Acasă > Acatiste, Canoane de rugăciune, Pagini de Sinaxar, Rugăciuni > 26 decembrie: POMENIREA CUVIOSULUI NICODIM DE LA TISMANA (Viaţa, Canonul şi Acatistul)

26 decembrie: POMENIREA CUVIOSULUI NICODIM DE LA TISMANA (Viaţa, Canonul şi Acatistul)

Cuviosul Nicodim de la Tismana
(26 Decembrie)

Legături:

VIAŢA ŞI NEVOINŢELE

În ceata celor care prin fapta şi cuvânt au îmbogăţit spiritualitatea românească se numără şi Cuviosul Nicodim cel Sfinţit de la Tismana, reprezentant de seamă al vechii noastre culturi bisericeşti din secolul al XIV-lea şi de la începutul celui următor (1).

Valah de neam (2), din sudul Dunării, născut în prima jumătate a veacului al XIV-lea la o dată greu de stabilit cu exactitate, (Cuviosul Nicodim a simţit încă din fragedă tinereţe chemare spre viaţa duhovnicească. Luând legătură cu monahii de la Muntele Athos, a plecat cu aceştia în taină, lansând bogăţiile şi măririle ce-l aşteptau, „ca să se înalţe întru smerenie, prin pustniceşti nevoinţe, spre totala slujire a lui Hristos” (3).

Pe la jumătatea secolului al XIV-lea, când tânărul Nicodim se stabilea la mănăstirea Hilandar, Sfântul Munte era centrul spiritualităţii ortodoxe. Doctrina isihastă, formulată la Athos, a dus la „o solidaritate ortodoxă cu mari urmări spirituale şi culturale” (4). Nu se ştie dacă tânărul Nicodim îl va fi cunoscut pe Sfântul (Grigorie Sinaitul (+1346), unul dintre reprezentanţii de seamă ai practicii isihaste; este însă foarte probabil că, la Athos, el a cunoscut alţi tineri nevoitori spre o viaţă îmbunătăţită, între care amintim pe Eftimie, viitorul patriarh de Târnovo, şi pe Ciprian, viitorul mitropolit al Kievului, cu care Cuviosul Nicodim va păstra legături prieteneşti. Pe lângă faptul că aici a învăţat limbile slavonă şi greacă, el şi-a însuşit la Sfântul Munte o profundă cultură teologică, ce se va reflecta în preocupările sale de mai târziu. Tot în această oază duhovnicească, Nicodim „adunase la sine toată buna faptă, nevoindu-se prin nevoinţa cea bună cu postirile cele din fiecare zi, cu stările cele în privegheri de toată noaptea, cu rugăciuni neîncetate şi cu toate relele pătimiri, care se cuvin vieţuirii monahiceşti celei adevărate şi lui Dumnezeu plăcute şi pentru cea a sa adâncă smerenie, supunere şi ascultare către toţi, cu trupul şi cu sufletul, şi după ispitirea şi cercarea de trei ani a primit sfântul şi marele îngeresc chip” (5).

Hirotonit apoi ieromonah, şi pentru ale lui prea mari şi îmbunătăţite fapte, Cuviosul Nicodim este ales egumen al mănăstirii Hilandar. El însă dorea liniştea pustietăţii, de aceea pleacă pe ascuns de la Sfântul Munte şi se aşază mai întâi la sudul Dunării, în regiunea Cladovei, la locul numit Saina (6). Acolo a organizat o comunitate de călugări şi a înălţat o biserică mică, de zid, cu hramul Preasfintei Treimi. De aici, Cuviosul Nicodim trece în nordul Dunării, unde începe un nou capitol al vieţii şi activităţii sale, mai important şi mai bine cunoscut. Plecarea lui din sudul Dunării în jurul anului 1366 a fost sigur determinată de faptul că la acea dată regele Ludovic cel Mare al Ungariei a ocupat teritorii din unele părţi dunărene, transformându-le într-un „Banat al Bulgariei” şi favorizând aici o puternică propagandă de catolicizare (7). Că nevoitorul nostru n-a plecat în altă parte, la vreme de restrişte, ci la nordul Dunării, constituie o dovadă în plus a originii sale valahe.

La venirea Cuviosului Nicodim pe pământul românesc, monahismul era aici de mult încetăţenit. Cercetările din ultimii ani au evidenţiat prezenţa lui la români încă din primul mileniu al erei creştine (8). Hotărârea sinodală, data de Patriarhia Ecumenică la 1359, prevedea ca pe noul mitropolit „toţi clericii din acea ţară şi toţi cei sfinţiţi călugări şi laici să-l respecte şi să i se supună lui” (9). În acest context apare şi Cuviosul Nicodim în Ţara Românească, organizând mai întâi comunitatea monahală de la mănăstirea Vodiţa, cu munca sa şi a „fraţilor” săi, cu cheltuiala şi daniile principelui domnitor Vladislav-Vlaicu Vodă (1364-1377) (10).

Biserica acestei mănăstiri a fost sfinţită de către Cuviosul Nicodim în anul 1372, iar la anul 1374 (11) a fost emis hrisovul prin care domnitorul afirma că „ascultând pe cinstitul între călugări Nicodim, de asemenea şi cu cheltuiala şi daruri de la domnia mea şi cu munca lui Nicodim şi a fraţilor lui, am zidit şi am zugrăvit această biserică”. Acest document este nu numai prima mărturie despre prezenţa şi începutul activităţii Cuviosului Nicodim în Ţara Românească, ci reflectă, în acelaşi timp, caracterul activităţii sale, anume de a fi colaborator al voievozilor, nu numai ctitor ci şi chivernisitor al averilor mănăstirilor întemeiate de ei. Astfel, un istoric român avea dreptate să remarce că „epoca lui Nicodim înseamnă mai mult sfârşitul unei evoluţii istorice a vieţii româneşti în Ţara Românească decât începutul ei”. Mănăstirea Vodiţa şi apoi Tismana sunt primele mănăstiri care au trecut sub oblăduirea domnului: mănăstirile şi averea lor au intrat sub protecţia domniei, devenind la rândul lor un sprijin al suzeranităţii domneşti în faţa boierimii cu domenii autonome (12). Aşadar, Cuviosul Nicodim nu este întemeietorul, ci reorganizatorul monahismului românesc. Cu vasta sa cultură teologică de factură isihastă, dar mai ales hotărât să atingă un nivel duhovnicesc cât mai înalt, el dă un impuls nou monahismului de la nordul Dunării, unde, în mod sigur, isihasmul pătrunsese înaintea lui (13).

Scurtă vreme după întemeierea Vodiţei, Banatul Severinului este recucerit de către unguri la sfârşitul anului 1375, ceea ce a dus la risipirea, pentru un timp, a comunităţii monahale de aici şi la înfiinţarea mănăstirii Tismana, de care Cuviosul Nicodim şi-a legat numele pentru totdeauna.

În această perioadă însă rîvnitorul monah era sustras de la dulceaţa contemplaţiei duhovniceşti şi însărcinat să îndeplinească importantă misiune la Constantinopol. De mai mulţi ani, Biserica Sârbă, care se declarase autocefală, stătea sub anatema Patriarhiei Ecumenice. Cneazul Lazăr, care după tradiţie ar fi fost rudă a Cuviosului Nicodim, a trimis la Constantinopol o delegaţie pentru a mijloci împăcarea dintre cele două Biserici. Se pare că Nicodim a fost conducătorul acelei delegaţii, întrucât el stăpânea atât limba sârbă, cât şi pe cea greacă. În acel timp, păstorea pentru a doua oară Patriarhul Ecumenic Filotei Kokinos, care a acordat Cuviosului Nicodim rangul de arhimandrit şi dreptul de a sfinţi biserici, ca şi trei părticele din moaştele Sfântului Ioan Gură de Aur, ale Sfântului Ignatie Teoforul şi ale Sfântului Mucenic Teofil, rămase odoare de preţ ale mănăstirii Tismana până astăzi. Contribuţia mărinimoasă a cneazului Lazăr la ctitoria Vodiţei şi a Tismanei este considerată de unii istorici ca recompensă pentru intervenţia fructuoasă a Cuviosului Nicodim la împăcarea dintre Biserica Sârbă şi Patriarhia Ecumenică.

Sub cârmuirea plină de har şi înţelepciune a marelui stareţ, mănăstirea Tismana a avut o situaţie de continuă prosperitate, beneficiind şi de un privilegiu deosebit: obştea monahală de aici era independentă – era o „samovlastie” (14).

Rânduiala şi datina aceasta, care se stabileşte în aşezămintele întemeiate de sfântul cuvios şi se păstrează multă vreme după moartea sa, se concentrează în trei caracteristici organizatorice :

– samovlastia sau statutul juridic şi canonic de autocârmuire, comunitatea respectivă singură având cădere să-şi pună cârmuitor;

– modul de viaţă comunitar sau chinovial;

– conducerea unitară a celor două vechi mănăstiri oltene.

În afară de Vodiţa şi de Tismana, mai multe aşezăminte monahale româneşti revendică pe Cuviosul Nicodim drept ctitor al lor, cum sunt: Gura Motrului, Vişina (15), apoi mănăstirea Prislop din părţile Haţegului, iar după tradiţie, chiar în Moldova ar fi ajuns ucenici ai Cuviosului de la Tismana. Această tradiţie este ecoul influenţei puternice culturale şi spirituale pe care a exercitat-o „cea mai slăvită dintre ctitoriile Olteniei” (16) asupra monahismului românesc.

Pe lângă calităţile sale de desăvârşit organizator al vieţii monahale în ţara noastră, de apărător al dreptei-credinţe, Cuviosul Nicodim a fost şi un om de o aleasă cultură teologică. În acest sens este citată corespondenţa stareţului de la Tismana cu ultimul patriarh al Târnovei, Sfântul Eftimie, „personalitate impresionantă, cu adânci izvoare de cultură religioasă câştigată la Constantinopol, şi mai ales în meditaţiile singuratice de la Muntele Athos” (17). Din acest schimb epistolar ni s-au păstrat două scrisori de răspuns, adresate de către patriarh Cuviosului de la Tismana. În prima, eruditul ierarh răspunde la şase întrebări dogmatice: despre sfinţii îngeri, despre existenţa răului în lume, despre Sfânta Cruce, despre întrupare şi despre suflet; din a doua scrisoare s-a păstrat numai o întrebare şi un răspuns cu privire la curăţia morală a celor ce vor să se preoţească (18). Această corespondenţă arată, dincolo de exaltarea curăţiei morale a cinului preoţesc, temeinice cunoştinţe teologice, mergând până la aprofundarea subtilităţilor de gândire ale unor scrieri ca, de pildă, Ierarhia cerească a lui Pseudo-Dionisie Areopagitul, fiind primul cititor de la noi, cunoscut până acum, al acestor adânci opere patristice (19).

De la Cuviosul Nicodim a rămas şi vestitul Tetraevanghel, capodoperă de caligrafie, copiat în anul 1404-1405; în limba slavă bisericească de redacţie sârbă, fiind primul manuscris cu dată sigură, executat pe teritoriul patriei noastre. Dincolo de sufletul isihast din care a rezultat această operă, de o reală măiestrie artistică sunt frontispiciile fiecărei Evanghelii, ca şi ferecătura manuscrisului, care prezintă pe cele două feţe Răstignirea şi Învierea. Pe una din file se află vestita însemnare: „Această Sfântă Evanghelie a scris-o popa Nicodim în Ţara Ungurească, în anul cel al şaselea al prigonirii lui, iar de la începutul firii socotim 6000 şi nouă sute şi 13”. Această însemnare a suscitat „multe interpretări”, pornindu-se mai ales de la cuvântul „prigonire”. S-a afirmat astfel că luminatul monah ar fi intrat în conflict cu Mircea cel Bătrân, sau poate cu mitropolitul Atanasie din Severin, ceea ce ar fi dus la prigonirea lui Nicodim, poate chiar la exilarea sa în Transilvania. Un alt cercetător vede aici năzuinţa după isihie (20), deci o retragere de bună voie a cuviosului, în singurătate. Ştefan Ieromonahul, un autor de dată târzie, dar care consemnează o veche tradiţia arată că Sfîntul Nicodim şi-a petrecut ultimii ani în permanentă retragere în peştera „care este deasupra de mănăstire, în piatră, care peşteră o avea gătită de mai înainte, de când venise aici pentru trebuinţa liniştii sale… şi suindu-se, s-a dat pre sine spre linişte desăvârşită, petrecând uneori cu unul: Dumnezeu prin post şi privegheri de toată noaptea”. De acolo cobora numai Duminica şi la praznice împărăteşti şi „slujea cu părinţii în sobor de se împărtăşea cu Preasfintele şi de-viaţă-făcătoare Taine ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos… “.

Simţind apoi, prin descoperire dumnezeiască, apropierea mutării sale către Domnul, cuviosul nostru a coborât între fraţi, s-a împărtăşit împreună cu ei şi le-a dat sfaturi duhovniceşti, trecând apoi la cele veşnice în ziua de 26 decembrie 1406 şi fiind înmormântat la Tismana. Prin viaţa plină de sfinţeniei şi prin rugăciunile sale, Cuviosul Nicodim a săvârşit încă din timpul petrecerii sale pământeşti o serie de fapte minunate, cum au fost: trecerea prin foc fără să fie vătămat, vindecarea unei rudenii a regelui Sigismund al Ungariei şi alte fapte minunate care au continuat a se petrece la mormântul său, fapte pentru care poporul l-a cinstit ca pe un sfânt. Prăznuirea lui se săvârşeşte în ziua morţii sale, adică la 26 decembrie.

În anul 1955, prin hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, s-a generalizat cultul Sfântului Nicodim de la Tismana în toată ţara noastră. Evlavia pe care acest neobosit râvnitor de la Tismana a inspirat-o credincioşilor din Biserica noastră o arată paraclisul şi câteva acatiste care îl cin-stesc după cuviinţă.

Activitatea de aproape patru decenii, depusă pe pământul românesc de către Cuviosul Nicodim cel Sfinţit de la Tismana, „a reprezentat o piatră de temelie întru apărarea şi consolidarea Ortodoxiei, a creat epocă în cultura medievală românească şi începuturile unei tradiţii de unde au purces noi etape de înflorire şi continuă rodire în veacurile viitoare…” (21). O dată cu aceste valori, nevoinţa sa pe calea desăvârşirii evanghelice luminează şi astăzi sufletele adevăraţilor închinători ai Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Pr. Prof. Dr. Viorel Ioniţă

1. Dr. Nestor Vornicescu, Mitropolitul Olteniei, Primele scrieri patristice în literatura noastră. Sec. IV-XVI, Craiova, 1984, p. 107.
2. Idem, ibidem; vezi şi Pr. prof. dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol. I, Bucureşti, 1980, p. 288.
3. Monahia Patricia Codău, Cuviosul Nicodim cel Sfinţit de la Tismana, în „Biserica Ortodoxă Română”, XCIII (1975), nr. 1-2, p. 195.
4. Pr. Gheorghe I. Drăgulin, Sfântul Nicodim de la Tismana şi curentele vieţii religioase din veacul al XIV-lea, în „Mitropolia Olteniei”, XXVIII (1976), nr. 11-12, p. 962.
5. Ştefan Ieromonahul, Viaţa Sfântului Nicodim, Craiova, 1935; p. 24.
6. Pr. prof. dr. Mircea Păcurariu, ibidem, p. 288.
7. Idem, ibidem.
8. Vezi Arhim. prof. Veniamin Micle, Despre monahismul ortodox român anterior secolului al XIV-iea, în „Glasul Bisericii”, XXXVII (1978), nr. 3-4, p. 300-317.
9. Constantin C. Giurescu, Întemeierea Mitropoliei Ungrovlahiei, în „Biserica Ortodoxă Română”LXXXVII (1959), nr. 7-10, p. 691.
10. Nestor Vornicescu- Severineanul, Cuviosul Nicodim de la Tismana, ctitor de sfinte locaşuri, în „Mitropolia Olteniei”, XXVIII (1976), nr. 11-12, p. 925.
11. Radu Creţeanu, Personalitatea Cuviosului Nicodim de la Tismana după documentele vremii, în „Mitropolia Olteniei”, XXVIII (1976), nr. 11-12, p. 935.
12. P. P. Panaitescu, Introducere la istoria culturii româneşti, Bucureşti, 1969, p. 331.
13. Pr. Gheorghe I. Drăgulin, op. cit., p. 962
14. Radu Teodoru, Mănăstirea Tismana, Bucureşti, 1966, p. 90.
15. Nestor Vornicescu-Severineanul, ibidem, p. 926, 928.
16. Volumul Monumente istorice bisericeşti din Arhiepiscopia Craiovei, text alcătuit sub directa îndrumare a Î.P.S. Nestor Vornicescu, Mitropolitul Olteniei, de către P. S. Damaschin Severineanul, Pr. prof. dr. Al. I. Ciurea, Pr. Consilier Ilie Brătan şi Pr. Consilier Ion Răduţ” Craiova, 1982, p.42.
17. Emil Turdeanu, Opera Patriarhului Eftimie al Târnovei (1374-1393) şi literatura slavo-română, în „Cercetări literare”, VI (1946), p. 11.
18. Mgd. Ierod. Epifanie Norocel, Sfântul Eftimie, ultimul Patriarh de Târnova şi legăturile lui cu Biserica Românească, în „Biserica Ortodoxă Română”, LXXXIV (1966), nr. 5-6, p. 566; vezi textul slavon al răspunsurilor la Alexandru Ştefulescu, Mănăstirea Tismana, Bucureşti, 1909, p. 15-30.
19. Pr. dr. Gheorghe I. Drăgulin, Personalitatea şi opera Sfântului Dionisie Areopagitul in teologia românească, în „Biserica Ortodoxă Română”, XCIX (1981), nr. 5-6, p. 632.
20. Mitropolitul Tit Simedrea, Glosă pe marginea unei Însemnări, în „Mitropolia Olteniei”, XIII (1961), nr. 1-4, p. 15-24.
21. Nestor Vornicescu-Severineanul, op. cit., p. 923.

Sursa: Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române, Sfinţi români şi apărători ai Legii strămoşeşti, E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1987, p. 299-305, Cuviosul Nicodim cel Sfinţit VIA http://www.sfintiromani.ro/ro/pagina/143/sfinti_decembrie.html 

Canon de rugăciune către Sfântul Cuvios Nicodim cel Sfinţit de la Tismana

Troparul Sfântului Cuvios Nicodim cel Sfinţit de la Tismana, glasul 1:

Celui Ce a Răsărit din Fecioara, Mai Marelui Păstorilor, ca o oaie de turmă ai urmat, Părinte al nostru Sfinte Nicodim. Cu postul, cu privegherea şi cu rugăciunile, te-ai făcut lucrător sfinţit de cele cereşti, tămăduind sufletele celor ce aleargă la tine cu credinţă. Pentru aceasta strigăm: Slavă Celui Ce te-a preaslăvit pe tine; Slavă Celui Ce ţi-a dat ţie putere; Slavă Celui Ce a arătat tuturor prin tine îndreptare.

Cântarea 1, glasul 1. Irmos: Hristos Se naşte, slăviţi-L…

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Nicodim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cel Ce ai luat viaţă nestricăcioasă şi fericită, Preacuvioase Nicodim, stând totdeauna înaintea lui Hristos, dă-ne nouă luminare, sfinţite; ca, bucurându-ne, să lăudăm preamărită viaţa ta; că ai fost preamărit.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Nicodim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cele lumeşti urând, Prea­cinstite Părinte Nicodim, toată fapta pustnicească ai iubit: întâi înfrânarea, apoi blândeţile şi nevoinţa cea grea, rugăciunile şi lacrimile şi privegherea cea de toată noaptea, înaintea lui Dumnezeu.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Desfătările lumeşti, cele arzătoare ca focul, le-ai stins cu roua ostenelilor pustniceşti; pentru aceea ţi-a răsărit soarele nepătimirii, lumina tămăduirilor şi raza cea neapusă a darurilor Duhului Sfânt, vrednicule de laudă, Preasfinţite Nicodim.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Lucruri uimitoare s-au grăit despre tine în neam şi în neam, Ceea ce ai primit pe Dumnezeu în pântecele tău şi ai rămas Curată, Născătoare de Dumnezeu, Marie. Pentru aceasta toţi te cinstim pe tine, Ocrotitoarea şi Izbăvitoarea noastră, după Dumnezeu.

Catavasie:

Hristos Se naşte, slăviţi-L! Hristos din ceruri, întâmpinaţi-L! Hristos pe pământ, înălţaţi-vă! Cântaţi Domnului tot pământul şi cu veselie lăudaţi-L popoare, că S-a preaslăvit.

Catavasie:

Minune făcând a mântuit pe popor, Stăpânul, uscând oarecând valul mării. Şi din Fecioară născându-Se, ne-a deschis calea spre ceruri. Pe Cel de o Fiinţă cu Tatăl şi cu noi oamenii Îl slăvim.

Cântarea a 3-a. Irmos: Fiului Celui Născut…

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Nicodim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

La Razele Domnului cu credinţă privind, cuvioase părinte, Preamărite şi de Dumnezeu Înţelepţite Nicodim, cu lacrimi te-ai rugat să îţi ajungi dorirea. Pentru aceasta ai şi dobândit nădejdea, cu veselie.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Nicodim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Sufletul meu cel întunecat cu gânduri viclene luminează-l, Iubitorule de oameni, Cuvinte, cu rugăciunile Preacuviosului Tău Nicodim şi mă izbăveşte de întunericul cel neluminat, în ceasul judecăţii, Milostive.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu deşteptarea minţii frumuseţile cele cereşti întrezărind, nu te-ai înălţat nicidecum la vredniciile cele omeneşti, ci, cu aripile umilinţei uşurându-te, te-ai înălţat cu totul la cer, Preafericite Sfinţite Nicodim.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Arătatu-te-ai mai Înaltă decât Heruvimii şi decât Serafimii, Născătoare de Dumnezeu; că tu, Singură, pe Dumnezeu, Cel Neîncăput, L-ai zămislit în pântece. Pentru aceasta toţi credincioşii cu cântări te fericim.

Catavasie:

Fiului, Celui Născut fără stricăciune din Tatăl mai înainte de veci şi mai pe urmă din Fecioară Întrupat fără sămânţă, lui Hristos Dumnezeu să-I strigăm: Cel Ce ai înălţat fruntea noastră, Sfânt eşti, Doamne!

Catavasie:

Vino spre cântarea robilor Tăi, Bunule, smerind sprânceana înălţată a vrăjmaşului; păzind, Fericite Atotvăzătorule, pe cântăreţi mai presus de păcat, întăriţi neclintit pe temeiul credinţei.

Cântarea a 4-a. Irmos: Toiag din rădăcina lui Iesei…

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Nicodim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe calea cea strâmtă ai umblat, preacuvioase părinte, cu postul trupul ţi-ai topit, mai presus de fire; pentru aceasta adunarea vrăjmaşilor s-a minunat de răbdarea ta cea neclintită, Sfinţite Nicodim. Iar Cetele îngereşti au strigat: Slavă Puterii Tale, Doamne!

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Nicodim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe Dumnezeu Cel Bun şi Preaîndurat, cu lacrimi, cu suspinuri şi cu inimă umilită L-ai căutat, Sfinţite Nicodim. Pentru aceea, dobândindu-ţi dorirea, roagă-L, preacuvioase părinte, să se milostivească spre sufletul meu cel dosădit, care a alunecat în adâncul răutăţilor.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Brazdele sufletului tău, stropindu-le cu pâraiele lacrimilor, Sfinţite Nicodim, ai semănat cu adevărat sămânţa faptelor bune, pe care lucrând-o bine, cu ostenelile pustniceşti, ai secerat mănunchi, roduri strângând în jitniţele tale, preafericite părinte!

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Tu eşti Lauda creştinilor, Ceea ce nu ştii de mire, Ocrotitoare şi Scăpare, Zid şi Liman. Că duci rugăciunile noastre către Fiul tău, Preanevinovată şi izbăveşti din nevoi pe cei ce cu credinţă te mărturisesc cu adevărat Născătoare de Dumnezeu.

Catavasie:

Toiag din rădăcina lui Iesei şi Floare dintr-însul, Hristoase, din Fecioară ai odrăslit, Cel Lăudat, din Muntele cel cu umbra deasă. Venit-ai, Întrupându-Te din Cea Neispitită de bărbat, Cel fără de trup şi Dumnezeu. Slavă Puterii Tale, Doamne!

Catavasie:

Înnoirea neamului omenesc de demult cântând proorocul Avacum, mai înainte a vestit-o, învrednicindu-se în chip de negrăit a-i vedea Întruchiparea; că Prunc Tânăr din Muntele Fecioarei a ieşit Cuvântul, spre înnoirea popoarelor.

Cântarea a 5-a. Irmos: Dumnezeu fiind al păcii…

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Nicodim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Înţelepţeşte chivernisindu-ţi simţirile trupului, turn de bunătăţi ai ajuns, Preafericite Nicodim; că mânie numai şarpelui ai arătat, iar dragostea toată ţi-ai întors-o către Stăpânul Cel Iubitor de oameni.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Nicodim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Sluga Ta, Doamne, Preafericitul, Sfinţitul Nicodim, lepădând grija cea de multe feluri, mintea sa netulburată a făcut-o locaş Ţie. Că, iubind fericitele fapte bune, s-a supus poruncilor Evangheliei Tale şi luând Crucea Ta, a urmat Ţie, Stăpânului tuturor, bucurându-se.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Sfărâmat-ai cu armele smereniei cursele vrăjmaşului şi purtând arşiţa zilei, părinte, de bucuria Domnului te-ai învrednicit. Pentru aceasta înălţându-te, sfinţite preacuvioase, te-ai făcut cetăţean ceresc.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Însănătoşează, cu rugăciunile tale cele tari, rogu-mă ţie, Născătoare de Dumnezeu, sufletul meu cel ticăloşit şi bolnav din pricina asupririlor lui Veliar şi-mi trimite înmulţit darul tău de bucurie, Stăpână, Preacurată Fecioară Marie.

Catavasie:

Dumnezeu fiind al păcii, Tată al îndurărilor, ai trimis nouă pe Îngerul Sfatului Tău Celui Mare, dăruindu-ne pace; deci povăţuiţi fiind la lumina cunoştinţei de Dumnezeu, de noapte mânecând, Te slăvim pe Tine, Iubitorule de oameni.

Catavasie:

Din noaptea lucrurilor întunecatei rătăciri, Curăţire eşti, Hristoase, nouă celor ce cântăm acum Ţie cântare cu priveghere, ca unui Făcător de bine; să vii dăruindu-ne şi cărare lesnicioasă, pe care umblând, vom afla laudă.

Cântarea a 6-a. Irmos: Pe Iona ca pe un prunc…

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Nicodim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

N-au putut amăgi pe Dumnezeiescul Tău slujitor, Hristoase, nici asupririle şarpelui, nici focul ispitelor nu l-a înfricoşat. Că vieţuind pe pământ viaţă întocmai cu a îngerilor, cu daruri Dumnezeieşti l-ai împodobit, cu dreapta Ta, cea Atotstăpânitoare.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Nicodim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Atrasu-te-a pe tine, Sfinţite Nicodim, dragostea Stăpânului tuturor şi acum te odihneşti întru Hristos, preafericite. Că dragoste curată câştigându-ţi cu înfrânarea şi cu rugăciunea, te-ai arătat oglindă neîntinată şi organ al Sfântului Duh, preacuvioase părinte.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Primind înlăuntrul inimii tale Raza Cea Luminoasă şi fără materie, Preasfinţite Nicodim şi pierzând toată negura patimilor, te-ai luminat. Şi trecând peretele cel din mijloc, curat te desfătezi, preafericite părinte, lângă Sfânta Treime, Cea Nezidită şi Nedespărţită.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ceea ce în chip de negrăit ai născut pe Hristos, Dătătorul luminii, Care S-a făcut Trup, roagă-L, Curată, cu Oştile cele îngereşti de sus, să-mi strălucească şi mie, celui acoperit de păcate, Raza cea Purtătoare de Lumină.

Catavasie:

Din pântece pe Iona, ca pe un prunc, l-a lepădat fiara mării, precum l-a primit. Iar Cuvântul în Fecioară Sălăşluindu-Se şi Trup luând, a ieşit lăsând-o Nestricată; că Cel Ce n-a pătimit stricăciune, pe Ceea ce L-a născut a păzit-o Nevătămată.

Catavasie:

Petrecând Iona în adâncurile mării, se ruga să vină valul şi să-l aline. Iar eu, rănit fiind cu a tiranului săgeată, pe Hristos, Pierzătorul celor răi, Îl chem degrab să vină spre a mea alinare.

CONDAC, glasul al 8-lea. Podobie: Apărătoare Doamnă…

Apărătorului nostru celui din multe nevoi şi primejdii, pentru izbăvirea şi tămăduirea a tot felul de boli cu lucrarea multor minuni, cu darul Sfântului Duh, laude cu mulţumiri aducem ţie, sfinte, noi fiii tăi. Ci, ca cel ce eşti mult milostiv şi grabnic ajutător celor ce vin la tine cu credinţă, eliberează-ne cu rugăciunile tale din toate nevoile şi de primejdia diavolească cea rea; ca să strigăm ţie: bucură-te, mare făcătorule de minuni, Preacuvioase Părintele nostru Nicodim, Sfinţite şi pururea mărite!

CONDAC, glasul al 8-lea.

Ca pe cel împreună râvnitor sfinţilor şi ca pe un părinte mare, toată lavra ta, Tismana, te cinsteşte pe tine cu credinţă, Sfinţite Nicodim; pe care păzeşte-o cu rugăciunile tale, fericite, totdeauna nebiruită şi netulburată de toate nevoile, ca un părinte cuvios şi pururea lăudat.

Cântarea a 7-a. Irmos: Tinerii în dreapta credinţă…

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Nicodim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Omorându-ţi desfătările trupeşti şi mânia înfrânându-ţi Sfinţite Nicodim, ai primit răsplătirea moştenirii celei de sus, preafericite părinte. Şi îmbrăcându-te întru omorârea patimilor, ai mers la Viaţa cea fără de sfârşit, unde acum cu bucurie cânţi: Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Nicodim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Călătorind pe cărarea cea dreaptă a faptelor bune şi neabătându-te în lături, preacuvioase părinte, te-ai sălăşluit în Cetatea cea nestricăcioasă a Edenului, unde acum cânţi cu veselie: Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Vestind Slava Preasfintei Treimi cu cucernicie, preafericite părinte, te-ai odihnit întru Lumina Cea Întreit Strălucitoare, Sfinţite Nicodim, unde acum cu bucurie cânţi: Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Toiag din rădăcina lui Iesei eşti, Fecioară Preafericită, care din Floare ai adus Rodul Cel de mântuire pentru toţi cei ce strigă cu credinţă Fiului tău: Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.

Catavasie:

Tinerii în dreapta credinţă fiind crescuţi, păgâneasca poruncă nebăgând-o în seamă, de groaza focului nu s-au înspăimântat; ci, în mijlocul văpăii stând, au cântat: Dumnezeul părinţilor, bine eşti cuvântat.

Catavasie:

De dragostea Împăratului a toate fiind aprinşi tinerii, batjocorit-au păgâna limbă cea hulitoare, a tiranului celui ce se mânia fără măsură; de la aceia s-a îndepărtat focul cel mult, de la cei ce grăiau Stăpânului: în veci bine eşti cuvântat.

Cântarea a 8-a. Irmos: Cuptorul cel răcoritor…

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Nicodim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cel ce te-ai luminat cu Fulgerele cele fără de materie ale Luminii Celei Neapuse, Sfinţite Nicodim, scoate dintru întunericul necazurilor pe cei supăraţi de păcate şi povăţuieşte la Lumina Veseliei pe cei ce cântă: Binecuvântaţi pe Dumnezeu în veci.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Nicodim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ziditorul patimilor a zidit cumplit pe spatele meu fărădelegea, Mântuitorule şi nu pot eu, robul Tău, să privesc la Tine. Ci, pentru rugăciunile Cuviosului Tău Nicodim, Milostive, milostiveşte-Te spre mine, păcătosul şi mă mântuieşte.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul!

Ca un râvnitor al lui Hristos şi slugă credincioasă şi împărţitor al Tainelor Lui, îndreptător adevărat arătându-te, Sfinţite Nicodim, ne rugăm ţie: tămăduieşte patimile sufletelor şi trupurilor noastre, ca să te lăudăm în veci.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, roagă pe Hristos, Fiul tău şi Dumnezeul nostru, să izbăvească pe cei supăraţi de cumplite greşeli şi de amăgirile şarpelui şi care cântă: Binecuvântaţi pe Dumnezeu în veci.

Catavasie:

Cuptorul cel răcorit a închipuit Chipul Minunii celei mai presus de fire; că nu a ars pe tinerii pe care i-a primit, precum nici Focul Dumnezeirii pântecele Fecioarei, în care a intrat. Pentru aceasta, cântând, să strigăm: să binecuvânteze toată făptura pe Domnul şi să-L preaînalţe întru toţi vecii.

Catavasie:

Tinerii, cei nearşi de foc în Legea Veche, au închipuit pântecele cel nears al Fecioarei, Care mai presus de fire a născut, Pecetluită fiind; şi amândouă lucrând o facere de minuni, pe popoare la cântare le ridică Darul.

Cântarea a 9-a.Irmos: Taină uimitoare văd…

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Nicodim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cel Ce eşti împreună cu sfintele Cete ale tuturor sfinţilor, Sfinţite Nicodim şi împodobit cu Dumnezeiască frumuseţe, preacuvioase părinte, ţie ne rugăm: roagă totdeauna pe Hristos Dumnezeu, Cel Împodobit mai presus decât toată frumuseţea, să împodobească inimile noastre cu Dumnezeiescul Său har.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Nicodim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca cel ce eşti cu adevărat crin cu bun miros al Raiului celui înţelegător, fericite părinte, veseleşte tot sufletul cu rugăciunile tale, Sfinţite Nicodim şi alungă întinăciunea patimilor mele; sănătate şi har dăruindu-mi mie, preacuvioase.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Adunarea celor ce vieţuiesc în cinstita şi mărita ta lavră bucurându-se, te laudă şi totdeauna te fericeşte, Sfinţite Nicodim, căci cu povăţuirea Stăpânului tuturor ai ajuns la limanul vieţii, preacuvioase părinte; şi te rogi lui Hristos Dumnezeu să ne dea şi nouă limanuri de mântuire şi mare milă.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Milostiveşte-Te, Doamne, milostiveşte-Te, când vei veni să judeci. Ci, pentru rugăciunile pururea Fecioarei Maria, care Te-a născut pe Tine, Hristoase Dumnezeule şi ale tuturor Sfinţilor, să nu mă osândeşti pe mine atunci la foc, nici cu mânia Ta să mă cerţi.

La Cântarea a 9-a.

Stih: Măreşte, suflete al meu, pe cea mai Cinstită şi mai Mărită decât Oştile cele de sus, pe Fecioara Preacurată, de Dumnezeu Născătoarea.

Irmosul:

Taină Minunată şi neobişnuită văd, cer fiind peştera, Scaun de Heruvimi Fecioara, ieslea sălăşluire, întru care S-a culcat Cel Neîncăput, Hristos Dumnezeu, pe Care lăudându-L Îl slăvim.

Stih: Măreşte, suflete al meu, pe Dumnezeu, Cel Ce S-a născut cu Trup din Fecioară.

Stih: Măreşte, suflete al meu, pe Împăratul, Cel Ce S-a născut în peşteră din Fecioară.

Troparul:

Minunata mergere a Stelei celei noi şi neobişnuite, de curând ivită, înaintea căreia se plecau cerurile, văzând-o magii, au mărturisit pe Hristos Împăratul Născut pe pământ, în Betleem, spre mântuirea noastră.

Stih: Măreşte, suflete al meu, pe Dumnezeu, Căruia I S-au închinat magii.

Stih: Măreşte, suflete al meu, pe Cel Ce a fost vestit de Stea magilor.

Troparul:

Magii întrebând: unde este Pruncul Împărat, Cel de curând Născut, a Cărui Stea s-a arătat, că am venit să ne închinăm Lui, s-a mâniat Irod şi s-a tulburat, semeţindu-se luptătorul împotriva lui Dumnezeu, a omorî pe Hristos.

Stih: Măreşte, suflete al meu, pe Preacurata Fecioară şi Singura de Dumnezeu Născătoarea, care a născut pe Hristos Împăratul.

Stih: Magii şi păstorii au venit să se închine lui Hristos, Celui Ce S-a născut în cetatea Betleemului.

Troparul:

Cunoscut-a cu dinadinsul Irod vremea Stelei, prin ale cărei povăţuiri s-au închinat magii în Betleem lui Hristos, cu daruri; şi de Înger fiind povăţuiţi către ţara lor, au lăsat batjocorit pe cumplitul ucigător de prunci.

Stih: Astăzi Fecioara naşte pe Stăpânul înăuntru, în peşteră!

Irmosul:

Mai lesne este, Fecioară, pentru noi să iubim tăcerea, căci este lucru neprimejdios, decât a împleti din dragoste cântări cu osârdie alcătuite, căci este lucru anevoios. Ci, o, Maică, pe cât binevoieşti dă-ne şi nouă această putere.

Stih: Astăzi Stăpânul Se naşte ca un Prunc din Fecioară.

Stih: Astăzi păstorii văd pe Mântuitorul în scutece înfăşat şi în iesle culcat.

Stih: Astăzi Stăpânul Cel Nepipăit în scutece Se înfaşă ca un Prunc.

Stih: Astăzi toată zidirea se bucură şi se veseleşte, că Hristos S-a născut din Tânără Fecioară.

Troparul:

Chipurile cele nelămurite şi umbrele văzându-le sfârşite, o, Maică Preacurată a Cuvântului, Cel Ce S-a arătat de curând din uşă încuiată şi socotind a fi El Lumina adevărului, după vrednicie binecuvântăm pântecele tău.

Stih: Puterile cereşti vestesc lumii pe Mântuitorul, Domnul şi Stăpânul, Cel Ce S-a născut.

În loc de Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Stih: Măreşte, suflete al meu, Stăpânirea Dumnezeirii Celei în Trei Ipostasuri şi Nedespărţită.

În loc de Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Stih: Măreşte, suflete al meu, pe Cel Ce ne-a izbăvit pe noi din blestem.

Troparul:

Dorul dobândindu-şi şi învrednicindu-se de venirea lui Hristos, poporul cel plăcut lui Hristos se roagă acum, cu lacrimi, să-i dai, Preacurată Fecioară şi harul naşterii celei de a doua, cel de viaţă făcător, ca să se închine Strălucirii tale.

Catavasie:

Taină Minunată şi neobişnuită văd, cer fiind peştera, Scaun de Heruvimi Fecioara, ieslea sălăşluire, întru care S-a culcat Cel Neîncăput, Hristos Dumnezeu, pe Care, lăudându-L Îl slăvim.

Catavasie:

Mai lesne este, Fecioară, pentru noi să iubim tăcerea, căci este lucru neprimejdios, decât a împleti din dragoste cântări cu osârdie alcătuite, căci este lucru anevoios. Ci, o, Maică, pe cât binevoieşti dă-ne şi nouă această putere.

SEDELNA, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul…

Arătatu-te-ai pe pământ ca un înger în trup şi ca un pom răsădit lângă apa înfrânării bine crescând ai fost, pustnicind. Pentru aceasta, spălând întinăciunea cu curgerea lacrimilor tale, locaş Dumnezeiesc te-ai făcut şi de minuni făcător, cel ce ai stins oarecând cu minunea ta văpaia focului, care nicidecum nu s-a atins de tine. Întru care Dumnezeu mărindu-te, ai luat de la Dânsul răsplătirea moştenirii celei de sus. Pe care acum, neîncetat, roagă-L să ne dea iertare de păcate nouă, celor ce prăznuim, cu dragoste sfântă pomenirea ta.

SEDELNA, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul…

Prăznuim cu credinţă strălucita şi luminata sărbătoare a pomenirii tale, adunându-ne astăzi în Lavra ta Tismana. Chemăm împreună cu noi la veselie toată latura şi dănţuind duhovniceşte, ne bucurăm foarte, ca de o vistierie mare, de trupul tău cel purtător de osteneli, preafericite părinte. Că lăsând viaţa ta cea stricăcioasă ai primit în cer pe cea nestricăcioasă; şi acolo, aflând mărire, minuni ai săvârşit, Preacuvioase, Sfinţite Nicodim. Pentru aceasta roagă pe Hristos Dumnezeu să dăruiască iertare de păcate tuturor celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea ta.

SEDELNA Praznicului Naşterii Domnului (Crăciunului), glasul al 8-lea. Podobie: Porunca cea cu Taină…

Să se bucure cerul, să se veselească pământul, că S-a născut pe pământ Mieluşelul lui Dumnezeu, dând izbăvire lumii. Cuvântul, Cel Ce era în Sânurile Tatălui, a ieşit din Fecioară fără de sămânţă; de Care magii s-au înspăimântat, văzând că Se naşte în Betleem, ca un Prunc, Acela pe Care toate Îl slăvesc.

Acatistul Sfântului Cuvios Nicodim de la Tismana

Condacul 1

Arătătorului nostru de cele cereşti şi grabnic folositor, cele de laudă aducem ţie noi, robii tăi, ca unui mare ocrotitor; şi ca cel ce ai îndrăzneală către Domnul, izbăveşte-ne pe noi dintru toate nevoile, ca să cântăm ţie: Bucură-te, Părinte Nicodim, făcătorule de minuni!

Icosul 1

Îngerii din ceruri te laudă pe tine, Preacuvioase Părinte, minunându-se de viaţa ta cea mai presus de fire; iar mulţimea călugărilor lacrimi de bucurie îţi aduce ţie, cântându-ţi unele ca acestea:
Bucură-te, a îngerilor mirare;
Bucură-te, a demonilor pierzare;
Bucură-te, desfătarea raiului;
Bucură-te, îngere al darului;
Bucură-te, a cuvioşilor cunună;
Bucură-te, a sufletelor noastre duhovnicească arvună;
Bucură-te, a lavrei tale ocrotitor;
Bucură-te, al monahilor îndrumător;
Bucură-te, cerească lumină;
Bucură-te, a nevoitorilor odihnă;
Bucură-te, vas de Duhul Sfânt purtător;
Bucură-te, al pustnicilor veselitor;
Bucură-te, Părinte Nicodim, făcătorule de minuni!

Condacul al 2-lea

Râvnitor al vieţii îngereşti din copilărie te-ai arătat, Părinte Nicodim; şi mergând în Sfântul Munte, te-ai dedat la cele mai aspre nevoinţe monahiceşti, încât se mirau toţi sihaştrii Athosului de văpaia dragostei dumnezeieşti ce ardea întru tine, şi slăvind pe Dumnezeu, cântau: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Lavra Hilandarului se veseleşte primind la sine odrasla preabinecuvântată, din os domnesc crescută şi în care Duhul lui Dumnezeu se odihneşte; iar noi, uimiţi de puterea Harului ce luminează întru tine, Părinte, cântăm cu bucurie unele ca acestea:
Bucură-te, lauda Sfântului Munte;
Bucură-te, de Dumnezeu prealuminată minte;
Bucură-te, iubitorul sfintelor nevoinţe;
Bucură-te, râvnitorul dumnezeieştilor ştiinţe;
Bucură-te, a Basarabilor lumină;
Bucură-te, inimă, de bucuriile Duhului plină;
Bucură-te, tămâia cea cu bun miros;
Bucură-te, a noastră dăruire celor de folos;
Bucură-te, împreună cu a ta rudenie după trup, Sava cel Sfinţit;
Bucură-te, că în sfânta lui lavră bine te-ai nevoit;
Bucură-te, cel ce ai fost om ceresc;
Bucură-te, cel ce eşti înger pământesc;
Bucură-te, Părinte Nicodim, făcătorule de minuni!

Condacul al 3-lea

Întâistătător al marilor lavre athonite fiind, Preacuvioase Părinte, chip al nevoinţelor duhovniceşti te-ai arătat; iar noi pe tine ocrotitor avându-te, cântăm Domnului cu bucurie: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Chemare de la Dumnezeu având, Sfinte, să vii în patria ta şi să ridici vetre de lumină duhovnicească după rânduiala Sfântului Munte Athos, grădina Maicii Domnului cea binecuvântată, n-ai zăbovit a o împlini, Preacuvioase; şi acum mulţimile călugărilor, chip al nevoinţelor monahiceşti pe tine avându-te, laude ca acestea îţi aduc neîncetat, grăind aşa:
Bucură-te, a monahilor lumină;
Bucură-te, a noastră mângâiere, care orice durere alină;
Bucură-te, dulce ostenitor;
Bucură-te, al darurilor dumnezeieşti cuprinzător;
Bucură-te, orânduitorul vieţii monahiceşti;
Bucură-te, cel ce pe pustnici îi întăreşti;
Bucură-te, Părinte, al oropsiţilor ajutător;
Bucură-te, al duhurilor necurate izgonitor;
Bucură-te, purtătorule de Dumnezeu;
Bucură-te, ocrotitorul nostru de orice rău;
Bucură-te, preablândule păstor;
Bucură-te, al Ortodoxiei apărător;
Bucură-te, Părinte Nicodim, făcătorule de minuni!

Condacul al 4-lea

Când marele Antonie ţi-a poruncit să treci în Ţara Românească, n-ai zăbovit, Sfinte, şi haina întinzând-o peste ale Dunării valuri, ai trecut, Părinte, pe ţărmul românesc, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 4-lea

La Orăştie trecând în Ţara Românească, pentru a ridica sfânta mănăstire te-ai sârguit, Părinte, iar Vlaicu Vodă ţi-a împlinit dorirea, zicând către tine întru umilinţă unele ca acestea:
Bucură-te, înger binevestitor;
Bucură-te, al orânduielii monasticeşti începător;
Bucură-te, că valurile Dunării te-au ascultat;
Bucură-te, că marele Antonie, patronul tău, te-a binecuvântat;
Bucură-te, a Basarabilor bucurie;
Bucură-te, că ei rudenie după trup vor să te ştie;
Bucură-te, că Ungro-Vlahia se veseleşte;
Bucură-te, că fiu preaiubit pe tine te primeşte;
Bucură-te, că la Vodiţa aşezare de sihaştri ai ridicat;
Bucură-te, că truda ta Dumnezeu o a binecuvântat;
Bucură-te, a Banatului lumină;
Bucură-te, că ai tăi fii duhovniceşti întru adâncă smerenie lui Dumnezeu se închină;
Bucură-te, Părinte Nicodim, făcătorule de minuni!

Condacul al 5-lea

Cum cerbul însetat aleargă spre izvoarele apelor, aşa sufletul tău, Părinte, prin dumnezeiasca chemare, a alergat la Cascada Apelor Cristaline, şi în peşteră sălăşluindu-te, cu îngerii împreună cântai lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 5-lea

După ce ai izgonit din peşteră balaurul ce te ameninţa, Părinte, patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi ai petrecut în neîncetată rugăciune, ca Dumnezeu să-ţi descopere voinţa Sa, unde să ridici marea lavră închinată Preacuratei Sale Maici, şi împlinindu-ţi dorirea, cu bucurie îţi cântăm unele ca acestea:
Bucură-te, cel ce în peşteră te-ai nevoit;
Bucură-te, că cererile tale s-au împlinit;
Bucură-te, iubitorule de sfinte nevoinţe;
Bucură-te, cunoscătorul înaltelor ştiinţe;
Bucură-te, aşezătorule de cele dumnezeieşti;
Bucură-te, îndrumătorul cetelor monahiceşti;
Bucură-te, cel ce te-ai suit la înălţime;
Bucură-te, mângâietorul inimilor creştine;
Bucură-te, iubitorul sfintelor lui Dumnezeu lăcaşuri;
Bucură-te, cel ce pregăteşti ale Duhului sălaşuri;
Bucură-te, Părinte, al nostru învăţător;
Bucură-te, al dumnezeieştilor daruri cuprinzător;
Bucură-te, Părinte Nicodim, făcătorule de minuni!

Condacul 6-lea

Stând pe o piatră la rugăciune trei zile şi trei nopţi, Părinte, o dumnezeiască lumină te-a cuprins şi ca un stâlp de foc, de la cer şi până la pământ, s-a făcut, din care Domnul ţi-a poruncit ca pe acel loc jertfelnic să ridici; şi luminat de raza Duhului Sfânt fiind, cu lacrimi de bucurie cântai lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Mulţime de ucenici adunând, Părinte, la Tismana mare lavră ai ridicat, unde, zi şi noapte, rugăciuni neîncetate se înălţau la Dumnezeul îndurărilor, Care săvârşea prin tine lucruri mari şi preaslăvite; iar noi, fiii tăi, întru căldura Duhului îţi cântăm unele ca acestea:
Bucură-te, Părinte, al nostru îndrumător;
Bucură-te, cel către Domnul pentru noi fierbinte rugător;
Bucură-te, vistierie a rugăciunii celei de taină cuprinzătoare;
Bucură-te, a Duhului Sfânt plăcută aşezare;
Bucură-te, a noastră mângâiere;
Bucură-te, în rugăciuni neîncetată veghere;
Bucură-te, cel ce de darul lacrimilor te-ai umplut;
Bucură-te, că, prin vărsarea acestora, lăcaş Sfântului Duh te-ai făcut;
Bucură-te, al monahilor păstor;
Bucură-te, al creştinilor ocrotitor;
Bucură-te, a Valahiei lumină;
Bucură-te, liră de duhovnicească viersuire plină;
Bucură-te, Părinte Nicodim, făcătorule de minuni!

Condacul al 7-lea

Prin sfinţenia vieţii tale, Părinte, de mari daruri te-ai învrednicit; că şi duhurile necurate din cei cuprinşi de ele le izgoneai; şi la credinţa ortodoxă pe mulţi i-ai adus, Preacuvioase; pentru care şi cu bucurie te lăudăm pe tine, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Când împăratul Sigismund a alergat la tine, Părinte, cerând îndurarea ta pentru fiica lui, care era chinuită rău de duhul necurat din copilăria ei, şi văzând-o izbăvită şi cu totul sănătoasă prin mijlocirea ta către Domnul, cu lacrimi de recunoştinţă îţi cânta unele ca acestea:
Bucură-te, părinte al mângâierii;
Bucură-te, al inimilor credincioase alinătorul durerii;
Bucură-te, izbăvitorul celor ce aleargă la tine;
Bucură-te, doctoria duhovnicească a sufletelor creştine;
Bucură-te, a lui Sigismund mirare;
Bucură-te, a lui Mircea prea luminoasă stare;
Bucură-te, că Sigismund te-a ascultat;
Bucură-te, că el prin apa botezului s-a luminat;
Bucură-te, propovăduitorul Ortodoxiei;
Bucură-te, risipitorul ereziei;
Bucură-te, iubitorul pravilelor sfinte;
Bucură-te, propovăduitorul dreptei credinţe;
Bucură-te, Părinte Nicodim, făcătorule de minuni!

Condacul al 8-lea

Firea focului ai biruit, Părinte, că în mijlocul jăraticului stând ca la două ceasuri şi mai mult, nevătămat ai rămas, preafericite; şi împreună cu ucenicul tău, în mijlocul flăcărilor fiind, cântai lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 8-lea

În mare uimire fiind Sigismund cu Mircea, şi mulţimile credincioşilor care erau de faţă văzându-te stând în mijlocul flăcărilor fără a te vătăma, Părinte, preamărind puterea lui Dumnezeu cea mare, care te ocrotea, îţi cântau unele ca acestea:
Bucură-te, cel ce depăşeşti legile firii;
Bucură-te, cel plin de Harul dumnezeirii;
Bucură-te, că firea focului ţi s-a supus;
Bucură-te, că, în mijlocul văpăilor stând, cu duhul erai sus;
Bucură-te, minte dumnezeiască;
Bucură-te, înger în fire omenească;
Bucură-te, că orice minte copleşeşti;
Bucură-te, că pe cei ce ispitesc îi umileşti;
Bucură-te, că toţi au rămas fără de glas;
Bucură-te, Părinte, de focul dragostei creştine ars;
Bucură-te, a Duhului Sfânt iubire;
Bucură-te, a sfintei tale lavre mărire;
Bucură-te, Părinte Nicodim, făcătorule de minuni!

Condacul al 9-lea

Sosind vremea trecerii tale din această viaţă către Domnul, Preacuvioase Părinte, mai înainte ai fost înştiinţat. Şi pentru ultima dată coborând din peşteră în sfânta lavră, la prealuminatul praznic al Naşterii Domnului, împreună cu ucenicii tăi cântai dumnezeiescului Prunc: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Întristare mare i-a cuprins pe toţi, Părinte, auzind despre trecerea ta din această viaţă; dar încredinţându-i că vei mijloci înaintea lui Dumnezeu pentru ei şi pentru toţi acei care vor cere ajutorul tău în necazurile lor, de bucurie îţi cântau unele ca acestea:
Bucură-te, al lavrei tale mijlocitor;
Bucură-te, al tuturor celor ce aleargă la tine dulce mângâietor;
Bucură-te, hrană duhovnicească;
Bucură-te, a noastră tărie sufletească;
Bucură-te, al Tismanei înger păzitor;
Bucură-te, al monahilor dulce îndrumător;
Bucură-te, corabie duhovnicească;
Bucură-te, liman sigur celor ce vor să se mântuiască;
Bucură-te, a noastră binecuvântare;
Bucură-te, a sufletelor obidite scăpare;
Bucură-te, far purtător de-a Duhului lumină;
Bucură-te, îngerească minte, de înţelepciune dumnezeiască plină;
Bucură-te, Părinte Nicodim, făcătorule de minuni!

Condacul al 10-lea

Văzând preaslăvită mutarea Preacuviosului Părintelui nostru Nicodim cel Sfinţit de la pământ la cer, şi noi să ne înstrăinăm de lumea cea deşartă şi la cele dumnezeieşti să ne suim, ca împreună cu dânsul să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Veniţi, credincioşilor, să lăudăm pe cel minunat între sfinţi, pe povăţuitorul monahilor şi lauda credincioşilor, pe cel din lavra Tismanei şi a Gorjului cunună, pe marele între cuvioşi Nicodim, şi cu un glas să-i cântăm cântare de bucurie, aşa:
Bucură-te, cel ce în căile Domnului ne eşti îndrumător;
Bucură-te, al celor neştiutori învăţător;
Bucură-te, a raiului desfătare;
Bucură-te, stea de dumnezeiască lumină purtătoare;
Bucură-te, că din pruncie, pe Hristos iubind, lumea o ai defăimat;
Bucură-te, că pe umerii tăi jugul cel bun şi sarcina cea uşoară a Domnului ai luat;
Bucură-te, izgonitorul duhurilor necurate şi grabnic ajutător al celor bântuiţi;
Bucură-te, izbăvitorul copilei îndrăcite şi bucuria cea negrăită a credincioşilor ei părinţi;
Bucură-te, al creştinilor grabnic sprijinitor;
Bucură-te, al sufletelor celor scârbite mângâietor;
Bucură-te, a oropsiţilor îmbărbătare;
Bucură-te, izbăvitorul nostru de a lui Lucifer pierzare;
Bucură-te, Părinte Nicodim, făcătorule de minuni!

Condacul al 11-lea

Niciodată nu vom înceta a spune minunile tale, Părinte Nicodim, că toate bolile tămăduieşti şi pe toţi care cer ajutorul tău cel bogat în milă din necazuri îi izbăveşti. Pentru aceasta cu bucurie lăudându-te, cântăm lui Dumnezeu, Celui ce te-a proslăvit pe tine: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Spre tine totdeauna nădăjduind, te fericim, Preacuvioase Părinte Nicodime, că ai împodobit cununa vieţii duhovniceşti prin dumnezeiasca ta sfinţenie, care peste veacuri pilduieşte sufletelor dornice de Dumnezeu; şi bucurându-ne noi, robii tăi, cu evlavie te preamărim şi, lăudându-te, îţi cântăm unele ca acestea:
Bucură-te, mărgăritarul cel de mult preţ, întărirea vieţii duhovniceşti;
Bucură-te, a cuvioşilor cunună şi ocrotitorul Ţării Româneşti;
Bucură-te, cel ce cu preacuvioşii şi cu toţi sfinţii eşti împreună-vieţuitor;
Bucură-te, al dumnezeieştii slave moştenitor;
Bucură-te, buna conglăsuire a celor credincioşi;
Bucură-te, creştere aleasă celor evlavioşi;
Bucură-te, că prin sfinţenia vieţii tale pe toţi i-ai umplut de evlavie;
Bucură-te, lucrătorul rugăciunii celei de taină, care este a Duhului sabie;
Bucură-te, cel ce sabia nevăzuţilor vrăjmaşi o ai sfărâmat;
Bucură-te, că duhovniceasca ta moştenire lui Dumnezeu o ai închinat;
Bucură-te, candela aprinsă a sfintelor nevoinţe;
Bucură-te, că toţi credincioşii aleargă la tine cu credinţă;
Bucură-te, Părinte Nicodim, făcătorule de minuni!

Condacul al 12-lea

Minunându-ne de dumnezeiescul har, care lucrează puteri preaslăvite prin sfintele tale moaşte, Părinte Nicodim, şi gândind la razele strălucirii cu care Dumnezeu te-a împodobit, de bucurie negrăită cântăm noi, credincioşii, Făcătorului de bine: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Chip al înstrăinării te-ai făcut, Părinte, şi de dumnezeiescul har umplându-te, pe toţi i-ai luminat, iar noi, prin tine, de duhovnicească mireasmă umplându-ne, îţi cântăm unele ca acestea:
Bucură-te, Părinte;
Bucură-te, Arhimandrite;
Bucură-te, a darului sălăşluire;
Bucură-te, a Duhului Sfânt iubire;
Bucură-te, luceafăr preaslăvit;
Bucură-te, de Domnul preamărit;
Bucură-te, Preacuvioase Părinte;
Bucură-te, îţi spunem, prin sfinte simţăminte;
Bucură-te, al nostru bun păstor;
Bucură-te, al săracilor părtinitor;
Bucură-te, a celor năpăstuiţi scăpare;
Bucură-te, a rătăciţilor luminare;
Bucură-te, Părinte Nicodim, făcătorule de minuni!

Condacul al 13-lea

O, Preafericite Părinte Nicodim, primind a noastră umilă rugăciune, mijloceşte nouă mila Celui Preaînalt, şi izbăvindu-ne din toata ispita, scoate-ne din chinul ce va să fie, pe toţi cei ce te lăudăm pe tine şi cântăm lui Dumnezeu: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)

Apoi se zice iarăşi Icosul 1: Îngerii din ceruri te laudă…, Condacul 1: Arătătorului nostru de cele cereşti…, şi această

Rugăciune către Sfântul Cuvios Nicodim de la Tismana

Sfinte Preacuvioase Părinte Nicodim, primind a noastră umilă rugăciune, mijloceşte nouă mila Celui Preaînalt. Izbăveşte-ne cu folosinţa ta, Preafericite, de relele ce vin asupra noastră, ca neîncetat să te slăvim pe tine. Ştii neputinţa firii noastre, dar şi credinţa o vezi şi suspinele le auzi; nu ne lăsa, Părinte, când alergăm la tine. Roagă-te Stăpânului pentru noi, nevrednicii, să ierte greşelile noastre şi să ne dea dragoste curată şi putere a face tot binele, spre slava Preasfântului Său nume. Pe tine te cerem şi ţie ne rugăm: ajută-ne, Părinte, că, deşi am greşit din ispita celui rău, dar cu inima zdrobită la tine alergăm să ne ocroteşti de săgeata cea ucigătoare a vrăjmaşului nostru diavol, care răneşte de moarte sufletele noastre. Cum ai miluit pe toţi care au alergat la tine cu credinţă, tămăduindu-i de neputinţele lor, şi pe fata chinuită de duhul necurat ai izbăvit-o, aşa şi pe noi, Părinte, ne izbăveşte de neputinţele noastre sufleteşti şi trupeşti, şi prin mijlocirea ta fiind mântuiţi, slavă, mulţumire şi închinăciune totdeauna să înălţăm: Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Şi se face otpustul.

  1. Nici un comentariu momentan.
  1. Nici un trackbacks momentan.