Acasă > Mari duhovnici > 6 iulie: POMENIREA PĂRINTELUI NICODIM MĂNDIŢĂ – Să iubim cartea sfântă, începând cu Sfânta Scriptură

6 iulie: POMENIREA PĂRINTELUI NICODIM MĂNDIŢĂ – Să iubim cartea sfântă, începând cu Sfânta Scriptură

Protosinghelul Nicodim MăndițăProtosinghelul Nicodim Mandita a fost un iscusit aparator al Ortodoxiei si un calugar misionar fara egal in monahismul nostru contemporan. Acest prea cuvios parinte s-a nascut in satul Bunesti, judetul Arges, din parinti credinciosi. Intre anii 1916-1918 a luat parte la primul razboi mondial, iar in anul 1920 a intrat in nevointa monahala la schitul Magura-Bacau. In vara aceluiasi an s-a invrednicit de darul preotiei.

Intre anii 1921-1923 a fost preot misionar in satul schitul Frumoasa-Bacau. Apoi inca doi ani a fost duhovnic la Minastirea de maici Giuergeni-Roman. Intre anii 1925-1935 a slujit ca preot misionar la Transilvania, in satele Piclisa-Alba, Harmasul Ciceului si Leurda Girboului-Cluj.

Intre anii 1935-1945 a fost duhovnic la Minastirea Agapia. Apai, inca 17 ani, duhovnic la Minastirea Varatec. Ultimii ani, 1962-1975, i-a petrecut la Agapia in liniste si rugaciune, savirsindu-se cu pace in virsta de 86 ani.

Fapte si cuvinte de invatatura

1. Acest cuvios parinte, de mic avea o aleasa traire duhovniceasca, iubind cel mai mult rugaciunea, postul si citirea sfintelor carti. Pentru aceea toti se foloseau de intelepciunea lui.

2. Cind a intrat in schitul Magura-Tg. Ocna, staretul vazind ascultarea lui, indata l-a facut calugar. Apoi, vazindu-l blind si priceput in Sfinta Scriptura, l-a facut preot si pastor de suflete. Si invata asa de frumos pe credinciosi, incit veneau de departe sa-l vada si sa primeasca de la el cuvint de mingiiere.

3. Satul schitul Frumoasa-Moinesti era un sat mic, lipsit de preoti si dezbinat de secte. Timp de trei ani cit a fost paroh aici, parintele Nicodim a schimbat profund viata duhovniceasca a credinciosilor. Mai intii a intors la Ortodoxie pe toti cei dezbinati. Apoi a combatut cu multa putere imoralitatea, betia si certurile in familie, desfiintind cârciumile si intarind unitatea, buna-credinta si omenia intre toti. Si acestea toate le-a savarsit prin trei cai: printr-o viata personala exemplara, prin slujbe frumoase la biserica si prin predicarea vie si permanenta a cuvintului lui Dumnezeu.

4. Spun fiii sai duhovnicesti ca parintele Nicodim era plin de dragoste pentru Dumnezeu si pentru oameni si foarte rivnitor la savirsirea celor sfinte. Iubea pina la jertfa Biserica si dreapta credinta apostolica si cunostea bine Sfinta Scriptura, slujbele si invataturile Sfintilor Parinti. Pentru aceea era permanent cautat de credinciosi si temut celor rau credinciosi. Ca oricine asculta cuvintele lui se lumina la suflet si se intorcea cu bucurie la Hristos.

5. Spun iarasi ucenicii lui ca se ruga mult la chilie si nimic nu facea fara rugaciune. Zilnic citea cele sapte Laude la vremea lor, psalmii si alte rugaciuni de taina. Apoi citea citeva capitole din Biblie precum si viata sfintului respectiv. La urma statea de vorba cu oamenii, spovedea si scria cuvinte de folos.

6. Zece ani de zile parintele Nicodim a fost preot misionar in Transilvania. Spun parintii care l-au cunoscut ca s-a dovedit un mare aparator al Ortodoxiei si unitatii romanesti. Cel mai mult se ostenea pentru intoarcerea celor rataciti in sinul Bisericii noastre. In putina vreme a realizat o unitate religioasa deplina, inlaturind cu pricepere dezbinarile confesionale, imoralitatea si intarind dreapta credinta.

7. Vazind acest cuvios parinte ca numai cu cuvintul vorbit nu se poate apara credinta si morala ortodoxa, cu binecuvantarea Patriarhiei Ortodoxe Romane si a episcopului de Cluj, a scris si a tiparit sute de brosuri cu continut moral profund ortodox impodobite cu imagini pe intelesul credinciosilor, pe care apoi le impartea gratuit. Opera sa literar-duhovniceasca insumeaza peste 40 de volume a peste 400 pagini fiecare plus alte peste zece mii de pagini in manuscris. Prin aceasta s-a dovedit un bun pedagog si un preot misionar rar intilnit in monahismul nostru.

8. Se spunea despre dinsul ca in satul Leurda Girboului a zidit din temelie o biserica noua si a inzestrat-o cu tot felul de obiecte de cult, donate atit de credinciosi ardeleni, cit si de moldoveni. Dupa patru ani de preotie in acest sat s-a intors din nou in Moldova.

9. Se mai spunea despre parintele Nicodim ca in parohia lui nu puteau locui sectantii si cârciumarii. Sectantii fanatici plecau in alte sate pentru ca nu puteau face nici un prozelit, iar cârciumarii plecau pentru ca nu venea nimeni sa le cumpere bauturile. Ei erau singurii oameni care nu-l iubeau pe acest slujitor al lui Hristos.

10. Odata l-au reclamat unii la episcop cum ca ar fi preot eretic. Deci, chemindu-l episcopul si cercetindu-l, i-a zis:

– Du-te, parinte Nicodim, inapoi la parohie si invata pe credinciosi ca si pina acum, ca nu sfintia ta, ci cei care te-au reclamat mi se pareca sint eretici.

11. La minastirile Agapia si Varatec, parintele Nicodim a continuat aceeasi activitate de duhovnic si preot misionar. Slujea cele sfinte cu frica de Dumnezeu, se ruga si citea mult la chilie, spovedea, invata pe oameni si tiparea carti bisericesti. Dupa anul 1940 ajunsese cel mai iscusit duhovnic pentru mireni si calugari din partea locului.

12. Parintele Nicodim considera spovedania cel dintii si cel mai necesar mijloc de cunoastere, de formare duhovniceasca si de indreptare a crestinului. De aici incepea urcusul duhovnicesc. Iar spovedania o facea astfel:

Mai intii cerea credinciosului sa citeasca pravila bisericeasca, sa se roage, sa-si cerceteze constiinta si sa-si notetze pe hirtie toate pacatele. Apoi il spovedea fara graba, din copilarie, lasind pe om sa-si spuna liber pacatele. La urma adauga si citeva intrebari, apoi rupea hirtia in fata penitentului, ca semn de iertare, ii rinduia canon dupa putere si indata ii citea rugaciunea de dezlegare. Daca cineva avea pe constiinta pacate grele, il lasa pe penitent dupa spovedanie inca un ceas-doua sa-si cerceteze constiinta, apoi il dezlega.

13. Acest duhovnic iscusit nu dadea la spovedanie canon aspru niciodata. Mai intii cerea crestinului sa inceteze pacatul, apoi sa se roage, ii cerea sa citeasca zilnic cele sapte Laude, sa citeasca Sfinta Scriptura, invatatura de credinta, Vietile Sfintilor si alte carti de folos sufletesc. El punea accent indeosebi pe cunoasterea dreptei credinte si pe sfinta rugaciune.

– Cine nu citeste, zicea el, nu cunoaste. Si cine nu cunoaste Sfinta Scriptura si credinta ortodoxa, acela usor cade in pacate de moarte si este prins in mreaja sectelor.

14. Odata spunea unuia din ucenici:

– Parinte, eu nu-ti dau post si metanii multe. Ca si ursul si sarpele postesc. Dar ursul tot urs ramane si sarpele tot sarpe. Cind musca,amin-doi omoara! Asa si omul, posteste uneori mult, dar in inima este plin de rautate, iar cind dezleaga la mincare si bautura cade in pacatul lacomiei. Deci posteste si te roaga dupa putere, dar mai intii citeste Sfinta Scriptura si pe Sfintii Parinti. Atunci singur te vei invata ce trebuie sa faci, cum sa te rogi si sa postesti, de ce sa te feresti si cum sa te mintuiesti.

15. Altui ucenic pe care l-a spovedit i-a zis:

– Frate, nu-ti dau alt canon decit sa citesti Noul Testament de cinci ori. De patru ori ca sa-ti fie ca patru pereti de casa, iar a cincea oara casa-ti fie de acoperamant pentru casa sufletului tau.

16. O batrina care nu stia carte l-a intrebat:

– Parinte, cum sa citesc in Noul Testament, ca nu stiu carte? Iar el i-a raspuns:

– Dar cind primesti o scrisoare de la feciorul tau, nu te duci la un vecin sa ti-o citeasca ? Asa fa si cu Noul Testament. Roaga pe cei ce au dragoste sa-ti citeasca din el si amindoi va veti folosi.

17. Se spunea despre dinsul ca daca il intreba cineva ceva, batranul nu-i raspundea imediat si direct la intrebare. Ci il trimitea la Sfinta Scriptura, la canoane si la Sfinti Parintii, ca singur sa citeasca, sa se invete si sa afle raspunsul dorit.

18. Se spuneau si acestea despre dinsul, ca niciodata nu chema pe nimeni la spovedanie, ca sa nu vina cineva din sila. Nici nu se interesa de la altii despre fiii sai duhovnicesti. Ci lasa pe fiecare ca in mod liber si constient sa lucreze si sa-L caute pe Hristos.

19. Uneori spunea fiilor sai duhovnicesti:

– Fratilor, pe linga citirea sfintelor carti, va dau si acest canon, ca unul pe altul sa va indemnati la biserica, la spovedanie, la milostenie si la citirea Sfintei Scripturi. Ca de nu va veti ajuta pe calea mintuirii, veti da socoteala in fata lui Hristos de cei care se pierd. Nu vedeti pe sectanti cum se silesc sa amageasca pe ortodocsi?

20. Spun ucenicii lui ca parintele Nicodim nu primea la spovedanie pe calugari si mireni care aveau alti duhovnici, fara binecuvantarea acelora. Nici el nu dadea voie fiilor sai duhovnicesti sa mearga de la un duhovnic la altul fara motive intemeiate. Pe mireni insa ii sfatuia sa se marturiseasca la preotii lor, iar pe calugari la duhovnicii din minastirile lor.

21. Uneori invata pe calugari, zicind:

– Cind mergi la cineva dornic de invatatura si lipsit, sa-i duci vreo carte buna de citit. Du-i si vreo piine sau altceva de mincare. Nu vezi ca pestele nu vine la undita goala? Ca trebuie sa intrebuintam tot ce ne sta la indemina ca sa putem cistiga suflete pentru imparatia lui Dumnezeu. Astfel, vazind fratele dragostea ta, va primi cu bucurie cuvintul vietii

22. Alteori spunea la spovedanie:

– Fratilor, am socotit sa va dau de ascultare si canon citirea cuvintului lui Dumnezeu. Ca de va veti lumina mintea cu cuvintul lui Dumnezeu, atunci veti fi capabili sa duceti o viata plina de fapte bune si folositoare. De va dau sa postiti mult si sa faceti metanii, nu va cunosc puterea. De va dau sa faceti milostenie, nu va cunosc starea materiala. Si daca nu va miluiti mai intii sufletul vostru ci il lasati flamind, ce folos mai are milostenia?

De aceea, intii luminati-va mintea cu rugaciunea si cu cuvintul lui Dumnezeu si apoi postiti si faceti milostenie.

23. Acest cuvios parinte era in toate foarte chibzuit si cu dreapta socoteala. La mincare si la post, la rugaciune si la citire, la tacere sau la cuvint, la chilie sau la slujba. Toate le facea in tacere, cu blindete si cu multa frica de Dumnezeu.

24. Spun calugarii care l-au cunoscut ca el niciodata nu amintea lucruri din trecut. Cind vorbea, rostea fiecare cuvint cu atentie sa nu greseasca sau sa sminteasca pe cineva cu ceva. Niciodata n-a fost auzit sa osindeasca, sa se certe sau sa vorbeasca de rau. Nici pe altul nu-i ingaduia sa pirasca sau sa cleveteasca pe aproapele in chilia lui.

– Nu uitati, zicea batrinul, ca pentru tot cuvintul desert vom da seama in ziua judecatii lui Hristos (Matei 12, 36).

Alteori le amintea cuvintul psalmistului: „Pune, Doamne, paza gurii mele si usa de ingradire imprejurul buzelor mele” (Ps. 140, 3).

Cuvintul lui era intelept, linistit, dres cu sare.

25. Mai spun parintii ca el nu primea slujbe, nici nu se ruga pentru cei ce nu citeau cuvintul lui Dumnezeu. De asemenea, nu primea la spovedanie pe cei ce nu veneau la biserica si refuzau citirea sfintelor carti.

26. Parintele Nicodim pretuia foarte mult timpul si nici un minut nu-l risipea in zadar.

– Timpul, zicea el, este scump ca si sufletul. Ai pierdut timpul, ai pierdut sufletul! Ca eu daca n-as fi economisit bine timpul si n-as fi trait cu program, nimic n-as fi facut in viata.

27. Batrinul cerea ucenicilor lui sa faca toate cu rugaciune, cu sfat sa-si faca dinainte canonul si rugaciunea pentru timpul cit lipsea din mânastire.

28. Uneori invata pe maici, zicind:

– Daca plingi numai si nu pui inceput bun, nu te folosesti. De aceea sa fim cu grija, sa nu ne gaseasca moartea dormind. Vai de noi de neva afla moartea dormind. Ca „in ce ne va gasi in aceea ne va judeca (Rom. 2, 6)

29. Zicea parintele Nicodim:

– Patru sint felurile de vietuire in lume:

a) Vietuire diavoleasca, a celor ce se ridica impotriva lui Dumnezeu, a Bisericii si a oamenilor. Adica a celor ce huesc impotriva Duhului Sfint si fac rau binefacatorilor lor.

b) Vietuire dobitoceasca, a celor ce se razbuna pe semenii lor, care rasplatesc rau pentru rau, care nu iarta si nu rabda nedreptatea, precum si a celor ce traiesc in betii si desfrinari.

c) Vietuire omeneasca, a celor ce rasplatesc cu bine pentru bine si iubesc pe cei ce ii iubesc; a celor ce cad si iarasi se ridica din pacate.

d) Vietuire duhovniceasca, a celor ce se ostenesc a face bine vrajmasilor lor. Adica a celor ce iarta, miluiesc si vorbsesc de bine pe cei ce ii urasc, precum si a celor ce pururea cugeta la legea Domnului.

30. Zicea iarasi:

– Crestinul are patru feluri de parinti:

a) parinti trupesti, care ne-au nascut dupa legile firii;

b) parinti sufletesti, nasii de la botez, de la cununie sau calugarie;

c) parinti duhovnicesti, adica preotii si duhovnicii, si

d) Tatal nostru cel ceresc, care ne-a creat si ne poarta in toate de grija.

Pe parintii nostri cei pamintesti se cuvine sa-i cinstim si sa-i ascultam, iar pe Dumnezeu se cade neincetat sa-L slavim si sa-L laudam.

31. Zicea iarasi parintele Nicodim:

– Sint patru feluri de impartasiri:

a) prin savirsirea a toata fapta buna, dupa cuvintul Domnului care zice: „Cine face poruncile Mele acela Ma iubeste pe Mine” (Ioan 14,21);

b) prin ascultarea cu atentie a cuvintului lui Dumnezeu, adica prin citirea sfintelor carti, prin slujbe si cintari duhovnicesti, dupa cuvintul care zice: „Nu numai cu piine va trai omul, ci si cu tot cuvintul care iese din gura lui Dumnezeu” (Matei 4, 4);

c) prin sfinta rugaciune facuta cu smerenie si luare-aminte si

d) prin impartasirea cu Trupul si Singele Domnului nostru Iisus Hristos; aceasta este impartasirea cea mai inalta, fara de care nimeni nuse poate mintui.

32. Spuneau maicile din minastirile Varatec si Agapia ca parintele Nicodim era un om de rugaciune. Se ruga in chilie cu miinile inaltate spre cer, se ruga in biserica, se ruga pe cale, se ruga in padure, permanent slavea pe Dumnezeu. Dupa ce-si termina rugaciunea, deschidea usa chiliei si vorbea cu oamenii, spovedind si mingiind pe toti. Uneori fata lui era luminata de darul rugaciunii si de bucuria Duhului Sfint.

33. Odata a venit la parintele un om tulburat si i-a spus:

– Parinte, au venit peste mine multe necazuri si nu le mai pot rabda. Da-mi un cuvint de folos.

– Nu te tulbura, frate, a zis batrinul. Vezi scârbele acestea? Iata, pe aici a pasit Hristos. Pe aici au trecut Sfintul Ioan Botezatorul, Sfintii Apostoli, sfintii mucenici si toti parintii. Pe aici se cade sa trecem si noi, cei care urmam lui Hristos. Ca nu este alta cale de mantuire. Nu putem dobindi bucuria mintuirii pina nu gustam mai intii din paharul suferintei si a necazurilor vietii.

34. Intr-o zi a venit la parintele Nicodim o femeie sa se spovedeasca, iar el i-a spus:

– Citeste cu atentie in aceasta carte, noteaza pacatele pe care le-ai facut, apoi stai in genunchi inaintea sfintelor icoane si le repeta de sapte ori cu cainta si cu lacrimi. Dupa aceea vin-o sa te marturisesc. Ca precum Neeman Sirianul s-a afundat de sapte ori in apa Iordanului (IV Regi 5, 10) si s-a curatit de lepra, asa si noi se cade sa ne caim din inima ca sa ne spele Dumnezeu de lepra pacatelor.

35. Acest renumit duhovnic era foarte rivnitor pentru mintuirea celor ce veneau la el. Pe toti ii primea cu dragoste, ii marturisea cu atentie si ii sfatuia cu intelepciune. Caci era statornic si hotarit in cuvint si niciodata nu se schimba. Facea totul sa salveze sufletul omului.

36. Iar pentru sfinta rugaciune invata:

– Fratilor, sa ne rugam neincetat cu luare-aminte si cu atentie. Sa nu lasam mintea sa hoinareasca in timpul rugaciunii. Ca la ce te gindesti, la aceea te si inchini si rugaciunea se preface in pacat, ca te inchini idolilor din minte, iar nu lui Hristos. Deci sa cerem ajutorul lui Dumnezeu ca sa ne putem ruga cum trebuie. Iar daca gindurile noastre fug, sa le intoarcem inapoi precum isi intoarce ciobanul oile ce fug din turma.

37. Odata i-au zis ucenicii:

– Parinte, da-ne un cuvint de folos. Iar batrinul le-a raspuns:

– Fratilor, sa aveti credinta in Dumnezeu ca ce nu pot face oamenii, face El intr-o clipa. De nimic sa nu va temeti decit de Dumnezeu. De aceea paziti poruncile Lui ca lumina ochiului, ca a Lui este slava in vecii vecilor. Amin!

38. Parintele Nieodim avea mare evlavie catre Maica Domnului, careia i-a inchinat multe rugaciuni si pagini frumoase. Iar in fata sectantilor a aparat cu multa putere cinstirea Prea Sfintei Fecioare, marturisind-o Nascatoare de Dumnezeu cu adevarat si mijlocitoarea mântuirii noastre. El nu ingaduia sa puna cineva podoabe si obiecte de mult pret la icoana Maicii Domnului.

39. Acest neobosit duhovnic purta mare grija pentru mintuirea tuturor. Pe calugari ii sfatuia sa faca ascultare fara cirtire si sa se roage neâncetat. Pe mireni ii sfatuia sa munceasca cu demnitate pentru piinea cea de toate zilele si sa vina neintrerupt la biserica. Pe cei casatoriti ii sfatuia sa nasca copii si sa-i creasca in frica de Dumnezeu, combatind cu multa putere divortul si avortul. Iar pe tineri ii indemna sa asculte de parinti, sa invete carte, sa se fereasca de betie si desfrinare, ca sa fie folositori societatii in care traiesc.

Pe toti ii imbarbata ca un parinte, ii invata ca un duhovnic si ii mângâia cu dragoste de mama. Înca si pe cei bolnavi ii vindeca cu rugaciunea, caci era intarit cu darul Duhului Sfint.

40. Un calugar iubitor de liniste l-a intrebat:

– Parinte Nicodim ce este mai de folos astazi pentru calugari? Sa stea la liniste si sa se roage sau sa ajute la mintuirea altora?

– Sa le faca pe amindoua: intii rugaciunea si viata cit mai sfinta si apoi misiunea care este dragoste si milostenie duhovniceasca. Cind vezi casa vecinului in flacari, poti sa stai la liniste si sa te rogi, pina nu arunci pe foc o galeata de apa? Lumea de astazi este aprinsa de focul urii, al desfrâului si al pacatului. Sa ajutam si noi calugarii dupa putere la mintuirea oamenilor.

41. Spunea parintele Nicodim ucenicilor sai:

– Când am fost hirotonit preot, m-am rugat in taina lui Dumnezeu si I-am cerut sa-mi dea darul cuvintului, al intelepciunii duhovnicesti si al povatuirii sufletelor pe calea mintuirii, ca sa pot calauzi cit mai multi crestini la imparatia cerurilor. Am gindit atunci sa nu primesc bani pentru slujbele religioase. Dar, vazind ca prin aceasta aduc sminteala altora si se mihnesc credinciosii ca le refuz darul, am hotarit inaintea lui Dumnezeu sa primesc cele ce-mi dau credinciosii la biserica; insa o parte de bani sa-i dau la saraci, iar alta parte sa-i folosesc pentru tiparirea si cumpararea de carti sfinte, pe care apoi sa le impart gratuit celor ce au nevoie. Asa am facut toata viata mea de preot si multe suflete s-au folosit si s-au intors la Hristos cu ajutorul rugaciunilor, al sfatului bun si al cartilor sfinte.

42. Unui ucenic, eare se certa cu cei din jur, i-a zis:

– Nu este bine si crestineste sa-ti pierzi timpul in discutii care duc la cearta si dezbinare. Acela este biruitor in discutii care la inceput se pare ca este biruit, dar pina la urma reuseste sa ramina in pace si dragoste cu acela cu care nu se potriveste in idei.

43. Uneori zicea batrinul catre ucenicii sai:

– Poporul nostru crestin este foarte iubitor de Dumnezeu, de adevar, de dreptate, insa fiecare i-a pipait numai buzunarul. Rar s-a gasit câte unul ici-colo ca sa-l ajute, sa-l calauzeasca si sa-l indemne cu adevarat la cele bune, la mântuire. Ma doare inima ca nu pot face mai mult pentru acest popor, caci si eu sint os din oasele lui, carne din carnea lui. Daca as putea, m-as duce din casa in casa sa stau de vorba cu credinciosii nostri, sa-i invat dreapta credinta, sa le las vreo carte buna pentru citit, sa fac rugaciuni cu ei, sa-i mingii in necazuri si sa ma bucur impreuna cu ei, ca sa nu se simta singuri si parasiti.

44. Parintele Nicodim punea mare accent pe raspindirea cartilor bune, ortodoxe, in rindul credinciosilor. Uneori zicea catre fiii sai duhovnicesti:

– O carte buna, crestineasca, este un inger al lui Dumnezeu, caci te invata sa-L cunosti si sa-L iubesti, sa descoperi frumusetea vietii in Hristos, sa iubesti pe oameni, sa te feresti de pacat si sa te ingrijesti de mântuirea sufletului. Daca in viata agonisesti carti sfinte in locul banilor, iar dupa moarte urmasii le-ar vinde, tu nu vei pierde folosul lor si ti se va socoti ca o milostenie sufleteasca, pentru ca oriunde vor ajunge cartile sfinte, vor raspindi lumina si vor aduce sufletele la cunostinta de Dumnezeu. Iar daca vor ramine dupa tine bani sau averi si urmasii le vor cheltui in pacate, nu numai ca nu te vei folosi cu ceva, ci vei fi gasit vinovat ca prin zgircenia si lacomia ta ai dat urmasilor prilej de pacate. Daca faci praznic mare, incât sa hranesti tot satul; daca imbraci pe cei saraci cu haine noi, daca faci chiar si biserici din temelie, nu se supara atit de mult vrajmasul, ca atunci cind dai cuiva o carte buna de citit, o carte crestineasca in care sa poata vedea, ca intr-o oglinda, starea lui sufleteasca de decadere morala si de pacatosenie.

45. Un credincios l-a intrebat pe parintele Nicodim:

– Cuvioase parinte, locuiesc intr-o casa mostenita de la o matusa a mea. Oare ce as putea face eu mai bun pentru sufletul ei?

– Ca sa ai mai multa nadejde pentru mântuirea ei, a raspuns batranul, si sa capeti si o pace launtrica, este bine ca din ce economisesti, dupa putere, sa cumperi carti crestinesti si sa le dai celor dornici drept milostenie, sa le citeasca si sa cunoasca voia lui Dumnezeu. Caci, pe linga sfintele slujbe pentru cei raposati, mare folos isi agonisesc crestinii care dau carti bune in dar celor ce doresc mintuirea sufletului.

46. Iar pentru Sfinta Spovedanie spunea ucenicilor sai:

– Aveti grija de cei care ii aduceti sa se marturiseasca. Nu purtati oamenii pe drumuri, daca ei nu sint hotariti sa paraseasca pacatele. Nu legati oamenii la ochi, ci spuneti-le clar si deslusit sa stie ce au de facut pentru sufletele lor. Daca nu vor sa paraseasca betiile, desfrânarile, judecatile, certurile, lenea si toata rautatea, lasati-i pe unii ca acestia in voia inimii lor. Iar daca va incolti frica de Dumnezeusi gândul mortii in inimile lor, daca se vor hotari sa paraseasca pacatele care ii robesc, sa duca lupta cea buna crestineasca, se se roage, sa posteasca, sa mearga regulat la biserica, sa faca milostenie, sa se impace cu semenii lor, sa nu mai injure cele sfinte si sa asculte de pastorii Bisericii, atunci dati-le sa citeasca carti ziditoare de suflet si ajutati-i sa se pregateasca pentru Sfinta Spovedanie. Dupa ce se vor pregati bine de tot, sa-si noteze pacatele din copilarie, sa si le citeasca cu cainta inaintea sfintelor icoane cu candela aprinsa si cu o zi de post, sa se hotarasca a le parasi, a face canon si a pune inceput bun. Numai asa trebuie sa vina credinciosii nostri la taina spovedaniei. Iar daca vin in graba, fara hotarire de a parasi pacatele si nu fac nici canon, pacatele ramin in inimile lor si spre osânda se impartasesc cu Sfintele Taine ale lui Hristos.

47. Odata parintele Nicodim a spus unui grup de credinciosi:

– Dragii mei, chiar daca ati fi nebotezati, cind este vorba sa suferiti pentru dreapta credinta sau pentru sfintele carti, acea suferinta are putere sa curete pacatele celui ce sufera fara cârtire. Celui ce patimeste pentru dreapta credinta si pentru cartile sfinte acela este numarat cu mucenicii Bisericii lui Hristos. Pentru nimic nu se supara mai mult vrajmasul, ca pentru o carte buna, folositoare de suflet, data credinciosilor. Prin cartile sfinte ce le citim se strica toate planurile vrajmasului diavol. Daca faci praznic cu saracii, el nu se supara atit de mult. Daca te faci ctitor la biserica, el nu-ti are grija. Daca postesti si te rogi, el se supara mult, dar nu ca atunci cind dai cuiva pentru citit o carte buna ziditoare de suflet. Prin asemenea carti ortodoxe multe suflete se trezesc din robia patimilor care ii stapinesc, ca dintr-o betie.

Fratii mei, sa iubim cartea sfinta, incepind cu Sfinta Scriptura, Vietile Sfintilor si cartile de rugaciune si sa le dam cu inima deschisa si altora spre folos si mintuire. Banii dati pe o carte sfinta este o jertfa bine placuta lui Dumnezeu. Noi ne vom duce de aici, mai devreme sau mai tirziu, dar daca reusim sa lasam urmasilor cit mai multe carti sfinte, le lasam, o zestre de mare valoare pentru ei si pentru cei care vor urma dupa ei.

48. Un fiu duhovnicesc l-a intrebat pe parintele Nicodim:

– Crestinul care are râvna pentru faptele bune si citeste cartile sfinte, dar nu se marturiseste regulat si nu urmeaza sfatul duhovnicului sau se poate mintui ?

– De va avea cineva, a raspuns batrinul, multe carti sfinte si se va sili la implinirea poruncilor lui Dumnezeu, fara spovedanie si fara ascultare fata de un duhovnic iscusit nu se poate mântui. Acela este asemenea unui om bolnav ce intra sa cumpere medicamente dintr-o farmacie, dar lipseste farmacistul. Fara cel ce poate sa-i dea medicamentele necesare, bolnavul nu se va vindeca.

 

Duhovnicul este, pentru fiii sai duhovnicesti, doctor, dascal si parinte sufletesc, model de traire in Hristos, rugator, povatuitor, garant inaintea Prea Sfintei Treimi, mijlocitor inaintea Fiului si izvor prin care se revarsa harul Duhului Sfint asupra ucenicilor sai.

Prin miinile lui i se dezleaga pacatele, prin cuvintele lui se invata cele sfinte si prin rugaciunea lui se coboara peste el harul mintuirii. Mare rol are duhovnicul bun in viata crestinului!

Dupa 55 de ani de aleasa slujire in Biserica Iui Hristos, cunoscindu-si dinainte sfirsitul, parintele Nicodim si-a dat sufletul in miinile Domnului, Duminica 6 iulie, in anul mantuirii 1975.

Obstea maicilor din Agapia si Varatec i-au asezat trupul, pâna la a doua venire, lânga altarul bisericii pe care cu demnitate a slujit-o peste o jumatate de secol.

(Pr. Ioanichie Bălan – Patericul Românesc)

Categories: Mari duhovnici Tags:
  1. iulie 10th, 2016 la 23:32 | #1

    La inceput se spune ca pr Nicodim a slujit un timp si in Ardeal: „Intre anii 1925-1935 a slujit ca preot misionar la Transilvania, in satele Piclisa-Alba, Harmasul Ciceului si Leurda Girboului-Cluj.”
    Insa este o greseala nu stiu daca de
    Tipar sau pur si simplu neintelegerea cuvantului si anume numele localitatii „Ciceu-Hășmaș” din judetul Bistrita-Nasaud, care la pr Ioanichie este Harmasul Ciceului. Sau se poate numi Hășmașul Ciceului.
    Va spun aceasta pt ca sint din zona, avand parohia in apropierea localitatii Ciceu-Hasmas. Numele de „ciceu” s-a dat si acelor localitati aflate in imediata vecinatate a Cetatii Ciceului (primita de la Matei Corvin de Sf Stefan cel Mare, astfel marcand granita de V a tarii Moldovei, dar care este cunoscuta intre batrani ca Cetatea lui Petru-Rares, stiindu-se din istorie ca a fost alungat de dusmanii sai, a venit astfel in Ardeal in cetatea tatalui sau vreme de peste 2 ani) acum se si zideste o Manastire langa aceasta Cetate a Ciceului cu numele Manastirea Petru Rares-Voda!
    Chiar batrani din parohia mea imi povesteau ca mergeau peste deal in Leurda sa il intalneasca pe pr Nicodim… Desi parohia mea e in Jud Bistrita-Nasaud, este langa Leurda Gârboului, din jud Cluj.

    Numai bucurii!

  1. Nici un trackbacks momentan.