Atunci când profetul Ieremia a ieșit în public să prorocească despre captivitatea babiloniană (Ieremia 27) luând în chip simbolic pe umerii săi un jug de lemn, a fost întâmpinat de falsul profet Anania, care a sfărâmat jugul și a profețit opusul celor rostite de către profetul Ieremia, pentru a fi pe placul poporului și a regelui lui Iuda.
Fenomenul profetic a apărut în perioada vechi testamentară foarte de timpuriu, alături de instituția preoției, în legătură cu necesitatea comunicării legii sfinte a lui Dumnezeu către poporul evreu[1], însoțindu-l pe acesta în istorie, până la întruparea Domnului nostru Iisus Hristos. De altfel, în centrul mesajelor profetice ale profeților Vechiului Testament a fost ideea mesianică ce a luat naștere odată cu începutul neamului omenesc (Facerea 3, 15), fiind întâlnită nu doar la poporul evreu, ci și la alte popoare antice precum greci, romani, babilonieni, chinezi, indieni, egipteni, perși care așteptau venirea unui răscumpărător[2]. În acest fel, generație după generație, poporul evreu a fost chemat să mențină vie conștiința faptului că Dumnezeu lucrează în istorie și își cheamă poporul la împlinire voii Sale sfinte care implica, în primul rând, împlinirea poruncilor.
Nenumărați greci din toate colțurile Greciei au primit cu adâncă emoție vestea plecării la Domnul a părintelui lor duhovnicesc, Bătrânul Fotie din Sfântul Munte, pe numele de mirean Antόnios Skándalos. Ghéronda Fotie s-a dovedit întru toate un vrednic urmaș al fericitului întru pomenire Ghéronda Porfirie Kafsokalivitul. Adormirea întru Domnul a lui Ghéronda Fotie a avut loc la ora 03:45, în zorii Marței Patimilor, pe data de 30 aprilie 2013, la clinica ”Hygeía”.
Neputincioși fiind în a descrie pe deplin personalitatea și lucrarea sa, ne limităm la această scurtă biografie, în care descriem principalele momente ale vieții sale și portretul său duhovnicesc și relatăm succint parcursul din Atena către iubita sa Kerasiá din Sfântul Munte Athos (aflată la 750 m altitudine) al cinstitului său trup, unde a avut loc înmormântarea.
“La Sinodul Local al Bisericii Ortodoxe Ruse consacrat mileniului de la creştinarea Rusiei (iunie 1988, Lavra Serghiev Posad), Sfântul Ierarh Ignatie a fost alăturat la ceata sfinţilor. De la această dată moaştele sale odihnesc în biserica Mântuitorului din mănăstirea Tolgsk-Vedenski din oraşul Iaroslavl.
“Flaut duhovnicesc” a fost numit el în troparul închinat lui. Viaţa sa aminteşte istoria vechilor Paterice. S-a născut la 6 februarie 1807 în satul Pokrovskoie, gubernia Vologda, în familia unui demnitar înstărit. Din copilărie îi plăcea să citească cărţi duhovniceşti. De la vârsta de 15 ani începe să viseze la viaţa monahicească şi la intrarea în mănăstire, dar este trimis de către tatăl său la Şcoala superioară de inginerie militară de la Sankt-Petersburg. La examen era de faţă şi viitorul împărat, marele cneaz Nicolai Pavlovici. Înfăţişarea nobilă a tânărului şi cunoştinţele sale strălucite l-au interesat pe marele cneaz, care l-a invitat la palatul Anicikov, reşedinţa sa. Din acest timp Brianceaninov devine pensionarul marelui cneaz. Citeşte mai departe…
Sfîntul Apostol Iacob a fost fiul lui Zevedeu şi fratele Sfîntului Evanghelist Ioan, Cuvîntătorul de Dumnezeu. Şi era unul din cei doisprezece apostoli, care, împreună cu fratele său, lăsîndu-şi corabia, pe tatăl său şi mreaja sa, a mers după Iisus la chemarea Lui cea dumnezeiască şi Îi urma pretutindeni, luînd aminte la învăţăturile ce ieşeau din Preacurata Lui gură şi vedea minunile ce se făceau de El. Pe aceşti doi fraţi apostoli i-a iubit Domnul atît de mult, încît unuia dintre ei i-a dat pieptul Său spre rezemare, iar acestuia i-a făgăduit paharul Său, pe care l-a băut pe Cruce. Însă şi ei au iubit atît de mult pe Domnul lor şi atîta rîvnă au arătat după El, încît au voit să pogoare foc din cer, asupra celor ce nu credeau în Hristos, ca să-i piardă. Şi ar fi făcut aceasta, dacă nu i-ar fi oprit îndelungrăbdătorul Hristos. Citeşte mai departe…
Sfîntul Apostol Iason era tarsinian. El a venit cel dintîi din Tars, către dreapta credinţă. Iar Sfîntul Sosipatru era apostol din Ahaia. Amîndoi aceştia, după primirea sfintei credinţe în Hristos, au fost ucenici ai Sfîntului Apostol Pavel, care, în epistola către Romani, îi numeşte rudenii ale sale. Deci Iason a fost ales episcop al cetăţii sale Tarsul, iar Sosipatru a luat ocîrmuirea Bisericii Iconiei şi au păscut bine Bisericile lor şi le-au înmulţit. Apoi s-au dus în părţile Apusului şi mergînd în insula Cherchirei, au zidit o biserică preafrumoasă în numele Sfîntului Întîiului Mucenic Ştefan, unde, slujind lui Dumnezeu, pe mulţi i-au atras la credinţa în Hristos. Citeşte mai departe…
1. Invierea Domnului este innoirea firii omenesti si plamadirea din nou a lui Adam cel dintai, care fusese inghitit de moarte prin pacat si reintors prin moarte in pamantul din care a fost plamadit; este intoarcerea omului la viata cea fara de moarte. Nimeni dintre oameni nu l-a vazut pe Adam, la inceput, cum a fost plamadit si daruit cu viata, caci in acel ceas nu exista inca nici un om; insa, dupa ce a luat duh de viata prin insuflarea dumnezeiasca, cea dintai dintre toate fapturile omenesti l-a vazut o femeie, caci Eva a fost cea dintai fiinta omeneasca creata dupa Adam; tot astfel, pe cel de al doilea Adam, Care este Domnul, n-a fost om sa-L vada inviind din morti, caci nimeni dintre cei apropiati Lui nu se afla de fata, iar ostasii care pazeau mormantul, tulburati de frica, erau ca si morti. Or, dupa ce a inviat El, cea dintai care L-a vazut a fost o femeie, precum am auzit astazi din Evanghelia, cea dupa Marcu: „Si inviind dimineata, in ziua cea dintai a saptamanii, El S-a aratat intai Mariei Magdalena…” [Marcu 16, 9].
2. S-ar parea ca Evanghelistul spune deslusit ca ceasul in care a inviat Domnul era dimineata in zori, si ca mai intai s-a infatisat Mariei Magdalena, Citeşte mai departe…
Comentarii Patristice la Evanghelia din Duminica Mironosițelor
Duminica a 3-a după Paști (Ev. Marcu 15, 43-47; 16,1-8)
(Mc. 15, 43) Şi venind Iosif cel din Arimateea, sfetnic ales, care aştepta şi el împărăţia lui Dumnezeu, şi, îndrăznind, a intrat la Pilat şi a cerut trupul lui Iisus.
În ceasul al șaselea a fost răstignit. În ceasul al nouălea Și-a dat duhul. Înainte de apusul soarelui a fost înmormântat. În ziua Sabatului a fost în pământ, în mormântul în care Iosif din Arimateea Îl așezase. Citeşte mai departe…
… aşa să piară păcătoşii de la faţa lui Dumnezeu, (Ps. 67:2a) Iar drepţii să se bucure şi să se veselească (Ps. 67:2b)
Mironosiţele femei, foarte de dimineaţă, stând înaintea mormântului Dătătorului de viaţă, aflat-au înger pe piatră şezând; şi acela, grăind către dânsele, aşa a zis: Ce căutaţi pe Cel viu printre morţi? Ce plângeţi pe Cel nestricat, ca şi cum ar fi în stricăciune? Mergând, vestiţi ucenicilor Lui.
Femeile mironosite – cele dintai martore ale Invierii lui Hristos
Ca si cuvantul „fariseu”, care la origine, in spiritualitatea iudaica, insemna „ales”, „deosebit”, in sensul cel bun al cuvantului dar care in spiritualitatea crestina a devenit simbol al prefacatoriei sinonim cu „formalist”, „laudaros”, „inselator”, „fatarnic”, „impostor”, fiindca una zice si alta face, „mormant varuit”, alb si curat la vedere, dar putred pe dinauntru, tot asa cu cuvantul „mironosita” trece printr-o usoara tendinta de a se peioriza si a insemna femeie care afecteaza evlavia fara s-o aiba cu adevarat. „O mironosita dintr-acelea”… auzim adesea cu intentia de a ni se sugera ca, in ce mai bun caz se preface a fi evlavioasa, daca nu cumva e de-a dreptul bigota. Sensul cuvantului e gata sa imbrace intelesuri aproape contrarii, caci bigotul sufera de ingustime de minte, dar nu de lipsa de sinceritate.
Duhovnic e acela care te conduce la Dumnezeu, care naște, crește și desăvârșește ucenici
14.„ Nu ca să vă ruşinez vă scriu acestea, ci ca să vă dojenesc ca pe nişte copii ai mei iubiţi. 15. Căci de-aţi avea zeci de mii de învăţători în Hristos, totuşi nu aveţi mulţi părinţi; că pe voi eu v-am născut întru Hristos lisus prin Evanghelie. 16. Aşadar, vă rog eu pe voi: călcaţi pe urmele mele!”(I Cor. 4, 14-16).
Se pare că la Corint exista un mare număr de învăţători, dar totuşi ei nu pot face lucrarea unui singur părinte. Paidagogos mai apare în Noul Testament în Gal. 3, 24-25. Pedagogul era „păzitorul zilelor copilăriei”, dar expresia nu e satisfăcătoare, fiindcă funcţia lui nu echivalează cu nimic în sistemul nostru educaţional.
În Grecia, până la 7 ani băiatul era în grija mamei, iar când ajungea la vârsta şcolii, pedagogul prelua îndrumarea copilului, continuând să fie mentorul acestuia până la optsprezece ani. Sfântul Pavel doreşte să arate că „faţă de părinţi, pedagogul ocupă o poziţie inferioară. De aceea, nu pedagogul, ci părintele este modelul de imitat pentru copii.” Dragostea paternă este aceea care face evident distincţia. Apostolul formulează şi modul în care îşi atribuie paternitatea corintenilor: „eu v-am născut duhovniceşte”, spune el pentru a aduce în prim plan lucrarea lui Dumnezeu, care o covârşeşte pe cea personală. Paternitatea duhovnicească este o lucrare a Duhului Sfânt. Oamenii care au naşterea din trup sunt prefăcuţi, plăsmuiţi din nou de către Duhul Sfânt pe calea – voită de Dumnezeu – intermedierii unui părinte, a cărui responsabilitate esenţială este dobândirea Duhului Sfânt.
"Cuvintele noastre ortodoxe sunt ca armele care îi apără pe ai noştri şi îi lovesc pe eretici. Aceste cuvinte nu îi lovesc pentru a-i doborî, ci pentru a-i ridica după ce au căzut. Acesta este scopul luptei noastre: să îi ajutăm şi pe vrăşmaşii noştri să se mântuiască."(Sf. Ioan Gură de Aur).
Comentarii recente