1 noiembrie, POMENIREA SF. IOAN DE KRONSTADT în Biserica Ortodoxă Rusă din afara Rusiei (4 VIDEO, RU & EN) – Saint Jean de Cronstadt
*
*
*
*
*
*
„Dacă te-ajută harul lui Dumnezeu, nimic nu-i greu, nimic nu-i aspru. Că știi pentru ce ai venit. N-ai venit să stai în fotoliu, să stai comod. Ai venit să te apropii mai mult de Hristos și să-ți dea dulceața Lui, dragostea Lui. Te topește cu dragostea Lui, cu bunătatea și blândețea Lui. Și atunci, ce poți să faci? Să stai numai să plângi, să plângi și să ceri milă pentru tine și pentru toată lumea sau pentru cei care îți cer rugăciunile.”
De metanie din Mănăstirea Pângărați, Părintele ierodiacon Epifanie a ajuns la Sihăstria Tarcăului în 2001, cu Părintele ieromonah Visarion, care a viețuit aici și a fost și egumen prin ’75, când mănăstirea avea statut de schit. Ulterior, bătrânul s-a retras să pustnicească într-o poieniță, pe Bolovăniș, și era cercetat adesea de Părintele Epifanie, care-l prețuia mult. Cum și-l amintea pe dascălul său, de ce pleacă un călugăr la pustie și cum Îl simți pe Dumnezeu în liniștea codrilor, după ce mintea se linişteşte, ne-a spus câteva cuvinte Părintele Epifanie.
E o valoare să fii inteligent, e o valoare să fii realizat, să ai o înfăţişare frumoasă, să ai o situaţie bună. E o valoare să fii conducător de oameni, dacă poţi ajunge conducător de oameni. Sunt multe valori în lumea aceasta, dar de măsura bunătăţii nu există nimic!
Ziua şi noaptea slăvea pe Dumnezeu cu neadormite rugăciuni, cu post îndelungat şi cu multe lacrimi care spală orice păcat şi îndumnezeiesc pe om. Şi atât a sporit cuviosul acesta, încât şi făcător de minuni s-a făcut. Pentru aceea tuturor le era iubit şi mulţi bolnavi se vindecau cu rugăciunile lui.
Sfântul Inochentie de la Probota (secolele XV-XVI)
În vechea Mănăstire Probota de pe Valea Siretului au trăit, încă din secolul XIV, călugări iubitori de Hristos şi împodobiţi cu multe daruri şi fapte bune. Dintre toate, precum însuşi numele mănăstirii o dovedeşte, cea mai aleasă virtute din această obşte era dumnezeiasca dragoste.
În anul 1945, iubind foarte mult liniştea, s-au retras împreună în Munţii Sihlei. Aici, găsind un bordei pustnicesc, cu binecuvântarea stareţului Cleopa din Mănăstirea Sihăstria, au rămas într-însul. Şi s-au nevoit mama şi cu fiica, pentru dragostea lui Hristos, douăzeci de ani, în linişte, smerindu-se una înaintea celeilalte şi rugându-se ziua şi noaptea pentru ele şi pentru oameni.
Valentina Neacşu, pustnică din Munţii Sihlei (1886–1964)
Această smerită nevoitoare a lui Hristos a fost ultima călugăriţă care a sihăstrit în Munţii Neamţului, în secolul acesta.
Era de loc din judeţul Vaslui. În tinereţe a fost căsătorită şi a avut doi copii. Apoi, murindu-i soţul în război, în anul 1920 şi-a luat fiica şi s-au dus amândouă în Mănăstirea Giurgeni (Roman). Acolo au făcut ascultare zece ani. Alţi cincisprezece ani au făcut ascultare în Mănăstirea Almaş (Neamţ). Iar în anul 1945, iubind foarte mult liniştea, s-au retras împreună în Munţii Sihlei.
Viața monahală nu este un rang bisericesc, nici o demnitate, ci este un act de umilință, de jertfă și de pocăință. La pocăință poate veni oricine, nimeni nu-i poate pune obstacole.
În primul rând, dintre rânduielile mănăstirești face parte aceasta: trecutul celui ce vine la poarta mănăstirii și vrea să intre în viața monahală nu interesează pe nimeni. Nu există nici o piedică, nici un impediment care să-l împiedice să intre în rândul viețuitorilor din mănăstire și să îmbrace haina monahală.Viața monahală nu este un rang bisericesc, nici o demnitate, ci este un act de umilință, de jertfă și de pocăință. La pocăință poate veni oricine, nimeni nu-i poate pune obstacole. Trecutul lui nu este, deci, piedică pentru a intra pe poarta lepădării totale de sine, pe poarta tuturor renunțărilor, pe poarta jertfei, dăruirii și slujirii tuturor oamenilor. (Înaltpreasfințitul Justinian Chira)
(Nicolae Steinhardt, Jurnalul fericirii, Editura Mănăstirii Rohia, Rohia, 2005, p. 7)
În Biserica Ortodoxă, slujba de ridicare la rangul de mitropolit este plină de semnificaţii teologice şi duhovniceşti, fiind de fapt momentul prin care chiriarhul unei eparhii, în urma alegerii de către Sfântul Sinod, este recunoscut în mod public şi solemn de Biserică în noua demnitate de mitropolit şi prezentat clerului şi credincioşilor prezenţi la slujba de ridicare în rang sau de întronizare.
Solemnitatea slujbei, departe de a fi doar o simplă ceremonie formală, în care sunt prezentate însemnele rangului noului mitropolit, este menită de fapt să evidenţieze rolul de învăţător al dreptei credinţe, de slujitor al Sfintelor Taine, de arhipăstor al clerului şi credincioşilor din eparhia sa şi de apărător al unităţii bisericeşti din mitropolia încredinţată lui.
Această slujbă de ridicare în demnitatea de mitropolit a conţinut rugăciuni de mulţumire şi cerere rostite în timpul Sfintei Liturghii, deoarece prin Sfânta Liturghie se realizează cea mai vie legătură duhovnicească a lui Hristos cu Biserica Sa, cea mai bogată comunicare şi cea mai intensă comuniune dintre Hristos, Capul Bisericii şi Biserica Sa, care este Trupul Său tainic sau mistic.
Astfel, învăţăm că după cum Hristos a trimis pe Ucenicii Săi în lume să înveţe, să boteze şi să păstorească toate popoarele (cf. Matei 28, 19) şi le-a făgăduit:„Iată, Eu cu voi sunt în toate zilele până la sfârşitul veacului”(Matei 28, 20), tot aşa El cheamă şi trimite la misiune pastorală noi slujitori ai Săi. Citeşte mai departe…
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române,a oficiat ceremonia de ridicare la rangul de mitropolit a Înaltpreafințitului Părinte Nicolae. La eveniment au participat ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române și reprezentanți ai autorităților centrale .
În cuvântul de învățătură intitulat O demnitate mai înaltă înseamnă o responsabilitate mai mare, Preafericirea Sa a evidențiat importanța slujirii arhierești.
Solemnitatea slujbei, departe de a fi doar o simplă ceremonie formală, în care sunt prezentate însemnele rangului noului mitropolit, este menită de fapt să evidenţieze rolul de învăţător al dreptei credinţe, de slujitor al Sfintelor Taine, de arhipăstor al clerului şi credincioşilor din eparhia sa şi de apărător al unităţii bisericeşti din mitropolia încredinţată lui, a spus Patriarhul României.
De asemenea, Preafericirea Sa explicat credincioșilor prezenți semnificația însemnelor arhierești. Citeşte mai departe…
Cu ajutorul preabunului Dumnezeu şi Tată, cu împreună-lucrarea Domnului nostru Iisus Hristos, capul Bisericii şi cu luminarea Sfântului Duh, Sfântul şi Marele Sinod, care de mai bine de cinci decenii a fost în pregătire, într-un final a devenit realitate şi constituie un important eveniment istoric şi o experienţă deosebită în viaţa Bisericilor Ortodoxe, precum şi pentru fiecare creştin ortodox în parte. Citeşte mai departe…
Comentarii recente