PELERIN ORTODOX

Controversa profetului Ieremia cu falșii profeți

Femeile mironosite – cele dintai martore ale Invierii lui Hristos

Ca si cuvantul „fariseu”, care la origine, in spiritualitatea iudaica, insemna „ales”, „deosebit”, in sensul cel bun al cuvantului dar care in spiritualitatea crestina a devenit simbol al prefacatoriei sinonim cu „formalist”, „laudaros”, „inselator”, „fatarnic”, „impostor”, fiindca una zice si alta face, „mormant varuit”, alb si curat la vedere, dar putred pe dinauntru, tot asa cu cuvantul „mironosita” trece printr-o usoara tendinta de a se peioriza si a insemna femeie care afecteaza evlavia fara s-o aiba cu adevarat. „O mironosita dintr-acelea”… auzim adesea cu intentia de a ni se sugera ca, in ce mai bun caz se preface a fi evlavioasa, daca nu cumva e de-a dreptul bigota. Sensul cuvantului e gata sa imbrace intelesuri aproape contrarii, caci bigotul sufera de ingustime de minte, dar nu de lipsa de sinceritate.

Citeşte mai departe…

Duhovnic e acela care te conduce la Dumnezeu, care naște, crește și desăvârșește ucenici

14.„ Nu ca să vă ruşinez vă scriu acestea, ci ca să vă dojenesc ca pe nişte copii ai mei iubiţi. 15. Căci de-aţi avea zeci de mii de învăţători în Hristos, totuşi nu aveţi mulţi părinţi; că pe voi eu v-am născut întru Hristos lisus prin Evanghelie. 16. Aşadar, vă rog eu pe voi: călcaţi pe urmele mele!”(I Cor. 4, 14-16).

Se pare că la Corint exista un mare număr de învăţători, dar totuşi ei nu pot face lucrarea unui singur părinte. Paidagogos mai apare în Noul Testament în Gal. 3, 24-25. Pedagogul era „păzitorul zilelor copilăriei”, dar expresia nu e satisfăcătoare, fiindcă funcţia lui nu echivalează cu nimic în sistemul nostru educaţional.

În Grecia, până la 7 ani băiatul era în grija mamei, iar când ajungea la vârsta şcolii, pedagogul prelua îndrumarea copilului, continuând să fie mentorul acestuia până la optsprezece ani. Sfântul Pavel doreşte să arate că „faţă de părinţi, pedagogul ocupă o poziţie inferioară. De aceea, nu pedagogul, ci părintele este modelul de imitat pentru copii.” Dragostea paternă este aceea care face evident distincţia. Apostolul formulează şi modul în care îşi atribuie paternitatea corintenilor: „eu v-am născut duhovniceşte”, spune el pentru a aduce în prim plan lucrarea lui Dumnezeu, care o covârşeşte pe cea personală. Paternitatea duhovnicească este o lucrare a Duhului Sfânt. Oamenii care au naşterea din trup sunt prefăcuţi, plăsmuiţi din nou de către Duhul Sfânt pe calea – voită de Dumnezeu – intermedierii unui părinte, a cărui responsabilitate esenţială este dobândirea Duhului Sfânt.

Citeşte mai departe…

Marile nevoințe ale Cuviosului Iosif Isihastul

Plecând de la Chilia Bunei Vestiri, cei trei au căutat un loc cât mai retras şi cât mai propice nevoinţei tăcerii întru cunoştinţă. Astfel, au ales Schitul Sfântului Vasile. Acesta era format din numai 8 colibe, locuite de călugări isihaşti, care, spre deosebire de cei de la Buna Vestire, vieţuiau de parcă nu ar fi fost acolo, trăind la o oarecare depărtare unii de alţii. Pentru că nu au găsit chilii libere, au fost nevoiţi să îşi zidească singuri chilii, cu foarte multă greutate (datorită în primul rând lipsei apei). Mica lor biserică au închinat-o Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul. Au plecat de la Katounakia luând cu sine doar strictul necesar, câteva haine şi puţinele cărţi ce le aveau.

Bisericuța Înaintemergătorului Ioan de la Schitul Sfântului Vasilie, construită de Cuviosul Iosif Isihastul

Citeşte mai departe…

Rânduiala rugăciunii neîncetate în obștea lui Gheron Iosif Isihastul

Când am fost cu bătrânul meu la Schitul Nou, exemplul, îndemnul, tactica şi scopul lui erau să ne sfătuiască continuu, cu ştiinţă, cu pândă prevăzătoare, ca să zicem rugăciunea lui Iisus şi să priveghem în toată vremea. Ne insuflase un simţ adânc al rugăciunii şi al trezviei prin priveghere. Ne spunea că pe monahul care priveghează şi se roagă cu luare aminte să nu-l privim ca pe un om pământesc, ci ca pe îngerul lui Dumnezeu. Şi precum îngerii înalţă doxologii neîncetat lui Dumnezeu Cel Sfânt, cu o fericire şi o bucurie necuprinsă, contemplând, în acelaşi fel şi călugării trebuie să privegheze, să laude, să postească, să se jeluiască şi să plângă zilele şi nopţile. Bineînţeles, noaptea este mai potrivită prin liniştea firii, în special, la ceasurile în care omul se odihneşte de grija zilei. Mintea se linişteşte de flecăreala şi de osteneala de peste zi şi omul mai odihnit şi mai cumpătat are folos mai mult priveghind.

Duhovnicul nostru ne urmărea dacă ne rugăm continuu şi nu ne ţinea multe teorii, adică învăţături de mai multe ore, ci în puţin timp ne spunea doar ceea ce era necesar.

Citeşte mai departe…

Preotul si Episcopul ca terapeuți

Preoţia este o ştiinţă a vindecării. Preotul şi Episcopul sunt, dincolo de orice altceva, terapeuţi. Vom sublinia aspecte interesante ale acestei teme, aşa cum sunt ele analizate de Sfântul Grigorie Teologul.

Preotul are de la Dumnezeu marea harismă a tămăduirii, de aceea şi este chemat să vindece. Iar tămăduire nu înseamnă numai „să şteargă mai întâi ce a fost scris mai înainte”, ci totodată, „să scrie” apoi „învăţăturile cele adevărate, care merită să rămână”. Aceasta este, în realitate, tămăduirea. Foloseşte un proverb care spune că „încercăm să vindecăm pe alţii, când noi suntem acoperiţi de bube”. Preoţii care urmăresc să-i vindece pe ceilalţi trebuie să se fi izbăvit ei înşişi de răni. A tămădui pe cineva este o mare harismă dăruită de Dumnezeu. O astfel de mare harismă au avut Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. Sfântul Grigorie scrie: „Numai unul ca Petru sau ca Pavel poate vindeca şi opri boala aceasta! Numai unul ca aceşti mari ucenici ai lui Hristos, care au luat şi harul vindecărilor odată cu puterea de a conduce pe credincioşi cu cuvântul şi cu fapta, care s-au făcut tuturor toate, ca pe toţi să-i dobândească (I Corinteni 9:22).” Este, aşadar, o mare harismă, asemenea tuturor celorlalte, pe care Dumnezeu o dăruieşte.

Citeşte mai departe…

Iubitului cler, cuviosului cin monahal şi poporului lui Dumnezeu din întreg cuprinsul Arhiepiscopiei Tomisului, har, pace şi bucurie, iar de la noi, arhierească binecuvântare

Iubiţi credincioşi,

Hristos a înviat!

Adevărată este bucuria întregii lumi şi a universului întreg pentru Sfânta Noapte de Înviere. Dumnezeul-Om, Cel mai blând şi mai bun dintre toţi, a suferit moarte de bună voie pentru noi, iar după trei zile, „a nimicit durerile morţii”[1] şi a înviat cu slavă pentru a purta umanitatea Sa la cerurile iubirii lui Dumnezeu.

Hristos Mântuitorul este acum și aici, dar și  pretutindeni, mereu prezent în inimile noastre, luminând din această noapte cu Jertfa și Învierea Sa, pe Sfintele Altare ale bisericilor din Lumina pe care El a trimis-o din cer la mormântul Său.

Dacă Hristos Cel înviat este Lumina lumii venită din cetatea Sionului ceresc, constatăm cu uimire și cu bucurie că și Ierusalimul rămâne cetatea cea pământească a Sionului, unde Patriarhul Ierusalimului primește, ca prin fulger, în Sâmbăta cea Mare, Lumina cea nematerială, sfântă și veșnică, în care S-a îmbrăcat Hristos prin Înviere. Razele acestei lumini ajung în toate bisericile ortodoxe, ca toți să devenim fii ai Luminii și să clădim biserica sufletului nostru, prin fapte bune. Așadar, este cea mai sfântă noapte de pe pământ, din cer și din istorie. Este noaptea în care omenirea, împovărată de durerea și întunericul morții, primește darul Luminii veșnice a lui Hristos, din iubirea veșnică a Tatălui și a lui Hristos Însuși, care-i înveșnicește în bine pe toți cei care o primesc. Dar acea lumină lină, harică, venită din haina de lumină a lui Hristos Cel Înviat și preaslăvit de-a dreapta Tatălui în ceruri, fiind mai presus de fire și de puterea noastră de percepere, în condiția vieții trecătoare și a trupului muritor, iată, a devenit lumină materială și făcliile pe care le-am aprins sunt prelungiri, pentru fiecare dintre noi, ca mărturisire a Învierii din morți a Dumnezeului nostru și a învierii noastre. Citeşte mai departe…

Iubitului nostru cler, cinului monahal şi drept-credincioşilor creştini, har, milă şi pace de la Dumnezeu, iar de la noi, arhiereşti binecuvântări!

„Cât este de sfântă, cu adevărat, şi întru totul prăznuită această noapte de mântuire şi strălucită…, în care Lumina cea fără de ani din mormânt cu trupul tuturor a strălucit.” (Stihira a 7-a din Canonul Învierii)

Iubiţii mei fii duhovniceşti,

Hristos a înviat! An de an, noaptea de Paşti ne aduce lumină și bucurie sfântă în viaţa noastră. Pentru această noapte de taină, „Praznic al Praznicelor și Sărbătoare a Sărbătorilor”, ne-am pregătit sufletește de-a lungul Postului Mare, hrănindu-ne cu lumina rugăciunii, a nevoințelor și a Sfintelor Taine, pentru ca, înveșmântați în „haina de nuntă”, să intrăm întru bucuria Domnului nostru.

Astăzi, cu toţii devenim „purtători de lumină” şi cu sufletele luminate suntem chemaţi să intrăm și să cinăm împreună cu Hristos cel Înviat la Sfânta Liturghie – ospățul ceresc al bucuriei nesfârșite a biruinței Lui asupra morții veșnice. Citeşte mai departe…

† PIMEN

din milostivirea lui Dumnezeu, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor

Iubitului nostru cler, cinului monahal şi binecredincioşilor creştini din de Dumnezeu păzita noastră Arhiepiscopie, har, milă şi pace de la Dumnezeu – Tatăl, iar de la Noi, arhierească binecuvântare.

Iubiţi credincioşi,

Bucuria sărbătorii Învierii Domnului este darul lui Dumnezeu; această bucurie sfântă o trăim în adâncul inimii noastre și o mărturisim cu salutul pascal: „Hristos a înviat!ˮ la care răspundem: „Adevărat a înviat!ˮ; încredințarea noastră nestrămutată în adevărul faptului Învierii este temeluită pe înseși cuvintele Mântuitorului spuse apostolilor Săi: „Fiul Omului va să fie dat în mâinile oamenilor. Și-L vor omorî, dar a treia zi va înviaˮ (Mat. 17, 22 – 23).

Mântuitorul după ce a înviat, S-a arătat, pe rând, până la înălțarea Sa la cer, femeilor mironosițe, apostolilor și fraților, adică oamenilor adunați în jurul apostolilor, „prin multe semne doveditoare […] vorbind despre împărăția lui Dumnezeuˮ (F.A. 1, 3). Citeşte mai departe…

† IOAN,

Din mila lui Dumnezeu,

Arhiepiscop al Timișoarei și

Mitropolit al Banatului  

Iubitului nostru cler, cinului monahal

şi drept-credincioşilor creştini, har, milă şi pace

de la Dumnezeu Tatăl, iar de la noi,

părintească binecuvântare. 

Hristos a înviat! 

„Dacă ați înviat împreună cu Hristos,

pe cele de sus căutați-le, acolo unde este

 Hristos șezând de-a dreapta lui Dumnezeu.“ 

(Coloseni 3, 1)

Iubiți credincioși, 

Să mulțumim lui Dumnezeu Care ne-a învrednicit să preamărim azi biruința Fiului Său, Domnul nostru Iisus Hristos, asupra morții. Ne-a primit și pe noi ca, prin credință, să devenim mărturisitori ai Învierii. Prin salutul pascal: „Hristos a înviat!”, fiecare devenim un mărturisitor al celui mai important act din univers după creație. Hristos ne-a cuprins și pe noi în acest act al Învierii, pentru că El a biruit și moartea noastră.

Mormântul găsit gol de femeile mironosițe ne arată cum vor fi și mormintele noastre la Învierea cea de obște. Și în mormintele noastre ne vor rămâne doar giulgiurile, arătând că nimic nu vom lua cu noi din această lume. Aici suntem înveliți în giulgiu, iar în Împărăția lui Dumnezeu vom fi îmbrăcați în lumină. Lumina este veșmântul veșniciei noastre. Citeşte mai departe…