Acasă > ORTODOXIE > 20 septembrie: Sfântul Cuvios Nou Mucenic Ilarion Criteanul

20 septembrie: Sfântul Cuvios Nou Mucenic Ilarion Criteanul

Sfântul Cuvios Nou Mucenic Ilarion Criteanul

20 septembrie

ilarion12

 

 Sfântul Cuvios Nou Mucenic Ilarion Criteanul (icoană de la Schitul Sfânta Ana – 1835)

Sfântul Ilarion s-a născut în Creta, la Heraclion, din părinţi evlavioşi, care i-au dat numele de Ioan. Pentru a-şi desăvârşi educaţia a fost trimis la Constantinopol, la un unchi medic. Însă acesta nu s-a ocupat deloc de băiat şi l-a trimis la muncă la un negustor de fel din Chios. Revenind acesta din urmă dintr-o călătorie, a băgat de seamă că, dintr-o greşeală, Ioan îl făcuse să piardă o sumă mare de bani şi a voit să îl oblige să îi înapoieze întru totul. Cuprins de deznădejde, Ioan a mers la palatul sultanului să ceară ajutor, iar acolo a întâlnit un agă etiopian care, ajutat de diavol, a reuşit să-l convingă să devină musulman. După trei zile însă, cum conştiinţa nu-i dădea pace defel, Ioan s-a pocăit, a fugit de la palat şi, aflând un vapor care pleca în Crimeea, a urcat la bord.

După ce a petrecut zece luni în Crimeea s-a întors la Constantinopol şi, urmând sfatul unui monah bătrân din oraş, a plecat în Sfântul Munte Athos. A rămas câţiva ani la schitul Sfintei Ana, în preajma unui stareţ pe nume Visarion care, cu ceva vreme înainte, îl pregătise pe Sfântul Luca de Mitilene pentru mucenicie [23 martie], îmbrăcând Haina Îngerească sub numele de Ilarion, a început a lucra nevoinţe aspre, care nu stingeau nicicum setea sa de pocăinţă. Într-atât era de arzătoare dragostea sa pentru Hristos, încât Ilarion dorea să se asemene Domnului până la a suferi mucenicia pentru El.

Primind în cele din urmă binecuvântarea părintelui său duhovnicesc, s-a întors la Constantinopol pentru a mărturisi aici revenirea lui la creştinism. Ajuns la palat, a călcat în picioare turbanul turcesc dinaintea agăi din pricina căruia se lepădase de adevărata credinţă.

Supus fiind unor cazne cumplite, s-a săvârşit de sabie în ziua de 20 septembrie 1804.

(Ieromonahul Macarie de la Simonopetra, Sinaxarul – Vieţile Sfinţilor, volumul I, Luna Septembrie, Editura Sfântul Ioan Casian, Bucureşti, 2011, pp. 233-234)

Sursa: doxologia.ro

Categories: ORTODOXIE Tags:
  1. Nici un comentariu momentan.
  1. Nici un trackbacks momentan.