PELERIN ORTODOX

Sfântul Isaac Sirul despre excesul de râvnă:

„NU FI ZELOS CU UN ZEL RĂU CARE AGITĂ SUFLETUL TĂU“

Adrian Agachi

În fiecare parohie există creştini mai avansaţi din punct de vedere spiritual sau aflaţi abia la începutul căii duhovniceşti a desăvârşirii personale. Desigur, progresul duhovnicesc este unul extrem de lent de obicei, iar experienţa războiului nevăzut se dobândeşte după ani de zile de „confruntări” dificile.

De regulă, atunci când o persoană decide că viaţa sa spirituală se află sub orice limită din cauza unor alegeri greşite făcute în trecut (renunţarea la slujbele liturgice, pierderea credinţei în Dumnezeu etc.), el va face tot posibilul să se revanşeze. Aşadar, va trece de la o extremă la cealaltă. Citeşte mai departe…

Sfântul Isaac Sirul: lacrimile și întoarcerea omului la Dumnezeu

 (partea I)

Sfântul Isaac Sirul, Manuscris rusesc, sec. XV

În concepţia ierarhică a Sfântului Isaac Sirul despre treapta celor create este pus un accent deosebit pe o relaţie corectă între Făcător şi făptură. Imboldul spre pocăinţă şi întristare pentru păcat sunt modelate de această concepţie şi este fundamentat, aşa cum tradiţia biblică sugerează, pe o atitudine faţă de Dumnezeu ce ar putea fi caracterizată ca teamă sau uimire. În interpretarea psihicului uman de către Sfântul Isaac, frica este strâns înrudită cu iubirea de Dumnezeu. Printr-un răspuns adecvat la iubirea lui Dumnezeu, omenirea poate deveni părtaşă la viaţa în Hristos, iar Isaac socoteşte că această dorinţă este definitorie pentru viaţa celui ce plânge.

Sfântul Isaac consideră că pasul elementar în întâlnirea mistică cu Dumnezeu este sentimentul de frică, pe care Khalife-Hachem îl socoteşte ca fiind „virtutea principală a treptei celor create”. Această concepţie despre Dumnezeu reprezintă prima afirmaţie a lui Isaac din primul său cuvânt:

„Frica de Dumnezeu este începutul virtuţii. Iar despre ea se spune că e rodul credinţei” (Cuvântul 1, p. 25). Citeşte mai departe…

Rabdă de bună voie mustrare şi umilinţă, ca să ai îndrăzneală către Dumnezeu. Omul care rabdă tot cuvântul aspru cu ştiinţă, fără să facă niciun rău aceluia care îl spune, îşi pune acum cunună de spini pe cap; dar este fericit, fiindcă într-o clipă pe care n-o ştie el, încununat va fi cu neveştejita cunună. 

Cel ce cu ştiinţă fuge de slava cea deşartă, acela a şi simţit veacul viitor în suflet. Cel ce spune că s-a lepădat de lume, dar se luptă cu oamenii pentru trebuinţa lui, ca să nu-i lipsească nimic pentru odihna lui, acela a căzut într-o desăvârşită robie. Fiindcă el cică a părăsit trupul său în întregime, dar se războieşte şi se luptă pentru un singur mădular al său. Când fuge cineva de odihna lumei acesteia, mintea lui vede veacul cel viitor, iar când un om este legat cu iubirea de agoniseală, el este rob al patimilor. Şi să nu crezi că numai câştigarea de aur şi de argint este iubire de agoniseală, ci orice lucru de care atârnă voinţa ta. 

Să nu lauzi pe cel ce suferă trupeşte, dar este slab cu simţurile; cu auzul, adică, cu gura căscată şi nestăpânită, şi cu ochii privind încoace şi încolo. Şi să ştii, că a ierta greşalele celor ce ne-au greşit, este o faptă a dreptăţii. Atunci vei vedea liniştea peste tot strălucind în mintea ta. Şi când te vei sui în calea dreptăţii atunci cu adevărat vei fi liber în toate lucrurile tale.  Citeşte mai departe…

Sf. Isaac Sirul: „Din experienţa dobândită în necazuri se naşte înţelepciunea”

’’Fericit bărbatul care rabdă ispita; fiindcă la capătul încercării va primi cununa vieţii, pe care Dumnezeu le-a făgăduit-o celor ce-L iubesc’’(Iacob 1, 12).

Sfinţii îşi arată în faptă dragostea lor pentru Dumnezeu prin toate cele pe care le rabdă pentru Numele Său. Dumnezeu le trimite necazuri, dar nu se depărtează de ei, pentru că îi iubeşte. Din această dragoste pătimitoare, inima lor primeşte îndrăznire ca să privească la El în chip neacoperit, încredinţaţi fiind că cererile lor vor fi ascultate şi împlinite. Mare este puterea rugăciunii ce se face cu îndrăznire. Tocmai pentru aceasta Dumnezeu lasă ca sfinţii Săi să guste toată întristarea, ca să dobândească experienţă şi astfel să se încredinţeze de ajutorul Său şi să înţeleagă cât de mult se îngrijeşte de ei. Citeşte mai departe…

Dacă vrei să te dăruieşti cu sufletul acelei rugăciuni care curăţeşte mintea, şi prin priveghere în timpul nopţii să dobândeşti gânduri luminoase, depărtează-te de priveliştea lumii şi taie întâlnirile cu oamenii şi nu primi în chilia ta prieteni, nici din obicei, nici în chip de bunătate, ci primeşte numai pe cei de un chip, de un cuget şi de o taină cu tine. Şi în vorbirea despre suflet teme-te de amestec străin, care se porneşte fară voia ta. Şi după ce ai tăiat, ai dezlegat şi ai făcut să înceteze cu totul vorbirea despre cele din afară, atunci abia leagă într-un singur jug rugăciunea cu milostenia, şi sufletul tău va vedea lumina adevărului.

Pentru că, pe măsură ce se linişteşte inima de tulburarea lucrurilor din afară, în aceeaşi măsură mintea poate primi înţelegerea gândurilor şi a lucrurilor dumnezeieşti, şi se poate minuna de ele. Căci sufletul are obiceiul de a schimba o convorbire cu alta, dacă ne silim să arătăm o cât de mică sârguinţă. Îndeletniceşte-te cu citirea Scripturilor, care-ţi va arăta calea spre fineţea contemplaţiei, şi cu citirea vieţii Sfinţilor, chiar dacă la început nu vei simţi dulceaţa, din pricină că stai prea aproape de întunecimea lucrurilor, ca să schimbi o convorbire cu alta.

Şi când te vei scula pentru rugăciunea şi pravila ta, în locul gândurilor lumeşti, pe care le-ai fi văzut şi auzit, te vei afla cugetând la Dumnezeieştile Scripturi, pe care le-ai citit. Și prin aceasta vei uita pomenirea acelora. Şi astfel merge mintea spre curăţie. Și aşa se împlineşte cuvântul, cel scris: că sufletul este ajutat la citire, când stă la rugăciune. Şi iarăşi, că din rugăciune sufletul capătă lumină, ca să citească. Şi citirea iarăşi, în locul amestecului cu cele din afară, dă materie felurilor de rugăciune, întrucât din citire iarăşi, sufletul capătă lumină ca să se roage fără preget și fără nici un amestec. Citeşte mai departe…

Sf. Isaac Sirul: Fără îngăduinţa lui Dumne­zeu nu este cu putinţă să ne găsească ispita

De multe ori Dumnezeu îngăduie ca asceţii virtuoşi să fie încercaţi cu lipsirea de bunurile materiale şi să se ridice ispite asupra lor, să sufere boli trupeşti, precum Iov, să fie aruncaţi în sărăcie şi în primejdia de a fi ucişi de oamenii cei răi. Numai sufletele lor nu sunt vătămate. Căci nu este cu putinţă ca atunci când păşim pe calea lui Dumnezeu să nu întâlnim lucruri şi situaţii neplăcute, iar trupul să nu fie chinuit cu boli şi osteneli, desigur, atunci când iubim viaţa trăită în virtute. Omul care îşi petrece viaţa sa potrivit voii sale păcătoase, care este biruit de invidie sau de altă patimă de suflet-ucigătoare, va fi osândit de Dumnezeu.

Dacă însă va păşi pe drumul virtuţii şi va trăi potrivit voii lui Dumnezeu împreună cu mulţi alţii care fac aceeaşi nevoinţă, dar va întâlni ceva neplăcut, nu este bine să părăsească calea virtuţii, ci dimpotrivă, tre­buie să primească încercarea cu bucurie, iar nu să se plângă, şi să mulţumească lui Dumnezeu pentru acest mare dar. Citeşte mai departe…

Sf. Isaac Sirul:  Desfătarea trupească în vârsta fragedă a tinereţii face patimile să intre în suflet 

Dacă omul își hrăneşte trupul cu desfătare mare, în mare luptă îşi bagă sufletul! Iar dacă îşi vine în fire şi caută să-şi facă silă, stăpânindu-se, el nu poate din pricina aprinderii covârşitoare a pornirilor celor trupeşti şi de sila şi de nevoia aţâţărilor şi a gâdilirilor, care robesc sufletul cu voile lor. Vezi tu, aici fiinţa celor fără de Dumnezeu? Şi acelaşi înţelept iarăşi a zis: desfătarea trupească în vârsta fragedă a tinereţii face patimile să intre în suflet, iar moartea îl înconjoară pe el şi cade astfel sub judecata lui Dumnezeu.

Citeşte mai departe…

Pr. Alexander Schmemann:

Tâlcuire la rugăciunea Sfântului Efrem Sirul

 Imnul al III-lea al Sfântului Efrem Sirul despre Post 

  

Cine a privit şi a văzut pe Adam şi Eva şi pe şarpele viclean care, cu amăgirea în inimă şi cu pacea pe buze, se sârguia să-i linguşească? Adam era neştiutor şi Eva era naivă. Pomul înflorea şi rodul lui strălucea; mare a fost păcatul, sfântă şi puternică dreptatea. Binecuvântat fie Cel ce a amestecat valul milostivirii în judecata Sa cea dreaptă şi s-a îndurat de cei vinovaţi!

Citeşte mai departe…