A APĂRUT VOLUMUL XXII
DIN SERIA „NE VORBEȘTE PĂRINTELE AUGUSTIN, MITROPOLITUL DE 104 ANI”
Traducere din limba greacă şi tipărită cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Augustin, cartea cuprinde 30 de predici inedite ale marelui ierarh, anume 17 predici la duminici si 13 predici la diferite sărbători şi sfinţi.
Cartea, apărută la Editura Metamorfosi, numără 208 pagini, preţul este de 10 lei, iar comenzile se pot face la adresa de mail orthoierapostolos@yahoo.com sau la numerele de telefon 0722. 543. 098 (d-na Mariana) și 0727.713.470 (d-na Iuliana).
(Traducere: Frăţia Ortodoxă Misionară „Sfinţii Trei Noi Ierarhi”)
Sfântul Brâu al Maicii Domnului – 31 august
Sfântul Brâu izvorâtor de har al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu care se găseşte în Sfânta Mare Mănăstire Vatopedi este unicul odor care se păstrează din viaţa pământească a Maicii Domnului.
Racla cu o mare parte din Sfântul Brâu al Născătoarei de Dumnezeu.
Conform sfintei tradiţii şi istoriei Bisericii noastre, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, la trei zile de la adormirea sa, a înviat şi s-a înălţat cu trupul la ceruri. În momentul înălţării ei, i-a dat Apostolului Toma Cinstitul său Brâu. Toma împreună cu ceilalţi Apostoli, după ce au deschis mormântul «nu au găsit trupul» Născătoarei de Dumnezeu. Astfel, Cinstitul Brâu constituie pentru Biserica noastră o dovadă a învierii şi înălţării cu trupul a Născătoarei de Dumnezeu la ceruri, într-un cuvânt, al mutării ei.
Citeşte mai departe…
Mărturii despre viața petrecută cu starețul Iosif Isihastul,
La Sfânta Ana Mică trăiam ca în viaţa de obşte şi mâncam împreună. Masa noastră era făcută din două scânduri şi un carton deasupra. Şi fiindcă nu-l spălam niciodată, ci numai îl ştergeam de farâmituri, era plin de muşte. Niciodată Stareţul nu ne îngăduia să-l spălăm. „Nu, să nu-l atingeţi deloc!“, spunea el.
Mâncam de două ori pe zi, în afară de luni, miercuri şi vineri. Dar ostenelile erau atât de mari, încât nu se prindea nimic de noi. Atât de mare era osteneala din timpul zilei şi al nopţii – căratul greutăţilor, metaniile, privegherile -, încât, atunci când se lumina de ziuă aveam o foame…! Cu toate acestea dimineaţa mâncam doar câteva măsline, usturoi şi puţin posmag. Doar după-amiază aveam masă obişnuită. Însă atunci când era Duminică sau vreo sărbătoare aveam de două ori masă. Stareţul împărţea mâncarea după nevoia fiecăruia. Cu adevărat, era o făclie de discernământ.
Citeşte mai departe…
Complexati și în viața de dincolo?
Fiindcă ce este iadul? Trăirile foarte dureroase, foarte amare sunt un fel de iad, sunt o pregustare a iadului.
Recrearea noastră
Dacă vom muri complexaţi, vom rămâne pentru totdeauna aşa?
Este foarte interesantă această întrebare! Dar numai Dumnezeu ştie aceasta. În niciun caz, dacă Dumnezeu ne va mântui, nu ne va lăsa complexaţi. În niciun caz! Ce fel de mântuire ar fi aceasta, să fii complexat şi în viaţa de dincolo? Trebuie să spunem că moartea, pe de-o parte, este şi un fel de recreare. Desigur, doar Dumnezeu ştie; noi nu ştim. Ceea ce ştim este că la botez are loc o recreare. Un adult de 20-30 de ani, oricâte păcate a făcut, chiar cele mai rele, dacă este nebotezat şi se botează, devine un om nou moral, duhovniceşte, nu trupeşte. Prin moarte este posibil să aibă loc un fel de recreare a noastră. Doar Dumnezeu ştie!
Citeşte mai departe…
Curățirea de gânduri
La început, curăţirea are o orientare morală.
„Curăţirea, în esenţă, este nevoinţa pe care o face omul când se fereşte să facă lucruri rele şi face lucruri bune. Adică începe cu o morală; are o orientare morală la început. Omul învaţă sa postească şi tot ce mai e nevoie pentru a înainta în stadiile de început.”
Pentru că orice păcat şi patimă este un rezultat al conlucrării dintre energia demonică şi propria noastră voinţă, de aceea şi curăţirea se dobândeşte odată cu alungarea din suflet a energiilor diavolului.
În Evanghelii vedem că Hristos alunga demonii ca să-i elibereze pe oamenii stăpâniţi de diavol. În această perspectivă ermineutică [a curăţirii] trebuie să vedem tămăduirile demonizaţilor.
Citeşte mai departe…
Mitropolitul Florinei, părintele Augustin Kandiotis:
CU LACRIMI ŞI DURERE VĂ ROG
RUGAŢI-VĂ PENTRU BISERICĂ, PENTRU SLUJITORII EI ŞI – DACĂ EXISTĂ VREUN RĂGAZ, RUGAŢI-VĂ ŞI PENTRU BĂTRÂNUL EPISCOP AUGUSTIN
Să vă rugaţi, să vă rugaţi pentru toţi. În încheiere, vreau să vă fac o fierbinte recomandare, cu lacrimi şi cu mare durere: Să vă rugaţi pentru Sfânta noastră Biserică şi pentru slujitorii ei şi – dacă există vreun răgaz, faceţi rugăciune şi pentru bătrânul vostru episcop, care este încovoiat de povara celor 85 de ani.
Citeşte mai departe…
Propovăduirea Evangheliei în patru timpi
AUTOR: PR. CONSTANTIN STURZU
Cu alte cuvinte, daca vrem sa ne ostenim cu folos in ogorul Domnului, sa o facem cu mult discernamant, caci, asa cum se spune intr-un comentariu patristic, „binele nu-i bine daca nu-i bine facut”.
Pentru propovaduirea Evangheliei, adica pentru a grai despre „Vestea cea Buna” a mantuirii in Iisus Hristos, avem un dumnezeiesc model in textul ce se va rosti maine in biserici si care relateaza despre intalnirea Domnului cu „tanarul cel bogat” (v. Matei 19, 16-26). Putem identifica, in modelul cristic de lucrare cu sufletul omului, patru momente distincte. Mai intai, vom constata ca Mantuitorul este…neimpresionabil in dialogul cu tanarul bogat. La intrebarea „Bunule invatator, ce bine sa fac ca sa am viata vesnica?” (v. 16), Iisus ii da mai intai o replica descumpanitoare: „De ce-Mi zici bun? Nimeni nu este bun decat numai Unul Dumnezeu” (v. 17). Cu alte cuvinte, Hristos refuza linguseala, refuza orice forma de captatio benevolentiae venita din partea acelui tanar (care mai era si dregator, adica avea o functie importanta). Chiar daca epitetul „Bunule” era cum nu se poate mai potrivit, fiind intrutotul adevarat, totusi Domnul ii arata ca doar Dumnezeu este bun si ca, daca i se adreseaza asa, atunci sa o faca avand constiinta ca se afla inaintea lui Dumnezeu Insusi. Dar nu este singura explicatie a acestui mod de a reactiona al Domnului. El voieste sa ne invete si pe noi, crestinii de azi (pastori sau simpli credinciosi), cum sa reactionam cand oamenii ne gratuleaza cu astfel de epitete. Adica sa punem toate lucrurile bune din viata noastra pe seama lui Dumnezeu, aratand ca El este singura sursa a binelui pe care l-am dobandit sau l-am savarsit. Dar cati dintre noi ar rezista, cu adevarat, la o astfel de abordare? Cati dintre cei care slujesc lui Dumnezeu, fiind abordati de un mai-mare al zilei (sau de un om oarecare), cu unele cuvinte de apreciere, chiar reale fiind, ar avea curajul sa replice: „De ce-mi atribuiti mie acestea? Toate cele bune de la Dumnezeu ne vin!” Daca ni se „inmoaie genunchii” intr-o astfel de situatie, atunci sa stim ca deja iesim din lucrarea evanghelica si ne plasam intr-o relatie pur umana, excluzand pe Dumnezeu din dialogul nostru cu celalalt. Citeşte mai departe…
Comentarii recente