Acasă > Canoane de rugăciune, Cântările Ortodoxiei > 24 ianuarie: TROPARUL, CANONUL ŞI VIAŢA CUVIOASEI XENIA DIN ROMA (Gr, Ro, En)

24 ianuarie: TROPARUL, CANONUL ŞI VIAŢA CUVIOASEI XENIA DIN ROMA (Gr, Ro, En)

Απολυτίκιο – Οσία Ξένη

(24 ΙΑΝΟΥΑΡΙΟΥ)

Canon de rugăciune către Sfânta Cuvioasă Xenia

Troparul Sfintei Cuvioase Xenia, glasul al 8-lea:

Întru tine, maică, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că, luând crucea, ai urmat lui Hristos; şi lucrând, ai învăţat să nu se uite la trup, căci este trecător; ci, să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta şi cu îngerii împreună se bucură, Preacuvioasă Maică Xenia, duhul tău.

Cântarea 1, glasul al 8-lea. Irmos: Cântare să înălţăm, popoare…

Stih: Sfântă Cuvioasă Xenia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Străin fiind de toată fapta bună şi depărtat de Dumnezeu prin fapte necuviincioase, apropie-mă de El, cu rugăciunile tale cele bineprimite, Cinstită Cuvioasă Xenia, pe mine cel ce laud viaţa ta cea minunată.

Stih: Sfântă Cuvioasă Xenia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Focul cel înţelegător care te ardea pe tine, ca pe o materie lesne arzătoare, te-a înduplecat a te lepăda, cu hotărâre plină de bărbăţie, de înşelăciunea cea lumească şi de logodnicul cel trupesc şi a te logodi, în chip neprihănit, cu Domnul.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cugetând la Viaţa Cea Minunată care dăinuieşte pururea în ceruri şi nu se trece, ţi-ai schimbat numirea cu fapta şi ca un cerb însetat ai alergat pe urma Logodnicului.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Să lăudăm, credincioşilor, cu cântări pe Fecioara Maria cea Preacurată, pe Maica lui Dumnezeu, cea Plină de har, Acoperământul cel Dumnezeiesc, Limanul cel Liniştit şi Mântuirea tuturor credincioşilor.

 

Cântarea a 3-a. Irmos: Cel Ce ai întărit cerurile…

Stih: Sfântă Cuvioasă Xenia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Dragostea cea Dumnezeiască punând stăpânire pe sufletul tău cel curat, te-a înduplecat pe tine, curată, să dobândeşti uitarea ostenelilor sihăstriei şi ale firii.

Stih: Sfântă Cuvioasă Xenia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fermecată fiind de frumuseţile Logodnicului Celui Nemuritor, ţi-ai veştejit frumuseţile trupului şi preafrumoasă te-ai arătat, sălăşluindu-te în Cămara cea Dumnezeiască de mire.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Dobândind aripile cele poleite cu aur ale faptelor bune, ai zburat către înălţimea cerului, fericită, ca o porumbiţă nestricată.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Fecioară, Ceea ce eşti Nor Luminos al Soarelui Celui Duhovnicesc şi Prealuminat, care a Răsărit din pântecele tău, luminează sufletele celor ce te laudă pe tine.

Irmosul:

Cel Ce ai întărit cerurile cu cuvântul şi ai întemeiat pământul pe ape multe, întăreşte-mă spre cântarea şi spre slăvirea Ta, Doamne.

 

Cântarea a 4-a. Irmos: Cuvinte, din Munte Umbros…

Stih: Sfântă Cuvioasă Xenia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Adus-ai lui Hristos ca zestre curăţia, omorârea mădula­relor şi durerile înfrânării; şi în locul acestora ai primit Împărăţia Cerească şi Desfătarea Cea Veşnică.

Stih: Sfântă Cuvioasă Xenia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Udându-ţi aşternutul cu lacrimi, cuvioasă şi mâncând pâinea cu cenuşă, ai dobândit Mângâierea Cea Neîmbătrânitoare şi Desfătarea Raiului.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Dându-te pe tine pildă de bunătăţi, ai atras la mântuire multe suflete, care s-au smuls din strădaniile lumeşti, înţelepţită de Dumnezeu, Sfântă Cuvioase Xenia, cea vrednică de laudă.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Bucură-te, îţi grăim ţie, Preasfântă Născătoare de Dumnezeu; Bucură-te Ceea ce ai născut Bucuria lumii; Bucură-te Singura Sprijinitoare a oamenilor, Binecuvântată de Dumnezeu Fecioară.

 

Cântarea a 5-a. Irmos: Întunericul sufletului meu…

Stih: Sfântă Cuvioasă Xenia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca o mieluşea dorind după Dumnezeiasca Frumuseţe a Păstorului, ai strigat: unde păstoreşti acum, Mire? Unde Te odihneşti, spune-mi? Căci mă aprind totdeauna, dorind a vedea înfăţişarea Ta cea peste măsură de frumoasă.

Stih: Sfântă Cuvioasă Xenia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Mirele strigă: de cauţi plăcuta Mea Frumuseţe, cinstită, luminându-te cu fapte bune, priveşte la Mine în ceruri, Acolo păstoresc şi acolo chem întotdeauna oile Mele.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Turturea preafrumoasă, rându­nică preastrălucită şi privighe­toare duhovnicească, scăpând de cursele urmăritorilor celor răi te-ai arătat, Cinstită Xenia şi frumuseţe păstrată lui Hristos, ceea ce eşti vrednică de laudă.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Pe Cel fără de Maică dintre cei de sus L-ai născut, fără de tată, Fecioară, Întrupându-Se în toată firea noastră, pentru milostivirea cea mare; pe Acela roagă-L să mântuiască pe cei ce te laudă pe tine.

 

Cântarea a 6-a. Irmos: Curăţeşte-mă, Mântuitorule…

Stih: Sfântă Cuvioasă Xenia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Viaţa ta cea uimitoare şi nevoinţa cea mai presus de puterile omeneşti mărindu-le, Cel Ce pentru tine S-a înstrăinat, mărită, te-a împodobit pe tine, cuvioasă, cu semne de minuni cu adevărat uimitoare.

Stih: Sfântă Cuvioasă Xenia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe mine cel ce m-am înstrăinat mult de Poruncile Dumnezeului nostru, apropie-mă de Dânsul, cu rugăciunile tale, cuvioasă şi mă fă străin de gheena cea cumplită şi de patimile cele ce mă cuprind.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu cununa faptelor bune fiind încununată ai alergat spre Hristos, pe Care L-ai dorit; iar încununarea cu stele te descoperea mai presus de minte, în chip neobişnuit, celor de aproape şi celor de departe.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cel Ce şade în chip nemărginit pe umerii Heruvimilor a locuit în pântecele tău, mărginit cu trupul nu cu Dumnezeirea şi din tine a ieşit ca să mântuiască pe om.

Irmosul:

Curăţeşte-mă, Mântuitorule, că multe sunt fărădelegile mele; şi Te rog scoate-mă din adâncul răutăţilor. Căci către Tine am strigat şi m-ai auzit, Dumnezeul mântuirii mele.

 

CONDAC, glasul al 2-lea. Podobie: Cu curgerile sângiurilor…

Pomenirea ta cea minunată, Sfântă Preacuvioasă Xenia, săvârşind-o noi, cei ce te cinstim pe tine cu dragoste, lăudăm pe Hristos, Cel Ce ţi-a dat ţie întru toate putere de tămăduire; pe Acela totdeauna roagă-L pentru noi toţi.

 

Cântarea a 7-a. Irmos: Tinerii iudei au călcat…

Stih: Sfântă Cuvioasă Xenia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Roma se laudă cu scutecele tale, iar Milasa se laudă şi mai mult dobândind moaştele tale; din care izvorăşti minuni credincioşilor, mireasă a lui Dumnezeu.

Stih: Sfântă Cuvioasă Xenia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Râu de tămăduiri te-ai arătat, scufundând mările patimilor celor ce cântă: Binecuvântat eştiDoamne, Dumnezeul părinţilor noştri.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Amorţit-ai patimile cele pierzătoare de suflet, prin multe privegheri, fericită şi ai adormit somnul care se cuvine drepţilor, rugându-te pentru lume.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Nu înceta a ruga pe Dumnezeu Cuvântul, Cel Ce S-a Întrupat din tine, mai presus de cuvânt, Prealăudată Născătoare de Dumnezeu, să izbăvească sufletele noastre din cursele vrăjmaşului.

 

Cântarea a 8-a. Irmos: Cel Ce acoperi…

Stih: Sfântă Cuvioasă Xenia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Logodită fiind, precum este scris, unui singur bărbat, lui Hristos Cel Preafrumos la înfăţişare, te-ai nevoit cu cucernicie, cu tot felul de fapte bune şi te-ai sălăşluit în Cămara cea Dumneze­iască de mire, mărită, Sfântă Preacuvioasă Xenia, primind ca zestre harul de tămăduiri, întru toţi vecii.

Stih: Sfântă Cuvioasă Xenia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Lipitu-s-a, Hristoase, sufletul meu de Tine, strigat-ai cu dragoste, ca un pământ însetat; pe Tine, Doamne, Apa cea Vie, te caut; Ţie Iţi aduc ploile lacrimilor; adapă-mă, Mântu­itorule, cu apa dragostei Tale.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Înfrumuseţatu-te-ai dorind după Cel cu adevărat Dorit; preamăritu-te-ai fecioară, lipindu-te de Slăvitul Hristos; tu ai adus Mântuitorului sfânta ceată a fecioarelor, care au urmat ţie; cu acelea împreună acum te veseleşti în Locaşurile cele de sus.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Numai pe tine, Podoaba lui Iacov, te-a ales Cuvântul Tatălui; în sânul tău S-a Sălăşluit; şi precum a binevoit a ieşit, Preacurată, mai Frumos decât toţi oamenii, ca să curăţească zidirea noastră cea întunecată.

Irmosul:

Să lăudăm, bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Cel Ce acoperi cu ape cele mai de deasupra ale Tale; Cel Ce pui nisipul hotar mării şi toate le ţii, pe Tine Te laudă soarele, pe Tine Te slăveşte luna, Ţie cântare Îţi aduce toată făptura, ca Făcătorului şi Ziditorului întru toţi vecii.

 

Cântarea a 9-a. Irmos: Binecuvântat este Domnul…

Stih: Sfântă Cuvioasă Xenia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Petrecând viaţă uimitoare, ai pus pe fugă, preamărită, prin ostenelile tale, pe vrăjmaşul cel neputincios şi patimile trupului le-ai omorât; iar acum te veseleşti în ceruri, unde ţi-a fost cu adevărat vieţuirea, ca o fecioară curată.

Stih: Sfântă Cuvioasă Xenia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Binecuvântat este Domnul, Cel Ce a arătat moaştele tale cinstite, liman liniştit de vindecări celor ce pururea se primejduiesc în noianul şi valul patimilor; strălucirea sihaştrilor şi lauda fecioarelor, purtătoare de Dumnezeu, Sfântă Xenia.

Stih: Sfântă Cuvioasă Xenia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Îndumnezeită fiind de Dumnezeieştile Străluciri, curată, vezi mai limpede pe Cel Desăvârşit Dorit dintre cele dorite, că vezi ce văd îngerii. Şi te veseleşti împreună cu toţi cei aleşi, cerând pururea dezlegare de păcate pentru cei ce te laudă pe tine.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Ca pe un locaş al fecioriei, ca pe o porumbiţă curată, ca pe o turturică nevinovată, ca pe o mireasă a lui Hristos, frumoasă la înfăţişare şi fără prihană, ca pe o întruchipare a Dumne­zeieştilor fapte bune, ca pe o grădină închisă te cinstim credincioşii, de Dumnezeu purtătoare, Sfântă Xenia.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Urmând cuvintelor tale, totdeauna te vom ferici pe tine, Marie, neamuri şi neamuri; că ai născut, Preacurată Fecioară, pe Dumnezeul Cel Adevărat, Care face cu adevărat fericiţi pe toţi cei ce slujesc cu credinţă Lui.

Irmosul:

Binecuvântat este Domnul Dumnezeul lui Israel, Cel Ce a ridicat nouă Nădejde de mântuire în casa robului Său, David; întru care ne-a cercetat pe noi Răsăritul Cel de sus şi ne-a îndreptat pe calea păcii.

 

SEDELNA, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul…

Iubind pe Cuvântul lui Dumnezeu Tatăl, Care S-a arătat pe pământ pentru milostivire, ai urmat Lui ca Unui Mire, preafericită şi cu osârdie ai părăsit pe mirele cel stricăcios, pe maica ta şi bogăţia cea trecătoare. Pentru aceasta vieţuind pe pământ străin, aşa cum şi numele te arată, ai omorât patimile şi ai dobândit moştenirea celor vii, de Dumnezeu insuflată, Preacuvioasă Xenia. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea ta.

 

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 8-lea.Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul…

În multe feluri de ispite ale vrăjmaşilor celor văzuţi şi ale celor nevăzuţi căzând, de furtuna păcatelor mele cele fără de număr sunt ţinut; şi alerg la limanul bunătăţii tale, Preacurată, ca la o Caldă Apărătoare şi Acoperitoare a mea. Pentru aceasta, Preasfântă Fecioară, pe Cel Ce S-a Întrupat fără de sămânţă din tine, roagă-L, pentru noi toţi robii tăi, cei ce te lăudăm neîncetat, Născătoare de Dumnezeu, Preacurată, mijloceşte pe lângă El cu tot dinadinsul să dăruiască iertare de păcate celor ce ne închinăm cu credinţă Preasfintei naşterii tale.

 

SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul…

Mieluşeaua, văzând pe Cruce pe Mieluşelul şi Păstorul şi Izbăvitorul, se tânguia lăcrimând cu amar şi striga: lumea se bucură, luând izbăvire prin Tine, iar pântecele meu arde, văzând Răstignirea Ta, pe care o rabzi pentru milostivirea milei, Îndelung Răbdătorule, Doamne, Adâncul Milei şi Izvorul Cel Nedeşertat, milostiveşte-Te şi dăruieşte iertare de greşeli, celor ce laudă cu credinţă Dumnezeieştile Tale Patimi.

Vieţile şi laudele sfinţilor se aseamănă cu lumina stelelor; căci precum stelele sînt întărite cu aşezarea pe cer şi toată partea cea de sub ceruri o luminează, încît acelea care se văd de indieni, nu se ascund nici de sciţi, apoi pămîntul şi marea le luminează şi îndreptează corăbiile ce plutesc, ale cărora nume deşi nu le ştim, pentru mulţimea lor, totuşi de luminoasa lor podoabă ne minunăm; astfel este şi cu luminarea sfinţilor.

Deşi sînt închise moaştele lor în morminte, însă puterile lor, în partea cea de sub cer, nefiind împrejur mărginite cu hotarele pămînteşti, ne minunăm de viaţa acelora şi de slava cu care preamăreşte Dumnezeu pe plăcuţii Lui, precum a preamărit şi pe această plăcută a Sa, Cuvioasa Xenia, a cărei viaţă minunată, spre luminarea şi chipul celor ce voiesc să slujească cu dragoste lui Dumnezeu, prin scrisoare, s-a dat neamului celui mai de pe urmă de către cei vechi, într-acest chip.

A fost în Roma cea veche un bărbat slăvit şi vestit, unul din cei mai mari senatori, care era creştin dreptcredincios şi avea numai o fiică, pe care o păzea ca pe lumina ochilor, anume Eusebia; acesteia sosindu-i vîrsta de nuntă, un boier asemenea cu cinstea de senator, a poftit pe părinţii Eusebiei ca să-i dea pe fiica lor spre însoţire fiului său. Părinţii sfătuindu-se, au logodit pe Eusebia cu acel tînăr de bun neam, care era asemenea cu cinstea şi cu bogăţia, şi au hotărît ziua în care avea să se săvîrşească legiuita nuntă; iar fecioara, fiind plină de dumnezeiasca dragoste, dorea ca Mirelui Celui nestricăcios,
Care este mai frumos cu podoabă decît fiii omeneşti, lui Hristos Domnul, să se facă mireasă, prin veşnica sa feciorie; acea dorire a sa o tăinuia înaintea părinţilor, pentru că ştia, că de i-ar fi cunoscut gîndul ei, apoi nici c-ar fi voit aceasta să audă, cu totul ar fi oprit-o, cu dragostea amăgind-o, şi cu porunca silind-o spre însoţire; de vreme ce avînd pe aceea singură fiică moştenitoare a tuturor bogăţiilor lor, doreau să se mîngîie de a ei însoţire şi de fii. Fericita Eusebia avea două roabe credincioase ale ei, care din copilărie crescuseră cu dînsa şi care slujeau ei cu toată osîrdia şi dragostea. Deci, luîndu-le pe ele deosebi, le-a zis: „Voiesc să vă spun un lucru tăinuit, dar mai întîi vă jur pe Domnul Dumnezeu, să nu spuneţi nimănui cele ce veţi auzi de la mine, pentru că scopul şi dorirea inimii mele voiesc să v-o descopăr; deci, păziţi ca nimeni din cei dimprejur să nu ştie taina mea, şi voi mai bine să vă învoiţi cu mine, ca şi voi să vă mîntuiţi sufletele voastre şi să ajutaţi ticăloşiei mele”.

Iar roabele i-au zis: „Toate cîte vei porunci nouă, stăpîna noastră, le vom face, mai ales că şi sufletelor noastre are să le fie de folos înţelegerea ta; deci, gata sîntem, ca mai bine să murim pentru tine, decît să spunem cuiva ceva, despre cele ce ai să ne grăieşti”. Iar fecioara le-a zis: „Ştiţi că părinţii mei vor să mă mărite, iar mie nici prin minte nu mi-a venit cîndva să cuget aceea, adică să mă gîndesc la nuntă, şi foarte greu îmi este lucrul acesta pe care părinţii mei s-au sfătuit să-l facă; pentru că este viaţa aceasta numai umbră, fum şi vis. Deci să mă ascultaţi pe mine, să luăm de obşte viaţă curată, şi de va fi voia Domnului cu scopul meu, şi voi de vă veţi uni cu sfatul meu şi veţi păzi cele ce vă spun, apoi ce se va cădea nouă să facem, vom chibzui; dar să mă credeţi că de ar şti despre aceasta părinţii mei şi ar voi ca cu sila să mă îndemne la nuntă, apoi chiar de m-ar da focului, sabiei sau fiarelor, nicidecum nu vor putea să mă întoarcă de la scopul meu, ajutîndu-mi Dumnezeu”.

Auzind acestea, amîndouă roabele au zis: „Voia Domnului să fie, căci şi noi ne învoim cu scopul tău; şi mai bine dorim ca şi tine, stăpîna noastră, să murim cu tine decît să te vădim”. Unele ca acestea auzind fericita Eusebia de la slujnicele sale, a preamărit pe Dumnezeu; şi avînd cele trei fecioare dragoste întocmai către Hristos, gîndeau în toate zilele cum ar face, ca dorirea lor să poată ajunge întru săvîrşire; deci se rugau lui Dumnezeu să le dea sfat bun.

Iar din ziua aceea în care s-a dat pe sine întru dragostea Domnului, Eusebia sfătuindu-se la viaţă curată pe ascuns de părinţi, prin mijlocirea celor două roabe ale sale, împărţea la cei ce aveau trebuinţă, aurul, argintul şi toate lucrurile cele ce erau de preţ. Încă au mai împărţit acele roabe şi simbriile lor pe care le aveau, pregătindu-se pentru sărăcie, pentru dragostea lui Hristos; apropiindu-se ziua nunţii, fericita Eusebia sfătuindu-se cu roabele sale, şi-a schimbat noaptea îmbrăcămintea din chipul cel femeiesc în cel bărbătesc şi luînd nişte aur pentru trebuinţă, a ieşit din casă, neştiind nimeni, întîmplîndu-se uşile deschise.

Şi însemnîndu-se cu semnul Crucii, a zis către Hristos Dumnezeu: „Tu fii cu noi, Fiul lui Dumnezeu, şi arată-ne calea în care vom merge, căci pentru dragostea Ta lăsăm casa şi pe toate din ea, şi voim mai bine să ne înstrăinăm şi în necazuri să vieţuim, pe Tine dorindu-Te şi pe Tine căutîndu-Te”. Astfel ieşind din casă, s-a rugat cu lacrimi, plîngînd şi bucurîndu-se; apoi Sfînta Eusebia zicea pe cale către roabele sale: „Voi de acum să-mi fiţi surori şi eu mai vîrtos voi sluji vouă în toate zilele vieţii mele, dar, o! stăpînele mele, să defăimăm toate pentru Dumnezeu, şi să nu căutăm nimic pe pămînt, decît numai să mîntuim sufletele noastre; să fugim de grijile cele deşarte ale vieţii şi vătămătoare de suflet, şi să credem Domnului, care a zis: Toţi cei ce-şi vor lăsa pentru numele Meu, tată, mamă, casă, sau ţarini, vor lua însutit şi vor moşteni viaţa cea veşnică. Astfel, surorile mele, să ne mîntuim sufletele noastre”.

Despre acestea grăind sfînta către dînsele, s-au dus la mare şi găsind o corabie care avea să plece spre hotarele Alexandriei, au dat chiria şi s-au aşezat într-însa, apoi, fiind şi vîntul prielnic, în puţine zile au ajuns la Alexandria; iar de acolo plecînd, s-au dus într-o insulă Cos de la Halicarnas, cetatea Cariei, fiind departe la cincisprezece mii de paşi; căci alergau pretutindeni, voind să afle un loc necunoscut, ca nu cîndva să fie găsite de părinţi. Deci, petrecînd în aceea insulă mai fără frică, şi-au schimbat chipul cel bărbătesc în femeiesc şi găsind o casă mică într-un loc deosebit, vieţuiau acolo, mulţumind lui Dumnezeu, Căruia se rugau de-a pururea să le trimită un om duhovnicesc, care ar putea să le îmbrace în rînduiala monahicească şi să aibă grijă de sufletele lor.

Sfînta Eusebia sfătuia pe prietenele sale, zicîndu-le: „Mă rog vouă, surorile mele, pentru Domnul să păzim taina noastră, adică să nu spunem nimănui patria noastră şi scopul pentru care am plecat din casa părintească, şi care îmi este numele meu, ca nu cumva, după nume şi după patria mea, de unde am plecat, cercetînd părinţii mei să afle. Deci, vă jur pe Dumnezeu, ca toate acelea să le păziţi pînă la sfîrşitul vieţii mele şi să nu spuneţi nimănui nimic despre cele ce s-au făcut şi se vor face de noi. Şi de va întreba cineva de numele meu, să spuneţi că mă numesc Xenia, care se tîlcuieşte „străină”; că acum, precum mă vedeţi, mă înstrăinez, lăsîndu-mi casa şi părinţii, pentru Dumnezeu; şi de acum înainte, nici voi să nu mă mai numiţi Eusebia, ci Xenia, deoarece nu am aici cetate stătătoare, ci înstrăinîndu-mă cu voi împreună, în viaţa aceasta, caut pe cea viitoare”.

Sfînta zicînd acestea către roabele sale, ele au făgăduit să păzească toate cele poruncite lor, şi de atunci sfînta, mireasa lui Hristos, era numită Xenia, în loc de Eusebia. Odată plecîndu-şi genunchii împreună cu surorile, au început a plînge şi a grăi: „Dumnezeule, fă cu noi, străinele şi săracele, mila Ta cea mare, precum ai făcut cu toţi sfinţii Tăi, şi ne trimite, Stăpîne, un om plăcut Ţie, prin care am putea să ne mîntuim şi noi, smeritele”.

Pe cînd se rugau astfel, Sfînta Xenia cu surorile, ieşind din casa în care locuiau, văzură un bătrîn cinstit, cărunt la păr, venind de la ţărm, îmbrăcat monahiceşte, a cărui faţă era ca un înger, şi alergînd la dînsul sfînta fecioară a căzut la picioarele lui, plîngînd şi zicînd: „Omule al lui Dumnezeu, să nu treci cu vederea cele înstrăinate în ţara îndepărtată, să nu te întorci de către nevoiaşele cele sărace, nici să te îngreţoşezi de rugămintele păcătoaselor; ci te aseamănă Sfîntului Apostol Pavel şi ne fii nouă povăţuitor şi învăţător, precum acela a fost Sfintei Tecla; adu-ţi aminte de răsplătirea drepţilor, gătită de la Dumnezeu, şi mă mîntuieşte împreună cu aceste două surori”.

Auzind acestea slujitorul lui Dumnezeu, s-a pornit pe lacrimi şi a zis către dînsa: „Ce voieşti să vă fac?” Ea a răspuns: „Să ne fii părinte şi învăţător după Dumnezeu şi să ne arăţi unde am putea să ne mîntuim; pentru că sîntem străine şi nu ştim unde să ne ducem, că ne ruşinăm a ne arăta la oameni”. Iar el a zis către dînsele: „De unde sînteţi şi care este pricina, de sînteţi aşa singure?” Sfînta răspunse: „Sîntem din ţara îndepărtată, robule al lui Hristos, şi ne-am sfătuit ca să plecăm împreună din patria noastră şi să venim în aceste locuri; apoi ne-am rugat lui Dumnezeu, ziua şi noaptea, să ne trimită un om, prin care am putea să ne mîntuim şi acum Dumnezeu ne-a arătat pe cuvioşia ta, care poţi să miluieşti neputinţele noastre”.

Sfîntul bătrîn a grăit: „Credeţi-mă surorilor, că şi eu sînt străin aici, precum mă vedeţi, vin de la Sfintele Locuri, unde m-am închinat, şi mă întorc în patria mea”. Roaba lui Hristos îi zicea: „Din ce parte eşti, cuvioşia ta, stăpînul meu?” El a răspuns: „Eu sînt din părţile Cariei, din cetatea Milasa”. Mireasa lui Hristos i-a zis iarăşi: „Rogu-mă sfinţiei tale, să ne spui vrednicia ta, că mi se pare că eşti episcop?” Bătrînul zise către dînsa: „Iartă-mă soră, sînt un om păcătos şi nevrednic de chipul monahicesc, dar cu mila lui Dumnezeu sînt prezbiter şi egumen al unei mici adunări de fraţi, în mînăstirea Sfîntului şi preaslăvitului Apostol Andrei, iar numele meu este Pavel”.

Auzind acestea roaba lui Hristos, a lăudat pe Dumnezeu, zicînd: „Slavă Ţie, Dumnezeule, că m-ai ascultat pe mine săraca şi mi-ai trimis om, să mă mîntuiască, împreună cu aceste două surori, precum ai trimis Sfintei Tecla pe Sfîntul Pavel.” Apoi a zis către bătrîn: „Rogu-mă ţie, robule al lui Dumnezeu, să nu ne treci cu vederea pe noi străinele, ci fii părintele nostru după Dumnezeu”. Grăit-a lor fericitul Pavel: „V-am spus că şi eu sînt străin şi nu ştiu ce bine să vă fac aici, dar de voiţi să mergeţi în cetate, apoi nădăjduiesc că Domnul va face milă cu voi şi mă voi îngriji de voi după puterea mea”. Fecioarele căzînd la bătrîn, cu lacrimi au zis: „Aşa, robul lui Dumnezeu, ia-ne cu tine şi vom merge oriunde ne vei porunci, numai să faci milă cu noi străinele şi să ne fii povăţuitor spre viaţa cea veşnică”.

Luînd cu sine robul lui Dumnezeu pe acele sfinte fecioare, au venit în cetatea Milasa, şi au găsit acolo nişte case la loc liniştit şi aproape de biserică, pe care Sfînta fecioară Xenia, cumpărîndu-le cu aurul ce luase de acasă, a zidit o biserică nu mare, în numele Sfîntului şi marelui Mucenic Ştefan, şi în scurtă vreme a aşezat şi o mînăstire mică de fecioare, făcîndu-le mirese ale lui Hristos.

Acolo se îngrijea de dînsele Sfîntul Pavel egumenul, de ale cărui mîini a fost tunsă Xenia, împreună cu amîndouă roabele sale, în rînduiala monahicească. Şi nimeni n-a cunoscut, pînă la sfîrşitul ei, de unde era acea fecioară, nici pentru care pricină a plecat din patria sa, şi care este adevăratul ei nume, pentru că se numea Xenia, adică străină. Iar Cuviosul Pavel spunea celor ce-l întrebau despre acele fecioare: le-am luat din insula Cos şi le-am adus aici. Deci, toţi le socoteau că sînt de acolo, de aceea şi mînăstirea se numea „Cos”, după numele insulei aceleia.

Dar nu după multă vreme a adormit întru Domnul, Chiril, episcopul acelei cetăţi şi a fost ales la pe scaun în locul lui, Cuviosul Pavel, egumenul mînăstirii Sfîntul Andrei. Acela primind vrednicia de episcop, şi mergînd în mînăstirea de fecioare a sfinţit pe Xenia diaconiţă, ca pe una ce era cu adevărat vrednică de aceasta. Căci în trup fiind, avea viaţă îngerească, şi cu toate că era crescută întru multe dulceţi şi desfătări, fiind fiică de senator, însă la atît de aspră viaţă s-a deprins, încît pe o cale nouă, neobişnuită, se vedea că se suie spre pustniceasca desăvîrşire.

De înfrînarea ei se temeau diavolii şi de postul şi nevoinţa ei biruindu-se, nu îndrăzneau nici a se apropia de dînsa: pentru că mînca uneori a doua zi, alteori a treia zi, iar de multe ori şi toată săptămîna petrecea fără hrană. Şi cînd era să primească hrană, nici verdeţuri nu mînca, nici linte, nici vin, nici untdelemn, nici poame de grădină, nici orice alte mîncări de cele bune, afară numai de puţină pîine, udată cu lacrimile sale. Şi luînd din cădelniţă cenuşă, îşi presăra pîinea sa; aceasta o făcea în tot timpul vieţii sale, împlinind cuvîntul prorocesc: Cenuşă cu pîine am mîncat şi băutura mea cu plîngere am amestecat. Şi se sîrguia în tot timpul ca să-şi tăinuiască înfrînarea aceasta chiar de surorile sale; numai acele două roabe ale ei împreună vieţuitoare o priveau în taină ce face, şi singure urmau vieţii ei celei îmbunătăţite.

Atîta rîvnă era într-însa, încît de cu seară, pînă în timpul cîntării Utreniei, sta toată noaptea, ridicîndu-şi mîinile în sus, rugîndu-se, şi aşa în toate serile era văzută de surori în taină, iar uneori plecîndu-şi genunchii de cu seară, pînă la timpul cîntării Utreniei, şi pînă dimineaţa se ruga, cu multe lacrimi, şi astfel întotdeauna slujea Domnului, iar aceasta o făcea cu smerenie, încît mai jos decît toţi se socotea pe dînsa. Dar cine va putea spune celelalte fapte bune ale ei? Ce fel de cuvinte vor fi de ajuns, să spună toate isprăvile ei? Ce vom zice de blîndeţea ei? Pentru că nu a fost văzută mîniindu-se cîndva, nici a întinat viaţa ei vreo deşartă slavă şi îngămfare. Faţa ei era smerită, cu mintea înţeleaptă, căutătura neîmpodobită, trupul chinuit cu pustniceştile osteneli şi inima ei paşnică, nici o tulburare avînd.

Apoi ce bunătăţi nu erau într-însa? Priveghere de-a pururea, înfrînare mare, smerenie nespusă şi dragoste nemăsurată; pe cei din nevoi ajuta, cu cei ce pătimeau, împreună pătimea, spre păcătoşi se milostivea, iar pe cei rătăciţi îi povăţuia la calea pocăinţei. Despre hainele ei nici nu se poate grăi, pentru că purta nişte zdrenţe şi chiar de aceea se socotea pe dînsa că este nevrednică. Şi toată viaţa ei era întru umilinţă şi întru vărsarea lacrimilor celor neîncetate; şi mai degrab puteai să vezi izvoarele apelor în vreme de arşiţă secînd, decît ochii ei încetînd de lacrimi, care, de-a pururea, spre iubitul mirele său Hristos izvorau ca pîraie de lacrimi; dorind ca să-L vadă pe El faţă către faţă şi cu David grăia: Cînd voi veni şi mă voi arăta feţei lui Dumnezeu, feţei preadulcelui Mirelui meu, făcutu-s-au lacrimile mele pîine ziua şi noaptea.

Iar cînd s-a apropiat fericitei Xenia, pururea pomenită şi nevinovată mireasă a lui Hristos, vremea ducerii ei din vremelnica viaţă, a sosit pomenirea Sfîntului Efrem, care a fost altădată în cetatea aceea episcop; şi a mers fericitul episcop Pavel cu tot clerul său în satul care se numeşte Levchin, pentru că acolo era biserica Sfîntului episcop Efrem, şi într-însa erau cinstitele lui moaşte.

În acest timp Cuvioasa Xenia, chemînd pe toate surorile sale în biserica mînăstirii, a început a grăi către dînsele: „Stăpînele mele şi surori, ştiu cîtă dragoste mi-aţi arătat, cum aţi suferit şi mi-aţi ajutat mie, străinei; şi acum mă rog vouă, să arătaţi dragostea voastră şi să mă pomeniţi pe mine săraca, păcătoasa şi străina, întru rugăciunile voastre, milostiv făcînd mie pe Dumnezeu, ca să nu mă împiedice păcatele mele, ci cu rugăciunile voastre să trec la Hristosul meu, că iată acum sfîrşitul meu s-a apropiat şi în durere îmi este sufletul şi în necaz foarte; căci nepregătită am să ies din trupul meu. Iar părintelui nostru, episcopul Pavel, nefiind aici, voiesc să-i spuneţi în locul meu cînd va veni, că aşa a zis săraca Xenia: „Pentru Dumnezeu, cinstite părinte, pomeneşte străinătatea mea; că tu m-ai povăţuit şi m-ai adus în viaţa aceasta; deci roagă-te pentru mine, ca să nu mă ruşineze Domnul întru a mea nădejde”.

Acestea auzindu-le toate surorile, au început a plînge şi a zice: „Stăpîna noastră şi povăţuitoarea sufletelor noastre, cum ne laşi pe noi în sărăcie şi în nevoi? Cine ne va povăţui de acum pe calea vieţii? Cine ne va învăţa sau cine se va mai ruga pentru lenevirea noastră? Nu, stăpînă, într-o vreme ca aceasta să nu ne laşi pe noi; adu-ţi aminte că tu singură ne-ai adunat pe noi în această ogradă a ta, îngrijeşte-te de sufletele noastre, stăpînă, şi te roagă lui Dumnezeu, ca să-ţi prelungească viaţa încă o bucată de vreme pentru noi săracele, ca să ne povăţuieşti la mîntuire”.

Apoi au început şi cele două roabe a cădea la picioarele ei şi cu amar a zice: „Ne laşi acum pe noi, stăpîna noastră, fără noi te duci de aici? Dar, ce vom face noi? Ce vom lucra într-o ţară străină noi, nemernicele? O! vai de noi săracele, nevoiaşele şi străinele, că n-am avut grijă de noi şi pentru aceasta vrei să ne laşi pe noi singure, doamna noastră? Adu-ţi aminte de necazurile pe care le-am îndurat cu tine, adu-ţi aminte de străinătatea noastră şi a ta, întru care părtaşe ţi-am fost ţie; adu-ţi aminte că întru toate cu osîrdie ţi-am slujit, adu-ţi aminte şi te roagă lui Dumnezeu pentru noi, ca să ne ia şi pe noi cu tine, stăpîna noastră”.

Deci, făcîndu-se multă tînguire, a început şi însăşi Cuvioasa Xenia, plîngînd a zice: „Ştiţi, surorile mele, că mai înainte de timp striga Apostolul Petru, zicînd: Nu va zăbovi Domnul nostru făgăduinţa, precum unii o socotesc zăbovire; ci îndelung rabdă spre noi, nevrînd ca să piară cineva, ca toţi să vină la pocăinţă. Şi va veni ziua Domnului ca un fur! Deci, acestea ştiindu-le, surorile mele, să nu ne lenevim într-această puţină vreme, ci să ne trezim, să aprindem candelele noastre, să luăm untdelemn în vasele noastre, să ne pregătim a ieşi întru întîmpinarea Mirelui, de vreme ce nu ştim în ce ceas ne va chema pe noi Domnul, că iată secerişul a sosit şi lucrătorii sînt gata şi numai porunca Stăpînului o aşteaptă”.

Aceasta grăindu-le sfînta, şi toate plîngînd şi căzînd la picioarele ei, cuvioasa ridicîndu-şi mîinile ei spre cer, cu multe lacrimi s-a rugat, zicînd aşa: „Dumnezeule, cel ce ai acoperit pînă astăzi străinătatea mea, ascultă-mă pe mine săraca şi păcătoasa roaba Ta, fii milostiv roabelor Tale acestea, surorile mele, fereşte-le şi păzeşte-le de toate meşteşugurile diavoleşti, spre slava şi lauda sfîntului Tău nume. Rogu-mă Ţie, Dumnezeul meu, adu-Ţi aminte de aceste două surori ale mele, care împreună cu mine s-au înstrăinat pentru dragostea Ta şi precum în această viaţă vremelnică nu s-au despărţit de mine, aşa şi întru Împărăţia Ta, nu ne despărţi pe noi, ci împreună ne învredniceşte în cămara Ta”.

Astfel rugîndu-se, a poftit pe toate surorile să iasă o vreme, şi s-o lase pe ea singură să se liniştească puţin. Deci, ieşind toate din biserică, s-a închis singură ea, iar cele două roabe ale ei stînd înaintea uşii, priveau înăuntru pe ascuns şi o vedeau cum plecîndu-şi la pămînt genunchii săi, se ruga; apoi în chipul Crucii, cu faţa la pămînt, a făcut rugăciune, şi stînd ea astfel multă vreme, îndată a strălucit o lumină în biserică, ca un fulger la vedere, şi bună mireasmă a început a ieşi din biserică, iar ele intrînd degrabă înăuntru şi voind să o ridice de la pămînt, au aflat-o adormită întru Domnul, în 24 zile ale lunii ianuarie, într-o zi de sîmbătă, şi în ceasul al şaselea din zi.

Apoi, ieşind cele două surori plîngînd, au chemat pe altele, zicînd: „Maicile şi surorile noastre, veniţi să ne tînguim pentru sărăcia cea de obşte; veniţi să plîngem de căderea cea prin moarte a stîlpului nostru, ne-am lipsit de cinstita maica noastră şi am rămas singure; Sfînta Xenia, maica noastră, a murit”.

Intrînd toate în biserică, au văzut-o că se mutase din cele de aici, şi făcură plîngere şi tînguire foarte mare. Iar iubitorul de oameni Dumnezeu, vrînd să arate tuturor ce fel de comoară ascunsă era pe pămînt, a arătat un semn mare şi prealuminat pe cer, pentru că în ceasul acela în care Cuvioasa Xenia şi-a dat cuviosul său suflet în mîinile Domnului, pe la amiază, văzduhul fiind înseninat şi curat, s-a arătat pe cer, deasupra mînăstirii celei de fecioare, o cunună de stele foarte luminoasă avînd în mijlocul său o cruce, strălucind mai mult decît soarele; şi a fost văzut semnul acela de toţi. Iar cetăţenii cei din Milasa, împreună cu episcopul lor Pavel, fiind încă în satul Levchin, şi văzînd semnul cel de pe cer, se mirau şi întru nepricepere se întrebau ce este aceasta. Iar fericitul episcop Pavel, înţelegînd cu duhul, a zis către toată mulţimea poporului: „Maica Xenia a adormit şi pentru dînsa este semnul minunii”. Şi îndată, sfîrşind Liturghia, s-a întors în cetate cu tot poporul care fusese la praznic şi aflară cetăţenii, precum le-a spus lor episcopul, pe Sfînta Xenia moartă.

Deci, s-a adunat la mînăstirea de fecioare mare mulţime de bărbaţi şi de femei cu copii, atraşi de semnul cel văzut pe cer, şi strigau, zicînd: „Slavă Ţie, Hristoase Dumnezeule, că mulţime de sfinţi Ţi-au plăcut Ţie în taină! Slavă Ţie, Cuvîntul lui Dumnezeu, Cel ce Te-ai întrupat şi de bunăvoie Te-ai răstignit pentru noi păcătoşii, că ai arătat tuturor comoara Ta cea mare, care pînă acum aici era tăinuită! Slavă Ţie, Stăpîne, că pe a Ta cetate, Milasa, ai învrednicit-o ca să fie cămară şi vistierie a comorii Tale acesteia, care a ţinut întru sine pînă acum pe acest mărgăritar prea scump, de mare preţ, pe sfînta Ta mireasă, pe care ai luat-o în cămara Ta cea cerească, iar curatul şi sfîntul ei trup l-ai lăsat cetăţii Tale spre pază!”.

Astfel, toţi plîngînd şi privind spre cununa şi crucea care se vedeau pe cer, tot poporul cel iubitor de Hristos, dar mai ales partea femeiască, cuprinzîndu-se de rîvnă, cu mare glas striga către Sfîntul episcop Pavel: „Să nu ascunzi slava cetăţii noastre, cuvioase episcop, nici să taci laudele noastre, să nu ascunzi pe mărturisitorul cel arătat nouă de Dumnezeu. Arată făclia cea luminoasă, care pînă acum a fost sub obroc, şi în taină a luminat. Arat-o la toţi, ca să vadă toţi potrivnicii noştri, şi să cunoască la ce fel de stăpîn slujim. Să vadă elinii şi să se ruşineze. Să vadă iudeii taina Crucii şi să cunoască că Acela pe care ei L-au răstignit, este Dumnezeu. Să vadă toţi cei ce vrăjmăşesc asupra Crucii lui Hristos şi să se tînguiască. Să vadă cum şi după moarte preamăreşte pe robii Săi, Stăpînul îngerilor, să vadă toţi cu ce slavă se încununează de la Dumnezeu Xenia, mireasa Lui, ea, care de oameni se socotea că este străină neştiută şi roabă; să vadă toţi de ce fel de dar şi cinste s-a învrednicit cetatea noastră cea săracă”.

Deci, poporul cu episcopul şi cu prezbiterii s-au apropiat de cinstitul trup al Sfintei Xenia şi punîndu-l pe pat, precum se cade, au aprins multe lumînări şi tămîie, iar episcopul împreună cu prezbiterii au luat patul pe umerii lor şi cîntînd, s-au dus în mijlocul cetăţii. Şi se mirau toţi de minunea cea preaslăvită, ce se făcea, căci, cînd mergeau cu patul pe care era dus trupul sfintei, mergea deasupra patului şi cununa cea cu crucea arătată pe cer; iar cînd au pus patul în mijlocul cetăţii, a stat şi cununa deasupra patului. Şi s-au adunat şi din satele de prin împrejurimi mulţime de popor fără de număr, văzînd acel semn prea luminat pe cer, şi s-a umplut cetatea de adunarea poporului, încît era într-însa mare strîmtoare. Iar fericitul episcop Pavel, cu poporul, tot în noaptea aceea spre duminică, a petrecut-o lîngă sfînta, priveghind şi cîntînd pînă la ziuă. Şi multe tămăduiri se făceau de la moaştele ei, pentru că toţi, de orice boală erau cuprinşi, numai cît se atingeau de patul sfintei, îndată dobîndeau tămăduire.

Sosind ziua Sfintei Duminici, au acoperit cu pînze curate cinstitul trup al Cuvioasei Xenia şi cîntînd deasupra gropii, au dus-o pînă la locul ce se cheamă Sichinie, care este la intrarea cetăţii dinspre miazăzi; căci mai înainte de mutarea sa, sfînta a poftit ca acolo să-i pună trupul ei. Şi vedea iarăşi tot poporul că trupul ei ducîndu-se cu patul, mergea şi cununa cea de stele cu crucea cea văzută pe cer, urmînd patului; şi iarăşi cînd se oprea patul, sta deasupra şi cununa aceea. Apoi, făcîndu-se îngroparea, au împărţit oamenii între ei în mici bucăţi, pînzele cele subţiri, ce au fost pe cinstitele moaşte şi le păstrau la dînşii cu credinţă, spre tămăduirea a diferite boli.

Deci, ungînd episcopul cu mir sfîntul trup al Cuvioasei Xenia, după obicei, l-a pus în mormînt nou, şi desăvîrşindu-se cinstita îngropare, îndată cununa de stele care strălucea pe cer s-a făcut nevăzută. Şi multe tămăduiri se dădeau de la mormîntul sfintei, tuturor celor ce cu credinţă se apropiau. Iar nu după multă vreme, a murit şi una din roabele Cuvioasei Xenia, apoi după dînsa şi cealaltă degrab s-a dus la veşnica viaţă, şi le-au îngropat pe amîndouă la picioarele sfintei lor stăpîne.

Cînd era să moară cea de-a doua, au venit la dînsa toate monahiile, şi jurînd-o, o rugau, să le spună toate faptele Cuvioasei Xenia; iar ea văzîndu-se că este acum spre sfîrşit, le-a spus cu de-amănuntul toate cele despre sfînta: din care părinţi şi de unde a fost şi pentru care pricină a fugit de acasă şi din patria sa cu amîndouă roabele sale; apoi, cum şi-a tăinuit numele ei, pentru că numele ei din naştere era Eusebia, şi l-a schimbat în Xenia, de vreme ce se înstrăina pentru dragostea lui Dumnezeu; şi toţi s-au înştiinţat despre viaţa cea neştiută a miresei lui Hristos, Xenia.

Astfel, această cuvioasă a plăcut lui Dumnezeu, căci, deşi de lume era străină, dar cerului era locuitoare. Văzută era în trup, dar s-a asemănat cu îngerii cei fără de trup. S-a dezbrăcat de trup, ca de o haină şi a călcat pe diavolul, ca pe un balaur. A socotit lumea aceasta precum gunoaiele şi şi-a păzit ca pe o nepreţuită comoară fecioria sa neprihănită. S-a logodit cu dragostea lui Hristos, s-a încununat cu credinţa, şi ceea ce a nădăjduit, aceea a cîştigat; iar acum se bucură în cămara Mirelui său Celui fără de moarte. Şi cu rugăciunile sale mult ajută credincioşilor, pentru că moartea n-a omorît puterile ei, nici facerile de bine ale ei nu le-a hotărnicit într-un loc; pentru că multe fapte bune a făcut pentru Hristos; de aceea şi Hristos ne arată multă milostivire nouă, dacă cerem sfintele rugăciuni ale iubitei Sale mirese.

După moartea ei, trecînd cîtăva vreme, a murit şi Cuviosul Pavel episcopul, duhovnicescul părinte al Sfintei Xenia, plăcînd şi acela lui Dumnezeu desăvîrşit; căci cu rugăciunile lui se goneau diavolii, şi toate boalele se tămăduiau; şi a fost îngropat în biserica Sfîntului Apostol Andrei, unde a fost mai înainte egumen, iar sufletul său cel sfînt a stat înaintea lui Dumnezeu, întru slava sfinţilor. Cu a cărui caldă folosire către Dumnezeu şi cu rugăciunile Cuvioasei Eusebia, care s-a numit Xenia, şi cu ale amîndurora sfintelor roabelor ei, Domnul să ne învrednicească şi pe noi milei Sale, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Ἡ Ἁγία Ξένη καταγόταν ἀπὸ τὴ Ρώμη καὶ ἀπὸ γενιὰ τιμημένη καὶ εὔπορη. Οἱ γονεῖς της ἐπιθυμοῦσαν νὰ τὴν νυμφεύσουν. Ἐνῶ ὅμως εἶχαν τὰ πάντα ἑτοιμασθεῖ γιὰ τὸν γάμο, ἐκείνη ἐγκατέλειψε τὴ νυφικὴ παστάδα, παίρνοντας μαζί της καὶ δύο πιστές της θεραπαινίδες καὶ διὰ θαλάσσης ἔφθασε στὴν πόλη τῶν Μυλασῶν. Στὰ Μύλασα μᾶλλον πῆγε καὶ ἐγκαταστάθηκε, ὕστερα ἀπὸ συμβουλὴ τοῦ μακαρίου μοναχοῦ Παύλου, ὁ ὁποῖος ἐμφανίστηκε στὴν Ὁσία μετὰ ἀπὸ θεῖο φωτισμό, ὅταν ἐκείνη πέρασε ἀπὸ τὴν Ἀλεξάνδρεια καὶ ἔγινε ὁ πνευματικός της καθοδηγητής.

Στὴν πόλη τῶν Μυλασῶν, ἡ Ὁσία Ξένη ἔκτισε ἱερὸ ναὸ πρὸς τιμὴν τοῦ Πρωτομάρτυρος Στεφάνου. Ἐκεῖ κτίσθηκαν καὶ κελιὰ ὅπου διέμεναν ἡ Ξένη, οἱ δυὸ θεραπαινίδες καὶ λίγες ἄλλες παρθένες.
Ἡ Ὁσία Ξένη, ἀφοῦ διῆλθε τὴν ζωή της θεοφιλῶς καὶ ὁσίως, κοιμήθηκε μὲ εἰρήνη. Ὅταν παρέδωσε τὴν ἁγία της ψυχὴ στὸν Θεό, ἐνῶ ὁ ἥλιος φώτιζε τὴν γῆ, φάνηκε στὸν οὐρανὸ Σταυρός, ποὺ τὸν σχημάτιζαν ἀστέρες. Τὸν οὐράνιο αὐτὸ Σταυρὸ τὸν περιέκλειε χορὸς ἀστέρων, σὰν νὰ ἦταν, καθὼς φαίνεται, στεφάνι τῆς Ὁσίας Ξένης, μὲ τὸ ὁποῖο τὴν ἐπιβράβευε ὁ Θεὸς γιὰ τὶς νηστεῖες της, τὶς ἀγρυπνίες της καὶ τὴν ἁγνότητα τοῦ σώματος καὶ τῆς ψυχῆς.

Ἀπολυτίκιον. Ἦχος γ’. Θείας πίστεως.

Ξένην ἤνυσας, ζωὴν ἐν κόσμῳ, ξένην ἔσχηκας, προσηγορίαν, ὑπεμφαίνουσαν τῇ κλήσει τὸν τρόπον σου· σὺ γὰρ νυμφίον λιποῦσα τὸν πρόσκαιρον, τῷ ἀθανάτῳ ὁσίως νενύμφευσαι. Ξένη ἔνδοξε, Χριστὸν τὸν Θεὸν ἱκέτευε, δωρήσασθαι ἡμῖν τὸ μέγα ἔλεος.

 

Ἕτερον Ἀπολυτίκιον. Ἦχος πλ. δ’.
Ἐν σοῖ Μῆτερ ἀκριβῶς διεσώθη τὸ κατ’ εἰκόνα, λαβοῦσα γὰρ τὸν σταυρόν, ἠκολούθησας τῷ Χριστῷ, καὶ πράττουσα ἐδίδασκες, ὑπερορᾶν μὲν σαρκός, παρέρχεται γάρ, ἐπιμελεῖσθαι δὲ ψυχῆς, πράγματος ἀθανάτoυ, διὸ καὶ μετὰ Ἀγγέλων συναγάλλεται, Ὁσία Ξένη τὸ Πνεῦμά σου.

Κοντάκιον. Ἦχος β’. Τοῖς τῶν αἱμάτων σου.
Τὸ σὸν ξενότροπον Ξένη μνημόσυνον, ἐπιτελοῦντες οἱ πόθῳ τιμῶντές σε, ὑμνοῦμεν Χριστὸν τὸν ἐν ἅπασι, σοὶ παρέχοντα ἰσχὺν τῶν ἰάσεων· ὃν πάντοτε δυσώπει, ὑπὲρ πάντων ἡμῶν.

Μεγαλυνάριον.
Θάλαμον λιποῦσα τὸν νυμφικόν, ξενοτρόπως Μῆτερ, ἠκολούθησας τῷ Χριστῷ, ᾧ καὶ νυμφευθεῖσα, τῇ ξένῃ βιωτῇ σου, ὦ Ξένη πανολβία, ἡμῶν μνημόνευε.

 Saint Xenia of Rome, in the world Eusebia, was the only daughter of an eminent Roman senator. From her youth she loved God, and wished to avoid the marriage arranged for her. She secretly left her parental home with two servants devoted to her, and set sail upon a ship. Through the Providence of God she met the head of the monastery of the holy Apostle Andrew in Milassa, a town of Caria (Asia Minor). She besought him to take her and her companions to Milassa. She also changed her name, calling herself Xenia [which means „stranger” or foreigner” in Greek]. 

At Milassa she bought land, built a church dedicated to St Stephen, and founded a woman’s monastery. Soon after this, Bishop Paul of Milassa made Xenia a deaconess, because of her virtuous life. The saint helped everyone: for the destitute, she was a benefactress; for the grief-stricken, a comforter; for sinners, a guide to repentance. She possessed a deep humility, accounting herself the worst and most sinful of all. 

In her ascetic deeds she was guided by the counsels of the Palestinian ascetic, St Euthymius. The sublime life of St Xenia drew many souls to Christ. The holy virgin died in 450 while she was praying. During her funeral, a luminous wreath of stars surrounding a radiant cross appeared over the monastery in the heavens. This sign accompanied the body of the saint when it was carried into the city, and remained until the saint’s burial. Many of the sick received healing after touching the relics of the saint.

  1. Nici un comentariu momentan.
  1. Nici un trackbacks momentan.