Cred că nu greşesc prea mult dacă afirm că majoritatea covârşitoare a creştinilor cunosc istoria lui Iov din auzite, din Mica Biblie sau citind doar prima şi ultima parte a cărţii care îi este dedicată în Vechiul Testament. Altfel nu se explică de ce s-a perpetuat în popor o istorie în care se narează despre bogăţia iniţială a lui Iov, despre ulterioara pierdere a tuturor bunurilor sale, a copiilor şi chiar a sănătăţii sale, despre incredibila sa răbdare, precum şi, în cele din urmă, despre îndoita sa răsplătire. Foarte puţin (sau deloc) s-a vorbit despre ceea ce constituie miezul Cărţii Iov: problema dreptăţii divine şi a suferinţei omeneşti, respectiv atitudinea pe care dreptul lui Dumnezeu o are în momentul în care necazurile l-au copleşit. Dialogurile sale cu cei trei prieteni veniţi spre a-l mângâia – Elifaz, Bildad şi Ţofar –, ne înfăţişează un om nemulţumit şi nedumerit în acelaşi timp de condiţia sa. O atitudine aparent nepotrivită pentru un „drept şi temător de Dumnezeu” (Iov 1, 8) după cum remarcă şi pr. prof. Petre Semen în volumul „Aşteptând mântuirea”:„…aproape toate cele 40 de capitole nu fac decât să prezinte revolta omului Iov împotriva unui Dumnezeu care-l pedepseşte pe nedrept şi în mod exagerat de crud. Pare cu totul inexplicabil cum un om, care la început îşi acceptă fără cârtire propriul destin, să exclame imediat: «Piară ziua în care m-am născut şi noaptea în care s-a zămislit un prunc de parte bărbătească!» (Iov 3, 3)”. Continuă să citești →

Viticultura a fost şi este atât de prezentă în viaţa poporului român, încât de-a lungul timpului s-au născut adevărate ritualuri care privesc culesul viilor, prepararea vinului şi păstrarea acestuia. Toate acestea, dar mai ales prezenţa numeroasă a referirilor în Sfânta Scriptură la viță-de-vie şi vin, mai ales în predica Mântuitorului Hristos, apoi,  folosirea vinului ca materie euharistică, şi nu numai căci din punct de vedere liturgic vinul are o întrebuinţare foarte largă (slujba litiei, a cununiei, a slujbelor de prohodire şi pomenire a morţilor), ne arată importanţa deosebită a vinului în viaţa noastră spirituală, dar şi biologică. Continuă să citești →

În evoluţia spirituală a omenirii, treptat şi etapizat, aceasta a fost mereu umbrită de spectrul nesiguranţei, al fricii, al spaimei şi al durerii de a fi mereu despărţită de Creatorul ei.

Veacurile scurse din timpuri străvechi sunt caracterizate ca fiind întunecate şi marcate de lupte pentru supravieţuire, adesea, pentru ele plătindu-se cu lacrima neîmplinirilor. Toată antichitatea căută adevărul şi bucuria, însă depărtarea de Dumnezeu, Izvorul vieţii şi a toată bucuria, a făcut ca ea să fie sub spectrul incertitudinii şi al luptei pentru supravieţuire. Şi astăzi este semnificativ faptul că aceeaşi omenire marcată de tendinţe lipsite de sens al existenţei, fără orientare duhovnicească, depărtată de Dumnezeu, trăieşte drama anxietăţii, lipsită de bucuria vieţii şi a darurilor ei. Începutul bucuriei, care nu piere niciodată, îl aflăm în mesajul sărbătorii întrupării Fiului lui Dumnezeu, Care Se va face Om pentru noi şi pentru mântuirea (salvarea) noastră, El fiind Cel care va îndepărta teama metafizică şi nesiguranţa existenţială care influenţează destinul uman. Harul lui Dumnezeu va risipi această apăsare, punându-l în contact direct pe om cu Dumnezeu.

Răspunsul pozitiv, fără de care Întruparea nu ar fi avut loc Continuă să citești →