Acasă > Cântările Ortodoxiei > 12 august: TROPARUL ŞI VIAŢA SF. MC. FOTIE ŞI ANICHIT (Gr, Ro, En)

12 august: TROPARUL ŞI VIAŢA SF. MC. FOTIE ŞI ANICHIT (Gr, Ro, En)

Απολυτίκιο του Αγ. Φωτίου, Ανικήτου – 12 ΑΥΓΟΥΣΤΟΥ

TROPARUL ŞI VIAŢA SF. MC. FOTIE ŞI ANICHIT 

12 august

TROPARUL AUDIO

Pomenirea Sfintilor Mucenici Fotie si Anichit.

Anichit, AnicetAcesti sfinti au trait si patimit în zilele împaratului Diocletian (304). Sfântul Fotie era nepot al Sfântului Anichit. Si facând Diocletian în Nicomidia cuvinte împotriva crestinilor, fiind de fata tot sfatul, si punând la mijloc multime de unelte de chinuri, se lauda ca va chinui pe cei ce vor chema numele lui Hristos, si ca va izgoni pe crestini din tot locul, si hulea foarte împotriva slavei Unuia-Nascut Fiului lui Dumnezeu. Fiind de fata si Sfântul mucenic al lui Hristos Anichit, nu s-a spaimântat de înfricosarile tiranului, ci s-a marturisit cu îndrazneala ca este crestin, ocarând ratacirea idolilor, si zicând ca sunt surzi si nesimtitori, cei ce se închina lor si-i cinstesc. Pentru aceste cuvinte a fost batut cu vine de bou, pâna când i s-a rupt carnea si i se vedeau oasele. Dupa aceea au dat drumul asupra lui unui leu, de care sfântul s-a spaimântat. Dar leul apropiindu-se de dânsul, se arata mai blând de cum ar fi fost o oaie, si ca si cum i-ar fi fost mila de sfântul, stergea ca si cu un burete cu piciorul sau cel drept, sudoarea ce curgea pe obrazul sfântului de frica. Atunci, mucenicul multumind lui Dumnezeu, la sfârsitul rugaciunii sale, s-a facut cutremur si de cutremur a cazut idolul lui Iraclie si s-a facut ca praful; si a cazut si o parte a cetatii Nicomidiei, omorând pe multi din elini. Pentru aceasta a fost mult chinuit, dar ramânând nevatamat, nepotul sau Fotie, a alergat la sfântul, îl îmbratisa, tata si unchi numindu-l. Iar împaratul a poruncit ca amândoi sa fie chinuiti în toate chipurile pâna ce vor muri. Si dupa multe chinuri, cei doi sfinti au fost bagati într-un cuptor cu foc si acolo îsi primira sfârsitul chinurilor si cununile biruintei, însa se spune ca, atunci când au fost scosi afara din cuptor, erau întregi, nefiind arsi de foc nici la par.

Viata sfintilor Mochie si Anichit dupa Sinaxarul Parintelui Macarie de la Manastirea Simonos-Petras (Muntele Athos).

Ὁ Φώτιος ἦταν ἀνεψιὸς τοῦ Ἀνικήτου. Κατάγονταν καὶ οἱ δυὸ ἀπὸ τὴ Νικομήδεια. Ὅταν ὁ Διοκλητιανὸς θέλησε νὰ κινήσει διωγμὸ κατὰ τῶν χριστιανῶν, μίλησε μπροστὰ στὴν Σύγκλητο μὲ τοὺς πιὸ ὑβριστικοὺς λόγους ἐναντίον τους. Ἐκεῖ ἦταν παρὼν καὶ ὁ Ἀνίκητος, ποὺ ὅταν ἄκουσε αὐτὰ τὰ λόγια τοῦ βασιλιά, ὄχι μόνο δὲν φοβήθηκε, ἀλλὰ σηκώθηκε μὲ θάρρος, δήλωσε ὅτι εἶναι χριστιανὸς καὶ εἶπε στὸ Διοκλητιανό: «Πλανᾶσαι, βασιλιά, ἂν νομίζεις ὅτι μὲ τὰ μέτρα κατὰ τῶν Χριστιανῶν θὰ πετύχεις τοὺς ἀσεβεῖς σκοπούς σου. Μάθε ὅτι οἱ χριστιανοὶ ἀποτελοῦν σήμερα τὴν ὑγιέστερη μερίδα τῆς ρωμαϊκῆς αὐτοκρατορίας. Καὶ θὰ ἦταν ἀνόητοι καὶ ἀναίσθητοι ἂν πίστευαν στὰ εἴδωλα. Γι’ αὐτὸ, ὅποια μέτρα καὶ ἂν πάρεις ἐναντίον τους, στὸ τέλος ζημιωμένος θὰ εἶσαι ἐσύ, ἐνῷ αὐτοὶ ἔνδοξοι μάρτυρες».

Ὁ Διοκλητιανός, προσβεβλημένος ἀπὸ τὴν παρατήρηση τοῦ Ἀνίκητου, διέταξε καὶ τὸν ἔριξαν τροφὴ σὲ ἕνα τρομερὸ λιοντάρι. Ἀλλὰ τὸ λιοντάρι σταμάτησε τὴν ἄγρια ὁρμή του καὶ ἡμέρεψε σὰν πρόβατο. Τότε ἔγινε μεγάλος σεισμὸς καὶ συνετρίβησαν πολλὰ εἰδωλολατρικὰ ἀγάλματα.
Κατόπιν τὸν ἔβαλαν σὲ τροχὸ μὲ ἀναμμένη φωτιὰ ἀπὸ κάτω. Ἀλλὰ ὦ τοῦ θαύματος, ὁ τροχὸς σταμάτησε καὶ ἡ φωτιὰ ἔσβησε. Τότε ἔτρεξε καὶ τὸν ἀγκάλιασε ὁ ἀνεψιὸς τοῦ Φώτιος. Μόλις εἶδαν αὐτὸ οἱ εἰδωλολάτρες, ἔδεσαν καὶ τοὺς δυὸ μέσα στὸ λεγόμενο λουτρὸ τοῦ Ἀντωνίου. Καὶ ἀφοῦ ὑπερθέρμαναν τὸ νερό, παρέδωσαν καὶ οἱ δυὸ ἔνδοξα τὸ πνεῦμα τους.

Ἀπολυτίκιο. Ἦχος γ’. Θείας πίστεως.
Θείας πίστεως, τῇ συμφωνίᾳ, τὴν οἰκείωσιν, τῆς συγγενείας, δι’ ἀγώνων ἱερῶν ἐλαμπρύνατε, θεομακάριστε Μάρτυς Ἀνίκητε, σὺν τῷ Φωτίῳ φωτὸς τῷ θεράποντι. Ἀλλ’ αἰτήσασθε, δοθῆναι πταισμάτων ἄφεσιν, τοῖς μέλπουσιν ὑμῶν τὴν θείαν ἄθλησιν.

Κοντάκιον. Ἦχος γ’. Ἡ Παρθένος σήμερον.
Ἐν σταδίῳ βλέψας σε, ἀνδραγαθοῦντα νομίμως, Ἀθλητὰ Ἀνίκητε, ὁ Φώτιος ὁ θεόφρων, σύναθλος, στερρός σοι ὤφθη τῇ ἐκμιμήσει, ἅπασαν, σὺν σοὶ βασάνων πεῖρα ἐνέγκας· μεθ’ οὗ πρέσβευε Κυρίῳ, παντὸς κινδύνου ἡμᾶς λυτρώσασθε.

Μεγαλυνάριον.
Ἀνίκητος ὤφθης καὶ ἀρραγής, Ἀνίκητε μάκαρ, ἐν ἀγῶσιν ἀθλητικοῖς· πλήρης δὲ ἀΰλου, φωτὸς Φώτιε Μάρτυς, διὸ καὶ ἐπαξίως, ἐθαυμαστώθητε.

The Martyrs Anicetus and Photius (his nephew) were natives of Nicomedia. Anicetus, a military official, denounced the emperor Diocletian (284-305) for setting up in the city square an implement of execution for frightening Christians. The enraged emperor ordered St Anicetus to be tortured, and later condemned him to be devoured by wild beasts. But the lions they set loose became gentle and fawned at his feet. 

Suddenly there was a strong earthquake, resulting in the collapse of the pagan temple of Hercules, and many pagans perished beneath the demolished city walls. The executioner took up a sword to cut off the saint’s head, but he fell down insensible. They tried to break St Anicetus on the wheel and burn him with fire, but the wheel stopped and the fire went out. They threw the martyr into a furnace with boiling tin, but the tin became cold. Thus the Lord preserved His servant for the edification of many. 

The martyr’s nephew, St Photius, saluted the sufferer and turned to the emperor, saying, „O idol-worshipper, your gods are nothing!” The sword, held over the new confessor, struck the executioner instead. Then the martyrs were thrown into prison. 

After three days Diocletian urged them, „Worship our gods, and I shall give you glory and riches.” The martyrs answered, „May you perish with your honor and riches!” Then they tied them by the legs to wild horses. Though the saints were dragged along the ground, they remained unharmed. They did not suffer in the heated bath house, which fell apart. Finally, Diocletian ordered a great furnace to be fired up, and many Christians, inspired by the deeds of Sts Anicetus and Photius, went in themselves saying, „We are Christians!” They all died with a prayer on their lips. The bodies of Sts Anicetus and Photius were not harmed by the fire, and even their hair remained whole. Seeing this, many of the pagans came to believe in Christ. This occurred in the year 305. 

Sts Anicetus and Photius are mentioned in the prayers for the Blessing of Oil and the Lesser Blessing of Water (BOOK OF NEEDS, 1987, p. 230).

Categories: Cântările Ortodoxiei Tags:

%d bloggers like this: