Arhivă

Arhivă pentru noiembrie, 2019

LUME A PATRIARHILOR ŞI A EPISCOPILOR, DĂ-MI UN PESCAR CA SFÂNTUL ANDREI!…

noiembrie 29th, 2019 Fără comentarii

„…Cât priveşte locul şi originea sa, Sfântul Andrei nu s-a născut nici în cetatea filosofilor (Atena), nici în cetatea generalilor (Roma), nici în cetatea bogaţilor  (Alexandria), nici în vreun alt centru remarcabil al lumii antice. Mai precis, patria lui a fost un sat mic şi lipsit de importanţă din Palestina, Betsaida, ridicat pe ţărmul lacului Tiberiadei. Familia lui era umilă. Tatăl lui -pescar. Fratele lui, Petru, pescar. Toată familia lui se îndeletnicea cu mrejele. Şi, totuşi, pe acest pescar, ca şi pe ceilalţi, i-a ales Domnul, ca să devină predicatori ai noii credinţe. Cine? Pescarii, aceşti oameni dispreţuiţi.

Citeşte mai departe…

Mitropolitul Ardealului Andrei Şaguna – cel mai mare ctitor al şcolii şi culturii ardelene

noiembrie 29th, 2019 Fără comentarii

Mitropolitul Ardealului Andrei Şaguna – cel mai mare ctitor al şcolii şi culturii ardelene

Pentru luminarea copiilor din eparhia sa, a înfiinţat, pe lângă fiecare parohie, sute de şcoli primare-confesionale, cu predarea în limba română. În ele se învăţau, atât cunoştinţele religioase, cât şi cele de cultură generală. Şcolile erau organizate şi întreţinute de Biserică. 

Astfel înţelegea marele ierarh să slujească Biserica lui Hristos şi poporul pe care îl păstorea, contribuind după putere la apărarea Ortodoxiei, la luminarea, la unitatea şi la mântuirea lui.

Mitropolitul Andrei Şaguna rămâne în istoria neamului românesc drept ctitorul cel mai mare al şcolii şi culturii ardelene. 

Citeşte mai departe…

Categories: ORTODOXIE, Pagini de Sinaxar Tags:

Mitropolitul Andrei Şaguna – Primele traduceri ale Bibliei în limba română

noiembrie 29th, 2019 Fără comentarii

Mitropolitul Andrei Şaguna – Primele traduceri ale Bibliei în limba română

Limba acestei cărţi nu e făcută, ci luată chiar din gura poporului. Şi aşa traducătorul nu e decât un răsunet, nu numai al limbii, ci şi al simţirii şi, peste tot, al chipului cugetării poporului. Cu tot dreptul dar se pot numi aceste ediţii, cea dintâi Biblie – nu a românilor din Ardeal, ori din Ţara Românească, ori de aiurea – ci cea dintâi Biblie a poporului românesc întreg, cel dintâi glas obştesc cu care se roagă acest popor Părintelui din Ceruri. 

‒ Această tipografie, care până la moartea mea o am grijit şi o am administrat, numai Dumnezeu ştie cu câte greutăţi o am apărat şi susţinut faţă de duşmanii Bisericii şi ai naţiunii noastre române. Că ce era să fac în împrejurările acestea? Să şed la râul Babilonului şi să plâng? Nu! Ci să mă socotesc despre modul cum s-ar putea lăţi în preoţime şi poporul nostru cunoştinţele sistematice şi temeinice despre Biserică şi despre alte lucruri bisericeşti.

Citeşte mai departe…

Categories: ORTODOXIE, Pagini de Sinaxar Tags:

Pr. Nicolae Tănase: E important să postim de păcate mai mult decât de bucate…

noiembrie 28th, 2019 Fără comentarii

Exista un Sfânt nebun pentru Hristos, care l-a potolit odată pe Ivan cel Groaznic. Acesta ridica probleme pentru că fusese servit cu o bucată de carne în post: „Mă crezi așa păgân, ca să mănânc eu carne în post?”, iar Sfântul i-a zis: „Tu nu mănânci carne de vită, dar mănânci carne de om!” Citeşte mai departe…

Categories: Cuvinte de folos Tags:

Cuvioşii Sofronie Saharov şi Ieronim Simonopetritul au fost canonizaţi de Patriarhia Ecumenică

noiembrie 27th, 2019 Fără comentarii

Sf.Sofronie-Saharov-si-Ieronim-Simonopetritul

Patriarhia Ecumenică a anunţat miercuri, într-un comunicat de presă, canonizarea cuvioşilor Sofronie Saharov şi Ieronim Simonopetritul. 

Hotărârea a fost adoptată în cadrul şedinţei Sfântului Sinod întrunit în data de 27 noiembrie la Fanar, sub preşedinţia Patriarhului Ecumenic Bartolomeu.

Canonizarea vine la scurt timp după ce Sanctitatea Sa a făcut public, cu prilejul vizitei sale din Sfântul Munte, faptul că mai mulţi monahi aghioriţi vor fi trecuţi în rândul sfinţilor.

În cadrul întâlnirii din 20 octombrie cu reprezentanţii mănăstirilor din Sfântul Munte Athos, Patriarhul Ecumenic i-a menţionat pe Daniil Katunakiotul, Ieronim Simonopetritul, Iosif Isihastul şi Efrem Katunakiotul.

Câteva zile mai târziu, la încheierea vizitei athonite, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu a anunţat că viaţa şi opera arhimandritului Sofronie Saharov urmează să fie cercetate în vederea canonizării.

Arhimandritul Sofronie Saharov

Arhimandritul Sofronie Saharov a fost ucenicul şi biograful Sfântului Siluan Athonitul. S-a născut în data de 23 septembrie 1896 în Rusia.

În anul 1926 a intrat că frate în obștea Mănăstirii Sfântul Pantelimon din Muntele Athos, unde a devenit ucenic al Sfântului Siluan.

A fost hirotonit diacon în 1930 de Sfântul Ierarh Nicolae Velimirovici.

În 1938 părintele Sofronie a plecat de la Mănăstirea „Sfântul Pantelimon” şi a vieţuit șapte ani în pustia Karoúlia și alți trei ani în Peștera Sfintei Treimi de lângă Mănăstirea „Sfântul Apostol Pavel”.

În anul 1941 a fost hirotonit preot şi a devenit duhovnic pentru mulţi monahi atoniţi, fiind recunoscut pentru înţelepciunea sa duhovnicească.

În anul 1959, sub oblăduirea Mitropolitului Antonie Bloom al Surojului, a înfiinţat Mănăstirea „Sfântul Ioan Botezătorul” din Essex, Anglia, care, în 1965, va deveni stavropighie a Patriarhiei Ecumenice.

Părintele Sofronie a trecut la cele veşnice în ziua de 11 iulie 1993, la vârsta de 97 de ani, în mănăstirea pe care a înfiinţat-o în Marea Britanie.

Părintele Ieronim Simonopetritul

Părintele Ieronim Simonopetritul s-a născut în 1871 în Asia Mică.

La vârsta de 17 ani a intrat ca novice la mănăstirea Simonopetra din Sfântul Munte şi a fost tuns în monahism cinci ani mai târziu.

În 1920 a fost instalat stareţ al mănăstirii.

În 1937 a fost numit stareţ al Aşezământului monahal Înălţarea Domnului din Atena, pe care l-a condus timp de 20 de ani.

A trecut la Domnul în data de 7 ianuarie 1957.

Sursa: basilica.ro

 

Categories: Canonizări, ORTODOXIE, ŞTIRI Tags:

Cuviosul Paisie Aghioritul: Îndreptățirea

noiembrie 27th, 2019 Fără comentarii

Îndreptățirea

Îndreptațirea împiedică sporirea duhovnicească

– Părinte, la ce se referă unii atunci când spun că în Sfânta Scriptură nu există îndreptățire?

– Se referă la faptul că, într-un anumit mod, îndreptățirea nu este justificată.

– Părinte, atunci când mă îndreptațesc, după aceea cuget că îndreptățirea nu este proprie monahului.

– Nu numai că nu este proprie monahului, ci ea nu are nici o legatură cu viata duhovnicească. Trebuie să înțeleg că atunci când mă îndreptățesc, mă aflu într-o stare duhovnicească greșită. Tai comuniunea cu Dumnezeu și mă lipsesc de harul dumnezeiesc, pentru că acesta nu vine într-o stare duhovnicească greșită. Din clipa în care omul justifică cele nejustificabile, se înstrainează de Dumnezeu. Intră izolator, cauciuc între om și Dumnezeu. Poate trece curentul prin cauciuc? Nu. Se izolează. Nu exista un izolator mai puternic pentru harul lui Dumnezeu ca îndreptățirea de sine. Este ca și cum ai ridica un zid prin care te desparți de Dumnezeu, prin care tai orice legatură cu El.

– Parinte, ne spuneți adeseori: “Să încercăm să prindem cel puțin temelia duhovnicească”. Oare care este temelia duhovnicească?

Citeşte mai departe…

Categories: Cuvinte de folos, ORTODOXIE Tags:

MITROPOLITUL AUGUSTIN DE FLORINA: DESPRE PĂCATUL CÂRTIRII

noiembrie 27th, 2019 Fără comentarii

aaa

 „…Cârtirea nu este un rău mic. Eu nu spovedesc, deoarece nu există pocăinţă. „Nu am nimic, părinţele”, îţi zice şi râde. „N-am omorât, n-am furat. Sunt un om bun”. Dar cârtirea, văicăreala, mârâitul tău nu este un păcat? Şi este un mic păcat? Deschideţi Vechiul Testament, ca să vedeţi ce-au păţit iudeii cârtitori.

Dumnezeu le-a aruncat în pustie mana, a deschis stâncile şi i-a adăpat cu apşoară răcoritoare şi cu un nor îi acoperea. Şi ei cârteau zi şi noapte. Au cârtit împotriva lui Moise, au cârtit împotriva lui Aaron, au cârtit împotriva căpeteniilor lor (vezi Ieşire 16, 6-7; 17, 3; Numeri 14, 27; 16, 11). Dar citiţi să vedeţi ce s-a întâmplat. În acel ceas în care cârteau s-a deschis pământul şi i-a înghiţit; i-a îngropat în măruntaiele lui (vezi Numeri 16, 32). Acestea le zice Vechiul Testament.

Citeşte mai departe…

Mănăstirea Sfânta Ecaterina din Muntele Sinai

noiembrie 24th, 2019 Fără comentarii

Muntele Sinai

De la Ierusalim pe drumul care trece prin Betania, satul Mariei si al Martei, surorile lui Lazar, cel mort de patru zile si inviat de Domnul ( Hanul Samarineanului milostiv ), istorisire facuta de Sf. Luca, in cap. 10, inainte de a ajunge in Ierihon, spre dreapta, se ajunge laMarea Moarta, o mare sarata in care nu exista vietati.

Tinand drumul drept la Masada, ultima fortareata a evreilor, cucerita de romani, la Arad este un popas, unde pelerinii care trec pe aici pot sa se odihneasca, sa se refaca fizic, dupa ce mai intai au avut de infruntat greutatile pustiului Iudeii. In continuare se ajunge la localitatile Sodoma si Gomora, unde a locuit Lot, nepotul lui Avraam, care a fost vestit de ingeri sa fuga din acel loc in Sigor, deoarece Dumnezeu hotarase sa piarda aceste cetati, fiindca in ele se inmultise faradelegea. Citeşte mai departe…

Categories: Diverse Tags:

Mitropolitul Atanasie de Limasol: „Primisem asigurarea că nu va fi pomenit Epifanie”

noiembrie 18th, 2019 1 comentariu

Mitropolitul Atanasie de Limasol:

 „Primisem asigurarea că nu va fi pomenit Epifanie”

atanasie lemesou

16/11/2019

Autor: Emilios Polyghenis

Confirmarea deplină a Agenției de știri bisericești Romfea.gr este dată astăzi de către Înaltpreasfințitul Mitropolit Atanasie de Limasol prin luarea sa de poziție.

Înaltpreasfințitul a luat poziție în legătură cu recenta pomenire a lui Epifanie al Kievului la Limasol de către Papa și Patriarhul Teodor al Alexandriei.

Din primul moment al sosirii Patriarhului Alexandriei în Cipru, un episcop al Sfintei Arhiepiscopii, în comunicarea pe care a avut-o cu el, l-a asigurat că într-o convorbire pe care a avut-o cu Preafericitul Patriarh Teodor al II-lea al Alexandriei a primit promisiunea și asigurarea că Patriarhul Alexandriei nu-l va pomeni pe  Epifanie în cadrul Sfintei Liturghii, ci îl va pomeni doar pe Preafericitul Arhiepiscop al Ciprului, a declarat, printre altele, ÎPS Atanasie, confirmând cele publicate anterior de Romfea.gr.

 

URMEAZĂ LUAREA DE POZIȚIE A ÎNALTPREASFINȚITULUI:

Mitropolitul Atanasie de Limasol își delimitează poziția sa de pomenirea numelui lui  Epifanie ca Mitropolit al Kievului de către Preafericitul Patriarh Teodor al II – lea al Alexandriei în timpul Sfintei Liturghii Patriarhale din Limasol. Citeşte mai departe…

Sfântul Apostol și Evanghelist Matei

noiembrie 16th, 2019 Fără comentarii

Sfântul Apostol și Evanghelist Matei

Sfântul Apostol și Evanghelist Matei este unul dintre cei doisprezece Apostoli aleși de Hristos. Înainte de a ajunge Apostol, a fost vameș și se numea Levi. Era originar din Capernaum și era fiul lui Alfeu. Nu știm dacă a fost căsătorit. Potrivit Tradiției este autorul primei Evanghelii. Eusebiu și Sfântul Epifanie ne marturisesc ca Matei a scris Evanghelia în limba aramaică și în limba greacă. Din Martirologiul roman aflăm că a murit ca martir în Etiopia, fiind ars pe rug de păgâni. Din textele apocrife care vorbesc despre trecerea sa la cele veșnice, aflăm că a suferit moarte de martir în Pont.

Evanghelia după Matei se află înscrisă în lista Canonului Muratori și amintită de Sfinții Parinți: Atanasie cel Mare, Chiril al Ierusalimului și Grigore de Nazianz. Ea este recunoscută ca autentica și de sinoadele particulare din Laodiceea (360), canonul 60 Hipo (393) și confirmată de Sinodul ecumenic Trulan (692) și sinodul al VII-lea (787). Scopul evanghelistului a fost să dovedească primilor cititori ca Hristos este Mesia cel prezis de profeți și în persoana Sa s-au îndeplinit toate vechile profeții.

Citeşte mai departe…

Categories: ORTODOXIE, Pagini de Sinaxar Tags: