Acasă > Mari duhovnici, ORTODOXIE, Pagini de Sinaxar > 30 aprilie: Bătrânul Fotie Kerasiotul

30 aprilie: Bătrânul Fotie Kerasiotul

Bătrânul Fotie Kerasiotul

Nenumărați greci din toate colțurile Greciei au primit cu adâncă emoție vestea plecării la Domnul a părintelui lor duhovnicesc, Bătrânul Fotie din Sfântul Munte, pe numele de mirean Antόnios Skándalos. Ghéronda Fotie s-a dovedit întru toate un vrednic urmaș al fericitului întru pomenire Ghéronda Porfirie Kafsokalivitul. Adormirea întru Domnul a lui Ghéronda Fotie a avut loc la ora 03:45, în zorii Marței Patimilor, pe data de 30 aprilie 2013, la clinica ”Hygeía”.

Neputincioși fiind în a descrie pe deplin personalitatea și lucrarea sa, ne limităm la această scurtă biografie, în care descriem principalele momente ale vieții sale și portretul său duhovnicesc și relatăm succint parcursul din Atena către iubita sa Kerasiá din Sfântul Munte Athos (aflată la 750 m altitudine) al cinstitului său trup, unde a avut loc înmormântarea.

Pr Fotie Kerasiotul

Părintele Fotie s-a născut pe 10 decembrie 1933 în satul Liméri din regiunea Evritánia, localitate situată la aproximativ 920 m altitudine. Avea puternice trăiri duhovnicești încă din copilărie, când se afla sub înrâurirea duhovnicească a evlavioșilor lui părinți, dar și a naturii din satul său natal. Adeseori, înălțându-și privirea către culmile înalte ale muntelui Liákura (de 2200 m înălțime) în timpul zilei sau către stelele strălucitoare care dădeau peisajului un farmec misterios în liniștea nopții, își simțea sufletul inundat de iubire față de Ziditorul și Făcătorul a toate. Această experiență a copilăriei sale l-a însoțit toată viața și a păstrat nestinsă flacăra nostalgiei după munții înalți. Această nostalgie l-a făcut să își trăiască aproape întreaga viață de monah prin munți înalți sau în apropierea acestora, după cum vom arăta în cele ce urmează: la Pendéli, la Chilia Kerasiá din Sfântul Munte Athos, în muntele Kalídromos din Fthiόtida.

Tânărul Antonie a urmat mai întâi școala generală din satul natal, apoi în cartierul Peristéri din regiunea Attiki, unde s-a mutat cu numeroasa-i familie în anul 1947. Fiind un tânăr evlavios, preda lecții de cateheză copiilor din parohia Sfântul Antonie, protectorul cartierului Peristéri.  Pentru că muncea în timpul zilei, și-a continuat studiile la o școală serală. Doar în ultimele două clase de gimnaziu (care corespund astăzi liceului) a mers la școala de zi. Însetat după învățătură, a studiat la Facultatea de Drept a Universității Naționale și Kapodistriene din Atena, de unde și-a luat licența în anul 1954, iar apoi la Facultatea de Teologie a aceleiași Universități, unde a fost licențiat în anul 1970.

Ca jurist a intrat în Corpul Magistraților și a lucrat ca magistrat și apoi ca magistrat judecător în Halkída. Succesul de la primul său proces mai dificil îi prefigura o strălucită carieră în justiție. Însă chemarea sa de către Domnul și strânsa legătura cu părinți vestiți ai monahismului grecesc contemporan au aprins și au întețit flacăra unei dorințe puternice de a intra și el în rândul monahilor. La început s-a aflat sub povățuirea pururea pomenitului protopresviter Ánghelos Nisiόtis și apoi a fericitului arhimandrit Panteleímon Bardákos (viitorul Mitropolit de Sámos), care era un reprezentant al duhului înnoitor adus de Frăția Teologilor, ”Háris”, care slujea Biserica discret și într-un cadru neoficial. În anul 1965 îl cunoaște pe Ghéronda Porfirie și în continuare, până la începutul lunii martie 1966, locuiește fie împreună cu acesta la Kalísia, în Pentéli, fie cu Părintele Theoklit Dionisiatul la Sfânta Mănăstire Dionisiu sau cu Părintele Paisie la chilia acestuia, în timpul vizitelor și șederilor sale în Sfântul Munte.

În 19 martie 1966, la vârsta de 33 de ani, a intrat ca frate la Sfânta Mănăstire Petráki din Atena. Ulterior, după mărturia ieromonahului Gavriil Dionisiatul, a fost tuns monah cu numele de Fotie de către Egumenul de atunci al Mănăstirii Petráki, Părintele Harálambos Vasilópoulos. Pe 20 martie 1966 a fost hirotonit diacon la Biserica Sfântului Spiridon, Egáleo, apoi, în 19 iunie 1966, la Biserica Sfântului Elefterie, Gýzi, preot cu titlul de arhimandrit, de către Mitropolitul de atunci al Fthiótidei, Damaschin, care l-a și înscris la Mănăstirea Agáthonos. În monahologhionul[1] acestei sfinte mănăstiri, egumenul de atunci, Gherman Dimákos, consemnează că părintele Fotie era ”cuvios și virtuos, cu desăvârșită sârguință în aleasa slujire preoțească. Dumnezeu să îl întărească!”.

Până când își va lua licența în Teologie, în anul 1970, locuiește în Sfânta Mănăstire Petráki, avându-l ca egumen pe Părintele Harálambos Vasilópoulos. Pe 2 iunie 1970 pleacă la Chilia din Kerasiá a Sfântului Munte Athos (situată la altitudinea de 720 m), unde intră sub ascultarea lui Ghéronda Porfirie, aflat la Kafsokalívia (la altitudinea de 170 m), pe care îl cunoscuse încă din 1965 la Policlinica din Atena și în Kalísia. La Kerasiá, pe 24 septembrie 1977, primește schima mare. Începând din anul 1971 coboară din Sfântul Munte la Mitropolia din Argolida în perioadele posturilor, unde, cu binecuvântarea mitropolitului, săvârșește lucrarea de duhovnic la Sfânta Mănăstire a Sfântului Theodosie și la Biserica Mitropolitană a Sfântului Petru.

În 1978, prin grija părintelui Porfirie, este desemnat urmaș al acestuia la Biserica Sfântului Nicolae din Kalísia, unde rămâne vreme de douăzeci de ani, oferind sprijin duhovnicesc mulțimii de vizitatori și închinători, care veneau zilnic în număr mare, pentru spovedanie. Îi întărea prin liturghii, predici și privegheri care aveau loc în ”familia kalisioților”, alcătuită din fiii săi duhovnicești stabili pentru care părintele Fotie și Kalísia reprezentau verigile care legau această familie duhovnicească.

Dorul lui Ghéronda Fotie după Sfântul Munte l-a adus la Chilia Sfântului Dimitrie din Kerasiá în luna mai 1998. Această chilie aparținea în secolul al XIX-lea vestitului Ieromonah Hagi-Gheorghe, pe care părintele Paisie îl numea sfânt. Un traumatism serios și probleme grave ale sângelui datorate vârstei înaintate îl obligă pe părintele Fotie să se întoarcă și să rămână în Atena pentru tratament. Pe data de 24 iunie 1999, ca urmare a inițiativei  Mitropolitului de Fthiótida, Nikólaos, Ghéronda Fotie este numit responsabil și duhovnic al Sfintei Mănăstiri Damásta (aflată la altitudinea de 750 m, în Muntele Kallídromos din regiunea Fthiótida), unde a și rămas până la adormirea sa întru Domnul.

Către sfârșit, nemaiputând să stea drept sau să meargă, primea oameni pentru spovedanie stând pe jumătate întins pe patul din camera sa.

Părintele Fotie a avut toate harismele pe care le-a avut și Părintele său duhovnicesc, Ghéronda Porfirie; după cum scrie doamna Amalía Vulgarákis, era ”străvăzător și înainte-văzător”, ”un Ghéronda zâmbitor și plin de bunătate, de înțelepciunea cunoașterii adânci a scrierilor Sfinților Părinți, plin de smerenie, răbdare, cu deplină înțelegere și nemărginită dragoste pentru omul contemporan îndurerat” (Și astăzi se întâmplă minuni, ed. Maístrou, Atena, 2012, p. 30). Asprimea sa plină de dulceață se îmbina cu familiaritatea, care era rodul ”iconomiei” adesea întâlnite la Sfinții Părinți și care totdeauna caută împlinirea dreptății ținând seama de circumstanțele atenuante ale feluritelor situații psihologice și duhovnicești din viața fiilor duhovnicești. Potrivit însemnărilor Înaltpreasfințitului Mitropolit de Fthiótida, Nikólaos, întru sfințenie părintele Fotie a avut tăria să trăiască întreaga asprime a vieții monahale, având ca unic țel răspândirea în lume a dulceței duhovnicești. Deși nu vorbea mult, prin simpla sa prezență câștiga dragostea oamenilor. De multe ori, printr-o simplă grimasă îndemna spre ceva sau preîntâmpina ceva.

Sfârșitul său pământesc din clinica ”Chygeía” din Atena a avut însușirile cuvioșiei. În zilele dinaintea morții sale, i-a spus Egumenei Ioana: ”Plec, soră. Te rog, iartă-mă”. În ziua de Luni a Săptămânii Patimilor, ziua dinaintea adormirii sale, sute de fii duhovnicești au venit la clinică pentru a lua binecuvântarea sa. Ultimele sale cuvinte au fost: ”Crucea Domnului alungă demonii, căci puterea ei stă în jertfa pe cruce”. Această putere a avut-o de-a lungul întregii sale vieți.

În dimineața zilei de Marți din Săptămâna Patimilor (30 aprilie) a anului 2013, la orele 03:45, îndată ce Părintele Fotie și-a predat sufletul Mirelui Hristos, au luat foc telefoanele fiilor săi duhovnicești, care au vestit cu viteza  fulgerului, în toate colțurile Greciei și mai ales celor din regiunea Fthiótidei și din Sfântul Munte, trecerea sa la Domnul și că înmormântarea urma să aibă loc în după-amiaza aceleiași zile la Chilia din Kerasiá a Sfântului Munte Athos.

La clinica ”Chygeía”, în mare viteză, au avut loc procedurile birocratice de ieșire a trupului părintelui din clinică și, pe la orele 5 ale dimineții, s-a pus în mișcare mașina funerară care purta într-un sicriu simplu trupul vrednic de cinste al Bătrânului. Alaiul funerar, care nu era deloc unul obișnuit – ci o adevărată litanie – se îndrepta către Chilia Sfântului Dimitrie de la Kerasiá, unde, potrivit dorinței fierbinți a lui Ghéronda, urma să se săvârșească slujba sa de înmormântare. De asemenea, mai multe mașini în care erau peste 30 de persoane, l-au însoțit pe ultimul drum. Printre acestea se afla și fratele părintelui Fotie, domnul Sotíris Skándalos, împreună cu fiii săi. În acest convoi se număra și o mașină în care se afla cuvioasa maică stareță Ioana, Egumena Sfintei Mănăstiri Damásia, precum și soția pururea pomenitului profesor al Facultății de Teologie a Universității din Atena, doamna Kaliópi Skoutéri, alături de sora aceluiași profesor, doamna Anna Skoutéri-Arghiriádi, notar, și doamna Clara, infirmiera care l-a îngrijit pe Ghéronda.

Maica stareță Ioanna și doamna Anna erau foarte obosite, aproape extenuate, pentru că stând de veghe în ultimele 24 de ore la clinică, s-au îngrijit în fel și chip de Ghéronda Fotie în ultimele clipe de viață ale acestuia. Printre bărbați se afla și soțul doamnei Anna, economistul Harálambos Arghiriádis. Toți și toate se simțeau precum femeile mironosițe și bărbații de-mir-purtători ai Noului Legământ, care, cu emoție și evlavie L-au însoțit pe Domnul la mormânt.

După ce cortegiul și zecile de însoțitori au trecut de Thermopíle, au deviat, în urcare, înspre Muntele Kallídromos și, străbătând pădurile înmiresmate ale lanțului muntos, s-au oprit la altitudinea de 750 m, unde se află Mănăstirea Damásta. Acolo, știindu-se că sfârșitul părintelui Fotios era iminent, încă din timpul nopții se adunaseră, și încă mai veneau din zonele învecinate Fthiótidei, zeci de fii duhovnicești ai părintelui Fotie spre a săruta cinstitul lui trup și a primi binecuvântarea sa. La mănăstire ajunsese și aștepta și Mitropolitul Fthiótidei, Nikólaos, care l-a susținut totdeauna pe Gheronda, cu cinste și prețuire, în lucrarea sa duhovnicească.

Pe la orele 7 ale dimineții a ajuns acolo cuviosul alai și, îndată, fără întârziere, Mitropolitul Nikólaos a săvârșit slujba Trisaghion-ului pentru cei adormiți, apoi, cu emoție, în scurtul său cuvânt, a înfățișat personalitatea deosebită a acestuia.

Unii dintre bărbații însoțitori nu au mai trecut pe la mănăstire, ci și-au continuat drumul, pentru a ajunge la timp în Sfântul Munte și a pregăti împreună cu părinții aghioriți întâmpinarea cortegiului și transportarea  trupului lui Ghéronda în muntoasa Kerasiá.

După săvârșirea Trisaghion-ului la Sfânta Mănăstire Damásta, mașinile împreună cu vreo douăzeci dintre însoțitori au purces către Ouranópolis. De acolo, au ajuns cu trei ambarcațiuni mici și de mare viteză la arsanaua Chiliei Kerasiá, ”Kléftiko”, unde îi așteptau câțiva părinți aghioriți. Acolo, au așezat cu grijă pe un catâr sicriul simplu al lui Ghéronda Fotie și au început urcușul către Kerasiá. Unii mergeau pe catâri, alții au luat-o pe jos. Psălmuind încet cântările slujbei înmormântării, au urcat pe cărarea stâncoasă care nu îngăduie folosirea unui vehicul pe roți.

Cu toții erau impresionați de faptul că nimeni dintre cei prezenți nu era nici întristat, nici obosit. În sufletele lor stăpânea ”fericita întristare”, după cum i se spune în limbajul duhovnicesc al Sfinților Părinți. Erau triști, desigur, pentru că se despărțeau de părintele lor duhovnic, dar, în același timp, simțeau tainic o dulce mângâiere și o bucurie duhovnicească din încredințarea că Bătrânul lor se ducea la loc cu verdeață, la loc de odihnă, de unde îi va binecuvânta și îi va întări cu mijlocirile sale către Milostivul Dumnezeu. De asemenea, cu toții erau impresionați că măgarul care purta sicriul părintelui Fotios, deși părea obosit și, inițial, era unul dintre ultimii în convoi, a ajuns primul la Kerasiá. Am crede că l-a impulsionat părintele Fotie însuși, ca să ajungă cât mai curând la locul său de odihnă.

Cele de trebuință înmormântării fuseseră pregătite cu multă grijă de către doi dintre fiii duhovnicești ai lui Ghéronda Porfirie, care mai apoi deveniseră fii duhovnicești ai lui Ghéronda Fotie, anume Ieromonahul Ioanichie de la Kafsokalívia și Monahul Nikita de la Chilia din Kerasiá.

Slujba înmormântării, care a început pe la orele 5 ale după-amiezii, a avut loc în bisericuța Chiliei Sfântului Dimitrie și a fost săvârșită de opt ieromonahi, care l-au avut ca prótos pe Preacuviosul Egumen al Sfintei Mănăstiri Marea Lavră, Părintele Pródromos. Slujba a fost plină de străpungere a inimii și s-a încheiat pe la orele 18:30, cu puțin înainte de apusul soarelui. Înmormântarea s-a făcut în apropierea chiliei. Trupul, fără sicriu, a fost așezat într-un mormânt care de zeci de ani fusese acoperit de buruieni.

Au fost prezente aproape 70 de persoane, printre care se numărau destui ieromonahi, monahi și asceți, care veniseră de pe la schituri, chilii și colibe, de la Kafsokalívia, Sfânta Anna, Katunákia, Karúlia. Toți și mai cu seamă cei veniți de la Atena și Fthiótida, în ciuda nopții nedormite și a oboselii zilei, se simțeau bine și cu sufletul ușurat, că le ajutase Dumnezeu ca pe toate să le împlinească în aceeași zi. Voia bună le-a fost întărită atât de faptul că au simțit binecuvântarea fericitului Ghéronda Fotie, cât și de atmosfera frumoasă și înviorătoare a apusului primăvăratic de la Kerasiá.

Duhurile, în chip nevăzut prezente, ale lui Ghéronda Hagi-Gheorghe, ale ucenicilor săi și ale tuturor cuvioșilor care s-au nevoit în zona dintre Kafsokalívia și Kerasiá, briza răcoroasă care venea dinspre Marea Egee aflată destul de departe, foșnetul frunzelor copacilor, de brazi, castani, stejari și fagi, miresmele fine ale arbuștilor și florilor sălbatice, fâlfâiturile și ciripitul păsărilor și cântatul privighetorilor, al vrăbiilor și al multor alte păsări, murmurul liniștit al izvoarelor care aduc apă din vârful Athonului, toate, în mijlocul naturii genuine și într-o unitate și înfrățire uimitoare, Îl slăveau pe Ziditorul și se bucurau de întoarcerea părintelui Fotie la locul unde și-a dorit dintotdeauna să viețuiască.


[1] Catalog în care sunt înscriși călugării ce au viețuit într-o mănăstire. [n.tr.]

Părinţi aghioriţi/ Sinaxar

http://www.pemptousia.ro/

 

  1. Nici un comentariu momentan.
  1. Nici un trackbacks momentan.