Arhivă

Arhivă pentru august, 2013

Ziua Limbii Române – sărbătoare a identităţii şi demnităţii poporului român

august 31st, 2013 Fără comentarii

Ziua Limbii Române – sărbătoare a identităţii şi demnităţii poporului român

Mesajul Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, adresat cu prilejul sărbătorii Ziua Limbii Române, 31 august 2013:

Sunt multe daruri moştenite de la înaintaşi în patrimoniul spiritual al neamului românesc, însă cel mai mare dar este limba naţională în care ne exprimăm identitatea şi comuniunea între generaţii, în care chemăm pe Dumnezeu în rugăciune, în care descriem frumuseţile locurilor natale şi ale sufletului românesc. 

Limba naţională nu este doar un simplu mijloc de comunicare funcţională în societate, ci este o parte constitutivă a modului nostru propriu de a fi în lume şi de-a cultiva comuniunea etnică în ţară şi pretutindeni, ca neam sau popor.

Sărbătoarea Limbii Române de la 31 august, promovată şi susţinută prin Legea nr. 53/2013 de Parlamentul României, are ca izvor de inspiraţie un moment crucial din istoria recentă a Republicii Moldova, din anul 1989, când limba română a fost declarată limbă de stat şi s-a revenit la grafia latină. Lupta pentru libertate se asocia atunci cu dreptul de vorbi şi a scrie oficial în limba părinţilor şi a bunicilor.

După proclamarea independenţei de stat a Republicii Moldova (27 august 1991) „limba noastră cea română”, cum a numit-o poetul Grigore Vieru, a fost sărbătorită în fiecare an, la data de 31 august, în mod oficial în Republica Moldova, şi cu ecou pozitiv în România, prin manifestări de recunoştinţă faţă de cei care au contribuit la dăinuirea peste timp a sfintei conştiinţe de neam, a comuniunii de cuget, de credinţă, de limbă şi simţire românească. Citeşte mai departe…

Categories: PATRIARHIA ROMÂNIEI Tags:

Mesajul ÎPS Calinic al Argeşului de Ziua Limbii Române

august 31st, 2013 Fără comentarii

Mesaj arhieresc de Ziua Limbii Române

 

 

IPS Calinic Arhiepiscopul

             Dragi români, iubitori de Neam și dulcele grai românesc,

            Ziua de 31 august, reprezintă de astăzi înainte un moment de bucurie națională, deoarece prin Legea nr. 53/2013, Parlamentul României a aprobat Ziua Limbii Române, marcându-se astfel un moment din istoria fraților noștri de peste Prut, care din anul 1989, au declarat limba română ca limbă de stat și s-a revenit la grafia latină.

            Dacă vom cerceta istoria zbuciumată a poporului român, vom vedea că Biserica Ortodoxă a avut un rol determinant în dezvoltarea și răspândirea limbii române în rândul credincioșilor.

          Încă din secolele XII-XIV sunt manuscrise maramureșene în limba română cu texte religioase. Nu putem să nu amintim de scrisoarea lui Neacșu din Câmpulung din anul 1521 – primul document scris în românește. Ce să mai spunem despre cărțile de cult și de învățătură, tipărite de diaconul Coresi, începând cu anul 1560?

            În 1640 se tipărește, în limba română, Pravila de la Govora, iar Mitropolitul Varlaam al Moldovei, în 1643, scoate din tiparniță – Cazania.

            La începutul veacului al XVII-lea slavona era încă limba în care se scriau cele mai multe acte în Țările Române, dar, după cum scrie P.P. Panaitescu: „imediat după sfârşitul domniei lui Vasile Lupu (1653) şi Matei Basarab (1654) cancelaria domnească se românizează cu repeziciune. Din tradiţia slavonă nu mai rămân decît titlurile domnilor, care apar în slavoneşte la începutul hrisoavelor redactate în româneşte, precum şi legenda de pe pecetea domnească”. Tot Panaitescu afirmă: „În Ţara Românească, momentul hotărîtor pentru introducerea limbii române în biserică a fost publicarea Bibliei lui Şerban Cantacuzino din 1688”. Citeşte mai departe…

Categories: PATRIARHIA ROMÂNIEI Tags:

Patriarhul Ioan: „Siria nu a fost creată pentru a fi scufundată în sângele copiilor ei”

august 31st, 2013 1 comentariu

Patriarhul Ioan:  „Siria nu a fost creată  pentru a fi scufundată în sângele copiilor ei”

 

 

antioxeias

Sâmbătă, 31 august 2013

Autor: Sofia Politi

 

Patriarhul Antiohiei, kyr Ioan, a transmis propriul său mesaj creştinilor, musulmanilor şi celor de alte credinţe, care au fost loviţi de violenţă în Siria.

 „Declar tuturor sirienilor şi întregii lumi: Siria este un dar de la Dumnezeu şi de aceea lăsaţi-ne să o păstrăm şi să o protejăm”, a subliniat Patriarhul Ioan.

În alt punct, Patriarhul a spus:  „Siria nu a fost creată pentru a fi scufundată în sângele copiilor ei, ci pentru a boteza întreaga lume cu puterea păcii care a predominat în pământul ei şi cu cerneala alfabetului care a început aici”.

 „Siria nu există pentru a acoperi cu nisipul ei trupurile copiilor ei luptători, ci pentru a acoperi lumea cu lumina care iese din graniţele ei şi pentru a proclama în întreaga lume puterea civilizaţiei şi măreţia istoriei ei”, a adăugat Întâistătătorul Bisericii Antiohiei.

În sfârşit, menţionăm că Sfântul Sinod al Patriarhiei Antiohiei a fixat data de 15 septembrie ca zi a solidarităţii pentru toate parohiile din Antiohia cu scopul de a sprijini eforturile umanitare.

 

Traducere: http://acvila30.ro/ ; sursa: romfea.gr

Copyright Citeşte mai departe…

Categories: PATRIARHIA ANTIOHIEI Tags:

Anul nou bisericesc

august 31st, 2013 Fără comentarii

Ziua de 31 august reprezintă ultima zi din anul bisericesc. Spre deosebire de anul civil, care începe la 1 ianuarie, anul bisericesc începe la 1 septembrie, pentru că, după tradiţia moştenită din Legea Veche, în această zi s-a început creaţia lumii şi, tot în această zi, Şi-ar fi început Mântuitorul activitatea Sa publică. În această zi, în bisericile ortodoxe se oficiază slujba Te Deum-ului.

Data de 1 septembrie, când noi prăznuim începutul anului bisericesc, este legată de istoria mântuirii. Pe parcursul unui an bisericesc se rezumă lucrarea de mântuire de la creaţie şi până la sfârşitul lumii. Biserica Ortodoxă marchează aceste lucruri prin sărbătorile care sunt prăznuite în lunile de început şi final de an. Astfel, anul bisericesc se încheie în luna august, când avem sărbătorile Adormirii Maicii Domnului, pe data de 15, şi Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul, pe data de 29 august, cel mai mare prooroc de până la venirea Mântuitorului. Aceste două sărbători ne vorbesc despre viaţa veşnică, fiind vorba de două morţi. Sfântul Ioan, ca prooroc al pocăinţei, îndeamnă în cuvântul său: „Pocăiţi-vă că s-a apropiat împărăţia cerurilor“. Propovăduirea pocăinţei, condiţie pentru intrarea în împărăţia cerurilor, ne arată tocmai venirea împărăţiei lui Dumnezeu, încheierea veacului acestuia şi începutul eshatonului. Citeşte mai departe…

Categories: PATRIARHIA ROMÂNIEI Tags:

Sf. Ioan Gura de Aur: Omilie la Apostolul din Duminica a zecea dupa Rusalii

august 31st, 2013 Fără comentarii

Sf. Ioan Gura de Aur:

Omilie la Apostolul din Duminica a zecea dupa Rusalii

 

Duminica a 10-a după Rusalii

1 Corinteni 4, 9-16

 

„Noi nebuni suntem pentru Hristos, iară voi înţe­lepţi întru Hristos, noi slabi, iară voi tari (că este tre­buitor a lua vorba iarăşi de aci), voi slăviţi, iară noi necinstiţi” (I Cor. 4, 10).

Deci să vedem cum el s-a făcut următor lui Hristos. Această urmare nu are nevoie de timp şi de meşteşug, ci numai de bunăvoire. Dacă noi intrăm la un pictor, nu vom putea imita un tablou, oricât de mult l-am fi văzut, pe când pe Pavel numai din simplă auzire putem să-l imităm. Deci voiţi poate să aducem la mijloc tabloul, şi să zugrăvim viaţa lui Pavel înaintea voastră? Ei bine, să stea de faţă acel tablou, sau acea placă ce este cu mult mai strălucită decât toate icoanele sau tablourile împărăteşti. Căci subiectul nu este doară nici scânduri lipite, nici prostiri[1] sau pânzi puse deasupra, ci lucrul lui Dumnezeu; căci este suflet şi trup. Sufletul este lucrul lui Dumnezeu, iar nu omenesc, şi trupul de asemenea. Aţi aplaudat aici? Însă nu aici este timpul de aplauze, ci la cele ce urmează, şi nu numai de aplauze, ci şi de imitare. Până acum mate­rialul este deopotrivă pentru toţi. Căci sufletul nu se deosebeşte de alt suflet, întrucât este suflet, ci numai buna voire arată deosebirea dintre dânsele. După cum nici trupul nu se deosebeşte întru nimic de alt trup, ci este deopotrivă şi cel al lui Pavel cu cel al celor mulţi, şi numai primejdiile îl pot face mai stră­lucit pe unul decât pe altul; tot aşa şi cu sufletul. Aşadar, să stea în faţa noastră tabloul sufletului lui Pavel. Acest tablou mai înainte era mânjit şi plin de pă­ianjeni – căci nimic nu este mai rău ca hula. Dar după ce a venit în lume, cel ce toate le-a prefăcut şi a văzut acest tablou, a văzut vreau să zic sufletul lui Pavel astfel aşezat, nu doar din pricina lenei sau a prostiei, ci din pricina necercării şi pentru că nu avea cu el florile bunei cinstiri – osârdie avea, însă îmbrăcămintea osârdiei, aşa zicând, n-o avea, căci nu avea osârdia după cu­noştinţă – i-a dat floarea adevărului, adică harul, şi apoi fără de veste a arătat acest tablou, icoană împărătească. Căci luând cu el îmbrăcămintea osârdiei şi aflând ceea ce nu ştia până atunci, nu a mai întârziat, ci de îndată s-a arătat ca cel mai bun meşter. Şi mai întâi capul i se arată împărătesc, propovăduind pe Hristos, apoi şi restul trupului, ca unul ce a arătat cea mai straşnică viaţă. Pic­torii încuindu-se în odaia de lucru, nimănui nu deschid uşile, ci lucrează înlăuntru cu toată liniştea şi străşnicia – Pavel însă punându-şi placa în mijlocul lumii, în mijlocul tuturor potrivnicilor, tuturor tulburărilor şi tuturor nenoro­cirilor, şi-a lucrat singur acest tablou împărătesc, şi nu era împiedicat. Pentru aceea şi zicea: „Privelişte ne-am făcut lumii”, zugrăvindu-şi singur icoana în mijlocul pământului şi a mării, în mijlocul cerului şi al întregii lumi gândite. Voiţi poate a vedea şi celelalte părţi ale trupului, cele mai jos de cap? Sau poate voiţi ca să mergem cu vorba de jos în sus? Priveşte deci această statuie de sus, ba încă şi mai cinstită şi decât aceasta, ca una ce merită să stea în cer, nelegată cu plumb ca statuile obişnuite, şi nici aşezată într-un loc anumit, ci alergând de la Ierusalim şi până la Iliric, şi până în Ispania, şi purtându-se pretutindeni în lumea întreagă, întocmai ca şi când ar fi avut aripi. Căci ce ar putea fi mai frumos decât aceste picioare, care au călcat peste tot pământul de sub soare? Această frumuseţe o vesteşte şi Prorocul de la început, zicând: „Cât de frumoase sunt picioarele celor ce binevestesc pacea” (Is. 3, 7). Ai văzut cât de frumoase sunt picioarele?

  Citeşte mai departe…

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș: Predică la Duminica a 10-a după Rusalii (2013)

august 31st, 2013 Fără comentarii

Predică la Duminica a 10-a după Rusalii

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

inceputul predicarii Domnului

Iubiții mei,

La mulți ani!

La mulți ani pentru noul an bisericesc, care începe azi, pentru anul bisericesc 2013-2014.

Pentru că anul bisericesc începe la 1 septembrie și noi ne rugăm ca Domnul să binecuvinteze „cununa anului”, adică tot acest ciclu de zile de până la 1 septembrie al anului viitor.

Pentru că numai El binecuvintează și numai de la El e toată binecuvântarea noastră. Tot începutul și cuprinsul și împlinirea bună. Durabilă. Reală.

Însă putem trăi începutul unui an sau începutul a ceva anume cu bucurie, dacă ea lipsește din noi?

Poate ceva anume să compenseze lipsa noastră de bucurie?

Și răspunsul e negativ: nu, nimeni nu poate înlocui bucuria care ne vine de la Dumnezeu!

Pentru că începutul e bucurie.

Bucuria începe o nouă viață. Bucuria înseamnă praznic, înseamnăîntâlnire, înseamnă dragoste, înseamnă noutate.

Nu vin la Biserică pentru ca să îmi provoc bucuria ci să o trăiesc împreună cu alții. Dar o pot trăi dacă o am în mine.

Dacă o trăiesc permanent…și nu doar la Biserică!

Dacă am fost înviat din morți de Dumnezeu. Dacă am fost ridicat din păcatele mele. Dacă am fost umplut de bucurie, de ardoarea de a fi cu El.

De aici sentimentul de blazare, de plictiseală, de fugă din Biserică…al celor care nu au bucurie în ei, care nu au noutate harică.

Da, fără doar și poate, din Biserică ne vine izvorul harului…Dar nu ne vine doar pentru că venim la slujbă, ci pentru că viața noastră, de fiecare clipă e o slujbă. Citeşte mai departe…

Categories: Predici Tags:

Pr. Constantin Sturzu: Se mai poate repeta botezul?

august 31st, 2013 Fără comentarii

Se mai poate repeta botezul?

pr. Constantin Sturzu

Iată ce perspectivă dumnezeiască se deschide în faţa noastră: să gustăm„darul cel ceresc”, să fim părtaşi „Duhului Sfânt”, să gustăm „cuvântul cel bun al lui Dumnezeu şi puterile veacului viitor”. După cum deducem din cuvintele pauline, e o stare posibil de atins pentru fiecare dintre noi, chiar dacă mai şi (re)cădem în păcate.

Îmi scrie zilele trecute un părinte drag sufletului meu, din zona Neamţului, şi mă roagă să mă pronunţ asupra unor versete despre care este, la rându-i, întrebat de ucenici. Pasajul scripturistic este următorul: „Căci este cu neputinţă pentru cei ce s-au luminat odată şi au gustat darul cel ceresc şi părtaşi s-au făcut Duhului Sfânt, şi au gustat cuvântul cel bun al lui Dumnezeu şi puterile veacului viitor, cu neputinţă este pentru ei, dacă au căzut, să se înnoiască iarăşi spre pocăinţă, fiindcă ei răstignesc loruşi, a doua oară, pe Fiul lui Dumnezeu şi-L fac de batjocură”  (Evrei 6, 4-6). Întrucât tema cuprinsă este una de mare actualitate, m-am gândit să vă împărtăşesc parte din concluziile la care am ajuns reflectând la aceste cuvinte ale Sf. Ap. Pavel. Fără un reper patristic, e uşor de înţeles nedumerirea celor care găsesc o serioasă piatră de poticneală în citatul anterior. Pentru că, la o lectură superficială, se poate deduce că există situaţii în care este cu neputinţă omului să se mai pocăiască, o dată ce a căzut. Cu atât mai contrariantă este o astfel de interpretare, cu cât ea vine în flagrantă contradicţie cu toată învăţătura Mântuitorului, propovăduită ca atare de Biserică, din care reiese că omul are şansa de a se pocăi în orice clipă, atâta vreme cât trăieşte pe pământ, chiar şi înainte de a-şi da ultima suflare. (Până şi Iuda Iscarioteanul, dacă s-ar fi pocăit precum Petru, cel ce s-a lepădat de trei ori de Domnul, ar fi avut şi el şansa de a se îndrepta. Faptul că el a ales să se spânzure nu ţine de nici o predestinare, ci reprezintă o opţiune făcută din mândria celui care preferă să se omoare, decât să admită că a greşit şi să ceară iertare). Mai mult, însuşi „apostolul neamurilor”, Pavel, spune, spre exemplu, corintenilor că se teme ca, venind la ei, să nu-i găsească „pe mulţi care au păcătuit înainte şi nu s-au pocăit de necurăţia şi de desfrânarea şi de necumpătarea pe care le-au făcut” (II Corinteni 12, 21). Şi din acesta, dar şi din alte pasaje ale epistolelor sale, reiese clar că cel ce s-a convertit pe drumul Damascului nu poate fi decât un fervent învăţător al pocăinţei, care este o şansă acordată oricui de a se ridica din păcat către Dumnezeu… Citeşte mai departe…

Categories: ORTODOXIE Tags:

Sfântul Ioan Botezătorul a suferit moarte mucenicească pentru că a ocrotit instituția familiei”

august 30th, 2013 Fără comentarii

Sfântul Ioan Botezătorul a suferit moarte mucenicească pentru că a ocrotit instituția familiei”

 

 

Ultima mare sărbătoare din acest an bisericesc, praznicul Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul, a adunat la hramul Mănăstirii Secu sute de credincioși, care au participat, în ciuda vremii instabile, la slujba Sfintei Liturghii oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan  în aer liber, pe un podium special amenajat în curtea vechii așezări monahale.  Atmosfera de sărbătoare continuă și astăzi la Mănăstirea Secu, unde are loc slujba Sfintei Liturghii oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în cinstea Sfântului Varlaam, Mitropolitul Moldovei, canonizat de Biserica noastră în anul 2007, şi a Sfântului Cuvios Ioan de la Râşca şi Secu, Episcopul Romanului, canonizat, alături de alţi opt sfinţi nemţeni, în anul 2008.

Imaginea 1 din 24
La hramul Mănăstirii Secu din acest an, slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată de IPS Mitropolit Teofan, alături de un numeros sobor de preoți și diaconi Fotografii: Tudorel Rusu

Data de 29 august, când se prăznuieşte Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul, reuneşte pelerini din toată colţurile ţării la Mănăstirea Secu din județul Neamț, aşezare monahală ce-şi cinsteşte hramul în această sfântă zi. Anul acesta, Sfântul Prooroc Ioan Botezătorul a fost cinstit la Mănăstirea Secu prin oficierea Sfintei Liturghii de către Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, alături de un numeros sobor de stareţi, preoţi şi diaconi.

Răspunsurile la strană au fost date de corul mănăstirii și de un grup de elevi de la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Vasile cel Mare” din Iași. Sutele de credincioşi prezenţi la hram au putut să se închine la moaştele Sfântului Varlaam, Mitropolitul Moldovei, dar şi la mormântul Sfântului Cuvios Ioan de la Râşca şi Secu, aflat în absida din dreapta mănăstirii.

Bucuria zilei a fost întregită de cele două hirotonii oficiate de Mitropolitul Moldovei și Bucovinei în cadrul Sfintei Liturghii: monahul Pahomie Mariei, chelarul Mănăstirii Secu, a fost hirotonit diacon, iar diaconul Simeon Catrinoiu de la Mănăstirea Pângărați a fost hirotonit ieromonah.

„Sfântul Ioan Botezătorul este modelul călugărul desăvârșit”

După citirea pericopei evanghelice, IPS Mitropolit Teofan a ținut credincioșilor prezenți un cuvânt de învățătură, în care a subliniat faptul că Sfântul Ioan Botezătorul, prin viețuirea sa pustnicească, este un model pentru monahii de pretutindeni, iar prin moartea sa mucenicească, a dovedit cât de importantă este instituția sacră a familiei: „Sfântul Ioan Botezătorul este modelul călugărul desăvârșit, chiar dacă nu a viețuit în mănăstire în forma în care există așezările monahale astăzi. Prin asceza lui, prin postul lui, prin rugăciunea lui, Sfântul a dat mărturie de ceea ce trebuie să fie călugărul sau călugărița de pretutindeni. Pentru toate sfintele lui nevoințe, dar mai ales pentru cuvântul lui puternic, Sfântul Ioan Botezătorul a avut însă și foarte mulți dușmani, pentru că, în cele din urmă, chipul omului sfânt îi arată omului căzut în păcate unde ar trebui și acesta să se afle, stârnind pizmă și indignare.  De aceea, prezența unui om sfânt, poate fi atât o binecuvântare, cât și o mustrare. În ceea ce privește trecerea sa la Domnul, Sfântul Ioan Botezătorul a suferit moarte mucenicească pentru că a ocrotit instituția familiei. Văzând uniunea nelegitimă dintre împăratul Irod și soția fratelui său, și-a dat seama că exemplul pe care conducătorul din acea vreme îl dă supușilor săi este un exemplu negativ, care trebuie condamnat, pentru a nu fi urmat și de alții. Născut din binecuvântații părinți Zaharia și Elisabeta, Sfântul Ioan Botezătorul avea înrădăcinată puternic conștiința că omul poate să-și alcătuiască viața într-un mod frumos în această lume și să dobândească Împărăția Cerurilor, dacă urmează ori drumul anevoios de retragere în rugăciune departe de cele ale lumii, ori drumul deloc ușor al vieții de familie, în care nașterea de prunci trebuie să fie prioritară.  În concluzie, putem spune că astăzi, chemarea Bisericii pentru mănăstiri, prin glasul de tunet al Sfântului Ioan Botezătorul, este să păstreze duhul nevoinței Sfântului Ioan Botezătorul, iar pentru cei aflați în viața de familie, să-și apere familia ca pe odorul de cel mai de preț”.

La finalul slujbei arhierești, după împărtășirea credincioșilor cu Sfintele Taine, arhim. Vichentie Amariei, stareţul Mănăstirii Secu, a mulţumit Mitropolitului Moldovei şi Bucovinei, părinţilor slujitori şi credincioşilor pentru prezenţă şi pentru împreuna-rugăciune, după care a urmat tradiționala agapă.

Atmosfera de sărbătoare continuă și astăzi la Mănăstirea Secu, unde are loc slujba Sfintei Liturghii oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în cinstea Sfântului Varlaam, Mitropolitul Moldovei, canonizat de Biserica noastră în anul 2007, şi a Sfântului Cuvios Ioan de la Râşca şi Secu, Episcopul Romanului, canonizat, alături de alţi opt sfinţi nemţeni, în anul 2008.

 

Sursa:  DOXOLOGIA.ro

Categories: ORTODOXIE Tags:

CUVÂNT TEOLOGIC al Părintelui Dumitru Stăniloae la Duminica a zecea după Rusalii (Vindecarea lunaticului)

august 30th, 2013 Fără comentarii

Îngerii căzuţi şi rolul lor în căderea omului şi în susţinerea răului în lume

CUVÂNT TEOLOGIC al Părintelui Dumitru Stăniloae:

Duminica a zecea după Rusalii (Vindecarea lunaticului)

[…] Mărimea răului din lume şi din om nu s-ar putea explica numai din libertatea umană. Dacă vrem o explicaţie, care ţine seama de mărimea răului, dar nu-l vede ca pe un atribut al realităţii, care copleşeşte orice speranţă a omului de a scăpa de el prin libertate, trebuie să admitem ca origine suplimentară a răului libertatea unor spirite mai puternice decât spiritul uman, capabile de un rău cu mult mai mare; dar, totuşi, nu o origine a răului în libertatea spiritului divin atotputernic, căci aceasta n-ar mai face posibilă mântuirea lumii de rău şi Dumnezeu nu ar mai fi Dumnezeu.

Deşi sunt unii oameni care reuşesc să nu fie subiecte ale răului, în practică, mulţi din ei rămân subiecte ale lui. Ni se pare un fapt incontestabil că acest rău e mai mare decât suma relelor pe care şi le fac oamenii, că există nişte amplificatori mai presus de oameni ai răului făcut de oameni, în aşa măsură că ei nu pot scăpa de el numai prin ei înşişi. Firele de rău cu care se leagă oamenii unii pe alţii sunt răsucite şi îngroşate până la a alcătui un complex de legături de nedesfăcut.

Cu alte cuvinte, răul manifestă proporţii şi puteri care nu pot fi explicate numai din libertatea noastră. Dar, pe de altă parte, omul poate ţine în frâu răul şi se poate izbăvi de el aproape în în-tregime, ca subiect care îl săvârşeşte, dar nu numai prin eforturile sale, ci prin eforturile sale ajutate de puterea lui Dumnezeu. Deci răul nu se dovedeşte de neînvins de către om în calitatea de subiect făptuitor al lui.

Chiar câtă vreme este stăpânit de rău, omul aproape totdeauna mai păstrează în el resturi de bine, rezistente împotriva răului, puteri de întoarcere spre bine, puteri de frânare a răului şi de căinţă pentru el. Credinţa creştină consideră că numai duhurile demonice nu mai păs-trează în ele nici un rest de bine. Răul le-a devenit „o a doua natură“. Dar chiar răul produs de duhurile mai puternice apare ca având totuşi originea în libertatea, şi nu în fiinţa lor, ca unul ce este consimţit neîncetat de libertatea lor. Aceasta ne dă să înţelegem că, chiar dacă toţi oamenii ar înceta să devină subiecte ale răului, răul tot ar sufla asupra vieţii lor din alte izvoare voluntare mai presus de ei. Dar putinţa oamenilor de a se elibera de calitatea de subiecte ale răului arată în acelaşi timp că răul de care ar suferi nu ţine de esenţa realităţii, ci vine din libertatea unor fiinţe mai puternice.
Citeşte mai departe…

Categories: Predici Tags:

PS Ioachim Băcăuanul: Început de an la şcoala mântuirii

august 30th, 2013 Fără comentarii

Început de an la şcoala mântuirii

Ioachim Băcăuanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului

 

Hristos este axa timpului

În raport cu Dumnezeu, timpul îşi modifică natura deschizându-se veşniciei şi făcând posibilă experierea duhovnicească a eternităţii într-o singură clipă, iar acest lucru este posibil datorită faptului că timpul îşi găseşte împlinirea în veşnicie, ca timp teologic. Hristos este axa timpului. Dacă înainte de întruparea Logosului timpul era orientat spre Hristos luând forma aşteptării mesianice, după întrupare, Hristos devine conţinutul adevărat al timpului şi este, în acelaşi timp, orientat spre finalitatea împlinirii sale. Prin întrupare, Hristos nu desfiinţează timpul istoric, ci îl împlineşte şi răscumpără, imprimându-i o altă cronologie a evenimentelor ce sunt reprezentative pentru activitatea sa mesianică (Naşterea, Învierea etc), făcând în acelaşi timp posibilă coabitarea unor persoane ce au trăit în timpuri diferite, iar pe de altă parte,  pregustarea veşniciei încă din timpul prezent.

Capacitatea de deschidere a timpului liturgic ne face contemporani cu evenimentul biblic relatat, trecând peste bariera succesiunilor temporale, astfel încât contemporani cu Hristos, Care se naşte, moare şi înviază, noi devenim martori oculari, asistând la aceste evenimente care s-au întâmplat o singură dată în istorie, dar care umplând timpul se oferă în mod tainic fiecăruia, de fiecare dată când acestea sunt comemorate liturgic. Astfel, calendarul sărbătorilor reevaluează în mod sacru succesiunea temporală şi face din fiecare clipă o oportunitate a întâlnirii noastre cu Dumnezeu, potolind setea noastră după veşnicie încă din lumea aceasta.

Făgăduinţa Mântuitorului făcută Apostolilor: ”Iată, Eu sunt cu voi până la sfârşitul veacurilor” (Matei 28, 20) a fost împlinită liturgic de către Biserică, prin modul în care a întocmit anul bisericesc, cu sărbătorile comemorative prezente în cele patru subdiviziuni temporale ale sale: ziua, săptămâna, luna şi anul. Succederea sărbătorilor într-o anumită ordine anuală oferă posibilitatea comemorării momentelor marcante ale mântuirii înscrise în marele timp hristic. Această ordine a desfăşurării evenimentelor de-a lungul anului bisericesc începe la 1 septembrie, fiind asimilată de Biserică pe filiera tradiţiei mozaice conform căreia la această dată a avut loc o serie de evenimente biblice între care amintim: crearea lumii, retragerea apelor Potopului, aducerea Tablelor Legii de către Moise şi intrarea evreilor în Canaan. Pe de altă parte, motivaţia alegerii acestei date, ca început al anului bisericesc,  este aşezată în legătură cu momentul începerii activităţii publice a Mântuitorului, atunci când în sinagoga din Nazaret a citit cuvintele prorocului Isaia, anunţând ”anul milei Domnului” (Luca 4, 18-19). Cei 318 Sfinţi Părinţi de la Sinodul I Ecumenic oficializează şi generalizează această hotărâre, în conformitate cu prescripţiile calendarului iudaic, conform căruia, după întoarcerea din pustiul Carantaniei, Mântuitorul a intrat în sinagoga din Nazaret în luna  a VII-a, numită Tişri (Septembrie). Citeşte mai departe…