Arhivă

Arhivă pentru iunie, 2013

Duminica Tuturor Sfinţilor (Sinaxarul acestei zile)

iunie 30th, 2013 Fără comentarii

Duminica Tuturor Sfinţilor

 

Biserica Ortodoxă se află astăzi, 30 iunie 2013, în Duminica Tuturor Sfinților. În Sinaxarul acestei Duminici se menționează:

‘În această zi, Duminica întâi după Rusalii, prăznuim praznicul Tuturor Sfinţilor, celor de pretutindeni, din toată lumea, din Asia, Libia şi Europa, de la Miazănoapte şi de la Miazăzi.

Dumnezeieştii noştri Părinţi au aşezat să prăznuim, după Pogorârea Sfântului Duh, sărbătoarea de azi, ca şi cum ar fi voit să arate că venirea Preasfântului Duh a lucrat prin Apostoli nişte lucruri atât de mari, încât a sfinţit şi a înţelepţii pe cei de un aluat cu noi şi, aşezându-i din nou în locul cetei aceleia îngereşti căzute, i-a adus, prin Iisus Hristos, la Dumnezeu: pe unii, adică, prin mucenicie şi sânge, iar pe alţii prin trăire şi viaţă virtuoasă, Duhul Sfânt săvârşind, astfel, fapte mai presus de fire. Citeşte mai departe…

Categories: ORTODOXIE Tags:

Atentat sinucigaş ratat asupra Patriarhului Antiohiei

iunie 30th, 2013 Fără comentarii

Atentat sinucigaş ratat asupra Patriarhului Antiohiei

 
 

Cotidianul libanez An-Nahar a aflat de la Patriarhia ortodoxă a Antiohiei despre o explozie care a avut loc în ziua de 27 iunie în apropierea Sediului Patriarhiei din Bab Touma, Damasc, la câteva clipe după intrarea Sanctităţii Sale Ioan al X-lea în reşedinţă.

 

Atacurile cu bombă au avut ca scop uciderea înaltului ierarh ortodox, însă nu şi-au atins ţinta.

În comunicatul Patriarhiei Antiohiei se menţionează că patriarhul este sănătos şi în siguranţă. O sursă oficială a arătat faptul că 4 oameni au murit şi alte zeci de persoane au fost rănite în două atentate sinucigaşe din apropierea Birourilor Asociaţiei caritabile Al-Ihsân şi a Catedralei Patriarhale Ortodoxe Mariamiyya.

Dintre cei doi atentatori, unul este mort iar celălat rănit a fost transportat de forţele de securitate siriene la spital. Citeşte mai departe…

Categories: PATRIARHIA ANTIOHIEI Tags:

Sfântul Ierarh Ghelasie de la Râmeţ

iunie 30th, 2013 Fără comentarii

Sfântul Ierarh Ghelasie de la Râmeţ

 

Sfântul Ierarh Ghelasie de la Râmeţ a trăit în secolul al XIV-lea, neexistând informaţii sigure cu privire la anul naşterii sau al trecerii la cele veşnice al Sfântului. În cele ce urmează vă prezentăm viața sfântului așa cum este menționată în Sinaxarul din Minei: 

Întru această lună, în ziua a 30-a, pomenirea Sfinţitului Părintelui nostru Arhiepiscop Ghelasie de la Râmeţ. Pe la mijlocul veacului al XIV-lea, Mănăstirea Râmeţ din munţii Apuseni era cârmuită de râvnitorul spre cele sfinte stareţul Ghelasie, care mai apoi a fost ales Arhiepiscop al Transilvaniei, fapt cunoscut dintr-o inscripţie ce se găseşte pe peretele care desparte naosul de pronaosul bisericii, în care se poate citi: „Scris-am eu mult greşitul robul lui Dumnezeu Mihul zugravul de la Crişul Alb în timpul Arhiepiscopului Ghelasie, anul 1377, 2 iulie, în zilele regelui Ludovic”. Citeşte mai departe…

Categories: ORTODOXIE Tags:

Pr. Constantin Sturzu: CEATA SFINŢILOR NU EXCLUDE CEARTA SFINŢILOR!

iunie 30th, 2013 Fără comentarii

Ceata sfinţilor nu exclude cearta sfinţilor!

pr. Constantin Sturzu

Duminica ce urmează este numită în calendar „a Tuturor Sfinţilor”. Iar despre sfinţi, cred că nu este nimeni care să-i descrie altfel decât: smeriţi, evlavioşi, blânzi, de neclintit în credinţă, încununaţi de virtuţi, pururea cugetând la cele dumnezeieşti etc. Este o tendinţă – probabil firească – de a idealiza la modul absolut persoana unui sfânt, trecând cu totul sub tăcere sau, în cel mai bun caz, vorbind mai în şoaptă despre eventualele scăpări pe care, ca nişte oameni, le vor fi avut. Şi când vorbim despre cei doi stâlpi ai Bisericii, Petru şi Pavel, pe care-i prăznuim azi, avem tendinţa de a prezenta doar faptele şi învăţăturilor lor pline de sfinţenie. Mai rar se vorbeşte despre căderile, ezitările şi greşelile lor. De întreita lepădare a lui Petru sau de mulţimea de creştini care a suferit în persecuţiile la care s-a făcut părtaş Saul (Pavel), începând cu primul martir al Bisericii, Sfântul Arhidiacon Ştefan. Sigur că toate aceste „scăpări” îi umanizează, îi apropie mult de condiţia noastră de oameni plini de păcate şi neputinţe, dar cred că nu le ştirbeşte cu nimic aura sfinţeniei. Credeţi că ucenicii Domnului nu ştiau că Petru s-a lepădat în noaptea aceea cutremurătoare de dinainte de răstignire? Evident, au ştiut, el însuşi le-a mărturisit-o. Dar l-a transformat această cădere a sa într-o persona non grata? Nicidecum. Petru a stat împreună cu ceilalţi ucenici şi, când au fost vestiţi de mironosiţe, a fost primul care a intrat şi a văzut mormântul şi giulgiurile rămase după Învierea Domnului. Iar Mântuitorul nu numai că nu l-a certat, ba chiar l-a repus în postura de „verhovnic”, fiind cel care a ţinut prima cuvântare publică în Biserică, după Pogorârea Duhului Sfânt. De fapt, un soi de „mustrare” totuşi a fost, atunci când l-a întrebat: „Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti?”. Dar asta nu a fost propriu-zis o ceartă, ci o şansă care i s-a dat de a-şi reafirma iubirea sinceră şi înflăcărată faţă de Hristos. Citeşte mai departe…

ÎPS Teofan: DUMINICA TUTUROR SFINŢILOR ŞI NOI, CEI DE ASTĂZI

iunie 30th, 2013 Fără comentarii

Duminica Tuturor Sfinţilor şi noi, cei de astăzi

Înaltpreasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei

În prima Duminică după Rusalii, la Dumnezeiasca Liturghie, se citesc două texte din Sfânta Scriptură: unul din Epistola către Evrei a Sfântului Apostol Pavel, şi altul din Evanghelia de la Matei. În cel dintâi text sunt amintite toate încercările şi suferinţele pe care le-au pătimit bineplăcuţii lui Dumnezeu din Vechiul Legământ, iar cel de-al doilea ne arată cum creştinii de-a lungul veacurilor sunt chemaţi să înţeleagă şi să trăiască după aceeaşi dimensiune a sfinţeniei, precum sfinţii Vechiului Testament, precum toţi apostolii, martirii, mărturisitorii sau pustnicii care nevoit în numele Domnului Hristos, pentru slava Preasfintei Treimi şi pentru mântuirea sufletelor lor. Citeşte mai departe…

Categories: Cuvinte de folos Tags:

După ce poate omul să recunoască o icoană ortodoxă a Maicii Domnului?

iunie 30th, 2013 Fără comentarii

După ce poate omul să recunoască o icoană ortodoxă a Maicii Domnului?

 
 

Icoanele ortodoxe ale Maicii Domnului se recunosc cel mai degrabă după cele trei stele – una pe frunte, a doua pe umărul drept, a treia pe umărul stâng. Aceste trei stele simbolizează fecioria Fecioarei Maria înainte de naştere, în naştere şi după naştere.

 

 

Mi-ai pus lângă scrisoare o imagine de femeie care e răspândită în popor sub numele Sfintei Născătoare de Dumnezeu. Imaginea înfăţişează o femeie tânără, veselă, cu părul revărsat pe umeri, cu faţa durdulie, cu buzele rumenite, cu hainele pestriţe. Fără prunc în braţe. Ai văzut şi singur că este o imagine ne-ortodoxă a Maicii Domnului, şi întrebi: „După ce poate omul să recunoască o icoană ortodoxă a ei?”

Icoanele ortodoxe ale Maicii Domnului se recunosc cel mai degrabă după cele trei stele – una pe frunte, a doua pe umărul drept, a treia pe umărul stâng. Aceste trei stele simbolizează fecioria Fecioarei Maria înainte de naştere, în naştere şi după naştere.

După aceea, culorile veşmintelor. Ca regulă, veşmântul Maicii Domnului se zugrăveşte în trei culori principale: în auriu, roşu şi albastru. Haina de dedesubt este albastră, cea de deasupra roşie, amândouă întreţesute, ţesute şi împodobite cu aur. Culoarea aurie simbolizează nemurirea, cea roşie – slava şi domnia, iar cea albastră – cerurile. Ceea ce înseamnă: înveşmântată în slavă nemuritoare în ceruri este ea, cea oarecând pătimitoare şi roabă a Domnului pe pământ. Citeşte mai departe…

Categories: Cuvinte de folos Tags:

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș: PREDICĂ LA DUMINICA TUTUROR SFINŢILOR (2013)

iunie 30th, 2013 Fără comentarii

Predică la Duminica tuturor Sfinților

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

Iubiții mei,

dacă duminica Cincizecimii ne-a reamintit faptul că fundamentul Bisericii e dumnezeiesc, adică Biserica e creația Prea Sfintei Treimi și nu a oamenilor și că nu oamenii o conduc ci ei sunt luminați și învățați de Dumnezeu ce să facă în și cu Biserica Lui, în duminica de azi ni se subliniază faptul că Biserica nu e formată din persoane trase la xerox ci din oameni foarte diferiți, pentru că și Sfinții Bisericii sunt foarte personali în viața și în modul lor de a vedea relația lui Dumnezeu cu oamenii.

De aceea, Biserica nu poate fi înființată și desființată după cheremul oamenilor, pentru că ea are un punct de plecare, Cincizecimea, dar nu și un punct de desființare a ei…și chiar dacă, pentru o anumită vreme, oameni păcătoși și delăsători au un cuvânt greu de spus în Biserică…Biserica, prin Sfinții ei și prin cei care se tem de Dumnezeu în diverse secole, se întoarce, iar și iar, la normalitatea ascultării de Dumnezeu. Citeşte mai departe…

Categories: Predici Tags:

Adresarea Preafericitului Patriarh Chiril cu ocazia evenimentelor tragice în Siria

iunie 29th, 2013 Fără comentarii

Adresarea Preafericitului Patriarh Chiril cu ocazia evenimentelor tragice în Siria

Preafericitul Patriarh al Moscovei şi al întregii Rusii Chiril a ieşit cu o adresare în legătură cu evenimentele tragice în Siria.

Preasfinţiţi arhipăstori, preacinstiţi părinţi, dragi fraţi şi surori!

Pe parcursul a circa doi ani în Siria continuă acţiunile militare. În tot acest timp în ţară au murit zeci de mii de oameni, printre care sunt mulţi bătrâni, femei şi copii – cetăţeni paşnici.

O parte considerabilă a poporului sirian o alcătuiesc ortodocşii: în oraşul Damasc se află centrul uneia din cele mai vechi Patriarhii ortodoxe – a Antiohiei. Actualmente pe străzile acestui oraş, care ţin minte pe apostolul Pavel, jertfele şi trudele sfinţilor din vechime, se varsă sânge omenesc. Pe acest pământ biblic, unde umăr la umăr în pace şi concordie au locuit ortodocşi şi musulmani, astăzi sunt batjocorite relicvele sfinte, sunt  devastate bisericile, creştinii sunt alungaţi din casele lor, sunt prigoniţi, iar deseori sunt torturaţi şi ucişi. Citeşte mai departe…

Categories: PATRIARHIA MOSCOVEI Tags:

Predici AUDIO/VIDEO la Duminica I după Rusalii (a tuturor Sfinţilor)

iunie 29th, 2013 Fără comentarii
Categories: AUDIO, Predici, VIDEO Tags:

Sărbătoarea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel la Catedrala Patriarhală (PHOTO)

iunie 29th, 2013 Fără comentarii

 

Sărbătoarea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel la Catedrala Patriarhală

 

Biserica Ortodoxă sărbătoreşte la 29 iunie pe unii dintre cei mai mari şi mai cunoscuţi dintre sfinţi, Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. La Catedrala Patriarhală din București slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Varsanufie Prahoveanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. 

În cuvântul său de învățătură adresat credincioșilor prezenți pe Colina Bucuriei, Preasfinția Sa a elogiat viața și activitatea celor doi mari sfinți cinstiți astăzi de Biserica Ortodoxă şi a arătat că aceştia sunt pilde vrednice de urmat. Citeşte mai departe…

Categories: PATRIARHIA ROMÂNIEI Tags: