ἔπειτα ἀπὸ σταύρωση καὶ ἐξάρθρωση τῶν μελῶν στὴν ὁποία τὸν ὑπέβαλαν οἱ βασανιστές του. Τιμῶνται μαζὶ μὲ τὸν Ἅγιο Μηνᾶ τὴν 11η  Νοεμβρίου.

Ἀκόμη ἕνα θαῦμα τοῦ Ἁγίου Μηνᾶ ἔλαβε χώρα τὸ 1826 στὸ Ἡράκλειο τῆς Κρήτης, πόλη στὴν ὁποία ἰδιαιτέρως τιμᾶται ὁ Ἅγιος. Τὸ 1821, μετὰ τὴν ἔκρηξη τῆς μεγάλης Ἑλληνικῆς Ἐπανάστασης ἐναντίον τῶν Τούρκων, οἱ κατακτητὲς προχώρησαν σὲ σφαγὲς χιλιάδων ἀμάχων σὲ πολλὲς περιοχές. Ἀπὸ τοὺς πρώτους ποὺ πλήρωσαν μὲ τὸ αἷμά τους τὴν ἐπανάσταση ἦταν καὶ οἱ κάτοικοι τῆς Κρήτης. Μεταξὺ τῶν χιλιάδων θυμάτων ἦταν ὁ Μητροπολίτης Κρήτης, οἱ Ἐπίσκοποι Χανίων, Κνωσοῦ, Χερσοννήσου, Λάμπης, Σητείας κ.ἄ. οἱ ὁποῖοι ἐσφάγησαν, τὴν 24η Ἰουνίου 1821, στὸν περίβολο τοῦ Μητροπολιτικοῦ Ναοῦ τοῦ Ἡρακλείου. Μάλιστα ὁ ἱερουργῶν ἱερέας ἐσφάγη πάνω στὴν Ἁγία Τράπεζα!

Πέντε χρόνια ἀργότερα, τὸ 1826, οἱ Τοῦρκοι τοῦ Ἡρακλείου σχεδίαζαν νὰ προβοῦν σὲ σφαγὴ τῶν Χριστιανῶν, καὶ πάλι στὸν Μητροπολιτικὸ Ναὸ τοῦ Ἁγίου Μηνᾶ, στὶς 18 Ἀπριλίου, ἡμέρα τοῦ Πάσχα, τὴν ὥρα τῆς Ἀναστάσιμης Θείας Λειτουργίας γιὰ νὰ πιάσουν τοὺς Χριστιανοὺς ἀπροετοίμαστους. Γιὰ ἀντιπερισπασμὸ ἔβαλαν φωτιὰ σὲ διάφορα  ἀπομακρυσμένα σημεῖα τῆς πόλης, ἐνῶ ὁπλισμένα στίφη εἶχαν συγκεντρωθεῖ ἔξω ἀπὸ τὸ ναό, περιμένοντας τὴν ὥρα τῆς ἀναγνώσεως τοῦ Εὐαγγελίου γιὰ νὰ εἰσβάλουν καὶ νὰ ἀρχίσουν τὴν σφαγή.

Μόλις ὅμως ἄρχισε ἡ ἀνάγνωση ἐμφανίσθηκε ἕνας ἀσπρομάλλης ἡλικιωμένος ἱππέας ποὺ ἔτρεχε γύρω ἀπὸ τὸ ναὸ κραδαίνοντας τὸ ξίφος του καὶ κυνηγώντας τοὺς ἐπίδοξους σφαγεῖς οἱ ὁποῖοι τράπηκαν πανικόβλητοι σὲ φυγή. Ἔτσι σώθηκαν οἱ πολύπαθοι Χριστιανοὶ τοῦ Ἡρακλείου ἀπὸ τὸν φοβερὸ κίνδυνο.

Οἱ Τοῦρκοι νόμισαν ὅτι ὁ καβαλάρης ἦταν μουσουλμάνος πρόκριτος ἀπεσταλμένος ἀπὸ τὸν Διοικητὴ τῆς πόλης γιὰ νὰ ματαιώσει τὴν σφαγή. Ὅταν διαμαρτυρήθηκαν στὸν Διοικητή, αὐτὸς τοὺς διαβεβαίωσε ὅτι δὲν γνώριζε τίποτε καὶ μάλιστα διαπιστώθηκε ὅτι ὁ συγκεκριμένος πρόκριτος δὲν εἶχε βγεῖ καθόλου ἀπὸ τὸ σπίτι του.

Κατάλαβαν τότε οἱ Τοῦρκοι ὅτι ἐπρόκειτο γιὰ θαῦμα τοῦ Ἁγίου Μηνᾶ, κοινοποίησαν τὸ γεγονὸς στοὺς Ἕλληνες καὶ ἀπὸ τότε οἱ Μουσουλμάνοι ηὐλαβοῦντο πολὺ τὸν Ἅγιο, προσφέροντας μάλιστα καὶ δῶρα στὸ ναό του. Τὸ θαῦμα αὐτὸ τοὺ  Ἁγίου Μηνᾶ καθιερώθηκε νὰ τιμᾶται στὸ Ἡράκλειο τὴν Τρίτη της Διακαινησίμου, ὁπότε καὶ ἐκτίθεται σὲ προσκύνηση, κατὰ τὸν ἑσπερινό, λείψανο τοῦ Ἁγίου.

«Μεταξὺ τῶν ἀδικημένων Πατέρων τῆς Ἐκκλησίας μας εἶναι καὶ ὁ Ὁσιώτατος πατὴρ Γεώργιος, ὁ Χατζή – Γεώργης, ὁ ὁποῖος εἶναι ἕνας σύγχρονος Ἅγιος  τῆς ἐποχῆς μας, ἀλλά, μποροῦμε νὰ ποῦμε, καὶ μεγάλος Ἅγιος, ἀνάλογα μὲ τὴν ἐποχή μας», γράφει ὁ Γέρων Παϊσιος ὁ Ἁγιορείτης.

Ὁ Γέρων Χατζή – Γεώργης (1809 – 1886), «ὁ μέγας καὶ περιβόητος ἀσκητής», ἀσκήτευσε στὸ Ἅγιον Ὄρος ἐπὶ μακρὸ χρονικὸ διάστημα. Ἐπὶ ἀρκετὰ χρόνια ἔμενε στὴν Κερασιά, στὸ μεγάλο Κελὶ τοῦ Ἁγίου Δημητρίου καὶ Ἁγίου Μηνᾶ, ὡς ὑποτακτικός του Πάπα – Νεόφυτου στὴν ἀρχὴ καὶ ὡς Γέρων τῆς Συνοδείας ἀπὸ τὸ 1848 καὶ ἔπειτα. «Κάποτε, ἐνῶ ὁ Γέροντας ἠσχολεῖτο μὲ τὸ ἐργόχειρο, κατὰ λάθος κατάπιε μεγάλη βελόνα καὶ προσευχήθηκε πρὸς τὸν μεγαλομάρτυρα Μηνᾶ.

Στάθηκε τότε ὁ Ἅγιος ἐνώπιόν του, ἔβαλε τὸ χέρι στὸν λαιμό του καὶ ἔβγαλε τὴν βελόνα».

Τὸ 1942, κατὰ τὸν Β’ Παγκόσμιο Πόλεμο, οἱ ὑπὸ τὸν Ρόμμελ δυνάμεις τοῦ Ἄξονα στὴν Ἀφρικὴ εἶχαν καταφέρει νὰ προελάσουν τόσο ὥστε νὰ εἶναι ὁρατὸς ὁ κίνδυνος νὰ φθάσουν στὴν Διώρυγα τοῦ Σουέζ. Στὴν περιοχὴ τοῦ Ἐλ Ἀλαμέϊν  (ἀραβικὴ παραφθορὰ τοῦ ὀνόματος τοῦ Ἁγίου Μηνᾶ), ὅπου βρίσκονταν τὰ ἐρείπια ναοῦ τοῦ Ἁγίου Μηνᾶ καὶ ἴσως καὶ ὁ τάφος του, οἱ ἀντίπαλες δυνάμεις προετοιμάζονταν γιὰ τὴν ἀποφασιστικὴ σύγκρουση ἡ ὁποία θὰ ἔκρινε τὸ ἂν οἱ σύμμαχοι θὰ κατάφερναν νὰ παραμείνουν στὴν Ἀφρική.

Μεταξὺ τῶν συμμαχικῶν στρατευμάτων βρισκόταν καὶ ἑλληνικὴ στρατιωτικὴ δύναμη, ἡ ὁποία πῆρε μέρος στὴ μάχη. Ἕνα ἀπὸ τὰ βράδια ἐκεῖνα, πολλοὶ στρατιῶτες εἶδαν τὸν Ἅγιο Μηνᾶ νὰ βγαίνει ἀπὸ τὰ ἐρείπια τοῦ ναοῦ του ὁδηγώντας  ἕνα καραβάνι μὲ καμῆλες, ὅπως ἀπεικονίζεται σὲ μία ἀπὸ τὶς παλαιὲς ἁγιογραφίες τοῦ ναοῦ του, καὶ νὰ μπαίνει μέσα στὸ στρατόπεδο τῶν ἐχθρικῶν δυνάμεων.

Ἡ ἐμφάνιση αὐτὴ κατατρόμαξε τοὺς Γερμανοὺς καὶ ὑπονόμευσε καίρια τὸ ἠθικό τους, πράγμα ποὺ συνέβαλε καθοριστικὰ στὴ νίκη τῶν συμμαχικῶν δυνάμεων.
Σὲ ἀνταπόδοση τῆς εὐεργεσίας αὐτῆς τοῦ Ἁγίου παραχωρήθηκε στὸ Πατριαρχεῖο Ἀλεξανδρείας ὁ τόπος ἐκεῖνος καὶ ξανακτίσθηκε ὁ ναὸς καθὼς καὶ μοναστήρι τοῦ Ἁγίου Μηνᾶ.

Ἀπολυτίκιον. Ἦχος πλ. α’. Τὸν συνάναρχον Λόγον.

Τοὺς μεγίστους ἀγῶνας τοῦ μαρτυρίου σου, καρτεροψύχως ἀνύσας Μεγαλομάρτυς Μηνᾶ, οὐρανίων δωρεῶν λαμπρῶς ἠξίωσαι, καὶ θαυμάτων αὐτουργός, ἐκ Θεοῦ ἀναδειχθείς, προστάτης ἡμῖν ἐδόθης, καὶ βοηθὸς ἐν ἀνάγκαις, καὶ ἀντιλήπτωρ ἐναργέστατος.

Ἕτερον Ἀπολυτίκιον τῶν σὺν αὐτῷ Μαρτύρων. Ἦχος δ’. Ταχὺ προκατάλαβε.
Τρισάριθμον σύνταγμα, τῶν Ἀθλητῶν τοῦ Χριστοῦ, συμφώνως τιμήσωμεν, ὡς καθαιρέτας ἐχθροῦ, Μηνᾶν τὸν ἀοίδιμον, Βίκτωρα τὸν γενναῖον, καὶ Βικέντιον ἅμα, τούτοις συνευφημοῦντες, Στεφανίδα τὴν θείαν. Αὐτῶν Χριστῷ ἱκεσίαις, πάντας ἐλέησον.

Κοντάκιον. Ἦχος δ’. Ἐπεφάνης σήμερον.

Τῆς στρατείας ἥρπασε τῆς ἐπικήρου, καὶ ἀφθάρτου ἔδειξε, σὲ Ἀθλοφόρε κοινωνόν, Μηνᾶ Χριστὸς ὁ Θεὸς ἡμῶν, ὁ τῶν Μαρτύρων ἀκήρατος στέφανος.

Ἕτερον Κοντάκιον τῶν σὺν αὐτῷ Μαρτύρων. Ἦχος πλ. δ’. Ὡς ἀπαρχὰς τῆς φύσεως.
Ὡς εὐσεβείας Μάρτυρας, καὶ Ἀθλητὰς θεόφρονας, ἡ Ἐκκλησία γεραίρει δοξάζουσα, μαρτυρικοῖς ἐν ᾄσμασι, Μηνᾶν τε Βίκτωρα καὶ Βικέντιον χαίρουσα, καὶ Στεφανίδα τὴν γενναιόφρονα, καὶ Χριστὸν μεγαλύνει, τὸν τούτους δοξάσαντα.

Μεγαλυνάριον.

Φύλαξ καὶ θερμότατος ἀρωγός, πέλων Ἀθλοφόρε, τῶν καλούντων σε ἐν παντί, πλήρου τὰς αἰτήσεις, Μηνᾶ θαυματοβρύτα, τῶν πόθῳ ἐκζητούντων, τὴν σὴν ἀντίληψιν.

Ἕτερον Μεγαλυνάριον τῶν σὺν αὐτῷ Μαρτύρων.
Ὕμνοις φιλομάρτυρες ἱεροῖς, Μηνᾶν τὸν γενναῖον, καὶ τὸν Βίκτωρα τὸν στερρόν, σὺν τῷ Βικεντίῳ, καὶ Στεφανίδι ἅμα, τοὺς ἀριστεῖς τοῦ Λόγου, ἐγκωμιάσωμεν.

The Holy Great Martyr Menas of Egypt, an Egyptian by birth, was a military officer and served in the Kotyaeion region of Phrygia under the centurion Firmilian during the reign of the emperors Diocletian (284-305) and Maximian (305-311). When the emperors began the fiercest persecution against Christians in history, the saint refused to serve these persecutors. He removed his soldier’s belt (a sign of military rank) and withdrew to a mountain, where he lived an ascetic life of fasting and prayer.

Once he happened to arrive in the city during a pagan festival. At the climax of the games the saint’s accusing voice rang out, preaching faith in Christ, the Savior of the world. At his trial before the prefect Pyrrhus, the saint bravely confessed his faith, saying that he had come to denounce the impious. The prefect was angered, and had Menas arrested.

Pyrrhus offered to restore the saint’s former rank if he would offer sacrifice to the pagan gods. When he refused, he was put to cruel tortures, then he was beheaded. This occurred in the year 304. Christians gathered up the martyr’s relics by night and hid them until the end of the persecution. Later, they were brought to Egypt and placed in a church dedicated to St Menas southwest of Alexandria.

The saint received grace from God to work miracles, and to help those in need. St Menas is noted for healing various illnesses, delivering people from possession by demons, and as a protector, especially during times of war. We also ask his help in finding lost objects.

Categories: Fără categorie Tags:
  1. Nici un comentariu momentan.
  1. Nici un trackbacks momentan.