Acasă > Pagini de Sinaxar > 6 iunie: CUVIOSUL PĂRINTELE NOSTRU PAISIE DIN UGLICI

6 iunie: CUVIOSUL PĂRINTELE NOSTRU PAISIE DIN UGLICI

CUVIOSUL PĂRINTELE NOSTRU PAISIE DIN UGLICI

 

6 iunie

          Cuviosul Paisie s-a născut în satul Bogorodoski, nu departe de cetatea Caşin şi, rămânând orfan de la vârsta de 10 ani, a intrat în mănăstire şi a fost tuns monah după un an de către unchiul său, Sfântul Macarie de Koliazin [17 martie]. A avut ca ascultare să copieze cărţi ale Sfinţilor Părinţi, iar un manuscris din operele lui Grigorie Teologul, copiat de mâna sa, se păstrează până în zilele noastre. Într-o zi, în timp ce se ruga, a auzit un glas care-i vestea că fusese chemat să devină călăuzitor al unei mulţimi de monahi.

          În anul 1476, cneazul Andrei Vasilievici din Uglici, care-i cunoscuse pe părinţii lui, i s-a adresat lui Paisie pentru a-şi asuma întemeierea unei mănăstiri în cnezatul său. Pornind în căutarea unui loc pustiu, care să fie prielnic rugăciunii, omul lui Dumnezeu l-a aflat pe malurile râului Volga. A construit acolo o mică chilie şi un locaş de rugăciune închinat Arătării lui Dumnezeu; dar aceste construcţii au fost distruse după puţin timp din cauza unei inundaţii, iar cuviosul a fost nevoit să reînceapă construcţia puţin mai departe, unde a construit o biserică închinată Sfântului Acoperământ al Născătoarei de Dumnezeu. N-au întârziat să vină la el în jur de zece monahi şi, prin generoasele daruri ale cneazului şi ale creştinilor din Uglici, mănăstirea s-a dezvoltat. După ce a primit preoţia, Cuviosul Paisie a fost ales egumen, fără însă a slăbi nici din viaţa pustnicească, nici din marile nevoinţe de obşte împreună cu monahii. Cneazul Andrei nutrea o mare preţuire şi un mare respect pentru persoana lui şi adeseori îl chema, ca să discute cu el chestiuni duhovniceşti. În semn de mulţumire lui Dumnezeu pentru naşterea celor doi fii ai săi, s-a îngrijit să construiască pentru mănăstirea care număra atunci 50 de monahi, o biserică de piatră, care a fost sfinţită în anul 1482.

          Cu mare durere a aflat cuviosul că cneazul Andrei a fost întemniţat împreună cu cei doi fii ai săi la porunca marelui cneaz Ivan al III – lea Vasilievici, care se mâniase împotriva fratelui său. Cneazul Andrei a murit în închisoare în anul 1493, iar fiul său, Ioan, a devenit monah cu numele de Ignatie.

          Câştigând o mare bunăvoinţă de la Dumnezeu, prin smerenia şi nevoinţele lui pustniceşti, Cuviosul Paisie a săvârşit o mulţime de minuni. Când ajungeau la mănăstire bolnavi, cerându-i să mijlocească pentru ei, după ce-şi punea mâinile peste ei, îi conducea în biserică, unde se ruga pentru ei şi apoi îi stropea cu aghiasmă şi îi ungea cu untdelemn, iar cei bolnavi în scurt timp îşi câştigau sănătatea. Într-o zi, a izbucnit în cetatea Uglici un mare incendiu. Cuviosul Paisie i-a adunat atunci pe toţi monahii din cetate şi, în fruntea unei mari procesiuni cu icoana Sfântului Acoperământ, a oprit flăcările.

          Ajungând la adânci bătrâneţi, Cuviosul Paisie a prezis distrugerea Uglici-ului şi a mănăstirii lui, precum şi mucenicia monahilor săi de către catolici – evenimente care s-au întâmplat în Anii Tulburi (1605 – 1613) -, după care l-a ales pe noul egumen şi s-a retras pentru a se dedica în întregime rugăciunii. Cu toate acestea, cât l-au ţinut picioarele, a continuat să săvârşească Dumnezeiasca Liturghie, în duminici şi sărbători. S-a odihnit pe 6 iunie 1504, la vârsta de 107 ani. Pentru că moaştele sale au săvârşit o mulţime de minuni spre mângâierea poporului lui Dumnezeu, cinstirea sa a fost recunoscută oficial în anul 1610. Doi din ucenicii săi, Adrian, care îl slujea în chilie, şi ieromonahul Bogolep sunt cinstiţi pe plan local ca sfinţi.

(trad.: Frăţia Ortodoxă Misionară „Sfinţii Trei Noi Ierarhi”)

Categories: Pagini de Sinaxar Tags:
  1. Nici un comentariu momentan.
  1. Nici un trackbacks momentan.