Stareţul Iosif se lupta cu asprime împotriva somnului, deoarece vedea din experienţă că nici o altă nevoinţă nu aduce atâtea binecuvântări pentru lucrarea Rugăciunii minţii, precum lipsirea de somn.
Ne mărturisea adeseori că în tinereţe îl lupta mult somnul. Acest război îl îngreuna mai ales iarna, fiindcă nu putea noaptea să se mişte puţin afară din chilia sa, deoarece era ger.
Războiul somnului nu era adus doar de pricini fireşti, ci şi de diavolul care se porneşte cu o ură nestăpânită împotriva celui care priveghează întru cunoştinţă cu lucrarea niptică. De multe ori cei doi Stareţi, Iosif şi Arsenie, pentru a birui somnul, îşi făceau metaniile desculţi în zăpadă.
Aţi auzit, desigur, la televizor, sau aţi citit pe net despre emoţiile negative şi emoţiile pozitive. Nu-i aşa că, de la început, vi s-a părut că ştiţi despre ce e vorba, că e simplu să împărţi lucrurile în pozitive şi negative şi că, în orice caz, rişti să pari prost dacă întrebi „ce-i aia”?
Eu am îndrăznit şi m-am întrebat: „Ce-i aia emoţii negative şi emoţii pozitive?” Credeţi că răspunsul l-am găsit la Freud, Jung sau alţii? Nu! Pentru că răspunsul e peste tot. Tot Internetul ştie ce sînt emoţiile pozitive şi emoţiile negative. Unii chiar au tipărit cartonaşe pentru copii cu „cele 16 emoţii” pozitive şi negative.
Dar haideţi să nu fim negativi şi să o luăm uşor! Ar fi negativ să spunem că această teorie nu are nimic ştiinţific în ea, că e o unealtă brutală de manipulare.
Cuviosul Teofan de la Dochiariu, făcătorul de minuni
Cuviosul Teofan s-a născut în Ioánnina în veacul al XVI-lea, din părinți evlavioși. Când a mai înaintat în vârstă, a plecat în Sfântul Munte și a devenit monah în mănăstirea Dochiariu. După o vreme, pentru virtuțile lui, a fost ales stareț. În mănăstire „a ajuns la cel mai înalt nivel al culmii și, cu toată dăruirea și prin tot felul de canoane de nevoință, i-a îmbărbătat pe monahii aflați sub cârmuirea sa spre un mod de viață cu totul plăcut lui Dumnezeu, insuflându-le și lor râvna sa înflăcărată spre cele dumnezeiești”.
Mai târziu, nevoile l-au condus în afara Sfântului Munte. Împreună cu nepotul lui a mers în Veria, unde a construit o mănăstire în cinstea Născătoarei de Dumnezeu, „Care adună mulți următori ai vieții celei îngerești”. Când această mănăstire a început să înainteze în viața duhovnicească, l-a lăsat pe nepotul său să o conducă, iar el a plecat în Náousa, unde a întemeiat o altă mănăstire, închinată Sfinților Arhangheli. S-au adunat și aici mulți monahi, cărora le-a fost stareț „multă vreme”. De asemena, mulți creștini se refugiau la cuviosul pentru mângâiere și sprijin.
Sfântul Ioan de Rila (cca. 867 – 946) este cunoscut ca ocrotitor al poporului bulgar și unul dintre cei mai reprezentativi sfinți ai Bisericii Ortodoxe Bulgare. Sfântul Ioan de Rila a fost unul dintre primii sfinți canonizați după încreștinarea bulgarilor. Este atât întemeietorul monahismului bulgar cât și al primului așezământ monahal din Bulgaria, Mănăstirea Rila. Sfântul Ioan de Rila s-a născut la anul 867 în Skrino, la poalele Muntelui Osogovo (Dupnitsa de astăzi). A fost contemporan cu Boris I, cu fiul său Vladimir, Țarul Simeon I cel Mare, și cu fiul celui din urmă, Țarul Petru I.
Inițial păstor, la vârsta de 25 de ani a ales sa-și trăiasca viața în singurătate și rugăciune. Sfântul Ioan de Rila a trăit în singurătate în mai multe locuri, înainte de a se duce în Munții Rila, unde și-a petrecut restul vieții. Sfântul Ioan de Rila era cunoscut, încă din timpul vieții, ca făcător de minuni. Vestea aceasta s-a răspândit cu ușurință în întreaga țară, ajungând până în capitala Imperiului Bulgar. Țarul Petru I a întreprins o călătorie de 120 km, până în Munții Rila, pentru a se întâlni cu Sfântul Ioan și a lua povățuire duhovnicească.
Cuvioșii Varnava și Sofronie, ctitorii Mănăstirii Soumelá din Pont
Vasilie şi Sotírichos erau rude după trup, fiind unchi şi nepot. Ei s-au născut în Atena în secolul al XI-lea. După tunderea în monahism şi hirotonia lor întru preoţi, au primit numele de Varnava şi Sofronie. În urma unui semn dumnezeiesc, au pornit într-o mare călătorie către Pont, pentru descoperirea icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului, cea numită Soumelá şi pentru refacerea mănăstirii cu acelaşi nume. Vechile sinaxare menţionează faptul că, în timpul călătoriei lor, Varnava și Sofronie s-au închinat cinstitelor moaşte ale Sfinţilor Luca din Stírio, Varvaros, Ahile din Larissa şi Dimitrie Izvorâtorul de Mir din Tesalonic, s-au întâlnit cu episcopi şi asceţi şi s-au oprit în Sfântul Munte, unde s-au închinat la Marea Lavră a Cuviosului Athanasie Athonitul şi au vizitat Mănăstirea Vatopedi.
În Mănăstirea Vatopedi au fost primiţi de monahul Lazăr, care fusese dinainte vestit despre sosirea acestora de către Maica Domnului. Egumenul Mănăstirii i-a primit cu multă bunăvoinţă şi a dorit, atunci când a fost informat despre sfinţenia lor, să-i păstreze lângă sine, pentru folosul obştii. A alcătuit şi un cuvânt de învăţătură către obştea sa cu prilejul vizitei celor doi.
Mă rog ca Dumnezeu să vă deschidă inimile şi urechile, ca să ascultați cuvântul lui Dumnezeu şi să vă luptaţi pentru tot ce e mare şi înalt. Nu inimi reci. Limba voastră să fie chitară, trâmbiţă, sabie de foc, ca să-L predicăm pe Hristos, pentru că El este şi El a rămas singura nădejde a lumii. Lui fie slava şi stăpânirea în veci. Amin.
(fragment din Predica la prăznuirea Sfântului Apostol Andrei, din cartea „Ne vorbeşte Părintele Augustin, Mitropolitul de 104 ani”, vol. 21)
Acest sfânt a trait în zilele împaratului Deciu (249-251) si ale lui Antipatru domnul Ahaiei. El era cu vrednicia preot bisericii, cu buna întelegere, bogat si de neam cinstit, iubit fiind si de Dumnezeu si de oameni. În ziua Nasterii lui Hristos intrând Antipatru în biserica, sa prinda pe crestini ca sa-i chinuiasca, Sfântul Miron umplându-se de râvna dumnezeiasca, l-a înfruntat. Drept aceea a fost mult chinuit si silit ca sa aduca jertfa la idoli. Dar el a refuzat; atunci i-au scos fâsii de piele de la umeri pâna la picioare, dintre care el luând una, a azvârlit-o în obrazul lui Antipatru. Dupa aceasta a fost supus sfântul la felurite chinuri. Iar apoi a fost dus de acolo la Cizic, si acolo, prin sabie, i s-a taiat capul, si asa si-a primit cununa muceniciei.
Acest sfânt a trait în zilele împaratului Deciu (249-251) si ale lui Antipatru domnul Ahaiei. El era cu vrednicia preot bisericii, cu buna întelegere, bogat si de neam cinstit, iubit fiind si de Dumnezeu si de oameni. În ziua Nasterii lui Hristos intrând Antipatru în biserica, sa prinda pe crestini ca sa-i chinuiasca, Sfântul Miron umplându-se de râvna dumnezeiasca, l-a înfruntat. Drept aceea a fost mult chinuit si silit ca sa aduca jertfa la idoli. Dar el a refuzat; atunci i-au scos fâsii de piele de la umeri pâna la picioare, dintre care el luând una, a azvârlit-o în obrazul lui Antipatru. Dupa aceasta a fost supus sfântul la felurite chinuri. Iar apoi a fost dus de acolo la Cizic, si acolo, prin sabie, i s-a taiat capul, si asa si-a primit cununa muceniciei.
Icoana Maicii Domnului din Sven, numită și „Svenskaya” a fost pictată de Sfântul Alipie, iconarul Peșterilor, fiind renumită pentru vindecarea orbilor, a celor posedați și considerată de mult timp protectoare de dușmani.
Icoana Maicii Domnului din Sven, numită și „Svenskaya” a fost pictată de Sfântul Alipie, iconarul Peșterilor (17 august).
În icoană, Maica Domnului este reprezentată șezând pe tron, ținând Pruncul Sfânt pe genunchi. Sfântul Teodosie se află în partea dreaptă a tronului, iar Sfântul Antonie al Peșterilor în partea stângă. Până în anul 1288, Icoana a stat la Lavra Peșterilor din Kiev, unde a fost preamărită prin minuni. În 1288 a fost transferată la Mănăstirea Sven din Briansk, care are hramul Adormirea Maicii Domnului.
Prințul Roman Mihailovici de Cernigov, fiind în Briansk, a devenit orb. Auzind despre minunile făcute de Icoana Sfântului Alipie, prințul a trimis un mesager la mănăstire, solicitând ca Icoana să-i fie trimisă la Briansk. Călugării au trimis un preot cu Icoana pe râului Desna. În timpul călătoriei, au înnoptat pe malul drept al râului Sven. După trecerea nopții, călătorii au mers la barcă, să se închine în fața Icoanei, dar nu au găsit-o acolo. Atunci au văzut-o atârnând printre ramurile unui stejar, pe un deal de pe malul opus. Vestea aceasta a ajuns la prințul Roman, care a fost adus la icoană pe jos de către însoțitorii săi. Citeşte mai departe…
"Cuvintele noastre ortodoxe sunt ca armele care îi apără pe ai noştri şi îi lovesc pe eretici. Aceste cuvinte nu îi lovesc pentru a-i doborî, ci pentru a-i ridica după ce au căzut. Acesta este scopul luptei noastre: să îi ajutăm şi pe vrăşmaşii noştri să se mântuiască."(Sf. Ioan Gură de Aur).
Acest sfânt a trait în zilele împaratului Deciu (249-251) si ale lui Antipatru domnul Ahaiei. El era cu vrednicia preot bisericii, cu buna întelegere, bogat si de neam cinstit, iubit fiind si de Dumnezeu si de oameni. În ziua Nasterii lui Hristos intrând Antipatru în biserica, sa prinda pe crestini ca sa-i chinuiasca, Sfântul Miron umplându-se de râvna dumnezeiasca, l-a înfruntat. Drept aceea a fost mult chinuit si silit ca sa aduca jertfa la idoli. Dar el a refuzat; atunci i-au scos fâsii de piele de la umeri pâna la picioare, dintre care el luând una, a azvârlit-o în obrazul lui Antipatru. Dupa aceasta a fost supus sfântul la felurite chinuri. Iar apoi a fost dus de acolo la Cizic, si acolo, prin sabie, i s-a taiat capul, si asa si-a primit cununa muceniciei.
Comentarii recente