Epistola Mitropolitului Artemie
către Patriarhul Serbiei
Artemie,
Mitropolit ortodox
al Bisericii Ortodoxe Sârbe,
Nr. Prot. 06
22.02.2010,
Prizren – Sfânta Mănăstire Graceaniţa
Sanctităţii Sale, Domnului Irineu, Patriarhul Serbiei,
Belgrad
Sanctitate,
Am simţit nevoia să Vă scriem chiar cu câteva zile în urmă. Nu am avut însă puterea, fiind epuizaţi de acest linşaj nemaiauzit şi ruşinos pentru istoria Bisericii prin intermediul mass-mediei, care ne-a surprins ca şi cascadele Niagarei. Acest lucru nu este consecinţa vreunui dezastru natural, ci a unei campanii puternice, intenţionate şi orchestrate.
Mi-amintesc că în cadrul întrunirii Permanenţei Sfântului Sinod care a avut loc pe 13 februarie 2010, printre altele, s-a lansat apelul: „Nu mass-mediei!”. Şi s-a explicat cauza: „Nu este bine să dezlănţuim disensiunile dintre noi prin intermediul mass-mediei”. Am acceptat asta, ca şi celelalte hotărâri ale Sinodului, şi de atunci până acum nu am dat niciun comunicat către niciun mijloc de informare în masă. Sub niciun motiv. Am crezut că această regulă e valabilă pentru ambele părţi şi că toţi vor respecta această lege de aur. Din nefericire, nu s-a întâmplat aşa. Cealaltă parte este prezentă zilnic în mass-media: declaraţii, comunicate, comentarii. Aceasta presupune însă crearea unei imagini doar pentru un punct de vedere unilateral. Poporul însă trebuie să ştie adevărul. Şi ceea ce se emite de către mass-media (ziare) nu este adevărat. Nu este unicul şi desăvârşitul adevăr. Şi în vechea Romă era valabilă regula: „Să fie ascultată şi partea cealaltă”; şi astăzi, în secolul XXI, în Biserica lui Dumnezeu, acest lucru Ne este interzis. Dacă pentru popor este rea, vătămătoare şi scandalizatoare „dezlănţuirea divergenţelor” prin intermediul mass-mediei, atunci tot atât de rea, vătămătoare şi scandalizatoare este continua „dezlănţuire a focului” doar dintr-o parte. Şi acţiunea aceasta cu rafale de împuşcături. Cu toate mijloacele. Noi nu avem posibilitatea să spunem public adevărul nostru, sau cel puţin, părerea noastră asupra problemei. Şi chiar dacă îl spun prin orice modalitate, atunci vin judecăţile despre „lipsa de respect” faţă de autorităţile bisericeşti, şi – mă fac de ruşine. Ca şi cum s-ar vrea „să mă mănânce oculta”, să dispar undeva necunoscut, să dispar muţeşte. Cu un astfel de joc, nu sunt de acord. Din acest motiv Vă scriu. Continuă să citești