Acasă > Pagini de Sinaxar > 17 august: Sfântul Cuvios Alipie, iconarul de la Pecerska

17 august: Sfântul Cuvios Alipie, iconarul de la Pecerska

Sfântul Cuvios Alipie, iconarul de la Pecerska

 

Sfântul Alipie este unul din primii și cei mai buni iconografi din Rusia. A fost ucenicul Sfântului Nicon (23 martie), și a avut din tinerețe o viață de ascet la Lavra Peșterilor din Kiev (Lavra Pecerska). A studiat iconografia de la maeștrii greci, iar din anul 1083 a înfrumusețat Biserica Lavrei, cu hramul Adormirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.

În cazul în care afla că icoanele din unele biserici deveneau deteriorate, el le lua și le restaura fără plată. Iar când cineva insista să-i dea o remuneraţie, o împărţea astfel: o treime la săraci, o treime pentru materialele necesare pentru pictură, şi o treime pentru nevoile mănăstirii unde se afla în ascultare.

Sfântul Alipie nu a fost renumit, și a pictat icoane doar pentru a sluji lui Dumnezeu. A fost hirotonit ieromonah, și a fost cunoscut pentru minuni chiar din timpul vieții sale. Sfântul a vindecat un bărbat din Kiev de lepră și degradarea trupului, prin ungerea rănilor bolnavului cu vopselele ce le folosea pentru a picta icoane. Multe dintre icoanele pictate de Alipie au ajuns făcătoare de minuni și uneori, îngerii îl ajutau în misiunea sfântă a pictării icoanelor.

Un  anume om din Kiev, care a construit o biserică, a dat unor doi călugări un comision și blaturi pentru șapte icoane pictate de Sfântul Alipie. Călugării au folosit banii în scopuri personale și nu au spus nimic sfântului despre aceasta. După ce a așteptat o lungă perioadă de timp finalizarea lucrării, omul a mers la egumen să se plângă cu privire la Sfântul Alipie. Abia atunci au descoperit că acestuia nu i s-a spus de comision. Când au adus blaturile oferite de client, au descoperit șapte icoane deosebit de frumoase deja pictate pe ele.

Când biserica a fost mistuită de flăcări, icoanele au rămas nevătămate. Una dintre aceste icoane (Adormirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu), cunoscută sub numele de Icoana „Vladimir-Rostov” (15 august), a fost luată de Marele Cneaz Vladimir Monomahul (1113-1125), și așezată într-o biserică ctitorită de el la Rostov.

Altă dată, când Sfântul Alipie, zăcea aproape mort un înger a pictat o icoană a Adormirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu în locul său. La 17 august 1114, un înger a venit pentru a primi sufletul Sfântului Alipie și a fost înmormântat în peştera cuviosului Antonie, lângă ceilalţi părinţi adormiţi. Mâna dreaptă a Sfântului a rămas înţepenită, după moarte, în semnul crucii: primele trei degete poziționate împreună, iar ultimile două strânse în palmă. Se pare că a murit în timp ce se însemna cu semnul Sfintei Cruci.

Una din Icoanele pictate de Sfântul Alipie, se păstrează din timpul Sfinților Antonie și Teodosie de la Lavra Peșterilor, și este acum așezată în Galeria de Stat Tretyakov. Aceasta este Icoana Maicii Domnului din Sven, sărbătorită pe 3 mai și 17 august.

O icoană pictată în secolul XX din Biserica Mănăstirii Adormirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu – Pskov, îl înfățișează pe Sfântul Alipie ținând în mână o copie a Icoanei Maicii Domnului „Bucuria tuturor celor necăjiți” (25 Ianuarie și 9 Octombrie).

 

traducere şi adaptare: Mihai-Alex Olteanu pentru doxologia.ro
sursa: http://oca.org via doxologia.ro

Categories: Pagini de Sinaxar Tags:
  1. Nici un comentariu momentan.
  1. Nici un trackbacks momentan.