PELERIN ORTODOX

Piotr, Piotr, am aflat şi noi – mai bine zis, îngeraşii aceştia ai mei – prin anunţurile care se fac la acest calculator, despre ceea ce se întâmplă acum în lumea largă. Eu nu ştiu cum lucrează acest aparat, dar V. mi-a spus că se afişează cumva ştirile cele mai importante ce se petrec în lume. Oh, inima mea dulce, vezi cât s-a înmulţit răutatea în lume? Acolo, în Palestina, este acum mare vărsare de sânge şi lucrurile nu cred să meargă spre bine. Poate te vei mira, Piotr, dragul Bunelului, că pe mine, un moşneag, mă preocupă lucrurile acestea; dar voiesc să vi le zic pentru că acum sunt vremurile de sfârşit, copile, sunt vremurile de sfârşit! Pacea în lume va fi, curând, un lucru rar.

Citeşte mai departe…

Cât aş dori, bucuria mea, ca tu să afli acest izvor de har şi să te întrebi neîncetat: „Este Duhul Sfânt cu mine?”. Dacă este, slăvit să fie Domnul! Nu trebuie să fiu neliniştit, chiar dacă judecata cea din urmă ar fi mâine, eu sunt gata. Căci scris este: ”în ce stare te voi găsi, în aceea te voi judeca„. Dacă însă n-ai certitudinea că eşti în Duhul Sfânt, trebuie să afli pricina pentru care te-a părăsit şi să-L cauţi fără răgaz până ce-L vei găsi din nou, pe El şi harul Său. Trebuie urmăriţi vrăjmaşii care ne împiedică de a merge înspre El până la înfrângerea lor definitivă. Proorocul David a zis: „Urmări-voi pe vrăjmaşii mei şi-i voi prinde pe dânşii şi nu mă voi întoarce până ce se vor sfârşi. Îi voi zdrobi pe ei şi nu vor putea să stea, cădea-vor sub picioarele mele” (Psalmul 17,41-42). Citeşte mai departe…

Patriarhul Kiril al Moscovei:

„Opriţi avorturile, este crimă”

Miercuri, 22 februarie 2017

Sursa: Romfea.gr

La lupta împotriva avorturilor a chemat încă o dată Patriarhul Moscovei şi al întregii Rusii, SS Kiril, toate confesiunile tradiţionale din Rusia.

Citeşte mai departe…

Va rog sa fiti delicati!

„Vă doresc din toată inima înaintare în starea de om delicat, de om bun, de om plăcut lui Dumnezeu, de creştin adevărat şi de călugăr adevărat! Amin.”

Vă rog să fiţi delicaţi! Să ştiţi că chipul Domnului nostru Iisus Hristos, pe care Sfântul Apostol Pavel doreşte să-l aibă credincioşii în sufletul lor, numai atunci e neştirbit când în cuprinsul lui e şi delicateţe. Domnul Hristos a fost foarte delicat. Un prieten al meu a zis cândva către mine: „Mă gândesc uneori cât de delicat e Dumnezeu.” Şi bineînţeles că putea să zică aceasta, pentru că el însuşi este un om delicat şi vedea în Dumnezeu ceea ce purta chiar el în suflet.

Noi de multe ori suntem nepăsători, neluători-aminte, cu răutate, cu asprime, avem ceva ce nu se potriveşte cu delicateţea şi atunci înseamnă că nu suntem aşa cum este Domnul Hristos, cum ar trebui să fim şi noi, cei alcătuiţi după chipul Domnului Hristos. Fiecare dintre noi purtăm în suflet chipul lui Dumnezeu, cu rostul de a ajunge, prin chipul lui Dumnezeu, la asemănarea cu Dumnezeu. Mărturisim într-o alcătuire de la sfintele slujbe pentru cei răposaţi, zicând: „Chipul măririi Tale celei negrăite sunt, măcar că port rănile păcatelor. Miluieşte zidirea Ta, Stăpâne, şi o curăţeşte cu îndurarea Ta şi moştenirea cea dorită dăruieşte-i, făcându-mă pe mine iarăşi cetăţean al Raiului.” Ca să fim cetăţeni ai Raiului trebuie să avem chipul lui Dumnezeu în noi, aşa cum ni l-a dat Dumnezeu, şi să adăugăm la ceea ce ne-a dat Dumnezeu ceea ce poate împlini omul.

Citeşte mai departe…

Arhim. Mihail Daniliuc – Avem mare nevoie de duhovnic

Odată cu începerea Triodului, cea mai frumoasă şi intensă perioadă liturgică a anului bisericesc, noţiunile de „post“, „pocăinţă“, „spovedanie“, „duhovnic“ se întâlnesc tot mai des.

Cu toate acestea, există unii care, întrebaţi dacă se spovedesc la vreun preot, afirmă: „La ce-mi foloseşte mie duhovnicul? De ce mi-ar trebui un îndrumător duhovnicesc? Eu Îi mărturisesc lui Dumnezeu tot ce am pe suflet! De aceea consider inutilă spovedania şi implicit duhovnicul. Oare Dumnezeu nu aude ce-I spun eu în faţa icoanei sau în biserică? De ce-ar fi nevoie de o terţă persoană care să-I repete ceea ce I-aş putea dezvălui direct?“ Sunt raţionamente înşelătoare, cărora le cad pradă mulţi semeni. Aşadar, care este rolul duhovnicului în viaţa noastră?

O privire succintă peste dumnezeiasca Scriptură ne va lămuri că Mântuitorul Hristos a instituit Sfânta Taină a Spovedaniei prin faptul că El Însuşi a săvârşit-o întâi în timpul activităţii Sale pământeşti asupra multor oameni ce-şi arătau credinţa în El cerându-I ajutorul, mărturisindu-şi păcatele, primind apoi de la Duhovnicul desăvârşit dezlegarea lor, odată cu îndemnul de îndreptare a vieţii. După terminarea misiunii Sale în lume, când s-a apropiat vremea Înălţării la cer, a dat Sfinţilor Apostoli puterea de a asculta mărturisirea păcatelor semenilor şi de a le acorda iertarea. Darul acesta este de fapt puterea  Lui Însuşi lucrând în ei: „luaţi Duh Sfânt; cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, ţinute vor fi“ (Ioan 20, 22-23). Ca urmare firească a lucrării Sale mântuitoare împlinite, prin cuvintele adresate discipolilor, iar prin ei în mod direct tuturor urmaşilor acestora, episcopi şi preoţi, Mântuitorul Hristos le-a dăruit o putere nemărginită, învestindu-i cu prerogativa de a deschide şi pătrunde în sufletele celor ce-şi clădesc sfinţenia prin pocăinţă. Spun dumnezeieştii Părinţi că Domnul a instituit Taina Mărturisirii sau a Spovedaniei pentru ca omul să nu deznădăjduiască din pricina neputinţei lui, ci să caute sprijin în afară, la Dumnezeu, la preot, căci cel izolat de păcat nu-şi poate găsi ajutor în sine, în fiinţa sa neliniştită şi bolnavă, ci numai în afară, în altă persoană. Dar să nu omitem esenţialul: nu duhovnicul iartă, dezleagă păcatele, ci Însuşi Hristos, prin graiul şi mâna preotului. Părintele oficiant al sfântului sacrament spune într-o rugăciune din rânduiala slujbei: „iată, fiule, fiică duhovnicească, Hristos stă de faţă nevăzut, primind a ta mărturisire cea cu umilinţă… iar eu sunt doar un martor ca să mărturisesc înaintea Lui toate câte vei spune“. Citeşte mai departe…

Ne considerăm pe noi înșine multștiutori și nu cunoaștem ceea ce se petrece înlăuntrul nostru

Pentru a se înfăptui o schimbare esențială și a se înlătura criza, Biserica ar trebui să lepede cele de prisos, să se ocupe cu lucruri vitale și esențiale, familia să se reorganizeze, patria să fie iubită, societatea să fie repoziționată pe cele mai solide fundamente…

…Suntem chemați la luptă, priveghere, trezire, starea în picioare…

Ne temem de poluarea mediului înconjurător și de produsele alimentare și nu de întinarea inimii noastre din pricina minciunii și ipocriziei. Sănătatea noastră trupească este mult mai presus de cea sufletească

Nimic nu este întâmplător în viață ‒ Supărările din familie şi ce poate ieși bun din ele