Arhivă

Arhivă pentru aprilie, 2010

PĂRINTELE AUGUSTIN KANDIOTIS VEDE NOUA SA CARTE ÎN LIMBA ROMÂNĂ

aprilie 26th, 2010 1 comentariu
VENERABILUL EPISCOP, PĂRINTELE AUGUSTIN KANDIOTIS,
LA VÂRSTA DE 104 ANI (20/4/1907 – 24/4/2010)
VEDE NOUA SA CARTE ÎN LIMBA ROMÂNĂ

  

  

  

          Traducere din limba greacă şi tipărită cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Augustin, cartea cuprinde omilii şi predici la Duminicile de peste an, la sărbători şi Sfinţi mai mari. Preţul este unul misionar (5 RON), astfel încât să oferim la câţi mai mulţi oameni posibilitatea de a citi şi împlini cuvintele folositoare ale venerabilului Părinte.

  

Înaltpreasfinţitul Părinte Augustin, Arhiereul care a depăşit vârsta de 100 de ani, este unul dintre cei mai respectabili părinţi ai Bisericii Eladei. A fost Mitropolit de Florina şi s-a distins prin bărbăţia şi curajul său de a stigmatiza scrierile rătăcitoare, dar şi prin dragostea şi grija sa pentru zidirea turmei sale. Cuvântul său, întotdeauna viu, patristic şi simplu a atras şi a folosit pe foarte mulţi credincioşi şi continuă să zidească duhovniceşte şi astăzi.
Despre Înaltpreasfinţitul Augustin, Preacuviosul Arhimandrit Iustin Popovici, profesor al Facultăţii de Teologie din Belgrad, mărturisea: Voi nu aveţi lipsă în Elada, pentru că aveţi un Kandiotis, care vă arată drumul pe care trebuie să păşească Biserica…Am dori şi noi să avem un episcop care să spună adevărul ca Mitropolitul Florinei – Augustin Kandiotis”.
 

Categories: ŞTIRI Tags:

AZI E LUNI… NU CUMVA VĂ SIMŢIŢI CAM AŞA?…

aprilie 26th, 2010 1 comentariu

AZI E LUNI… NU CUMVA VĂ SIMŢIŢI CAM AŞA?… 

 

         Dumnezeu a creat fiinţa omenească pentru muncă; a lucra îi este firea, a sta e împotriva firii lui. Să nu judecăm după cei bolnavi, ci să ne gândim la încercările noastre. Nimic nu este mai distructiv ca sedentarismul, ca trândăvia. Pentru aceasta Dumnezeu ne-a orânduit legea muncii.
     Trândăvia strică toate, înşişi mădularele trupului nostru. Dacă ochiul nu-şi împlineşte treaba – sau gura, sau stomacul sau oricare altă parte a trupului nostru, o boală grea ne paşte. Dar mai mult decât pentru toate, acestea se adeveresc pentru suflet.   
(Sf. Ioan Gură de Aur – Despre trândăvie)

 

[wpvideo MCLBRcnt]

Sursa: http://vatopaidi.wordpress.com

Categories: Diverse Tags:

IOANNIS TATSIS: Despre dialogul cu catolicii la Viena

aprilie 24th, 2010 Fără comentarii
IOANNIS TATSIS:
Despre dialogul cu catolicii la Viena

Ierarhia Bisericii Eladei,  în şedinţa ei ordinară  din octombrie trecut,  doar cu câteva ore  înainte de inaugurarea lucrărilor Comisiei Mixte de Dialog Teologic între ortodocşi şi romano-catolici (papistaşi), a luat hotărârea definitivă de a trimite reprezentanţi la dialog, dându-le însă anumite directive.
În Comunicatul respectiv pe care l-a emis, Ierarhia era încredinţată de “nevoia de informare mai deplină pe viitor a Sfântului Sinod al Ierarhiei asupra acestor chestiuni importante. S-a declarat şi faptul că de acum înainte Ierarhia va fi informată de toate fazele dialogului’’.
Permanenţa Sfântului Sinod, în şedinţa ei din luna ianuarie 2010, a hotărât  să fie  trimise Înaltpreasfinţiţilor mitropoliţi textele referitoare la dialogul între Biserica Ortodoxă şi romano-catolici şi observaţiile  reprezentanţilor Bisericii noastre de la recenta întrunire a Comisiei Mixte Teologice care a avut loc în Pafos, Cipru’’. Citeşte mai departe…
Categories: ECUMENISM Tags:

PROCESIUNE CU ICOANA MAICII DOMNULUI „VIMATARISSA” (ALTĂRIŢA)

aprilie 22nd, 2010 Fără comentarii

 PROCESIUNE CU ICOANA  MAICII DOMNULUI „VIMATARISSA” (ALTĂRIŢA)

 MĂNĂSTIREA VATOPEDI, SFÂNTUL MUNTE ATHOS

 

[wpvideo dChgQKpu]

Sursa: http://vatopaidi.wordpress.com

Categories: BISERICA ELADEI Tags:

Arhiepiscopul Ciprului către toţi aceia care se opun vizitei papei

aprilie 21st, 2010 2 comentarii
Arhiepiscopul Ciprului
către toţi aceia care se opun vizitei papei:
„Orice preot va face vreo „necuviinţă”
va fi pedepsit implacabil”.

Arhiepiscopul Hrisostomos a trimis ieri din Constantinopol un mesaj clar tuturor acelora care se opun sau reacţionează într-un fel la vizita apropiată a papei în Cipru pe 4 iunie. La întrebarea Agenţiei de Ştiri Bisericeşti Amen.gr despre vocile care îşi exprimă opoziţia faţă de călătoria papei, Hrisostomos al Ciprului le-a caracterizat „disonanţe[1]” şi a anticipat că „orice preot face vreo „necuviinţă” va fi pedepsit implacabil”.
Întâistătătorul Bisericii Ciprului dă ordine în toate direcţiile că „nu voi graţia pe nimeni” şi aminteşte că toţi membrii Bisericii sunt datori să facă ascultare.
Întrebat despre perspectivele coexistenţei cetăţenilor străini şi musulmani din marea insulă răspunde că aşa cum au trăit armonios în veacurile anterioare, „pot să trăiască din nou fericiţi”.

Urmează declaraţiile arhiepiscopului Ciprului:

Nikos Papahristos: Preafericite, în curând veţi primi în Cipru pe papa Romei. Există însă şi voci care nu sunt de acord. Au un punct de vedere diferit…
Arhiepiscopul Ciprului:Aceste voci… eu le caracterizez drept para-voci (disonanţe). Sunt para-voci, nu sunt voci. Sunt cei care au râvnă, dar nu au cunoştinţă şi de cele mai multe ori fac asta ca să facă demonstraţie, ca să-şi facă popularitate şi nu pentru că ar crede aşa ceva. Citeşte mai departe…
Categories: BISERICA CIPRULUI Tags:

Papa Benedict al XVI-lea a adormit în timpul vizitei în Malta (Video)

aprilie 20th, 2010 Fără comentarii

Papa Benedict al XVI-lea a adormit în timpul vizitei sale la Valetta (Malta)

 

 

Sursa: http://aktines.blogspot.com

Categories: ŞTIRI Tags:

Priveghere în Catedrala Sfânta Treime din Ekaterinburg

aprilie 20th, 2010 Fără comentarii
Priveghere în Catedrala Sfânta Treime din Ekaterinburg
[vodpod id=Video.3462281&w=425&h=350&fv=skin%3Dhttp%3A%2F%2Fwww.patriarchia.ru%2Fimages%2Fflv%2Fnacht.swf%26file%3Dhttp%3A%2F%2Fwww.patriarchia.ru%2Fdata%2F2010%2F04%2F19%2F1233611199%2F12_04_17_vsen.flv%26image%3Dhttp%3A%2F%2Fwww.patriarchia.ru%2Fdata%2F2010%2F04%2F20%2F1233611199%2F10_04_17_vsen.jpg] 

17 aprilie 2010 – Patriarhul Kiril al Moscovei și al întregii Rusii a săvârșit o slujbă de priveghere în Catedrala Sfânta Treime din Ekaterinburg.

Sursa:  Biroul de Presă al Patriarhiei Moscovei şi a întregii Rusii.

Categories: PATRIARHIA MOSCOVEI Tags:

Sinodul Cadavrului

aprilie 19th, 2010 1 comentariu

Sinodul Cadavrului

 

Sursa articolului: http://andruska.wordpress.com

      Sinodul Cadavrului a avut loc la Roma, in ianuarie 897.

864: Formosus devine episcop de Porto (sub pontificatul Papei Nicolae I). Are activitate de misionariat printre bulgari, iar acestia il iubesc atit de mult, incit cer Papei sa li-l trimita drept episcop. Papa refuza, intrucit legile de la Vatican interzic migratia episcopilor.

875: Formosus fuge din Roma de teama noului Papa Ioan VIII (motivele fugii nu sint cunoscute).

876: la Sinodul din Santa Maria Rotunda Papa Ioan VIII il acuza pe Formosus ca a corupt mintile bulgarilor, in asa fel incit, atita timp cit Formosus este in viata, ei nu vor accepta alt episcop trimis de Roma. Alte acuzatii facute de Papa: Formosus ar fi complotat impotriva pontificatului sau, impotriva tarii si impotriva regelui Carol cel Chel. Formosus si asociatii sai sint excomunicati.

878: La Conciliul de la Troyes Formosus il implora pe Papa sa ridice excomunicarea si jura ca, in schimb, va ramine mirean toata viata, nu va mai intra in Roma si nu va incerca sa-si recistige episcopatul din Porto (acest episod este controversat)

882: Papa Ioan VIII moare, iar Formosus isi reia episcopatul din Porto.

891 (6 octombrie): Formosus este ales Papa.

892: de nevoie, Formosus il incoroneaza pe Lambert de Spoleto drept conducator al Sfintului Imperiu Roman. Varul lui Lambert, Guy IV, ataca orasul Benevento si ii expulzeaza pe Bizantinii de aici. De frica lui Guy, Fromosus cauta ajutor in Bavaria si reuseste sa-l incoroneze (dupa o prima incercare esuata) pe Carolingianul Arnulf de Carinthia drept conducator al Sfintului Imperiu Roman (in 896).

896: Papa Formosus moare. Este urmat de Papa Bonifacius VI, care moare la doua saptamini dupa ce a fost ales. Noul Papa devine Stefan VI. Arnulf de Carinthia moare si el.

897 (ianuarie): Lambert intra in Roma si varul sau, Guy IV, il forteaza pe Papa Stefan VI sa convoace Sinodul Cadavrului pentru se razbuna pe Formosus. La ordinul Papei, cadavrul lui Formosus este exhumat si adus la judecata in fata Curtii Vaticanului. Trupul, imbracat in vesminte papale, a fost asezat pe scaunul papal. Formosus a fost acuzat de violarea legii canonice, de sperjur, si de faptul ca a activat ca episcop, desi era mirean. Papa Stefan a intrebat cadavrul: “De cei ai uzurpat scaunul episcopal al Romei, impins de un asa de mare spirit al ambitiei?” Apoi a ordonat ca trupul sa fie dezbracat de hainele papale, sa i se taie cele trei degete ale miinii drepte  care erau folosite pentru binecuvintari, si a declarat toate actele si ordinele lui Formosus drept nule (printre aceste ordine, era si cel care il facea pe Stefan VI episcop de Anagni!). Cadavrul a fost ingropat intr-un cimitir pentru straini, insa nu mult dupa aceea a fost iarasi dezgropat, legat cu greutati si aruncat in riul Tibru. Aceste intimplari l-au facut foarte nepopolar pe Stefan VI. Au inceput sa circule zvonuri conform carora trupul lui Formosus, dupa ce a ajuns la mal, a inceput sa faca miracole. A urmat o rascoala populara, soldata cu decaderea Papei Stefan VI din scaunul papal si trimiterea lui in inchisoare (unde, in iulie sau august 897, a murit strangulat).

897 (noiembrie): Papa Teodor II a convocat un sinod care a anulat hotaririle Sinodului Cadavrului, l-a reabilitat pe Formosus si a decis ca trupul lui, recuperat din Tibru, sa fie inmormintat in Basilica Sfintului Petru in vesminte papale.

898: Papa Ioan IX a intarit deciziile lui Teodor II, a anulat si el Sinodul Cadavrului si a interzis pe viitor judecarea unei persoane moarte.

Totusi, Papa Sergiu III (904-911), care ca episcop a facut parte din Sinodul Cadavrului (ca judecator al lui Formosus) a invalidat deciziile Papilor Teodor II si Ioan IX, reconfirmind condamnarea lui Formosus. De asemenea, a pus sa se scrie un epitaf laudativ pe mormintul Papei Stefan VI.

(Nota: Acest post este o selectie din articolul Wikipedia pe aceasta tema (in limba engleza). Traducerea imi apartine. Intregul articol poate fi citit in engleza aici si tot in engleza, mai pe larg, aici).

Categories: Diverse Tags:

Păcatul ierosiliei și revenirea moaștelor Cuviosului Nicodim

aprilie 17th, 2010 1 comentariu
Cel care a făcut păcatul ierosiliei l-a văzut pe Cuviosul Nicodim
 şi a întors mănăstirii sfintele moaşte
 
          Într-o atmosferă de umilinţă şi de emoţie, ieri, joi,15 aprilie 2010, părinţii Sfintei Chinovii a Cuviosului Nicodim au primit sfintele moaşte ce fuseseră furate pe 15 martie 2010.
          Omul care a furat sfintele moaşte l-a văzut viu pe Sfântul Nicodim de patru ori, iar sfântul îi spunea: „Copilul meu, du-mă acasă de unde m-ai luat, destul m-ai necăjit”. Zguduit, a alergat imediat şi a găsit un preot din mitropolia vecină, căruia i s-a mărturisit cu suspine şi lacrimi, spunând: „Am păcătuit, părinte, făcând ierosilie” şi i-a încredinţat sfintele moaşte.
          Preotul respectiv a preluat sfintele moaşte ale sfântului şi mişcat le-a dus imediat în Sfânta Mănăstire a Cuviosului Nicodim.
          Demn de semnalat este că toate cele menţionate mai sus se cuprind în declaraţia pe care a dat-o preotul în faţa poliţiei.
          De asemenea, de menţionat că autorul a spus că în curând îl va vizita pe egumenul mănăstirii pentru a-şi cere iertare.
          Aşadar, astăzi, 17 aprilie, la orele 6 după amiază, se va săvârşi primirea oficială a sfintelor moaşte şi vecernie panegirică (praznicală). Sfintele moaşte vor fi expuse spre închinarea credincioşilor.  
 
 
Categories: PATRIARHIA ROMÂNIEI Tags:

Mitropolitul Artemie : HRISTOS A ÎNVIAT!

aprilie 16th, 2010 Fără comentarii

Mitropolitul Artemie : HRISTOS A ÎNVIAT!

 

 

Sursa: http://thriskeftika.blogspot.com/

 

 

Categories: PATRIARHIA SERBIEI Tags: