Gândurile rele care ne chinuie la sărbătorile mari
Nu știi? La sărbătorile mari Hristos, Maica Domnului și Sfinții au o mare bucurie și prăznuiesc, dau binecuvântări și daruri duhovnicești oamenilor. Pe acest pământ, părinții cinstesc zilele de naștere ale copiilor lor, regii scutesc pe unii oameni de pedepse atunci când li se naște un moștenitor, sfinții de ce să nu prăznuiască? De aceea, diavolul, pentru că știe aceste lucruri, făurește gânduri rele, pentru ca oamenii să fie lipsiți de darurile dumnezeiești și să nu se bucure, nici să primească vreun folos de la acea sărbătoare.
Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul
Gheronda, de ce la sărbătorile mai mari, de obicei, ne vin unele gânduri rele?
Nu știi? La sărbătorile mari Hristos, Maica Domnului și Sfinții au o mare bucurie și prăznuiesc, dau binecuvântări și daruri duhovnicești oamenilor. Pe acest pământ, părinții cinstesc zilele de naștere ale copiilor lor, regii scutesc pe unii oameni de pedepse atunci când li se naște un moștenitor, sfinții de ce să nu prăznuiască?
Citeşte mai departe…
Pe cine războiește diavolul și în cine lucrează?
Este de trebuinţă să cercetăm, însă, mai atent şi să vedem cine sunt cei pe care diavolul îi luptă, împotriva cui îşi îndreaptă el cu precădere furia şi, totodată, în cine are putinţa mai mare de a se sălăşlui şi a lucra.
Fără de nici o îndoială, toţi oamenii sunt luptaţi de diavol. Ura sa împotriva oamenilor este atât de mare, încât, după cum spun Sfinţii Părinţi, dacă Dumnezeu nu ar ţine lumea cu iubirea Sa, diavolul de multă vreme ar fi pierdut-o. În chip felurit a voit să ridice război şi împotriva lui Hristos însuşi. Ne sunt cunoscute cele trei ispitiri la care L-a supus pe Mântuitorul. Vedem în Sfânta Scriptură că după Botez „Iisus a fost dus de Duhul în pustiu, ca să fie ispitit de către diavolul” (Matei 4:1). Însă acestea nu au fost singurele ispitiri pe care le-a avut de înfruntat Mântuitorul. Până în ultima clipă a fost luptat cu furie de diavol, care le aducea oamenilor gânduri rele împotriva Lui.
La fel se întâmplă şi cu oamenii. Sunt războiţi cu o furie cumplită de diavol, care îi urăşte şi îi pizmuieşte. Nu poate accepta faptul că cei ce se luptă vor fi încununaţi cu slavă. Sfântul Ioan Scărarul scrie că atâta vreme cât omul se îndeletniceşte cu pământurile pe care le stăpâneşte şi le cultivă, cu negoţul pe mare [„atâta cât omul e un simplu vieţuitor sau un corăbier, sau un plugar”], vrăjmaşii împărăţiei nu se întrarmează în chip atât de groaznic asupra lui. Când acesta ia, însă, „pecetea (semnul de ostaş), pavăza, sabia, arcul şi s-a îmbrăcat în veşmântul de ostaş, atunci ei scrâşnesc din dinţi împotriva lui şi se sârguiesc în tot felul să-l răpuna1. Socotesc că aici Sfântul Ioan îi are în vedere mai cu seamă pe monahi. Aşadar, pe monahi diavolul îi luptă cu o furie încă mai mare. Voieşte, dacă îi stă în putinţă, să-i nimicească în chip desăvârşit. Sfântul Theognost spune că atât de mare este furia diavolului împotriva omului care se luptă şi „cu atâta pizmă ne ispiteşte urătorul de oameni, încât ne face să ne scârbim chiar şi de viaţă”.
Citeşte mai departe…
Trebuie să-ți faci timp, ca să-L cunoşti tu însuţi pe Hristos, să înveţi să comunici cu El şi după aceea să-l înveţi şi pe copilul tău, să-i vorbeşti de Biserică, de slujbe, de Dumnezeiasca Liturghie, de toată taina mântuirii în Hristos. Da, trebuie să-ți faci puţin timp. Nu spun să-ţi faci atâta timp cât îşi făceau sfinţii şi asceţii. De exemplu, Sfântul Arsenie: acesta din momentul în care soarele apunea până când răsărea din nou, de la apus la răsărit, şapte – opt ore întregi stătea drept, ţinea o batistă, plângea fără încetare şi se ruga la Hristos. Unde sunt astăzi oamenii rugăciunii? În toată Elada să cauţi, nu vei găsi. Poate doar în vreo peşteră din Sfântul Munte; acolo va fi vreun sufleţel sfânt care să stea toată noaptea, ca o lumânare aprinsă, să se roage şi să implore. Acum pentru alte lucruri își fac timp oamenii. Îmi spunea un poliţist: Treziţi-vă voi, predicatorii, lumea se pierde; de la apusul soarelui până la orele dimineţii doamne şi domnişoare joacă cărţi şi apoi se întorc acasă cu taxiul. Ore întregi pentru jocuri de cărţi, pentru fotbal, pentru chefuri păcătoase.
Citeşte mai departe…
Ce duhuri intervin în disputa ”nepomenitorilor”?
Urmăresc cu multă durere toată această controversă din jurul Sinodului din Creta. Dar nu disputa în sine mă mâhneşte. E firesc ca în Biserică să fie dezbateri vii. Încă de la începuturi s-au iscat discuţii pe probleme de credinţă. Să ne amintim de episodul relatat în capitolul 15 al cărţii Faptele Apostolilor când, în pofida opiniei unor creştini proveniţi „din eresul fariseilor” (v. 5) şi după „multă vorbire” (v. 7), sinodul apostolic de la Ierusalim a decis că cei ce cred în Hristos Domnul nu trebuie să se taie împrejur sau să păzească Legea lui Moise. Au fost multe alte sinoade de-a lungul istoriei şi multe polemici teologice. Dar întotdeauna soluţia a constituit-o dialogul şi argumentarea, în duh de răbdare şi, mai ales, în rugăciune. E dureros când, în loc de aceste arme duhovniceşti, se apelează la ultimatumuri, se dau sentinţe fără drept de apel şi, cel mai grav dintre toate, se rupe comuniunea cu Biserica prin întreruperea pomenirii ierarhului. Sunt cel puţin două mari consecinţe negative ale acestei atitudini extreme. Prima e că, în loc de a-şi susţine poziţia din interiorul Bisericii, „nepomenitorii” pierd şansa de a mai conta. O gafă de strategie care îi transformă din jucători activi în simpli chibiţi, ca să vorbim în termeni sportivi. A doua mare problemă, general valabilă pentru toţi cei ce se rup de Biserică, indiferent de motiv, este faptul că orice rupere este uşor de provocat; revenirea în sânul Bisericii se face însă cu anevoie. Şi nu pentru că Biserica nu ar avea capacitatea de a reintegra un schismatic care se pocăieşte, ci pentru că unul ca acesta tare greu va birui demonul mândriei şi va accepta că a greşit când s-a rupt de Trupul lui Hristos.
Citeşte mai departe…
Parintele Paisie Olaru de la Manastirea Sihla
Ieroschimonahul Paisie Olaru s-a nascut la 20 iunie 1897, in satul Stroiesti, comuna Lunca – Botosani. Imi aduc cu drag aminte de minunatul meu Parinte Paisie!
Asa spunea cu glas duios tuturor: „Am copii de toata mana!”.
Iubea Parintele cu inima de mama pe toti si pe toate, asa cum ne-a modelat Marele Olar – Dumnezeu. Nu intamplator si numele de familie – Olaru – il purta Parintele pe buna dreptate.
Vestit si iscusit „olar” de vase insufletite, Parintele a stiut sa le dea o forma potrivita multora, insa daca si lutul se lasa modelat in mainile sale.
Citeşte mai departe…
Sfântul Petru a fost răstignit pe cruce, dar „cu capul în jos și cu picioarele în sus”[3], după cum este și iconizată martirizarea lui[4]. Pe când Sfântului Pavel, pentru că era cetățean roman, i s-a tăiat capul cu sabia[5]. Și în loc de sânge „a curs din răni sânge și lapte”[6]. Și pentru că ambii au fost martirizați la Roma, „credincioșii, luând sfântul lui trup, l-au pus la un loc cu al Sfântului Petru”[7]. De aceea sunt și cinstiți împreună. Dar, mai cu seamă, pentru că „s-au ostenit mai mult decât alții pentru buna–vestire a lui Hristos”[8].
Comentarii recente