Acasă > Pagini de Sinaxar > 13 ianuarie: VIAŢA ŞI SLUJBA SFINŢILOR MUCENICI ERMIL ŞI STRATONIC

13 ianuarie: VIAŢA ŞI SLUJBA SFINŢILOR MUCENICI ERMIL ŞI STRATONIC

Sf. Mucenici Ermil şi Stratonic

(13 Ianuarie)

VIAŢA ŞI NEVOINŢELE

Ajuns de curând la conducerea treburilor obşteşti ale împărăţiei romane din ţinutul Iliricului şi al Dunării de Mijloc, crudul împărat Liciniu şi-a închipuit că «aduce slavă lui Dumnezeu» prigonind şi prinzând pe creştini, socotind în chip nelegiuit că, dacă nu vor să aducă zeilor păgâni jertfe sângeroase, creştinii primejduiesc ordinea şi predaniile stăpânirii. Drept aceea el a cerut slujitorilor de sub ascultarea sa ca oriunde vor auzi că s-ar afla vreun închinător al «legii lui Hristos» să fie adus înaintea scaunului său de judecată. Pentru această lucrare de trădare ruşinoasă, împăratul nu s-a dat înapoi să plătească chiar cu bani şi cu răsplătiri bogate pe cei care l-ar ajuta în planurile lui.Unul din ostaşii împăratului s-a apropiat într-o zi de el şi i-a spus că se află în împrejurimi un diacon oarecare, cu numele Ermil, care de multă vreme nu vrea să mai audă de zeii împărăţiei romane. Dimpotrivă, el îi dispreţuieşte, deoarece chiar în Scripturile creştinilor scrie ca «idolul nu este nimic în lume, şi că nu este alt Dumnezeu decât Unul singur» (I Cor. 8, 4). Tulburat peste măsură de o asemenea îndrăzneală, împăratul a poruncit îndată să fie prins numitul diacon şi să fie adus cât mai curând înaintea sa. Înţelegând că va trebui să dea seama pentru credinţa care îl luminase, Sfântul Ermil nu numai că nu s-a ferit, ci chiar s-a bucurat cu duhul şi de aceea a cerut ostaşilor ca nici măcar să nu-l lege, căci el merge de bună voie să se înfăţişeze înaintea împăratului. Şi astfel, vorbind cu ei pe drum şi cu nişte prieteni, fericitul diacon a păşit îndată înaintea scaunului de judecată al lui Liciniu.

– «Spune-mi, e adevărat că eşti creştin?» l-a întrebat împăratul.

– «Nu numai că sunt creştin, răspunse el, ci şi slujesc de multă vreme Domnului Hristos, de atunci de când prin punerea mâinilor mai-marilor am fost sfinţit diacon».

– «Am înţeles că la voi, creştinii, cuvântul «diacon» înseamnă «slujitor al Domnului». De ce n-ai vrea tu, zise împaratul, ca să ne slujeşti nouă, adică să ne fii de folos legii noastre împărăteşti?».

– «O, împărate! Ce nebunie ai stat să te gândeşti despre mine! Eu am spus-o hotărât că slujesc numai Dumnezeului celui nevăzut şi care a făcut toată lumea, iar nu unor zeităţi surde şi neînsufleţite, făcute de mâini omeneşti din lemn ori din pietre, cum sunt idolii voştri, de care mai curând te apucă râsul cât de neputincioşi sunt, iar nu să te închini lor».

La aceste vorbe îndrăzneţe ale sfântului, împăratul a poruncit să-l bată peste faţă cu un bici de metal, dar în timp ce-l munceau atât de greu până şi chinuitorii au văzut că se arăta foarte întărit, ca şi cum nimic nu l-ar durea, şi striga către el:

– «Nu-ţi fie prea lungă limba, Ermile, căci nu câştigi nimic. Mai bine jertfeşte idolilor şi scapi de orice asuprire».

– «Mai greu te vei chinui tu, împărate, răspunse sfântul, căci vei da faţă cu Cel Atotputernic, pentru că tu nu numai prigoneşti pe unii, ci opreşti şi pe alţii să caute adevărul».

După cazne şi mai grele, împăratul a poruncit ca sfântul să fie dus vreme de trei zile în temniţă, doar-doar se va întoarce, căindu-se de îndrăzneala lui.

În temniţă, Sfântul Ermil s-a «înălţat din neputinţe», rugându-se mereu lui Dumnezeu şi spunând: «Domnul este apărătorul vieţii mele; de cine mă voi înfricoşa?». Vino, Doamne, să-mi ajuţi mie, grăbeşte-Te!» (Ps. 26, 1 ; 69, 1).

Şi într-adevăr, Domnul nu l-a trecut cu vederea, ci pe când petrecea în temniţă i-a trimis un înger, mângâindu-l şi întărindu-l cu vorbe ca acestea:

– «Îndrăzneşte, Ermile, şi nu te teme, căci în curând vei birui pe tiran şi vei primi cununa luminoasă a muceniciei!».

După trei zile, şezând iarăşi pe scaunul de judecată, tiranul împărat Liciniu a cerut să-i fie înfăţişat din nou diaconul Ermil, întrebându-l dacă nu cumva s-a răzgândit în cugetul său.

– «Ţi-am spus odată, împărate, – răspunse Ermil – că eu de Domnul Hristos nu mă voi despărţi, ci numai Lui Îi voi sluji, căci ştiu că de la El voi şi avea mare ajutor».

– «Să vedem, zise înverşunat împăratul, dacă Cel de care zici tu că locuieşte în ceruri te va mai putea scăpa din mâinile mele!».

Şi îndată a poruncit la şase ostaşi să-l ia pe sfânt şi să-l întindă la pământ şi atâta să-l căznească în bătăi până se va întoarce de la astfel de gânduri. În tot timpul cât îl chinuiau, el nu scotea nici măcar un geamăt, ci, cu toate că trupul său a fost ciuruit cu totul în urma loviturilor, totuşi de la el nu se auzeau decât rugăciuni prin care cerea Domnului să-l întărească până la sfârşit. La un moment dat, din înălţimi, s-a auzit un glas care-i vestea că peste trei zile va fi izbăvit de chinuri. Ostaşii care-l munceau au auzit şi ei glasul ceresc şi au înştiinţat îndată pe împărat despre acest lucru. Cu toate că s-a îngrozit de vestea aflată, Liciniu n-a vrut să se recunoască înfrânt, de aceea a poruncit ca statornicul creştin să fie dus din nou în temniţă.

În faţa celor întâmplate, Stratonic, temnicerul încredinţat cu paza sfântului, s-a rănit la inimă de durere văzând multele chinuri cu care fusese încercat de către nemilostivul împărat.

În taină Stratonic era şi el creştin, doar că un timp nu s-a arătat pe faţă, dar văzând puterea cu care era în stare să-şi ducă suferinţele Sfântul Ermil, se bucura sufleteşte, îngrijindu-i cu şi mai multă căldură rănile. Când a doua zi încercatul slujitor al altarului a fost adus iarăşi în faţa împăratului, căruia i-a repetat că la alt răspuns nu se poate aştepta decât să îndeplinească cu el degrabă ce va vrea, tiranul a poruncit ostaşilor săi să rupă cu unghii de fier pântecele sfântului, ca să se vadă în el măruntaiele. Dar şi de astă dată, curajul şi răbdarea mucenicului au rămas neclintite.

Unul dintre ostaşi, văzând că Stratonic plânge şi îngrijeşte rănile osânditului, l-a pârât împăratului. Acesta, ca ieşit din minţi, s-a repezit asupra lui poruncindu-i să aducă jertfe idolilor. Stratonic a mărturisit curajos că era prieten vechi cu diaconul Ermil şi că el este creştin, de aceea nu vrea să cinstească nicidecum pe zei, ci se închină numai lui Dumnezeu, făcătorul cerului şi al pământului.

Înfuriat peste măsură, împăratul a răcnit să-l dezbrace şi pe Stratonic de haine şi să-l bată cu beţe peste tot trupul. Iar în timp ce îl băteau, el ridica mângâiat privirea spre îndrumătorul său, Ermil, cerându-i să se roage lui Dumnezeu să poată păzi credinţa întreagă, biruind astfel pe vrăjmaşii săi. După ce tiranul şi muncitorii au chinuit în toate chipurile pe cei doi mucenici, Ermil şi Stratonic, a poruncit să fie iarăşi duşi în temniţă, crezând că după ce vor simţi şi mai amarnic durerile care nu le lăsau trupurile nici măcar să se odihnească, fiind numai vânătăi, se vor lepăda de credinţa creştină. Dar s-a înşelat, căci şi la cea din urmă judecată, sfinţii au răspuns că dintotdeauna «credinţa creştină ne-a învăţat să nu ne temem de cei ce ucid trupul, pentru că sufletul nu-l pot ucide» (cf. Matei 10, 28). Sufletele lor erau tot mai stăruitoare în rugăciune. În cele din urmă, împăratul a hotărât ca Sfântul Ermil să fie spânzurat de un copac, iar trupul să-i fie ciopârţit cu cuţitele, după care să fie aruncat în valurile Dunării.

Aducând apoi la judecată şi pe Stratonic şi încercând să-i hotărască măcar pe el s-aducă jertfe idolilor, acesta i-a mărturisit că nu cunoaşte moarte mai fericită decât martiriul îndurat pentru credinţa în Hristos şi că bucuria cea mai mare pentru el ar fi să-l poată însoţi în viaţa cea veşnică pe bunul său prieten, Ermil, diaconul.

Şi astfel, în ziua de 13 ianuarie anul 303, ostaşii duceau spre moarte pe amândoi mucenicii, la 18 stadii (ceva peste 3 kilometri) de oraşul Singidunum sau Belgradul de azi, poate înspre localitatea Panciova, pe unde şi acum se văd multe sate cu populaţie românească.

La trei zile după aceea, trupurile Sfinţilor Mucenici au fost adunate laolaltă într-un sicriu ca să ramână pomenire netrecătoare pentru două suflete care au petrecut şi în temniţă şi în chinuri, ca şi în chipul cum şi-au sfârşit viaţa, uniţi pentru totdeauna în dragostea lor pentru Hristos (1).

Pr. Prof. Dr. Teodor Bodogae

1. Pomenirea Sfinţilor Ermil şi Stratonic este confirmată în literatura aghiografică şi omiletică a creştinătăţii răsăritene, cum dovedeşte studiul lui Albert Ehrhard: Uberlieferung und Bestand der hagiographischen und homiletischen Literatur, I-III (Leipzig, 1937-1940), p. 422, 543, 546; II, 531; III, 35; 198 etc. Redactarea «pătimirii» lor pe care o avem astăzi este aceea întocmită în veacul al X-lea de către Simeon Metafrastul. Noi am folosit textul redat în colecţia Migne, Patrologia greacă, vol. 114, Paris, 1964, p. 554-566.

Sursa: Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române, Sfinţi români şi apărători ai Legii strămoşeşti, E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1987, p. 201-204 Sfinţii Mucenici Ermil Diaconul şi Stratonic Temnicerul

SLUJBA SFINŢILOR MUCENICI ERMIL DIACONUL ŞI STRATONIC TEMNICERUL

În această zi se cântă împreună şi slujba cuvioşilor părinţi ucişi în Sinai şi în Rait, pentru că în ziua de 14 se odovăieşte Praznicul sfintei şi dumnezeieştii Arătări.

LA VECERNIE

La Doamne, strigat-am…, se cântă stihirile pe 6: 3 ale mucenicilor şi 3 ale cuvioşilor.
Stihirile mucenicilor, glasul al 4-lea:

Podobie: Dat-ai semn…

Ermil cel mărit şi Stratonic cugetătorul de Dumnezeu, doimea cea minunată, mărturisind Treimea cea nezidită, după multe chinuri şi suferinţe au biruit înşelăciunea mulţimii idolilor şi încununându-se cu cununi de biruinţă, se roagă să se dăruiască lumii pace şi mare milă. Făcându-te slujitor Cuvântului, mucenice Ermil, cu alegerea dumnezeiescului Duh, şi vopsind veşmântul preoţiei cu petele sângelui tău, ai făcut-o cu adevărat mai sfinţită şi mai strălucită. Şi acum te-ai mutat în locaşurile împărăteşti cele înţelegătoare, făcându-te rugător fierbinte pentru cei ce te cinstesc.
Fiind legaţi din porunca judecătorului, aţi fost aşezaţi într-un coş şi sfârşit fericit şi înecare în ape primind amândoi, înţelepteşte aţi înecat într-însa pe mult-iscusitul vrăjmaş; iar acum petrecând în ceruri cu bucurie, rugaţi-vă pentru toţi, vitejilor luptători.

Stihirile cuvioşilor părinţi, glasul al 8-lea:
Podobie: Ce vă vom numi pe voi sfinţilor…

Mult v-aţi luptat sfinţilor îndurând vitejeşte pornirea barbarilor; şi cu osârdie punându-vă sufletele înaintea săbiilor, v-aţi încununat cu cununi muceniceşti; iar acum petreceţi cu îngerii după vrednicie. Mare este răbdarea voastră şi mai mari sunt darurile voastre. Rugaţi-vă să se mântuiască sufletele noastre. Cuvioşi ai lui Hristos, nebăgând în seamă cele trecătoare ale vieţii, de bunăvoie v-aţi luptat, supunând vitejeşte cugetul trupului; iar prin sabie săvârşindu-vă, întru Hristos petreceţi acum, după vrednicie, cu îngerii. Pentru aceasta, cinstind pomenirea voastră, vă rugăm: rugaţi-vă să se mântuiască sufletele noastre. Binevieţuind sfinţilor şi urmând vitejeşte luptele mucenicilor, din cer aţi luat darurile după rânduială; că aţi dispreţuit săbiile, chinuri asemenea lor răbdând; că împreună cu dânşii să vă încununaţi cu cununa muceniciei. Rugaţi-vă să se mântuiască sufletele noastre.

Slavă…, glasul al 8-lea:
Alcătuire a lui Studitul.

Cuvioşilor părinţi, cugetând ziua şi noaptea la legea Domnului, v-aţi învrednicit a vă face împreună-sădiţi cu pomul vieţii, şi roada voastră a odrăslit cununi de biruinţă. Deci, având îndrăzneală către Judecătorul Dumnezeu, cereţi şi nouă iertare şi mare milă.

Şi acum…, a Praznicului, asemenea:

Astăzi făptura se luminează; astăzi se veselesc toate cele cereşti împreună cu cele pământeşti. Îngerii se amestecă cu oamenii laolaltă. Ca unde este de faţă împăratul, acolo este şi buna rânduială. Deci să mergem la Iordan să vedem toţi pe Ioan cum botează creştetul cel nefăcut de mână. Pentru aceasta cântând cântare apostolească, cu un glas să strigăm: arătatu-s-a harul lui Dumnezeu, cel mântuitor, tuturor oamenilor, luminând şi dând credincioşilor mare milă.

LA STIHOAVNĂ
Se pun stihirile, glasul al 2-lea:

Podobie: Casa Efratului…

Arătatu-s-a Raza slavei Tatălui în apele Iordanului, curăţind cu botezul întinăciunea sufletelor noastre.

Stih: Marea a văzut şi a fugit; Iordanul s-a întors înapoi.

Primeşte ca un rob, proorocule Ioan, pe Mântuitorul lumii, şi botează pe Făcătorul, spre înnoirea oamenilor.

Stih: Ce-ţi este ţie, mare, că ai fugit; şi ţie Iordane, că te-ai întors înapoi?

Venit-a luminarea, izbăvirea s-a arătat în râul Iordanului; să ne adunăm dar, ca să ne curăţim şi să cântăm pe Iubitorul de oameni.

Slavă…, glasul al 8-lea:

Petrecând viaţa cea întocmai cu îngerii prin osteneli sihăstreşti, cuvioşilor părinţi, aţi plecat trupul înfrânării şi ca pe un rob l-aţi supus Duhului. Şi făcându-vă lucrători poruncilor Domnului, aţi păzit frumuseţea chipului celui dintâi şi aţi dus până la capăt luptele muceniceşti, prin sudorile sihăstreşti. Şi împodobindu-vă cu îndoite cununi, neîncetat rugaţi-vă Mântuitorului să ne mântuim noi.

Şi acum…, a Praznicului, asemenea:

Oştile îngereşti s-au spăimântat văzându-te pe Tine astăzi în Iordan stând gol, Mântuitorule, în ape, şi plecându-Ţi preacuratul Tău creştet ca să fii botezat de Ioan. Că sărăcind de bunăvoie, ai îmbogăţit lumea, Doamne, slavă Ţie.

Troparul mucenicilor, glasul al 4-lea:

Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

Slavă…, al cuvioşilor, asemenea:

Dumnezeul părinţilor noştri, Care faci pururi cu noi după blândeţile Tale, nu depărta mila Ta de la noi; ci pentru rugăciunile lor, în pace îndreptează viaţa noastră.

Şi acum…, al Praznicului: În Iordan botezându-Te…

LA UTRENIE

La Dumnezeu este Domnul…, se cântă troparul Praznicului (o dată) şi al mucenicilor,
Slavă…, al cuvioşilor, şi acum…, iarăşi al Praznicului.

După Catisma întâia, se cântă Sedealna cuvioşilor, glasul al 4-lea:
Podobie: Spăimântatu-s-a Iosif…

Botezatu-v-aţi în trei chipuri, al treilea botez fiind cel prin credinţă. Că cel dintâi botez a fost acela al focului, prin apa şi prin dumnezeiescul Duh; al doilea, cel prin lacrimi în Rait şi în Sinai şi oriunde nevoindu-vă cu tărie aţi petrecut pe pământ viaţa, întocmai ca îngerii, fericiţilor; iar al treilea l-aţi primit jertfindu-vă, ca niste berbeci aleşi, pentru Hristos Dumnezeu. Pe Acesta neîncetat rugaţi-L, cu umilinţă, să mântuiască sufletele noastre.

Slavă… Şi acum…, al Praznicului, glasul al 3-lea:
Podobie: Fecioara astăzi…

Stăpânul astăzi a venit la Iordan, botezându-Se în ape de dumnezeiescul Înaintemergător. Şi de sus, Tatăl a mărturisit: Acesta este Fiul Meu cel iubit; şi Duhul S-a arătat, în chip de porumb, peste Dânsul.

După Catisma a doua, se cântă Sedealna cuvioşilor, glasul al 4-lea:
Podobie: Degrab ne întâmpină…

Încărunţind în pustiu cu dreapta cinstire de Dumnezeu şi nimicind, cu înfrânarea, patimile, ca finicul limpede aţi înflorit, aducând oamenilor roadele, hrănitoare de suflet şi mai dulci decât mierea, ale faptelor bune, de Dumnezeu purtătorilor. Pentru aceasta mărim cu credinţă pomenirea voastră.

Slavă… Şi acum…, a Praznicului:

Apele Iordanului le-ai sfinţit şi stăpânirea păcatului ai sfărâmat-o, Hristoase, Dumnezeul nostru. Plecatu-Te-ai pe Tine sub mâna Înaintemergătorului şi ai mântuit din înşelăciune neamul omenesc. Pentru aceasta Te rugăm, mântuieşte lumea Ta.

Psalmul 50.

CANOANELE

Se pun trei Canoane:
Canonul al doilea al praznicului, cu irmosul pe 6;
Canonul mucenicilor, pe 4; şi
Canonul cuvioşilor, pe 4.

Canonul mucenicilor
Alcătuire a lui Iosif.

Cântarea I-a, glasul al 8-lea:

Irmos: Să cântăm Domnului…

Cinstiţi întocmai ca nişte stele dumnezeiesc-strălucitoare v-aţi arătat pe cerul Bisericii, înţelepţilor, luminându-ne pe noi cu străluciri dumnezeieşti, mucenicilor. Aprinzându-vă cu focul Duhului, v-aţi arătat ca nişte cărbuni înţelegători, pururea lăudaţilor, şi aţi stins văpaia idolilor, cu apele sângiurilor voastre. Spălându-vă cu apele lui Hristos, Cel ce a înecat în Iordan nelegiuirea noastră, aţi uscat râurile necredinţei, mucenicilor.

A Născătoarei:

Opreşte curgerile păcatelor mele, ceea ce ai veştejit stricăciunea morţii, cu naşterea ta. Şi-mi dă umilinţă, Născătoare de Dumnezeu, preacurată.

Canonul cuvioşilor
Alcătuire a lui Iosif

Cântarea I-a, glasul al 4-lea:

Irmos: Adâncul Mării Roşii…

Făcându-vă asemenea luminii, prin sihăstrie, preafericiţi-lor, în chip lămurit v-aţi arătat dumnezeieşti la înfăţişare, prin vărsarea sângelui. Pentru aceasta vă veseliţi împreună cu sihaştrii lui Hristos şi cu mucenicii. În marea lacrimilor voastre aţi înecat mai întâi, înţelepţilor, pe Faraonul cel înţelegător; iar pe urmă, cu pâraiele sângiurilor, l-aţi omorât şi l-aţi trimis la piericiune. Dătătorul de lumină, Domnul, luminând cu răbdarea nevoinţele voastre, slujitori ai lui Hristos, aţi făcut luminoasă şi lămurită lupta voastră, strălucind mai mult decât razele soarelui.

Slavă…

Nici strâmtorarea, nici stăruinţa durerilor, nici desăvârşita depărtare de grijile lumeşti, nevoitorilor, nici năvălirea cea sălbatică a barbarilor nu v-au departat pe voi de la nădejdea de mai bine.

Şi acum…, a Născătoarei:

Domnul, Care după fire este întru totul nemărginit, încape întru tine, stăpână, făcându-Se om, pentru milostivire, ca să mântuiască pe cei muritori, pentru negrăita Lui iubire de oameni.

Canonul mucenicilor

Cântarea a 3-a:

Irmos: Frica Ta, Doamne…

Urând nestatornicia celor trecătoare, aţi dorit desfătarea cea netrecătoare a celor viitoare, vitejilor ostaşi ai împăratului tuturor. Vitejeşte aţi stat, cugetătorilor de Dumnezeu, împotriva celui ce în chip nelegiuit poruncea să vă plecaţi la necredinţă, şi aţi primit cununi de biruinţă din ceruri. Surpat-aţi la pământ chipurile înşelăciunii, nerătăcitorilor mucenici ai lui Hristos; şi v-aţi ridicat pe voi locaşuri cinstite şi stâlpi ai cunoaşterii de Dumnezeu.

A Născătoarei:

Sabia, care mai înainte se întorcea asupra mea, îmi dă mie acum intrare în rai, ruşinându-se de suliţa care a împuns pe Cel născut din tine, Maică-Fecioară.

Canonul cuvioşilor

Irmos: Nu întru înţelepciune…

Cu cuget smerit slujind lui Dumnezeu, aţi zdrobit semeţia vrăjmaşului, fericiţilor, când aţi fost tăiaţi cu sabia şi omorâţi. Uitându-vă, înţelepţilor, la veşnicia celor stătătoare, aţi lepădat micimea celor nestătătoare şi trecătoare. Pentru aceea vă fericim, cuvioşilor mucenici.

Slavă…

Supunându-vă legii celei dumnezeieşti, cu cuget încrezător, aţi omorât dulceţile trupului, prin înfrânare; şi acum nevoindu-vă, aţi ajuns la mărire.

Şi acum…, a Născătoarei:

Preasfântă, ceea ce ai născut pe Cuvântul cel Preasfânt, sfinţeşte sufletele şi trupurile noastre, ale celor ce te fericim pe tine, ceea ce eşti fără de prihană.

Irmosul:

Nu întru înţelepciune şi putere şi bogăţie ne lăudăm, ci întru Tine, înţelepciunea Părintelui cea ipostatică, Hristoase. Că nu este Sfânt afară de Tine, Iubitorule de oameni.

Sedealna mucenicilor, glasul 1:
Podobie: Mormântul Tău…

În ape dimpreună aţi luat fericitul sfârşit, înţelepţilor, înecând pe velier în ele, cu harul Dumnezeului nostru, mucenicilor. Pentru aceasta primind cununi, ca nişte purtători de biruinţă, vă veseliţi cu cetele îngerilor, cu care, împreună, aduceţi-vă aminte şi de noi.

Slavă…, a cuvioşilor, glasul al 4-lea:
Podobie: Degrab ne întâmpină…

Arătându-vă ca nişte străini şi ca nişte trecători prin pustietăţi şi colibe făcându-vă, aţi sihăstrit cu adevărat, cuvioşilor, şi împodobindu-vă goliciunea cu îmbrăcămintea faptelor bune, v-aţi asemănat patimilor lui Hristos. Pentru aceasta aţi şi primit junghiere de la barbari.

Şi acum…, a Praznicului, asemenea:

Cel ce Se îmbracă cu lumină ca şi cu o haină, Se îmbracă acum cu apele Iordanului, Hristos, Dumnezeul nostru, pe Care îl mărturiseşte, de sus, împreună-şederea pe scaun cu Tatăl, iar de jos, slava Domnului, care a venit peste Dânsul. Acesta este Cel ce ne luminează şi ne sfinţeşte pe noi.

Canonul mucenicilor

Cântarea a 4-a:

Irmos: Auzit-am, Doamne…

Ca un slujitor al Cuvântului, mucenice Ermil, cu mare înflăcărare ai înfruntat, cu cuvintele tale, nebunia cea necuvântătoare a celor fără de lege. Cugetătorii de Dumnezeu propovăduind o singură fire a Dumnezeirii, o putere şi o domnie, au defăimat înşelăciunea mulţimii idolilor. Sfâşiat fiind, spânzurat şi de tot felul de suferinţe înconjurat, ai rămas neclintit, luptătorule Ermil, mucenice, înţelepţitule de Dumnezeu.
A Născătoarei:

Dormind în lenevire şi cu păcatul fiind acoperit, deşteaptă-mă iarăşi la pocăinţă, Preacurată, ca una ce eşti Maică a Cuvântului.

Canonul cuvioşilor

Irmos: Ridicat pe Cruce…

Nebiruiţi fiind de patimile trupului, aţi biruit pe vrăjmaşi şi omorâţi fiind cu sabia, preafericiţilor, v-aţi mutat împreună către viaţa cea cerească, bucurându-vă. Omorându-vă de bunăvoie mai înainte de moarte, prin înfrânare, cuvioşilor, aţi primit de bunăvoie să fiţi omorâţi în chip cumplit de săbiile celor fără de lege, încredinţaţi fiind de viaţa cea de dincolo de moarte. Ca nişte miei v-aţi hrănit cu înfrânarea şi ca nişte berbeci aleşi aţi fost ucişi de ghearele lupilor celor vărsători de sânge şi jertfă desăvârşită v-aţi adus, cuvioşilor, lui Hristos.
Slavă…

Preoţii şi bătrânii şi tinerii, care locuiau în Rait şi în Muntele Sinai, s-au făcut mucenici, vieţuind în chip cuviincios şi de moarte silnică murind.

Şi acum…, a Născătoarei:

Domnul cel mai înainte de veci arătându-Se din Fecioară Prunc tânăr, şi făcându-Se om, înnoieşte omenirea. Să-I cântăm Lui: slavă puterii Tale, Doamne.

Canonul mucenicilor

Cântarea a 5-a:

Irmos: Pentru ce m-ai lepădat…

Norii chinurilor nu au acoperit vitejia voastră, mucenici prealăudaţi că s-au arătat cu mult mai strălucitori decât soarele, povăţuind la lumină pe cei binecredincioşi, cu lumina dreptei cinstiri de Dumnezeu, şi risipind întunericul demonilor. Trecând peste hotarele omenirii, de Dumnezeu fericiţilor, şi unindu-vă, prin desăvârşite curăţiri, cu Cel mai presus de fire, aţi suferit, cu inima neînduplecată, suferinţele cele amare şi sfâşierile şi chinurile. Vitejeşte ai stat împotriva judecătorului, mărite mucenice Ermil, şi te-ai învrednicit să auzi glas din cer, preafericite, şi să vorbeşti, cu dragoste, cu Cel ce te-a chemat, ca şi cu un întâistătător al întrecerilor şi întăritor al mucenicilor Lui.

A Născătoarei:

Ca o frumoasă, ca o împodobită, ca una ce străluceşti întru curăţie ai întrupat pe Cuvântul cel frumos întru frumuseţe, Maică-Fecioară, şi ai născut pe Cel ce dă tuturor fiinţă, cu lucrare dumnezeiască, din bogăţia bunătăţii.

Canonul cuvioşilor

Irmos: Tu, Doamne, lumina mea…

Arătatu-v-aţi rai al desfătării, având în mijlocul vostru, pom al vieţii, pe Domnul, Care a primit ca pe o jertfă sângele vostru. Pâraiele sângiurilor împreunându-le cu curgerile lacrimilor voastre, purtătorilor de Dumnezeu, aţi înecat într-însele pe şarpele, cel cu multe chipuri.

Slavă…

Bunăvoinţa lui Dumnezeu v-aţi învrednicit a o vedea şi bucurie veşnică aţi luat, fericiţilor, în locul ostenelilor şi suferinţelor voastre.

Şi acum…, a Născătoarei:

Născut-ai pe Dumnezeu mai presus de cuvânt şi de cuget şi ai rămas după naştere ca şi mai înainte de naştere, fecioară, curată, de Dumnezeu dăruită.

Canonul mucenicilor

Cântarea a 6-a:

Irmos: Rugăciune înalţ către Domnul…

Plini fiind de ape făcătoare de viaţă, aţi fost aruncaţi în apele râurilor; şi întru acelea primind sfârşitul, aţi înecat pe întâistătătorul răutăţii; iar acum ne izvorâţi nouă izvoare de tămăduire, prealăudaţilor. Fără de împotrivire aruncaţi fiind într-un coş, aţi fost daţi adâncimii, purtătorilor de biruinţă, şi v-aţi înălţat la viaţa dumnezeiască, aflând cu bucurie cele din veac nădăjduite de voi, sfinţilor mucenici, cei mari la suflet. Arătatu-te-ai, mucenice Stratonic, pe când te chinuiau amarnic şi te băteau, stâlp nemişcat de răbdare, sprijinindu-te pe temelia credinţei şi nimicind, prin cuvinte şi prin fapte, împotrivirea prigonitorilor.

A Născătoarei:

Patimile sufletului meu celui neputincios şi durerea inimii, Fecioară, şi răzvrătirile cele de multe feluri ale gândului meu vindecă-le, Născătoare de Dumnezeu, ca o milostivă, şi te rog fă să înceteze viforul cel cumplit al patimilor mele.

Canonul cuvioşilor

Irmos: Jertfi-voi Ţie cu glas…

Rupându-vă din legăturile străduinţelor lumeşti, prin nevoinţe, v-aţi dezlegat de cătuşele trupului prin moartea cea năpraznică şi v-aţi legat de Ziditorul cu dragostea cea nedezlegată. Arătându-vă ca nişte munţi prin vieţuirea voastră cea înaltă, aţi supus sub picioarele lui Hristos pe cel ce ameninţă că va cuprinde cu puterea munţii şi toată zidirea.

Slavă…

Adăpaţi fiind cu apele lacrimilor, fericiţilor, rodiţi, ca un pământ bun şi gras, spicul de grâu al muceniciei, care se păstrează în jitniţele cele veşnice ale lui Hristos.

Şi acum…, a Născătoarei:

Adoarme valurile patimilor trupului meu cu rugăciunea ta cea neadormită, Fecioară, şi nu mă lăsa să adorm în somnul cel prea greu al păcatului.

Irmosul:

Jertfi-voi Ţie cu glas de laudă, Biserica striga către Tine, Doamne, curăţindu-se de sângele demonilor, cu sângele cel curs, prin milostivire, din coasta Ta.

CONDACUL, glasul al 2-lea:
Podobie: Cântând cele de sus…

De zbuciumul cel lumesc aţi fugit şi la limanul cel lin v-aţi mutat, prin sângiurile muceniciei; şi cu ostenelile pustniciei v-aţi încununat. Pentru aceasta v-aţi şi arătat cu mucenicii şi cuvioşii împreună-locuitori.

ICOS

Mădularele cele de pe pământ omorându-vă, eu chinuirea cea de viaţă purtătoare, patima lui Hristos Dumnezeu aţi închipuit, întâi întru bună pustnicie, iar apoi iarăşi, întru lupta voastră mucenicească. Pentru aceasta aţi şi primit de la El îndoite cununi pe capetele voastre, părinţilor, gătindu-vă cort ceresc şi loc veşnic; unde acum, bucurându-vă, sunteţi văzuţi, împreună-locuitori cu mucenicii şi cuvioşii.

SINAXAR

În această lună, în ziua a treisprezecea, pomenirea sfinţilor mucenici Ermil şi Stratonic. Aceşti doi sfinţi mucenici au trăit pe vremea împăratului Liciniu. Sfântul Ermil era diacon şi, mărturisind înaintea împăratului numele lui Hristos, mai întâi a fost bătut cu toiege de aramă peste faţă. Şi cu toate că era plin de răni, el îndemna pe prietenul său Stratonic să nu se spăimânteze şi să-şi ţină firea, căci atunci când Ermil era bătut cu toiege, Stratonic plângea de mila lui. Atunci au priceput călăii că şi el este de un gând şi de o voinţă cu Ermil. Deci, fiind întrebat de împărat, a mărturisit că este creştin. Atunci, bătându-l şi pe el, l-au aruncat împreună cu Ermil, în apa Istrului, adică în Dunăre, unde amândoi au primit fericit sfârşit.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Iacob cel din Nisibe, în Mesopotamia. Cuviosul Iacob s-a născut şi a crescut în marea cetate a Nisibei. Şi iubind viaţa cea paşnică şi liniştită s-a retras în munţi şi s-a supus vitejeşte lipsurilor pustiului, vara fiind ars de soare, iarna chinuit de ger şi de îngheţ. Hrana lui erau ierburile sălbatice, băutura apa, cu măsuri, iar haina, un biet acoperământ. În timp ce îşi secătuia trupul în acest chip, dobândea multă hrană duhovnicească pentru suflet. De aici îi venea îndrăzneala către Dumnezeu şi puterea de a vedea cele viitoare; iar din harul Duhului Sfânt a primit puterea de a face minuni. Trecând odată pe o cărare, a văzut câteva femei stând fără ruşine lângă un izvor. El a făcut ca izvorul să sece, iar femeilor le-a albit părul capului. Rugat fiind, a făcut ca apa să izvorască iarăşi, însă pe femei le-a lăsat cu capul înălbit. Pe un judecător persan, care făcuse o judecată nedreaptă, l-a îngrozit. Căci aflându-se acolo o piatră mare, sfântul a blestemat-o de s-a zdrobit, aşa că a îngrozit pe cel ce erau de faţă. Şi temându-se judecătorul a înnoit judecata şi a dat hotărâre dreaptă. Nişte scamatori, lăsând să se creadă că unul din ei este mort, au cerut ajutor de la fericitul Iacob, care trecea pe acolo. Fericitul a dat cu adevărat morţii pe cel prefăcut mort; dar după aceasta iarăşi l-a înviat. Când era episcop în patria sa Nisibe, a fost de faţă şi el la sinodul de la Niceea, unde necuratul Arie a fost anatematizat. Acesta după ce a fost caterisit, vrând prin viclenie să intre în biserică şi să slujească, a murit, datorită rugăciunilor lui Iacob, vărsându-şi intestinele. Când Sapor, împăratul perşilor, a venit şi a înconjurat Nisibe cu multe meşteşugiri, şi se gătea să intre în cetate, sfântul numai s-a arătat, iar perşii au fost puşi pe fugă, căci un nor de muşte şi de ţânţari războindu-se cu ei, le-a înţepat caii şi elefanţii, de au rupt legăturile şi s-au împrăştiat. Iar împăratul, cuprins de nedumerire, s-a întors în ţara lui, fără nici un câştig. Făcând aceste minuni şi ajungând la adânci bătrâneţi, fericitul Iacob a încetat din viaţă.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Atanasie, care, fiind bătut cu toiege, s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Pahomie şi Papirin, care în râu s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea târnosirii Mănăstirii proorocului Ilie, din Valea Adâncă.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Maxim Cavsocalivitul, care a sihăstrit în Sfântul Munte al Athosului, la anul 1320, şi care în pace s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Canonul mucenicilor

Cântarea a 7-a:

Irmos: Tinerii evrei în cuptor…

Limba ta cea picurătoare de miere se aude din gura ta, liniştind amărăciunea mâhnirii lui Stratonic, cel împreună-luptător cu tine, Ermil, care striga: Dumnezeule, bine eşti cuvântat în veci. Toiag puternic având crucea cea mântuitoare, viteazule mucenice, şi răbdând toiege, cu osârdie cânţi: bine eşti cuvântat, Doamne Dumnezeule, în veci. Cel ce a mântuit, în chip minunat, din pântecele chitului pe proorocul cel ţinut într-însul, Acela mântuieşte, după moarte, din apele râurilor, moaştele cele purtătoare de biruinţă ale voastre, cei ce aţi câştigat răsplată în lupte.

A Născătoarei:

Ca să dezlegi blestemul Evei te-ai sălăşluit în pântecele cel fără prihană, Hristoase, făcând să ţâşnească izvoare de binecuvântare celor ce strigă: binecuvântat este rodul pântecelui tău, Preacurată.

Canonul cuvioşilor

Irmos: Tinerii cei din Avraam…

Fiind străluciţi cu strălucirile înfrânării şi luminaţi cu sfinţitele lupte, mucenicilor, preamărit v-aţi mutat către Strălucirea cea neapusă şi fii ai zilei v-aţi făcut. Înstrăinându-vă de bunăvoie de dulceţile cele din lume, în chip minunat v-aţi unit cu Cel ce S-a arătat oamenilor în trup, moştenind bunătăţile cele veşnice şi nepieritoare, cuvioşilor.

Slavă…

Dumnezeiescul Pavel şi Ioan, Teodul şi Nil şi după ei toţi cei ce au murit şi au vieţuit în chip preamărit, pustnici şi lăudaţi mucenici, să fie fericiţi.

Şi acum…, a Născătoarei:

Pe tine ceea ce ai purtat cu adevărat în pântece Mana vieţii, te-a preînchipuit în chip vădit de demult năstrapa cea purtătoare de mană. Bine eşti cuvântată tu între femei, Preacurată Stapână.

Canonul mucenicilor

Cântarea a 8-a:

Irmos: De şapte ori cuptorul…

Vrednicule de laudă, Ermil, rabzi cu bărbăţie să fii bătut şi cu sabia cumplit lovit şi de mulţimea necazurilor înconjurat; iar lui Stratonic te-ai făcut povăţuitor, în luptele pentru dreapta cinstire de Dumnezeu, cu care şi strigai: preoţi binecuvântaţi, popoare preaînăltaţi pe Hristos în veci. Cei cu cugetul neplecat şi viteji în luptă şi vrednici de darurile cele cereşti, pietrele cele nestemate, turnurile de apărare a credincioşilor, când li s-a poruncit să se închine pietrelor, nu le-au dat cinstire. Iar lui Dumnezeu, Stăpânului tuturor, strigau: popoare preaînălţaţi-L întru toţi vecii. Sfâşiind cu gheare de fier coastele tale tiranul, şi cu săbiile lovindu-te fără de milă, nu ţi-ai abătut gândul ce era întărit cu dragostea cea dumnezeiască şi cugeta la frumuseţea Izbăvitorului. Căruia acum, fără teamă, cu îndrăzneală strigi: popoare preaînălţaţi-L întru toţi vecii.

A Născătoarei:

Cel ce este în toate desăvârşit şi cu firea neapropiat, S-a arătat mie apropiat, îmbrăcându-Se cu trup, din tine, ceea ce nu ştii de nuntă. Pe Acela cu sârguinţă roagă-L să risipească sarcina fărădelegilor mele şi să mă mântuiască pe mine, cel ce cânt: preoţi binecuvântaţi, popoare preaînălţaţi pe Hristos în veci.

Canonul cuvioşilor

Irmos: Mâinile întinzându-şi Daniil…

Ceata cea măreaţă a cuvioşilor, împodobită cu fapte bune sihăstreşti, arată astăzi pe toţi dănţuitori dumnezeieşti, lăudând şi cântând lui Hristos: binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul. Înjunghiaţi aţi fost ca nişte miei, tăiaţi în bucăţi de săbiile barbarilor, şi v-aţi adus jertfă desăvârşită Cuvântului, Care S-a jertfit, şi v-aţi sălăşluit în corturile celor întâi-născuţi, cântând: lăudaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.

Binecuvântam pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Goi fiind de toată dulceaţa, cuvioşilor părinţi, aţi dezbrăcat pe vrăjmaşul cel rău, care a înşelat pe strămoşi; şi ca nişte luptători, primind veşmânt sfinţit, l-aţi îmbrăcat cu ruşine, înţelepţilor.

Şi acum…, a Născătoarei:

Iarăşi se deschide prin tine raiul cel dintâi, de Dumnezeu dăruită Fecioară, şi se duce înăuntru omul cel osândit întâi şi se îndumnezeieşte cu adevărat frământătura oamenilor, celor ce strigă: toate lucrurile pe Domnul lăudaţi-L.

Irmosul:

Să lăudam, bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi prea-înălţându-L întru toţi vecii. Mâinile întinzându-şi Daniil în groapă a încleştat gurile leilor, cele deschise; şi puterea focului au stins, încingâdu-se cu fapta bună, tinerii cei iubitori de dreapta credinţă, strigând: binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.

Canonul mucenicilor

Cântarea a 9-a:

Irmos: Spăimântatu-s-a tot auzul…

Trecând noianul chinurilor cu vetreala lui Hristos, mucenicilor, aţi ajuns la limanul odihnei, unde sunt cetele mucenicilor şi adunarea drepţilor; acolo este lumina cea neapusă şi bucuria celor ce prăznuiesc în duh. Cei luminaţi de strălucirea dumnezeiască, vitejii mucenici ai adevărului, trecând întunericul cel adânc al chinurilor, au plecat către Soarele cel neapus, Care a strălucit mai înainte de luceafăr; iar acum luminează sufletele noastre lumina mântuirii. Astăzi Biserica lui Hristos săvârşind sfântă pomenirea nevoinţei voastre, preafericiţilor, prăznuieşte sărbătoare de veselie şi purtătoare de lumină, slăvind pe Dumnezeu, Cel ce v-a dat vouă cununi şi mărindu-vă pe voi ca pe nişte robi. Ridicaţi aţi fost cu adevărat, sfinţilor, către strălucita înălţime a muceniciei şi aţi ajuns la capătul doririi voastre, cu adevărat fericiţilor, luând împărăţia lui Dumnezeu cea netulburată, mucenice Stratonic, împreună cu Ermil cel înţelept şi de Dumnezeu înţelepţit.

A Născătoarei:

Îndură-Te de mine, Mântuitorule, Cel ce Te-ai născut şi ai păzit, după naştere, nestricată pe ceea ce Te-a născut, când vei şedea să judeci faptele mele, trecând cu vederea nelegiuirile şi păcatele mele, că Cel ce eşti fără de păcat, ca un Dumnezeu milostiv şi iubitor de oameni.

Canonul cuvioşilor

Irmos: Hristos, piatra cea netăiată…

Veniţi să mărim cu glas mare, prin grăiri sfinţite, pe cuvioşii părinţi, care au vieţuit cu credinţă în Rait şi în Sinai şi în chip cucernic s-au nevoit. Cât sunt de lăudate chinurile voastre cele sihăstreşti, ostenitorilor în lupte; cât de peste măsură de mari sunt luptele prin care aţi biruit pe înşelătorul. Cât de minunată este nevoinţa prin care, după lege, v-aţi încununat. Trupul şi sufletul v-aţi închinat Domnului, după cuviinţă, şi sfinţindu-vă cu sudorile înfrânării, aţi uscat cu curgerile sângiurilor marea răutăţii barbarilor.

Slavă…

Pomenirea voastră cea de Dumnezeu luminată, strălucind cu răsăriturile ostenelilor voastre cele pentru Hristos, fericiţilor, luminează cugetele tuturor cu harul dumnezeiescului Duh, Care lucrează toate.

Şi acum…., a Născătoarei:

Se spăimântează heruvimii de Cuvântul cel ce şade pe dânşii în chip de negrăit, văzându-L prunc ţinut în braţele tale cele de Maică, Preacurată Stăpână, ceea ce eşti mai presus decât toată zidirea.

Irmosul:

Hristos, piatra cea netăiată de mână, cea din capul unghiului, din tine, muntele cel netăiat, Fecioară, a fost tăiat, unind laolaltă firile cele deosebite. Pentru aceasta bucurându-ne, pe tine, Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

LUMINÂNDA

Podobie: Femei auziţi glas…

Cântând cu dragoste sfinţită prăznuire a lui Ermil, cugetătorul de Dumnezeu, şi al lui Stratonic, toţi lăudăm pe Hristos, Care S-a botezat astăzi de mâna lui Ioan în apele Iordanului, şi a preamărit pe aceştia împreună, ca pe ai Săi dumnezeieşti mucenici.

Slavă…, altă Luminânda.

Prin ostenelile sihăstriei în chip desăvârşit aţi ucis pe şarpele, începătorul răutăţii; iar la sfârşitul vostru aţi luat cununile muceniciei, cei ce sunteţi lauda părinţilor, şi mărirea mucenicilor, mulţimea cea pururea prăznuită a preasfinţilor părinţi din Rait şi Sinai.

Şi acum…, a Praznicului:

Ziua de astăzi s-a făcut zi de lumină neapusă, că Hristos, Adevărul, a venit acum de S-a arătat. Să-L lăudăm pe El cu cântări şi cu glasuri, după cuviinţă, ca pe Ziditorul şi Stăpânul. O, ce taină nouă ! Făcătorul lui Adam de bunăvoia Lui S-a arătat om.

LA STIHOAVNĂ
Se pun stihirile Praznicului, glasul al 6-lea:

Podobie: Îngereştile puteri…

Veniţi credincioşilor cu simţirea inimii să alergăm la râul Iordanului şi, văzând pe Hristos că Se botează cu trupul de la Ioan Înaintemergătorul, şi împreună cu dânsul teologhisind, să-I strigăm Lui: bine eşti cuvântat Cel ce Te-ai arătat, Dumnezeul nostru, slavă Ţie.

Stih: Marea a văzut şi a fugit; Iordanul s-a întors înapoi.

Acum toiagul lui Iesei a odrăslit chivotul cel dumnezeiesc şi de mană primitor, din care a ieşit Floarea vieţii cea nepieritoare. De Care spăimântându-se Iordanul şi cu mâna pipăindu-L Ioan, striga cu credinţă: bine eşti cuvântat Cel ce Te-ai arătat, Dumnezeul nostru, slavă Ţie.

Stih: Ce-ţi este ţie, mare, că ai fugit; şi ţie Iordane, că te-ai întors înapoi?

Puterilor cereşti aduceţi cântări, oamenilor psălmuiţi într-un glas şi vă bucuraţi! Că, iată, Stăpânul, strălucirea Tatălui, vine la apele Iordanului şi botezându-Se de rob, pe noi ne-a mântuit. Bine eşti cuvântat Cel ce Te-ai arătat, Dumnezeul nostru, slavă Ţie.

Slavă…, a cuvioşilor, glasul al 6-lea:

Fericiţi sunteţi, cuvioşilor şi mucenicilor ai lui Hristos Dumnezeu: cuvioşi, ca pentru dreptate aţi fost prigoniţi; şi mucenici, că sabia nu v-a despărţit pe voi de dragostea lui Hristos; bucuraţi-vă pentru aceasta, că plata voastră multă este în ceruri.

Şi acum…, a Praznicului, asemenea:
Alcătuire a lui Anatolie.

Astăzi făptura se luminează; astăzi se veselesc toate cele cereşti împreună cu cele pământeşti. Îngerii şi oamenii se amestecă laolaltă. Că unde este de faţă împăratul este şi buna rânduială. Deci să alergăm la Iordan, să vedem toţi pe Ioan, cum botează creştetul cel nefăcut de mână. Pentru aceasta cântând cântare apostolească, cu un glas să strigăm: arătatu-s-a harul lui Dumnezeu, cel mântuitor, tuturor oamenilor, luminând şi dând credincioşilor mare milă.

Şi cealaltă slujbă a Utreniei, după rânduială, şi otpustul.

LA LITURGHIE

La Fericiri se pun:
din Canonul al doilea al Praznicului,
Cântarea a 8-a pe 4 şi din Canonul mucenicilor,
Cântarea a 6-a pe 4.

După Vohod şi tropare, Prochimenul şi stihul zilei.

Apostolul din Epistola a doua către Timotei (I, 1-2, 8-10):
Pavel, apostol al lui Hristos Iisus, prin voinţa lui Dumnezeu…
(caută vineri în săptămâna a 27-a după Rusalii).

Aliluia al zilei.

Evanghelia de la Luca (XX, 1-8):
În vremea aceea, când învăţa Iisus poporul în Templu…
(caută miercuri în săptămâna a 28-a după Rusalii).

CHINONICUL
Praznicului: Arătatu-s-a darul lui Dumnezeu cel mântuitor tuturor oamenilor. Aliluia.

CHINONICUL
Sfinţilor: Bucuraţi-vă drepţilor întru Domnul; celor drepţi se cuvine laudă.

Sursa: Mineiul (lunile ianuarie-iulie), Ed. Reîntregirea, Alba Iulia, 2001

via http://www.sfintiromani.ro

Categories: Pagini de Sinaxar Tags:

%d bloggers like this: