Acasă > Cuvinte de folos, Predici > 25 martie/12 octombrie: POMENIREA SFÂNTULUI DISMAS -TÂLHARUL CEL RECUNOSCĂTOR, DIN DREAPTA CRUCII DOMNULUI. CUVÂNT AL SFÂNTULUI IOAN GURĂ DE AUR

25 martie/12 octombrie: POMENIREA SFÂNTULUI DISMAS -TÂLHARUL CEL RECUNOSCĂTOR, DIN DREAPTA CRUCII DOMNULUI. CUVÂNT AL SFÂNTULUI IOAN GURĂ DE AUR

CUVÂNT LA CRUCE ŞI LA TÂLHAR,

PENTRU A DOUA VENIRE A LUI HRISTOS
ŞI PENTRU A NE RUGA ADESEORI PENTRU VRĂJMAŞI 

Cuvânt la Cruce şi la tâlhar

din “Omilii si cuvantari”

Astăzi Domnul nostru Iisus Hristos este pe Cruce şi noi prăznuim , ca să cunoşti că Crucea este praznic şi sărbătoare duhovnicească.

Mai înainte Crucea era lemn de osândire, iar acum s-a făcut lucru de cinste.

Mai înainte era semn de osândire, iar acum pricină de mântuire.

Aceasta ni s-a făcut nouă aducătoare de nenumărate bunătăţi, ne-a izbăvit din înşelăciune, aceasta, întru întuneric şezând noi, ne-a luminat, aceasta, învrăjbiţi fiind noi cu Dumnezeu, ne-a împăcat, înstrăinaţi fiind ne-a împrietenit, departe fiind aproape ne-a adus.

Aceasta este surparea vrajbei, întărire a păcii şi vistierie de nenumărate bunătăţi. Pentru aceasta nu ne mai rătăcim în pustietăţi, căci Calea cea adevărată am cunoscut-o.

Nu mai petrecem afară de curţile împărăteşti, că am aflat Uşa.

Nu ne mai temem de săgeţile cele aprinse ale diavolului, că am aflat Izvorul.

Nu mai sântem în văduvie, că am aflat Mirele.

Nu ne temem de lup, că avem pe Păstorul cel bun, „Că Eu, sunt Păstorul cel bun”.

Nu ne cutremurăm de tiranul, că stăruim aproape de Împărat.

Şi pentru toate acestea prăznuim, săvârşind pomenirea Crucii. Căci şi Pavel a poruncit să prăznuim pentru Cruce. „De aceea să prăznuim nu cu aluatul cel vechi… ci cu azimile curăţiei şi ale adevărului”. Apoi adăugând pricina, a adăugat : „Că Paştile noastre, Hristos, pentru noi S-a jertfit” (I Cor. 5, 8).

Vezi cum pentru Cruce porunceşte să prăznuim ? Căci pe Cruce S-a jertfit Hristos. Şi unde este jertfă acolo este surpare a păcatelor, acolo împăcare a Stăpânului, acolo praznic şi bucurie. Paştile noastre, Hristos, pentru noi S-a jertfit. Şi unde S-a jertfit ? Pe Cruce înaltă. Nou este jertfelnicul acestei Jertfe, pentru că şi Jertfa este nouă şi slăvită.

Acesta era şi Jertfă şi Preot. Jertfă după trup, iar Preot după duh. El a adus şi S-a şi adus. Ascultă cum pe acestea amândouă le-a arătat Pavel : „Căci orice arhiereu, fiind luat dintre oameni, este pus pentru oameni” (Evr. 5, 1). Pentru aceasta trebuia să aibă ceva ca să aducă. Şi iată El se aduce pe Sine. Iar în altă parte zice : „Tot aşa şi Hristos, după ce a fost adus odată jertfă, ca să ridice păcatele multora… Se va arăta celor ce cu stăruinţă îl aşteaptă spre mântuire” (Idem 9, 28). Iată că aici, a fost adus, iar acolo El pe Sine S-a adus. Vezi cum şi Jertfă şi Preot S-a făcut, iar Crucea a fost jertfelnic.

Şi pentru care pricină nu în biserică se aduce Jertfa, ci afară de cetate şi de zidurile ei ? Ca să plinească cele zise : „Că între cei fărădelege S-a socotit” (Isaia 53, 12).

Şi pentru care pricină pe Cruce înaltă se junghie şt nu sub acoperământ ? Ca să curăţească firea aerului, nefiind deasupra acoperământ, ci numai cerul. Căci cu adevărat se curăţea aerul jertfindu-se Mielul pe lemn înalt. Dar se curăţea şi pământul, că pe el pica Sânge din coasta Lui. Pentru aceasta nici sub acoperământ, nici în Templu S-a jertfit, ca să nu facă iudeii jertfa a lor şi să nu socoteşti că numai pentru neamul lor se aduce. Pentru aceasta afară de cetate şi de ziduri.

S-a jertfit, ca să cunoşti că de obşte este Jertfa, că pentru tot pământul este aducerea şi pentru toţi este curăţirea, nu în parte, cum era la iudei. Iudeilor le-a poruncit Dumnezeu să lase pământul şi într-un singur loc să aducă jertfe şi să se roage, pentru că tot pământul era necurat de fumul şi mirosul spurcatelor jertfe elineşti, care se aduceau pe el. Iar fiindcă a venit Hristos şi toată lumea a curăţit, orice loc ni l-a făcut loc de rugăciune.

Pentru aceasta şi Pavel cu îndrăzneală sfătuieşte, ca fără de frică să se facă rugăciuni pretutindenea, zicând : ,,Vreau deci ca bărbaţii să se roage în tot locul, ridicând mâini sfinte…” (I Tim. 2, 8).

Ai văzut cum s-a curăţit lumea. Că pretutindeni putem să ridicăm mâini sfinte, fiindcă tot pământul s-a făcut sfânt şi mai sfânt decât sfintele cele dinlăuntru ale Templului. Căci acolo s-a jertfit un miel necuvântător, iar aici unul duhovnicesc. Şi pe cât este mai mare jertfa, pe atât mai mare şi sfinţenia. Pentru aceasta Crucea este praznic.

Voieşti să cunoşti şi altă ispravă a ei ? Raiul, care cinci mii de ani şi mai mult a fost închis, astăzi ni l-a deschis. În ziua şi în ceasul acesta pe tâlhar l-a băgat în rai.

Două isprăvi a făcut Dumnezeu : întâi că a deschis raiul, apoi pe tâlhar l-a băgat înăuntru. Astăzi ne-a dat nouă patria cea veche, astăzi ne-a întors pe noi în cetatea cea părintească şi a dăruit firii omeneşti casa. „Astăzi, zice, vei fi cu Mine în rai” (Lc. 23, 48). Ce zici ? Eşti răstignit şi cu piroane pironit şi făgăduieşti rai ? Da, zice, că prin Cruce vei cunoaşte puterea Mea.

Că devreme ce ceea ce pătimea era de mâhnire, şi ca să-ţi abată luarea aminte de la firea Crucii, ca lemn de osândă şi să cunoşti puterea Celui răstignit, pe Cruce face minunea aceasta, care arată mai mult ca oricând stăpânirea Lui. Că nu pe vreun mort a înviat, nici marea şi vânturile a certat, nici pe draci a izgonit, ci fiind răstignit, pironit, ocărât, scuipat şi batjocorit, a putut să schimbe mintea cea rea a tâlharului, ca din amândouă părţi să vezi puterea Lui.

Toată zidirea a clătinat-o, până şi pietrele despicând şi pe sufletul tâlharului cel mai nesimţitor decât piatra l-a tras la El şi l-a cinstit. „Că astăzi vei fi cu Mine în. rai”, zice. Cu toate că heruvimii păzeau raiul, însă El este Stăpânul heruvimilor. Sabia cea de foc acolo se învârtea, dar Acesta şi peste foc şi peste gheena şi peste viaţă şi peste moarte are stăpânire. Şi cu toate că nici un împărat nu va îngădui cândva ca pe vreun tâlhar, sau pe altcineva din slugi să-l pună lângă sine şi să-l bage în cetate, dar Hristos a făcut aceasta. Şi intrând în sfânta patrie, a adus împreună cu Sine şi pe tâlhar, nu defăimând raiul, nici ruşinându-l cu picioarele tâlharului, ci mai degrab cinstindu-l, căci cinste a raiului este a avea un astfel de Stăpân, care şi pe tâlhar a făcut vrednic de desfătarea cea din el.

Şi apoi băgând vameşi şi desfrânate în rai, nu pentru a-l necinsti o făcea aceasta, ci mai ales pentru a-l cinsti, arătând că în acest fel este Domnul Împărăţiei cerurilor, că şi pe desfrânat şi pe vameşi aşa de lămuriţi îi face, încât îi arată vrednici de cinstea şi de darul cel de acolo.

Aşa cum ne minunăm de un doctor când îl vedem că izbăveşte de boală şi aduce la sănătate pe oamenii care suferă de boli nevindecate, aşa şi de Hristos pe drept este a ne minuna când vindecă răni nevindecate. Vameşii şi desfrânatele îi întoarce la sănătate şi îi arată vrednici cerurilor. Şi ce fel de sănătate a arătat tâlharul, zici, pe cruce fiind, ca să dobândească raiul ? Voieşti să-ţi spun în scurt bărbăţia lui ? Când Petru s-a lepădat jos, atunci: acela a mărturisit sus.

Şi zic acestea nu prihănind pe Petru, să nu fie! Ci mărimea de suflet a tâlharului vreau s-o arăt. Ucenicul a suferit ameninţarea unei slujnice simple, tâlharul, însă văzând mult popor stând împrejur, strigând, tulburându-se şi cu hule şi ocări însăgetând, nu a luat aminte la el, nu a cugetat numai că Cel răstignit este simplu trup ca şi el, ci, toate acestea lăsându-le şi piedicile materiei trecându-le, a cunoscut pe Stăpânul cerurilor şi la El a căzut, zicând: „Pomeneşte-mă, Doamne, când vei veni întru împărăţit Ta !”. Să nu trecem aşa de simplu pe tâlharul acesta, nici să ne ruşinăm a lua de dascăl, de care nu S-a ruşinat Stăpânul nostru a-l băga întâi în rai.

Să nu ne ruşinăm a lua de dascăl pe un om, care mai înainte de toată firea s-a arătat vrednic de petrecerea cea din ceruri, ci fiecare cu deadinsul să cercetăm, ca să cunoaştem puterea Crucii.

Nu a zis către el, precum a zis lui Petru : „Vino după Mine şi te voi face vânător de oameni” (Mt. 4, 19). Nici precum a zis celor doisprezece : „Că veţi sta pe douăsprezece scaune judecând ne cele douăsprezece seminţii ale lui Israel” (Idem 19, 28). Nici minuni n-a făcut, nici morţi înviaţi n-a văzut, nici draci scoţându-se. Nici pe mare ascultând n-a văzut-o, nici despre împărăţie nu i-a spus ceva, nici pentru gheena. Dar el mai înainte de toţi pe Iisus L-a mărturisit, cu toate că celălalt tâlhar Îl ocăra.

Celălalt tâlhar răstignit împreună cu El, Îl ocăra ca să se plinească cele zise : „Între cei fărădelege S-a socotit”. Căci iudeii voiau să-I prihăneaseă slava Lui şi din toate părţile aduceau învinuiri la cele ce El făcea. Dar din toate părţile strălucea adevărul şi creştea cu toate împiedicările. Ai văzut tâlhar şi tâlhar ? Amândoi pe cruce, amândoi duceau o viaţă tâlhărească, amândoi făcuseră răutăţi, dar nu amândoi aveau aceiaşi mărturisire, ci unul a moştenit raiul, iar celălalt s-a trimis în gheenă.

Aşa şi ieri. Ucenici şi ucenic, cei doisprezece şi Iuda. Aceia ziceau : “Unde voieşti să-Ţi pregătim să mănânci Paştile ?” (Idem 26, 17). Iar acesta zicea, vânzare pregătind: „Ce-mi veţi da mie şi eu Îl voi da pe El vouă ?” (Idem 26, 15). Aceia se pregăteau de slujbă şi de dumnezeiasca învăţătură a celor de taină, iar acesta se silea să-L vândă.

Aşa şi aici tâlhar şi tâlhar. Unul ocărăşte, iar celălalt se închină. Unul huleşte, iar celălalt binecuvântează şi îi astupă gura celuilalt ce huleşte, zicând : „Nu te temi tu de Dumnezeu… căci noi primim cele vrednice după faptele noastre” (Lc. 23, 40, 41).

Ai văzut îndrăzneală a tâlharului? Ai văzut îndrăzneală pe cruce? Ai văzut filozofie în pedeapsă şi evlavie în chinuri ? Cine nu se va minuna de el că lua aminte de sine şi avea mintea limpede când i se băteau piroanele. Şi nu numai că lua aminte de sine, ci pe ale sale lăsându-le, de cele ale altora se îngrijea, făcându-se dascăl pe cruce, certând şi zicând : ,,Nu te temi tu de Dumnezeu ? Nu lua aminte, zice la judecata cea de jos, căci este alt judecător nevăzut, este altă judecată fără de mită. Deci nu căuta că S-a osândit jos căci cele de sus nu sunt în felul acesta.

Aici la judecata cea de jos de multe ori cei drepţi se osândesc, iar cei nedrepţi scapă, vinovaţii se slobozesc, iar cei nevinovaţi se pedepsesc. Căci vrând şi nevrând judecătorii multe greşesc. Că sau ştiind adevărul, dar de bani mituindu-se, sau neştiindu-l si înşelându-se, de multe ori au judecat nedrept. Nimic ceva de acest fel nu este în El, căci Dumnezeu este drept judecător şi judecata Lui ca lumina va lumina, neavând nici o umbră de întuneric sau de neştiinţă”.

Deci ca să nu rămână cu judecata celor de jos, L-au osândit, îl suie la cea de sus. I-a adus aminte de judecata cea de sus şi numai că nu-i zicea : „Priveşte acolo şi nu vei aduce hotărârea cea osânditoare, nici vei sta cu judecătorii cei stricaţi de jos, ci vei aproba judecata cea făcută sus”. Ai văzut filozofie a tâlharului ? Ai văzut înţelepciune şi învăţătură ? Deodată de pe cruce a sărit în cer. Apoi şi mai mult astupându-i gura celuilalt, zice : „Nu te temi… că întru aceiaşi osândă suntem ? Ce înseamnă aceasta, că întru aceiaşi osândă suntem ? Adică întru aceleaşi chinuri. Ca şi cum i-ar fi zis : „Oare nu eşti şi tu pe cruce ?”. Deci pe acela înfruntându-l, pe sine mai înainte decât pe celălalt se prihăneşte.

Căci precum cel ce este în păcate şi prihăneşte pe altul pe sine mai înainte decât pe acela se prihăneşte. Aşa şi cel ce este într-o greşală şi înfruntează pe altul pentru greşeală, pe sine mai înainte decât pe acela se înfruntează. „Că întru aceiaşi osândă suntem” Lege apostolească îi spune lui, cuvinte evangheliceşti, care zic : „Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi” (Mt. 7, 1). „Că întru aceiaşi osândă suntem”.

Ce faci, o tâlhărule ? Ispitându-te să-l îndreptezi pe el, te-ai făcut părtaş la cele rele ale lui. Ba nu, zice. Ci îndreptez părerea aceasta prin cuvintele ce urmează. Şi ca nu pentru că sunt părtaşi aceleaşi pedepse să cugeti că el este părtaş păcatului, a ados îndreptarea, zicând: „Şi noi după dreptate, căci cele vrednice după faptele noastre primim”. Ai văzut mărturisirea desăvârşită ? Ai văzut cum pe cruce s-a dezbrăcat de păcate ? Că zice: „Spune tu întâi fărădelegile tale, ca să te îndreptezi” (Is. 43, 26). Nimeni nu l-a silit. Nimeni nu l-a îndemnat, ci el pe sine s-a vădit, zicând: ,.Şi noi după dreptate, căci cele vrednice după faptele noastre primim. Acesta însă nici un rău n-a făcut”. Şi după aceea zice: „Pomeneşte-mă, Doamne, întru Împărăţia Ta !”.

Nu a îndrăznit să zică : „Pomeneşte-mă întru împărăţia Ta !”, până ce nu a lepădat, prin mărturisire, sarcina păcatelor. Vezi ce mare lucru este mărturisirea?

S-a mărturisit şi a deschis raiul.

S-a mărturisit şi atâta îndrăzneală a luat, încât de la tâlhărie a cerut Împărăţie. Vezi de câte bunătăţi ne este pricinuitoare Crucea ? De Împărăţie pomeneşti. O tâlharule ? Dar din ce vezi aceasta ? Piroane şi cruce sunt cele ce se văd. Dar însăşi Crucea, zice, este semnul Împărăţiei. Şi de aceea Îl numesc pe El Împărat, pentru că îl văd pe El răstignit. Că datorie a împăratului este a muri pentru cei supuşi, cum El Însuşi a zis: „Păstorul cel bun îşi pune sufletul, pentru oi” (In. 10, 11). Deci şi împăratul cel bun îşi dă sufletul pentru supuşi. Şi devreme ce sufletul Său Şi-a dat, pentru aceasta Îl numesc pe El împărat. „Pomeneşte-mă, Doamne, întru Împărăţia Ta”.

Ai văzut cum Crucea este închipuire şi a Împărăţiei ? Voieşti să cunoşti acest lucru şi din altă parte ? N-a lăsat-o pe ea pe pământ, ci o a luat şi a suit-o în cer. Dar de unde se arată aceasta ? De acolo, căci cu ea va veni la a doua şi slăvită Sa venire. Şi ca să cunoşti cum că Crucea este cinstită, pentru aceea şi slavă a numit-o. Dar să vedem cum va veni Crucea? Şi de nevoie este să aducem de faţă dovada. „Deci de vă vor zice vouă : „Iată este în pustie (Hristos), să nu ieşiţi ; iată este în cămări, să nu credeţi” (Mt. 23, 26), acestea spunându-le ca să ne ferim de proorocii cei mincinoşi, de hristoşii cei mincinoşi şi de antihrist şi ca să cunoaştem a doua şi slăvită Lui venire. Ca nu cumva amăgindu-se să cadă în înşelăciunea lui antihrist, căci mai înainte de venirea lui Hristos, va veni antihrist. Şi ca nu căutând Păstorul să găsească lupul, pentru aceasta spune semnele venirii Păstorului.

Şi fiindcă venirea Lui cea dintâi s-a făcut în taină, să nu cugeti că şi cea de-a doua va fi la fel, a dat acest semn. Iar venirea cea dintâi cu cuviinţă s-a făcut în taină, căci a venit să caute oaia cea pierdută. Iar venirea a doua nu va fi aşa. Dar cum, spune-mi ?

„Căci precum fulgerul iese de la răsărit şi se arată până la apus, aşa va fi şi venirea Fiului Omului” (Mt. 24, 27). Deodată tuturor se va arăta şi nimeni nu va mai trebui să întrebe : Aici, sau acolo este Hristos ? Căci precum fulgerul când se arată, nu trebuie să mai cercetăm dacă s-a făcut, aşa şi când va fi venirea lui Hristos, nu va mai fi nevoie să cercetăm de a venit. Dar ceea ce căutăm este de va veni şi Crucea, ca să nu uităm ceea ce v-am făgăduit.

Deci ascultă cele ce urmează. „Atunci”, zice. Când atunci ? Când va veni Fiul Omului „soarele se va întuneca şi luna nu-şi va mai da lumina sa”. Că atât de covârşitoare va fi lumina, încât şi stelele cele mai luminoase se vor ascunde. Atunci şi „stelele vor cădea şi se va arăta pe cer semnul Fiului Omului” (Idem 24, 30).

Ai văzut câtă strălucire are Crucea ? Că soarele se va întuneca şi luna nu se va mai arăta. Iar aceea va lumina şi va străluci mai mult decât soarele şi decât luna. Şi precum când împăratul vrea să intre în cetate, ostaşii lui poartă pe umere însemnele împărăteşti, vestind de mai înainte intrarea lui. Aşa şi atunci când Se va pogorî Domnul din ceruri, vor merge înainte oştile îngerilor şi ale arhanghelilor, purtând acel semn pe umere şi vestindu-ne nouă intrarea Lui cea împărătească.

Atunci se vor clătina puterile cerurilor. Pentru îngeri zice. De frica cea mare, cutremur îi va cuprinde. Şi pentru, care pricină, spune-mi ? Pentru acea înfricoşată Judecată. Căci toată firea noastră va fi judecată, stânci înaintea înfricoşatului Judecător. Dar pentru care pricină îngerii se tem şi se cutremură? Căci nu vor fi judecaţi. Când un judecător judecă, nu numai cei vinovaţi, ci şi cei ce slujesc, care nu se ştiu cu nimic vinovaţi, se tem şi se cutremură de frică de hotărârea judecătorului. Aşa şi atunci când firea noastră va fi judecată şi îngerii care cu nimic nu se ştiu vinovaţi se vor teme de Judecătorul.

Dar de ce se va arăta atunci Crucea şi pentru ce va veni, când noi o avem şi acum? Ca cei ce L-au răstignit pe Domnul să-şi cunoască păcatul lor, pentru aceea pe însuşi semnul Lui îl arată, mustrând răutatea lor.

Şi cum că pentru aceasta o aduce, ascultă pe evanghelistul care zice : „şi vor plânge toate seminţiile pământului”, văzând pârâşul şi cunoscând păcatul. Şi de ce te minunezi că va veni purtând Crucea, când şi ranele le va purta ? Căci zice : „Vedea-vor pe care L-au împuns” (Zah. 12, 10). Şi cum a făcut cu Toma, când a îndreptat necredinţa lui, arătându-i, după Înviere, semnele cuielor şi ranele şi zicându-i : „Adu degetul tău încoace şi vezi mâinile mele… şi nu fi necredincios, ci credincios” (In. 20, 27), aşa şi atunci va arăta ranele şi Crucea, adeverind că El Însuşi a fost Cel ce S-a răstignit.

Şi nu numai de la Cruce, ci şi de la cuvintele cele rostite pe Cruce se poate vedea iubirea de oameni a lui Dumnezeu cea negrăită. Căci fiind El pironit şi batjorocit, luat în râs şi scuipat, zicea: „Părinte, iartă-le lor că nu ştiu ce fac” (Lc. 23, 34), se ruga pentru cei ce-L răstigneau. Iar aceia îi ziceau: „De eşti Fiul lui Dumnezeu, pogoară-Te de pe Cruce… şi vom crede…” (Mt. 27, 40, 42).

Dar El nu Se pogoară de pe Cruce, pentru că este Fiul lui Dumnezeu şi pentru aceasta a venit ca să se răstignească pentru noi. „Pogoară-Te de pe Cruce şi vom crede întru Tine”. Acestea sunt cuvinte doveditoare ale necredinţei. Mult mai mare minune a fost Învierea Lui, fiind piatra deasupra mormântului, decât dacă S-ar fi pogorât de pe Cruce.

Şi mai mare minune a fost când a scos pe Lazăr din mormânt, mort de patru zile şi înfăşurat cu cele de îngropare, decât dacă S-ar fi pogorât de pe Cruce. Deşi cei ce-L răstignise Îi ziceau în batjocură : „De eşti Fiul lui Dumnezeu… mântuieşte-Te pe Tine Însuţi” (Lc. 23, 37), dar El toate le făcea ca să-i mântuiască şi pe ei şi zicea: „Părinte, iartă-le lor păcatul, că nu ştiu ce fac. Şi oare le-a iertat lor păcatul ? Le-au iertat, dar ei n-au vrut să se pocăiască. Că de nu le-ar fi iertat lor păcatul, Pavel nu s-ar fi făcut apostol. De nu le-ar fi iertat lor păcatul, nu ar fi crezut îndată trei mii, cinci mii şi alte multe mii. Căci multe mii de iudei au crezut, arătat este din cele ce zic apostolii lui Pavel: „Vezi frate, câte mii de iudei au crezut” (F, Ap. 21, 20).

Să urmăm dar pe Stăpânul şi să ne rugăm pentru vrăşmaşi. Iată iarăşi mă întorc la aceiaşi sfătuire. A cincea zi este azi de când vorbesc cu voi despre aceasta, nu acuzându-vă de neascultare, să nu fie, ci mai ales nădăjduind că vă veţi pleca.

Iar dacă unii sunt aspri şi mânioşi sau nesupuşi, încât se arată neascultători la cele ce s-au vorbit pentru rugăciune, aceşti măcar de numărul zilelor înduplecându-se, să lepede vrajba şi împuţinarea de suflet. Urmează Stăpânului tău. Se răstignea şi Îl ruga pe Tatăl pentru cei ce-L răstigneau.

Şi cum voi putea, zici, să urmez Stăpânului ? Dacă vei voi, poţi. Că de n-ar fi fost cu putinţă a-I urma n-ar fi zis: „Învăţaţi-vă de la Mine că sunt blând şi smerit cu inima” (Mt. 11, 29). De nu este cu putinţă să-i urmezi, Pavel n-ar fi zis: „Fiţi următori ai mei precum; şi eu sunt lui Hristos” (I Cor. 11, 1). Şi de nu voieşti să urmezi Stăpânului, urmează slugii celei împreună cu tine, lui Ştefan apostolul. Că acela a urmat Stăpânului.

Căci precum Hristos între cei ce-L răstigneau fiind, lăsând Crucea şi cele ce priveau la Sine, şi se ruga Tatălui pentru cei ce-L răstigneau, aşa şi sluga între cei ce-l împroşcau cu pietre fiind, şi lovindu-se de toţi, a lăsat durerile pricinuite de aceştia şi zicea : „Doamne, nu le pune lor păcatul acesta” (F.A. 7, 60). Ai văzut cum sluga se roagă. Acela zice : „Părinte, iartă-le lor păcatul acesta, că nu ştiu ce fac”, iar acesta : „Doamne, nu le pune lor păcatul acesta”. Şi ca să cunoşti că cu osârdie se roagă, iar nu simplu, el, împroşcându-se cu pietre, îngenunchează şi cu multă milostivire şi umilinţă zice ruga.

Voieşti să-ţi arăt şi altă slugă, care a pătimit mult mai multe decât acela ? Pavel, zice : „De la iudei… de trei ori am fost bătut cu toiage ; o dată am fost împroşcat cu pietre, o noapte şi o zi întru adânc am petrecut” (II Cor. 11, 25). Şi după acestea ce zice ? „Căci aş fi dorit să fiu eu însumi anatema de la Hristos pentru fraţii mei si rudele mele după trup” (Rm. 9, 3).

Voieşti să vezi şi altul ? Nu din Scriptura cea nouă, ci din cea veche. Şi acest lucru este mai ales de mirare că acolo unde nu li se poruncise să iubească pe vrăşmaşi, ci să scoată ochi pentru ochi, dinte pentru dinte şi să răsplătească întocmai cu aceleaşi răutăţi, s-a ajuns la filozofia cea apostolească. Ascultă ce zice Moise, cel supărat de multe ori de iudei şi defăimat de ei: „Şi acum de voieşti să ierţi lor păcatul, iartă-l, iar de nu şterge-mă şi pe mine din cartea Ta în care m-ai scris” (Ieş. 32, 32).

Vezi că fiecare din aceştia puneau mai înainte folosul celorlalţi, decât mântuirea lor ? Nimic nu ai greşit, o Pavele şi pentru ce voieşti să te împărtăşeşti cu ei de pedeapsă ? Pentru că nici o bucurie nu mă înveseleşte, când ştiu că alţii pătimesc rău.

Ne erau de ajuns aceste pilde, dar ca mai mult să ne îndreptăm, mă voi ispiti să arăt şi pe altul. David, fericitul şi blândul, când toată oastea s-a ridicat împotriva lui şi a ridicat la împărăţie pe fiul său, Abesalom, care voia să-l ucidă, pentru care Dumnezeu S-a mâniat şi a trimis pe îngerul Său să pedepsească poporul – că ce este dacă s-a pus altă pricină a pedepsei – , văzându-l cu sabia scoasă ce zice ? „Eu care sunt păstor am greşit; eu păstorul am făcut rău. Să fie mâna Ta peste mine şi peste casa tatălui meu” (II Imp. 24, 17).

Vezi iarăşi asemenea isprăvi ? Voieşti să-ţi mai arăt şi altul ? Că nu suntem lipsiţi de încă unul care a filozofat asemenea.

Samuil proorocul a fost ocărât de iudei şi atât de necinstit încât Dumnezeu voind să-l mângâie i-a zis: „Nu pe tine te-au lepădat, ci pe Mine…” (I Imp. 8, 7). Dar ce zice cel lepădat, defăimat şi ocărât ? „Departe să fie de la mine păcatul acesta ca să încetez a mă ruga Domnului pentru voi” (Idem 12, 23). Păcat a socotit a nu se ruga pentru vrăşmaşi. Deci Hristos zice : „Părinte, iartă-le lor păcatul că nu ştiu ce fac”, Ştefan zice : „Doamne nu le pune lor păcatul acesta”, Pavel zice : „Aş fi poftit ca eu însumi să fiu anatema pentru fraţii mei şi rudele mele după trup”, Moise zice: „De voieşti să le ierţi lor păcatul, iartă-l, iar de nu şi pe mine mă şterge din cartea în care m-ai scris”, David zice: „Să fie mâna Ta peste mine şi peste casa tatălui meu”, iar Samuil: „Departe să fie de la mine păcatul acesta ca să încetez a mă ruga Domnului pentru voi”.

Ce iertare vom dobândi, spune-mi, când Stăpânul, slugile cele din Scriptura cea veche şi cea nouă ne îndeamnă la rugăciune pentru vrăşmaşi ? Şi mai ales că noi cele împotrivă facem blestemând pe vrăşmaşi. Nu, rogu-vă fraţilor nu faceţi aceasta. Căci pe cât sunt mai multe pildele, cu atâta este mai mare pedeapsa, de nu vom urma lor. Şi mai mare lucru este a ne ruga pentru vrăşmaşi, decât pentru prieteni. Şi mai mult ne foloseşte rugăciunea pentru aceia, decât pentru aceştia. Că zice : „Căci dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată veţi avea? Au nu fac şi vameşii acelaşi lucru?” (Mt. 5, 46). Şi dacă ne rugăm numai pentru prieteni, iată că nu ne-am făcut mai buni decât păgânii sau vameşii. Iar dacă vom iubi pe vrăşmaşi, ne vom face asemenea lui Dumnezeu, după puterea omenească, „că El face să răsară soarele peste cei răi şi peste cei buni şi trimite ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi” (Idem 5, 45). Să ne facem aşadar asemenea Tatălui, căci zice: „Fiţi desăvârşiţi, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârşit este” (Idem 5, 48), ca să ne învrednicim de Împărăţia cerurilor, cu harul şi cu iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia I se cuvine slava în vecii vecilor. Amin.
SURSA: http://www.ioanguradeaur.ro/654/cuvant-la-cruce-si-la-talhar/

  1. Nici un comentariu momentan.
  1. Nici un trackbacks momentan.

%d bloggers like this: