28 aprilie: SFINŢII NOUĂ MUCENICI DIN CIZIC (Viaţa, Canonul)

SFINŢII NOUĂ  MUCENICI DIN CIZIC 

  28 aprilie

 

Cetatea Cizicului se afla într-o parte a Asiei, care se numea Misia-mică, ce era veche şi slăvită, lângă marea Elespontului, care desparte Asia de Europa învecinându-se cu Troada, cea pe care picioarele învăţătorului limbilor, adică ale dumnezeiescului Apostol Pavel, au străbătut-o. Această cetate a primit sămânţa Cuvântului lui Dumnezeu, tot de la Sfântul Pavel, vasul alegerii. Deşi era strălucită cu lumina sfintei credinţe, la început nu avea mulţi creştini, din pricina tiraniei celor ce prigoneau Biserica lui Hristos, mai ales de către paginii împăraţi ai Romei, care au împărăţit mai înainte de marele Constantin, şi care dădeau înfricoşate porunci prin toate ţările şi se trimiteau ighemoni pagini, ca pe toţi cei ce mărturiseau numele lui Hristos, să-i silească la închinarea de idoli, iar pe cei ce nu se vor supune, cu munci şi cu moarte să-i pedepsească. Atunci mulţi credincioşi se ascundeau, fugind prin munţi şi prin pustie, iar alţii petrecând între pagini, îşi tăinuiau buna lor credinţă în Domnul. Iar cei ce iubeau mai mult pe Hristos, Dumnezeul lor şi râvneau după El mărturiseau pe faţă Preasfânt Numele Lui şi de bunăvoie se dădeau în mâinile muncitorilor şi îşi puneau sufletele lor pentru El.

Unii ca aceştia, în vremea aceea ni s-au arătat bărbaţi viteji, care erau nemişcaţi în sfânta credinţă, ca muntele Sionului şi cu râvnă după Dumnezeu ardeau ca Ilie, ale căror nume sunt acestea: Teognid, Ruf, Antipatru, Teostih, Artema, Magn, Teodot, Tavmasie şi Filimon. Aceştia, fiind din diferite locuri şi ţări, s-au adunat în Cizic şi, nebăgând în seamă groaznicele porunci împărăteşti şi frica tiranilor, preamăreau pe Hristos şi cu toată îndrăzneala Îl propovăduiau pe El, că este Unul Dumnezeu Atoateziditor şi Atoateţiitor. Iar rătăcirea elinească, cea fără de Dumnezeu şi cinstitoare de mulţi zei idoleşti, o ocărau şi o mustrau, căci în loc de Dumnezeu ei cinsteau pe diavoli; în loc să se închine Făcătorului a toate, se închinau făpturii celei nelucrătoare, adică idolilor; în locul Celui viu, celor morţi; în locul Celui adevărat, se închinau mincinoşilor zei şi în locul Celui Preamilostiv şi dătător de bunătăţi, se supuneau diavolului nemilostiv. Apoi sfinţii îndemnau pe oamenii cei orbiţi cu necredinţa, ca, lepădând întunericul cel înnegurat al minţii, să vadă adevărul; şi luminându-se cu lumina cunoştinţei, să creadă întru Unul adevăratul Dumnezeu, Cel ce este în cer şi toată lumea o stăpâneşte.

O îndrăzneală ca aceasta văzând-o slujitorii diavolului, i-au prins îndată, ca nişte lupi pe oi, cu sălbăticie şi fără de omenie şi, legându-i, i-au dus la judecată înaintea boierului cetăţii, în Cizic. Deci, vitejii ostaşi ai lui Hristos stăteau înaintea stăpânitorilor pagini cu dârzenie în suflet, având inimile lor aprinse cu focul dragostei către Dumnezeu şi cu râvnă, ca de o văpaie mare arzând după Dânsul. Apoi au stat, slujindu-se de toate armele lui Dumnezeu, ca să poată a se împotrivi muncitorului, şi mai ales nevăzutului boier al întunericului şi la toată puterea lui cea diavolească, cu care mai ales voiau să se lupte. Deci, erau obosiţi în multe feluri de chinuri şi pedepse, fiind aruncaţi în temniţă şi iarăşi scoşi şi chinuiţi, ca să se lepede de Hristos şi să jertfească idolilor. Iar ostaşii lui Hristos nicidecum nu se depărtau de Domnul şi, văzând înşelăciunea păgâneasca şi deşarta închinare la idoli, au ocărât şi au ruşinat pe stăpânitori. Pentru aceea, după alte munci, li s-au tăiat capetele şi tot în acel loc li s-au îngropat şi trupurile.

După câţiva ani, împărăţind marele Constantin, luminat cu Sfântul Botez, a încetat prigonirea şi a răsărit lumina dreptei credinţe în toată lumea. Atunci în Cizic, binecredincioşii creştini scoţând de sub pământ trupurile celor nouă sfinţi mucenici, şi găsindu-le nestricate, le-au pus în raclă nouă, zidind o biserică în numele lor, au adus într-însa comoara cea de mare preţ. Apoi s-au făcut multe minuni şi tămăduiri prin sfintele lor moaşte: diavolii erau izgoniţi, gârbovii se îndreptau şi bolile de friguri cu desăvârşire se tămăduiau.

Un vestit bărbat s-a izbăvit de idropică, atingându-se de vestita raclă a sfinţilor, şi cine era cuprins de orice boală, dacă se atingea numai de racla sfinţilor răbdători de chinuri, îndată primea tămăduire. Drept aceea, mulţime de popor necredincios, văzând unele tămăduiri de diferite boli, care se făceau la sfintele moaşte ale mucenicilor, s-au întors spre Hristos. Apoi, nu după multă vreme, aproape toată cetatea a primit sfânta credinţă în Hristos şi a sfărâmat idolii şi capiştile idoleşti; iar în locul lor au ridicat biserici lui Dumnezeu şi a înflorit în cetatea Cizicului sfânta credinţă, cu minunile şi rugăciunile sfinţilor, cei nouă la număr, care se odihnesc acolo.

Apoi, după marele împărat Constantin şi după Constantie, fiul lui, care împărăţiseră multă vreme, luând împărăţia Iulian Paravatul, unii din elini care rămăseseră în Cizic, s-au dus la împărat şi au clevetit asupra creştinilor, cum că în cetatea lor au stricat pe toţi zeii şi capiştile şi au răsturnat jertfele. Atunci împăratul, deşi a poruncit să înnoiască iarăşi zeii şi capiştile, dar fiind în Cizic foarte mult popor creştin, n-a îndrăznit să le facă vreo silă sau răutate, de teamă să nu se facă tulburare, ci a chemat numai pe episcopul lor, Elevsie, şi l-a băgat în temniţă. Apoi ducându-se asupra Persiei, a pierit ticălosul, liberându-se astfel episcopul.

Deci, strălucea cetatea aceea cu lumina sfintei credinţe, întărindu-se şi îngrădindu-se ca un zid nesurpat, prin mijlocirile cele calde ale sfinţilor mucenici făcute pentru dânsa către Dumnezeu. Cu ale căror rugăciuni să câştigăm şi noi tămăduiri de bolile noastre sufleteşti şi trupeşti şi să ne învrednicim darului şi milei Domnului nostru Iisus Hristos. Amin.

* * *

28-apriliesf-9-mc-teognis-ruf-antipatru-teostih-artemas-magnon-teodot-tavmasie-filimon-din-cizic

CANON DE RUGĂCIUNE CĂTRE SFINŢII NOUĂ MUCENICI DIN CIZIC

Troparul Sfinţilor nouă Mucenici din Cizic, glasul al 4-lea:

Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nesctricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

Cântarea 1, glasul al 4-lea.

 Irmos: Pe Voievozii cei tari…

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Mucenicilor cei purtători de chinuri, care cu adevărat vă veseliţi de Frumuseţile Cele Dumnezeieşti şi din destul vă îndulciţi din Izvorul desfătării şi prin împărtăşire vă îndumnezeiţi, izbăviţi de cumplitele primejdii pe cei ce vă fericesc pe voi.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Luptătorilor, cei ce aţi răsărit ca soarele cel luminos cu razele luptelor voastre celor tari, luminaţi pe toţi cu strălucirile minunilor, pierdeţi şi noaptea patimilor şi întunericul demonilor îl risipiţi.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Nori tainici v-aţi arătat înţelep­ţilor luptători, ca cei ce plouaţi peste credincioşi cu ploile sângiurilor voastre şi prin har uscaţi înşelăciunea necredinţei. Pentru acesta vă fericim pe voi, vrednicilor de laudă.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Din Preacurate sângiurile tale Maica luiDumnezeu, Preacurată, ai născut pe Hristos, Care S-a Întrupat mai presus de cuvânt, luând chipul nostru. Pentru aceasta toate neamurile cu bună credinţă te fericim pe tine, care eşti Lauda Sfinţilor Mucenici.

Cântarea a 3-a

 Irmos: Nu întru înţelepciune…

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Nevrând nicicum să jertfiţi idolilor celor morţi, v-aţi adus jertfă vie, Celui Ce S-a jertfit pentru noi, tineri preafrumoşi, Sfinţiţi Mucenici.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Întărindu-vă de Legile cele Dumnezeieşti, prin Puterea Duhului aţi surpat sfaturile şi cursele celor fărădelege. Şi chinuindu-vă după Lege, aţi dobândit mărire.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Privind la cinstea cea viitoare, mucenicilor, înţelepţeşte aţi părăsit cinstea cea stricăcioasă de pe pământ şi cu adevărat aţi luat Mărirea Cea Nemuritoare.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Tu, Preacurată, născând pe Hristos, Care a fost rănit cu suliţa, toate săbiile vrăjmaşului desăvârşit au lipsit acum, pentru care rănindu-se muceniciei s-au chinuit.

Cântarea a 4-a

Irmos: Cel Ce şade în Slavă…

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Jertfe de junghieri jertfite de curând şi prinosuri Dumne­zeieşti, jertfe bineprimite v-aţi adus Celui Ce S-a jertfit de bunăvoie şi moartea a omorât-o. Pentru aceea vă fericim pe voi, purtătorilor de biruinţă.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Arătând minune foarte mare, mucenicilor, aţi vindecat mâini slăbănoage şi pe bărbatul cel vestit, care a năzuit cu dragoste la racla voastră l-aţi tămăduit odinioară de boala cea grea, vrednicilor de laudă.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Un cuget având în multe trupuri, mucenicilor, aţi primit toţi cununa muceniciei, dar stând înaintea Domnului în ceruri, şi fiind plini de slavă, priviţi la noi.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Cel Ce şade Nedespărţit în Sănurile cele Părinteşti, în braţele tale şade Fecioară ca un Prunc. A Cărui fericită patimă însemnând tinerii cei bine biruitori, foarte vitejeşte s-au luptat.

Cântarea a 5-a

 Irmos: Necredincioşii nu vor vedea…

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Ca nişte jăratec înţelegător aprinzându-vă, înţelepţilor, cu adevărat aţi ars toată rătăcirea cea uscăcioasă şi focul idolilor l-aţi stins cu Roua Duhului, fericiţilor.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Slăbănogul cel ce s-a slobozit de legheonul demonilor cel viclean numai cât s-a apropiat de mormântul vostru cel cinstit, laudă minunile voastre, mucenici prealuminoşi.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Să fie lăudaţi Sfinţii Mucenici Teognis, Artemas, Ruf, Magnon cel Lăudat, vestitul Filimon şi Teodot şi împreună cu Tavmasie şi Antipatru şi Teostih.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Arată-te Izbăvitoare din nevoi şi din greşeli, Izbăvitoare din stricăciune şi Mântuitoare de patimi, de scârbe şi de primejdii, nouă celor ce cu credinţă te lăudăm, Născătoare de Dumnezeu, pururea Fecioară.

Cântarea a 6-a

 Irmos: Venit-am întru adâncurile…

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Cinstită s-a arătat moartea Dumnezeieştilor purtătorilor de biruinţă, înaintea Ta, Dumne­zeule al tuturor, pe care i-ai arătat adevărat casă de doctorie fără plată, pentru cei bolnavi.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Cu râurile cinstitelor voastre sângiuri, cu adevărat aţi uscat marea înşelăciunii idoleşti şi Biserica lui Hristos aţi adăpat-o, mucenicilor, cugetătorilor de Dumnezeu.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Cu veşmânt împodobit, vopsit din sângiurile voastre, mucenicilor, arătat îmbrăcându-vă, aţi câştigat prin chinuri odihnă veşnică; pentru aceea vă cinstim cu laude, purtătorilor de biruinţă.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Ca un stog s-a arătat pântecele tău, Preacurată, purtând Grâul Nemuririi, Care hrăneşte sufletele tuturor credincioşilor şi lumi­nează pe mucenici.

CONDAC, glasul al 2-lea.

Podobie: Cele de sus căutând…

Ceata cea tare şi luminată a celor nouă mucenici, care ca nişte mărturisitori ai Dumnezeirii Celei în Trei Străluciri, dintru început înaintea Divanului, aceştia au strigat: sângele şi sufletele noastre împreună cu trupurile, ca o jertfă fără prihană aducem Ţie, Stăpâne; numără-ne în Cetele celor Cereşti ai Tăi, ca un Dumnezeu Milostiv.

Cântarea a 7-a

Irmos: Cei trei tineri în Babilon…

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Fiind ispitiţi cu chinurile cele cumplite, asemănându-vă celor trei tineri, lăudaţi pe Mântuitorul Hristos, măriţilor mari mucenici.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Aţi stat înaintea divanurilor celor de judecată, mucenicilor, chinuindu-vă foarte tare şi aţi ruşinat pe cei necredincioşi, tuturor celor necredincioşi arătându-le ade­vărul.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Neîngrozindu-vă de înfricoşătoa­rele porunci ale tiranului, cu mare îndrăzneală aţi mărturisit pe Hristos a fi Dumnezeu Ziditor şi Atotţiitor, surpând mulţimile zeilor idoleşti; drept aceea v-aţi încununat cu cunună preastrălucitoare.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Omoară-mi mişcările trupului, Preacurată, Ceea ce ai născut Viaţa; înviază-mi sufletul meu, Fecioară, care este omorât de patimi şi de multe păcate.

Cântarea a 8-a

Irmos: Mântuitorule al tuturor…

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Ceata pătimitorilor cea Dumnezeiască, cu toată virtutea iubindu-Te pe Tine, Mântuitorule Atotputernice, a sfărâmat cetele şi măiestriile demonilor, întărindu-se cu Puterea Ta.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Cu cântări să fie lăudaţi Sfinţii Mucenici Teognis, Teodot şi Filimon, Tavmasie şi Artemas, Antipatru, Magnon, Ruf şi Teostih, grăitorii de Dumnezeu cei cu cuget viteaz.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Săvârşind bine nevoinţa şi credinţa păzind-o nevătămată, prin chinuri şi prin tăiere petreceţi la cele de sus, măriţilor, veselindu-vă pururea împreună cu îngerii.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Cel Ce în chip de negrăit S-a Sălăşluit în pântecele tău, Prea­curată, a arătat locaş Luişi pe cei binecredincioşi, Căruia neîncetat strigăm: Binecuvântaţi lucrurile Domnului pe Domnul.

Cântarea a 9-a

Irmos: Eva, adică, prin boala..

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Arătatu-v-aţi mucenici ai lui Hristos preaminunaţi, stele pe tăria muceniciei întru înălţimea mărturisirii, având în mijloc pe Hristos ca pe un Soare şi alungaţi întunericul înşelăciunii de la sufletele noastre, fericiţilor.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Cinstim nevoinţele voastre cele cinstite, măriţilor şi chinurile şi rănile şi vitejia cea până la sânge, durerile şi moartea cea silnică şi noianul cel necuprins al minunilor, fericindu-vă cu veselie.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Cu cântări să săvârşim credin­cioşilor ziua de praznic lăudând pe Sfinţii Mucenici Filimon, pe Magnon şi pe Ruf şi Teognis, pe Antipatru, pe Teostih şi pe Artemas şi pe Dumnezeiescul Tavmasie, împre­ună cu Teodot să-i fericim.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Semnele naşterii tale, Preacurată, le-au propovăduit proorocii, alcătuindu-ţi numire minunată, unul într-un fel, altul într-alt fel. Căci ai născut celor din iad Viaţa, Care a surpat puterea morţii.

SEDELNA, glasul al 8-lea

Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul…

Înţelepţindu-vă cu cunoştinţa cea Dumnezeiască şi într-armându-vă cu armele cele înţelegătoare, prin vieţuire şi prin faptă, întru Duhul aţi biruit taberele vrăjmaşului şi după moarte v-aţi mutat către Viaţa Cea Nemuritoare şi către Lu­mina Cea Neînserată. Pentru aceasta izvorând vindecări tuturor, tămăduiţi bolile şi alungaţi duhurile, purtătorilor de chinuri cei nouă cu numărul. Rugaţi-vă lui Hristos Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască, celor ce cu dragoste prăznuiesc sfântă pomenirea voastră.

Un comentariu la „28 aprilie: SFINŢII NOUĂ MUCENICI DIN CIZIC (Viaţa, Canonul)

  1. Pingback: 28 aprilie: SFINŢII 9 MUCENICI DIN CIZIC (Viaţa, Canonul) – ortodoxiadreaptacredinta

Comentariile sunt închise.