Acasă > Acatiste, ORTODOXIE, Pagini de Sinaxar, Rugăciuni > 13 aprilie: SFÂNTUL PAHOMIE DE LA GLEDIN (Viaţa, Slujba, Acatistul)

13 aprilie: SFÂNTUL PAHOMIE DE LA GLEDIN (Viaţa, Slujba, Acatistul)

 

VIAŢA ŞI NEVOINŢELE

Acest cuvios Pahomie, episcop al Romanului, ctitorul schitului Pocrov, era de loc din Transilvania, din ţinutul Bistriţei (1). S-a născut la 1674 în satul Gledin şi a primit la botez numele de Petru. Părinţii lui, „popa Iftimie şi Ana” Pencu, duceau viaţă grea, muncind cot la cot cu sătenii, ca mai toţi preoţii români ortodocşi de peste munţi, din vremea aceea.

Crescut în frica de Dumnezeu, tânărul Petru a ajuns să fie cu adevărat „iubitoriu de Hristos” şi, câştigând „fierbinte şi înfocată dragoste către Dumnezeu” şi „voind după Evanghelie a vieţui” – cum este scris în pomelnicul schitului Pocrov -, „a lăsat casă, părinţi, fraţi, rude şi celelalte” şi, trecând munţii, a ajuns la mănăstirea Neamţu.

Se ştie că, în jurul anului 1700, un mare număr de români transilvăneni au venit în Moldova, din pricina prigonirilor religioase pornite de habsburgi şi a asupririlor de tot felul. Şi nu puţini au fost tinerii chemaţi de viaţa duhovnicească şi de lumina cărţii din mănăstirile moldovene. De aceea la Neamţu erau atunci mulţi călugări veniţi din Ardeal.

După ce a trecut pe la mănăstirea Durău, pe tânărul Petru l-au adus aici, în anul 1694, rudeniile sale, ieromonahii Dosoftei, Sofronie, Mardarie, Iosif şi Lazăr, dintre care unii erau „nemţeni” mai vechi, alţii mai noi. A petrecut în chinoviile Neamţului ca frate, după rânduială, „supunându-se poruncilor igumenului şi ale fraţilor şi nevoindu-se întru toate”. În anul 1697, când avea vârsta de 23 de ani, s-a învrednicit de îngerescul chip de monah, primind numele de Pahomie.

Nu mult după aceasta, liniştea părinţilor de la mănăstirea Neamţu a fost tulburată. Erau atunci – la cumpăna dintre veacul al XVII-lea şi al XVIII-lea – „cumplite vremi, care cei ce citesc istoriile ştiu” (2), că se pornise război între turci şi creştinii din Liga Sfântă. Deoarece leşii, în 1697, au pus stăpânire pe cetatea Neamţului, soborul a plecat în bejenie cu icoana făcătoare de minuni a Preacuratei şi cu alte odoare, aşezându-se la Strâmba, un schit al mănăstirii Neamţu, din părţile Tutovei. Monahului Pahomie i s-a rânduit aici ascultarea de paraclisier.

Când vîltoarea războiului s-a stins şi „s-au făcut pace între turci şi între nemţi şi leşi, şi au dat turcii cetatea Cameniţei iarăşi înapoi „leşilor”, când „umbla valeatul 7208 (1700)”, cum spune însuşi Cuviosul Pahomie într-o însemnare, atunci soborul s-a întors la mănăstirea Neamţu”. Aici Pahomie a slujit, mai departe, ca paraclisier. Însă nu după mult timp, pentru râvna lui duhovnicească, a fost hirotonit preot, „ca un vrednic de această treaptă”. Şi, pentru că era şi bun gospodar, „iscusit în iconomii”, râvnitor şi cu adâncă evlavie, soborul l-a rânduit „clisiarh mare, toate ale bisericii încredinţându-i-se”. Şi măcar că aceasta era o slujbă grea, Cuviosul Ieromonah Pahomie nu şi-a risipit viaţa duhovnicească, ba, dimpotrivă, „din treaptă în treaptă ridicându-se, au început şi mai cu osârdie a se nevoi, din putere în putere, sporind întru faptele bune, dupre psalmistul, chip şi pildă făcându-se tuturor”. Şi încă, aici, la vechea şi vestita vatră de cultură bisericească a mănăstirii Neamţu, Pahomie şi-a agonisit, cu râvnă şi cu dragoste de lumină, bogată şi temeinică învăţătură de carte.

Iar când părintele egumen Ioan, la anul 1702, a fost chemat către Domnul, Ieromonahul Pahomie, care nu avea nici 30 de ani, „fără de voie, au fost silit de sobor a primi ocârmuirea a toatei monastiri, căci igumen l-au pus”. Şi a păstorit el cu vrednicie obştea de la Neamţu, ţinându-se cu străşnicie de rânduielile pentru monahi ale Sfinţilor Părinţi. Iar în ogorul sufletului său cu mai multă râvnă lucra şi mai cu osârdie „întindea nevoinţele sale”.

Ci, în anul mântuirii 1704, cursul vieţii râvnitorului ostaş al Duhului a apucat pe alt făgaş. Că, auzind de lucrarea cea ziditoare de suflete a Sfântului Dimitrie al Rostovului, Cuviosul Pahomie, cel „înfocat cu dragostea dumnezeiască, mai mult învăpăindu-se cu dorul cel dumnezeiesc”, a părăsit egumenia şi, lăsând toate, s-a dus să-l întâlnească pe acest sfânt „învăţător de schivnicie” şi mare cărturar. Aşteptările nu i-au fost zadarnice, căci, precum au auzit, au văzut; şi precum au dorit, au câştigat (3). A stat Cuviosul Pahomie multe zile în preajma Sfântului Dimitrie, pe care-l socotea părintele său sufletesc, bucurându-se de blagoslovenie şi de mult folos duhovnicesc, după cum însuşi mărturiseşte: „Am fost multe zile cu sfinţia sa la mas, ascultându-i învăţătura sfântă”. Şi pe cartea primită în dar de la Sfântul Dimitrie al Rostovului, Rostul de aur, monahul moldovean a însemnat: „Şi m-au întrebat: „Ce doreşte inima ta?”. Şi i-am spus că doreşte să petreacă viaţă cu tăcere în pustie. Şi m-au blagoslovit din toată inima şi mi-au zis: „Domnul să fie cu tine. Să împlă dorul tău”.

În 1706, Cuviosul Pahomie era la Kiev. Venise aici să se închine sfintelor moaşte din Lavra Pecerska, dar şi pentru faima şcolii înfiinţate cu mai bine de o jumătate de veac înainte de către învăţatul mitropolit român, Petru Movilă. Pentru bogata lui activitate de renaştere bisericească şi culturală a Ortodoxiei din Ucraina şi din Bielorusia, acesta a fost socotit „un mare dar duhovnicesc făcut de poporul român” Bisericii de acolo şi chiar Ortodoxiei întregi. Iubitorul de carte, cuviosul Pahomie, mult îşi va fi îmbogăţit inima şi mintea în această vatră de învăţătura şi duhovnicie ortodoxă, întemeiată de mitropolitul român din familia domnitoare a Movileştilor. Pe lângă numeroase tipărituri şi manuscrise – unele rare, printre care şi manuscrisul Rostul de aur al Sfântului Dimitrie însuşi -, Cuviosul Pahomie a adus în ţară Vieţile Sfinţilor a lui Dosoftei, carte achiziţionată la Pecerska, de la un oarecare Constantin, cum însuşi însemnează pe o filă.

În 1706, Cuviosul Pahomie, „după ce au dobândit mult folos sufletesc”, arată pomelnicul cel mare al schitului Pocrov, „s-au înapoiat iarăşi la metania sa în Sfânta Mănăstire Neamţu”. Întorcându-se aici, Pahomie n-a mai primit să fie egumen, ci a rugat soborul „să-l lase să se liniştească la linişte, în pustie”, cum îi era dorinţa. Părinţii, fără sfatul cărora n-a voit să facă pasul acesta, l-au înţeles : „învoindu-se, soborul l-au lăsatu”. Iar osârduitorul, scăpând de grijile cele din afară, a început să-şi caute loc pentru linişte duhovnicească. Acest loc l-a găsit într-o pădure deasă, la poalele muntelui Chiriacu, cale de un ceas de la mănăstirea Neamţu, o adevărată „gură de rai”, cum nu se putea mai potrivită pentru nişte nevoitori întru cele duhovniceşti. Şi s-a aşezat acolo împreună cu câţiva ucenici, iubitori de linişte, care „îi râvnea vieţii lui cei îmbunătăţite”: Sofronie, Macarie (care ca schimonah s-a numit Mardarie), Lazăr şi Ioanichie.

Ridicarea câtorva chilii şi tăierea unei părţi din codru, ca să aibă loc deschis pentru grădină, livadă şi prisacă, s-a făcut cu mare osteneală, că era lucru de început. Aşa, fericitul Pahomie, arată pomelnicul Pocrovului, a început „a se nevoi îndoit”, pe de o parte străduindu-se să dezrădăcineze din suflet patimile care se ridicau împotriva duhului, sădind fapte bune, iar pe de altă parte, „vrând a-şi osteni trupul şi a-l face rob duhului, tăia copacii cei neroditori şi în locul lor rodea pomi roditori” (4).

Din Rostul de aur, care este o culegere de „frumoase învăţături năravnice (4 bis) din Pateric”, cum arată o însemnare mai târzie pe acest manuscris, el „culegea cuvinte mântuitoare de suflet şi povăţuitoare către cărarea cea îngustă pe care o căuta fericitul întru pomenire cuviosul Pahomie; pentru el era cel mai mare izvor de apă vie cu care îşi adăpa sufletul în toate zilele, în coliba sa cea pustnicească de munte, unde mai târziu a întemeiat schitul de azi” (5).

Viaţa îmbunătăţită şi strădaniile sale neostoite n-au rămas însă necunoscute, căci vestea despre ele s-a răspândit prin toată ţara Moldovei. Dar „nu mult s-a îndulcit el de această viaţă iubită lui în pustie” (6). Cursul vieţii avea să se schimbe din nou, după rânduiala lui Dumnezeu. Câţiva sfetnici de-ai lui Antioh Cantemir (1705-1706, a doua domnie), după ce-şi îndepliniseră nişte însărcinări domneşti, umblând prin partea locului după vânat, au nimerit la sihăstria lui Pahomie. Şi, rămânând noaptea la schimnic, „atât din vorba bărbatului, cum şi din petrecerea lui şi din obiceiul cel bun, foarte s-au folosit şi s-au bucurat”. Apoi, după ce au primit blagoslovenie s-au îndreptat, după cum i-a îndrumat cuviosul, într-o anumită parte a pădurii, unde au aflat vânat mult, „de care vânând s-au întors cu plin întru ale sale”.

Nu mult după aceea a murit episcopul Lavrentie de la Roman. Fiind nevoie să se găsească „un bărbat vrednic de acea treaptă, spre primirea scaunului şi a bisericescului jug”, s-au adunat, din poruncă domnească, mitropolitul, episcopii şi egumenii mănăstirilor. Şi la acel sobor, boierii care nimeriseră la sihăstria lui Pahomie şi se minunaseră de viaţa lui au vorbit cu căldură domnitorului Mihail Racoviţă, cerând ca, în scaunul Romanului, să fie ales Pahomie nemţeanul, „liniştitoriul de supt muntele Chiriacul”. Iar domnul şi soborul s-au învoit, măcar că era tradiţia ca în scaunul de la Roman să fie aşezat episcopul de la Rădăuţi. Şi a fost adus Cuviosul din sihăstria lui şi, fără să-i fie voia, l-au ales episcop la 18 decembrie 1706. Urmaşii au socotit că „Însuşi Domnul Dumnezeu nu l-au lăsat ca să şază el ca sub obroc, în acea pustietate, ci au voit a-i încredinţa lui păstoria oilor sale celor cuvântătoare, ca unui prea vrednic” (7).

Ca episcop, de la început, a fost aproape de păstoriţii săi, „pe cei săraci miluind, pre cei scârbiţi mângâindu-i şi tuturor ajutându-le, dupre cât îi era prin putinţa”. La numai trei zile după hirotonie, a întărit şi a înnoit aşezământul „breslei mieilor”, în care intrau săracii din Roman, pe care Ştefan Vodă cel Mare îi pusese sub oblăduirea episcopiei.

Deşi era iubitor de isihie, de rugăciune şi de carte, Episcopul Pahomie, bun gospodar şi chivernisitor, s-a îngrijit şi de nevoile materiale ale eparhiei sale. Astfel el s-a străduit să redobândească unele drepturi mai vechi ale ei sau să capete altele noi de la domnitorii care îl preţuiau şi care ştiau că părintele episcop „are multe cheltuieli venind cu trebile sfintei episcopii şi cu ale ţării, la Iaşi, după obicei”.

Iar la judecăţi şi pricini, cu dreaptă cumpănă măsura, „cum scrie sfânta pravilă”, când judeca pe cei din „clirosul bisericii” ori breslele de prin târguri.

Mănăstirii sale de metanie i-a purtat o grijă deosebită. „Cu mare cheltuială şi la vremile cele cumplite, precum Dumnezeu ştie”, cum însuşi spune în testamentul său, a refăcut acoperişul bisericii şi al clopotniţei şi a înzestrat-o cu o catapeteasmă nouă, cu străni şi jilţuri. Şi acestea, în vremuri de mare tulburare, căci se arata în pomelnicul Pocrovului: „Ce nu ar fi făcut şi cu câte nu ar fi ajutorat-o întru alte vremi mai uşoare? De aicea poate socoti oricine câtă dragoste avea spre soborul metaniei sale” (8). Încă şi alte sfinte lăcaşuri din Moldova şi chiar din Transilvania s-au bucurat de ajutorul Cuviosului Episcop Pahomie.

Iubind în chip deosebit învăţătura, el şi-a agonisit multe cărţi de slujbă sau de zidire sufletească, manuscrise sau tipărituri mai vechi, cumpărate sau primite în dar de la diferiţi ierarhi. În dorinţa ca aceste cărţi să fie de folos şi altora, el le-a dăruit unor biserici sau obşti monahale, îndeosebi mănăstirii Neamţu şi mai ales sihăstriei sale din muntele Chiriacu. Pe filele unora dintre ele, cuviosul episcop şi-a aşternut multe din gândurile sale. În Cheia înţelesului de la Bucureşti (1678) aflăm, de pildă, însemnarea: „Citeşte cuvintele cu minte deşteaptă şi cu candela şi vei pricepe tainele lui Dumnezeu toate. Lasă-te de toate relele!”. Iar la sfârşitul predosloviei, episcopul scrie aceste simţite cuvinte: „Dumnezeu ce a zis să lumineze lumina adică pe întuneric, Acela a descoperit aceste sfinte scripturi neamului nostru, cela ce şedea întru întunericul neştiinţei şi în umbra legii şi a nepriceperii, iar acum a strălucit soarele dreptăţii credinţei celei bune. Dau laudă lui Dumnezeu, dau numelui Domnului nostru Iisus Hristos. Tot neamul nostru românesc, toată (suflarea) să-L laude pe Domnul Iisus Hristos” (9).

Şi aşa, în acel zbuciumat început de veac – în timpul păstoriei lui s-au perindat pe scaunul Moldovei cinci domnitori -, alesul Domnului a împlinit, cu toată osârdia, slujirea arhierească încredinţată lui. Dar, după şapte ani şi trei luni de păstorire, la 1 martie 1714, Episcopul Pahomie a depus cârja, retrăgându-se din scaunul vlădicesc. „M-am prostitu de bună voie, a spus el atunci, socotind că trece lumea şi toate ale lumii ca umbra” (10). Gândul de a ajunge „la dorita sa linişte lângă muntele Chiriacul”, l-a avut tot timpul păstoririi, dar, spune cronicarul lui, „aceasta cu înţelepciune o au făcut”, că „în vremile cele cumplite el nu şi-au lăsat eparhia, ca un fricos şi mic la suflet, ci în vreme de pace… văzând şi ţara uşurată de greutăţile ce o cuprinsese”.

Voievodul şi boierii nu se împăcau cu gândul de a fi părăsiţi de un asemenea episcop şi voiau să-l oprească, dar Cuviosul a rămas nestrămutat în hotărârea lui.

După ce a ieşit din episcopie, a venit la Neamţu, unde a stat numai patru zile, după care s-a dus la sihăstria sa de lângă muntele Chiriacu. Şi îndată, cu sprijinul ucenicilor, s-a apucat de zidirea sfântului locaş al bisericii pe care l-au urzit în 14 aprilie şi l-au săvârşit, „cu ajutorul lui Dumnezeu… cu multe rugăciuni şi lacrimi şi cu mare osârdie şi cu multe osteneli”, alegându-i ca hram Acoperământul (Pocrovul) Maicii Domnului, care se sărbătoreşte la 1 octombrie. Pomelnicul triptic de la Pocrov, de mare însemnătate pentru istoria monahismului de pe acele meleaguri, cuprinde şi o rugăciune de o deosebită frumuseţe, pe care Pahomie „însuşi o au scris la urzirea bisericii”: „Doamne Iisuse Hristoase, păzeşte această sfântă biserică supt aripile milii şi sfinţiii Tale, în viaci neclătită, nestricată, nearsă, nerisipită. Şi o izbăveşte de tot omul rău şi de toţi vrăjmaşii trupeşti şi sufleteşti, cei văzuţi şi cei nevăzuţi, şi de diavoli şi de toţi demonii şi de toate lucrurile şi primejdiile satanei, şi de tot răul. Aşişderea şi pre noi smeriţii şi pre toţi fraţii carii petrec acum şi carii vor petrece şi de acum înainte până în sfârşit şi pe toţi ne izbăveşte de toate care scriu mai sus. Şi ascultă, Doamne, şi primeşte rugăciunile noastre ale tuturor. Şi trimite oameni carii plac Sfinţii Tale, la acest sfânt loc: buni, smeriţi, învăţaţi, credincioşi. Şi trimite, Doamne Iisuse Hristoase, la acest sfânt loc tot şi deplin bişug sufletesc şi trupesc şi ne izbăveşte de toate neputinţele şi boalele sufleteşti şi trupeşti şi ne dăruieşte, Milostive, pocăinţă cu lacrimi, cu viaţă (neprihănită) până întru adânci bătrâneţe să slujim Sfinţiri Tale”. Din rugăciunea aceasta se vede, cum scrie autorul pomelnicului, „înfocată dragostea lui ce avea către Dumnezeu şi către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, încă şi smerita cugetare” (11).

Măcar că era fiu al mănăstirii Neamţu, Episcopul Pahomie a ţinut ca schitul său să aibă deplină neatârnare faţă de marea aşezare, ceea ce a şi dobândit, printr-un hrisov domnesc, din 1714, întărit şi de o carte din 1715, a patriarhului Samuil al Alexandriei, aflat atunci la Iaşi. Că voia cuviosul ca viaţa sihăstrească a obştii lui să nu fie tulburată de nimeni.

Cu dreaptă socoteală s-a îngrijit ca vieţuitorii schitului să aibă cele de trebuinţă, traiului, dar cu osebire să nu fie lipsiţi de hrana sufletească. De aceea cărţilor dăruite când era episcop le-a mai adăugat multe altele. Unele au fost aduse de la Bucureşti. Iubitor de carte cum a fost, el a întocmit şi liste care cuprindeau manuscrise şi „cărţi tiparnice” : „Izvor de cărţi câte au să se ştie”, sau „Izvor de zestre(a) Pocrov(ului)”. Dumnezeieştile şi sfintele liturghii, tipărită de Antim Ivireanul în 1713 – Liturghia românească – precum spune Pahomie – îi fusese dăruită de însuşi sfinţitul mitropolit. Cuviosul ţinea ca cititul cărţilor să fie una din îndeletnicirile pustnicilor de la Pocrov. Dăruindu-le Cheia înţelesului, îşi arată dorinţa „să hie la cetit părinţilor (care) s-or afla trăitori acolo de folos sufletelor”. El ştia ce înseamnă această hrană duhovnicească şi nu înceta s-o spună: „O, mila Ta, Doamne, mare este! – însemna el pe Viaţa lui Ioasaf şi Varlaam -; minunată cartea aceasta este plină toată de învăţăturile sfinte”. De aceea a dat o mare atenţie şi muncii de traducere şi de copiere a cărţilor de zidire sufletească. Lavsaiconul lui Heraclid de Capadocia (vieţi de pustnici) ar fi fost tradus în Moldova de către Episcopul Pahomie al Romanului (12). Au existat mai mulţi copişti, vieţuitori la Pocrov, – unii neştiuţi cu numele – care s-au ostenit cu „prescrierea” cărţilor de folos duhovnicesc.

Dar Cuviosului Pahomie nu i-a fost dat să se bucure prea mult de linişte. Către sfârşitul anului 1716 s-au iscat iar tulburări pentru domnie. A venit în Moldova oaste austriacă, chemată de boierii uneltitori. Domnitorul Mihail Racoviţă (1715-1726), cu ajutorul tătarilor, i-a învins. Cu prilejul acesta, tătarii au jefuit cumplit ţara. Pahomie a fost nevoit să pribegească în Transilvania, apoi în Polonia, unde s-a îmbolnăvit, pentru care s-a dus la Lvov, la doctor. Pastile, în acel an, l-a sărbătorit acolo. După cinci luni, când lucrurile s-au potolit, Cuviosul s-a întors la Pocrov, dar pentru că domnitorul îl bănuia că a avut legături cu răsculaţii şi cu „zurbagiii” austrieci, a fost nevoit să plece din nou în pribegie. „Puind la cale lucrurile dupre cât i s-au putut în grabă s-au dus la Kiev” şi a lăsat schitul în seama ucenicului său, Sofronie.

La Pecerska a fost primit cu cinste şi cu bucurie, având „din destul pentru chivernisirea sa”, dar tihnă n-a mai cunoscut. Îl muncea dorul de ţară şi de sihăstria sa, nădăjduind mereu că se va întoarce. Prin ucenicii săi a stat cât a putut în legătură cu Pocrovul, căruia i-a purtat mereu de grijă, ca de altfel şi Neamţului. Le-a trimis de acolo ajutoare, icoane şi îndeosebi cărţi.

În 1724, ultimul an al vieţii sale, şi-a întocmit testamentul, care cuprinde şi aşezământul pentru schitul ctitorit de el, şi pe care l-a trimis în Moldova, „la Pocrov, la sihăstrie”.

În acest aşezământ – Izvod de trebi ce am scris eu cu mâna mea – sunt cuprinse ultimele gânduri ale lui Pahomie pentru ţara şi schimnicia sa. Şi aici îşi arată grija mare pentru cărţile schitului care nu trebuie înstrăinate. Pentru păstrarea Ortodoxiei, atrage atenţia asupra preoţilor străini în trecere pe la schit, care e nevoie „foarte să se ispitească”, pentru a nu fi dintre cei „hirotoniţi de eretici”. Răstimpul de încercare pentru „diecii” care vor să se călugărească în schit, „pentru sufletul său sau pentru învăţătură”, să fie de trei ani, „dupre sfânta pravilă”. Se rânduieşte pentru schivnicii de aici viaţă de obşte, duhovnicească, mai aspră ca în celelalte mănăstiri şi schituri din Moldova, cu tăcere, cu post – de la carne se vor înfrâna toată viaţa -, cu rugăciune neîncetată şi slujbe de noapte, cu muncă şi deplină ascultare faţă de egumen. Adresându-se călugărilor de la Neamţu, ierarhilor, domnului, precum şi „tuturor pravoslavnicilor creştini care sunt acum şi care vor fi şi de acum înainte până la săvârşitul ţărei Moldovei”, le cere: „Mă rog, mă rog cu lacrimi şi cu toată smerenia, pentru mila Marelui Dumnezeu, fiţi milostivi şi voitori de bine şi făcători de bine acestui schit”. La sfârşit, cuviosul stareţ imploră de la Dumnezeu toate darurile şi blagosloveniile pentru vieţuitorii de la Pocrov (13).

Şi aşa nevoindu-se, fericitul Pahomie a îmbrăcat, se pare, înainte de moarte, marea schimă sub numele de Pimen. Aşa se face că pe un tablou cu chipul său, zugrăvit mai târziu – aflat la Pocrov – sunt înfăţişaţi şi sfinţii săi patroni: ca mirean (Sfântul Petru), ca monah (Sfântul Pahomie) şi ca schimonah (Sfântul Pimen)…

Cuviosul Episcop Pahomie a fost chemat către Domnul în anul 1724, şi osemintele lui se păstrează în paraclisul Sfântul Ştefan de la Pecerska.

Socotit ca „cel mai de seamă cărturar dintre clericii moldoveni din acel timp” (14), acest ierarh a fost, mai înainte de toate, un trăitor, un monah cu „smerită cugetare” şi cu „înfocată dragoste pentru Hristos”, un conducător care, ca şi nepotul său, Mitropolitul Iacob Stamate, fost şi el vieţuitor la Pocrov, a strălucit în Biserică prin sfinţenia vieţii. A iubit schimnicia, dar a unit, în cumpăna dreptei socotinţe, rugăciunea cu munca trupului şi a minţii, în tradiţia sănătoasă a străvechiului monahism românesc isihast, care, prin el şi prin urmaşii lui de la Pocrov, a cunoscut în acel al XVIII-lea început de veac o vădită înnoire. Iar roadele slujirii sale în Biserică n-au întârziat să se arate. Pocrovul a dat mănăstirii Neamţu şi altor aşezări monahale stareţi vestiţi şi călugări cu viaţă îmbunătăţită, care au avut rosturi însemnate în viaţa duhovnicească a Moldovei (15). Unii dintre ucenicii fericitului Pahomie au ctitorit schituri şi sihăstrii cu rânduieli de trăire aspră, ca la Pocrov. Alţii, nu puţini, au fost copişti care s-au ostenit „prescriind” cu râvna şi migală vieţi de sfinţi şi cărţile de zidire sufletească ale Sfinţilor Părinţi. Strădaniile Preacuviosului Pahomie şi ale ucenicilor lui au reînviorat viaţa monahală din Moldova cu mult înainte de venirea stareţului Paisie la Neamţu. Lucrarea acestuia în ogorul monahismului nu s-ar fi putut împlini fără ostenelile Episcopului Pahomie şi ale ucenicilor lui. De altfel, însuşi cuviosul Paisie mărturiseşte că la noi, în „acest pământ de Dumnezeu păzit”… „a înţeles tainele adevăratului monahism şi ascetism, a înţeles şi a simţit mai adânc lucrarea binefăcătoare a rugăciunii”, că în ţara noastră, în care vedea „unul din cele mai înfloritoare colţişoare ale lumii ortodoxe”, a cunoscult pentru prima oară pravila bisericească după rânduielile Sfântului Munte (16). În ogorul din vremuri străvechi arat, însămânţat şi îngrijit de mulţime de nevoitori întru cele duhovniceşti, cunoscuţi şi necunoscuţi, unul din cei mai de seamă ostenitori se dovedeşte a fi fost preacuviosul şi fericitul întru pomenire Pahomie.

Pr. CONSTANTIN VOICESCU

1. Un vieţuitor al Pocrovului, folosind însemnări ale episcopului şi ale ucenicilor lui, ca şi tradiţia păstrată la Neamţu, a scris:Arătare în scurt pentru fericitul întru pomenire ctitorul sfântului locaş al Preasfintei noastre Născătoarei de Dumnezeu şi pururea Fecioarei Mariei, chir Pahomie, episcopul Romanului, pe care însuşi din temelie l-au zidit întru cinstirea acoperământului Ei, cunoscută şi sub numele de Pomelnicul cel mare al schitului. Pentru alte date ale vieţii acestui cuvios părinte, vezi şi: Episc. Melchisedec, Cronica Romanului, Bucureşti, 1814; Arhim. Ghenadie Enăceanu, Schitul Pocrov, în „Biserica Ortodoxă Română”, VIII (1884), (după Istoria mănăstirii Neamţu de Andronic); Narcis Creţulescu, Istoria mănăstirii Neamţu, Academia R. S. România, Mss. 5691; N. Creţulescu, Tablou de mănăstirile şi schiturile cele vechi unite ori închinate mănăstirii Neamţu, în „Arhiva”, XXII (1911); C. N. Tomescu, Scurtă privire istorică despre sfânta mănăstire Neamţu şi despre aşezările supuse ei, Mănăstirea Neamţ, 1942; Pr. C. Bobulescu, Pocrovul, Craiova, 1943; Irineu Crăciunaş, Episcopul Pahomie al Romanului, în „Mitropolia Moldovei şi Sucevei”, XXXV (1958), nr. 9-12; Arhim. Nestor Vornicescu, Relaţii bisericeşti culturale între mănăstirea Neamţu şi Transilvania, din cele mai vechi timpuri până în preajma anului 1918, în „Mitropolia Moldovei şi Sucevei”, XLIV (1968), nr. 11-12; Pr. C. Voicescu, Viaţa şi activitatea Episcopului Pahomie al Romanului, în „Biserica Ortodoxă Română”, XC (1972), nr. 5-6; idem, Schitul Pocrov şi importanţa lui pentru viaţa şi cultura bisericească din Moldova în sec. XVIII, în ibidem, nr. 7-8; Ierom. Ioanichie Bălan, Pateric românesc, Bucureşti, 1980.
2. Episc. Melchisedec, ibidem, p. 323.
3. Ibidem, p. 324.
4. Ibidem, p. 327.
4 bis. năravnic – cu privire la fapte, la obiceiuri.
5. Ms. slavon 278 din Biblioteca mănăstirii Neamţu.
6. Arhim. Ghenadie Enăcearm, ibidem, p. 42.
7. Pr. C. Bobulescu, ibidem, p. 11.
8. Episc. Melchisedec, ibidem, p. 349.
9. Diac. prof. I. Ivan, Însemnări culese de pe cărţile din biblioteca mănăstirii Neamţu (manuscris) nr. 392.
10. Episc. Melchisedec, ibidem, p. 342.
11. Ibidem, p. 349.
12. N. Iorga, Istoria literaturii române, ed. I, vol. II, p. 218, nota 6.
13. Academia R. S. România, Ms. CLXV 161; Episcop Melchisedec ibidem p. 343.
14. N. Iorga, ibidem, p. 218.
15. Diacon Ioan Ivan şi Preot Scarlat Porcescu, Mănăstirea Neamţu, Iaşi, 1981, p. 122, 259.
16. N. Iorga, O datorie mai puţin, în „Neamul Românesc”, 24 iunie 1918.

Sursa: Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române, Sfinţi români şi apărători ai Legii strămoşeşti, E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1987, p. 663-673 Viaţa îmbunătăţită a episcopului Pahomie al Romanului

SLUJBA SF. CUV. PAHOMIE DE LA GLEDIN

*

(14 Aprilie)

 

LA VECERNIA MICĂ

La Doamne, strigat-am…, se pun stihirile pe 4,
glasul al 4-lea:

Podobie: Dat-ai semn…

Veniţi toţi credincioşii cu inimi curate să cinstim, după cuviinţă, pe Ierarhul lui Hristos, Pahomie, cel ce prin nevoinţe sihăstreşti şi virtuţi creştineşti a fost încununat în ceruri cu lumina cea neînserată a dumnezeirii, unde se roagă pentru sufletele noastre, (de două ori)

Pe râvnitorul celor dumnezeieşti şi chivernisitorul harului, pe Pahomie, cel născut în pământul Gledinului, să-l lăudăm astăzi cu bucurie, căci după multe osteneli a primit de la Dumnezeu cununa cea neveştejită a Împărăţiei Sale.

Pe vasul cel ales al Duhului, cel osebit între sihaştrii neamului nostru, pe marele Pahomie, ierarhul Bisericii strămoşeşti, casnic şi prieten al Domnului, să-l cinstim astăzi, căci s-a învrednicit de la Dumnezeu de darul rugăciunii celei curate şi al înţelepciunii, care l-au înălţat în Împărăţia cerurilor, unde se roagă pentru sufletele noastre.

Dacă suntem după Paşti, se cântă:
Slavă… Înstrăinându-te de ţinuturile binecuvântate…, apoi:

Şi acum…, a Praznicului;

Iar dacă suntem în Postul Mare, se cântă:
Slavă… Înstrăinându-te de ţinuturile binecuvântate…,

Şi acum…, a Născătoarei

Slavă…, glasul al 8-lea:

Înstrăinându-te de ţinuturile binecuvântate ale Ardealului, te-ai mutat în lavra Neamţului, unde te-ai adus pe tine însuţi jertfă bineprimită Domnului, pe care L-ai iubit din tot sufletul şi cugetul tău, Părinte Pahomie. Iar dacă ai câştigat putere şi har, ai surpat toate uneltirile vrăjmaşului şi te-ai înălţat deasupra necazurilor şi grijilor lumeşti, devenind pildă vie monahilor nevoitori şi credincioşilor râvnitori. Pentru aceasta, te rugăm să mijloceşti la Hristos Dumnezeu să uşureze toate greutăţile vieţii noastre şi să ne mântuiască pe noi.

Şi acum…, a Născătoarei:

Împăratul cerurilor, pentru iubirea de oameni, pe pământ s-a arătat şi cu oamenii a vieţuit; că din Fecioara curată trup luând şi dintr-însa ieşind cu adăugirea firii omeneşti: un Fiu este, îndoit în fire, dar nu în feţe. Pentru aceasta, propovăduindu-L pe Dânsul Dumnezeu desăvârşit şi om desăvârşit cu adevărat, mărturisim pe Hristos, Dumnezeul nostru, pe Care roagă-L, Maică nenuntită, să se miluiască sufletele noastre.

LA STIHOAVNA:

Stihirile Sfântului, glasul al 5-lea:
Podobie: Pe Cuvântul…

Astăzi toţi credincioşii cântă cu bucurie prăznuirea cea de peste an a Ierarhului Pahomie, iubitorul de nevoinţe şi mărturisitorul adevărului, lăudând pe Hristos Cel care l-a preamărit.

Stih: Gura mea va grăi inţelepciune şi cugetul inimii mele pricepere.

De dragostea Stăpânului cea fierbinte fiind aprins, minunate Ierarhe Pahomie, prin bărbăteasca înţelepciune ai biruit uneltirile lui Veliar şi, în nevoinţe sihăstreşti petrecând, pe Hristos L-ai urmat in toată viaţa ta.

Stih: Doamne, iubit-am casa unde locuieşti Tu şi locul unde sălăşluieşte slava Ta.

Bucură-te, Părinte preacinstite Pahomie, fiu al Gledinului, ierarh al Romanului şi ctitor al Pocrovului Neamţului; bucură-te, învăţător al înfrânării şi sihastru al sihaştrilor. Bucură-te, Ierarh preaînţelept, vas cinstit al Duhului Sfânt.

Dacă suntem după Paşti, se cântă:
Slavă…, Astăzi, întreg poporul…,
Şi acum…, a Praznicului;

Iar dacă suntem în Postul Mare, se cântă:
Slavă…, Astăzi, întreg poporul…
Şi acum…, a Născătoarei.

Slavă…, acelaşi glas:

Astăzi, întreg poporul iubitor de Hristos într-un glas îl laudă pe râvnitorul şi locuitorul Raiului, pe fericitul Pahomie, ierarh smerit şi pustnic biruitor, prin care Dumnezeu neîncetat Se preamăreşte.

Şi acum…, a Născătoarei:

Plinitu-s-au proorociile cele pentru tine, Fecioară curată; pentru că unul din prooroci te-a numit pe tine uşă la Eden, care dă spre Răsărit, prin care nimenea n-a trecut decât numai Făcătorul tău şi a toată lumea. Iar altul, rug arzând cu foc, că întru tine s-a sălăşluit Focul Dumnezeirii şi ai rămas nevătămată. Altul, munte sfânt din care s-a tăiat, fără mână de om, Piatra cea din capul unghiului şi a lovit chipul lui Nabucodonosor cel netrupesc. Cu adevărat mare şi preamărită taină este cea întru tine, Maica lui Dumnezeu! Pentru aceea te mărim, că prin tine s-a făcut mântuirea sufletelor noastre.

Troparul Sfântului, glasul al 4-lea:

Îndreptător credinţei şi chip blândeţilor, învăţător înfrânării te-a aratat pe tine turmei tale adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai câştigat cu smerenia cele înalte, cu sărăcia cele bogate. Părinte Ierarhe Pahomie, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Alt tropar, glasul al 4-lea:

Stea mult-luminoasă, răsărită în ţinutul Gledinului, ai strălucit ca un semn dumnezeiesc în pământul Moldovei, luminând inimile credincioşilor. Stâlp neclintit al rugăciunii curate, podoaba aleasă a ierarhilor români şi ctitor al schitului Pocrov din lavra Neamţului, Sfinte Ierarhe Pahomie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să se mântuiască sufletele noastre.

Dacă suntem după Paşti:
Slavă… Şi acum…, al Praznicului;

Iar dacă suntem în Postul Mare:
Slavă… Şi acum…, al Născătoarei-Invierii, glasul al 4-lea.

LA VECERNIA MARE

După psalmii 103 şi ectenia mare, cântăm:

Fericit bărbatul…, starea intâi.

La Doamne, strigat-am…, se pun stihirile pe 8, glasul intâi.
Podobie: Prea lăudaţilor mucenici…

Prea lăudate Ierarhe Pahomie, luând crucea pe umeri I-ai urmat lui Hristos din tinereţile tale, făcând roditoare toate ostenelile trupului. Împodobit cu florile virtuţilor, sufletul tău a fost primit in ceruri, în ceata ierarhilor nevoitori. De acolo, roagă-te să dăruiască sufletelor noastre pace şi mare milă.

Fiu preaminunat al Gledinului şi podoaba aleasă a călugărilor din Moldova te-ai arătat pe tine, Părinte Pahomie. Veseli-se-vor credincioşii Bisericii Dreptmăritoare când dreptul este lăudat, căci pomenirea lui este plină de nemurire. Pentru aceasta şi noi, adunându-ne astăzi, ne veselim, lăudându-te pe tine şi cu credinţă iţi grăim: Roagă-te lui Hristos Dumnezeu să dăruiască sufletelor noastre pace şi mare milă.

Adunarea credincioşilor, cetele monahilor şi soborul ierarhilor să-L lăudăm după cuviinţă pe Pahomie, ierarhul lui Hristos, odrasla cea aleasă a Ardealului şi ctitorul Pocrovului din lavra Neamţului. Toţi cu un glas să-l rugăm să mijlocească la Hristos Dumnezeu, să dăruiască sufletelor noastre pace şi mare milă.

Înfrumuseţat fiind cu duhul înţelepciunii, cu cunoaşterea şi blândeţea, toată viaţa ai dăruit-o slujirii lui Dumnezeu, Părinte Pahomie. Pentru aceasta, ai dobândit în ceruri cununa , cea neveştejită a cuvioşilor şi cinstea cea aleasă a ierarhilor. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu să dăruiască sufletelor noastre pace si mare milă.

Alte stihiri, glasul al 4-lea:

Podobie: Dat-ai semn…
(a se vedea cele 4 de la Vecernia mică)

Slavă…, glasul al 5-lea:

Cuvioase Părinte, nu ai dat somn ochilor tăi, nici genelor tale dormitare, până ce sufletul şi trupul de patimi ţi le-ai curăţit şi pe tine însuţi te-ai gătit locaş Duhului. Că, venind Hristos cu Tatăl şi cu Duhul, sălăşluire întru tine a făcut şi Treimii Celei cei de o fiinţă slujitor te-a arătat; de lucruri mari propovăduitorule Pahomie, roagă-te pentru sufletele noastre.

Şi acum…, a Praznicului (dacă este după Paşti)
Sau
Şi acum…, Dogmatica, glasul al 5-lea:

În Marea Roşie, închipuirea miresei celei neispitite de nuntă s-a întipărit de demult. Acolo Moise, despărţitor al apei, iar aici Gavriil, slujitor al minunii. Atunci, trecut-a Israel adâncul cu piciorul neudat, iar acum Fecioara L-a născut fără sămânţă pe Hristos. Marea, după trecerea lui Israel, a rămas nestrăbătută; iar cea fără prihană, după naşterea lui Emanuel, a rămas nevătămată. Cel ce eşti şi mai inainte ai fost şi Te-ai arătat ca om, Dumnezeule, miluieşte-ne pe noi.

VOHOD: Lumină lină…

Prochimenul zilei

PAREMIILE

Din cartea Pildelor, citire: (10, 8; 3,13-16)

Pomenirea drepţilor e cu laude, dar numele necredincioşilor se stinge. Fericit e omul care a aflat înţelepciunea şi muritorul care a cunoscut ştiinţa; că mai bine e să negustoreşti cu ea decat cu vistierii de aur şi argint; mai scumpă e ea decat nestematele; împotriva ei nimic din ce e rău nu poate sta; ea li se descoperă tuturor celor ce i se apropie şi nimic din ce e scump nu-i este deopotrivă. În dreapta ei stau îndelunga’nzilire şi anii vieţii, în stânga ei stau bogăţia şi slava; din gura ei se rosteşte dreptatea, ea legea şi mila pe limbă le poartă.

De la Pilde, citire: (10, 32-11,12)

Din gura celui drept picură înţelepciune, dar limba nedreptului va pieri. Din buzele oamenilor drepţi picură daruri, dar gura necredincioşilor e ticăloasă. Cântarele înşelătoare sunt urâciune’n faţa Domnului, dar cumpăna dreaptă îi e bineplăcută. Oriunde intră trufia, acolo va fi şi dispreţul, dar gura celor smeriţi cugetă înţelepciune. Cand drepţii mor, lasă’n urmă păreri de rău, dar pieirea necredinciosului e grabnică şi veseleşte. În ziua mâniei averile nu vor folosi la nimic, dar dreptatea va izbăvi din moarte. Dreptatea nevinovatului îndreaptă căile, dar necredinţa se prăbuşeşte în nedreptate. Dreptatea oamenilor drepţi îi va face liberi, dar nelegiuiţii se prind în propria lor nimicnicie. La moartea omului drept nu-i piere şi nădejdea, dar lăudăroşenia necredinciosului îl va face să piară. Omul drept scapă din capcană, iar necredinciosul îi ia locul. Gura necredinciosului e un laţ pentru cetăţeni, dar priceperea drepţilor aduce spor. În bunăstarea drepţilor înfloreşte cetatea, dar prin gurile necredincioşilor se surpă. Omul descreierat îi batjocoreşte pe cetăţeni, dar mintosul le aduce linişte.

Din înţelepciunea lui Solomon, citire: (4,7-15)

Omul drept, chiar dacă moare de timpuriu, află odihna. Bătrâneţea cinstită nu e cea dată de lungimea vieţii, ea nu se masoară cu numărul anilor; la om, înţelepciunea e cărunteţea lui şi viaţa neîntinată îi este bătrâneţea; plăcut lui Dumnezeu, Acesta l-a iubit mutându-l dintr-o lume a celor păcătoşi; răpit a fost, ca nu cumva răutatea să-i strâmbe înţelepciunea, ca nu cumva înşelarea să-i amăgească sufletul; căci vraja răutăţii întunecă ce-i bun şi ameţeala poftei subjugă mintea clară; desăvârşit devreme, plinirea lui e lunga. Sufletul său, plăcut lui Dumnezeu, a fost grăbit să plece din mijlocul răimii. Nebunii văd aceasta, dar nu pricep nimic şi nici că-şi bat ei capul cu astfel de nimicuri, că harul şi îndurarea sunt pentru-aleşii Săi, iar cercetarea, pentru sfinţii Săi.

LA LITIE

Stihira Sfântului, glasul al 2-lea:

Împodobiţi-vă, plaiuri strămoşeşti din Bistriţa-Năsăud, că fiul vostru din Gledin a poposit în lavra Neamţului să prefacă sihăstria în ogor roditor, iar Episcopia Romanului să o îmbrace în haină înnoitoare. Pentru aceasta, în ziua prăznuirii sale, prinos de mulţumire îi aducem noi, credincioşii, urmaşii săi, şi cu inimi curate îi cântăm: Bucură-te, Părinte Pahomie, mult nevoitorule şi rugătorule pentru sufletele noastre.

Slavă…, glasul al 6-lea:

Cuvioase Părinte Pahomie, tu, în fapte bune strălucind, lui Hristos bine I-ai placut. Că asupra patimilor intâi îmbărbătându-te, sufletul şi trupul ţi-ai sfinţit, iar mai apoi Biserica dreptmăritoare ai slujit aşezat pe scaunul vlădicesc de la Roman. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu, să dăruiască pace Bisericii Sale iar sufletelor noastre mare milă.

Dacă suntem după Paşti:
Şi acum…, a Praznicului;

Iar dacă suntem în Postul Mare,
Şi acum…, a Născătoarei:

Făcătorul şi Izbăvitorul meu, Hristos Domnul, din pântecele tău ieşind, Preacurată, întru tine imbrăcându-Se, din blestemul cel dintâi pe Adam l-a slobozit. Pentru aceasta, ţie, Preacurată, ca Maicii lui Dumnezeu şi Fecioarei, cu adevărat îţi strigăm fără încetare, ca îngerul: Bucură-te! Bucură-te, Stăpână, apărătoarea şi acoperământul şi mântuirea sufletelor noastre.

(Octoih, Glasul al 6-lea, de la Stihoavna slujbei de Duminică)

LA STIHOAVNA

Stihirile, glasul al 5-lea:
Podobie: Bucură-te, cămară…

Bucură-te, Pahomie, ierarhul lui Hristos, vorbitorule cu îngerii, căci cu adevărat pe pământ ai petrecut viaţă de sfinţenie, nevoindu-te în pustietăţi şi petrecând pururea în rugăciune şi smerită cugetare. Deci, arătându-te pildă vie de curăţie şi primind strălucirile Sfântului Duh cele dătătoare de raze, Preafericite, te-ai luminat şi ai văzut cele viitoare; în trup fiind, ai învăţat cetele monahilor sa vieze întru lumina cea neînserată , a lui Hristos Dumnezeu. Pe Acela roagă-L să dăruiască sufletelor noastre mare milă.

Stih: Scumpă este înaintea Domnului moartea Cuviosului Său.

Bucură-te, Părinte Pahomie, cel ce te-ai făcut începător şi sprijinitor nebiruit al sihaştrilor români. Bucură-te împreună cu Sofronie, Macarie şi Lazăr, ucenicii tăi şi împreună nevoitori în pustietăţile munţilor Carpaţi. Căci, tăind rădăcinile patimilor şi luptând bărbăteşte împotriva ispitelor, ai îndepărtat degrabă înşelăciunea patimilor lumeşti cele pierzătoare de suflet. Iar acum, în ceruri fiind impodobit de Hristos cu slavă negrăită, te rogi pentru sufletele noastre.

Stih: Ce voi răsplăti Domnului pentru toate câte mi-a dat mie?

Bucură-te, stâlp şi rază de lumină întărit de puterea Duhului, care te-ai suit la ceruri. Pahomie, de Dumnezeu insuflate, arată-te nouă ca o comoară preafrumoasă şi cu semne dumnezeieşti, ca să urmăm şi noi calea virtuţilor creştineşti. Părinte, iubitorule de Dumnezeu, nu înceta a te ruga lui Hristos să dăruiască sufletelor noastre pace şi mare milă.

Dacă suntem după Paşti, se cântă:
Slavă…, Pe cel ce este podoaba ierarhilor…, Şi acum…, a Praznicului;

Iar dacă suntem în Postul Mare,
Slavă…, Pe cel ce este podoaba ierarhilor…, Şi acum…, a Născătoarei din Triod.

Slavă…, glasul al 6-lea:

Pe cel ce este podoabă ierarhilor români, laudă sihaştrilor, făcător de minuni şi rugător neîncetat către Dumnezeu, adunându-ne împreună, o, iubitorilor de prăznuire, să-l lăudăm cu cântări, zicând: Bucură-te, îndreptătorul şi povăţuitorul cel iscusit al sihaştrilor; bucură-te, luminătorule cel minunat, care luminezi toată Biserica dreptmăritoare cu strălucirea virtuţilor; bucură-te, mângâietorul celor din suferinţe; bucură-te, Părinte Pahomie, bucuria Ardealului şi floarea cea aleasă a monahilor moldoveni. Bucură-te, Ierarhe prealăudate şi rugător pentru sufletele noastre.

La binecuvântarea pâinilor: Troparul Sfântului (de două ori),

apoi: Născătoare de Dumnezeu Fecioară…, o dată.

LA UTRENIE

La Dumnezeu este Domnul…,

Dacă suntem după Paşti, se cântă troparul Praznicului (de două ori),
Slavă…, al Sfântului, Şi acum…, Iar al Praznicului.

Dacă suntem în Postul Mare, se cântă troparul Sfântului (de două ori),
Şi acum…, al Născătoarei-Învierii, de la glasul al 4-lea.

După Catisma întâi, Sedealna Sfântului, glasul întâi:
Podobie: Mormântul Tău, Mântuitorule…

Veniţi, credincioşilor, cu vrednicie să-l lăudăm pe dumnezeiescul Pahomie şi cu dragoste să-l fericim, ca pe un mare păstor şi slujitor preaînţelept al adevărului. Căci se roagă lui Hristos Dumnezeu pentru sufletele noastre.

Dacă suntem după Paşti:
Slavă…, Şi acum…, a Praznicului;

Iar dacă suntem în Postul Mare:
Slavă… Şi acum…, a Născătoarei (Catavasier).

Maică a lui Dumnezeu, pe tine te ştim toţi, cei ce cu dragoste alergăm la a ta bunătate, care şi după naştere te-ai arătat fecioară cu adevărat. Pe tine te avem ocrotitoare noi, păcătoşii; pe tine izbăvire în ispite te-am câştigat, singura cu totul fără prihană.

După Catisma a doua, Sedealna Sfântului, glasul al 3-lea:
Podobie: De frumuseţea…

Astăzi cetele monahilor şi poporul dreptcredincios se bucură, aducând laudă lui Dumnezeu, cântând faptele, credinţa şi râvna Sfântului Pahomie, vasul de cinste al lui Hristos. Pentru aceasta, cu toţii să strigăm: Slavă Ţie, Doamne, Cel ce ai preamărit pe cel plăcut Ţie.

Dacă suntem după Paşti:
Slavă… Şi acum…, a Praznicului;

Iar dacă suntem în Postul Mare:
Slavă… Şi acum…, a Născătoarei, însăşi podobia.

De frumuseţea fecioriei tale şi de preastrălucirea curăţiei tale Gavriil uimindu-se, a zis către tine, Născătoare de Dumnezeu: ; Ce laudă vrednică voi aduce ţie? Sau ce te voi numi pe tine? Nu mă pricep şi mă minunez! Pentru aceasta, precum mi s-a poruncit strig ţie: Bucură-te, ceea ce eşti cu daruri dăruită.

Polieleul

MARIMURILE:

Fericimu-te pe tine, Sfinte Ierarhe Pahomie, fiul Gledinului Bistriţei şi podoaba cea aleasă a cuvioşilor şi ierarhilor români.

Altă stihiră:

Veniţi, iubitorilor şi mărturisitorilor de Hristos, cu laude să-i cântăm Părintelui nostru Pahomie, zicând: pe marele rugător către Hristos.

Stih 1: L-am aşteptat, pe Domnul L-am aşteptat, şi El a luat aminte la mine şi mi-a auzit rugăciunea. (Ps. 39,1)

Stih 2: Ca o umbră când se’nclină mă petrec, ca lăcustele mă scutur. (Ps. 108, 23)

Stih 3: Pentru ca gura mea să nu grăiască lucruri omeneşti, de dragul cuvintelor de pe buzele Tale eu am păzit căi aspre. (Ps. 16, 4)

Stih 4: Plânsul mi l-ai întors întru bucurie, sacul mi l-ai rupt şi cu veselie m’ai încins. (Ps. 29,11)

Stih 5: Să ştiţi că minunat l-a făcut Domnul pe cel sfânt al Său; Domnul mă va auzi cand voi striga către Dânsul. (Ps. 4, 3)

Stih 6: Cântaţi-I Domnului voi, cei cuvioşi ai Lui, şi mărturisiţi pomenirea sfinţeniei Lui. (Ps. 29, 4)

Apoi, Slavă…, Slavă Ţie, Treime Sfântă…, şi celelalte.

După Poieleu, Sedealna, glasul al 4-lea:
Podobie: Spăimântatu-s-a Iosif…

Ostenelile înfrânării le-ai suferit şi ai primit darul nepătimirii şi al tămăduirii, Pahomie de Dumnezeu insuflate. Pentru aceasta, te rugăm să mijloceşti la Hristos Dumnezeu să ne vindece de bolile păcatului şi să dăruiască pace şi mântuire sufletelor noastre.

Dacă suntem după Paşti, se cântă:
Slavă… Şi acum…, a Praznicului;

Iar dacă suntem în Postul Mare, se cântă:
Slavă… Şi acum…, însăşi podobia:

Spăimântatu-s-a Iosif, lucru mai presus de fire văzând şi în minte a avut roua cea de pe lână, întru zămislirea ta cea fără sămânţă, de Dumnezeu Născătoare, rugul cel nears, toiagul lui Aaron, cel ce a odrăslit; şi, mărturisind logodnicul şi ocrotitorul tău, preoţilor le-a grăit: Fecioara naşte şi după naştere rămâne iarăşi fecioară.

Antifonul I, glasul al 4-lea

PROCHIMEN, glasul al 4-lea:
Cinstită este înaintea Domnului moartea cuviosului Lui.

Stih: Aprins e sufletul meu de dorirea judecăţilor tale în toată vremea.

Toată suflarea…

Evanghelia de la Matei (XI, 27 – 30), (joi, săptămâna a 4-a după Rusalii):

“Zis-a Domnul ucenicilor Săi: Toate Mi-au fost date de către Tatăl Meu şi nimeni nu-L cunoaşte pe Fiul decât numai Tatăl, şi nici pe Tatăl nu-L va cunoaşte nimeni decât numai Fiul şi cel căruia va vrea Fiul să-i descopere. Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi odihni! Luaţi jugul Meu asupra voasţră; şi învaţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima, şi veţi afla odihnă sufletelor voastre! Că jugul Meu este bun şi povara Mea este uşoară.”

Dacă suntem după Paşti, se cântă:
Învierea lui Hristos… şi se zice Psalmul 50;

Iar dacă suntem în Postul Mare, se zice numai Psalmul 50.

Slavă…, glasul al 2-lea:

Pentru rugăciunile Ierarhului Tău Pahomie, Milostive, curăţeşte mulţimea păcatelor noastre.

Şi acum…, a Născătoarei:

Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Milostive, curăţeşte mulţimea păcatelor noastre.

Stih: Miluieşte-ne, Dumnezeule, după mare mila Ta şi, după mulţimea îndurărilor Tale, curăţeşte toate fărădelegile noastre.

Stihira idiomela, glasul al 6-lea:

Pomenirea Părintelui nostru Pahomie, ca o mireasmă sfântă şi întăritoare s-a pogorât astăzi peste noi toţi care, minunându-ne de faptele şi credinţa lui roditoare, ne-am bucurat întru Hristos, cinstindu-I, şi mulţumindu-I lui Dumnezeu pentru toate câte ne-a dăruit nouă.

CANOANELE

Se pun două canoane:
Canonul Triodului (ori al Penticostarului), cu irmosul pe 6, şi Canonul Sfântului, pe 8.

CANONUL IERARHULUI

Cântarea întâi, glasul al 2-lea:

Cu înţelepciune, din tinereţile tale L-ai iubit mai presus de lume pe Dumnezeu şi te-ai făcut ucenic al lui Hristos, fericite Pahomie şi, lepădându-te de toate cele trecătoare, ca un ales ai fost primit în cetele sfinţilor. De la părinţi şi de la neamul tău mult pătimitor ai primit lumina Ortodoxiei şi, cu toata râvna şi dorirea cugetului tău, I-ai slujit lui Hristos neîncetat şi, cu cununa pribegiei încununându-te, Părinte Pahomie, I-ai urmat.

Slavă…

Din Gledinul ardelean urcând în Moldova, te-ai făcut purtătorul suferinţelor neamului tău şi prin rugăciuni neîncetate către Hristos le-ai uşurat, mult smerite Părinte Pahomie.

Şi acum…, a Născătoarei:

Împodobindu-ne cu smerenia cea curată şi făcându-ne asemenea pruncilor lăudaţi de Hristos, alergând noi, nevrednicii, degrabă la împărăteasa a toată făptura şi cămara întrupării lui Dumnezeu, cu glasul lui Adam cel căzut să strigăm: Miluieşte-ne cu mijlocirile tale, ceea ce eşti binecuvântată, Marie, de Dumnezeu Născătoare.

Dacă suntem după Paşti, se cântă Catavasia: Ziua Învierii…;

Iar dacă suntem în Postul Mare, se cântă Catavasiile de rând, din Triod.

Această rânduială este valabilă, pentru Catavasii, la toate cântările Canonului.

Cântarea a 3-a:

Ca unul ce ai aflat izvorul mântuirii, fără prihană te-ai înveşmântat încă din viaţa aceasta în strălucirile Duhului Sfânt şi, nimicind prin focul smereniei înşelăciunea lumii, ai ales sihăstria, mult iubitorule de Hristos, Părinte Pahomie.

Socotind de bunăvoie că lumea şi toate ale ei trec ca umbra, dregătoriile bisericeşti le-ai părăsit şi, încingându-te cu armele cele sfinte ale nevoinţei lor, te-ai făcut vieţuitor al pustiei, biruind ca un păstor bun sălbăticia lumii trecătoare, fericite Pahomie.

Slavă…

Ştiind că smerenia este îmbrăcăminte în nestricăciune şi haină de nuntă, cu ea te-ai împodobit, Părinte Pahomie, şi cu ea ai intrat preacurat în cămara de nuntă a Mirelui.

Şi acum…

Acoperământul tău, Maică a lui Dumnezeu şi împărăteasă a îngerilor, chivot de sfinţenie şi izvor de tămăduiri se arată oamenilor. Pentru aceasta, cu evlavie cântăm, lăudând neîncetat binefacerile tale, Fecioară.

Catavasia

Dacă suntem dupa Paşti, Condacul şi Icosul Sfantului.

Sedealna, glasul al 8-lea:
Podobie: Ce vă vom numi…

Cu ce laude te vom lăuda şi cu ce nume te vom numi, înţelepciunea cea mare a ierarhilor, dragostea cea necuprinsă a egumenilor, liniştea cea nespusă a sihaştrilor, Părinte Pahomie? Ca un pom roditor înflorit şi cu bună mireasmă te-ai arătat în Biserica Domnului, tuturor făcându-te pildă de urmat. Pentru aceasta, cu toţii ne rugăm ţie: Roagă-L pe Hristos Dumnezeu să ne dea iertare de păcate.

Dacă suntem dupa Paşti, se cântă:
Slavă… Şi acum…, a Praznicului;

Iar dacă suntem în Postul Mare, se cântă:
Slavă… Şi acum…, a Născătoarei:

Podobie: Ce vă vom numi…

Acoperământ tare şi biserică a Sfântului Duh şi Maică nenuntită eşti, Marie, ceea ce pe Mirele ceresc ni L-ai daruit nouă, pe Soarele Dreptăţii care luminează pe tot omul ce vine în lume. Mai presus de fire născându-L, cei ce şedeau întru întuneric, prin mijlocirea ta, au văzut lumina mare.

Cântarea a 4-a:

Paharul mântuirii ai luat şi numele Domnului ai binecuvântat şi, înstrăinându-te de cele trecătoare, ţi-ai ridicat cugetul odată cu inima şi fără încetare L-ai mărturisit pe Hristos. Pentru aceasta, cu credinţă mare te lăudăm.

Ca o făclie pururea aprinsă ai luminat la Neamţ, la Pocrov şi la Roman şi călăuză te-ai făcut celor rătăciţi, prin rugăciunile tale, pe toate împlinindu-le cu folos, Ierarh luminat de Duhul Sfant, Pahomie.

Slavă…

Mare iubitor de rugăciune şi neîntrecut slăvitor de Hristos te-au văzut oamenii şi îngerii. Pentru aceasta, de-a pururi, în cer şi pe pământ eşti pomenit şi lăudat, Părinte Pahomie.

Şi acum…, a Născătoarei:

Preacurată Stăpână, cu cântări şi laude rugându-ne ţie, te cinstim ca pe Maica lui Dumnezeu şi-ţi strigăm: Din noianul păcatelor, din adâncul fărădelegilor, ceea ce eşti izvor nesecat de milostivire, degrab’ ridică-ne şi ne miluieşte.

Cântarea a 5-a:

Duhul Sfânt te-a inspirat în rugăciunea cea sfântă a Pocrovului, pe care rostind-o, lui Hristos Dumnezeu ne rugăm: Izbăveşte-ne de toate bolile sufleteşti şi trupeşti şi ne dăruieşte, Milostive, pocăinţă cu lacrimi şi viaţă neprihănită; ascultă şi primeşte, Doamne, rugăciunile noastre, ale tuturor.

Slavă…

Ca un pustnic ai trăit ascultările încredinţate de la Dumnezeu şi în nici un chip nu te-ai smerit între oameni, îmbrăcând cu bună învoială cămaşa lui Hristos, curăţind-o precum zăpada în razboiul nevăzut al umilinţei.

Şi acum…, a Născătoarei:

Ca un nor preafrumos şi dumnezeiesc s-a gătit deasupra noastră cinstitul şi preasfântul tău Acoperământ, Preacurată Născătoare de Dumnezeu. Sub umbrirea lui neîmpuţinată, astăzi, mulţumindu-ţi pentru toate, îţi graim ţie: Bucură-te, uşă a luminii şi locaş fecioresc al Cuvântului; bucură-te, cerul cerurilor şi lumină a dumnezeieştii slave; bucură-te, Maică milostivă şi ajutătoare grabnică a tuturor credincioşilor.

Catavasia
Cântarea a 6-a:

Primind învăţătura cea bună şi folositoare de la Sfântul Dimitrie al Rostovului, noul învăţător de schimnicie, şi pilda vieţuirii celei duhovniceşti de la Lavra Pecerska, le-ai răsădit ca pe nişte flori, cu mare grijă, în sufletul fraţilor tăi de la Neamţ şi Pocrov. Părintele tău duhovnicesc, Sfântul Dimitrie, înţelegându-ţi dorul după sihăstrie, ţi-a spus: Darul să fie cu tine şi să se umple dorul tau.

Slavă…

Dacă ai împlinit cele dorite de tine la Episcopia Romanului, în linişte şi tăcere te-ai retras să vieţuieşti în Hristos până la sfârşitul vieţii tale celei pământeşti. Pentru aceea, domnitorul şi tot poporul te-au numit “liniştitorul de sub muntele Chiriacului”.

Şi acum…, a Născătoarei:

Apărătoarea cea mare şi nebiruită, nădejdea cea sigură şi neînfruntată, zidul şi acoperământul, limanul celor ce aleargă la tine, pururea Fecioară fără prihană, roagă-L, împreună cu îngerii, pe Fiul tău şi Dumnezeul nostru, să dea pace lumii şi sufletelor noastre mare milă.

Catavasia

Dacă suntem în timpul Praznicului Învierii Domnului, se pun aici Condacul şi Icosul Praznicului, iar Condacul şi Icosul Cuviosului se trec după Cântarea a 3-a, înainte de Sedealna.

Condacul, glasul al 8-lea:

Grijile vieţii le-ai lăsat şi rânduielile cele lumeşti le-ai părăsit; şi, făcându-te cu înţelepciune locuitor al pustiei, ai aflat bucuriile vieţii veşnice; şi, mângâiere câştigând prin lacrimile tale de pocăinţă, roagă-L pe Milostivul Dumnezeu pentru noi credincioşii, Părinte Pahomie.

ICOS

Pe iubitorul de linişte şi tăcere, pe ierarhul cel înfrumuseţat cu smerenia, pe rugătorul neîncetat către Hristos, pe ucenicul Sfântului Dimitrie al Rostovului, pe râvnitorul cel ales sub acoperământul Maicii Domnului, să-l lăudăm astăzi, pe Pahomie, de trei ori fericitul, ca pe cel Mărit de Dumnezeu între monahi şi încununat cu cununa cea dumnezeiască a sfinţeniei; că, urmându-I lui Hristos, bunătăţile cereşti le-a câştigat.

SINAXAR

În această lună, aprilie, în ziua a paisprezecea, pomenirea Cuviosului Ierarh Pahomie de la Gledin, episcopul Romanului

Sinaxarul Cuviosului Ierarh Pahomie.

Acest sfânt părinte Pahomie s-a născut în satul Gledin din ţinutul Bistriţei ardelene, în preajma anului 1674, din părinţi dreptmăritori de Dumnezeu, primind de la botez numele de Petru. Încă din vremea venirii sale pe lume a avut parte de nenumărate suferinţe, dreapta credinţă ortodoxă fiind prigonita de stăpânirile străine.

Despre copilăria Cuviosului Pahomie nu se cunosc multe, nici nu există mărturii cum a ajuns în mânăstirile din Moldova. Însă un pomelnic păstrat la schitul Pocrov ne spune că Sfântul Pahomie, încă din tinereţile lui, era iubitor de Hristos, doritor de viaţă pustnicească, având o fierbinte dragoste către Dumnezeu. Drept aceea, ascultând de porunca cea sfântă a Mântuitorului, “cel ce voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa şi să urmeze Mie”, a lăsat casă, părinţi, fraţi, rude şi prieteni, şi L-a urmat pe Hristos în viaţă smerită calugarească, intrând ca frate la Mânăstirea Neamţ.

Intrat în mânăstire ca tânăr frate ascultător şi evlavios, Sfântul a parcurs, după rânduială, toate încercările, duhovniceşti, supunându-se poruncilor egumenului şi fraţilor, fiind un exemplu de nevoinţă întru toate. Nici n-a împlinit vârsta de 25 de ani, că faptele sale l-au facut vrednic de mult dorita călugarie, primind tunderea de la egumenul Ioan. Vremurile erau tulburi şi pline de suferinţe din pricina năvălitorilor care ameninţau neamul românesc şi Biserica Ortodoxă. De foarte multe ori, împreună cu toată obştea, cu odoarele mânăstirii şi, mai ales, cu icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, monahul Pahomie a plecat departe de mânăstirea sa, din faţa primejdiilor barbare.

Încercat întru toate şi cunoscută fiind râvna lui duhovnicească, episcopul de atunci l-a ridicat la treapta preoţiei. Astfel, Cuviosul, iscusit în taina rugăciunii, bun chivernisitor al treburilor mânastirii, este ales de fraţi eclesiarh mare, încredinţându-i-se toate ale bisericii. Primind această ascultare, Sfântul a început mai cu osârdie a se nevoi, din putere în putere sporind întru faptele bune, chip şi pildă făcându-se tuturor. Cu toate că ostenelile călugăreşti şi bisericeşti nu le uita niciodată, totuşi, preocuparea către învăţătură şi cunoaştere nu l-a părăsit, dovedind şi în acestea o smerenie pilduitoare.

După moartea egumenului Ioan, obştea marii lavre a Neamţului l-a aşezat în fruntea ei, deşi avea vârsta de nici treizeci de ani. Înălţarea sa în cinste nu l-a semeţit ci, dimpotrivă, Cuviosul şi-a sporit şi mai mult nevoinţele. Deci, în toti aceşti ani, Cuviosul Pahomie se îngrijeşte de cele duhovniceşti şi sporeşte în smerenie, ducând o viaţă închinată nevoinţelor aspre, ostenelilor nesfârşite şi rugăciunii neîncetate.

Dorind împlinire duhovnicească cu adevărat şi arzând de dragostea cea dumnezeiască, Părintele Pahomie pleacă la Kiev, unde petrece doi ani. Aici se inchină la sfintele moaşte din Lavra Pecerska, aflând printre ele şi pe ale Egumenului de Neamţ, Grigorie Ţamblac. Tot în aceste locuri, îl cercetează pe Sfântul Dimitrie al Rostovului, mare isihast şi iscusit nevoitor, căruia îi devine ucenic. În felul acesta, Cuviosul împlineşte cuvintele psalmistului: “iubit-am foarte pe prietenii Tăi, Dumnezeule”. Atât de mult îl cinstea pe noul său părinte că-l socotea, pe bună dreptate, învăţător de schimnicie şi părinte sufletesc. De la el părintele Pahomie a primit răspuns la frământarea sufletului său: de a petrece viaţa cu tăcere în pustie, primind pentru aceasta binecuvantarea Sfântului Ierarh: “Domnul să fie cu tine şi să umple dorul tău”.

În anul 1706, după ce a dobândit mult folos sufletesc şi după binecuvântarea primită de la Sfântul Dimitrie, Cuviosul Pahomie s-a întors la Mânăstirea Neamţ, încărcat cu cărţi duhovniceşti pentru fraţii de acasă. De acum, gândul şi inima sa erau cu totul cuprinse de dragostea de desăvârşire întru Hristos. Pentru aceasta, Pahomie roagă soborul mânăstirii să-l lase să se retragă la pustie, într-un loc de linişte, într-o pădure deasă, lângă un munte ce se numeşte Chiriacul, nu foarte departe de Mânăstirea Neamţ.

Acolo a sihăstrit împreună cu caţiva ucenici iubitori de linişte: Sofronie, Macarie, Lazăr, silindu-se să dezrădăcineze din suflet patimile care se ridicau împotriva duhului, ostenindu-şi trupul şi robindu-l duhului.

Roadele faptelor lui cele bune şi vestea despre nevoinţele lui cele plăcute lui Dumnezeu s-au revărsat prin toată ţara Moldovei. Astfel, nişte boieri, aflându-se la vânătoare, au ajuns la sihăstria pururea pomenitului părinte Pahomie şi când l-au văzut s-au bucurat şi s-au folosit mult de cuvintele şi învăţăturile pustnicului.

Aceşti boieri, aflându-se la sfat cu domnitorul, mitropolitul, episcopii şi egumenii mânăstirilor, au hotărât ca în locul episcopului Lavrentie al Romanului, chemat la Domnul, să fie adus la această sfântă treaptă părintele Pahomie, “liniştitorul de sub muntele Chiriacului”. Aşa, plăcutul lui Dumnezeu, vrednic slujitor al harului, a ajuns păstor al Romanului.

Cu multă destoinicie, cuviosul a condus bine turma cea cuvântătoare pe calea mântuirii, pe cei săraci miluindu-i, pe cei scârbiţi mângâindu-i şi “făcându-se tuturor toate, ca pe toţi să-i dobândească”. Nevoinţa pustnicească nu l-a împiedicat să se arate un bun chivernisitor şi drept judecător în pricinile episcopiei, păstorind, cu cuvântul şi cu puterea duhului, şapte ani şi trei luni turma încredinţată de Mântuitorul Hristos. În tot acest timp, în care a fost înconjurat cu evlavie de credincioşii săi, Sfântul Ierarh a invăţat poporul tainele credinţei, i-a sfatuit pe monahi pe calea nevoinţelor, l-a uns domn pe Nicolae Mavrocordat, a zidit biserici şi a purtat de grijă de cei săraci şi lipsiţi de ajutor.

Dar toate bucuriile şi necazurile vieţii pastorale nu l-au făcut să uite de viaţa pustnicească şi, la 1 martie 1714, Ierarhul Pahomie părăseşte de bună voie scaunul arhieresc, “socotind că trece lumea şi toate ale lumii ca umbra”. Dorinţa lui de linişte a fost mai puternică decât rugăminţile domnitorului, ale sfetnicilor lui şi ale poporului necredincios. Drept aceea, s-a retras din nou lângă muntele Chiriacu, unde, la locul numit Pocrov, a construit un locaş de rugăciune “cu ajutorul lui Dumnezeu, cu multe rugăciuni şi lacrimi, cu mare osârdie şi cu multe osteneli”, rânduindu-i hramul “Acoperământul Maicii Domnului”. Pentru această biserică s-a rugat Sfântul ca Dumnezeu s-o păzească sub aripile milei Sale “în veci neclătită, nearsă, nerisipită”; şi s-o izbavească de tot răul “şi de toţi vrăjmaşii trupeşti şi sufleteşti, cei văzuţi şi cei nevăzuţi, şi de diavoli, de toţi demonii, şi de toate lucrurile şi primejdiile satanei şi de tot răul”. Cuviosul a închinat rugăciune şi pentru toţi fraţii care petreceau cu el în nevoinţa călugărească şi pentru cei care vor petrece şi de atunci inainte.

De asemenea, Sfântul s-a rugat Tatălui Ceresc să primească rugăciunile sale şi ale tuturor credincioşilor şi să îndrume către acest sfânt loc oameni care să placă Sfinţeniei Sale: “buni, smeriţi, învăţaţi, credincioşi”. N-a uitat Cuviosul Ierarh nici de lucrurile materiale, căci L-a rugat pe milostivul Dumnezeu să trimită aici “deplin belşug sufletesc şi trupesc”, izbăvindu-i pe toţi “de toate neputinţele şi bolile sufleteşti şi trupeşti, dăruindu-le tuturor pocainţă cu lacrimi, cu viaţă neprihănită, ca până întru adânci batraneţe să slujim Sfinţiei Tale”. Multe au fost grijile Cuviosului în această vreme, însă nici una n-a biruit setea lui de rugăciune, de linişte şi de osteneli. Sub acoperământul Maicii Domnului şi în jurul lui s-a adunat o mică obşte de fraţi nevoitori în taina rugăciunii neîncetate, în privegheri, în post şi în cititul cărţilor folositoare. Timp de trei ani, la Pocrov, ctitoria sa, Sfântul sihastru Pahomie s-a nevoit, smerindu-se foarte.

Spre sfarşitul vieţii sale, vrăjmaşul diavol şi vremurile tulburi i-au adus multe suferinţe, necazuri şi lipsuri. Pentru aceasta, Sfântul Ierarh Pahomie a pornit în pribegie la Kiev, oprindu-se la Lavra Pecerska. Se pare că a primit şi marea schimă, numindu-se Pimen. La Pecerska, fără tihnă, cu dorul nestins după Pocrov şi Neamţ şi cu gândul întoarcerii acasă, s-a nevoit până la sfârşitul vieţii, când a trecut la cele veşnice în anul 1724, la 14 aprilie.

Cu ale lui sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hrisotase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Cântarea a 7-a:

Ierarh şi sihastru, întărindu-te cu postul şi rugăciunea, ţi-ai înfrânat poftele cele lumeşti ale trupului şi te-ai lepădat cu totul de vieţuirea cea pământească, vieţuind cu îngerii în ceruri. Darul rugăciunii l-ai primit şi înălţimile cele neajunse ale smereniei le-ai atins, zdrobind cu ostenelile tale patimile trupului.

Slavă…

Precum pe Moise, la ieşirea din Egipt, norul sfânt l-a călăuzit în pribegia sa spre ţara străină şi, precum David împăratul şi psalmistul, asemenea ai plâns cand ţi-ai adus aminte de Sionul tău de la Pocrov.

Şi acum…, a Născătoarei:

Ceea ce ai înălţat ascultarea ta către Dumnezeu mai presus decât toată făptura şi ai primit în pântecele tău întruparea Cuvântului dintru început, solitoare neostenită către Hristos, roagă-L neîncetat pe Acesta, degrabă, ca un îndurat, să scoata din stricăciune viaţa noastră.

Catavasia

Cântarea a 8-a:

Ascultător fiind, până la moarte L-ai urmat pe Hristos, semănând în ţară străină sămânţa cea roditoare a mântuirii şi pregătindu-ţi încă din viaţa aceasta lumina cea neînserata a Învierii şi neîncetat rugându-te: Doamne, Cel ce iadul ai prădat şi moartea ai călcat, Mântuitorul nostru, Cel ce ai luminat lumea cu cinstita cruce, miluieşte-ne pe noi. Mulţumind Domnului pentru toate, te-ai mutat din viaţa aceasta trecătoare şi, cu sfinţenie încununându-ţi sufletul, Părinte Pahomie, slujitor lui Dumnezeu fiind cu faptele tale, cu adevărat ai dobândit Împărăţia cerurilor.

Binecuvântăm pe Tatăl…

În lume fiind, te-ai îmbrăcat cu smerenia cea desăvârşită şi ai biruit cu liniştea tulburările sufletului; iar în cer mutându-te, te-ai sălăşluit în corturile sfinţilor, unde neîncetat te rogi pentru noi şi ca un înger cânţi lauda:

Bine eşti cuvântat, Dumnezeul părinţilor noştri.

Şi acum…, a Născătoarei:

În lipsuri şi sărăcie sufletească fiind, bogăţia Dumnezeirii ne-ai dăruit-o nouă, Preacurată Fecioară, prin naşterea Fiului Tău şi, ca o Maică a tuturor creştinilor, de-a pururi ne acoperi cu acoperământul milostivirii tale.

Catavasia

Sa lăudăm, bine să cuvântăm…

Cântarea a 9-a:

Agonisind cele de trebuinţă Episcopiei Romanului şi păstorind ca un vrednic ierarh turma cea cuvântătoare, întemeind şi târnosind biserici şi mânăstiri, iubitor de slovă bisericească şi mare cărturar, însă mai cu osebire trăitor în sihăstriile Neamţului şi Pocrovului, ai învăţat smerita cugetare şi înfocata dragoste către Hristos. Astfel te-a cunoscut poporul dreptcredincios, numindu-te, încă din viaţă, om sfânt şi sihastru.

Asemenea Sfântului Grigorie Teologul, ai fugit de orice fel de dregătorie şi ai alergat la linişte în sihăstrie, unde ai petrecut în rugaciune neîncetata şi în post. Şi, primind cu bărbăţie crucea pribegiei, precum Pavel Apostolul, ai spus: “Toate le pot întru Hristos, Cel ce mă întăreşte”. Părinte Pahomie, văzându-ţi viaţa aleasă şi faptele tale preabune, te cinstim şi, lăudându-te de-a pururi, în dreapta credinţă ne întărim.

Slavă…

Cel ce ai primit daruri mari de la Dumnezeu şi prin rugăciunile tale le-ai revărsat peste noi ca pe nişte ploi binefăcatoare, trezind la viaţa cea adevărată inimile noastre uscate şi fără rod, prieten iubit de Hristos, Părinte Pahomie, te lăudăm.

Şi acum…, a Născătoarei:

Pe Dumnezeu cel necuprins L-ai cuprins în pântecele tău prin ascultare şi smerenie, dobândind taina cea din veac ascunsă. Pentru aceasta ne rugăm: Auzi-ne, Fecioară şi, cu dragostea ta, cuprinde-ne în dragostea Fiului tău.

Catavasie

LUMINANDA

Dacă suntem după Paşti, se cântă:
Luminanda Sfântului, Slavă… Şi acum…, a Praznicului;

Iar dacă suntem în Postul Mare, se cântă:
Luminanda Sfântului, Slavă… Şi acum…, a Născătoarei.

Pentru Hristos pe toate lepădându-le ca pe o haină învechită, te-ai îmbrăcat în îmbrăcăminte nestricăcioasă şi, cu bună îndrăzneală, Părinte Ierarhe Pahomie, ai fost chemat la ospăţul ceresc.

Slavă… Şi acum…, a Născătoarei:

Fecioară, ceea ce ai născut Lumina cea fără de înserare, îmblânzeşte, cu rugăciunile tale, pe Fiul tău, de Dumnezeu Născătoare, ca să ne izbăvim de întunericul cel veşnic şi întru luminările sfinţilor să intrăm şi noi, nevrednicii, ca să te lăudam pururea.

LA LAUDE

Stihurile pe 4, glasul al 4-lea:
Podobie: Ca pe un viteaz.

Cu multă cinste ne-ai încununat pe noi, Doamne, ca din neamul nostru multpătimitor l-ai ales pe Ierarhul Pahomie sa fie rugător fierbinte pentru noi. Pe acesta îl avem mijlocitor neîncetat către tine. (de două ori)

Dumnezeu a cercetat smerenia ta, fericite Pahomie, şi te-a întrarmat cu nevoinţe şi cu virtuţi mântuitoare. Pentru aceasta, smerindu-ne foarte, cu glas îngeresc să strigăm: Slavă Ţie, Doamne, Cel ce îl numeri între aleşii tăi pe Ierarhul Pahomie.

Bucură-te, slujitor împreună cu îngerii şi păstorul cel bun al turmei lui Hristos, bucură-te, încununarea calugărilor şi a ierarhilor, bucură-te, lauda ortodocşilor şi podoaba sihaştrilor, bucură-te, Ierarhe Pahomie, mult nevoitorule.

Slavă…, însuşi glasul:

Domnul Dumnezeul nostru, Cel ce dăruieşte sfinţenie aleşilor Săi asemenea sfinţilor cei mari ai pustiei, te-a rânduit pe tine, Părinte Pahomie, în cetele Lui cele cereşti, ca prin mijlocirile tale să primim şi noi, credincioşii, apa cea vie a milostivirii.

Dacă suntem dupa Paşti, se cântă:
Slavă…, Şi acum…, a Praznicului;

Iar, dacă suntem în Postul Mare, se cântă a Născătoarei:

De toate primejdiile păzeşte pe robii tăi, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu, pentru rugăciunile Sfântului Pahomie românul, ierarhul lui Hristos.

DOXOLOGIA MARE

Daca suntem după Paşti, după Sfinte Dumnezeule…, troparul Sfântului, Slavă… Şi acum…, al Praznicului, ectenia mica şi otpustul. Apoi Ceasul Întâi, la care se zic: troparul Praznicului, Slavă…, troparul Sfântului, şi acum…, al Născătoarei, de la Ceasuri. La celelalte ceasuri se pun şi condacul Praznicului şi al Sfântului, schimbându-le.

Iar dacă suntem în Postul Mare atunci, după Sfinte Dumnezeule… se cântă troparul Sfântului, ecteniile şi otpustul. La Ceasul întâi: Slavă…, troparul Sfântului, Şi acum…, al Născătoarei, de la ceasuri. La celelalte ceasuri se pune şi condacul Sfântului.

LA SFÂNTA LITURGHIE

Fericirile:

Dacă suntem dupa Paşti, ale Praznicului, cântarea de rând;

Iar dacâ suntem în Postul Mare, cântarea de rând din Canonul Triodului şi Cântarea a 3-a din Canonul Sfântului.

Prochimenul:

Al Praznicului, dacă suntem după Paşti;

Iar de vom fi în Postul Mare, numai al Sfântului, glasul al 4-lea:
Cinstită este înaintea Domnului moartea cuviosului Lui.

Stih: Ce voi răsplăti Domnului pentru toate câte mi-a dat mie.

Apostolul:
Din Epistola către Evrei (13, 7-10): Fraţilor, aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri…

Evanghelia de la Luca (6,17-23):
În vremea aceea a stat Iisus într-un loc şes…

Chinonicul: Întru pomenire veşnică va fi dreptul, de auzul rău nu se va teme.

*

Acatistul Sf. Pahomie

(14 Aprilie)

După obişnuitul început, se zic:

CONDACELE ŞI ICOASELE:

Condacul 1

Pe iubitorul de nevoinţe sihăstreşti şi ierarhul preaînţelept al Bisericii lui Hristos, pe Pahomie, floarea cea minunată a pământului Gledinului, să-l lăudăm după vrednicie, ca pe cel ce s-a învrednicit, prin harul lui Dumnezeu, a dobândi lucrarea rugăciunii celei curate şi a biruit uneltirile vrăjmaşilor. Pentru aceasta, într-un glas, cu bucurie să-i cântăm: Bucură-te, Părinte Pahomie, ierarhe preaînţelepte!

Icosul 1

Din pruncie ţi-ai împodobit viaţa cu virtuţile creştineşti; căci minunaţii tăi părinţi din Gledinul Bistriţei ţi-au sădit în suflet credinţa cea de viaţă dătătoare şi iubirea de Hristos, care te-au ajutat să-ţi aduci tinereţea ta prinos de bună mireasmă lui Dumnezeu. Pentru aceasta, vrednicule de laudă, Pahomie, îţi aducem cântarea aceasta:

Bucură-te, odraslă minunată a plaiurilor transilvane;
Bucură-te, că te-ai născut din părinţi binecredincioşi;
Bucură-te, că ai crescut sub adumbrirea Duhului Sfânt;
Bucură-te, că ai primit la botez numele Sfântului Apostol Petru;
Bucură-te, că din tinereţile tale te-ai aplecat spre nevoinţă;
Bucură-te, cel ce ai crescut în dreapta credinţă;
Bucură-te, că sufletul ţi-ai hrănit cu învăţăturile lui Hristos;
Bucură-te, că niciodată nu te-ai depărtat de dragostea Lui;
Bucură-te, că te-ai adăpat din izvoarele Duhului Sfânt;
Bucură-te, că de plăcerile lumeşti nu ţi-ai lipit sufletul;
Bucură-te, că viaţă plăcută lui Dumnezeu ai râvnit-o;
Bucură-te, că din tinereţe te-ai arătat apărător al dreptei credinţe;
Bucură-te, Părinte Pahomie, ierarhe preaînţelepte!

Condacul al 2-lea

Ascultând cuvântul Mântuitorului, care zice: “Cel ce voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie”, îndată ai părăsit locurile natale ale Gledinului şi ai plecat în lavra Neamţului, unde ţi-ai închinat viaţa slujirii lui Dumnezeu, potrivit rânduielilor părinteşti, cântând neîncetat: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Dacă ai intrat în obştea fraţilor şi părinţilor din lavra Neamţului, ai căutat, ca un doritor de cele dumnezeieşti, să urmezi pravila Bisericii şi să te înduhovniceşti din viaţa călugărilor îmbunătăţiţi, dând slavă lui Dumnezeu pentru ca ţi-a îndreptat paşii spre tot lucrul cel bun. Pentru aceasta, minunându-ne de râvna ta, părinte, cu bucurie îţi cântăm:

Bucură-te, vistierie în care se adună roadele Duhului Sfânt;
Bucură-te, că ai luat crucea şi I-ai urmat lui Hristos;
Bucură-te, tânăr înţelept lucrător al virtuţilor;
Bucură-te, suflet plin de mireasma Duhului;
Bucură-te, iconom al tainelor dumnezeieşti;
Bucură-te, floare a Gledinului răsădită în pământul Moldovei;
Bucură-te, purtătorul suferinţelor celor din Ardeal;
Bucură-te, râvnitor pentru casa Domnului;
Bucură-te, smerit ascultător faţă de mai-marii mănăstirii;
Bucură-te, împlinitor al sfaturilor părinţilor îmbunătăţiţi;
Bucură-te, că prin ascultare desăvârşită ai dobândit smerită cugetare;
Bucură-te, lucrător iscusit în via Domnului;
Bucură-te, Părinte Pahomie, ierarhe preaînţelepte!

Condacul al 3-lea

Văzând stareţul Ioan al Neamţului râvna ta pentru cele duhovniceşti, te-a împodobit cu schima călugăriei, pe care ai primit-o ca din mâna lui Hristos, iar după această chemare îngerească, mânat de dorirea bunătăţilor celor veşnice, te-ai angajat mai cu râvnă la lucrarea faptelor bune, cântând: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Întărit fiind de puterea Duhului Sfânt dăruit la primirea chipului celui îngeresc în Lavra Neamţului, cu osârdie ai împlinit, sfinte Părinte, poruncile Evangheliei şi ai urmat calea sfinţilor cuvioşi, încât numele tău s-a făcut cunoscut între toţi fraţii şi părinţii mănăstirilor nemţene, pentru care îţi cântăm unele ca acestea:

Bucură-te, părinte bun, plin de mireasmă duhovnicească;
Bucură-te, suflet luminat de razele dumnezeirii,
Bucură-te, floare aleasă, udată de roua Duhului Sfânt;
Bucură-te, trandafir cu petalele în lumina necreată;
Bucură-te, că te-ai îmbrăcat cu virtuţile ca şi cu o haină;
Bucură-te, că postul şi rugăciunea ţi-au încununat viaţa;
Bucură-te, păstrător şi împlinitor al rânduielilor călugăreşti;
Bucură-te, pildă bună monahilor nevoitori;
Bucură-te, că te-ai deprins cu rugăciunea inimii;
Bucură-te, rugător fierbinte pentru neamul tău;
Bucură-te, bucuria călugărilor şi lauda ortodocşilor ardeleni;
Bucură-te, împlinitor al voii lui Dumnezeu;
Bucură-te, Părinte Pahomie, ierarhe preaînţelepte!

Condacul al 4-lea

Rugându-te neîncetat la icoana făcătoare de minuni a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu din Mănăstirea Neamţ, ai dobândit de la Preadulcele ei Fiu, Hristos, putere şi har, prin care ai îndepărtat din viaţa ta ispitele şi uneltirile vrăjmaşilor văzuţi şi nevăzuţi, cântând neîncetat cântarea: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Văzând înţelepciunea şi dreapta socoteală pe care ţi-a dat-o Dumnezeu, mitropolitul Moldovei te-a chemat la treapta sfântă a preoţiei, după care ai fost numit şi egumen al Mănăstirii Neamţ, vrednicule de laudă Părinte Pahomie, iubitorule de Hristos; pentru aceasta, primeşte de la noi, cântarea:

Bucură-te, vrednice slujitor al tainelor lui Dumnezeu;
Bucură-te, vas ales al Duhului Sfânt din Biserica lui Hristos;
Bucură-te, egumen înţelept şi candelă aprinsă în lavra Neamţului;
Bucură-te, luminător al monahilor şi pildă începătorilor;
Bucură-te, luptător neînfricat împotriva nedreptăţilor;
Bucură-te, că zbuciumul veacului tău nu te-a tulburat;
Bucură-te, că jugul lui Hristos cu cinste l-ai purtat;
Bucură-te, duhovnic iscusit pentru mulţi nevoitori;
Bucură-te, povăţuitor al voievozilor neamului tău;
Bucură-te, reazem al celor osteniţi şi ajutător al săracilor;
Bucură-te, bun chivernisitor al treburilor mănăstireşti;
Bucură-te, iubitorule de înţelepciune şi linişte duhovnicească;
Bucură-te, Părinte Pahomie, ierarhe preaînţelepte!

Condacul al 5-lea

Precum cerbul care caută să se adape din izvoarele cele limpezi ale munţilor, aşa şi sufletul tău dorea să se adape din izvoarele nesecate ale liniştei sihăstreşti, Părinte Pahomie; pentru aceasta ai părăsit de bună voie ostenelile conducerii Mănăstirii Neamţ şi, cu binecuvântare, te-ai depărtat în singurătatea munţilor pentru a petrece împreună cu îngerii şi a-I cânta lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Purtător fiind de harul Duhului Sfânt şi având pururea în fiinţa ta conştiinţa prezenţei lui Dumnezeu, nu te-ai înfricoşat nicicum de ispitele şi primejdiile pustiei, ci te-ai ridicat ca un stâlp de foc arzând, pentru dragostea lui Hristos, prin rugăciune şi cugetare la cele cereşti. Pentru aceasta, te lăudăm, zicând:

Bucură-te, că fiinţa ţi-a fost pătrunsă de dragostea Sfintei Treimi;
Bucură-te, pustnic desăvârşit şi alăută a Duhului;
Bucură-te, cel ce ai înflorit pustia ca şi crinul;
Bucură-te, neadormit rugător plin de putere dumnezeiască;
Bucură-te, minte trează şi plină de smerită cugetare;
Bucură-te, ochi lăuntric descoperitor al tainelor dumnezeieşti;
Bucură-te, cel ce harul l-ai dobândit prin rugăciune neîncetată;
Bucură-te, cel ce toată viaţa ţi-a fost ca o Sfântă Liturghie;
Bucură-te, cel ce ai împlinit voia lui Dumnezeu;
Bucură-te, că întru tine s-a împlinit chipul lui Hristos;
Bucură-te, că Muntele Chiriacu pe care ai sihăstrit Tabor s-a arătat;
Bucură-te, că Maica Domnului ţi-a fost ocrotitoare;
Bucură-te, Părinte Pahomie, ierarhe preaînţelepte!

Condacul al 6-lea

Nici asprimea iernii, nici viforul ispitelor, nici lipsurile pustiei nu te-au despărţit, minunate părinte, de dragostea lui Hristos, Cel ce te-a iubit. Nevoinţele tale au întărit în credinţă şi răbdare pe ucenicii tăi, împreună nevoitori, Sofronie, Macarie şi Lazăr, cu care îi cântai lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 6-lea

După o vreme, ai dorit să părăseşti ţinuturile nemţene, pentru a te împărtăşi din experienţa duhovnicească a părinţilor aflaţi în Lavra Pecerska din Kiev. Acolo l-ai cunoscut pe Sfântul Dimitrie al Rostovului, pe care l-ai avut povăţuitor şi împreună lucrător în cele duhovniceşti. Minunându-se de râvna ta pentru dobândirea sfinţeniei vieţii, îţi aducem această pioasă cântare:

Bucură-te, cel ce ai ascultat de glasul conştiinţei tale iluminată de Hristos;
Bucură-te, următor al Părinţilor pustiei şi iubitor de sfinţi;
Bucură-te, că ai cinstit, după cuviinţă, sfintele moaşte ale Lavrei Pecerska;
Bucură-te, pelerin în ţara Ucrainei dreptmăritoare;
Bucură-te, albină care aduni miere duhovnicească din florile pustiei;
Bucură-te, ucenic următor al Sfântului Dimitrie al Rostovului;
Bucură-te, cel ce ţi-ai împodobit cunoştinţele din scrierile Sfinţilor Părinţi;
Bucură-te, cunoscător şi împlinitor al Sfintelor Scripturi;
Bucură-te, cel ce ai îndurat necazuri şi primejdii;
Bucură-te, că nu i-ai uitat niciodată pe fiii neamului tău;
Bucură-te, că viaţa ta aleasă a fost pildă monahilor ucraineni;
Bucură-te, că pribegia ca pe o jertfă sfântă ai închinat-o lui Hristos;
Bucură-te, Părinte Pahomie, ierarhe preaînţelepte!

Condacul al 7-lea

Împodobit cu noi învăţături şi daruri alese, ai revenit, Părinte Pahomie, din părţile Kievului în Munţii Neamţului, pentru a continua lucrarea de îndumnezeire a vieţii tale. Dar Dumnezeu, cunoscătorul inimilor, prin oamenii Săi, te-a chemat la înalta slujire a arhieriei. Drept aceea, în vremuri de restrişte, ai primit spre păstorire Episcopia Romanului, pe care ai chivernisit-o cu dreaptă socoteală şi aleasă vrednicie, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Ca arhipăstor preaales al Bisericii lui Hristos şi lucrător al rugăciunii, i-ai cercetat, Părinte Pahomie, pe păstoriţii tăi asupriţi de grijile vieţii şi de năvălirile străinilor. Cu toţii s-au folosit de smerenia, răbdarea, poveţele şi ajutorul tău, Sfinte Părinte, sporindu-şi nădejdea în mila lui Dumnezeu. Pentru aceasta, cei care, prin rugăciunile tale, s-au învrednicit de darurile lui Hristos, te-au lăudat cântând unele ca acestea:

Bucură-te, destoinic ocârmuitor al Episcopiei Romanului;
Bucură-te, ctitor al multor biserici şi schituri;
Bucură-te, înzestrător al mănăstirilor sărace;
Bucură-te, ajutător al preoţilor asupriţi;
Bucură-te, sprijinitor al văduvelor şi orfanilor;
Bucură-te, că nu i-ai uitat pe cei din ţinutul Gledinului;
Bucură-te, păstrător al sfintelor tradiţii apostolice;
Bucură-te, apărător şi mărturisitor al dreptei credinţe;
Bucură-te, păstor cărturar al poporului binecredincios;
Bucură-te, ierarh iubitor de ţară şi de neam;
Bucură-te, pildă de îndelungă răbdare şi prieten al celor obidiţi;
Bucură-te, luminat povăţuitor al mântuirii;
Bucură-te, Părinte Pahomie, ierarhe preaînţelepte!

Condacul al 8-lea

Plinind toate cele de trebuinţă episcopiei încredinţate spre păstorire şi mistuit de dorul pustniciei, din lucrarea Duhului Sfânt, te-ai retras din scaunul vlădicesc al Romanului în liniştea codrilor munţilor Chiriacu, unde, împreună cu ucenicii tăi ai zidit, spre lauda Maicii Domnului, Schitul Pocrov, cântându-I lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 8-lea

După mulţi ani de trudă misionară şi nevoinţă sihăstrească, încărcat de fapte bune, cu voia lui Dumnezeu, te-ai înstrăinat iarăşi de ţara natală în Lavra Pecerska, de unde Hristos, Ierarhe Pahomie, te-a mutat de la cele vremelnice la cele nepieritoare, dându-ţi cununa cea neveştejită a slavei Sale. Pentru aceasta, cu smerenie îţi cântăm:

Bucură-te, suflet încărcat de virtuţi, primit de Hristos în ceruri;
Bucură-te, cel ce ai lăsat Bisericii tale moştenire sfântă;
Bucură-te, fiu al Gledinului, ierarh al Romanului şi cetăţean al cerului;
Bucură-te, lauda cea de cinste a Bisericii strămoşeşti;
Bucură-te, cel pururea pomenit în tot ţinutul Ardealului;
Bucură-te, rugător fierbinte pentru neamul tău;
Bucură-te, reazem al Ortodoxiei şi candelă aprinsă în ţinutul Bistriţei;
Bucură-te, ierarhe preastrălucit primit în ceata ierarhilor teologi;
Bucură-te, Părinte iubitor de fii duhovniceşti şi împlinitori ai virtuţilor;
Bucură-te, slujitor la altarul Prea Sfintei Treimi;
Bucură-te, purtător al rugăciunilor noastre înaintea lui Dumnezeu;
Bucură-te, că lupta cea bună până la sfârşit ai luptat;
Bucură-te, Părinte Pahomie, Ierarhe preaînţelepte!

Condacul al 9-lea

În Împărăţia cerurilor intrând, Sfinte Ierarhe Pahomie, te îndulceşti de răsplata veşnicelor bunătăţi ale Stăpânului tuturor, Hristos Dumnezeu, Cel ce te-a întărit în nevoinţele pustniceşti; iar acolo, Mărite mărturisitorule şi mult nevoitorule, nu încetezi a-I mulţumi, lăudând, împreună cu îngerii, Treimea cea de o fiinţă şi nedespărţită, zicând: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Deşi îngropat în pământ străin, Sfinte Pahomie, sufletul tău preamărit de Hristos veghează pururea asupra neamului românesc şi se roagă pentru sufletele noastre. Pentru aceasta, cei ce cinstim cu dragoste sfântă pomenirea sa, cerem să ne izbăvească din nevoi şi din bântuielile vrăjmaşilor, ca să-i cântăm întru bucuria inimii:

Bucură-te, Sfinte Ierarhe, rugătorule fierbinte pentru neamul românesc;
Bucură-te, tatăl orfanilor şi sprijinitorul oropsiţilor;
Bucură-te, apărătorul credinţei celei adevărate;
Bucură-te, ca întreg Ardealul te cinsteşte după cuviinţă;
Bucură-te, că cinul monahal te are ca model;
Bucură-te, povăţuitorul pustnicilor şi nevoitorilor;
Bucură-te, icoana ierarhilor şi a preoţilor cucernici;
Bucură-te, prieten şi casnic al lui Dumnezeu;
Bucură-te, călăuza pelerinilor şi lumina orbilor;
Bucură-te, împreună vorbitorule cu îngerii;
Bucură-te, sfeşnic de lumină aprins din lumina lui Hristos;
Bucură-te, izvorul care adapă pe cei însetaţi de Dumnezeu;
Bucură-te, Părinte Pahomie, ierarhe preaînţelepte!

Condacul al 10-lea

Om al lui Dumnezeu şi credincioasă slugă, făclie duhovnicească şi stâlp al credinţei, râu nesecat al rugăciunii şi cămară preacurată a Împăratului ceresc, potirul din care se revarsă peste noi roadele dragostei lui Hristos, Sfinte Ierarhe Pahomie, ajută-ne să biruim greutăţile vieţii, ca să-I putem cânta lui Hristos, împreună cu tine: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Ca pe un zid tare împotriva ispitelor te avem pe tine, Sfinte Ierarhe Pahomie; roagă-te Mântuitorului Hristos pentru neamul românesc în care se preamăreşte numele Lui Dumnezeu, în Treime lăudat: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, ca întru bucuria inimii să-ţi cântăm:

Bucură-te, că numele tău este pomenit de toţi urmaşii tăi;
Bucură-te, luminător al Ortodoxiei şi apărător al adevărului;
Bucură-te, că în Schitul Pocrov se păstrează pravila rânduită de tine;
Bucură-te, cel ce întreţii focul cel sfânt în cămările cereşti;
Bucură-te, văzătorul tainelor dumnezeieşti;
Bucură-te, cel ce vezi pururi faţa blândului Iisus;
Bucură-te, că sub acoperământul Maicii Preacurate petreci în ceruri;
Bucură-te, împreună cu sfinţii îngeri vorbitorule;
Bucură-te, cel ce ai desţelenit pământul Moldovei;
Bucură-te, cu marele Pahomie împreună locuitor în ceruri;
Bucură-te, încununarea tuturor sfinţilor români;
Bucură-te, Părinte Pahomie, ierarhe preaînţelepte!

Condacul al 11-lea

Mult Îndurate Doamne şi Preamilostive, Dumnezeule, nu trece cu vederea suferinţele şi suspinele românilor ortodocşi din pământul Ardealului, ci le ajută şi-i miluieşte după marea ta iubire de oameni, pentru rugăciunile Sfântului Ierarh Pahomie, alesul Tău, care îţi cântă, împreună cu cetele îngereşti: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Tu ai fost păstorul cel bun, Sfinte Ierarhe Pahomie, trimis de Dumnezeu în vremuri de grea încercare pentru poporul cel binecredincios pe care l-ai păstorit cu multă vrednicie, întru puterea Duhului Sfânt. Pentru aceasta, minunate părinte, în semn de mulţumire şi recunoştinţă pentru toate învăţăturile şi rânduielile tale lăsate nouă moştenire, îţi cântăm:

Bucură-te, întâistătător între ierarhii Bisericii noastre;
Bucură-te, sfinte între sfinţii neamului românesc;
Bucură-te, cel ce n-ai ascuns lumina credinţei sub obroc;
Bucură-te, stea răsărită în pământul Gledinului;
Bucură-te, turn al Ortodoxiei şi stâlp al Bisericii;
Bucură-te, înţelept păstor ce ai semănat sămânţa cea bună în ţarina Ortodoxiei;
Bucură-te, mărgăritar de mult preţ aşezat în şiragul ierarhilor;
Bucură-te, cel ce stai în ceata mărturisitorilor, mărind pe Dumnezeu;
Bucură-te, prieten al lui Hristos şi frate al nostru;
Bucură-te, dătător de bunătăţi cereşti credincioşilor;
Bucură-te, nădejdea sihaştrilor şi bucuria monahilor;
Bucură-te, biruitorul nedreptăţilor şi pacea celor obidiţi;
Bucură-te, sprijinitorul bătrânilor şi miluirea săracilor;
Bucură-te, Părinte Pahomie, ierarhe preaînţelepte!

Condacul al 12-lea

Lumină din lumina lui Hristos aprinde în sufletul nostru, Sfinte Ierarhe Pahomie, ca să putem merge pe calea adevărului şi să biruim în lupta împotriva vrăjmaşilor văzuţi şi nevăzuţi. Întinde-ne nouă mână de ajutor şi risipeşte tulburările dintre noi, ca să nu pierim în iureşul ispitelor, ci, bucurându-ne, să-I cântăm împreună cu tine lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Ca pe o comoară de mult preţ te are pe tine Biserica noastră dreptmăritoare, Sfinte Ierarhe Pahomie; căci viaţa ta curată şi neprihănită a fost pildă vie pustnicilor, monahilor, preoţilor şi credincioşilor, iar numele tău s-a făcut cunoscut în toată lumea ortodoxă. De aceea, aducându-ţi mulţumire pentru binefacerile pe care ni le trimiţi din ceruri de la Preamilostivul Dumnezeu, îţi cântăm unele ca acestea:

Bucură-te, rugător fierbinte pentru cei ce cinstesc cu evlavie pomenirea ta;
Bucură-te, grabnic folositor celor ce aleargă la tine cu credinţă;
Bucură-te, potirul binecuvântării şi mijlocitorul harului;
Bucură-te, tămăduitorul bolilor nevindecate şi alinarea suferinţelor;
Bucură-te, luminarea pruncilor şi înţelepciunea tinerilor;
Bucură-te, risipitor al furtunilor şi aducător de roadă pământului;
Bucură-te, dătătorule de bucurie pentru cei întristaţi;
Bucură-te, purtătorul suferinţelor fraţilor ardeleni;
Bucură-te, suflet încărcat de darurile Sfântului Duh;
Bucură-te, cădelniţă care porţi focul dumnezeirii;
Bucură-te, nădejdea mântuirii noastre;
Bucură-te, sprijinul nostru în ziua Judecăţii lui Hristos;
Bucură-te, Părinte Pahomie, ierarhe preaînţelepte!

Condacul al 13-lea

O, Sfinte Ierarhe Pahomie, podoaba sihaştrilor, omul rugăciunii, păstorul cel bun al turmei celei cuvântătoare, mărturisitorul adevărului şi lauda Ortodoxiei, cel ce ai primit de la Hristos cununa bunătăţilor celor veşnice, primeşte şi de la noi, nevrednicii şi păcătoşii, această smerită cântare şi fii mijlocitor către Înduratul Dumnezeu ca să ne izbăvească de focul cel veşnic, iertându-ne păcatele, ca împreună cu tine, să-I cântăm: Aliluia!
(acest condac se zice de trei ori)

Apoi se zic iarăşi

Icosul 1: “Din pruncie…” şi
Condacul 1: “Pe iubitorul de nevoinţe…”

Şi apoi se citeşte această

RUGĂCIUNE

O, Sfinte Ierarhe Pahomie, care cu darul lui Dumnezeu din tinereţile tale ai ales calea cea sfântă a desăvârşirii, iar Preabunul şi Milostivul Dumnezeu a binevoit să te cinstească pe pământ şi în cer, plecând genunchii noştri, te rugăm: auzi-ne şi pe noi, nevrednicii şi păcătoşii, care îndrăznim să venim cu toată evlavia şi smerenia către tine, ca să te rogi Preaînduratului Dumnezeu, ca şi nouă să ne ajute cu mila şi cu îndurările Sale şi, prin rugăciunile tale, să mergem pe calea cea sfântă a poruncilor Lui şi din toată inima să ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin sfintele tale rugăciuni, să dobândim iertare pentru păcatele, fărădelegile şi neputinţele noastre, ca să-ţi mulţumim după vrednicie şi să ne închinăm cu inimă curată Celui ce te-a preamărit în ceruri, Dumnezeu, Cel în Treime lăudat: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, în vecii vecilor. Amin.

Sursa: http://sfintiromani.ro/ro/pagina/76/aprilie_pahomie_de_la_gledin.html

  1. Nici un comentariu momentan.
  1. Nici un trackbacks momentan.