Acasă > Cântările Ortodoxiei > 12 octombrie: TROPARUL, CANONUL ŞI VIAŢA SF. MC. PROV, TARAH ŞI ANDRONIC (Gr, Ro, En)

12 octombrie: TROPARUL, CANONUL ŞI VIAŢA SF. MC. PROV, TARAH ŞI ANDRONIC (Gr, Ro, En)

 TROPARUL ŞI VIAŢA SF. MC. PROV, TARAH ŞI ANDRONIC

12 octombrie

Canon de rugăciune către Sfinţii Mucenici Prov, Tarah şi Andronic 

Troparul Sfinţilor Mucenici Prov, Tarah şi Andronic, glasul al 5-lea:

De isprăvile sfinţilor mucenici Puterile Îngereşti foarte s-au mi­nunat; că fiind un trup muri­tor, pe vrăjmaşul cel fără de trup cu Puterea Crucii nevoindu-se tare, l-au biruit nevăzut. Şi acum se roagă Domnului să se miluiască sufletele noastre.

 Condacul Sfinţilor Mucenici Prov, Tarah şi Andronic, Glasul 2

Cele de mai sus căutând…

A Preasfintei Treimi Mărire arătându-ne nouă, vitejii ostaşi ai lui Hristos, Dumnezeieştii mucenici, împreu­nă cu Sfinţii Tarah, Prov şi Andronic, au înfruntat toată necredinţa tiranilor, nevoindu-se vitejeşte pentru dreapta credinţă.

Cântarea 1, glasul al 8-lea

Irmosul:

Pe Faraon cel ce era purtat în căruţă, l-a cufundat toiagul lui Moise, cel ce a făcut minuni oarecând, în chipul Crucii lovind şi despărţind marea şi pe Israel mergătorul cel pedestru, 1-a mântuit; pe cel ce cântă cântare lui Dumnezeu.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Fiind împodobiţi cu daruri muceniceşti, mucenicilor, staţi cu dragoste înaintea lui Hristos, Dătătorului de cununi în ceruri, luminându-vă cu Lumina Făcliei Celei în Trei Lumini şi luminaţi cu credinţa pe toţi care vă fe­ricesc pe voi.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

În vremea de goană pentru dreapta credinţă v-aţi arătat, ca nişte ostaşi buni, ca nişte sprijinitori ai Bisericii şi întă­riri ale adevărului, gonind toa­tă înşelăciunea celor de rea cre­dinţă cu vitejeşti pătimiri, nebi­ruiţilor mucenici.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Cu gând înţelegător risipind, preaînţelepţilor, viforul cel vi­clean şi marea relei credinţe cea sălbăticită, prin liniştea Duhu­lui aţi ajuns către Limanurile cele cereşti, veselindu-vă.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Sufletele voastre, mucenici­lor, se bucură în ceruri dim­preună cu sufletele mucenicilor cu adevărat, Sfinţilor Prov, Andronic şi Tarah Fericiţilor; că aţi trecut va­lurile muceniciei, bărbăteşte lăudându-vă cu biruinţe cele Dumnezeieşti.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Cuvântul cel împreună fără de început cu Tatăl şi cu Sfân­tul Duh, vrând, S-a Sălăşluit în pântece de Fecioară şi S-a făcut Trup Neschimbat; şi pătimind de bună voie, a pregătit cete de mucenici Dumnezeieşti să pătimească pentru dreapta credinţă.

Cântarea a 3-a

Irmosul:

Doamne, Cel Ce ai făcut cele de deasupra crugu­lui ceresc şi ai zidit Biserica, Tu pe mine mă întăreşte întru dragostea Ta; că Tu eşti marginea doririlor şi credincioşilor întărire, Unule, Iubitorule de oameni.

Stih: Sfinte Mucenice Tarah, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Împotrivindu-te tare prigo­nitorului, Sfinte Mucenice Tarah şi strivirea obrazului suferind foarte tare, ai sfărâmat fălcile leilor celor înţelegători şi te-ai făcut birui­tor cu Puterea Duhului.

Stih: Sfinte Mucenice Prov, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu mare vitejie ai suferit chi­nuri, pe spate şi pe pântece, Mucenice Prov, întinzându-te şi arzându-ţi-se pieptul cu frigări şi lovinduţi-se gura cea grăi­toare de Dumnezeu.

Stih: Sfinte Mucenice Andronic, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Spânzurându-te, ca o jertfa sufereai durerile bătăilor celor amare, Mucenice Andronic, ar­derea focului şi dezrădăcinarea dinţilor şi tăierea limbii tale celei grăitoare de Dumnezeu.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Ca nişte stele întreit lumină­toare cu strălucirile cele înţelegătoare, aţi alungat întunericul înşelăciunii multor zei, purtă­torilor de chinuri mucenici, cei văzători de lumină.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Ca pe o Frumoasă, ca pe o Bună, ca pe o Aleasă Curată, pe tine te-a ales Cuvântul, Cel Ce a înfiinţat toate şi Cel mai presus de fiinţă, voind, S-a Sălăşluit în pântecele tău cel Primitor de Dumnezeu.

Cântarea a 4-a

Irmosul:

Tu eşti Tăria mea, Doamne, Tu şi Puterea mea, Tu Dumnezeul meu, Tu Bucuria mea; Care n-ai lăsat Sânurile Părinteşti şi a noastră sărăcie ai cercetat-o. Pentru aceasta, cuProorocul Avacum strig către Tine: Slavă Puterii Tale, Iubitorule de oameni!

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Legea Ta, Cuvinte, păzind-o mucenicii, au dispreţuit legile nelegiuiţilor, care poruncesc a nu Te cinsti pe Tine Făcătorul; şi suferind toată furtuna chi­nurilor, au câştigat Cereasca Linişte.

Stih: Sfinte Mucenice Tarah, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Poftind a purta jugul lui Hristos pe grumaji, suferi zdro­birea grumazului; iar Crucea ducând-o ca un toiag de putere, Preafericite Tarah, rabzi mulţimea toiegelor, strigând: Slavă Puterii Tale, Doamne!

Stih: Sfinte Mucenice Prov, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca unul ce te-ai făcut tare cu Dumnezeiescul Duh, suferi cu tărie sfărâmarea fluierelor tale, cea cu durere, Sfinte Mucenice Prov şi lipsirea ochilor, luminându-te cu cu­noştinţa Treimii cea mai desă­vârşită, te-ai împreunat cu Cetele cele de sus.

Stih: Sfinte Mucenice Andronic, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Vitejeşte ai stat înaintea ju­decăţii, Sfinte Andronic, luptându-te foarte tare cu vrăjmaşul. Pen­tru aceea, tăindu-ţi-se pulpele, te făcea mai tare; ca să calci capul lui şi să te trimită către călătoria cea de sus.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Numai tu ai purtat în pântece pe Dumnezeu, Care Întrupându-Se, dă fiinţă tuturor; pe Acesta, mărturisindu-L în privelişte, Dumnezeieştii mucenici cei neînduplecaţi s-au chinuit; Fecioară Născătoare de Dum­nezeu, care eşti Minunea înge­rilor şi rana demonilor, Prealăudată.

Cântarea a 5-a

Irmosul:

Pentru ce m-ai lepădat de la faţa ta, Cel Ce eşti Lumină Neapusă şi m-a acoperit întunericul cel străin pe mine, ticălosul; ci, întoarce-mă şi la lumina Poruncilor Tale îndreptează căile mele, rogu-mă.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Făcutu-v-aţi călători neabă­tuţi din calea cea strâmtă şi col­ţuroasă, lepădând mulţimile năpastelor ca nişte spumă de mare şi ca nişte stâlpi nesfărâ­maţi, întărindu-vă inima pe piatra credinţei, purtătorilor de chinuri.

Stih: Sfinte Mucenice Tarah, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ritorisind cele Dumnezeieşti şi teologhisind dogmele cele mântuitoare, suferi spintecările buzelor, astupând cu tăria gân­dului gura care huleşte împo­triva lui Dumnezeu Celui Ce te-a făcut, Fericite Tarah.

Stih: Sfinte Mucenice Prov, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fiind întins în patru părţi fericitul şi zdrobit de rănile bătăilor, arăta Sfântul Prov înălţarea cea vitejească a sufletului. Drept aceea, arătându-se purtător de cunună, stă înaintea Împăratu­lui tuturor, dimpreună cu cei ce s-au nevoit.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Mai Înaltă eşti decâtPputerile cele de sus, că ai născut pe Cu­vântul Cel împreună fără de în­ceput şi veşnic cu Tatăl; cu ale Cărui Lumini luminându-se purtătorii de chinuri, au trecut noaptea necredinţei.

Cântarea a 6-a

Irmosul:

Curăţeşte-mă, Mântuito­rule, că multe sunt fărădelegile mele şi mă ridică dintru adâncul răutăţilor, rogu-mă; căci către Tine am strigat şi mă auzi, Dumnezeul mântuirii mele.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Făcându-vă armă celui pu­ternic prin credinţă, cu vitejie aţi rănit inimile celor necredin­cioşi, luptându-vă împotriva lor vitejeşte, purtătorilor de chinuri cei cu nume mare.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Precum odinioară s-au ruşi­nat fiarele în groapă de Daniel, aşa şi acum de ostaşii cei tari ai credinţei, s-au înspăimântat în privelişte, îmblânzindu-se tira­nii cu cinstitele lor patimi.

Stih: Sfinte Mucenice Tarah, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Asemănându-se Sfântul Tarah Coas­tei Tale celei împunse, Stăpâne, primeşte împungeri la coaste şi se adapă cu oţet şi i se arde capul foarte fără de milă.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Zămislit-ai în pântece pe Cel mai înainte de veci, Preacurată şi ai născut cu Trup pe Cel din fire fără de trup şi ai hrănit cu lapte pe Hrănitorul tuturor, Maica lui Dumnezeu, cea Nefurată de nuntă.

CONDAC, glasul al 2-lea

Podobie: Cele de mai sus căutând…

A Preasfintei Treimi Mărire arătându-ne nouă, vitejii ostaşi ai lui Hristos, Dumnezeieştii mucenici, împreu­nă cu Sfinţii Tarah, Prov şi Andronic, au înfruntat toată necredinţa tiranilor, nevoindu-se vitejeşte pentru dreapta credinţă.

Cântarea a 7-a

Irmosul:

De pogorârea lui Dum­nezeu focul s-a ruşinat în Babilon oarecand; pentru aceasta tinerii în cuptor cu bucuros picior, ca într-o grădină verde săltând, au cântat: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri!

Stih: Sfinte Mucenice Tarah, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Tăierea urechilor cu bucurie ai suferit, Mărite Mucenice Tarah, ca o slugă bine ascultătoare a Celui Ce Şi-a plecat ţie urechea foarte cu blândeţe şi a împlinit rugă­ciunile tale, care cântai: Bine­cuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri!

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Întinzându-vă, mucenicilor şi cu muncile chinuindu-vă, aţi stat împotriva celor fărădelege cu cuget întărit şi făcându-vă purtători de biruinţă, cântaţi: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri!

Stih: Sfinte Mucenice Tarah, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Umplutu-s-a duhul tău, de îndumnezeită răcorire şi răsu­flare, când ţi se ardeau mâinile şi capul cu foc; şi precum tinerii, cântai, Sfinte Mucenice Tarah: Bine­cuvântat eşti, Dumnezeul pă­rinţilor noştri!

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Cu stropirea cinstitelor voas­tre sângiuri, sfinţilor, stingând jăratecul înşelăciunii, ne izvorâţi rouă darul cel Dumnezeiesc şi revărsaţi apele vindecării, celor ce laudă sfântă pomenirea voas­tră totdeauna.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Se deşartă în pântecele tău Cuvântul Cel foarte Deplin, nedepărtându-Se de Sânurile Pă­rinteşti şi Se vede; Trup şi Se naşte Prunc; Căruia cântăm, Fecioară, veselindu-ne: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părin­ţilor noştri!

Cântarea a 8-a

Irmosul:

Tiranul haldeilor a ars cuptorul nebuneşte, de şapte ori pentru Dumnezeu; dar, văzându-i pe aceştia cu Putere mai bună mântuiţi, Făcătorului şi Mântuitorului, a strigat: tineri binecuvântaţi, preoţi lăudaţi-L, popoare preaînălţaţi-L întru toţi vecii!

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Fiind luminaţi cu rănile şi frumoşi cu podoabele pătimirii celei binefăcătoare, fericiţilor, staţi înaintea Domnului, pur­tând cununi, umplându-vă din destul de Lumina care se trimite de acolo şi cu dragoste cântând neîncetat: tineri binecuvân­taţi, preoţi lăudaţi-L, popoare preaînălţaţi-L pe Hristos întru toţi vecii!

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Nebunindu-se întru sine ti­ranul cel fără de minte, ca unul ce era biruit de împotrivirile voastre, degrab porunceşte să vă omoare cu sabia pe voi care cântaţi Ziditorului şi Mântuitorului: tineri binecuvântaţi, preoţi lăudaţi-L, popoare prea­înălţaţi-L întru toţi vecii!

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Apărătorii Treimii, bunii bi­ruitori mucenici, care au risipit gerul necredinţei cu fierbinţea­la credinţei, turnurile cele de pază credincioşilor, florile cele veselitoare ale raiului celui înţelegător, limanurile celor înviforaţi, stâlpii cei nemişcaţi, Mucenicii Andronic, Prov şi Tarah, să se cinstească.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Dimpreună cu Cetele cele fără de trup, cu oştile muceni­cilor, cu Apostolii, cu toţi Proo­rocii, să lăudăm cu dreaptă credinţă pe Stăpâna, care stăpâneşte toate făpturile, ca pe Una ce este mai Sfântă decât Heruvimii şi Singură Curată, Maica lui Dumnezeu, preaînălţând pe Hristos întru toţi vecii.

Cântarea a 9-a

Irmosul:

Înfricoşatu-s-a tot auzul de nespusa lui Dumnezeu pogorâre, că Cel Preaînalt de voie S-a pogorât până şi la trup, din pântece Fecioresc făcându-Se Om. Pentru aceea, pe Preacurata Născătoare de Dumnezeu credincioşii să o mărim.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Au putut vitejii, cu trupuri stricăcioase, să câştige, prin pătimiri, nestricăciune şi s-au asemănat cu îngerii, câştigând Împărăţia lui Dumnezeu cea nesfârşită, Sfinţii Mucenic Prov, Tarah şi Andronic, slugile lui Hristos.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Arătatu-v-aţi jăratec, arzându-vă cu Focul Cel Tainic şi fără de materie şi aţi ars rătăcirea cea materialnică, marilor mu­cenici; şi strălucind ca lumina, luminaţi făptura şi păziţi sufletele noastre de primejdii şi de patimi.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Astăzi Biserica lui Hristos face praznic de peste an luminat şi veselitor, prăznuind această Dumnezeiască pomenire a voas­tră; dimpreună cu voi se vese­lesc toţi Proorocii, Apostolii şi toţi mucenicii, purtătorilor de chi­nuri, biruitori cei cu nume mare.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Ridicatu-v-aţi la Locaşurile cele Luminate ale Raiului, pur­tătorilor de chinuri, fiind îm­brăcaţi cu haină luminoasă, pe care aţi ţesut-o cu multe feluri de chinuri şi staţi înaintea Sca­unului Atotţiitorului, rugându-vă neîncetat pentru toţi.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Iartă-mi, Mântuitorule, Cel Ce Te-ai născut şi ai păzit Ne­stricată şi după naştere pe Ceea ce Te-a născut, când vei şedea să judeci faptele, toate fărăde­legile şi greşelile mele trece-le cu vederea, Unule, Cel Ce eşti fără de păcate, ca un Dumnezeu Milostiv şi Iu­bitor de oameni.

SEDElNA, glasul al 8-lea

 Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul…

Vitejeşte într-armându-se cu credinţa cea tare a Sfintei Tre­imi, Sfinţii Mucenici Andronic, Prov şi Preaînţeleptul Tarah, au surpat tăria rătăcirii celei de mulţi zei şi au legat popoarele cu Dumneze­iasca dragoste. Pentru aceea, luând răsplătirile cele de biru­inţă, se veselesc dimpreună cu Cetele puterilor celor fără de trup. Cărora cu credinţă să stri­găm: rugaţi-vă lui Hristos Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea voastră.

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul 1

Podobie: Mormântul Tău…

Luminează, Ceea ce eşti Bună, cu lumina ta, sufletul meu cel întunecat, Curată, şi-mi strică împietrirea şi mă învaţă să fac voia Fiului tău; ca să aflu ier­tare de greşelile mele cele mul­te, Preacurată şi să mă izbă­vesc de focul cel nestins, cu ru­găciunile tale.

SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul 1

Podobie: Mormântul Tău…

Văzându-Te, Hristoase, Maica Ta cea cu totul fără prihană mort pe Cruce, striga: Fiul meu, Cel împreună fără de început cu Tatăl şi cu Duhul, ce este aceas­tă nespusă iconomie a Ta? Prin care ai mântuit zidirea Preacu­ratelor Tale mâini, Preaîndurate.

ORNAM1

 Pomenirea Sfintilor Mucenici Prov, Tarah si Andronic.

Prov

În vremea împărăţiei lui Diocleţian şi Maximilian, fiind în Tarsul Ciliciei judecător Numerie Maxim Antipatul, au fost prinşi trei creştini: Tarah, Prov şi Andronic în cetatea Pompeopoliei, care au fost duşi la judecată înaintea lui Antipatul. Şi privind spre dînşii Maxim Antipatul, l-a văzut pe Tarah bărbat bătrîn şi cinstit şi a zis către dînsul: „Cum te numeşti? Căci pe tine se cade mai întîi a te întreba, ca pe cel mai bătrîn dintre toţi”. Iar Tarah a răspuns: „Sînt creştin”. Şi i-a zis Antipatul: „Nu-mi spune mie credinţa ta cea necurată, ci spune-mi numele tău”. Iar Tarah iarăşi a zis: „Sînt creştin”. Apoi Maxim a zis slujitorilor care erau acolo: „Bateţi-l peste gură şi spuneţi-i să nu răspundă aşa înaintea judecătorului”. Iar Tarah, în timp ce era bătut, zicea: „Eu vă spun că sînt creştin şi acest nume îmi este mai scump decît numele cel dat de părinţii mei. Iar dacă vreţi să-l ştiţi şi pe acesta, vă spun că părinţii mei m-au numit Tarah, iar cînd eram ostaş mă numeau Victor”. Apoi Maxim Antipatul l-a întrebat pe el: „De ce neam eşti, Tarahe?” A răspuns Tarah: „Sînt de neam roman şi am slulbă de ostaş şi sînt născut în Claudiopol, cetatea Siriei şi pentru că sînt creştin am lăsat ostăşia”.

Antipatul i-a zis: „Nevrednic ai fost de a fi ostaş, însă spune-mi cum ai ieşit din oaste?” Iar Tarah i-a răspuns: „L-am rugat pe Publion voievodul şi m-a eliberat”. Maxim Antipatul a zis: „Cruţă-ţi bătrîneţile tale şi ascultă porunca împăraţilor noştri ca să ai cinste de la mine. Apropie-te şi jertfeşte zeilor noştri, de vreme ce şi împăraţii care stăpînesc lumea se închină lor”. Iar Tarah a răspuns: „S-au rătăcit, fiind înşelaţi de Satana”. Atunci Antipatul a zis către slujitori: „Sfărmaţi-i fălcile, căci grăieşte împotriva împăraţilor, spunînd că aceştia s-au rătăcit”. Iar Tarah a zis: „Am grăit şi voi grăi astfel, de vreme ce s-au rătăcit ca nişte oameni”. Iar Antipatul a zis: „Lasă-ţi nebunia ta şi jertfeşte zeilor noştri”. Tarah răspunse: „Eu Dumnezeului meu îi slujesc şi Îi aduc jertfă nu cu sînge, ci cu inimă curată”. Antipatul a zis: „Te sfătuiesc să-ţi cruţi bătrîneţile tale şi să laşi deşertăciunea creştinească şi să jertfeşti zeilor”. Tarah i-a zis din nou: „Nu voi face această fărădelege de vreme ce iubesc Legea Dumnezeului meu şi nu mă voi depărta de la El”. Antipatul a zis: „Alta este legea pe care se cade a o păzi”. Iar Tarah a răspuns: „O! ce nebunie! Pieritoare este legea voastră care vă porunceşte vouă, păgînilor, să cinstiţi pietrele şi lemnele, lucruri făcute de mîini omeneşti şi să vă închinaţi lor”. Şi Antipatul a poruncit celor ce stăteau de faţă să-l lovească pe Tarah peste grumaz, iar mucenicul, răbdînd loviturile, zicea: „Nu mă voi depărta de la mărturisirea aceasta care mă mîntuieşte”. Antipatul a zis: „Eu te voi întoarce de la această nebunie şi te voi face înţelegător”.

Mucenicul i-a zis: „Fă ceea ce voieşti, ai stăpînire asupra trupului meu, dar nu şi asupra sufletului meu”. Maxim Antipatul a spus: „Dezbrăcaţi hainele de pe dînsul şi să fie bătut cu toiege”. Iar Tarah, pe cînd era bătut, grăia: „Acum într-adevăr m-ai făcut înţelept şi priceput, căci cu aceste bătăi mai mult nădăjduiesc spre Dumnezeu şi spre Fiul Lui”. Iar Antipatul a zis: „Nedreptule şi blestematule! Ai spus înainte că unui Dumnezeu slujeşti, şi acum mărturiseşti doi, adică pe Dumnezeu şi pe Hristos, Fiul Lui. Apoi cum slujeşti la aceşti doi, iar de zeii noştri cei mulţi te lepezi?” A răspuns Tarah: „Eu mărturisesc pe Unul, adevăratul Dumnezeu”. A zis antipatul: „N-ai numit tu pe Dumnezeu şi pe Hristos?”

Tarah i-a zis: „Hristos este Fiul lui Dumnezeu, deopotrivă după Dumnezeire cu Tatăl şi cu Duhul Sfînt, nădejdea tuturor creştinilor; şi, pătimind pentru El, ne mîntuim”. Maxim Antipatul a zis: „Lasă vorba multă şi jertfeşte zeilor noştri”. Iar Tarah a răspuns: „Nu sînt mare vorbitor, dar grăiesc adevărul; tot aşa am crezut şi acum şaizeci şi cinci de ani şi de la adevăr nu mă îndepărtez”. Iar un sutaş, cu numele Dimitrie, care era acolo, a zis: „O! omule, cruţă-te pe tine şi închină-te zeilor, ascultă sfatul meu”. Tarah a răspuns: „Depărtează-te de la mine cu sfatul tău, slujitor al Satanei”. Apoi Maxim Antipatul a poruncit ca pătimitorul lui Hristos să fie legat cu lanţuri mari de fier şi să fie aruncat în temniţă. După aceea antipatul a zis către slujitor: „Aduceţi-mi pe altul”. Iar Dimitrie sutaşul a zis: „Iată, stăpîne, stă de faţă înaintea ta”.

Iar Numerie Maxim Antipatul, văzînd pe celălalt creştin stînd înaintea lui, a zis: „Spune-mi mai întîi numele tău”. Iar cel ce stătea înaintea lui a răspuns: „Cel dintîi şi cel mai cinstit nume pe care îl am este numele de creştin, iar celălalt nume, pus de oameni, este Prov”. Antipatul l-a întrebat: „De ce neam eşti Prove?” Iar Prov a răspuns: „Tatăl meu era din Tracia şi eu m-am născut în Perghia Pamfiliei şi sînt creştin”. Maxim Antipatul a zis: „La nimic nu-ţi foloseşte numele de creştin. Ascultă-mă pe mine, jertfeşte zeilor dacă vrei să fii cinstit de boieri şi nouă să ne fii prieten”. Prov a răspuns: „Nu voiesc cinste de la stăpînitori şi nu doresc prietenia voastră, pentru că slava şi mulţimea bogăţiilor mele le-am lăsat ca să slujesc Dumnezeului Celui viu”. Antipatul a zis: „Dezbrăcaţi-l, întindeţi-l jos şi bateţi-l cu vîne de bou”. Şi bătîndu-l pe Sfîntul Prov, sutaşul Dimitrie, i-a zis: „O! omule, vezi sîngele tău curgînd pe pămînt, deci cruţă-te pe tine”.

Prov i-a răspuns: „Trupul meu este în mijlocul vostru, dar chinurile nu mă clatină în credinţa mea”. Maxim Antipatul a zis: „Oare lăsa-vei deşertăciunea ta, ori vei rămîne în împietrirea ta?” Atunci Prov i-a zis: „Nu sînt deşert, ci sînt mai îmbărbătat decît voi întru Domnul”. Atunci Antipatul a zis către slujitori: „Întoarceţi-l şi bateţi-l şi pe pîntece”. Iar Prov, în acea cumplită bătaie a zis: „Doamne ajută-mi mie, robul Tău”. Antipatul a spus slujitorilor săi: „Bateţi-l şi-l întrebaţi: unde este ajutorul lui?” Prov a răspuns: „Ajutorul meu îmi ajută şi-mi va ajuta, pentru că nesocotesc chinurile tale la care mă supui şi nu mă plec din cauza lor la voia ta”. Maxim Antipatul a zis: „Caută la trupul tău, ticălosule, pentru că pămîntul s-a umplut de sîngele tău”. Prov i-a răspuns: „Aceasta s-o ştii: atunci cînd trupul meu pătimeşte pentru Hristos, sufletul meu se tămăduieşte şi învie”. Şi judecătorul a poruncit ca să înceteze de a-l mai bate pe sfînt şi a zis: „Legaţi-i cu fiare mîinile şi picioarele şi aruncaţi-l în temniţă şi să nu lăsaţi pe nimeni să meargă la dînsul şi să nu aibă nimeni grijă de el”.

După aceasta, la porunca lui Maxim Antipatul, a fost adus la judecată al treilea creştin şi fiind întrebat ce nume are acesta a răspuns: „Sînt creştin”. Antipatul a zis: „Cei care au fost aici înaintea ta nici un folos n-au avut de numele acesta, de aceea ţi se cade ca în alt chip să răspunzi”. Iar el a răspuns: „Numele de obşte între oameni îmi este Andronic”. Maxim Antipatul i-a zis: „De ce neam eşti Andronic?” Andronic a răspuns: „Sînt de neam cinstit, fiu al unuia dintre cei mai de frunte cetăţeni ai Efesului”. Apoi Maxim Antipatul i-a spus: „Cruţă-te pe tine şi ascultă-mă ca pe un tată, pentru că cei care au fost înaintea ta aici şi au grăit vorbe nebune nimic bun n-au aflat, iar tu cinsteşte pe zeii care sînt mai mari şi sînt părinţii noştri”. Andronic i-a zis: „Bine i-ai numit pe ei părinţi; căci voi aveţi tată pe Satana şi sînteţi fii ai diavolului şi faceţi voia lui”. Maxim Antipatul a zis: „Tot încă mă defăimezi pe mine, tinere? Oare nu ştii că acum îţi sînt pregătite chinurile cele grozave?”

Andronic a răspuns: „Nu cumva ţi se pare judecătorule că eu sînt nebun ca să fiu mai prejos decît pătimitorii care au fost înaintea mea? Sînt gata la toate chinurile” Iar sutaşul Dimitrie a zis către Andronic: „Ticălosule, ascultă porunca mai înainte de a-ţi cădea carnea de pe oase”. Iar Andronic i-a răspuns: „Mai bine este să piară trupul meu, decît să faceţi cu sufletul meu ceea ce voiţi”. Maxim Antipatul a zis: „Ascultă de noi şi jertfeşte zeilor, mai înainte de a pieri”. Andronic a răspuns: „Din tinereţele mele niciodată n-am slujit zeilor şi nici acum nu voi jertfi lor”. Iar Maxim Antipatul a zis: „Răniţi-i trupul”. Apoi Anxie, un sutaş din altă ceată, stînd acolo a zis către Andronic: „Supune-te antipatului, căci ca un tată te sfătuiesc să faci aceasta”. Andronic i-a răspuns: „Eşti bătrîn şi nu ai înţelepciune dacă îmi dai un asemenea sfat ca să mă închin pietrelor şi să jertfesc diavolilor”. Iar cînd era bătut, antipatul i-a zis: „Au nu simţi durerile în aceste chinuri cumplite? Pentru ce nu ai milă de tine însuţi şi nu te depărtezi de la deşertăciunea ta care nu poate să te mîntuiască pe tine?” Andronic i-a răspuns: „Aceea ce tu numeşti deşertăciune îmi este mărturisire foarte bună, căci am toată nădejdea în Domnul, iar înţelepciunea ta cea vremelnică va pieri cu moarte veşnică”. Antipatul i-a zis: „Cine te-a învăţat nebunia aceasta?” Iar Andronic a răspuns: „Cuvîntul cel ce viază şi întru care viem, Domnul din ceruri este nădejdea învierii noastre”. Maxim Antipatul a zis: „Lasă-ţi nebunia ta pînă ce nu începem a te chinui cu cele mai cumplite chinuri”. Andronic a răspuns: „Trupul meu este pus înaintea ta. Ai stăpînire asupra lui, fă cu el ce voieşti”. Antipatul a zis: „Bateţi-l peste gură”. Andronic a răspuns: „Să vadă Domnul pentru ce mă chinui ca pe un ucigaş de oameni”.

Iarăşi a zis antipatul: „Pentru ce nu asculţi poruncile împărăteşti şi socoteşti întru nimic judecata mea?”. Andronic a răspuns: „Pentru că nădăjduiesc spre Dumnezeu şi spre mila şi dreptatea Lui, de aceea cutez şi pătimesc toate acestea”. Judecătorul a zis: „O! vrednicule de moarte! Oare au greşit împăraţii?” Andronic i-a răspuns: „În adevăr au greşit, căci de veţi voi să înţelegeţi, veţi cunoaşte că este mare păcat şi fărădelege a aduce jertfe diavolilor”. Iar judecătorul a zis către cel care îl bătea: „Întoarceţi-l şi împungeţi-l între coaste”. Şi Andronic îi grăia: „Înaintea ta sînt, chinuie-mi trupul cum voieşti”. Şi aceasta făcîndu-se, Andronic a zis: „S-a întărit în bătăi trupul meu”. Judecătorul a răspuns: „După puţin timp nu vei mai fi”. Andronic a răspuns: „Nu mă tem de îngrozirea ta. Cugetul meu este mai bun decît scornirile răutăţii tale, de aceea nu mă îngrijesc de chinuri”. Iar antipatul a zis către slujitori: „Puneţi fiare pe grumazul lui, ferecaţi-i picioarele şi să faceţi de strajă lîngă el”.

După un timp oarecare, Numerie Maxim Antipatul a venit iarăşi la judecată şi i-a supus pe creştini la întrebări. Mai întîi a silit pe Tarah, ca fiind cel mai bătrîn, să jertfească idolilor, făgăduindu-i mare cinste. Iar după ce Tarah, nu numai că nu s-a supus, ci chiar răspundea cu asprime judecătorului, atunci judecătorul a poruncit ca să-i sfărîme gura cu pietre şi să-i zdrobească dinţii. Apoi a zis către slujitori: „Aduceţi foc şi întindeţi-i mîinile şi puneţi foc pe dînsele”. Tarah a zis: „Nu mă tem de focul tău vremelnic, ci mă tem ca nu cumva, învoindu-mă cu păgînătatea ta, să cad în focul cel nestins”. Şi cînd au pus foc pe mîinile lui, Maxim Antipatul i-a zis: „Iată, se ard cu foc mîinile tale. Pentru ce nu-ţi laşi nebunia ta şi nu jertfeşti zeilor?” Tarah a răspuns: „Cu asprimea ta vrei să mă aduci la această nebunie, încît să mă învoiesc cu dorinţa ta? Să ştii că, avînd ajutorul Dumnezeului meu, mă întăresc întru toate şi sînt gata la toate chinurile ce-mi pregăteşti”. După aceasta antipatul a poruncit să-l spînzure cu capul în jos şi să pună fum otrăvitor dedesubt; amestecînd apoi oţet cu sare, să-l toarne în nările lui. Şi chinuind în multe chipuri pe Prov şi pe Andronic, bătîndu-i, arzîndu-i, strujindu-i cu fiare ascuţite şi presărîndu-le sare pe răni, dar nesporind nimic, a poruncit să-i pună în lanţuri pînă a doua zi.

A doua zi Maxim Antipatul a zis către Dimitrie sutaşul: „Să chemi la mine pe necuraţii creştini”. Sutaşul i-a răspuns: „Iată, stau înaintea ta, stăpîne”. Antipatul a zis către Tarah: „Tot nu te-ai săturat de chinuri, de bătăi şi de lanţuri? Ascultă-mă, Tarahe, lasă-ţi credinţa ta care nu-ţi foloseşte la nimic şi jertfeşte zeilor prin care toate se ţin”. Tarah a răspuns: „Nu poate să fie neadevăr mai mare decît acesta, de vreme ce nu aceştia au putut să rînduiască lumea aceasta, căci lor le este gătit focul şi veşnicile munci şi nu numai lor, ci şi tuturor celor ce fac voia lor”. Antipatul a zis: „Dar nu încetezi nici acum, necuratule? Nu ştii că pentru cuvintele tale fără de ruşine îndată voi lua capul tău şi aşa mai curînd vei sfîrşi cu chinurile?” Tarah a răspuns: „Aceasta am dorit de la început ca să se scurteze durerile mele cu moarte grabnică, iar acum lungeşte-mi chinurile ca să crească întru Domnul puterea credinţei mele”. Atunci antipatul a zis: „Vor pătimi cu tine şi prietenii tăi şi vor muri după lege”.

Tarah a răspuns: „Vorbeşti nebunie, făgăduindu-ne nouă moarte: pentru că numai acei care fac răutăţi mor, iar noi cei ce nu ştim răul şi pătimim pentru Domnul nostru, aşteptăm ca de la Dînsul să luăm răsplată”. Antipatul a zis: „Blestematule şi necuratule! Ce fel de răsplată aşteptaţi, cînd vieţuiţi întru fărădelege?” Tarah i-a răspuns: „Nu se cade ţie, necredinciosule, să ştii ce fel de răsplătire ne-a pregătit nouă Domnul în ceruri, pentru care răbdăm furia mîniei tale”. Maxim a zis: „Dar grăieşti cu mine cu aşa îndrăzneală ca şi cum ai fi prietenul meu?” Iar Tarah a răspuns: „Nu sînt prietenul tău, dar fiind întărit de Dumnezeu am voie să grăiesc aşa şi nimeni nu poate să mă oprescă”. Şi Maxim a zis: „Îndrăzneala pe care o ai tu o voi dezrădăcina din tine, necuratule!” Tarah a răspuns: „Nimeni nu poate să ia această putere de la mine, nici tu, nici împăraţii tăi, nici tatăl vostru Satana”.

Maxim Antipatul a zis: „Legaţi-l, de vreme ce este nebun”. Tarah a răspuns: „De aş fi fost nebun, m-aş fi învoit cu păgînătatea ta”. Antipatul, legînd pe sfînt, i-a zis: „Jertfeşte zeilor mai înainte, pînă ce nu te voi chinui după faptele tale”. Tarah a răspuns: „Fă ceea ce voieşti, necuratule!” Şi Maxim a zis: „Să nu socoteşti că te voi pierde deodată, ci neîncetat te voi chinui pînă te voi ucide, iar rămăşiţele trupului tău le voi da spre hrană fiarelor”. Atunci Tarah i-a spus: „Nu făgădui cu cuvintele, ci cu lucrul. Fă degrabă ceea ce voieşti să faci”. Iar Maxim i-a zis: „Socoteşti că după moartea ta nişte femei oarecare vor îngropa cu arome trupul tău?” Şi în continuare a spus: „De aceea am să am grijă ca să pierd cu desăvîrşire trupul tău”. Şi Tarah a răspuns: „Şi acum şi după moarte fă ce vrei cu trupul meu”. Maxim i-a zis din nou: „Jertfeşte mai întîi zeilor”. Iar Tarah i-a răspuns: „Nelegiuitule, ţi-am spus de atîtea ori că nu voi jertfi zeilor”. Atunci Maxim, judecătorul, a spus către slujitori: „Sfărmaţi-i faţa şi gura”. Şi făcîndu-se acestea, Tarah a grăit: „Faţa mea ai pierdut-o, iar sufletul mi l-ai înviat”.

Judecătorul a zis: „Ticălosule, încetează cu vorbele tale cele deşarte şi jertfeşte zeilor, ca să te poţi izbăvi de chinurile acestea”. Tarah a răspuns: „Mă socoteşti că sînt nebun şi că, nădăjduind spre Domnul, nu voi putea petrece în cer? Tu vieţuieşti cu trupul o vreme, iar sufletul tău în veci ţi-l vei pierde”. Atunci antipatul a zis către slujitori: „Înroşiţi o ţeapă de fier şi puneţi-o în fălcile lui”. Răbdînd şi aceasta, Tarah a zis: „Şi mai mari decît aceste chinuri de îmi vei face, nu vei îndupleca pe robul lui Dumnezeu să jertfească idolilor”. Apoi judecătorul a poruncit ca, aducînd un brici, să-i fie tăiate urechile şi să-i fie jupuită pielea de pe cap şi să-i pună cărbuni aprinşi pe cap. Iar Tarah grăia: „Chiar de vei porunci să-mi jupoaie tot trupul, nu mă voi depărta de la Dumnezeul meu Care mă întăreşte ca să sufăr armele războiului tău”. Făcîndu-se toate acestea, antipatul a zis: „Ardeţi în foc alte ţepuşe şi le puneţi la subţiorile lui”. Şi Tarah, răbdînd şi aceasta, grăia: „Să caute Domnul din ceruri şi să te judece pe tine”. Şi antipatul l-a întrebat: „Pe care domn chemi, blestematule”. Iar Tarah a răspuns: „Chem pe Domnul pe care tu nu-L ştii, pe Cel ce va răsplăti fiecăruia după faptele lui”. Iar antipatul a poruncit ca să fie pus sub strajă şi să fie adus altul la cercetare. Dimitrie sutaşul a zis: „Iată stăpîne, înaintea ta stă Prov”. Şi antipatul a grăit: „Te sfătuiesc pe tine, Prove, să iei seama să nu cazi în chinuri ca cel de mai înaintea ta, care a stat în a lui încăpăţînare şi s-a căit de aceasta; deci jertfeşte acuma zeilor ca să fii cinstit şi de noi şi de zei!”

A răspuns Prov: „Gîndul nostru este unul; cu o inimă slujim lui Dumnezeu, iar tu nu nădăjdui să auzi altceva de la noi, căci destule ai auzit şi ai văzut şi ştii că nu poţi să ne întorci pe noi de la Dumnezeu. Iată, înaintea ta stau astăzi, neînspăimîntîndu-mă de cel cu care mă îngrozeşti. Deci ce aştepţi mai mult?” Antipatul a zis: „V-aţi sfătuit întru răutatea voastră să vă lepădaţi de zei”. Apoi a poruncit ca să-l lege şi să-l spînzure cu capul în jos, zicîndu-i: „Cruţă-ţi trupul mai înainte de a te chinui, pentru că vezi ce fel de chinuri sînt pregătite pentru tine”. Prov i-a răspuns: „Fă ce vrei, căci toate chinurile cele gătite pentru mine vor fi spre mîngîierea sufletului meu”. Iar antipatul a zis către slujitori: „Ardeţi ţepile şi frigeţi-i coapsele lui ca să nu mai vorbească ca un nebun”. Iar Prov a grăit: „Pe cît de nebun mă socoteşti că sînt, pe atît de înţelept sînt în Legea Dumnezeului meu”. Antipatul iarăşi a zis către slujitori: „Ţepile cele arse în foc să le înfigeţi în spatele lui”. Iar Prov, răbdînd, a grăit: „Să vadă Domnul din ceruri smerenia şi răbdarea mea”.

După aceasta, judecătorul a poruncit să aducă zeilor jertfă de carne şi vin şi a zis: „Turnaţi-i pe gît vinul şi carnea să i-o băgaţi cu de-a sila în gura lui”. Şi cînd slujitorii făceau aceasta, Prov a zis: „Să caute Domnul dintru înălţimea scaunului Său şi să vadă sila aceasta şi să te judece pentru fapta ta”. Judecătorul a zis: „Multe ai răbdat, ticălosule, şi iată, acum ai primit jertfă”. A răspuns Prov: „N-ai făcut un lucru mare că m-ai silit. Domnul cunoaşte voia mea”. Iar Maxim judecătorul a zis: „Ai mîncat şi ai băut din cele jertfite zeilor”. Şi Prov a răspuns: „Ştie Domnul şi vede silnicia pe care o rabd”. Şi judecătorul a poruncit slugilor sale: „Împungeţi-i pulpele cu ţepuşe înroşite în foc”. Iar Prov i-a zis: „Nici focul, nici chinurile, nici tatăl tău, Satana, nu vor putea să-l înduplece pe robul lui Dumnezeu de la mărturisirea lui”. Antipatul a zis: „Înroşiţi în foc piroane ascuţite, ca să le bateţi în mîinile lui”.

Prov a grăit: „Mulţumesc Ţie, Doamne, că ai făcut ca şi mîinile mele să pătimească pentru numele Tău”. Antipatul a zis: „Pentru chinurile cele multe ţi-ai pierdut mintea”. A răspuns Prov: „Stăpînirea ta cea mare nu numai că te-a înnebunit, ci te-a şi orbit, pentru că nu ştii ce faci”. Antipatul a zis: „Neputinciosule cu trupul, îndrăzneşti a grăi unele ca acestea asupra mea, căci ţi-am lăsat ochii nevătămaţi?” Şi a poruncit să-i scoată ochii. Făcîndu-se şi aceasta, Prov a zis: „Deşi ochii trupului meu i-ai luat, însă ochii cei vii ai credinţei nu vei putea să-i iei niciodată”. Antipatul a zis: „După asemenea chinuri oare mai nădăjduieşti să rămîi viu? Sau aştepţi ca să te lăsăm să mori cu pace?” Prov i-a răspuns: „Pentru aceasta mă nevoiesc, ca să săvîrşesc mărturisirea cea bună şi întregă şi să fiu ucis de tine fără de milă”. Iar antipatul a zis către slujitori: „Luaţi-l, de aici, legaţi-l şi să fie păzit de străji, ca să nu vină la dînsul cineva din cunoscuţii lui şi să-l fericească pentru chinurile îndurate”.

După aceasta antipatul a zis: „Aduceţi-mi-l înainte pe Andronic”. Sutaşul a răspuns: „Iată, stăpîne, înaintea ta stă Andronic”. Antipatul a zis către Andronic: „Jertfeşte zeilor ca să fii dezlegat din legături”. Şi Andronic a răspuns: „Să nu fie aceasta niciodată, o! judecătorule, ca să fac ceva împotriva Dumnezeului meu!”. Antipatul a zis: „Eşti îndrăcit, Andronic”. Iar Andronic i-a răspuns: „Dacă aş fi îndrăcit, eu m-aş fi învoit cu tine, dar mărturisind pe Domnul meu nu sînt îndrăcit, ci tu eşti îndrăcit şi orb, căci faci lucruri diavoleşti”. Antipatul a zis către slujitori: „Faceţi snopi de rogoz şi puneţi-i în ulei încins şi ardeţi-i pîntecele”. Şi slujitorii, îndată, dezlegîndu-l pe Andronic şi întinzîndu-l la pămînt, au pus o mulţime de rogoz în ulei încins şi l-au aprins pe pîntecele lui”. Iar Andronic grăia: „Chiar de mă vei arde cu totul, nu mă vei birui, necuratule, pentru că Domnul meu căruia mă închin mă ajută”. Antipatul a zis: „Înfierbîntaţi ţepuşe şi puneţi-le între degetele lui”.

Andronic a zis: „Vrăjmaş al lui Dumnezeu şi nebunule! Eşti cu totul plin de scorniri diavoleşti. Vezi trupul meu topit de chinuri şi ţi se pare că mă tem de tine. Nu mă tem, căci am lîngă mine pe Hristos, Fiul lui Dumnezeu”. Antipatul a zis: „Nelegiuitule, nu ştii pe cine chemi. Căci acest om a fost chinuit de Pilat, iar muncile suferite de El au fost scrise”. Atunci Andronic a spus: „Să amuţeşti, necuratule, căci nu ţi se cade ţie să grăieşti rău de Dînsul”. Iar antipatul a răspuns: „Ce folos îţi este ţie că nădăjduieşti spre Omul Acela pe care îl numeşti Hristos?” Andronic i-a răspuns: „Cu adevărat am folos şi mare răsplătire şi pentru El rabd toate acestea”. Atunci antipatul a zis către slujitori: „Deschideţi-i gura şi puneţi-i în ea carne jertfită zeilor şi turnaţi vin”. Şi făcîndu-se acestea, Andronic a zis: „Doamne, Doamne, vezi nevoia ce rabd”. Antipatul i-a zis: „Pînă cînd vei pătimi în chinuri? Căci, iată, acum ai gustat jertfele zeilor noştri”. Iar Andronic i-a răspuns: „Să piară toţi cei ce se închină idolilor celor ciopliţi, şi tu şi împăraţii tăi!” Antipatul i-a răspuns: „O! nebunule, batjocoreşti pe împăraţii care au adus pace pentru mulţi ani?” Iar Andronic a răspuns: „Eu am blestemat pe pierzătorii şi băutorii de sînge, pe cei ce strică pacea, pe care Domnul cu braţul Său cel tare îi va tulbura şi-i va pierde”. Iar antipatul a zis către slujitori: „Puneţi un fier în gura lui şi sfărmaţi-i dinţii, apoi să-i tăiaţi limba lui cea hulitoare şi la urmă să i-o ardeţi cu foc, ca să se înveţe a nu mai huli pe împăraţi”. Şi slujitorii au făcut toate cele poruncite de judecător şi după aceasta l-au pus pe Andronic sub strajă.

Pînă aici sînt pătimirile sfinţilor, cele scrise de notarii judecătorilor, care au scris chiar în vremea cînd sfinţii erau judecaţi şi chinuiţi. Iar celelalte pătimiri, precum şi moartea sfinţilor au fost scrise de trei bărbaţi dreptcredincioşi: Macarie, Felix şi Verie, care au fost de faţă la sfîrşitul sfinţilor mucenici şi au scris o carte pentru cei credincioşi, povestind cele ce urmează:

„Numerie Maxim, antipatul Ciliciei, chemînd pe Terentian, jertfitorul Ciliciei, i-a poruncit ca a doua zi să fie pregătită priveliştea în care urma ca mucenicii să fie daţi spre mîncare fiarelor. Şi a doua zi de dimineaţă bărbaţii şi femeile au ieşit să vadă acea privelişte care avea loc cam la o mie de paşi departe de cetate. Cînd s-a terminat pregătirea, Maxim Antipatul a mers să vadă, iar noi stam la un loc ascuns şi priveam cu frică. Mai întîi a dat pe alţi osîndiţi să fie mîncaţi de fiare şi care erau o mulţime. Apoi Maxim a poruncit ostaşilor ca să-i aducă pe creştinii mucenici, Tarah, Prov şi Andronic. Iar ostaşii i-au silit pe oameni să-i aducă pe mucenici, pentru că ei nu puteau să umble din pricina rănilor celor multe. Iar noi, cînd i-am văzut pe ei mergînd la acel cumplit chin, întorcîndu-ne feţele, am plîns. Apoi i-au aruncat pe sfinţi în mijlocul fiarelor şi văzînd asemenea privelişte a intrat spaima în toţi şi au început a protesta împotriva lui Maxim care a judecat astfel. Şi mulţi au plecat de la priveliştea aceea vorbind rău de Maxim şi de cruzimea lui cea de fiară. Maxim, văzînd acest lucru, a poruncit ostaşilor să-i însemne pe cei ce vorbeau rău despre el, ca mai pe urmă să cerceteze pricinile.

Apoi a poruncit ca să fie slobozite fiarele asupra mucenicilor şi pentru că ele nu s-au atins de dînşii, a poruncit să fie bătuţi toţi cei ce au rînduit priveliştea aceea, poruncindu-le ca să sloboadă alte fiare mai cumplite asupra mucenicilor. Şi a fost slobozit un urs, care în acea zi a ucis trei oameni. Şi cînd s-a apropiat de Andronic, ursul a început să-i lingă rănile. Iar Andronic îl întărîta pe urs ca să-l sfîşie, dar ursul se arăta blînd. Atunci antipatul a poruncit purtătorilor de suliţă să-l ucidă pe urs. Iar Terentian, temîndu-se de Maxim Antipatul, se sîrguia să dea drumul asupra mucenicilor unei leoaice care era trimisă din Antiohia de Irod. Şi dînd drumul la leoaică, priveliştea a înfricoşat pe cei adunaţi acolo, pentru că leoaica, fugind încoace şi în colo, voia să scape. Dar, venind la mucenici, şi-a plecat genunchii şi s-a culcat înaintea lui Tarah, iar el, alungînd-o cu mîna, o întărîta ca să-l mănînce, dar leoaica stătea lîngă Tarah de parcă era o oaie blîndă. Şi s-a făcut zgomot mare atunci pentru acea minune. Şi Maxim Antipatul, încruntîndu-se şi mîniindu-se cumplit, a poruncit slujitorilor săi s-o întărîte pe leoaică. Şi leoaica, răcnind tare, s-a dus la uşă şi a început să roadă uşa cu dinţii. Şi poporul, temîndu-se, a început a striga: „Deschideţi uşa că leoaica o va sfărîma”. Maxim, mîniindu-se, a chemat pe Terentian şi i-a poruncit să-i ucidă pe sfinţii mucenici şi el i-a împuns cu săbiile şi a tăiat în bucăţi pe Tarah, Prov şi Andronic.

Aşa s-au sfîrşit aceşti sfinţi mucenici. Şi Maxim, plecînd de acolo, a lăsat ostaşi să străjuiască trupurile mucenicilor, poruncind ca trupurile lor să fie amestecate cu trupurile necuraţilor, ca să nu fie recunoscute şi furate de creştini. Iar noi, văzînd acestea, ne-am rugat Domnului ca să ne dea îndemînare să putem lua în taină trupurile lor. După aceasta, apropiindu-ne, am văzut pe străjeri cinînd şi stînd împrejurul focului aprins pentru straja nopţii şi, plecînd genunchii, am rugat pe Domnul nostru Iisus Hristos să împlinească dorinţa noastră şi să ne trimită ajutor din cer pentru a putea lua trupurile sfinţilor mucenici. Şi îndată s-a cutremurat pămîntul de tunete şi fulgere şi de ploaie cu furtună. Noi iarăşi ne-am rugat şi, apropiindu-ne de trupuri, am găsit focul stins şi nu mai era acolo nici un ostaş, pentru că toţi fugiseră din pricina furtunii. Şi am ridicat mîinile spre cer şi l-am rugat pe Domnul să ne arate cu un semn adevărat care sînt moaştele sfinţilor mucenici, şi să le putem găsi pe cele adevărate în mulţimea de trupuri. Noaptea era foarte întunecoasă şi, deodată, trei luminări ca nişte stele s-au arătat deasupra moaştelor sfinţilor pe care, luîndu-le în taină, ne-am dus, călăuziţi de luminile cele cereşti care mergeau înaintea noastră şi cărora noi le-am urmat; am trecut de cealaltă parte a muntelui şi după aceea luminile cele cereşti nu s-au mai văzut. Găsind acolo o peşteră săpată în piatră, am pus trupurile sfinţilor acolo şi am întărit intrarea ca să nu fie aflată de cei necredincioşi. După aceasta am mers în cetate ca să aflăm ce se întîmplă şi i-am găsit pe străjeri ucişi de Maxim. Iar noi am mulţumit Domnului nostru Iisus Hristos care vieţuieşte în vecii vecilor.

Noi: Macarie, Felix şi Verie, voim ca cealaltă vreme a vieţii noastre s-o petrecem cu dînşii, ca în acelaşi loc să fie îngropate trupurile noastre, iar sufletele noastre să se învrednicească a se sătura în cer de viaţa cea veşnică, împreună cu sfinţii pătimitori. Iar pe cei ce îi trimitem la voi cu această scrisoare, să-i primiţi întru frica Domnului nostru Iisus Hristos. Şi ne rugăm vouă să ne pomeniţi şi pe noi, ca să fie cu voi darul lui Dumnezeu. Amin.

Scrisă de notarii judecătorilor, în vremea cînd sfinţii erau întrebaţi la judecată. Mai apoi manuscrisul s-a răscumpărat cu mare preţ de către credincioşi şi a fost transcris, după care, mai pe urmă a scris-o Sfîntul Simeon Metafrast.

Μαρτύρησαν στὸν διωγμὸ κατὰ τῆς Ἐκκλησίας, ἐπὶ Διοκλητιανοὺ (284 – 304) καὶ Φλαβιανοὺ ἡγεμόνα Κιλικίας.

Ὁ Πρόβος ἦταν ἀπὸ τὴν Παμφυλία, ὁ Ἀνδρόνικος ἀπὸ τὴν Ἔφεσο καὶ ὁ Τάραχος ἀπὸ τὴν Ἰλλυρία. Καὶ οἱ τρεῖς ἦταν στρατιῶτες, πραγματικὰ εὐσεβέστατοι καὶ ἄρτια καταρτισμένοι στὴν Ἁγία Γραφή.

Συνελήφθησαν ἀπὸ τὸν ἔπαρχο τῆς Ταρσοῦ Μαξέντιο, τὸν καιρὸ ποὺ βρίσκονταν στὴν ἔρημο. Ὅταν, λοιπόν, παρουσιάστηκαν μπροστά του, καὶ οἱ τρεῖς θαρραλέοι στρατιῶτες Χριστοῦ ἔδωσαν γενναῖες ἀπαντήσεις. Πρῶτος ὁ γέρων Τάραχος εἶπε: «Μὴ βλέπεις, βασιλιά, τὰ γηρατειά μου. Οἱ σωματικές μου δυνάμεις μπορεῖ νὰ ὑποχώρησαν, ἀλλὰ ἡ ἀκμὴ τῆς ψυχῆς παραμένει ἀκέραια. Γι’ αὐτό, ὅλα τὰ βάσανα καὶ μύριοι θάνατοι δὲ θὰ καταισχύνουν καὶ τὸν πιὸ μικρὸ στρατιώτη τοῦ Χριστοῦ». Ἔπειτα, μὲ τὴν σειρὰ τοῦ ὁ Πρόβος, εἶπε καὶ αὐτός: «Χριστιανὸς εἶμαι καὶ τίποτα δὲ μὲ τραβὰ τόσο, ὅσο νὰ πάθω γιὰ τὸ Χριστὸ μύρια βάσανα καὶ νὰ χύσω τὸ αἷμα μου γι’ Αὐτόν». Τέλος, γενναία ἦταν καὶ ἡ ἀπάντηση τοῦ Ἀνδρόνικου: ‘Μεταχειρισθεῖτε, εἶπε, ὅσα μαρτύρια θέλετε. Τὸ αἷμα μου ὅλο μπορεῖ νὰ φύγει, ἀλλὰ ἡ καρτερία ἀπ’ τὸν Ἀνδρόνικο δὲ θὰ λείψει, ἔστω καὶ ἂν κοβόταν μύρια τεμάχια».
Κεραυνοβολημένος ἀπὸ τὶς ἀπαντήσεις ὁ Μαξέντιος, διέταξε νὰ γδάρουν τὸ κεφάλι τοῦ Τάραχου καὶ νὰ βγάλουν τὰ μάτια τῶν ἄλλων δυό. Τέλος, μὴ ἀνεχόμενος τέτοια ταπείνωση, τοὺς ἀποκεφάλισε.

Ἀπολυτίκιον. Ἦχος γ’. Τὴν ὡραιότητα.
Ἰσχὺν τὴν ἄμαχον, περιζωσάμενοι, κατεπαλαίσατε, ἐχθρῶν τὰς φάλαγγας, καὶ ἐδοξάσατε Χριστόν, ἀθλήσεως τοῖς ἀγῶσι, Πρόβε παναοίδιμε, ὁ προβὰς πρὸς τὰ κρείττονα, ἔνδοξε Ἀνδρόνικε, Ἐκκλησίας ἐκνίκημα, καὶ Τάραχε πιστῶν ἡ γαλήνη· ὁ τρισαυγὴς Μαρτύρων δῆμος.

Κοντάκιον. Ἦχος δ’. Ἐπεφάνης σήμερον.
Τῆς Τριάδος πρόμαχοι γεγενημένοι, οἱ γενναῖοι Μάρτυρες, Πρόβος καὶ Τάραχος ὁμοῦ, σὺν Ἀνδρονίκῳ ἠρίστευσαν, κατὰ τῆς πλάνης στησάμενοι τρόπαια.

Μεγαλυνάριον.
Τρίφωτος λυχνία μαρτυρική, Τάραχος καὶ Πρόβος, καὶ Ἀδρόνικος οἱ στερροί, ὤφθησαν ἐν κόσμῳ, Τριάδος ὑπερθέου, τὰς τηλαυγεῖς ἐλλάμψεις, ἀεὶ πυρσεύοντες.

The Martyrs Tarachus, Probus, and Andronicus suffered for Christ in the year 304 at Tarsus in Cilicia. When the pagans ordered him to offer sacrifice to idols, the old soldier Tarachus replied that he would offer a pure heart to the one true God instead of sacrifices of blood. Seeing the firmness of the saint’s confession the true Faith, the proconsul gave them all over to torture. 

The tormentors subjected the martyrs to various tortures, and then they tore the bodies of the saints apart. Christians secretly took up the relics of the saints and buried them.

Categories: Cântările Ortodoxiei Tags:
  1. Nici un comentariu momentan.
  1. Nici un trackbacks momentan.