Acasă > Canoane de rugăciune, Cântările Ortodoxiei, in English, στην ελληνική γλώσσα > 20 februarie: SFÂNTUL LEON, EPISCOPUL CATANIEI (Viaţa, Canonul)

20 februarie: SFÂNTUL LEON, EPISCOPUL CATANIEI (Viaţa, Canonul)

Troparul Sf. Leon, Episcopul Cataniei

(20 Februarie)

Acest de Dumnezeu ales luminător al Bisericii şi împlinitor al dumnezeieştilor porunci, rîvnitorul apostolilor, purtătorul de grijă al săracilor şi minunatul lucrător de prea mari minuni, s-a născut în mitropolia Ravenei, din părinţi de neam bun; iar la suflet era mult mai de neam, pentru covîrşitoarea lui faptă bună, pentru vieţuirea cea vrednică de laudă; căci nu numai după ce a luat arhieria, ci şi mai înainte săvîrşea fapte bune de Dumnezeu insuflatul, avînd grija lucrurilor bisericeşti şi ocîrmuirea, ca un econom credincios şi înţelept slujind tuturor celor împreună robi şi împărţind măsuri din grîul stăpînesc.

Deci, după ce a murit Savin, cel ce fusese mai înainte arhiereu, pentru minunata lui petrecere, s-a adunat toată mulţimea mitropoliei Catanei, din dumnezeiască voinţă şi au ales toţi pe Leon. Care, după numire, avea şi vitejie de suflet şi dădea război cu bărbăţie împotriva lupilor celor gîndiţi, apoi se nevoia cu privegheri, cu rugăciuni şi cu alte fapte bune, ca să păzească oile nevătămate de eretici şi de diavoli, mustrînd în fiecare zi şi răsturnînd reaua slăvire a deşartei glăsuiri şi vădind basmele păgînilor, ca un prea înţelept, iar către credincioşi era foarte milostiv şi îndurat, dînd multe milostenii cel ce-l urma pe Hristos.

Sfîntul Leon strălucea înaintea tuturor ca un luminător prea luminos, purtînd de grija sufletelor şi de sărmani îngrijindu-se, fiind hrănitor al săracilor şi al celor strîmtoraţi sprijinitor preasîrguitor. Şi, pe scurt, pe toţi lipsiţii şi scăpătaţii îi primea şi îi ajuta cu dare bogată. Apoi se făcea tuturor toate, după cum zicea marele apostol, ca să-i mîntuiască pe cît ar fi cu putinţă. Şi avea rîvnă multă la dumnezeiasca credinţă ca un alt Ilie. După aceea, se nevoia să şteargă păgînismul cu totul, căci erau încă unii ce se închinau idolilor ca nişte necunoscători. Drept aceea, nu numai cu cuvinte îi învăţa, ci şi cu lucruri şi cu minuni, ca să cunoască slăbiciunea şi neputinţa deşerţilor zei şi puterea cea covîrşitoare a adevăratului Dumnezeu. Într-o zi s-a dus cu mulţi oameni la un loc, unde aveau elinii un idol din vremea lui Deciu şi nebunii îl socoteau Dumnezeu. Dar preaînţeleptul Leon a făcut acolo rugăciune cu lacrimi, către Stăpînul Hristos, să-l surpe ca un Atotputernic; şi îndată, o! minune, a căzut la pămînt şi s-a zdrobit necuratul idol. În acel loc s-a aflat în ceasul acela o cruce preaminunată, iar cei de faţă, văzînd o înfricoşată minune ca aceasta, s-au spăimîntat. Deci a zidit acolo o biserică a sfinţilor 40 de mucenici şi nu numai această biserică, ci şi o alta prea frumoasă şi vestită a zidit cuviosul, în numele Sfintei fecioare Muceniţe Lucia, care a mărturisit acolo, în Catana. În această biserică se află acum întru tot cinstitele şi sfintele moaşte ale acestui minunat Leon; şi iese dintr-însele ca un izvor de-a pururea curgător, mirositor, de toate relele izbăvitor, de patimi curăţitor şi al diavolilor izgonitor. Căci multe minuni a săvîrşit de trei ori fericitul în viaţă, ba şi mai multe a săvîrşit după moarte şi săvîrşeşte în fiecare zi pînă astăzi; şi tămăduieşte toată neputinţa celor ce-l cheamă cu credinţă. Pe toate nu le scriem una cîte una, pentru scurtare, ci numai o lucrare de minuni să o povestim, pe care a săvîrşit-o încă trăind, pentru care veţi înţelege cîtă îndrăznire avea către Hristos, de Dumnezeu insuflatul.

Se afla acolo un vrăjitor, în ostrovul Siciliei, care făcea cu ajutorul diavolului semne şi minuni şi se numea Eleodor, care a întrecut pe Iani, pe Iamvri şi pe Simon, fiindcă avea într-însul toată lucrarea diavolească. Acesta era fiu al unei creştine de neam, cu numele Varvara şi se socotea a fi creştin; însă era de copil semeţ şi mîndru şi poftea să fie eparh al cetăţii, ca să facă fără de ruşine voile sale cele rele. Dar nu era voia lui Dumnezeu să ia o vrednicie ca aceasta preaînaltă, el care era nevrednic.

Deci, a luat altă îndrăzneală întru tot necuratul, adică a aflat un iudeu vestit în vrăji şi în farmece, cu care s-a împrietenit şi l-a rugat să-i ajute să ia vrednicia cea dorită. Iar acela i-a dat o scrisoare, zicînd astfel: „Du-te în miezul nopţii la mormintele boierilor şi te suie deasupra unui stîlp şi acolo va veni un om înfricoşat la vedere, dar să nu te temi. Şi dacă îţi va zice să te cobori, să nu-l asculţi pînă nu-ţi va făgădui să-ţi facă toate voile tale”. Atunci, urîtul Eleodor s-a dus în locul acela, bucurîndu-se şi aruncînd în văzduh hîrtia, a văzut pe diavol călare pe un cerc şi i-a zis: „Ce-ţi trebuie de la mine?” Iar el a răspuns: „Voiesc să-mi faci tot ce doresc”. Iar el a răspuns: „Dacă primeşti să te lepezi de Hristos, orice-mi vei cere îţi voi face degrab!”

Atunci ticălosul s-a lepădat de Hristos şi s-a rînduit împreună cu satana, care i-a dat pe diavolul cel mai puternic în răutate şi prea viclean, ce se numea Gaspar, căruia i-a poruncit să stea lîngă dînsul şi să i se supună totdeauna ca să săvîrşească şi să împlinească toate poruncile lui. Acestea poruncind, boierul întunericului s-a făcut nevăzut ca un potrivnic al lui Dumnezeu. Iar înşelătorul şi lepădatul de Dumnezeu, Eleodor, a rămas bucurîndu-se, necunoscînd ticălosul pierderea sufletului şi a trupului său. Că n-a muncit numai sufletul lui veşnic, ci prin dreapta judecată a lui Dumnezeu şi de viaţa aceasta s-a lipsit, făcîndu-se mistuire focului, ca un moştenitor al muncii celei veşnice, după cum vom istorisi mai jos. Că acest om lepădat de Hristos, nepunînd în mintea sa nebiruirea dumnezeieştii puteri, s-a apucat să facă rău celor dreptcredincioşi, el, păgînul şi necuratul, măiestrind în fiecare zi împotriva lor, încît pe toţi i-a tulburat cu năluciri şi cu farmece, blestematul. Şi nu numai în mitropolia Catanei, ci şi prin alte părţi, cetăţi şi oraşe ale Siciliei umblînd, tulbura cu vrăjile sale pe toţi. Deci, ascultaţi puţine din multele lui vrăji, ca să înţelegeţi facerile lui de rău.

Aflîndu-se într-o zi în tîrgul cetăţii, treceau nişte femei care mergeau la trebuinţa lor şi el, prea îndrăzneţul, a făcut cu vrăjile sale să curgă rîu prin mijlocul tîrgului; iar femeile, ca să nu se ude, îşi ridicau hainele în sus cît puteau, iar oamenii rîdeau. Şi nu numai aceasta, ci şi pietrele şi lemnele le prefăcea în aur. Iar dacă l-ar fi cumpărat cineva, se făceau iarăşi în piatră sau lemn, spre paguba cumpărătorului. Şi nu numai aceasta săvîrşea maestrul Eleodor; ci pe fiicele boierilor celor vestiţi şi slăviţi le fermeca şi le îndemna spre satanicească îndrăgostire şi se lăsau pe ferestre, ca să se întîlnească cu cei îndrăgostiţi de dînsele. De aceea, cetăţenii s-au dus şi l-au pîrît la eparh, ca să-l pedepsească precum se cuvenea. Iar el a trimis oameni să i-l aducă şi, ducîndu-se în casa lui şi în tot locul, dar căutîndu-l nu-l găsiră. Pentru aceea, fiind silit, eparhul Luchie a scris către Constantin, nepotul lui Ieraclie, care era pe atunci stăpînitor al grecilor, povestind în scrisoare toate răutăţile şi măiestriile lui Eleodor, cum am spus mai sus şi cum au făcut mulţi creştini de au crezut în idoli şi înfricoşa toată cetatea că o va arde cu focul Etnei, prin vrăjile sale.

Împăratul a trimis un bărbat vrednic din suita sa, cu numele Iraclid, pe care-l avusese protoconsul, şi i-a poruncit să meargă în Sicilia, ca să-l aducă legat pe Eleodor cel vrednic de moarte. Deci, ducîndu-se Iraclid, cînd a ajuns la ostrov, s-a aflat acolo la mal şi Eleodor şi i-a urat, zicînd: „Eu sînt acela pe care-l căutaţi, iată vin de voie, după porunca împărătească. Deci nu mă legaţi ca pe un osîndit; că dacă n-aş fi voit să viu, aş fi fugit şi nu m-aţi fi aflat”. Acestea auzindu-le, Iraclid s-a minunat şi vrăjitorul i-a spus: „Nu vă îngrijiţi de lucruri care sînt de prisos, că eu vă duc pe voi într-o zi la Bizanţ”. Iar ei, auzind acestea, s-au spăimîntat, ştiind că au făcut 30 de zile pînă au ajuns în Sicilia. Şi după ce au cumpărat ceea ce au voit, i-au poruncit să intre în corabie şi să plece. Iar vrăjitorul i-a dus pe dînşii la o baie şi le-a zis să intre într-însa ca să se scalde, dar să nu-şi facă cruce şi nici să pomenească numele lui Hristos. Iar ei au intrat şi, îndată spălîndu-se, s-au aflat în baia cea împărătească a Constantinopolului şi s-au spăimîntat de o minune înfricoşată ca aceasta şi, ieşind din baie, şi-au găsit afară hainele lor.

Deci, mergînd în palatele cele împărăteşti, au povestit stăpîni-torului toate cele întîmplate, care s-a minunat de covîrşitoarea păgînătate a vrăjitorului. Nevorbind împăratul cu dînsul nicidecum, a poruncit să-i taie capul numaidecît, iar el a cerut să-i dea apă să bea şi, aducîndu-i-se un pahar cu apă, s-a făcut că-l bea şi intrînd în pahar s-a făcut nevăzut, zicînd: „Rămîi sănătos o! împărate, de data asta, că eu mă duc în cetatea Catanei şi acolo să mă cauţi”. Spăimîntîndu-se împăratul de aceasta, nu se dumirea şi nu ştia ce să facă. Însă a trimis iarăşi pe Iraclid la cetatea Catanei, ca să-l aducă legat ca pe un osîndit. Şi mergînd, l-a găsit iarăşi la malul mării şi i-a heretisit pe ei. Deci vrînd ei să-l lege, le-a zis să nu se ispitească fără folos. Şi le-a făgăduit că-i va duce iarăşi într-o zi la Bizanţ. Şi însemnînd marea cu un toiag de dafin, pe care îl ţinea în mîini, a făcut un caic şi le-a zis să intre într-însul fără de frică şi să-şi pună şi merindea lor; iar ei au intrat cu Iraclid mai pe urmă şi într-o zi au ajuns în Bizanţ, iar caicul acela, fiindcă era nălucire diavolească, s-a făcut nevăzut, însă ei s-au aflat pe pămînt cu toată sinodia lor şi se minunau.

Deci s-a auzit vestea în toată cetatea că iarăşi a venit Eleodor şi toţi alergau să-l vadă. Apoi, trecînd pe lîngă casa lui Iraclid, s-a plecat pe fereastră femeia lui Iraclid, cu numele Ethalia, să-i vadă. Şi, văzînd pe Eleodor, a scuipat asupra lor, zicînd: „Ia vedeţi, oameni buni, pentru ce fel de lucru s-a dus de două ori în Sicilia bărbatul meu şi s-a primejduit”. Însă Eleodor s-a mîniat şi a zis către dînsa: „Eu te voi face în toată cetatea de rîs”. Deci cu cuvîntul semeţul a făcut de a urmat şi lucrul; căci a pierit focul şi nu se afla nicăieri fără numai în trupul Ethaliei. Pentru aceea, oamenii neavînd foc cu care să se slujească, au scos-o cu sila în mijlocul cetăţii şi îşi lua foc fiecare de la trupul ei. Deci împăraţii au condamnat pe Eleodor să moară de foame. Iar el, a făcut să fie foamete şi lipsă mare pretutindeni, încît nu se mai aflau bucate de mîncare. De aceea împăratul a poruncit să-i taie capul în temniţă, unde era închis. Dar cum şi-a ridicat gealatul mîna ca să-i taie capul, s-au arătat două cercuri pe umerii lui care au sărit sus, la acoperiş şi l-au desfăcut iar pe acolo a fugit blestematul, zicînd: „Fii sănătos, împărate, şi te mîntuieşte; caută-mă pe mine iarăşi în Catana, ca şi mai înainte”. Deci s-a dus într-o clipă în Sicilia şi acolo făcea iarăşi semnele sale cele diavoleşti.

Într-una din zile făcîndu-se alergare de cai, Eleodor a găsit pe un nepot al fericitului Leon, care se numea Hrisis şi a zis către dînsul: „Pot să-ţi fac un cal aşa cum n-are nimeni mai bun”. Deci, cu cuvîntul s-a făcut şi lucrul prin nălucirea diavolului şi, încălecînd Hrisis pe cal, s-a făcut minunat în toată priveliştea şi toţi s-au spăimîntat; apoi, poruncind eparhul să-i aducă acel cal de mare preţ, calul s-a făcut nevăzut. Cuviosul Leon a povestit eparhului pricina; de aceea a închis în temniţă pe Eleodor ca pe un vrăjitor şi l-a condamnat la moarte. Scoţîndu-l gealaţii să-i taie capul, el le-a făgăduit trei litre de aur ca să-l elibereze şi, primind gealaţii, el a făcut prin nălucire o piatră ce se părea a fi de aur; şi aceia, luînd-o, l-au eliberat, zicînd către eparh că a fugit prin nălucire diavolească. Apoi, vrînd ei să împartă aurul, l-au găsit piatră ca mai înainte. Acestea şi altele făcea blestematul, pe care le lăsăm spre a nu lungi povestirea şi să nu întinăm auzurile voastre. Vom povesti numai ce fel de sfîrşit rău a avut el, precum i se cădea.

De multe ori îl sfătuia pe el preamilostivul păstor Leon, pentru bunătatea lui Hristos, şi-l ruga să înceteze faptele lui cele rele, ca să nu se muncească de trei ori ticălosul în focul cel veşnic, împreună cu diavolii, dar el n-a primit, ci făcea şi mai multe rele, socotind că sînt bîrfeli sfătuirile şi poruncile sfîntului. Adăugînd fărădelegi peste fărădelegi, a îndrăznit semeţul a intra şi în sfînta biserică, ca să ia în rîs preacuratele şi dumnezeieştile Taine. Căci într-o zi, cînd era un praznic mare şi sfîntul slujea Sfînta Liturghie, a intrat şi necuratul Eleodor, care juca cu picioarele fără de rînduială şi zicea bîrfeli şi hule spre rîs, încît se fălea că va face pe sfînt şi pe toţi ceilalţi să joace; dar n-a putut, căci dumnezeiasca putere a oprit relele lucrări ale diavolului.

Această obrăznicie a deşertului de minte îngreţoşînd pe slujitorul lui Dumnezeu Leon, a îngenuncheat şi s-a rugat lui Dumnezeu fierbinte să-i ajute ca să ruşineze măiestriile lui. După rugăciune a alergat afară din sfîntul altar, după ce s-a împărtăşit cu Sfinţele Taine, mai înainte de a se dezbrăca de sfintele veşminte şi a legat tare de grumaji, cu omoforul său, pe Eleodor, zicînd: „Domnul Dumnezeu, cel ce a gonit din cer pe tatăl tău, diavolul, să te certe ca să nu mai poţi lucra vrăjile tale, spre amăgirea şi pierzania multora”. Acestea zicînd, l-a tras pînă la locul celor osîndiţi, care se numea Ahilion, şi a poruncit mulţimii poporului să adune lemne multe şi să facă foc mare şi după ce mai înainte l-a silit a mărturisi toate faptele lui rele, l-a tras şi au intrat împreună în foc; şi a stat acolo pururea pomenitul, pînă cînd a ars Eleodor desăvîrşit şi s-a făcut cenuşă pierzătoare. Deci, cu osîndă dreaptă, nedreptul s-a ars în foc, ca un moştenitor al iadului, şi s-a dus în focul cel veşnic.

Dar, marele arhiereu şi făcătorul de minuni Leon nu numai că a ieşit din văpaie nevătămat, spre spaima celor ce îl vedeau, dar nici de sfinţitele lui veşminte nu a îndrăznit să se atingă focul, nici să le ardă sau măcar un fir de păr din sfinţitul şi preacinstitul său cap. Tot aşa de demult s-a făcut în Babilon o minune înfricoşată ca aceasta, pe vremea lui Nabucodonosor, cu trei sfinţi tineri, pe care, văzînd-o, cei de faţă s-au spăimîntat şi slăveau cu mare glas pe Domnul, Care făcea nişte minuni ca acestea ca să preamărească pe robul său. Vestea aceasta străbătînd în toate părţile, împăratul Constantinopolului a trimis la sfînt scrisori, prin care îl ruga să vină la dînsul să-l vadă şi să-l binecuvînteze, iar el s-a dus, ca să nu se arate neascultător poruncii împărăteşti. Acolo însuşi împăratul l-a cinstit cu evlavie şi cu cucernicie, văzîndu-i faţa cea încuviinţată a petrecerii îngereşti, darul Sfîntului Duh, strălucirea şi lucrarea semnelor celor negrăite; căci a săvîrşit acolo în împărăteasca cetate multe minuni, iar mai ales a pus cărbuni aprinşi şi tămîie în haina sa şi i-a tămîiat spre slava şi marea cuviinţă a lui Dumnezeu. Pentru aceea, văzînd o minune ca aceasta, s-au spăimîntat toţi şi cînd el a voit să se întoarcă la scaunul său, toţi l-au petrecut cu mare cinste şi evlavie, precum se cădea.

De viaţa acestui sfînt s-au minunat îngerii, iar diavolii s-au înfricoşat de puterea şi stăpînirea pe care i-a dat-o asupra lor Atotputernicul Dumnezeu. Apoi oamenii s-au înspăimîntat de covîrşitoarea smerenie şi sfinţenie, şi pentru vrednicia facerii de minuni încuviinţate Sfîntului Leon; iar ereticii s-au spăimîntat de glasul dogmelor lui celor drepte. Elinii au amuţit de înţelepciunea lui şi desăvîrşit s-au ruşinat. Ochii cei orbiţi s-au luminat, mîinile şi picioarele cele slăbănogite s-au vindecat, toată vătămarea şi boala trupului şi toate mădularele cele bolnave şi pătimaşe s-au tămăduit prin punerea mîinilor sale şi prin rugăciunile lui. Aceste şi alte minuni şi mai slăvite a săvîrşit Sfîntul Leon, nu numai cît a trăit întocmai ca un înger, dar şi după ducerea şi sfînta lui mutare de aici către Dumnezeu. Dar, mai ales, şi mai minunate pînă în ziua de astăzi lucrează minuni Atotputernicul Dumnezeu la mormîntul lui, ca să preamărească pe robul său, pe care nu se cuvine a le scrie, fiindcă trăiesc încă aceia care printr-însul s-au vindecat; numai una să povestim, pe care a săvîrşit-o în ziua mutării sale către Dumnezeu.

O femeie de neam bun, din cetatea Siracuzei, curgîndu-i sînge, a cheltuit toată averea ei la doctori, dar n-a dobîndit nici un folos. Mai pe urmă, luminîndu-se printr-o dumnezeiască descoperire, s-a dus la doctorul acesta fără de plată şi ajungînd la poarta cetăţii, care se numeşte Ariani, a auzit clopotele, care se trăgeau pentru mutarea Cuviosului. Grăbindu-se, a alergat acolo şi căzînd la sfintele lui moaşte cu lacrimi şi cu credinţă, a cerut vindecare. Pentru aceea, după credinţa ei, îndată a urmat şi împlinirea dorinţei, că i-a încetat curgerea sîngelui în chip minunat; şi dobîndindu-şi tămăduire, s-a întors la casa ei bucurîndu-se, şi a povestit minunile cele mari ale lui Dumnezeu, mărind pe adevăratul robul său.

Sfîntul Leon a adormit în 20 de zile ale lunii februarie, dîndu-şi fericitul şi fără de prihană sufletul său în mîinile lui Dumnezeu, iar cinstitul şi sfîntul lui trup l-au îngropat cu cinste în preafrumoasa biserică a sfintei muceniţe şi fecioare Lucia, pe care însuşi a zidit-o. Iar Domnul, Care slăveşte pe cei ce Îl slăvesc, a preamărit şi după moarte pe adevăratul Său rob; căci iese de-a pururea mir binemirositor din mormîntul său, care tămăduieşte toată boala celor ce vin la dînsul cu evlavie şi cu credinţă.

Dar, o! Leone, iubitorule şi moştenitorule al celor cereşti, care te-ai arătat leu cu adevărat şi ai nădăjduit ca un leu nebiruit! O! împărate, preastăpînitor al patimilor şi al vrăjmaşilor tirani, lucrătorule, care ai spăimîntat ceata ereticilor ca pe nişte vulpi viclene şi cu rîvnirea împărătească, de leu, ai gonit-o departe, iar pe poporul dreptcredincioşilor l-ai adunat şi l-ai întărit cu dogme tari şi învăţături preaînţelepte. Cel ce ai fost puternic în lucru şi în cuvînt şi ai strălucit în amîndouă, ca un soare, tuturor marginilor; cel ce cu semnele şi minunile cele mai mari ai covîrşit nu numai pe proorocii de demult, dar te-ai întrecut şi cu cei dintîi şi mai mari apostoli. O! păstorule ales de Dumnezeu, luminătorule aprins cu foc dumnezeiesc şi robule al lui Dumnezeu, următor de Hristos, pedepsitorule al celor fără de minte, pierzător al diavolilor şi rugător preafierbinte al celor ce nădăjduiesc la tine; primeşte cu dragoste şi milostivire ca un părinte iubitor de fii, aceste cereri care ţi se aduc cu multă dorinţă din minte şi din limbă neiscusită; dăruieşte credincioşilor pace, linişte, sănătate şi veşnică mîntuire a sufletelor şi tuturor celor ce săvîrşesc sfinţită pomenirea ta. Să nu încetezi a cere de la Dumnezeu ca să le dea cele ce sînt de folos, izgonire de patimi, izbăvire de ispite, însănătoşire de boli şi dobîndire a tuturor bunătăţilor; iar în veacul ce va să vie, să ne învrednicim împărăţiei cereşti şi fericirii celei veşnice, în Iisus Hristos, Domnul nostru, Căruia I se cuvine toată slava, stăpînirea, cinstea şi închinăciunea, împreună cu Tatăl şi cu Sfîntul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Canon de rugăciune către Sfântul Ierarh Leon, Episcopul Cataniei

Troparul Sfântului Ierarh Leon, Episcopul Cataniei, glasul al 4-lea:

Îndreptător credinţei şi chip blândeţelor, învăţător înfrânârii te-a arătat pe tine, turmei tale, adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai dobândit cu smerenia cele înalte şi cu sărăcia cele bogate; Părinte Ierarhe Leon, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

 

Cântarea 1, glasul al 8-lea.

Irmosul:

Apa trecând-o ca pe uscat şi din răutatea Egiptului scăpând israeliteanul, striga: Mântuitorului şi Dumnezeului nostru să-I cântăm.

Stih: Sfinte Părinte Leon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Făclie Dumnezeiască dobândindu-te pe tine Biserica lui Hristos, cu luminile faptelor tale bune şi ale minunilor tale, din destul se luminează, Înţeleptule Leon.

Stih: Sfinte Părinte Leon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Din copilărie te-ai dat pe tine însuţi Stăpânului tuturor şi cu omorârea dulceţilor trupeşti te-ai făcut jertfă vie, jertfindu-te fără de sânge, fericite.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Viaţa ta fiind luminată cu strălucirea faptelor bune şi cu fulgerele minunilor fiind înfrumuseţată, înaintea tuturor te-ai făcut vestit, de Dumnezeu purtătorule.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Locaş lui Dumnezeu te-ai făcut, Fecioară Preacurată, Celui Ce a locuit întru tine în chip mai presus de cuget, Născătoare de Dumnezeu şi a alungat înşelăciunea din sufletele oamenilor.

 

Cântarea a 3-a. Irmos: Doamne, Cel Ce ai făcut…

Stih: Sfinte Părinte Leon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Păzind nevătămate dogmele cele mântuitoare şi drept cinstitoare de Dumnezeu ale Ortodoxiei, ai păscut turma ta, părinte, în păşunile purtătoare de viaţă şi ai suit-o la Staulul cel Ceresc.

Stih: Sfinte Părinte Leon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Suindu-te la înălţimea faptelor bune, cuvioase, ai primit ungere sfinţită şi pe Cel Preaînalt înţelepţeşte L-ai lăudat, slujindu-I Lui cu harul, ca un înger, în Scaunul cel Preaînalt.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Suferind ispitiri pentru Hristos, cuvioase, te-ai împărtăşit de nemurire şi îndumnezeire; şi izvorând neîncetat mir, cu bună mireasmă, sfinţeşti pe cei ce se apropie de tine, cu credinţă.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ceea ce eşti Cleşte al Dumnezeiescului şi Dătătorului de lumină Cărbune şi Rug Nears de Focul Dumnezeirii, arde toate patimile care mă înfierbântă şi mă răpeşte din focul cel veşnic.

Irmosul:

Doamne, Cel Ce ai făcut cele de deasupra crugului ceresc şi ai zidit Biserica, Tu pe mine mă întăreşte, în dragostea Ta; că Tu eşti Marginea doririlor şi Întărirea credincioşilor, Unule Iubitorule de oameni.

 

Cântarea a 4-a.

Irmosul:

Auzit-am, Doamne, Taina iconomiei Tale, înţeles-am lucrurile Tale; şi am preaslăvit Dumnezeirea Ta.

Stih: Sfinte Părinte Leon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Lucrând cu osteneală ţarina cugetului tău, ai răsărit spic însutit de Dumnezeieşti fapte bune şi de tămăduiri, preafericite.

Stih: Sfinte Părinte Leon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Sicriul tău cel sfânt, sfinte, izvoreşte pururea untdelemn sfinţit, care sfinţeşte sufletele celor ce cu credinţă aleargă la tine.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Curăţitor de boli, izgonitor al demonilor celor vicleni şi scăparea oamenilor celor credincioşi ai fost, ierarhe.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cel Neîncăput de toate, încape în pântecele tău, Preacurată, mântuindu-mă cu bunătatea Sa pe mine, cel înecat în păcate.

 

Cântarea a 5-a.

Irmosul:

Pentru ce m-ai lepădat de la faţa Ta, Cel Ce eşti Lumină Neapusă şi m-a acoperit întunericul cel străin pe mine, ticălosul? Ci, mă întoarce şi la Lumina Poruncilor Tale îndreptează căile mele.

Stih: Sfinte Părinte Leon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu mintea cea preacurată privind Mintea Cea Pricinuitoare a tuturor, de la Ea ai primit lumina darurilor, de Dumnezeu insuflate şi sfinţitele revărsări de lumină ale tămăduirilor, prin care risipeşti întunericul patimilor.

Stih: Sfinte Părinte Leon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe cel ce caută să înşele prin viclenia demonilor pe toţi cei ce credeau în Hristos, l-ai dat focului, cu dreaptă judecată, fericite; şi ai izbăvit sufletele de stricăciunea lui cea pierzătoare, ca uu păstor adevărat şi mântuitor.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

În mijlocul focului aprins ai stat nears, pururea fericite, căci te înconjura Dumnezeiasca Rouă a Sfântului Duh, ca pe un cunoscător Tainic al celor sfinte, ca pe un slujitor al Dumnezeieştii Slave şi ca pe un părtaş al Luminii Celei de sus.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Privind odinioară cu mintea la Dumnezeu aţintită, de Dumnezeu insuflaţii cinstiţii prooroci, au vestit pe cât le-a fost cu putinţă, în multe feluri, adâncul Tainei celei de Nespus a Naşterii tale celei Preacurate, de Dumnezeu Dăruită.

 

Cântarea a 6-a. Irmos: Rugăciunea mea voi vărsa…

Stih: Sfinte Părinte Leon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Prin rugăciunile tale, părinte, cei fără de ochi au căpătat vedere, înţelepţitule de Dumnezeu; căci pe Hristos avându-L într-ajutor şi către Dânsul întinzându-ţi pururea ochii sufletului tău, ai primit din destul împlinirea cererilor tale.

Stih: Sfinte Părinte Leon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Preaînfricoşător ai fost împăratului, minunate, când intrând în curţile lui, aduceai cărbuni aprinşi pe haina ta; căci te-a mărit pe tine Hristos, pe Care Îl preaslăveai prin vieţuirea ta, Fericite Leon.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Racla moaştelor tale izvoreşte şi revarsă neîncetat, ca un izvor curat şi de bun miros, Dumnezeiesc untdelemn, prin care sunt izgonite bolile de la credincioşi şi se dă sănătate celor ce au nevoie, preafericite.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Sufletul meu sfinţeşte-l, Fecioară, Ceea ce ai născut pe Cuvântul Cel Sfânt, Care precum se cuvine Se odihneşte cu adevărat pe Sfinţi, Însuşi Dumnezeul nostru; şi dă-mi mie, ca o Milostivă, ploi de umilinţă, Preacurată.

Irmosul:

Rugăciunea mea voi vărsa către Domnul şi Lui voi spune întristările mele; că s-a umplut de răutăţi sufletul meu şi viaţa mea de iad s-a apropiat; şi ca Iona mă rog: Dumnezeule, din stricăciune scoate-mă.

 

CONDAC, glasul al 2-lea. Podobie: Pe cei întru rugăciuni…

Pe Sfântul Ierarh Leon care din tinereţe a fost dat Domnului şi a primit harul încă în scutece fiind, cu cântări toţi să-l încununăm, pe luminătorul şi păstorul Bisericii; că el este al ei întărire.

 

Cântarea a 7-a.

Irmosul:

Tinerii iudei au călcat în cuptor văpaia cu îndrăzneală şi focul în rouă l-au schimbat strigând: Binecuvântat eşti Doamne Dumnezeule în veci.

Stih: Sfinte Părinte Leon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu trup fiind, te-ai asemănat Dumnezeieştilor Cete ale celor fără de trup, înţelepţitule de Dumnezeu, şi ai slujit lui Dumnezeu, neîncetat cântând: Binecuvântat eşti Doamne Dumnezeule în veci.

Stih: Sfinte Părinte Leon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Urechi asurzite ai deschis prin Dumnezeiasca ta rugăciune, preafericite şi cu adevărat ai dat repede alergare şchiopilor, care strigau lui Hristos: Binecuvântat eşti Doamne Dumnezeule în veci.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Intrând în mijlocul focului, cu Dumnezeiasca voie a Stăpânului, ai rămas nears; iar Iliodor, cel părtaş focului la vremea judecăţii celei drepte, prin răgăciunea ta a fost ars.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Nearzând pântecele tău, Focul Dumnezeirii, Fecioară Maică, S-a Întrupat din tine luminând marginile lumii cu Dumnezeieşti Străluciri. Pentru aceasta te lăudăm, Preacurată.

 

Cântarea a 8-a. Irmos: Tinerii cei binecredincioşi…

Stih: Sfinte Părinte Leon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Vărsatu-s-a harul în buzele tale, părinte sfinţite, povăţuitorule în Taine. Pentru aceasta Dumnezeu te-a uns pe tine, Sfinte Ierarhe Leon, arhiereu poporului, care strigă: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului şi-L preaînălţaţi întru toţi veci.

Stih: Sfinte Părinte Leon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Bine plăcând Împăratului Celui Veşnic, Preafericite Leon, ai stat înaintea împăratului pământesc purtând jăratec, părinte şi înspăimântându-i mintea, cu preamărite faceri de minuni.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Sădit fiind în Casa Domnului, părinte, ca un măslin foarte roditor, după moarte aduci din Dumnezeieştile tale moaşte, untdelemn Dumnezeiesc care alungă pururea toată boala credincioşilor, celor ce scapă la tine cu dragoste, de Dumnezeu înţelepţitule.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cel Ce săvârşeşte toate numai cu voirea, Preacurată Binecuvântată, vrând, S-a Sălăşluit în pântecele tău şi S-a arătat Trup şi m-a îndumnezeit pe mine, cel stricat mai înainte prin statul cel prea rău al înşelătorului.

Irmosul:

Să lăudăm, bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Tinerii cei binecredincioşi în cuptor împreună cu focul şi văpaia călcând-o în picioare, au săltat strigând: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.

 

Cântarea a 9-a. Irmos: Spăimântatu-s-a tot auzul…

Stih: Sfinte Părinte Leon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca să te fericim cu glasuri Dumnezeieşti, fiindcă ai vieţuit cu cuviinţă şi umbli întru cele cereşti veselindu-te, cu rugăciunile tale izbăveşte-ne pe noi de patimi, de necazuri şi de primejdii, ierarhe şi păstorule, vrednicule de laudă.

Stih: Sfinte Părinte Leon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ajungând părinte, ca un vlăstar al Viţei Celei Adevărate, ai odrăslit strugurii virtuţilor ce varsă mustul minunilor, din care cei ce beau cu credinţă câştigă sănătate şi bucurie, lăudându-te pururea, Preacuvioase Leon.

Stih: Sfinte Părinte Leon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Trupul tău, părinte, s-a făcut locaş Sfântului şi Cinstitului Duh; şi acum zace înlăuntrul Dumnezeieştii biserici pe care ai ridicat-o, Preafericite Leon, întru mărirea şi cinstea Sfintei Muceniţe Lucia, izvorându-ne nouă, celor ce te cinstim cu evlavie, râuri de minuni.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Soare strălucitor te-ai arătat luminând marginile pământului totdeauna cu luminile faptelor bune; şi acum te-ai mutat către Lumina Cea Neapusă. Pentru aceasta pe cei ce prăznuim sfântă pomenirea ta cea purtătoare de lumină, Preafericite Leon, izbăveşte-ne pe toţi de întunericul cel cumplit.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Frică-mi este, Unule Împărate, de a doua Ta venire şi mă tem, că fără măsură Ţi-am greşit şi nu mă fac mai bun prin pocăinţă; ci, ca Unul ce eşti Bun, întoarce-mă şi mă mântuieşte, Iisuse, prin rugăciunile cele bine primite ale Celei ce Te-a născut pe Tine.

Irmosul:

Spăimântatu-s-a tot auzul de nespusa lui Dumnezeu pogorâre; că Cel Preaînalt de voie S-a pogorât, pânăla trup, din pântece Fecioresc făcându-Se Om. Pentru aceea pe Preacurata Născătoare de Dumnezeu credincioşii o mărim.

 

SEDELNA, glasul al 3-lea. Podobie: Pentru mărturisirea…

Soare măreţ ai răsărit lumii, cu strălucirea bunătăţilor tale; şi cu lumina minunilor, povăţuind la lumină adunările credincioşilor şi pierzând întunericul patimilor, Cuvioase Leon, roagă pe Hristos Dumnezeu să ne dăruiască nouă mare milă.

 

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 3-lea. Podobie: Pentru mărturisirea…

Nu S-a despărţit de Dumnezeiasca Fire, făcându-Se Trup în pântecele tău, ci şi după înomenire a ramas Dumnezeu, Cel Ce după naştere te-a păzit Maică Fecioară, ca şi mai înainte de naştere, Preacurată, Însuşi Domnul. Pe Acela roagă-L neîncetat să ne dăruiască nouă mare milă.

 

SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 3-lea. Podobie: De frumuseţea fecioriei tale…

Toată făptura văzându-Te Înălţat pe Cruce, Îndelung Răbdătorule, cu bucurie se veseleşte, striga Mieluşeaua cea fără de stricăciune şi Preacurată; că a aflat mântuire prin Tine, Iubitorule de oameni; că prin Lemn ai tămăduit osândirea lemnului; dar mi se cutremură cele dinlăuntru ale mele, neputând îndura să Te văd omorât.

Ὁ Ἅγιος Λέων γεννήθηκε στὴ Ραβέννα τῆς Ἰταλίας ἀπὸ γονεῖς εὐλαβεῖς καὶ εὐγενεῖς. Ἀφοῦ σπούδασε, χειροτονήθηκε πρεσβύτερος στὴ Ραβέννα καὶ ἀργότερα ἐξελέγη γιὰ τὴν καθαρότητα καὶ πνευματικότητα τοῦ βίου αὐτοῦ Ἐπίσκοπος Κατάνης τῆς Σικαλίας. Ἔγινε προστάτης τῶν ὀρφανῶν καὶ τῶν χηρῶν, δίδασκε καὶ νουθετοῦσε τὸ ποίμνιό του καὶ ἔκτισε τὸ ναὸ τῆς Ἁγίας Μάρτυρος Λουκίας ( 13 Δεκεμβρίου). Ὁ Ἅγιος διακρίθηκε, ἐπίσης, γιὰ τοὺς ἀγῶνες του κατὰ τῶν αἱρετικῶν, τοὺς ὁποίους νίκησε καὶ ντρόπιασε ὄχι μόνο μὲ λόγια ἀλλὰ καὶ μὲ κείμενα.

Ὁ Ἄγιος Θεὸς τὸν προίκισε μὲ τὸ χάρισμα τῆς θαυματουργίας. Καὶ τὸν μάγο Ἡλιόδωρο ποὺ εἶχε πλανέψει πολλοὺς μὲ μαγεῖες, μετὰ ἀπὸ προσευχὴ τὸν κατέκαψε μὲ τὴ φωτιά, ἐπειδὴ καυχιόταν ὅτι μποροῦσε νὰ κάνει τὰ πάντα καὶ ὅτι δὲν φοβόταν τὴ φωτιά. Βλέποντας οἱ πιστοὶ τὸ θαῦμα αὐτὸ καταπλάγηκαν. Ἀμέσως τὸ περιστατικὸ αὐτὸ διαδόθηκε στὴ Βασιλεύουσα. Γιὰ τὸ λόγο αὐτὸ ὁ Ἅγιος προσκλήθηκε ἀπὸ τοὺς βασιλεῖς Λέοντα Δ’ (775 – 780 μ.Χ.) καὶ Κωνσταντῖνο ΣΤ’ (780 – 798 μ.Χ.) στὴν Κωνσταντινούπολη, ὅπου ἀξιώθηκε πολλῶν τιμῶν.
Ὁ Ἅγιος Λέων κοιμήθηκε μὲ εἰρήνη τὸ 785 μ.Χ. καὶ τὸ σεπτὸ λείψανό του ἐνταφιάσθηκε στὸ ναὸ τῆς Ἁγίας Λουκίας.

Ἀπολυτίκιον. Ἦχος α’. Τῆς ἐρήμου πολίτης.
Ἱερέων ἀκρότης εὐσέβειας διδάσκαλος, καὶ θαυματουργὸς ἀνεδείχθης, Ἱεράρχα πανόλβιε· ἠθῶν γὰρ οὐρανίων τῷ φωτί, τοῦ Πνεύματος πλουτήσας τὴν ἰσχύν, θεραπεύεις τοὺς νοσοῦντας καὶ τὰς ψυχὰς, Λέον τῶν προσιόντων σοι. Δόξα τῷ σὲ δοξάσαντι Χριστῷ, δόξα τῷ σὲ στεφανώσαντι, δόξα τῷ ἐνεργοῦντι διὰ σοῦ, πᾶσιν ἰάματα.

Κοντάκιον. Ἦχος β’. Τὴν ἐν πρεσβείαις.
Τὸν ἀπὸ βρέφους Κυρίῳ ἀνατεθέντα, καὶ ἐκ σπαργάνων τὴν χάριν ἀνειληφότα, πάντες τοῖς ᾄσμασι στεφανώσωμεν, Λέοντα τὸν φωστῆρα τῆς Ἐκκλησίας καὶ πρόμαχον· αὐτῆς γὰρ ὑπάρχει τὸ στήριγμα.

Μεγαλυνάριον.
Ἔφριξαν ἰδόντες σε ἐν φλογί, ἱστάμενον Πάτερ, ὡς ἐν κήπῳ ἀειθαλεῖ, τὸν δὲ μάγον ὥσπερ, κηρὸν διαλυθέντα, οἱ εὐσεβεῖς ὦ Λέον, Θεὸν δοξάζοντες.

Saint Leo was bishop of the city of Catania, in Sicily. He was famed for his benevolence and charity, and his Christian love for the poor and the vagrant. The Lord granted him the gifts of healing various illnesses, and working miracles. 

When St Leo was Bishop of Catania, there was a certain sorcerer named Heliodorus, who impressed people with his fake miracles. This fellow was originally a Christian, but then he rejected Christ and became a servant of the devil. 

St Leo often urged Heliodorus to repent of his wicked deeds and return to God, but in vain. Once, Heliodorus impudently entered the church where the bishop was serving, and tried to create a disturbance, sowing confusion and temptation by his sorcery. 

Seeing the people beset by devils under the sorcer’s spell, St Leo realized that the time for gentle persuasion had passed. He calmly emerged from the altar and, tying his omophorion around the magician’s neck, he led him out of the church into the city square. There he forced Heliodorus to admit to all his wicked deeds. He commanded that a fire be lit, and jumped into the fire with the sorcerer. Thus they stood in the fire until Heliodorus got burnt. St Leo, by the power of God, remained unharmed. This miracle brought St Leo great renown during his lifetime. 

When he died, a woman with an issue of blood received healing at his grave. The body of the saint was placed in a church of the holy Martyr Lucy (December 13), which he himself had built. Later on, his relics were transferred into the church of St Martin the Merciful, Bishop of Tours (November 11).

  1. Nici un comentariu momentan.
  1. Nici un trackbacks momentan.