Acasă > Pagini de Sinaxar > 6 noiembrie: SFÂNTUL DIMITRIANOS, EPISCOP DE KYTHREA

6 noiembrie: SFÂNTUL DIMITRIANOS, EPISCOP DE KYTHREA

agios-demetriano-01

Sfântul Dimitrianós s-a născut din părinți evlavioși și virtuoși în satul Sykés, din districtul Xýtroi (Cipru), astăzi Kythréa, localitate aflată în regiunea ocupată de turci. Tatăl său, preotul satului, era om cu frică și dragoste de Dumnezeu, ca de altfel și mama sa. Ambii părinți s-au îngrijit în mod deosebit ca să-i ofere o educație creștină copilului lor.

Când a ajuns la vârsta de 15 ani, pentru a-l feri de primejdiile care îl pasc pe om la vârsta tinereții, părinții săi l-au căsătorit cu o tânără de vârsta sa, care era la fel de evlavioasă ca el. Însă Dumnezeu avea alte planuri pentru Dimitrianós, căci, după numai trei luni, tânăra sa soție a murit. În scurtul timp de căsnicie, cei doi soți au rămas feciori cu ajutorul harului lui Dumnezeu. După adormirea soției sale, Dimitrianós, dându-și seama de vremelnicia vieții omului pe pământ, care seamănă cu un vis, s-a hotărât să se dedice cu totul lui Dumnezeu. După ce și-a luat rămas bun de la părinți, s-a dus la mănăstirea Sfântul Antonie, de lângă Xýtroi, unde a aprofundat virtuțile cu care se îndeletnicise în viața lumească, adică nevoințele, postul, privegherile, iubirea de durere, încercând să-i imite în virtute și în iubirea de Dumnezeu pe monahii de la mănăstire. Aceștia, văzând inclinația sa spre viața monahală, l-au sfătuit să îmbrace schima îngerească a călugărilor, astfel încât, primind harul și luminarea acesteia, să ajungă pe înaltele culmi ale virtuții. Conformându-se deci sfatului acestora, Dimitrianós a îmbrăcat schima cerească a călugărilor. Imediat și-a dat toată silința pentru a face din inima sa sălaș al Sfântului Duh, ajungând curând la starea de nepătimire. Rugându-se mult și cu stăruință, a dobândit darul lacrimilor și al rugăciunii neîncetate, rămânând însă același monah simplu și smerit. Cu ajutorul rugăciunii neîncetate, s-a învrednicit să ajungă la vederea lui Dumnezeu și să se desfăteze de mari și tainice descoperiri dumnezeiești. De aceea, la un moment dat, a început să caute să trăiască departe de mănăstire, în locuri retrase și liniștite, mișcat fiind de dragostea dumnezeiască care îi ardea în suflet ca o flacără aprinsă.

Datorită smereniei sale, Dumnezeu i-a oferit din belșug darurile Sale. Printre acestea, se număra și darul vindecării de boli, care era atât de puternic, încât alunga orice boală numai prin cuvânt. Astfel că sfântul a devenit mângâietorul nu numai al monahilor, ci și al poporului, pe care îl povățuia. Pe cei care apelau la ajutorul său îi vindeca mai întâi de patimile sufletești, iar apoi de bolile trupești.

Vestea despre viața cuvioasă a sfântului Dimitrianós s-a răspândit peste tot, ajungând și la urechile lui Efstáthios, episcopul de Xýtroi, care, după multe rugăminți insistente, l-a convins să se preoțească. La scurt timp după hirotonie, Dimitrianós a fost numit iconom și administrator al treburilor mitropoliei. În ciuda acestor sarcini, sfântul nu și-a neglijat canonul monahal, continuând să se nevoiască cu postul și cu privegherile, fugind de trândăvie și acedie și crescând neîncetat în virtute. Așa cum citim din biografia sa, era «ușor de abordat, calm, blând, liniștit, cumpătat». În paralel, desfășura o bogată activitate filantropică, continuând să vindece boli și să aline durerea celor aflați în suferință.

După mulți ani în care și-a îndeplinit cu prisosință datoria de iconom, l-a rugat pe episcop să-l elibereze din această funcție, întrucât dorea să se întoarcă în mult iubita sa isihie. Întors la mănăstirea de metanie, a trebuit să se confrunte cu o misiune mai mare decât cea pe care tocmai o lăsase: frații l-au rugat și, în cele din urmă, l-au convins să devină egumenul mănăstirii. Însă Dumnezeu îi hărăzise funcții mult mai înalte. După adormirea arhiepiscopului Ciprului, Efstáthios, episcopul de Xýtroi, a fost ales succesorul său. Ca urmare a acestui fapt, una din principalele griji ale lui Efstáthios, a fost să găsească un păstor vrednic care să-l înlocuiască în scaunul episcopal. Imediat s-a gândit la Dimitrianós, a cărui viață plină de virtuți îi era deja cunoscută. Primind înștiințare de la Dumnezeu despre planurile noului arhiepiscop, acesta a plecat pe ascuns de la mănăstire, retrăgându-se într-un loc pustiu pentru a fugi de arhierie. La recomandarea unui prieten, s-a refugiat într-o peșteră mică și ferită de ochii lumii, aflată într-un loc greu accesibil. Însă Domnul, care vrea ca făcliile alese să fie puse în sfeșnice, le-a descoperit acest loc ascuns celor care îl căutau. Acceptând cu smerenie voia lui Dumnezeu, sfântul a fost hirotonit episcop de Xýtroi, spre bucuria locuitorilor orașului, care îl cunoșteau de pe vremea când era iconomul mitropoliei.

Ca episcop, nu și-a neglijat sarcinile monahale, deși era foarte ocupat cu lucrarea arhipăstorească. S-a îngrijit în mod deosebit de «ajutorarea săracilor, de ocrotirea văduvelor și orfanilor, de apărarea celor nedreptățiți, de găzduirea străinilor, de îngrijirea bolnavilor și a celor aflați în închisori, de ajutorarea celor dezbrăcați, a celor înfometați și a celor însetați, de mângâierea celor prigoniți». S-a făcut părintele orbilor, ologilor, săracilor, leproșilor, al celor neputincioși, eliberatorul celor aflați în felurite captivități. Vindeca – prin chemarea numelui lui Hristos și a puterii Sfintei Cruci – mulțimi de bolnavi. Harul vindecării de boli nu a încetat nici după moartea sa, ci a rămas întru sfintele sale Moaște.

Ajuns la bătrânețe, a fost martorul invaziei arabilor, care au jefuit întreg teritoriul Ciprului și au luat mulți locuitori ostatici. Printre aceștia erau și mulți din orașul care se afla sub arhipăstorirea sa. «Întrucât nu a putut îndura durerea pe care i-o provocase acest tragic eveniment, i-a urmat îndeaproape pe ostatici. Se gândea că are de ales fie să sufere și el împreună cu ei în captivitate și astfel să le mai aline din durere, fie să-i scape de această primejdie și să-i readucă în patria lor». Cu lacrimile sale, a reușit să-l înmoaie pe neînduplecatul comandant al barbarilor, care, «chemându-l la el pe preafericitul Dimitrianós, i-a dat înapoi și prada de război și pe prizonieri, poruncindu-i să-i ducă înapoi în patria lor. Iar acesta, ajungând în patrie împreună cu toți cei care fuseseră luați ostatici, a dat slavă lui Dumnezeu alături de tot poporul, plin de bucurie».

«Ajuns la vârsta de optzeci și unu de ani, fericitul Dimitrianós a murit bătrân și plin de zile pe data de 6 noiembrie. Recapitulând viața sa, putem spune că a lăsat viața lumească la vârsta de numai șaisprezece ani, trăind pe arena ascetică patruzeci de ani, și pe scaunul episcopal încă douăzeci și cinci. Prețioasele sale moaște, care au fost depuse în biserica pe care i-o încredințase Sfântul Duh spre slujire, nu încetează și astăzi să izvorască mir de mult preț, care alungă demoni, vindecă de orice boală pe cei care cu multă credință se ung cu el și îi eliberează de toată patima. Sfântul său suflet, după ce s-a despărțit de cuviosul trup, a intrat în curțile cerești, bucurându-se de vederea feței Domnului și primind toate darurile dumnezeiești.

Așadar părinte sfinte, ca unul care ai îndrăzneală către Cel pe care l-ai iubit din tot sufletul, adu-ți aminte și de noi, nevrednicii robi, și izbăvește-ne de vrăjmașii văzuți și nevăzuți, rugându-te pururea pentru întreaga lume.

[Ο εν Αγίοις Πατήρ ημών Δημητριανός, επίσκοπος Χύτρων (Κυθρέας) της Κύπρου. Ο παλαιός βίος και ο Παρακλητικός Κανών αυτού (Cel între sfinți părintele nostru Dimitrianós, episcop de Xýtroi (Kythréa), Cipru. Viața și Paraclisul său), editura Bisericii Sfânta Marina și Sfântul Nectarie din Tersefánou, Nicosia, Cipru].

Sursa: pemptousia.ro

Categories: Pagini de Sinaxar Tags:
  1. Nici un comentariu momentan.
  1. Nici un trackbacks momentan.