Veniți, binecuvântații Părintelui Meu, moșteniți împărăția care este gătită vouă de la întemeierea lumii. Căci flămând am fost și Mi-ați dat să mănânc… (Matei 25, 34-35)

 

Iubiți credincioși,

A treia Evanghelie care ne pregătește pentru intrarea în Sfântul și Marele Post, este cea de astăzi, a Judecății de Apoi. Singur numele acesta este foarte înfricoșător.

Dacă primele două Evanghelii din Duminicile trecute ne puneau față în față doar cete anumite de oameni – de o parte cei smeriți și de alta cei mândri sau de o parte cei pocăiți și de alta cei desfrânați – Evanghelia din această Duminică ne pune în față nesuferitul tablou al judecății viitoare, când vor sta înaintea Domnului nostru Iisus Hristos – Judecătorul lumii – cele două mari cete ale omenirii, ceata celor drepți și ceata celor păcătoși.

În tot Vechiul și Noul Testament nu este un alt text care să cutremure mai tare pe om ca această Evanghelie ce s-a citit astăzi, pentru că nici sufletul omenesc nu va fi cuprins de o frică mai mare decât aceea de la judecata viitoare, când toate faptele lui bune și rele se vor descoperi înaintea îngerilor și a oamenilor.

Dar pentru ce s-a rânduit Evanghelia înfricoșatei judecăți tocmai înainte de intrarea în post? Pentru ca, auzind noi de faptele bune ale celor de-a dreapta și de puterea covârșitoare a milosteniei, să urmăm celor drepți pe calea milei, iar pe de altă parte, auzind de osânda celor răi și zgârciți de la stânga, să fugim de păcatele lor, ca să nu moștenim văpaia focului de veci. Și această aleasă pregătire pentru judecată se face mai bine ca oricând în vremea Postului Mare.

 

Iubiți credincioși,

Două sunt judecățile la care va sta fiecare suflet omenesc: una particulară, când moare omul, și alta generală, la sfârșitul veacurilor. Două sunt și venirile lui Hristos în lume: una ca Mântuitor smerit, când a luat trup de om, a pătimit, a murit pentru noi (Luca 2, 11), și a doua ca Judecător drept, când va veni pe norii cerului cu putere și slavă multă să judece tot neamul omenesc (Marcu 13, 26; Luca 21, 27). Două sunt și căile de judecată: Mila și Dreptatea, după cum spune Proorocul David: Milă și judecată voi cânta Ție, Doamne (Psalmul 100, 1), Mila și adevărul iubește Domnul (Psalmul 83, 12). Două sunt și cetele oamenilor la judecată: a celor drepți, care vor fi judecați după milă, și a celor răi, care vor fi judecați după dreptate, pentru păcatele lor.

Dacă întâi a venit Iisus Hristos în chip de prunc smerit, fără cinste și neslăvit de nimeni, acum va veni înconjurat de toate cetele îngerești, nu ca Mântuitor, ci ca înfricoșat Judecător.

Atunci L-a purtat o Fecioară, acum norii cerului Îl vor ține. Atunci L-a odihnit o iesle, acum scaunul de Judecată. Atunci peștera L-a ascuns de frica lui Irod acum tăria cerului la toată lumea Îl va arăta. Atunci câțiva îngeri și păstori I-au cântat, acum toate trâmbițele cele îngerești. Atunci o stea L-a vestit lumii, acum fulgerul cel de la răsărit Îl va arăta. Atunci Irod mâniindu-se, sufletul Lui Îl căuta, acum toți împărații pământului, cutremurându-se înaintea Lui vor sta. Atunci trei magi înaintea Lui visteriile și-au deșertat, acum toți cei drepți candelele faptelor bune înaintea Judecătorului le vor purta. Atunci Egiptul, de frica omului, pe Fiului Omului L-a ascuns, acum tăria cerului pe Fiul lui Dumnezeu cu putere Îl va arăta.

Mare și grozavă va fi frica aceea, cum nici nu a mai fost de la întemeierea lumii și nici nu va mai fi (Matei 24, 21). O, Lumină, cine te va putea privi!? O, frică, cine te va putea descrie!? O, văpaie, cine din muritori te va suferi!? Căci serafimii cei cu aripi de foc și heruvimii cu ochi de văpaie înainte vor sta, tronurile se vor așeza, scaunele se vor pune, Judecăto¬rul înainte cu putere va ședea, arhanghelii din trâmbițe înfricoșat vor suna, îngerii din cele patru vânturi pe morți îi vor scula și la judecată îi vor aduna!

Atunci marea pe morții ei îi va da, pământul pe morții lui din țărână îi va scoate, iar jivinele pe cei mâncați de ele îi vor preda. Oasele se vor aduna, trupurile se vor forma, duh de viață peste ele va sufla, toți vor învia și la judecată de îngeri se vor aduce.

Sculați-vă, popoare; veniți, noroadelor; treziți-vă, neamuri; adunați-vă, păcătoșilor, muritorilor, buni și răi, negri și albi, bogați și săraci, iudei și elini; veniți la judecată. Scaunele s-au pus, cărțile s-au deschis, veniți să vedeți pe Cel ce L-ați mărturisit sau tăgăduit, pe care L-ați primit sau L-ați lepădat! Primul Adam și ultimul născut din femeie, prooroci, drepți, mucenici, pustnici, credincioși și necredincioși, creștini și păgâni, cu toții veniți! Nici unul să nu lipsească.

Atunci domnii și împărații pământului de tronul și porfira lui Hristos se vor îngrozi; atunci judecătorii cei nedrepți, de cumpăna Judecătorului se vor cutremura. Atunci zgârciții pământului, pentru scumpetea lor se vor căi; bețivii și desfrânații, cu pumnii se vor bate; mamele cele ucigătoare de prunci trupurile își vor sfâșia; ucigașii, lacomii, leneșii și toți păcătoșii, văzând judecata vor da să fugă, dar de îngeri cu putere vor fi opriți. Atunci ereticii, văzând semnul Crucii pe cer arătat, în zadar vor plânge; necredincioșii, văzând pe Hristos, fără folos pe idoli îi vor blestema.

Cei buni, dimpotrivă, atunci cu mare bucurie se vor veseli. Pustnicii lacrimile își vor arăta, mucenicii rănile cele pentru Hristos Judecătorului le vor descoperi, cuvioșii ostenelile, drepții faptele cele bune le vor aduce. Atunci milostivii, milosteniile lor înaintea tronului slavei le vor afla; blânzii, cuvintele cele dulci; smeriții, cugetele cele umilite înainte le vor purta. Atunci cei curați vor străluci de lumină, părinții se vor bucura de truda cu care și-au crescut copiii lor. Și toți care credința au păzit și calea cea bună au săvârșit, atunci cu mare bucurie vor sălta.

Mare și înfricoșat va fi ceasul acela, fraților, când îngerii și oamenii se vor întâlni, cerul cu pământul și lumina cu întunericul vor sta față către față înaintea lui Hristos. Căci atunci și satana cel ucigaș de oameni, care a înșelat lumea, care a tulburat popoare și mări, care a răzvrătit pe îngeri, atunci și el va sta la judecată.

În ceasul acela, înfricoșată va fi frica și durerea. Iar la poruncă, îngeri iuți ca văpaia de lumina vor intra în acele nenumărate mulțimi și vor desparți pe drepți de păcătoși, pe sfinți de întinați, pe cei buni, milostivi și aleși, de cei răi, necredincioși zgârciți. Aunci se vor alege oile de capre și se vor face doua cete. De- a dreapta vor sta oile cele ascultătoare, păstorii cei adevărați, creștinii cei smeriți, având în mâinile lor stâlpări de fapte bune, iar la stânga vor sta caprele cele neascultătoare, păstorii cei năimiți, ucigașii de prunci, păcătoșii și necredincioșii care n-au voit să creadă în Hristos și să se pocăiască de păcatele lor – pentru că nici unul din cei întinați nu vor putea intra în împărăția lui Dumnezeu (Apocalipsa 21 27).

Și în mijlocul acelei înfricoșătoare mulțimi de îngeri și oameni, de drepți și păcătoși, între cer și pământ, între întuneric și lumină, va sta pe tron de slavă Iisus Hristos, Judecătorul lumii, cumpăna dreptății, Păstorul oilor cel Mare și Izgonitorul caprelor. În jurul Său vor fi cei 12 Apostoli (Matei 19, 28) Maica Domnului și toți sfinții din cer. Apoi scaune de judecată punându-se, îngeri luminați din trâmbițe vor suna, tăcere mare se va face, cărțile faptelor se vor deschide, toate drept se vor cumpăni, păcatele se vor vădi și la arătare se vor da.

În clipa aceea de durere, nimeni nu va mai putea schimba hotărârea dată, căci acolo nu va mai fi nici Jertfelnic, nici Miel de jertfă, nici tămâie, nici preoți să dezlege păcatele, nici loc de rugăciune, nici doctor să vindece, nici doctorie, nici păstor, nici nădejde de mântuire. Nu va mai fi atunci nici milă de mamă, nici cuvânt de frate, nici glas de mângâiere, nici rude, nici prieteni, nici milă de judecător, nici untdelemn pentru candele, nici plâns de pocăință. Nimic nu va mai fi atunci, ci singură dreptatea din cer va privi și adevărul din pământ va răsări (Psalmul 84, 12).

Și în emoția acelei chinuitoare tăceri, glasul Fiului lui Dumnezeu va răsuna tare, ca un glas de tunet ce sparge norii, ca un sunet de trâmbiță ce spintecă văzduhul, ca un fulger din cer ce desparte suflet de suflet, inimă de inimă, pe om de fratele lui.

Cu glas dulce va zice mai întâi celor drepți; Veniți, binecuvântații Părintelui Meu, de moșteniți împărăția care este gătită vouă de la întemeierea lumii, căci am flămânzit și însetat și Mi-ați dat de mâncat și băut. Gol am fost și bolnav și închis și M-ați cercetat… (Matei 25, 34-37).

Iar celor de-a stânga va zice: Duceți-vă de la Mine, blestemaților… – Unde, Doamne? … În focul cel de veci… – Pentru ce, Doamne? „Pentru că am fost flămând, însetat, gol, bolnav și legat și nu M-ați cercetat. În poarta voastră am bătut și M-ați alungat; un ban am cerut și M-ați scos deșert; o haină veche măcar nu Mi-ați dat și M-ați înfruntat; un cuvânt de mângâiere am așteptat, iar voi M-ați înjurat. În nedumerire și neștiință am fost, iar voi v-ați lenevit a Mă învăța”.

Deci, la porunca Domnului, cele două cete de suflete se vor rupe pentru totdeauna în două: primii cu mare bucurie se vor ridica întru slava împărăției cerești, iar ceilalți, cu strigăte de deznădejde se vor duce în munca cea veșnică (Matei 25, 46). Atunci va fi despărțirea cea mare și pentru totdeauna a sufletelor, a privirilor, a soților, a copiilor, a rudelor, a prietenilor, a popoarelor. Atunci va fi plângere negrăită, freamăt greu, suspine și țipete nepotolite, pentru că mare va fi ceasul acelei despărțiri.

Atunci împărații după ostași vor suspina, copiii pe părinți vor căuta și nu-i vor mai afla. Soții pe soți, rudele pe rude, prietenii pe prieteni, păstorii pe oi, păcătoșii pe cei drepți îi vor căuta, dar nu-i vor mai , pentru că pentru totdeauna se vor despărți, iar între unii și alții, prăpastie mare se va întări (Luca 16,26) , pe care în veac nimeni nu o va mai putea trece.

Astfel, vor pleca drepții în odihna veșnică, cu Hristos și toți îngerii Lui, iar ceilalți, în munca cea veșnică, cu diavolii și slugile lor. Cât de înfricoșată și mare este taina judecății viitoare!

 

Iubiți credincioși,

Poate va zice cineva că numai pe cei milostivi și nemilostivi îi va judeca atunci Dumnezeu? Căci numai despre ei vorbește aici Evanghelia. Nu, fraților, să nu ne înșelăm. Toți oamenii se vor judeca și pentru toate faptele lor răspuns vor da, însă aici a vorbit Evanghelia numai de faptele milosteniei ca să ne arate tuturor cât de mare este puterea milosteniei la judecată și cât de grele sunt urmările zgârceniei.

Sfântul Apostol Iacov ne spune clar: „Că Judecata este fără milă celui ce nu a făcut milă”. Iar pentru cei milostivi spune mai departe: Că mila biruiește în fața judecății (Iacov 2, 13). De aici înțelegem clar că mila are mai multă întâietate la Dumnezeu decât dreptatea celorlalte fapte bune. Căci Dumnezeu conduce lumea cu două mâini: în dreapta Lui este mila și în stânga dreptatea. Cine face milă pe pământ, milă află și aici și la judecată, căci cu milă se judecă, iar cine este rău, desfrânat, nemilostiv, păcătos, va fi judecat cu dreptate și aruncat la munca veșnică. Cu toate că nu s-a vorbit și de celelalte fapte bune aici, noi să ne silim deopotrivă pentru toate să le împlinim, căci altfel nu vom putea avea haină curată, vrednică de cina Domnului și vom fi scoși cu tânguire afară (Matei 22, 11-14).

Mare este puterea milosteniei, fraților. Cine face milă, află milă. Cine dă cu bucurie săracului ce are, va lua răsplată veșnică de la Hristos. Cine primește pe străin, va fi primit de Domnul în rai. Cine hrănește și adapă pe călător, pe lipsit, va fi hrănit din frumusețile cerului. Cine cercetează pe bolnavi, va fi cercetat de Hristos cu multă sănătate. Cine îmbracă pe cel înfrigurat, va fi încălzit de căldura Duhului Sfânt. Cine cercetează pe cel din necaz, va fi cercetat în suferința sa de duhul mângâierii divine.

Fericiți cei milostivi, că aceia se vor milui, zice Domnul (Matei 5, 7). Fericiți cei ce deschid poarta săracului și ușa casei lor pentru călător. Fericit cel ce-și deschide inima și buzunarul său pentru cel care are nevoie de milă. Și vai celui ce ocărăște pe sărac și-l alungă de la casa lui, că pe Hristos alungă (Matei 24, 25). Vai celui ce poate da ceva și se zgârcește, că nu va afla milă în ziua răsplătirii.

Să știți că sunt două feluri de milostenie: trupească și sufletească. Dacă cineva zice că este lipsit de bani, haine și bucate pentru cei săraci, apoi nu este om să nu aibă în inima lui un cuvânt bun pentru cel abătut, un sfat frățesc pentru cel căzut în ispite, un îndemn creștinesc pentru cel deznădăjduit.

Sunt destui oameni care nu știu cum să se mântuiască, cum să se spovedească, cum să postească, cum să se roage, cum să-și chivernisească bine copiii și casa. Deci, ce mai așteptați? Cei ce sunteți mai tari, mai râvnitori, alergați înaintea lor pe cale; întindeți mâna celor învăluiți de ispitele vieții, strigați-i, spuneți-le de Hristos, duceți-i la biserică, la preot, la spovedanie; mângâiați-i, vorbiți-le de moarte, amintiți-le de judecata viitoare.

Sunt destui frați de-ai noștri care nu cunosc calea dreptei credințe, suflete îndoielnice, oameni tulburați, dezorientați, deznădăjduiți, naufragiați, oameni chinuiți de păcate trupești, desfigurați de tot felul de patimi. De ce rămâneți indiferenți? Ieșiți-le în ajutor cu pilda vieții, cu un cuvânt dulce, cu un sfat sănătos, cu o carte de folos. Hrăniți-i, adăpați-i, cercetați-i, salvați-i! Sunt frații noștri și de se vor îneca lângă noi, vom da seama pentru ei, că nu le-am întins cu dragoste mâna milostivirii.

Faceți milă și veți afla milă!

 

Iubiți credincioși,

Înfricoșată este judecata de apoi, înfricoșată este despărțirea celor buni de cei răi, nesuferit este glasul trâmbiței și hotărârea dreptului Judecător, dar mai groaznică este veșnicia muncilor care nu vor mai avea sfârșit în veac.

Deci, ce vom face noi, păcătoșii, ca să scăpăm de ele? Să facem în viață milă, ca să aflăm la cer milă. Cu milă să răscumpărăm păcatele noastre, să dobândim inimile fraților noștri, să potolim pe vrăjmașii noștri. Cu milă să deschidem cerul, să îmblânzim dreptatea Judecătorului, să ne facem îngerii prieteni, să izgonim pe diavoli de la noi.

Mila lui Dumnezeu o vedem peste tot. Pe Crucea Golgotei, în sânul Bisericii, sub epitrahilul preotului, în Prea Curatele Taine, în casa săracului, la căpătâiul bolnavului și în toată zidirea. Răi fiind noi, Dumnezeu ne dă ploaie timpurie și târzie, pâine la vreme, apă de izvor, soare cald, adiere de vani,; bucurie, sănătate, zile și mântuire în dar. Oare la atâta milă nu se cade să răspundem și noi tot cu milă?

Iată, peste câteva zile începem nevoința postului, înainte de a schimba bucatele la foc, să schimbăm zgârcenia inimii noastre în milostenie. Înainte de a ne schimba culoarea hainelor, să ne schimbăm veșmântul răutății noastre.

Veniți deci astăzi să urmăm Milostivului Samarinean, Bunului nostru Mântuitor. Veniți să punem început bun, să ieșim la lucru. Să hrănim pe săracii lui Hristos și să mângâiem pe toți necăjiții pământului. Nimeni să nu se întoarcă deșert de la poarta noastră, flămând de la masa noastră, nemângâiat din casa noastră.

Împărțit-a, dat-a săracilor, dreptatea lui rămâne în veac, spune psalmistul (Psalmul 111, 9). Deci și noi să împărțim cu cel lipsit prisosul nostru și numai atunci postul ne va fi bine primit, iar dreptatea inimii va dăinui în veac. Amin!

(Arhim. Ioanichie Bălan)

Sursa: doxologia.ro