Acasă > ORTODOXIE, Pagini de Sinaxar > 19 octombrie: Cuvioasa Frideswida de la Oxford

19 octombrie: Cuvioasa Frideswida de la Oxford

Cuvioasa Frideswida de la Oxford

În urmă cu mai mulți ani, un tânăr student de la Oxford se simțea depășit de situație: șezând în bibliotecă și având în față teancuri întregi de cărți, a închis ochii și a început să se roage. Când a deschis ochii, privirea i-a căzut mai întâi pe inscripția în limba latină de pe tavanul bibliotecii, moto-ul Universității: Dominus Illuminatio Mea („Domnul este luminarea mea”). Fără să mai stea pe gânduri, s-a ridicat de pe scaun, a returnat cărțile, a ieșit din bibliotecă, s-a urcat pe bicicletă și a plecat înspre Binsey.

Acolo, la două mile de centrul Oxfordului se află o mică biserică medievală și o fântână. Această oază de pace este Biserica Sfintei Frideswida, protectoarea Oxfordului.

Viața Sfintei a fost scrisă în anul 1125, pe baza tradițiilor existente. Astfel, Sfânta Frideswide s-a născut în anul 680, tatăl ei, Didan, fiind conducătorul regiunii Oxford. Mama ei, Saethrith, a încredințat-o pe fiică spre creștere unei femei foarte evlavioase, Ethelgith. De foarte devreme, Sfânta Frideswida a arătat înclinare spre monahism. Zicala ei preferată era „Fără Dumnezeu nu este nimic”. Tânără fiind, a fost curtată de prințul Merciei, Ethelgar, care era păgân. Pentru a scăpa de căsătoria cu Ethelgar, împreună cu două tovarășe a fugit de la castel în pădurile de la Binsey, iar apoi în josul Tamisei, adăpostindu-se vreme de trei ani într-un adăpost de porci părăsit. Totuși, până la urmă a fost găsită de Ethelgar, dar acesta, stăpânit fiind de porniri trupești a fost lovit de orbire. Pocăindu-se, însă, pentru rugăciunile Sfintei Frideswida și-a recăpătat vederea și a lăsat-o pe Sfântă să-și urmeze în pace chemarea monahicească.

Pe locul în care astăzi se găsește Catedrala Mântuitorului din Oxford, Sfânta a ctitorit două schituri dedicate Maicii Domnului. Pentru a se bucura de singurătate, însă, Sfânta Frideswida s-a întors la refugiul ei și a construit o chilie în pădurea de lângă Binsey, trăind în rugăciune. Izvorul care există astăzi acolo a apărut în urma rugăciunii Sfintei de a avea apă de băut. După câteva veacuri, știm că pe locul chiliei ei se găsea o mănăstire de maici, iar izvorul devenise o cunoscută fântână cu aghiasmă, locul ajungând să fie cunoscut sub numele de Godstow. În acel loc Sfânta Frideswida s-a mutat la Domnul în anul 735, moaștele ei primind închinare deosebită mai ales la prăznuirea adormirii ei, pe 19 octombrie.

La începuturile secolului al XI-lea, mănăstirea Sfintei avea să fie prădată de danezi, fiind reconstruită abia după Schismă, ca mănăstire romano-catolică. Moaștele ei, însă, s-au păstrat și au primit cinstire până în anul 1538, atunci când mănăstirea a fost distrusă de „reformatori”. Câțiva ani mai târziu, în 1546, mănăstirea a fost reconstruită, dar sfintele moaște au fost profanate de un calvinist fanatic în anul 1558, care i-a amestecat osemintele cu acelea ale răposatei amante a profesorului de Teologie din acea vreme de la Universitate.

 Mormântul Sfintei Frideswida din Catedrala lui Hristos din Oxford.

Mormântul Sfintei Frideswida din Catedrala lui Hristos din Oxford.

Astăzi, moaștele Cuvioasei Frideswida se găsesc tot întru necinste, amestecate cu rămășițele acelei femei, într-un mormânt comun din Catedrala Mântuitorului din Oxford, iar situația nu pare să deranjeze pe nimeni. Foarte puțini sunt cei care intră în catedrală în calitate de pelerini, cerând rugăciunile Cuvioasei Frideswida.

Cât au decăzut mințile luminate ale cetății, cât de puțin le pasă de sfințenie în setea lor de cunoaștere abstractă! Studiază în van, fără să învețe! Precum prințul din Viața Cuvioasei Frideswida, caută ceea ce nu pot avea, orbiți fiind de lipsa credinței, nemaifiind în stare să priceapă inscripția Dominus Illuminatio Mea. Și din tot acest popor de 60 de milioane de oameni, puțini sunt cei care cred și caută să trăiască după cuvintele Cuvioasei: „Fără Dumnezeu nu este nimic”.

Iar în privința tânărului student care a fugit din calea vanităților spre sfințenia Cuvioasei Frideswida, în pădurea de lângă Binsey, a rămas cu duhul acolo, un pelerin ce se străduiește să trăiască „întru cele ale lui Dumnezeu”.

Dumnezeu este Lumină. Fie ca El să vă fie și vouă Lumină, amin.

Cuvioasă Maică Frideswida, roagă-te pentru noi!

Sursa: pemptousia.ro

Categories: ORTODOXIE, Pagini de Sinaxar Tags:
  1. Nici un comentariu momentan.
  1. Nici un trackbacks momentan.