Mitropolitul Iosif Naniescu al Moldovei (1818-1902)
Acest mare mitropolit al Moldovei Iosif al II-lea, Naniescu numit „cel sfânt şi milostiv”, a fost cel mai strălucit ierarh al Bisericii Ortodoxe Române din a doua jumătate a secolului XIX, după Sfântul Calinic de la Cernica.
Era fiul preotului Anania (Nane) Mihalache şi al prezbiterei Teodosia, din satul Răzălăi-Bălţi, născut la 15 iulie, 1818. După doi ani, tatăl său moare, iar mama sa rămâne văduvă cu doi copii, Ioan şi Ieremia. În anul 1831. ierodiaconul Teofilact, unchiul său, aduce la Mănăstirea Sfântul Spiridon din Iaşi pe copilul Ioan, pentru a învăţa carte. Aici deprinde scrisul, cititul, tipicul şi muzica psaltică. În anul 1834, ierodiaconul Teofilact este numit egumen la Mănăstirea Sfântul Prooroc Samuil din Focşani, unde aduce şi pe nepotul său. În anul 1835, ierodiaconul Teofilact ajunge eclesiarh la Episcopia Buzăului sub vestitul episcop Chesarie, împreună cu tânărul Ioan.
La 23 ianuarie, 1835, rasoforul Ioan este călugărit cu numele de Iosif, în catedrala episcopală, iar a doua zi este hirotonit diacon. Ca ucenic al episcopului Chesarie, în anul 1836, ierodiaconul Iosif Naniescu intră la Seminarul din Buzău, atunci înfiinţat, pe care îl termină în 1840. Apoi, între anii 1840-1847, urmează Colegiul Sfântul Sava din Bucureşti.
În anul 1849 este numit egumen la Mănăstirea Şerbăneştii Morunglavului din Râmnicu Vâlcea, iar la 29 august, 1850, este hirotonit preot în Bucureşti.
În noiembrie, 1852, este făcut protosinghel de Sfântul Calinic, episcopul Râmnicului. În 1857 este numit egumen la Mănăstirea Găişenii-Dâmboviţa, iar după 4 ani este făcut arhimandrit de mitropolitul primat Nifon şi numit în 1863 egumen la Mănăstirea Sărindar din Bucureşti. Între anii 1864-1870, arhimandritul Iosif Naniescu a activat ca profesor de religie la Gimnaziu „Gheorghe Lazăr” şi la Liceul „Matei Basarab” din Bucureşti, iar alţi doi ani (1370-1871) a fost director la Seminarul Central.
La 23 aprilie, 1872, arhimandritul Iosif Naniescu este hirotonit arhiereu, iar în ianuarie, 1873, este numit episcop de Argeş. La 10 iunie, 1875, este ales mitropolit al Moldovei, iar la 6 iulie acelaşi an este instalat la Iaşi. Timp de 27 de ani, venerabilul mitropolit Iosif Naniescu păstoreşte cu o rară blândeţe şi înţelepciune Mitropolia Moldovei. Aici a depus cea mai bogată activitate duhovnicească, teologică, pastorală şi socială din toată viaţa sa, rămânând pentru urmaşi un exemplu viu şi greu de imitat.
Mitropolitul Iosif avea din copilărie o deosebită evlavie pentru moaştele Cuvioasei Parascheva din Iaşi. Ele se păstrau în paraclisul Mănăstirea Sfinţii Trei Ierarhi pe timpul lucrărilor de restaurare ale bisericii mari. Dar în noaptea de 27 decembrie, 1888, aprinzându-se paraclisul, au fost cuprinse de flăcări şi sfintele moaşte. Deci, auzim mitropolitul, a venit noaptea acolo desculţ şi, văzând cum arde în foc cel mai de preţ odor al Moldovei, plângea ca un copil nemângâiat. Dar, potolindu-se focul, prin minune moaştele Cuvioasei Parascheva au fost găsite întregi şi nevătămate. Numai îmbrăcămintea de argint se topise. Atunci bunul păstor îi făcut altă raclă de argint pentru sfintele moaşte şi le-a strămutat în nou catedrală, precum se văd până astăzi.
Acest venerabil mitropolit era un mare iubitor de cântare bisericească. El a împodobit sfintele altare cu cei mai evlavioşi slujitori, stranele bisericilor cu cei mai buni protopsalţi.
Cele mai alese virtuţi ale mitropolitului Iosif erau însă aceste două: sfinţenia vieţii sale şi milostenia. Cu aceste două mari virtuţi a întrecut pe toţi ierarhii vremii sale, a cucerit inimile cele mai împietrite, a câştigat respectul celor mari, a ridicat de jos pe mulţi deznădăjduiţi, a adunat în jurul său pe ce săraci şi nebăgaţi în seamă şi a tras spre Hristos pe mulţi creştini cu pilda vieţii sale.
La 26 ianuarie, 1902, mitropolitul Iosif Naniescu „cel sfânt şi milostiv” părăseşte pe fiii săi duhovniceşti şi se strămută la cereştile lăcaşuri, pentru a sta în faţa marelui Arhiereu Iisus Hristos. Mormântul său se află în partea de sud a Catedralei mitropolitane terminată de el.
Pe piatra s-a de mormânt se păstrează următoarea inscripţie: „Reposatul, născut în Basarabia, în micul sat Răzălăii, anul 1820, fiul preotului Anania din acel sat, a fost adus în Iaşi copil de 11 ani (1831). De aci la Buzeu anul 1835, septembrie, când episcopul Chesarie al Buzeului l-a şi călugărit în acelaş an, noembrie 23, sâmbătă, şi a doua zi, duminică, l-a hirotonit diacon însuşi episcopul Chesarie. Studiile şi le-a făcut în Seminarul de la Buzeu, 1836 şi în urmă în Colegiul Sfântul Sava din Bucureşti până în anul 1847. Iar dupe încetarea din viaţă a episcopului Chesarie, anul 1846, noemvrie 30, ierodiaconul Iosif trecend prin tote treptele ierarhice bisericeşti şi ocupând diferite posturi, precum: egumen la Monastirea Şerbăneştii Morunglavului – Vîlcea (1848-1857), egumen la Monastirea Găisenii (1857-1863), egumen la Monastirea Sărindaru din Bucureşti (1863-1866), profesor de religiune la liceele Lazăr, Mateiu Bassarab, Şcola Normală Carol Întâiu din Bucureşti şi director al Seminarului Central. La anul 1872 aprilie 23 a fost hirotonit arhiereu în Bucureşti de către mitropolitul Nifon, apoi la anul 1873 ianuarie 18 ales episcop la Argeş şi în cele din urmă, la 10 iunie 1875, ales mitropolit al Moldovei şi Sucevei. Înmormântarea s-a făcut în acest loc afară, lângă zidul bisericei mari, despre miazăzi după însăşi a sa dorinţă ca restaurator şi terminător al acestei biserici carea a stat neterminată peste 40 de ani, începută în anul 1833 şi terminată în anul 1886”.
Sursa: Arhimandrit Ioanichie Balan, „Patericul Românesc”, ediţia a V-a, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2005, pp. 474-482.