3-4 iunie, Bucuresti: SFANTUL SINOD IN SEDINTA DE LUCRU

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române s-a întrunit astăzi, 03 iunie 2015, în sedință de lucru la Reşedinţa Patriarhală.

 

Lucrările sunt prezidate de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României care a prezentat, în deschidere, ordinea de zi: “Pe ordinea de zi avem probleme legate de activităţile Bisericii, în interior şi în exterior, activităţi bogate şi multiple. Desigur avem în centrul atenţiei mai ales preocuparea pentru educaţia creştină. Anul viitor vom avea un an dedicat educaţiei creştine a tinerilor şi este bine ca de pe acum să ne pregătim mai mult şi în ceea ce priveşte consolidarea orei de religie, dar şi în ceea ce priveşte cooperarea dintre parohie şi şcoală. În unele eparhii activităţile sunt intense, în altele mai puţin, dar trebuie acordată atenţie maximă relaţiei dintre parohie şi şcoala de pe teritoriul ei”.

Vor fi analizate probleme administrativ-bisericești care privesc viața pastoral-socială a Bisericii şi va fi ales un nou Episcop Vicar pentru Arhiepiscopia Sibiului. 

Lucrările Sfântului Sinod au fost precedate de oficierea, în Catedrala Patriarhală, a Sfintei Liturghii şi a Slujbei Te Deum-ului.