Acasă > Pagini de Sinaxar > 25 mai şi 10 octombrie: SINAXA CELOR ŞAPTE SFINŢI DIN VOLÂNIA

25 mai şi 10 octombrie: SINAXA CELOR ŞAPTE SFINŢI DIN VOLÂNIA

25 mai şi 10 octombrie:

SINAXA CELOR ŞAPTE SFINŢI DIN VOLÂNIA

1) CUVIOSUL PĂRINTELE NOSTRU IOV DE LA POCEAEV

Cuviosul Iov a fost fiul unei familii evlavioase din Pocuţia Galiţiei. De mic copil a arătat o mare râvnă pentru faptele bunei-cinstiri. La vârsta de 9 ani şi-a părăsit vatra părintească şi a intrat în Mânăstirea Schimbării la Faţă a Mântuitorului din Ugornişka, în Carpaţi.

În această mânăstire, copilaşul a arătat o deosebită smerită cugetare şi o desăvârşită tăiere a propriei voi. Tot timpul liber pe care-l avea îl închina rugăciunii şi citirii scrierilor folositoare de suflet. Faima despre asprimea luptei lui ascetice şi despre râvna cu care se ruga, s-a întins în toată Rusia Apuseană. În acea epocă, apărătorul Ortodoxiei Constantin Constantinovici, Principe de Ostrog, a întemeiat o mânăstire la Duben, închinată Înălţării Cinstitei Cruci, ca să apere poporul de încercările prozelitiste desfăşurate de polonii şi iezuiţii de confesiune romano-catolică. L-a chemat pe Iov să ia egumenia mânăstirii, în care monahii respectau predania ascetică ortodoxă cu toată stricteţea. Iov a rămas 22 de ani în fruntea obştii. Ardea însă de dorul de a-şi petrece viaţa de simplu monah şi, într-o zi, a plecat pe ascuns şi a intrat în Lavra Poceaev din Volânia. Însă şi acolo virtuţile lui n-au putut rămâne ascunse şi împreună-nevoitorii săi i-au cerut să preia egumenia. Spre sfârşitul vieţii, Iov a luat marea schimă îngerească şi a rămas zăvorât, păzind un canon foarte aspru. A adormit în Domnul în anul 1651, la vârsta de 100 de ani. Opt ani mai târziu, în 1659, moaştele lui s-au aflat nestricate şi au fost aşezate în Lavra Poceaev.

(traducere: Frăţia Ortodoxă Misionară „Sfinţii Trei Noi Ierarhi”, sursa: „Noul Sinaxar al Bisericii Ortodoxe”)

2) POMENIREA CUVIOSULUI PĂRINTELUI NOSTRU ŞTEFAN DIN LAVRA PEŞTERILOR DIN KIEV,  EPISCOP DE VLADIMIR

          Cuviosul Ştefan a fost îmbrăcat în schima monahală de către Sfântul Teodosie al Kievului (pomenit pe 3 mai), iar la porunca Stareţului a fost numit tipicar, răspunzând de buna-rânduială a slujbelor în Lavra Peşterilor şi de învăţarea fraţilor. Virtuţile pustniceşti şi smerita sa cugetare au trezit respectul împreună-nevoitorilor lui, încât a fost ales într-un singur glas urmaş al Sfântului Teodosie. A terminat biserica mare şi clădirile noii mănăstiri, unde s-a stabilit obştea, lăsând câţiva fraţi în vechile Peşteri, ca să păzească moaştele Sfinţilor Părinţi.

          Sub călăuzirea Cuviosului Ştefan, Marea Lavră a Peşterilor a funcţionat cu bună-rânduială, total fidelă aşezămintelor Sfinţilor Antonie şi Teodosie, până când, într-o zi, prin lucrarea diavolului, s-au iscat neînţelegeri între monahi. Tulburarea a luat nişte proporţii atât de mari, încât monahii l-au prins pe egumen şi l-au izgonit din mănăstire. După modelul ocrotitorului său, Sfântul Întâi-Mucenic Ştefan, Cuviosul egumen nu a băgat în seamă răul  şi s-a rugat lui Dumnezeu, zicând: „Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta” (Fapte 7, 60).

          Cu sprijinul generoşilor binefăcători şi cu rugăciunile Sfinţilor Antonie şi Teodosie, Ştefan a întemeiat atunci o altă mănăstire la Klovo, nu foarte departe de Lavră, pe care a închinat-o Punerii Cinstitului Brâu al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu în Vlaherne şi în care se aplica cu stricteţe Tipicul Cuviosului Teodosie. Obştea s-a înmulţit curând, iar faima cuviosului s-a întins în toată Rusia, încât atunci când Episcopul de Vladimir din Volânia a adormit, cuviosul a fost ales urmaş al său. Noul ierarh a fost un model de virtute pentru turma sa, care îl iubea şi îl respecta mult.

          Când monahii Lavrei au vrut să aducă moaştele Sfântului Teodosie din Peşteri în biserica mare a Lavrei (14 august), cuviosul Ştefan s-a dus acolo din Vladimir, cinstindu-l pe părintele său duhovnicesc. Ajungând în mănăstirea sa din Klovo, a văzut deodată o lumină strălucitoare alcătuită din mii de lumânări, deasupra peşterii sfântului şi, crezând că a început slujba, s-a grăbit împreună cu ucenicul său Clement, egumen de Klovo. Când a ajuns însă în peşteră, nu a văzut nicio lumânare şi a înţeles că se învrednicise să contemple dumnezeiasca slavă, care iradia din moaştele Sfântului Teodosie. S-a întors apoi în Vladimir, şi a continuat să-şi păstorească turma. A adormit cu pace după o îndelungată şi jertfelnică slujire episcopală (1094). 

3) POMENIREA SFÂNTULUI AMFILOHIE, EPISCOP DE VLADIMIR

La început monah în Lavra Peşterilor din Kiev, Sfântul Amfilohie a ajuns Episcop de Vladimir (Volânia) în anul 1105.Turma lui doar ce fusese recent luminată cu Sfântul Botez şi încă mai era sub stăpânirea superstiţiei şi a obiceiurilor păgâne, iar sfântul a fost nevoit să se lupte cu stăruinţă şi răbdare ca să le întărească credinţa. În anul 1122, s-a retras în Lavra Peşterilor din Kiev, unde a adormit în pace.

(traducere: Frăţia Ortodoxă Misionară „Sfinţii Trei Noi Ierarhi”, sursa: „Noul Sinaxar al Bisericii Ortodoxe”) 

4) SFÂNTUL TEODOR (AL CĂRUI NUME MONAHAL A FOST TEODOSIE), PRINCIPE DE OSTROG (POMENIT SINGUR PE 28 AUGUST)

Biserica Ortodoxă între Răsărit şi Apus

Exemplul Sfântului Teodor, Cneaz de Ostrog, 

 făcătorul de minuni din Lavra Peşterilor din Kiev

„Chiar şi musulmanii sunt blânzi şi buni în comparaţie cu aceşti oameni care poartă crucea lui Hristos pe umerii lor.”

(Nichita Choniates despre jefuirea Constantinopolului, capitala creştinătăţii, ce s-a făcut în 1204 de către cruciaţii romano-catolici)

„Mai bine să văd turbanul musulman în mijlocul oraşului decât mitra latină.”

(Marele Duce Lukas Notaras, după Sinodul de la Florenţa, în 1452)

Sfântul Alexandru Nevsky a preferat „supunerea politică în faţa păgânilor decât ce ar fi simţit că presupune capitularea spirituală faţă de Biserica Romei”… „Mahomedanii au fost în secolul al XV-lea mult mai toleranţi faţă de creştinism decât au fost creştinii occidentali unii cu alţii din timpurile Reformei şi până în secolul al XVII-lea”… „Nu e de mirare că ortodocşii, văzând ce se întâmplă în Polonia (în secolul al XVII-lea), au preferat conducătorii mahomedani decât pe cei romano-catolici”.

(Episcopul Kalistos Ware, „The Ortodox Church”, pp. 92, 96 şi 105; ediţia întâi)

Sfântul Teodor, Cneazul Ostrogului[1], este unul dintre marii sfinţi din Mica Rusie, adică din Ucraina apuseană de astăzi. El este vestit nu doar pentru construirea de biserici, ci şi pentru apărarea Ortodoxiei în Volhynia, atât împotriva papistaşilor (catolicilor) violenţi, cât şi a sălbaticilor tătari.

Provenea din familia Sfântului Vladimir, cel întocmai cu Apostolii, prin strănepotul acestuia, Sviatopolk-Mihail, Cneazul Turovului (1080-1093), iar ulterior Mare Cneaz al Kievului (1113). Sfântul Teodor este menţionat pentru prima oară în 1386, când regele polonez Jagiello şi Cneazul lituanian Vitovt au confirmat succesiunea sa ereditară în Ostrog şi i-au încredinţat regiunile Zaslava şi Korets. În 1410 cneazul Teodor a luat parte la bătălia împotriva cavalerilor teutoni catolici de la Grunwald. În 1422, din simpatie pentru Ortodoxia din Boemia, cneazul i-a sprijinit pe husiţi în lupta lor împotriva împăratului german Sigismund. El i-a instruit pe husiţi în strategiile militare ruseşti. După ce învinsese armatele poloneze de mai multe ori, în 1432 Sfântul Teodor l-a constrâns pe regele Jagiello să garanteze prin lege libertatea Ortodoxiei în Volhynia.

În 1435, cneazul Svidrigailo, temându-se de puterea crescândă a aliatului său, l-a întemniţat pe Sfântul Teodor, însă oamenii care îl iubeau s-au răsculat, iar acesta a fost eliberat. Sfântul Teodor l-a iertat pe Svidrigailo, iar mai târziu a venit în ajutorul acestuia în lupta sa contra alianţei lituaniano-poloneze. În 1438, cneazul a luat parte la bătălia împotriva tătarilor, apărând în felul acesta Ortodoxia de incursiunile păgânilor. În 1440, la înscăunarea regelui polonez Cazimir, fiul cel mai mic al lui Jagiello, Sfântul Teodor a obţinut dreptul de a guverna ca vice-rege peste Vladimir, Dubno şi Ostrog. El a devenit de asemenea proprietarul unor domenii foarte vaste în cele mai bune zone ale provinciilor Podolia şi Volhynia.

Puţin după 1441, Sfântul Teodor a renunţat la slava pământească şi la dregătoriile lumeşti cu care fusese investit, pentru a intra în Mănăstirea Lavra Peşterilor din Kiev. Aici a luat numele de Teodosie şi s-a nevoit pentru mântuirea sufletului până la sfârşitul vieţii. Anul trecerii sale la Domnul nu este cunoscut, dar cu siguranţă el se situează în a doua jumătate a secolului al XV-lea, la o vârstă înaintată[2]. A fost înmormântat în Peşterile de Departe ale Mănăstirii, iar în 1638 ieromonahul Atanasie Kal’nophysky consemnează că moaştele sale încă se aflau acolo nestricate. Ziua sa de prăznuire este 11/24 august.

Sfinte Cneaz Teodor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

(traducere: Frăţia Ortodoxă Misionară „Sfinţii Trei Noi Ierarhi”, sursa: „Noul Sinaxar al Bisericii Ortodoxe”)


[1] Acest Ostrog nu trebuie confundat cu Ostrog din Muntenegru, unde se află moaştele făcătoare de minuni ale marelui ierarh herţegovian, Sfântul Vasile de Ostrog  (c. 1600-1671). Deşi în cuvintele Prologului Sfântului Nicolae de la Zhicha  citim că  Sfântul Vasile, la fel ca şi Sfântul Teodor, “şi-a întărit turma în credinţa ortodoxă, apărând-o de cruzimea musulmanilor şi de viclenia latinilor”, trebuie să ştim că episcopul sârb – Sfântul Vasile – a trăit în secolul al XVII-lea, iar prăznuirea sa se face pe 29 aprilie.

[2] S. M. Soloviev, în Istoria Rusiei, menţionează  1483 ca an al trecerii la Domnul a sfântului.

5) POMENIREA AFLĂRII MOAŞTELOR SFINTEI IULIANA FECIOARA, CARE ODIHNEŞTE ÎN LAVRA PEŞTERILOR DIN KIEV (6 IULIE)

Fiică a Cneazului de Polşansk, Gheorghe Dubrovici, Sfânta Iuliana a arătat din cea mai fragedă vârstă o mare sensibilitate duhovnicească. A adormit în anul 1540, la vârsta de 16 ani, şi a fost înmormântată în Lavra Kievului. La începuturile secolului al XVII –lea, în timp ce se deschidea un mormânt lângă Biserica Adormirii din Lavra Kievului, s-a aflat trupul fecioarei nestricat, ca şi când ar fi adormit, iar hainele ei erau neatinse. Trupul a fost mutat în biserica principală, dar cinstirea sfintei a fost neglijată.

Puţin mai târziu, sfânta s-a arătat Mitropolitului şi Egumenului Lavrei, Petru Movilă (pomenit pe 1 ianuarie), şi l-a mustrat pentru nepăsarea faţă de moaştele ei. Mitropolitul s-a îngrijit să se facă o nouă raclă, care a fost acoperită cu un giulgiu brodat de călugăriţe. De atunci, s-au săvârşit multe minuni prin mijlocirea sfintelor ei moaşte.

Mitrop. Petru Movilă

(traducere: Frăţia Ortodoxă Misionară „Sfinţii Trei Noi Ierarhi”,sursa: „Noul Sinaxar al Bisericii Ortodoxe”)

6) St Yaropolk the Prince of Vladimir-Volhynia

1122yaropolk

Commemorated on May 25 and October 10

Holy Prince Yaropolk Izyaslavich, in Holy Baptism Peter, was the grandson of Yaroslav the Wise, and great-grandson of St Vladimir. He shared the sad fate of his father, the Kievan Great Prince Izyaslav, expelled by his brothers from Kiev.

Yaropolk journeyed on various missions for his father to the Polish king, the German emperor, and the Bishop of Rome St Gregory VII (1073-1085). Upon the death of Great Prince Svyatoslav in 1078, Prince Izyaslav was restored to his principality, and Yaropolk received Vyzhgorod. After the death of his father, he was given as his appanage the city of Vladimir-Volynsk, from which the Rostislavichi attempted to displace him.

On the way from Vladimir to Zvenigorod-Galitsk, Yaropolk was treacherously murdered by Neryadets, one of his retainers (+1086). The murderer indeed had been bribed by the Rostislavichi. The body of Yaropolk was transferred to Kiev and on December 5 was buried at the monastery of St Demetrius in the church of St Peter, which he himself had begun to build. Many Church memorials, beginning with the Chronicle of St Nestor, testify that the murdered Prince Yaropolk be venerated in the rank of saints well-pleasing to God.

St Yaropolk is also commemorated on November 22.

Source:oca.org

7) Hieromartyr Macarius the Archimandrite of Kanev

0907macariusofkanev

Commemorated on 25 May and October 10

The Hieromartyr Macarius of Kanev lived in the seventeenth century. This was a most terrible time for Orthodox Christians in western Rus. The constant struggles of the Hieromartyr, were an attempt to defend the Orthodox Faith under difficult conditions, when it was possible only to defend the future of the Russian Orthodox Church, which was preserved from the brusque passing of the hurricane of the Unia, endured together with Tatar incursions.

The holy Hieromartyr Macarius was born in 1605 in the city of Ovruch in Volhynia into the illustrious Tokarevsky family, renowned adherents of Orthodoxy. In the years between 1614-1620 the saint studied at the Ovruch Dormition monastery, and upon the death of his parents he became a monk at this monastery, having begun his service as a novice.

In 1625 Saint Macarius, with the blessing of the archimandrite, left the Dormition monastery and was sent to the Pinsk bishop, Avramii, who assigned him to the Pinsk Kupyatichsk monastery. In 1630 he was ordained as hierodeacon, and in 1632 as hieromonk.

Fame about the excellence of the monastic life of the hieromonk Macarius spread beyond the bounds of the Kupyatichsk monastery, and in 1637 the brethren of the Bretsk Symonov monastery turned with a request to the igumen of the Kupyatichsk monastery, Hilarion (Denisevich), to send them Saint Macarius to be their head. But the Kupyatichsk igumen also had need of the hieromonk Macarius.

In 1637 the head of the Kupyatichsk monastery sent him to Metropolitan Peter Moghila of Kiev to hand over money collected by the brethren for the rebuilding of Kiev’s church of the Holy Wisdom, and for the solicitation of help for the construction and repair of damaged monastery churches. Seeing in the hieromonk Macarius a talented son of God’s Church, the Metropolitan issued him a certificate to collect offerings, and in 1638 appointed him head of the Kamenetsk Resurrection monastery (in Grodnensk district).

Until the pillaging and seizing of the monastery by the Uniates in 1642, Saint Macarius guided the brethren of the Resurrection monastery. In these harsh times the brethren of the Kupyatichsk monastery elected Saint Macarius as igumen, who led the monastery until 1656. From 1656 through 1659, Saint Macarius headed the Pinsk monastery, and from 1660 as archimandrite Saint Macarius guided the brethren of his original Ovruch Dormition monastery.

More than ten years passed in constant struggle with the Latin Poles in Ovruch. Nothing could compel the brethren to quit the monastery, neither the seizure of the farm lands belonging to the monastery by the Dominicans, nor the rapacious pillaging of moveable property, nor beatings. Only in the year 1671, after the devastation of Ovruch by the Tatars, did the holy archimandrite Macarius leave the monastery, in which there remained not a single monk, and he went to the Kiev Caves Lavra.

But the defenders of Orthodoxy, like Saint Macarius, were needed not only at Kiev, but even more outside of Kiev. Metropolitan Joseph (Neliubovich-Tukal’sky) assigned Archimandrite Macarius as head of the Kanev monastery. Thus, after thirty years of struggle with the Uniates, Saint Macarius was again on the front lines of battle for the Orthodox Faith.

In 1672 Yuri, the son of Bogdan Khmel’nitsky, sought shelter at the Kanev monastery. The hetman Doroshenko, petitioned Metropolitan Joseph for the assignment of Saint Macarius, and repeatedly visited Kanev monastery. In 1675, he switched his allegiance to Russia, after he renounced allegiance to the Turks, evidently, not without counsel from Saint Macarius.

In response the Turkish powers dispatched an army to Little Russia. On September 4, 1678, the aggressors rushed on the monastery. Saint Macarius met the enemy with cross in hand at the entrance to the church. The Turks demanded that the monk hand over to them the monastery treasury. Hearing the answer of the monk, that his treasure was in Heaven, the furious robbers hung the saint hand and foot between two posts.

After two days they beheaded the Hieromartyr on September 7, 1678. Witnesses to the martyric death of Archimandrite Macarius carried his body to the monastery church, in which they were hidden for safety. But the returning Turks placed firewood around the church and burned everything in the temple. When the surviving citizens of Kanev began removing the bodies of those who perished, then only one body was found whole and as though alive. This was the body of the Hieromartyr Macarius, attired in hairshirt, with a cross on his breast and another cross in his hand. The holy body was buried in this temple beneath the altar on September 8, 1678.

The holy Hieromartyr Macarius was a man of highly righteous and spiritual life, glorified while still alive by miracles and the gift of clairvoyance. At Kanev, he healed the blind and the dying.

In 1688, during renovation of the temple, the grave of the Hieromartyr was opened, and the incorrupt body of the saint was found. In connection with the danger of invasion for the Kanev monastery, on May 13, 1688 the holy relics were solemnly transferred to the Pereyaslavl regimental Resurrection church. There also they transferred the beloved book of the Hieromartyr, “Discourse of John Chrysostom on the 14 Epistles of the holy Apostle Paul” (Kiev edition 1621-23) with his signature on one of the pageleafs. Under Bishop Zachariah (Cornelovich) the relics were transferred in 1713 to a new-built temple of the Pereyaslavl Mikhailovsk monastery, and after its closing the relics rested at the Pereyaslavl Resurrection monastery from August 4, 1786.

In 1942, the relics were transferred to the Trinity church in the city of Cherkassa, and from 1965 they have been in the church of the Nativity of the Most Holy Theotokos in that same city.

The commemoration of the Hieromartyr Macarius is made twice: September 7, the day of his repose, and on May 13, the transfer of his holy relics.

Source:oca.org

Categories: Pagini de Sinaxar Tags:
  1. Anton Ina
    mai 26th, 2011 la 11:16 | #1

    Hristos ii cheama pe cei ce rezista si stau de-o parte,ii atrage la mantuire pe cei ce nu vor,celor ce vor sa pacatuiasca le taie putinta de a-si indeplini aceasta dorinta,li se impotriveste cu bunatate celor ce se grabesc sa faca rau.

    Pentru toti Sfintii minunati descoperiti de Dumnezeu,noua pacatosilor, Doamne Infricosate si Drepte,lungeste zilele noastre pana apucam sa ne pocaim!
    Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh acum si pururea,in veci de veci!Amin!

  1. Nici un trackbacks momentan.