Acasă > Pagini de Sinaxar > 6 octombrie: POMENIREA CUVIOSULUI CHENDEAS, FĂCĂTORUL DE MINUNI DIN CIPRU

6 octombrie: POMENIREA CUVIOSULUI CHENDEAS, FĂCĂTORUL DE MINUNI DIN CIPRU

POMENIREA CUVIOSULUI CHENDEAS,

FĂCĂTORUL DE MINUNI DIN CIPRU

6 octombrie

(UN SFÂNT LOCAL, NU ESTE AMINTIT ÎN SINAXARE)

Cuviosul Chendeas s-a retras la vârsta de 18 ani într-o peşteră în pustia Iordanului, ca să vorbească singur numai cu Dumnezeu. Într-o zi, Anania, un renumit ascet care trăia acolo în apropiere, i-a trimis un demonizat, pe care Chendeas l-a vindecat. Cel vindecat a fost hirotonit mai târziu preot. Pentru că duşmanii credinţei îl deranjau şi-l necăjeau mult, s-a adăugat obştii celor 300 de alamani (pomeniţi pe 28 septembrie), care se pregăteau atunci să treacă în Cipru. Acolo s-a aşezat la început într-o chilie zidită pe o stâncă prăpăstioasă în regiunea Pafos şi a biruit cu curaj ispitele diavolului. Într-o zi, un înger i-a adus un pustnic, pe nume Iona (pomenit pe 11 octombrie), care locuia acolo în regiune, ca să vorbească împreună despre problemele duhovniceşti.
Prin rugăciunea sa, Cuviosul Chendeas îi tămăduia pe bolnavii ce-i erau aduşi, scotea demonii şi aducea ploaia. Două biserici sunt închinate pomenirii sale şi constituie importante locuri de pelerinaj în Cipru.

(traducere: Frăţia Ortodoxă Misionară „Sfinţii Trei Noi Ierarhi”, sursa: „Noul Sinaxar al Bisericii Ortodoxe”)

Categories: Pagini de Sinaxar Tags:
  1. Mihail si Zoe
    octombrie 7th, 2010 la 09:53 | #1

    Cuviosul Chendeas, facatorul de minuni din Cipru, este asemenea multor Sfinti care, retragandu-se din aceasta lume si ducand viata ascetica, si-au dedicat viata lui Iisus Hristos si au dobandit puteri miraculoase de vindecare prin harul Duhului Sfant trimis de Dumnezeu asupra lor.
    Desi retrasi din lume, au fost alesi de Dumnezeu sa salveze lumea si sa o ajute sa se intoarca la credinta adevarata prin rugaciuni, tamaduirea bolnavilor si biruirea ispitelor celui rau.
    Sfinte Cuvioase Chendeas, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi spre iertarea pacatelor si mantuirea sufletelor noastre si ne ocroteste, ca sa nu cadem prada ispitelor celui viclean. Amin !

  2. Iolanda
    octombrie 6th, 2012 la 00:47 | #2

    Cipru , pamant binecuvantat , de o frumusete si o liniste nemaintalnite ! Multumesc , Doamne , ca am calcat acest pamant sfant ! Cuvioase Chendeas , pomeneste-ne si pe noi in sfintele tale rugaciuni !

  1. Nici un trackbacks momentan.