Acasă > ORTODOXIE, Pagini de Sinaxar > 24 octombrie: Martiriul Sfântului Aréthas și a celor dimpreună cu el

24 octombrie: Martiriul Sfântului Aréthas și a celor dimpreună cu el

Martiriul Sfântului Aréthas și a celor dimpreună cu el

În timpul domniei împăratului Iustin (518-527), în cetatea Axómis din Etiopia domnea Sfântul rege Elesbaám, de asemenea, numit și Kálev Élla Asbéha (520-540). În Omir, regatul vecin al Arabiei Saudite (vechiul regat din Savá, astăzi Yemén), puterea se afla în mâinile lui Dunnaán, fire războinică și împietrită la inimă care, după ce a îmbrățișat iudaismul primind numele Yusúf, a desfășurat nenumărate invazii împotriva regatului creștin din Etiopia. După victorii strălucitoare, Elesbaán a reușit să-l supună, să pună stăpânire pe împărăția lui și să-l oblige să plătească un tribut (518). După câțiva ani însă, Dunnaán a început atacurile împotriva cetăților creștine care se aflau în regatul lui, ucigându-i pe toți cei care refuzau să devină musulmani și să calce în picioare Sfânta și de viață dătătoarea Cruce.

Astfel, Dunnaán s-a îndreptat spre cetatea Negran din nordul Yemenului, cetate bogată și cu mulți locuitori creștini încă din vremea domniei lui Constantin, fiul Sfântului Constantin cel Mare (337-360). Întâistătătorul cetății și al regiunii era Aréthas, un bătrân înțelept și cuvios, cu barba complet albă, cunoscut de multă lume și cinstit pentru trăirea sa virtuoasă. După ce i-a așezat pe cei douăsprezece mii de soldați în poziția de asediu, Dunnaán a început să-i provoace pe apărătorii cetății, amenințându-i că îi vor trece pe toți prin sabie de nu se vor preda și nu vor renunța la credința lor. Spre surprinderea sa, a constatat că amenințările sale în loc să-i intimideze pe creștini, le-a întărit acestora și mai mult dorința de a se jertfi pentru Hristos. Temându-se că un asediu prelungit i-ar provoca pierderi semnificative, a hotărât să schimbe tactica și să se folosească de vicleșuguri. Prin lingușiri și promisiuni mincinoase, vicleanul a reușit să-i convingă pe conducători să-i permită să intre în cetate însoțit de o mică escortă pentru o vizită protocolară, de vreme ce fusese conducătorul acelei regiunii. Aceștia i-au deschis deci, porțile dând crezare promisiunilor lui și încredințându-se ajutorului lui Dumnezeu.

Prietenos și zâmbitor, Dunnaán a arătat o amabilitate neobișnuită, pe care a împletit-o cu lauda cetății pentru bogăția monumentelor, bunăstarea și bunaînțelegere dintre locuitori. Plecând din cetate i-a invitat și el pe conducătorii acesteia să-i viziteze tabăra. A doua zi dimineață însă, când s-au deschis porțile pentru a ieși conducătorii cetății, al căror întâistătător era Sfântul Aréthas, Dunnaán a poruncit să fie arestați. Profitând de tulburarea și confuzia locuitorilor, soldații acestuia au intrat în oraș, l-au cucerit și l-au jefuit. Furia tiranului a izbucnit mai întâi împotriva Sfântului Episcop Pavel, care murise în urmă cu doi ani. Dunnaás a deschis racla Sfântului și a aruncat în foc sfintele lui moaște, pe care locuitorii le cinsteau cu multă evlavie, apoi a poruncit să fie arși de vii toți preoții, clericii, monahii și monahiile din cetate, în număr de 477 de suflete. Apoi, a venit rândul a 127 de mireni evlavioși să-și dea viața pentru Hristos, fiind decapitați. să i se aducă Unei femei văduve bogate, Dunnaás i-a cerut, mai întâi prin promisiuni, apoi prin amenințări cu cele mai îngrozitoare torturi, să se lepede de Hristos. Fiica acesteia, în vârstă de doisprezece ani, văzând că  tiranul îi insultă mama, iar soldații lui o chinuie, s-a năpustit asupra lui Dunnaás și l-a scuipat în față. Tiranul, ieșindu-și din fire, a poruncit să fie decapitată și, culmea cruzimii, a obligat-o pe mamă să bea sângele fiicei sale, iar apoi să fie și aceasta decapitată.

A doua zi, tiranul a șezut pe un tron înalt și a chemat la dânsul pe Sfântul Aréthas și pe cei 340 de tovarăși ai lui. Sfântul Aréthas era atât de bătrân și de epuizat din cauza chinurilor [la care fusese supus], încât i-a impresionat pe concetățenii lui, care l-au dus pe brațe până la locul judecății. În ciuda vârstei sale înaintate, în fața tiranului a dat dovadă de curajul și îndrăzneala unui tânăr răboinic. Cu blândețe și liniște, i-a încurajat pe tovarășii săi să se desăvârșească prin martiriu și să participe cu bucurie la patimile mântuitoare, pentru a se bucura veșnic de slava Domnului nostru Iisus Hristos. Ascultând îndemnurile și sfaturile Sfântului, tovarășii săi, cu lacrimi fierbinți și într-un glas, au mărturisit că iubirea cu care îi unise în această viață trecătoare a rămas veșnică până la moarte și că toți erau pregătiți să primească împreună cu el cununa martiriului. Văzând hotărârea lor neclintită, tiranul a abandonat orice încercare de a-i converti și de a-i determina să renunțe la credință și a poruncit să fie duși în apropierea unui râu și să fie decapitați. După ce s-au rugat pentru ultima oară, și-au dat cinstitul sărut, așa cum procedează preoții atunci când se pregătesc să se împărtășească cu Cinstitele Daruri. Mai întâi i s-a tăiat capul Sfântului Aréthas. Ceilalți, plini de evlavie, și-au uns fruntea cu sângele Sfântului și cu bucurie și-au plecat capetele în fața călăilor.

La puțină vreme după aceea, în locul martiriului a venit o femeie, împreună cu copilul ei de trei ani, pentru a se unge cu câteva picături din sângele martirilor. Soldații au prins-o și au dus-o la tiran, care imediat a poruncit să fie arsă de vie. Ca un pui abia ieșit din ou care și-a pierdut mama, copilul plângea în suferința lui. Impresionat de frumusețea și harul băiețelului, tiranul l-a luat în brațe și a încercat să-l consoleze. L-a întrebat ce și-ar dori cel mai mult și mare i-a fost surprinderea când a auzit că și-ar dori să aibă și el parte de martiriul mamei sale. „Dar ce înseamnă martiriu?” l-a întrebat tiranul. „Martiriu înseamnă a muri pentru Hristos și iarăși a învia”. „Știi însă cine este Hristos?” „Vino în Biserică ca să ți-L arăt”, a răspuns cu îndrăzneală copilul. Nimic nu a putut să-i schimbe hotărârea copilului, care s-a arătat mai înțelept decât mulți bătrâni ai lumii acesteia. Și văzând că o aruncă pe mama sa în foc, copilul a țâșnit din brațele tiranului și, alergând degrabă spre foc, s-a aruncat fără ezitare în văpaia focului pentru a-și găsi mama și a se uni cu dânsa în Hristos.

Vestea prigoanei a ajuns până la urechile evlaviosului împărat Iustin al Constantinopolului; împăratul a trimis o scrisoare Patriarhului Alexandriei Asterie, cerându-i să-l convingă pe regele Etiopiei Elesbaán să pornească o campanie împotriva înverșunatului Dunnaás și să-l pedepsească. Patriarhul Asterie a adunat pe monahii din Nitría și din alte deșerturi, care se rugau cu post și privegheri pentru reușita campaniei și eliberarea creștinilor. Elesbaán, temându-se totuși de un posibil eșec al campaniei, cerea semn de la Dumnezeu; a mers deci, la un pustnic vestit din țară pentru a primi binecuvântarea și sfatul lui. Bărbatul cel purtător de Dumnezeu l-a încredințat că, prin lacrimile și rugăciunile împăratului Iustin, ale Patriarhului Alexandriei și ale monahilor, Dumnezeu îl va preda în mâinile lui legat în lanțuri pe tiranul necredincios. Atât de mare i-a fost credința încât i-a dat poruncă lui Elesbaán să ia alimente și provizii numai pentru douăzeci de zile.

Armata creștină a luptat cu mult curaj și a recâștigat, cu ajutorul lui Dumnezeu, cetatea Negran și țara Omir (525). Regele Elesbaán a așezat în cetate un episcop (pe Sfântul Grighentíos [19 decembrie] și cu bunurile pe care le lăsase Sfântul Aréthas, a construit noi biserici, retrăgându-se apoi în regatul său.

Să avem parte de rugăciunile Sfinţilor Mucenici din Negran.

Sursa: http://www.pemptousia.ro/

Categories: ORTODOXIE, Pagini de Sinaxar Tags:
  1. Nici un comentariu momentan.
  1. Nici un trackbacks momentan.