Acasă > Cântările Ortodoxiei > 23 octombrie: TROPARUL, CANONUL ŞI VIAŢA SF. IACOV (Gr, Ro, En)

23 octombrie: TROPARUL, CANONUL ŞI VIAŢA SF. IACOV (Gr, Ro, En)

TROPARUL ŞI VIAŢA SF. IACOV

 23 octombrie 

Canon de rugăciune către Sfântul Apostol Iacob, ruda Domnului

Troparul Sfântului Apostol Iacob, ruda Domnului, glasul al 2 lea:

Ca un ucenic al Domnului ai primit Evanghelia, drepte; ca un mucenic eşti de neînduple­cat; îndrăzneală ca un frate al lui Dumnezeu, a te ruga ca un ierarh. Roagă pe Hristos Dumnezeu, să mântuiască sufletele noastre.

 

Cântarea 1, glasul al 4-lea. Irmos: Adâncul Mării Roşii…

Stih: Sfinte Apostole Iacob, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Darea cea bună, Sfinte Apostole Iacob şi harul cel desăvârşit, de la Părintele Luminilor a se da oamenilor înveţi arătat; căruia a se împărtăşi cei ce te laudă pe tine, roagă-te Apostole.

Stih: Sfinte Apostole Iacob, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu Raza Dumnezeiescului Duh fiind luminat, Sfinte Iacob şi cu Dânsul Legile alcătuind, Bisericile neamurilor le-ai îndreptat, ca un Apostol al lui Hristos, de sfinţenie arătătorule, cu toate fericite.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Ceata Apostolilor, preaînţelepte, arătat ai împodobit-o, ca unul ce ai fost întâi arhiereu, fiind uns cu Singură Lucrarea Cuvântului, ca un ucenic şi frate al lui Dumnezeu şi sfinţit propovăduitor de Sfintele Taine.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Izvor de tămăduiri avându-te, ne adăpăm de la tine, ca de la Ceea ce ai născut Izvorul vieţii, de Dumnezeu Născătoare Prealăudată, tămăduirea sufletelor şi înnoirea trupurilor.

Catavasia:

Deschide-voi gura mea şi se va umplea de Duhul şi cuvânt răspunde-voi Împără­tesei Maici; şi mă voi arăta luminat prăznuind şi voi cânta minunile ei, bucurându-mă.

 

Cântarea a 3-a. Irmos: Se veseleşte de tine Biserica…

Stih: Sfinte Apostole Iacob, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Se veseleşte de tine seminţia Iudei astăzi, văzându-te strălucind de Razele lui Hristos.

Stih: Sfinte Apostole Iacob, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Stea de Dumnezeu strălucită avându-te Biserica neamurilor, pe tine prealăudate propovădui­tor, se luminează cu Dumnezeieştile tale învăţături.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Legea vieţii Bisericii lui Hristos tu ai pus-o, cu Duh de viaţă Făcător, Legea aşezând şi vestind.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Pe Cel pe Care L-ai născut cu Trup Fecioară Maică, pe Cel Ce a Strălucit din Tatăl, Sfinte Apostole Iacob ca pe un Dumnezeu al tuturor L-a propovăduit.

Catavasia:

Pe ai tăi cântăreţi, Născă­toare de Dumnezeu, Ceea ce eşti Izvor Viu şi Îndestulat, care s-au împreunat ceată duhovnicească, întăreşte-i, în Dumnezeiască Mărirea ta, de cununile măririi învrednicindu-i.

 

Cântarea a 4-a. Irmos: Pentru dragostea Chipului…

Stih: Sfinte Apostole Iacob, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Adus-ai pe mare caii tăi, pe Apostoli, Mântuito­rule şi au luminat neamurile, trăgându-le, Doamne, spre cu­noştinţa Ta.

Stih: Sfinte Apostole Iacob, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Neîntinată oglindă arătându-se şi Razele Cele Atotlucrătoare ale Treimii Celei Nezidite luându-le, ai strălucit tuturor, Sfinte Iacob.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Piatră sfinţită rostogolindu-te, te-a văzut pe tine proorocia, sfărâmând putreda deşertăciu­ne a înşelăciunii, cu Puterea Duhului.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cel Ce a intrat, Fecioară Maică, în pântecele tău, Cu­vântul Cel mai înainte de veci, Cel Ce S-a născut în chip de negrăit din Tatăl, pe Sfântul Iacob Apostol l-a arătat.

Catavasie:

Sfatul cel neurmat şi Dumnezeiesc al Întrupării Tale, celei de sus, celei din Fecioară, proorocul Avacum avându-l în minte, a strigat: Slavă Puterii Tale, Doamne.

 

Cântarea a 5-a. Irmos: Tu Doamne, Lumina mea…

Stih: Sfinte Apostole Iacob, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Tu Doamne, rază de lumi­nă strălucitoare pe Apostolul Iacob l-ai arătat, care pe oameni din necunoştinţă şi din înşelăciune i-a scăpat.

Stih: Sfinte Apostole Iacob, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe tine, Doamne, cu glas slo­bod Te-a propovăduit fratele Tău cel drept; şi următor Pa­timii Tale a fost, fiind omorât.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Ce minte pământească poate să-ţi aducă cântări de laudă, ţie celui luminat cu darurile faptei bune, Sfinte Apostole Iacob!

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Pe tine cu adevărat Dum­nezeiesc Locaş aflându-te, S-a Sălăşluit întru tine, Fecioară, Cuvântul, îngrijindu-se de a noastră mântuire.

Catavasia:

Spăimântatu-s-au toate de Dumnezeiască mărirea ta; că tu, Fecioară, Neispitită de nuntă, ai avut în pântece pe Dumnezeu Cel peste toate şi ai născut Fiu pe Cel fără de ani, Cel Ce dăruieşte pace tuturor celor ce te laudă pe tine.

 

Cântarea a 6-a. Irmos: Jertfi-voi Ţie Doamne…

Stih: Sfinte Apostole Iacob, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu haină mai bună decât a Legii te-a îmbrăcat pe tine şi arhiereu te-a arătat mai cinstit decât pe Aaron cel de de­mult, Cel Ce pentru milostivire întru frăţie te-a primit pe tine.

Stih: Sfinte Apostole Iacob, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Organ atins de lucrările Du­hului, îndemnând toată mintea şi lui Dumnezeu aducând pe cei mântuiţi din robia cea preacumplită, ai fost preaales.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Însetat fiind, ai băut apa vie­ţii şi râuri curgătoare lumii izvorăşti din pântecele tău cel de Dumnezeu grăitor, cu Dum­nezeiescul Duh.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Eva prin neascultare, moarte a născut; iar Născătoarea de Dumnezeu, zămislind, a născut Viaţa Cea Neîmbătrânitoare şi datoria cea de demult pentru toţi a plătit-o.

Catavasie:

Înţelepţii de Dumnezeu, care faceţi acest praznic Dumnezeiesc şi cu totul cinstit, al Maicii lui Dumnezeu, veniţi să batem din palme, slăvind pe Dumnezeu, Cel Ce s-a născut dintr-Însa.

 

CONDAC, glasul al 4-lea. Podobie: Cel Ce Te-ai Înălţat…

Dumnezeu Cuvântul Tatălui Unul-Născut, Cel Ce a venit la noi în zilele cele de apoi, Sfinte Apostole Iacob, Dumnezeiescule, pe tine întâi te-a arătat păstor şi învăţător ierusalimitenilor şi ispravnic credincios Tainelor celor du­hovniceşti. Pentru aceasta, toţi pe tine te cinstim, Apostole.

 

Cântarea a 7-a. Irmos: În cuptorul persienesc…

Stih: Sfinte Apostole Iacob, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca în cuptor în foişor, fiind aprins prin venirea Dum­nezeiescului Duh, în Taină Sfinte Iacob a cântat: Binecuvântat eşti, Dumnezeul meu şi Domnul!

Stih: Sfinte Apostole Iacob, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Suflarea cea repede de sus a pregătit pe Sfântul Iacob, cu limbă în chipul focului, a grăi Măririle lui Dumnezeu: Binecuvântat eşti, Dumnezeul meu şi Domnul!

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Alcătuind cartea privirii ce­lei lucrătoare la Dumnezeu, ca dintr-o trâmbiţă duhovniceas­că, ai făcut pe oameni mai buni, cântând: Binecuvântat eşti, Dumnezeul meu şi Domnul!

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cel Ce iarăşi a zidit lumea, în pântecele tău, Dumnezeiască Mireasă, a arătat săvârşitor al Dumnezeieştii Liturghii pe Sfântul Ia­cob cel ce cântă: Binecuvântată eşti tu între femei, cu totul fără prihană, Stăpână!

Catavasia:

N-au slujit făpturii cuge­tătorii de Dumnezeu, ci numai Făcătorului; ci, groaza focului bărbăteşte înfruntând-o, se bucurau cântând: Prealăudate Dumnezeul părinţilor noştri şi Doamne, bine eşti cuvântat!

 

Cântarea a 8-a. Irmos: Mâinile întinzându-şi…

Stih: Sfinte Apostole Iacob, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Mâinile cele tari întinzându-Ţi, Mântuitorule, pe Apostolii Tăi i-ai binecuvântat, înălţându-Te, Stăpâne, către Părintele Tău Cel fără de început şi i-ai grăit să cânte cu veselie: Binecuvântaţi toate lu­crurile Domnului, pe Domnul!

Stih: Sfinte Apostole Iacob, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Precum Te-ai făgăduit cu adevărat Apostolilor Tăi, ai tri­mis pe Sfântul Duh; şi cu Stră­lucirea Acestuia, Sfântul Apostol Iacob fiind luminat, Stăpâne, luminează lumea, ca să cânte: Binecuvân­taţi toate lucrurile Domnului, pe Domnul!

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Înţelepciunea Cea Ipostatică, Sfinte Iacob Înţelepte, ai avut-o Învă­ţătoare, care te-a învăţat pe tine Tainele cele nespuse şi negrăite; şi spre dreapta credinţă pe popoare le-ai ridicat a cânta: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului, pe Domnul!

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Munte Arătat Înţelegător, Fecioară Preacurată, te-a văzut Proorocul. Că din tine s-a tăiat Piatra Cea Preascumpă, care a mântuit cu adevărat lumea, ce cânta Dumnezeieşte: Binecu­vântaţi toate lucrările Domnu­lui, pe Domnul!

Catavasie:

Să lăudăm, să binecuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Pe tinerii cei binecredincioşi, în cuptor, naşterea Născătoarei de Dumnezeu i-a mântuit, atunci fiind închipuită, iar acum plinită, pe toată lumea ridică să-Ţi cânte Ţie: pe Domnul, lucrurile, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

 

Cântarea a 9-a. Irmos: Hristos, Piatra Cea Netăiată…

Stih: Sfinte Apostole Iacob, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Veniţi, toţi pe cel întâi pe scaun şezător, luminăto­rul Bisericii, cu sfinţite cântări, să mărim pe Sfântul Iacob ca pe un ie­rarh şi Dumnezeiesc propovă­duitor; pe cel ce s-a numit drept, cu adevărat.

Stih: Sfinte Apostole Iacob, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe tine, ca pe cel ce te-ai arătat părtaş al Dumnezeieştii Împărăţii celei fără de sfârşit şi frate lui Dumnezeu te-ai che­mat şi ai arătat cu numirea via­ţă adevărată, te mărim, Sfinte Apostole Iacob.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Înaintea Scaunului Preasfintei Treimi stând, fericite purtător de cunună, roagă pe Domnul tău, Arhiereule Iacob, a se îndulci de darurile cele nestricăcioase, cei ce cinstesc cu credinţă şi cu dragoste sfântă pomenirea ta.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Tu, de Dumnezeu arătătorule, arătat înveţi cu învăţăturile tale cele de Taină, a cinsti pe Dumnezeu Cuvântul Cel Întru­pat din Fecioară. Întru Care şi crezând, acum după vrednicie Îl mărim.

Catavasie:

Tot neamul pământesc să salte cu duhul, fiind luminat; şi să prăznuiască firea minţilor celor fără de trup, cinstind sfânta prăznuire a Maicii lui Dumnezeu şi să strige: Bucură-te, Preafericită Născătoare de Dumnezeu, Curată, pururea Fecioară.

 

SEDELNA, glasul 1. Podobie: Mormântul Tău…

Apostole al lui Hristos, însuţi văzătorule şi mucenice, Sfinte Iacob Înţelepte, fratele lui Dumnezeu, fericite, pe cei ce prăznuiesc cu credinţă cinstită pomenirea ta, izbăveşte-i cu rugăciunile tale de greşelile ce-i ţin, cel ce ai moştenit Cerurile cu Puterea Duhului.

 

SEDELNA, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul…

Rudenie a lui Iisus după trup fiind, de la El har mult ai luat, Apostole şi tuturor ai dat lumi­nare şi cunoştinţă, Preaînţelepte Iacob şi înşelăciunea cea idolească din rădăcină ai smuls-o. Dar mai marii întunericului, înşelători, cu nedreptate te-au omorât pe tine, cel ce ai propo­văduit pe Mântuitorul. Pentru aceasta grăim către tine: roagă pe Hristos Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască, celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea ta.

 

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 8-lea.Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul…

Ca Una care eşti Mireasă cu totul fără de prihană Făcătorului, ca o Maică a Mântuitorului, care nu ştii de bărbat; ca Una care eşti Locaş al Mângâietorului cu totul fără prihană, pe mine cel ce sunt locaş spurcat al fărădelegii şi care m-am făcut batjocură demonilor întru cu­noştinţă, grăbeşte de mă izbă­veşte de lucrarea lor cea rea, locaş luminat prin fapta bună făcându-mă, Ceea ce eşti Primi­toare de Lumină, Preacurată; goneşte-mi negura patimilor şi de Împărtăşirea cea de sus învredniceşte-mă şi de Lumina Cea Neînserată, cu rugăciunile tale.

Pomenirea Sfântului sfintitului Mucenic si Apostol Iacov, fratele Domnului.

Iacov (Iacob), fratele (ruda) Domnului

Sfîntul Iacov a fost fiul Sfîntului Iosif, logodnicul Preacuratei Fecioare. Din tinereţele sale, iubind viaţa aspră, niciodată n-a mîncat bucate sau untdelemn, ci numai pîine. De asemenea, nici vin sau vreo altă băutură alcoolică n-a gustat, decît numai apă. În baie n-a intrat şi toată odihna trupească a lepădat-o, apoi pe trup avea întotdeauna o haină aspră de păr şi toate nopţile le petrecea în rugăciuni, dormind foarte puţin iar din pricina deselor plecări de genunchi se asprise pielea ca a cămilelor. Apoi a păzit curăţia fecioriei sale fără de prihană, pînă la sfîrşit. Pentru că el se numea fratele Domnului, iată ce se scrie: „Că Iosif, logodnicul fecioarei Maria, Născătoarea de Dumnezeu, avea patru feciori cu femeia lui cea dintîi pe care o chema Salomeea, fiica lui Agheu, fratele lui Zaharia preotul, tatăl lui Ioan Botezătorul. Aceşti feciori erau: Iacov, Simion, Iuda şi Iosi. Mai avea şi trei fiice: Estir, Maria şi Solomeea, care era femeia lui Zevedeu şi mama apostolului Ioan Cuvîntătorul de Dumnezeu. Murind Salomeea, femeia lui cea dintîi, Iosif trăia cu multă înţelepciune, crescîndu-şi copiii săi în frica Domnului şi întru învăţătura poruncilor Legii. Şi lui Iosif, ca unui bătrîn înţelept, preoţii i-au logodit pe Fecioara Maria, din care S-a născut Fiul şi Cuvîntul lui Dumnezeu-Tatăl, mai presus de fire. Iosif ţinea loc de tată Domnului nostru Iisus Hristos, cum era numit de mulţi care nu ştiau taina întrupării Fiului lui Dumnezeu şi care era socotit ca bărbat al pururea Fecioarei Maria, Născătoarea de Dumnezeu. Pentru aceasta iudeii, mirîndu-se, ziceau: „Nu este Acesta feciorul lui Iosif, teslarul? Oare nu se numeşte mama Lui Maria şi fraţii Lui Iacob, Simon, Iuda şi Iosi? Şi surorile lui nu sînt toate trei la noi?”. Deci, Mîntuitorul nostru este socotit ca unchi al apostolului Ioan, Cuvîntătorul de Dumnezeu, care era fiu al Salomeei, fiica lui Iosif, logodnicul. De aceea se numea Domnul fiul lui Iosif şi frate după trup al fiilor acestuia, pentru că împreună cu ei a vieţuit. Pentru aceea şi Iacov s-a numit fratele Domnului după trup. Iar cînd s-a întrupat Hristos Domnul şi Preacurata Fecioară, Născătoarea de Dumnezeu, a fugit cu dînsul în Egipt, atunci şi Iacob a fugit cu dînşii, călătorind împreună cu Maica Domnului şi cu Sfîntul Iosif, tatăl lui.

Ajungînd dumnezeiescul prunc Iisus Hristos la vîrsta desăvîrşită şi învăţînd pe popoare Împărăţia lui Dumnezeu, dovedind că El este adevăratul Mesia, Sfîntul Iacov a crezut în El şi, ascultînd dumnezeieştile Lui cuvinte, mai mult s-a aprins cu inima spre dragostea lui Dumnezeu, începînd a duce o viaţă mai aspră. Acum avea şi dînsul de la Domnul său împrumutul dragostei, care a fost dovedită prin faptul că după patima cea de bunăvoie şi învierea Domnului, S-a arătat întîi lui Iacov, iubitul Său frate, apoi celorlalţi Apostoli. De acest lucru pomeneşte Pavel, zicînd: „Iar după aceea s-a arătat lui Iacob, apoi tuturor apostolilor”. De toţi a fost numit Sfîntul Iacov drept, căci toţi vedeau viaţa lui cea bună şi plăcută lui Dumnezeu, fiind numărat în ceata celor şaptezeci de apostoli. Apoi însuşi Domnul nostru Iisus Hristos, aşezîndu-l episcop, l-a învăţat sfinţita lucrare. Acestui întîi arhiereu şi păstor i s-a încredinţat biserica Ierusalimului cea din nou luminată. Acesta a alcătuit mai întîi şi a scris Liturghia, fiind povăţuit de Sfîntul Duh, Liturghie pe care, mai tîrziu Sfîntul Vasile cel Mare, apoi Sfîntul Ioan Gură de Aur, pentru neputinţa omenească au scurtat-o.

Sfîntul Iacob, păscînd turma lui Hristos în Ierusalim, pe mulţi evrei şi elini i-a întors la Domnul prin învăţătura sa şi i-a povăţuit la calea cea dreaptă. Apoi a scris soborniceasca epistolă către cele douăsprezece seminţii ale lui Israel, pline de învăţătură insuflată de Dumnezeu şi foarte folositoare, cu care se laudă toată Biserica lui Hristos, îndemnîndu-se la credinţă şi la fapte. Iar pentru viaţa sa cea îmbunătăţită, Sfîntul Iacob avea mare cinste de la toţi, nu numai de la credincioşi, ci şi de la necredincioşi, pentru că arhiereii evrei, cei ce intrau în Sfînta Sfintelor numai o dată într-un an cînd săvîrşeau slujbe, pe Sfîntul Iacov adeseori nu-l opreau să intre acolo şi să se roage. Pentru că vedeau viaţa lui cea curată şi neprihănită, de aceea i-au mai dat un nume nou Obli sau Ofli, adică îngrădire sau, întărire oamenilor, sau decît toţi mai drept îl numeau pe el.

Drept aceea, sfîntul intra în Sfînta Sfintelor nu numai ziua, ci şi noaptea şi, căzînd cu faţa la pămînt, aducea rugăciuni cu plîngere lui Dumnezeu, pentru toată lumea. El era iubit de tot poporul pentru sfinţenia sa, încît mulţi iudei dintre cei mai bătrîni au crezut învăţătura lui şi toţi cu plăcere îl ascultau şi se adunau la dînsul, unii ca să asculte cuvintele lui, iar alţii dorind să se atingă de marginea hainelor lui. În acea vreme era arhiereu Anan. Văzînd fariseii şi cărturarii că tot poporul ascultă învăţătura lui Iacov şi că mulţi se întorc la Hristos, au început din invidie a se înfuria împotriva sfîntului şi gîndeau rău despre dînsul, vrînd ca să-l ucidă. Deci, s-au sfătuit să-l roage ca să întoarcă poporul de la Hristos şi dacă n-ar vrea să facă aceasta, atunci să-l ucidă.

Sosind praznicul Paştelui, cînd poporul din toate cetăţile şi laturile s-au adunat în Ierusalim – iar Fest, care a izbăvit pe Pavel din mîinile iudeilor şi l-a trimis la Roma, murise şi încă nu venise de la Roma alt stăpînitor în locul lui – atunci cărturarii şi fariseii au înconjurat pe Sfîntul Iacov în biserică, zicîndu-i: „Rugămu-ne ţie, dreptule, ca în ziua aceasta de praznic, în care s-a adunat de pretutindeni mulţime de popor, să faci o învăţătură către toţi, întorcîndu-i pe ei de la credinţa în Iisus, prin care s-au înşelat mulţi, numindu-L pe Dînsul Fiul lui Dumnezeu şi să-i înveţi pe ei să nu se rătăcească, căci noi toţi te cinstim pe tine şi cu tot poporul te ascultăm şi mărturisim pentru tine cum că tu iubeşti adevărul şi nu cauţi în faţă; deci, să sfătuieşti pe popor, ca să nu se înşele cu Iisus Cel răstignit. Rugămu-ne ţie, ridică-te pe aripa cea înaltă a bisericii, ca toţi să te poată vedea şi auzi, căci precum vezi este multă lume, adunată din toate părţile”.

Acestea zicîndu-le, au suit pe Iacob pe aripa bisericii, iar ei au strigat către dînsul cu mare glas: „Prea dreptule bărbat, noi toţi sîntem datori a te asculta, spune-ne nouă adevărul, cum înţelegi tu învăţătura lui Iisus Cel răstignit, căci popoarele noastre rătăcesc în urma Lui”. Iar sfîntul cu glas mare a zis: „Ce mă întrebaţi pentru Fiul Omului, Care de voie a pătimit, S-a răstignit, S-a îngropat şi a treia zi S-a sculat din mormînt? Iată, El acum şade în ceruri, de-a dreapta Puterii celei preaînalte şi iarăşi va veni pe norii cerului, ca să judece viii şi morţii”. Aceste cuvinte auzindu-le popoarele, s-au bucurat foarte mult de mărturia lui Iacov, care a spus-o pentru Iisus Hristos şi au strigat într-un glas: „Mărire lui Dumnezeu! Osana Fiului lui David!”. Iar fariseii şi cărturarii au zis: „Rău am făcut dîndu-i voie lui Iacov să grăiască pentru Iisus, căci iată, popoarele mai mult s-au tulburat”. Evreii, umplîndu-se de răutate, l-au aruncat de pe aripa bisericii, pentru înfricoşarea poporului, ca să se teamă şi să nu creadă cuvintele lui Iacob. Apoi au răcnit foarte tare, zicînd: „Oh! Oh! dreptul s-a înşelat!”

Sfîntul Iacob, căzînd de la înălţime, s-a rănit greu, dar încă era viu, şi, ridicîndu-se în genunchi, şi-a înălţat mîinile sale şi se ruga, zicînd: „Doamne, iartă-le lor păcatul acesta, că nu ştiu ce fac”. Iar ei au aruncat cu pietre asupra lui şi îl răniră şi mai mult. Apoi un preot din fiii lui Rahav a strigat: „Încetaţi, ticăloşilor, ce faceţi? Dreptul se roagă pentru voi, iar voi îl ucideţi pe el?” Atunci îndată un om, alergînd cu un lemn, s-a repezit la sfînt şi, lovindu-l cu toată puterea în cap, l-a zdrobit, încît i-au ieşit creierii. Şi întru această mucenicească pătimire şi-a dat duhul. Iar sfîntul său trup a fost îngropat acolo, aproape de biserică. Credincioşii l-au plîns mult pe dînsul, căci a fost episcop în Ierusalim treizeci de ani, iar la şaizeci şi şase de ani ai vieţii sale a pătimit pentru Hristos Domnul, Căruia, împreună cu Tatăl şi cu Sfîntul Duh, se cuvine cinste şi slavă, în vecii vecilor. Amin.

Ἡ παράδοση ἀναφέρει ὅτι ἦταν ἕνας ἀπὸ τοὺς γιοὺς τοῦ Ἰωσὴφ ἀπὸ ἄλλη γυναίκα, γι’ αὐτὸ ὀνομαζόταν ἀδελφὸς τοῦ Κυρίου. Ἡ συγγενική του ὅμως σχέση μὲ τὸν Κύριο δὲν εἶναι ὁμόφωνα καθορισμένη. Ἀλλὰ τὸ γεγονὸς εἶναι ὅτι ὁ Ἰάκωβος ὁ ἀδελφόθεος ἔγινε πρῶτος ἐπίσκοπος Ἱεροσολύμων καὶ εἶναι αὐτὸς ποὺ ἔγραψε τὴν πρώτη Θεία Λειτουργία τῆς χριστιανικῆς Ἐκκλησίας.

Ὁ Ἰάκωβος, λοιπόν, ποίμανε τὴν Ἐκκλησία τῶν Ἱεροσολύμων μὲ δικαιοσύνη, μὲ γενναία στοργὴ καὶ στερεότητα στὴν πίστη. Αὐτὸ ὅμως, ἐξήγειρε τὴ μοχθηρία καὶ τὴν κακουργία τῶν Ἰουδαίων. Ἀφοῦ τὸν ἔπιασαν, τὸν ἔριξαν πάνω ἀπὸ τὸ πτερύγιο τοῦ Ναοῦ, καὶ ἐνῷ ἀκόμα ἦταν ζωντανός, τὸν ἀποτελείωσαν μὲ ἄγριο κτύπημα ροπάλου στὸ κεφάλι.

Ἔργο τοῦ Ἰακώβου εἶναι καὶ ἡ Καθολικὴ Ἐπιστολή του στὴν Καινὴ Διαθήκη, στὴν ὁποία νὰ τί μας συμβουλεύει, σχετικὰ μὲ τὸ πὼς πρέπει νὰ χειριζόμαστε τὸν λόγο τοῦ Θεοῦ: «Γίνεσθε ποιηταὶ λόγου καὶ μὴ μόνον ἀκροαταί, παραλογιζόμενοι ἑαυτούς». Δηλαδὴ νὰ γίνεσθε ἐκτελεστὲς καὶ τηρητὲς τοῦ λόγου τοῦ Θεοῦ καὶ ὄχι μόνο ἀκροατές. Καὶ νὰ μὴ ξεγελᾶτε τὸν ἑαυτό σας, μὲ τὴν ἰδέα ὅτι εἶναι ἀρκετὸ καὶ μόνον νὰ ἀκούει κανεὶς τὸ λόγο.
(Ἡ μνήμη τοῦ Ἁγίου Ἰακώβου τοῦ Ἀδελφοθέου, φέρεται καὶ τὴν Κυριακὴ μετὰ τὴν Γέννηση τοῦ Χριστοῦ, μαζὶ μὲ τὴν μνήμη τοῦ Δαβὶδ τοῦ Προφήτου καὶ Ἰωσὴφ τοῦ μνήστορος, συνοδευόμενη μὲ τὸ ἀκόλουθο δίστοιχο: «Σὺ τέκτονος παῖς, ἀλλὰ ἀδελφὸς Κυρίου, τοῦ πάντα τεκτήναντος, ἐν λόγῳ, μάκαρ». Τελεῖται δὲ αὐτῷ ἡ Σύναξις ἐν τῷ σεπτῷ αὐτοῦ Ναῷ τὸ ὄντι ἔνδοθεν τῆς Ὑπεραγίας Θεοτόκου ἐν τοὶς Χαλκοπρατείοις. Πατμιακὸς κώδικας: 266).

Ἀπολυτίκιον. Ἦχος δ’.
Ὡς τοῦ Κυρίου Μαθητής, ἀνεδέξω δίκαιε τὸ Εὐαγγέλιον· ὡς Μάρτυς ἔχεις τὸ ἀπαράτρεπτον· τὴν παρρησίαν ὡς Ἀδελφόθεος· τὸ πρεσβεύειν ὡς Ἱεράρχης. Ἱκέτευε Χριστὸν τὸν Θεόν, σωθῆναι τὰς ψυχὰς ἡμῶν.

Κοντάκιοv. Ἦχος δ’. Ὁ ὑψωθεῖς ἐν τῷ Σταυρῷ.     
Ὁ τοῦ Πατρὸς μονογενὴς Θεὸς Λόγος, ἐπιδημήσας πρὸς ἡμᾶς ἐπ’ ἐσχάτων, τῶν ἡμερῶν Ἰάκωβε θεσπέσιε, πρῶτόν σε ἀνέδειξε, τῶν Ἱεροσολύμων, ποιμένα καὶ διδάσκαλον, καὶ πιστὸν οἰκονόμον, τῶν μυστηρίων τῶν πνευματικῶν. Ὅθεv σε πάντες τιμῶμεν Ἀπόστολε.

Μεγαλυνάριον.
Κλήσει ἀδελφόθεος πεφηνώς, Ἰάκωβε μάκαρ, τῶν ἀρρήτων μυσταγωγός, ἐν Σιὼν ἐδείχθης, καὶ πάθει σου τιμίῳ, τὸ ζωηφόρον πάθος, Χριστοῦ ἐδόξασας.

Holy Apostle James, the Brother of God (Adelphotheos) was the son of Righteous Joseph the Betrothed of the Most Holy Theotokos (December 26). From his early years James was a Nazarene, a man especially dedicated to God. The Nazarenes vowed to preserve their virginity, to abstain from wine, to refrain from eating meat, and not to cut their hair. The vow of the Nazarenes symbolized a life of holiness and purity, commanded formerly by the Lord for all Israel. When the Savior began to teach the nation about the Kingdom of God, St James believed in Christ and became His apostle. He was chosen as the first Bishop of Jerusalem.

St James presided over the Council of Jerusalem and his word was decisive (Acts 15). In his thirty years as bishop, St James converted many of the Jews to Christianity. Annoyed by this, the Pharisees and the Scribes plotted together to kill St James. They led the saint up on the pinnacle of the Jerusalem Temple and asked what he thought of Jesus. The holy Apostle began to bear witness that Christ is the Messiah, which was not the response the Pharisees were expecting. Greatly angered, the Jewish teachers threw him off the roof. The saint did not die immediately, but gathering his final strength, he prayed to the Lord for his enemies while they were stoning him. St James’ martyrdom occurred about 63 A.D.

The holy Apostle James composed a Divine Liturgy, which formed the basis of the Liturgies of Sts Basil the Great and John Chrysostom. The Church has preserved an Epistle of St James, one of the books of the New Testament.

In 1853, Patriarch Hierotheus of Alexandria sent to Moscow a portion of the relics of St James. The Church distinguishes between the holy Apostle James the Brother of God, and St James the son of Zebedee (April 30) and St James the son of Alphaeus (October 9).

 

 

Categories: Cântările Ortodoxiei Tags: