TROPARUL ŞI VIAŢA SF. IUSTIN, MARTIRUL ŞI FILOSOFUL
1 iunie
*
*
Pomenirea Sfântului Mucenic Iustin Filozoful.
Sfîntul Iustin Filosoful, mucenicul lui Hristos, s-a născut în părţile Siriei din Palestina, la hotarele Samariei, în cetatea care la început se numea Sihem, iar mai pe urmă s-a numit Neapolis Flavie. El a avut un tată de neam bun şi slăvit, dar, cu credinţa, elin; chiar Iustin era în aceeaşi rătăcire a închinării la idoli, mai înainte de a se lumina cu lumina sfintei credinţe. Iustin, din tinereţe, se îndeletnicea cu învăţătura cărţii şi sporea în înţelepciunea elinească, ca unul ce avea minte isteaţă.
Deci, deprinzîndu-se bine cu oratoria, dorea să înveţe şi filosofia; pentru aceasta s-a dus la un învăţat filosof stoic, dorind să înţeleagă filosofia acelora. El avea mare dorinţă să ştie ce este dumnezeirea şi cine este Dumnezeu? Deci, petrecînd la acel filosof stoic cîtăva vreme, n-a putut afla nimic despre Dumnezeu; de vreme ce nici acest filosof stoic nu ştia pe Dumnezeu, nici nu socotea că este de trebuinţă învăţătura cea pentru dumnezeiasca înţelegere. Pentru aceasta Iustin a lăsat pe dascălul acela şi s-a dus la un alt filosof, care făcea parte din filosofii ce se numeau peripatetici.
Păgînul Antonin, împăratul Romei, urînd pe creştini, a trimis împotriva lor un ighemon oarecare, cu numele Sebastian, ca să-i muncească. Acela, pe cînd mergea de la Cilicia la Capadocia, a găsit în Comani pe un ostaş bătrîn, anume Ermia, alb la păr şi cu legea creştin, crezînd într-Unul adevăratul Dumnezeu şi Făcătorul a toate. Ighemonul i-a zis aceluia: „Am scrisoare de la Antonin, împăratul Romei, prin care îmi porunceşte, ca toţi creştinii să aducă jertfe zeilor romanilor; iar de nu vor voi, apoi cu mari şi cumplite munci se vor pedepsi. Deci, şi tu Ermie, jertfeşte zeilor şi vei fi prieten împăratului şi vei avea multă cinste; deci, ascultă-mă pe mine, ca să nu-ţi muncesc trupul”. Răspuns-a nevoitorul lui Hristos, Ermie: „Eu sînt ostaş al lui Hristos, Împăratul Cel ceresc şi fără de moarte, a Cărui împărăţie nu va avea sfîrşit; pentru aceea nu mă supun împăratului celui muritor şi păgîn, a cărui împărăţie este de puţină vreme. Împărăţia Domnului nostru Iisus Hristos va petrece în veci şi cel ce crede într-Însul va moşteni viaţa cea veşnică. Eu cred într-Acela şi Aceluia în taină I-am slujit mai întîi, iar acum Îl slujesc pe faţă şi nu mă va birui diavolul. Tu ai stăpînire peste trupul meu, şi aceasta cu voinţa Dumnezeului meu; iar peste sufletul meu nimeni nu are putere, decît numai singur Dumnezeu, Cel ce poate să-mi dea răbdare şi să mă păzească în veci”.
Cu ajutorul lu Dumnezeu astăzi am împlinit 70 de ani, precum spune Psalmistul: ,,zilele omului sunt şaptezeci de ani, de va fi în putere optzeci de ani şi ce este mai mult, este osteneală şi durere”. N-am crezut c-o să ajung la această vârstă. Socot că este darul lui Dumnezeu. Ceea ce este mai greu este că n-am sporit duhovniceşte cu nimic. În general se spune că la bătrâneţe omul se pocăieşte, îşi caută de suflet. Aşa s-ar cuveni, dar iată că fiecare vârstă are ispitele ei. Când eşti tânăr, ai forţă, ai vârtute şi uşor le faci pe toate. Dar când eşti în vârstă e greu de făcut ceva. Singurul avantaj din punct de vedere duhovnicesc că ispitele trupeşti mai slăbesc, dar gândurile rămân, pofta de asemenea continuă în inimă, în minte şi mai ales aducerile aminte de păcatele făcute; numai că nu-ţi pare rău că le-ai făcut, ci te îndulceşti cu gândul care este transmis trupului. Rare sunt momentele când te poţi reculege. Doar atunci când vezi oameni scăpătaţi, necăjiţi şi vezi că tu eşti scutit de toate acestea. Ce poate face un bătrân? De toţi este neglijat. Singura mângâiere, dacă poţi să te rogi liniştit.
Marţi, 7 iunie 1994
Ştiut este că monahul în permanenţă este luptat de diavol cu fel de fel de ispite pe măsura vârstei, funcţiei etc. Am rămas uimit de data asta când am constatat că cel mai bun prieten, de ani de zile, uită de prietenie, de adevăr; orişice i-ai spune el o ţine pe a lui. Aşa s-a întâmplat acum cu Vlădicul meu, pe care îl socoteam om cu adevărat bun şi fără părtinire în tot ceea ce face. Dar m-am înşelat, deşi am fost avertizat că nu-i aşa cum cred, ci cu totul altfel. De când ne-am cunoscut, şi mai ales la Mănăstirea Putna cât am stat împreună 9 ani, nicidecum nu puteam să-i reproşez ceva, chiar dacă ar fi greşit. Dar iată, acum, când suntem împreună, şi la o vârstă înaintată, să aibă tupeul şi să spună că de ce mă amestec în nişte treburi, în care am căutat să intervin sau să scot la iveală adevărul. De aici se vede că mărirea îţi schimbă firea. Citeşte mai departe…
Pomenirea preacuviosului nostru Isaachie Mărturisitorul, egumenul Mănăstirii Dalmaţilor, la Constantinopol.
După aflarea cinstitei şi de viaţă făcătoare Cruci a Domnului nostru Iisus Hristos şi după împărăţia marelui Constantin, a pătruns în Biserica lui Hristos tulburarea şi eresul lui Arie. Adică, balaurul cel mult pestriţ, vrăjmaşul cel cu multe capete şi cel de-a pururea al neamului creştinesc, dar mai ales urîtor al lui Hristos, Mîntuitorul nostru şi vrăjmaş al sfintei credinţe.
Tulburarea şi eresul acela, fiind băgat în Biserica lui Dumnezeu, prin vicleşugul său cel cu rea meşteşugire, a îndemnat pe Valent păgînul şi nelegiuitul împărat, ca să apere şi să lăţească eresul lui Arie. Deci, acel împărat a ridicat prigonire contra celor dreptcredincioşi şi a poruncit să închidă sfintele biserici, ca să nu se săvîrşească obişnuitele jertfe dumnezeieşti. Pe altele le-a prefăcut în grajduri de cai, iar pe altele le-a dărîmat pînă în temelie. El a lungit acea răutate multă vreme, încît le era mare tînguire şi plîngere robilor lui Hristos, care se rugau lui Dumnezeu ziua şi noaptea ca să se milostivească spre Sfînta Sa Biserică şi să facă judecată dreaptă şi izbîndire împăratului cel nedrept. Citeşte mai departe…
Το διήμερο 28 και 29 Μαΐου πανηγύρισε ο υπό ανέγερση Ιερός Ναός του Αγίου Λουκά Αρχιεπ. Συμφερουπόλεως στην Ιερά Μονή Παναγίας Δοβρά Βεροίας επί τη μνήμη της μετακομιδής των ιερών του λειψάνων.
Ανήμερα της εορτής, το πρωί τελέστηκε πολυαρχιερατικό συλλείτουργο όπου προέστη ο Σεβασμιώτατος Μητροπολίτης Τρίκκης και Σταγών κ. Χρυσόστομος, συλλειτουργούντων του Σεβ. Μητροπολίτου Σταγών και Μετεώρων κ. Θεοκλήτου, ο οποίος χοροστάτησε και στον Όρθρο, του Θεοφιλεστάτου Επισκόπου Αρούσης & Κεντρικής Τανζανίας κ. Αγαθονίκου και του Σεβ. Μητροπολίτου Βεροίας, Ναούσης και Καμπανίας κ. Παντελεήμονος, ο οποίος κήρυξε και τον θείο λόγο. Citeşte mai departe…
Predică a Mitropolitului Augustin de Florina la 29 mai –
Pomenirea Sfintei Muceniţe Teodosia
şi a Sfintei Fecioare Muceniţe Teodosia
29 mai 1453
Iubiţii mei, cei care citesc Evanghelia, au văzut că, printre alte cetăţi şi sate la care se referă Evanghelia, se află şi o cetate care se numea Tir. Cetatea Feniciei, celei mari şi puternice, se afla la graniţele Palestinei. Când Hristos mergând, a ajuns la graniţele Palestinei, atunci, din părţile Feniciei a venit şi L-a întâlnit pe Hristos o femeie închinătoare la idoli, cananeancă. A căzut la picioarele lui Iisus şi L-a rugat să-i vindece fiica bolnavă. Mare a fost credinţa cananeencei, încât Hristos S-a minunat şi i-a vindecat fiica. În milioanele de mulţimi, care toate erau închinătoare la idoli, era un lucru mare ca o femeie să creadă în Hristos. Un diamant într-un munte din pietre!
De asemenea, un lucru măreţ este şi cel la care se referă din nou Evanghelia. Că o păcătoasă, o femeie foarte păcătoasă, care a trăit în nelegiuire cu cinci bărbaţi, samarineanca, a crezut în Hristos. S-a pocăit, şi-a schimbat viaţa, a devenit misionară, a propovăduit măreţiile lui Hristos, iar la sfârşit a primit martiriul. Era un cărbune şi Hristos a făcut-o diamant. O minune a fost cananeanca pentru credinţa ei, o minune a fost şi samarineanca pentru pocăinţa ei.
Dar minuni au fost şi alte două femei pe care Sfânta noastră Biserică le sărbătoreşte pe 29 mai. Au ambele acelaşi nume: Teodosia. O Teodosia era originară din Tir, din ţara din care provenea şi cananeanca. Cealaltă Teodosia era originară din Constantinopol. Ambele Teodosii au fost martirizate pentru Hristos. Citeşte mai departe…
Pomenirea sfintei muceniţe Teodosia fecioara, cea din Cezareea (aducerea moaştelor).
Despre Sfînta Teodosia, fecioara cea din Tir, Evsevie, episcopul Cezareei Palestinei, martorul ocular, a scris astfel:
„Întinzîndu-se asupra noastră pînă la cinci ani prigoana de la păgînii închinători la idoli, în două zile ale lunii aprilie, chiar la praznicul Învierii Domnului, în cetatea Cezareea Palestinei o fecioară credincioasă şi cinstită de neam din Tir, care nu avea încă optsprezece ani, s-a apropiat de cei care erau închişi în temniţă, legaţi pentru Hristos, şi le spunea cu îndrăzneală despre împărăţia lui Dumnezeu.
Ea le-a urat de bine, rugîndu-i s-o pomenească înaintea Domnului cînd vor sta înaintea Lui, după sfîrşitul nevoinţei lor cei muceniceşti. Văzînd ostaşii pe fecioară că vorbeşte cu cei legaţi pentru Hristos, au răpit-o ca şi cum făcuse un mare rău şi au adus-o la ighemonul Urban spre cercetare. Ighemonul, fiind plin de mînie şi de sălbăticie cumplită de fiară, a muncit-o cu cumplite munci, strujindu-i pînă la oase coastele şi sînii cu unghii de fier; dar ea, fiind cu faţa luminoasă, pe toate le răbda cu curaj. Deci, a poruncit s-o înece în adîncul mării”.
În cei aproape 1100 de ani de existentă ai Imperiului Bizantin, Constantinopolul a fost asediat de mai multe ori. A fost cucerit numai de două ori, în timpul Cruciadei a patra din 1204 şi atunci când bizantinii l-au recucerit câteva decenii mai târziu, în 1261. În următoarele două secole, imperiul a fost redus treptat de către o nouă ameninţare, Imperiul Otoman.
Imperiul în vremea lui Iustinian, veacul al şaselea
După ce împăratul Iustinian reuşise, în veacul al şaselea, să recucerească teritorii pierdute şi să facă din nou din Mediterana, pentru ultima oară, un lac roman, în 1453 „imperiul” nu era altceva decât cetatea Constantinopolului şi o porţiune din Peloponez (cu centrul în cetatea Mistra). Constantinopolul era deja înconjurat din toate părţile de otomani. Decimat de Cruciada a patra, de războiul civil din 1341-1347 urmat de ciuma bubonică, imperiul consta acum din mai multe sate înconjurate cu ziduri, separate de câmpii vaste, toate înconjurate de zidurile ridicate de împăratul Theodosius în veacul al patrulea. Administraţia provinciilor era nefuncţională, Thracia fiind controlată de nişte feudali care, în ciuda avuţiilor lor, nu-şi plăteau dările către centru.
Sfântul Ioan cel nebun pentru Hristos din Ustiug, Rusia
(29 mai)
În apropiere de străvechiul oraș Ustiug sau Ustiuga, în orașul Vnukovo, unor săteni înstăriți binecredincioși Sava și Maria li s-a născut un fiu căruia i-au dat numele Ioan. Încă din copilărie ducea o viață aspră, deosebindu-se de ceilalți tineri. În zilele de miercuri și vineri nu mânca deloc, iar în celelalte zile se mulțumea cu pâine și apă.
Când mama sa îl mustră zicându-i:
– De ce postești la anii tăi?
Tânărul Ioan îi răspunse:
– Ca să mă izbăvesc de păcate fiindcă numai Dumnezeu este fără de păcat. Să nu nutrim trupul păcătos ca să ni-l facem dușman.
Când părinții săi se mutară în orașul Orleț, la 30 de verste de Ustiug, tatăl avea să moară acolo, iar mama se călugări la Mănăstirea Sfintei Treimi din Orleț, luând numele Natalia. Adolescentul Ioan îi fu o vreme aproape, tăcea, nu scotea o vorbă, începu a se face nebun pentru Hristos, încât mama sa îl lăsă în plata Domnului.
PREDICA MITROPOLITULUI AUGUSTIN DE FLORINA LA SFÂNTA TREIME:
„CINE ESTE DUMNEZEU MARE CA DUMNEZEUL NOSTRU?”
„Cine este Dumnezeu mare ca Dumnezeul nostru? Tu eşti Dumnezeu care faci minuni (singur)” (Psalmul 76, 14-15)
Iubiţii mei, astăzi este mare sărbătoare şi praznic. Este sărbătorit Duhul. Nu doar Duhul. Există duhul cu „d” mic şi Duhul cu „d” mare.
În Sfânta Scriptură duh (cu „d” mic) se numeşte aerul, care este pe de-o parte nevăzut, dar este simţit prin lucrările sale. În alte locuri, duh este numit omul, sufletul omului, mai ales când se au în vedere cele mari şi înalte. De asemenea, duhuri nemateriale se numesc îngerii şi arhanghelii. Dar în vârful tuturor duhurilor imateriale este Dumnezeu. Aceasta este descoperirea Sfintei Scripturi. Acolo, există acel cuvânt foarte important pe care l-a spus Hristos lângă fântâna din Sihar: „Duh este Dumnezeu, şi cei ce I se închină trebuie să I se închine în duh şi în adevăr” (Ioan 4, 23). Duh este Dumnezeu. Şi Duh Sfânt (cu „d” mare) se numeşte în special a Treia Persoană a Dumnezeirii, a Dumnezeului Treimic. Adică Duhul cel Sfânt, pe Care-L sărbătorim astăzi nu este un mit, o poveste, Citeşte mai departe…
"Cuvintele noastre ortodoxe sunt ca armele care îi apără pe ai noştri şi îi lovesc pe eretici. Aceste cuvinte nu îi lovesc pentru a-i doborî, ci pentru a-i ridica după ce au căzut. Acesta este scopul luptei noastre: să îi ajutăm şi pe vrăşmaşii noştri să se mântuiască."(Sf. Ioan Gură de Aur).
Comentarii recente