Acasă > Cântările Ortodoxiei > 7 noiembrie: TROPARUL, CANONUL ŞI VIAŢA CELOR 33 DE MUCENICI DIN MELITINA (Gr, Ro, En)

7 noiembrie: TROPARUL, CANONUL ŞI VIAŢA CELOR 33 DE MUCENICI DIN MELITINA (Gr, Ro, En)

 TROPARUL ŞI VIAŢA CELOR 33 DE MUCENICI DIN MELITINA

7 noiembrie 

Canon de rugăciune către Sfinţii 33 de Mucenici din Melitina

Troparul Sfinţilor 33 de Mucenici din Melitina, glasul al 4-lea:

Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nesctricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

 

Cântarea 1, glasul al 2-lea.

Irmosul:

Veniţi popoarelor să cântăm cântare lui Hristos Dumnezeu, Celui Ce a despărţit marea şi a trecut pe poporul pe care l-a scăpat din robia egiptenilor, că S-a preaslăvit.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Veniţi toţi credincioşii să batem din palmeşi cu cântări de Dumnezeu grăitoare să prăznuim patimile mucenicilor, slăvind pe Hristos că S-a preaslăvit.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Armă Dumnezeiască şi laudă s-a dat nouă biruinţa Mântuitorului, toată întrarmarea Crucii cea nespusă, prin care purtătorii de biruinţă, mucenicii Tăi, s-au încununat.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Sabie şi foc şi groapă şi cruce şi moarte au adus pururea pomeniţilor mucenici prigonitorii de Dumnezeu, la viaţă mai bună trimiţându-i pe dânşii.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Pâinea vieţii Cea Cerească ai născut pe Cuvântul Tatălui Cel cu un Ipostas, Care S-a Întrupat, Preacurată. Pe Care adunările mucenicilor Îl slăvesc.

 

Cântarea a 3-a.

Irmosul:

Pe piatra credinţei întărindu-mă, lărgit-ai gura mea asupra vrăjmaşilor mei, că s-a veselit duhul meu a cânta: nu este sfânt ca Dumnezeul nostru şi nu este drept afară de Tine, Doamne.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Surpat-au bunii biruitori ostaşi necredinţa înşelăciunii mulţimii zeilor, întărindu-se cu Dumnezeiască Patima Ta, Mântuitorule, cu credinţă strigând: nu este sfânt ca Dumnezeul nostru şi nu este drept afară de Tine, Doamne.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Cu picăturile Dumnezeiescului Sânge curăţindu-vă şi cu sângiurile voastre săvârşindu-vă, nu v-aţi spurcat cu jertfe demonice, purtătorilor de chinuri, strigând: nu este sfânt ca Dumnezeul nostru şi nu este drept afară de Tine, Doamne.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Pe tine tot câştigându-te, locuind în inimile purtătorilor de lupte, au lărgit creştinătatea, strigând: nu este sfânt ca Dumnezeul nostru şi nu este drept afară de Tine, Doamne.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Pe tine, numai Una Fecioară fiind şi după naştere, te cinstim cu credinţă Dumnezeiască, Fiului tău Celui Ce S-a născut, strigând: nu este sfânt ca Dumnezeul nostru şi nu este drept afară de Tine, Doamne.

 

Cântarea a 4-a.

Irmosul:

Auzit-am, Doamne, Preaslăvită iconomia Ta şi am slăvit, Iubitorule de oameni, necuprinsă Puterea Ta.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Doamne, urmat-au Patimii Tale celei Dumnezeieşti, cu osârdie la moarte dându-se pe sine, purtătorii Tăi de lupte.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Doamne, primeşte pe cei ce pătimesc şi se roagă; şi pentru rugăciunile lor dezlegare de greşeli şi de ispite dă-ne nouă.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Tăcut-a toată înşelăciunea demonilor, Doamne. Că mucenicii Te-au mărturisit pe Tine după adevăr, Dumnezeu Adevărat.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Născătoare de Dumnezeu te-au cinstit pe tine luptătorii, pe Fiul tău Întrupat, Stăpână, vestindu-L.

 

Cântarea a 5-a.

Irmosul:

Dătătorule de lumină şi Făcătorul veacurilor, Doamne, întru lumina poruncilor Tale povăţuieşte-ne pe noi, că afară de Tine pe alt dumnezeu nu ştim.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Cu veşmânt preafrumos înroşit prin dreaptă credinţă cu sângele mucenicesc şi ţesut cu harul Tău, acum, Hristoase, ai Tăi purtători de lupte s-au îmbrăcat.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Harul şi mila Atotputernicului Dumnezeu încununează pe luptători, care cu dragoste şi-au dat tărie unul altuia, prin care purtătorii de biruinţă s-au arătat mucenici.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Toiag de putere ai dat Crucea Ta purtătorule de biruinţă şi i-ai făcut pe ei să stăpânească peste vrăjmaşi. Pentru aceasta lăudăm, Hristoase, Dumnezeirea Ta.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Trăgându-te din David, ai născut pe Hristos, Purtătorul de sfinţenie. Pentru aceasta, Curată, preoţia mutându-se, trebuia şi Legii să se facă mutare.

 

Cântarea a 6-a.

Irmosul:

Adâncul cel mult al păcatelor m-a înconjurat şi strig Ţie, urmând proorocului: din stricăciune, Doamne, scoate-mă.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Cu glas de trâmbiţă să strige inima cea duhovnicească, după vrednicie, din buze cuvântătoare laudă înălţând şi cântând luptele mucenicilor.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Să se rănească inimile necredincioşilor şi ale vrăjmaşilor. Că Hristos, întinzându-Şi Crucea ca un arc, a slobozit pe mucenici ca pe nişte săgeţi ascuţite.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Cu armele credinţei şi ale dreptăţii, vitejii s-au întrarmat preabine, spre lupta vrăjmaşilor celor fără de trup şi desăvârşit i-au pierdut pe ei.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Purtătorii de lupte ştiindu-te că eşti Maica lui Dumnezeu, pe Dumnezeu Cel Ce S-a Răstignit lumii L-au propovăduit, dându-şi sufletele la moarte.

 

CONDAC, glasul al 4-lea. Podobie: Cel Ce Te-ai Înălţat…

Ceata mucenicilor cea strălucită şi purtătoare de lumină, răsărind după înţelegere, a luminat Biserica astăzi cu razele minunilor. Pentru aceasta, prăznuind cinstită pomenirea lor, cerem cu rugăciunile lor, Mântuitorul nostru, să ne mântuieşti pe noi din nevoi, ca un Milostiv Dumnezeu şi de oameni iubitor.

 

Cântarea a 7-a.

Irmosul:

Chipul cel de aur din câmpul Deiera fiind cinstit, cei trei tineri au nesocotit porunca cea fără de Dumnezeu şi fiind aruncaţi în mijlocul focului, răcorindu-se, au cântat: Binecuvântat eşti Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Trupul lui Daniel nu l-au biruit oarecând gurile leilor, aşa nici moartea pe ucenicii Tăi. Că în mâna Ta, Doamne, viază sufletele drepţilor, bucurându-se şi cântând: Binecuvântat eşti Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Văpaia a rourat celor trei tineri în Babilon oarecând; iar purtătorilor de chinuri cuptorul mulţimii zeilor l-a stins. Pentru aceasta înşelăciunea idolească văzând-o întoarsă în cenuşă, au strigat: Binecuvântat eşti Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Spre dragostea Ta, Hristoase, fiind îndemnaţi ai Tăi purtători de lupte, ca şi cu o îmbrăcăminte trupească fără de durere îmbrăcându-se, nu au băgat în seamă durerile chinurilor, întru Tine bucurându-se şi strigând: Binecuvântat eşti Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Cât era de bine ţesută şi înfrumuseţată ceata purtătorilor Tăi de lupte şi mult cinstită şi de Dumnezeu aleasă adunarea aleşilor Tăi, care întru Duhul Tău saltă şi cu bună cuviinţă dănţuieşte, strigând: Binecuvântat eşti Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Se biruieşte întru tine tot hotarul firii şi legea laudelor, Fecioară Neispitită de nuntă. Căci tu mai presus de fire ai zămislit şi ai născut fără de stricăciune pe Cuvântul Tatălui Cel pururea Veşnic. Pe Care lăudându-L cu bună cuviinţă, pe tine te fericim.

 

Cântarea a 8-a.

Irmosul:

Cuptorul cel cu foc oarecând în Babilon şi-a despărţit lucrările prin Dumnezeiasca poruncă; pe haldei arzând, iar pe credincioşi răcorind, pe cei ce cântau: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Iuţimea cea cu anevoie de oprit a tiranilor celor cumpliţi, purtătorii de lupte au surpat-o, cu bună cuviinţă cântând: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Treziţi-vă, înşelătorilor şi cunoaşteţi pe Dumnezeu după adevăr, măriţii purtători de chinuri au strigat: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

A grăi împodobit nicicum nu s-au învăţat mucenicii lui Hristos; ci umplându-se de Dumnezeiescul Duh, au strigat: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Pe Dumnezeu Cuvântul, Cel Ce S-a născut din Tatăl Cel fără de început mai înainte de veci şi mai pe urmă a Răsărit din Fecioară, binecuvântaţi-L neîncetat toate lucrurile Domnului pe Domnul.

 

Cântarea a 9-a.

Irmosul:

Pe Dumnezeu Cuvântul Cel din Dumnezeu, Care cu negrăită înţelepciune a venit să înnoiască pe Adam cel căzut rău prin mâncare întru stricăciune, din Sfânta Fecioară în chip de negrăit Întrupându-Se pentru noi credincioşii, cu un gând întru laude Îl slăvim.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Înşelăciunea idolească, ceea ce crescuse ca o pădure de demult în inimile oamenilor, Hristoase, Tu cu Focul Dumnezeirii ai ars-o, cetele mărturisitorilor dreptei credinţe adunându-le; care după vrednicie cu cântări neîncetat Te slăvesc pe Tine.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Mărirea cea curgătoare şi bogăţia cea nestătătoare mucenicii lăsând-o pe pământ, Hristoase, pe Tine, Strălucirea Slavei şi Bogăţia Cea Nemişcată aflându-Te, moştenesc veşnicele bunătăţi, după vrednicie cu cântări fără de tăcere slăvindu-Te pe Tine.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Firea omenească cea slobodă, ce se supuse de demult sub jugul înşelăciunii, după ce Te-a născut cea Curată mai presus de fire pe Tine, Stăpânul tuturor, pe mucenici i-a arătat ca pe nişte pământeşti propovăduitori ai mântuirii noastre.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Mireasă şi Maică Fecioară, primeşte adunările sfinţilor ce se roagă Fiului tău, Ceea ce eşti Singură Nădejdea credincioşilor şi dă pace lumii şi biruinţă iubitorilor de Hristos şi mântuire nouă, celor ce te lăudăm pe tine.

 

SEDELNA, glasul al 4-lea. Podobie: Degrab ne întâmpină…

Ieron măritul şi dimpreună cu el ceata mucenicilor cea Dumnezeiască, stingând focul necredinţei cu sângiurile, moştenesc desfătările cele veşnice şi vindecă durerile celor bolnavi cu rugăciunile lor; Hristoase, mântuieşte sufletele noastre.

 

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 8-lea.Podobie: Pe Înţelepciunea şi…

Laudă de mulţumire după datorie aduc ţie, Stăpână, ca văduva aceea doi bani, pentru toate harurile tale. Că tu te-ai arătat Acoperământ şi Ajutor, scoţându-mă întotdeauna din încercări şi din necazuri. Pentru aceea, ca din mijlocul cuptorului celui cu văpaie izbăvindu-mă de cei ce mă necăjesc, strig către tine din inimă: Născătoare de Dumnezeu, ajută-mi, rugându-te Fiului tău şi Dumnezeu să-mi dea iertare de greşeli, că pe tine te am Nădejde eu nevrednicul, robul tău.

 

SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea şi…

Pe Mieluşelul şi Păstorul şi Răscumpărătorul, Mieluşeaua văzându-L pe Cruce, a suspinat din inimă lăcrimând şi a zis: lumea se bucură primind izbăvirea, iar cele dinăuntru ale mele se aprind văzând Răstignirea Ta, pe care o rabzi pentru milostivirea milei, Dumnezeule Preabunule, Cel Ce eşti fără de păcat şi mie Preadorit, Doamne. Care voieşti ca un Dumnezeu să mântuieşti făptura Ta din stricăciune; Slavă Îndelung Răbdării Tale, Iubitorule de oameni.

Pomenirea celor treizeci si trei de Mucenici din Melitina, Ieron si cu ceilalti.

Slăvitul Ieron avea ca patrie Capadocia şi s-a născut în cetatea Tianiei din maică binecredincioasă şi temătoare de Dumnezeu al cărei nume era Stratonica. În acea vreme împărăţeau păgînii împăraţi Diocleţian şi Maximilian, care arătau către idoli multă rîvnă şi credinţă. Atunci li s-a vestit că toată Armenia şi Capadocia se împotrivesc poruncii lor şi nu se închină idolilor. Iar ei, sfătuindu-se mult, au ales doi bărbaţi vicleni plini de toată răutatea şi înşelăciunea, ale căror nume erau Agricolae şi Lisie. Deci, pe Agricolae l-au trimis în Armenia iar pe Lisie în Capadocia, dîndu-le două porunci. Cea dintîi, să piardă pe creştinii cei ce nu se închină idolilor; iar a doua, să scrie la oaste bărbaţi şi tineri puternici, îndemînatici la război.

Cînd a venit Lisie în Capadocia, căuta pe aceia care ar fi buni de război pentru ca să-i înscrie la oaste. Atunci i s-a spus despre Ieron, care era un bărbat tare şi puternic şi mai cu bărbăţie decît alţii. Iar Lisie îndată a trimis ostaşii să-l aducă pe el. Mergînd trimişii la el acasă, nu l-au aflat, căci era la ţarina sa, ocupîndu-se cu lucrul. Deci au mers ostaşii acolo vrînd să-l ia. Iar el, ştiind că vor să-l ia în rîndurile ostaşilor, n-a vrut să meargă cu ei, cugetînd că nu este lucru de folos a fi împreună cu închinătorii de idoli şi a ostăşi cu dînşii, fiind creştin. Aceia însă, au vrut să-l ia cu sila, dar Ieron, mîniindu-se, a apucat un lemn ce se afla acolo şi a început a-i bate pe ostaşi, astfel încît nici unul din ei nu i-a putut sta împotrivă, ci toţi au fugit. Iar el, izgonindu-i pe dînşii ca un leu, îi bătea fără cruţare. Atunci ostaşii cei izgoniţi şi risipiţi, adunîndu-se la un loc, s-au ruşinat de neputinţa lor, că nu au putut lua un om, ba chiar că au fost biruiţi de dînsul.

Temîndu-se a se întoarce deşerţi la cei ce i-au trimis, vorbeau între ei: „Dacă ne vom întoarce la ighemon fără Ieron, nu numai că vor rîde toţi de noi că un om a biruit atîţia ostaşi, dar vom fi şi aspru pedepsiţi pentru împuţinarea sufletului nostru”. Pentru aceea au trimis după mai mulţi ostaşi, chemîndu-i în ajutorul lor spre a porni şi a doua oară asupra lui Ieron. Dar acesta simţind năvălirea lor, a intrat cu însoţitorii săi într-o peşteră ce era în apropiere – căci avea împreună cu el optsprezece creştini binecredincioşi care se războiau cu păgînii ce veniseră asupra lui.

Atunci au trimis ostaşi la ighemon, spunîndu-i că Ieron s-a închis într-o peşteră cu alţi creştini şi nu pot să-l ia. Iar ighemonul a trimis îndată mai multă oaste în ajutorul lor, însă nu puteau să-i facă nimic, căci nu îndrăznea nimeni nici măcar a se apropia de uşa peşterii, temîndu-se de bărbăţia lui Ieron. Atunci a fost trimis de ighemonul un prieten al lui Ieron, anume Chiriac. Acesta mergînd, a sfătuit pe ostaşi să se depărteze de la peşteră. „Nu puteţi, zise el, să-l luaţi cu sila, ci cu blîndeţe şi cu bună sfătuire”.

Depărtîndu-se ostaşii de la peşteră, a intrat Chiriac la dînsul şi l-a sfătuit ca să nu fie potrivnic ighemonului, ci să se înscrie în rînduiala ostăşească. Astfel vorbind în pace cu dînsul, a îmblînzit mînia lui, l-a scos din peşteră şi l-a dus acasă la maica sa, care era văduvă, bătrînă şi oarbă. Iar ea aflînd că pe fiul ei Ieron îl duc la ighemonul, a început să plîngă foarte mult, numindu-l toiag al bătrîneţilor sale şi lumina ochilor săi celor orbi.

Deci se tînguia că se lipseşte de un fiu ca dînsul care o mîngîia în necazurile văduviei şi a orbirii ei. Iar ostaşii, înconjurîndu-l, îl sileau să meargă la ighemon. Apoi el, luîndu-şi rămas bun de la maica sa, care plîngea şi de la toţi cunoscuţii care se adunaseră atunci acolo, a luat cu dînsul o rudenie a sa, anume Victor şi s-a dus cu ostaşii în cetatea Melitinei. Au mai mers cu el şi doi fraţi ai rudeniei sale, Matronian şi Antonie, şi alţi prieteni de credinţă. Iar apunînd soarele şi făcîndu-se seară, n-au ajuns la cetatea Melitina, ci au rămas la un loc oarecare, unde au aşteptat pînă dimineaţa.

În acea noapte s-a arătat fericitului Ieron, cineva îmbrăcat în haine albe, care cu dragoste a zis către dînsul: „Iată, Ierone, bine vestesc ţie mîntuire; calea pe care călătoreşti este dreaptă, căci nu pentru împăratul cel pămîntesc te vei nevoi, nici vei ostăşi pentru slava care degrabă piere, ci pentru Împăratul Cel ceresc vei săvîrşi nevoinţa, şi degrabă vei veni la Dînsul, ca să primeşti de la El cinste şi laudă”. Acestea zicînd cel ce i se arătase, a umplut de nespusă bucurie inima lui şi s-a dus. Iar el, sculîndu-se vesel, a zis către prietenii şi către rudeniile care erau cu dînsul: „Acum am cunoscut în mine taina buneivoinţe a lui Dumnezeu şi de acum cu veselie alerg pe calea ce-mi stă înainte; o comoară este, o moştenire şi o bogăţie, care sînt ascunse în cer; iar bunătăţile ce sînt de faţă, nimic nu folosesc celor ce le moştenesc; căci ce va folosi omului, dacă ar dobîndi toată lumea, iar sufletul său şi-l va pierde? Nimic nu-mi este mai scump şi mai bun decît sufletul. Mi-ajunge vremea vieţii care a trecut şi care în deşert am cheltuit-o. Mă voi duce de acum către Dumnezeu. Un lucru însă mă tulbură, grija maicii mele, care, fiind văduvă şi bătrînă neputincioasă şi lipsită de lumina ochilor, nu are cine să-i ajute şi să o sprijinească pe dînsa. Dar de vreme ce merg să mor pentru Hristos, Domnul meu, Lui Îi încredinţez pe maica mea, căci El este Tatăl săracilor şi al văduvelor”.

Acestea zicînd, a lăcrimat pentru maica sa şi apoi a plecat. Iar cînd a ajuns la cetatea Melitina, Sfîntul Ieron a fost închis în temniţă şi împreună cu dînsul au fost închişi şi alţi treizeci şi trei de creştini, către care Sfîntul a început a le vorbi astfel: „Ascultaţi sfatul meu, prietenilor şi fraţilor, şi luaţi aminte vorbele mele, care pot să vă folosească vouă, nu în veacul acesta, ci în cel ce va să fie. Căci toţi cei ce se tem de Dumnezeu, nu caută vreun folos vremelnic de acum, ci pe cel care are să fie veşnic. Aţi auzit că păgînul ighemon voieşte să aducă dimineaţă jertfă zeilor, la care jertfă ne va sili şi pe noi. Deci să nu ne supunem poruncii lui şi să nu ne închinăm idolilor, nici să le aducem jertfă. Ci să jertfim mai bine jertfă de laudă adevăratului nostru Dumnezeu şi să-I aducem rugăciunile noastre, ca ascultîndu-le, să ne dea tărie şi bărbăţie a suferi muncile şi a dobîndi fericitul sfîrşit”.

Cînd a grăit Sfîntul acestea, toţi cu un suflet au răspuns: „Cuvintele tale sînt mai dulci decît fagurele de miere pentru noi, căci ne sfătuieşti ceea ce cu adevărat este de folos şi de mîntuire. Şi toţi voim a muri mai bine pentru Hristos Dumnezeul nostru, decît, închinîndu-ne idolilor, să vieţuim în deşertăciune”. Aceste cuvinte ale sfinţilor spuse în temniţă, straja le-a vestit ighemonului Lisie. Iar el, dimineaţa a şezut la judecată plin de aprindere şi de mînie şi scoţînd pe Sfinţii Mucenici din temniţă, i-a pus înaintea sa şi a zis către dînşii: „Care diavol v-a adus pe voi în nebunia cea fără de sfîrşit, ca să vă împotriviţi unei atît de mari stăpîniri, să treceţi cu vederea poruncile împărăteşti şi să nu vă închinaţi marilor zei?”

Răspuns-au sfinţii: „Cu adevărat am fi fost nebuni şi jucării ale diavolilor dacă cinstea ce se cuvine lui Dumnezeu am fi dat-o lemnului şi pietrei, care sînt lucruri făcute de mîini omeneşti. Dar noi sîntem înţelepţi, închinîndu-ne Dumnezeului a toate, Care cu cuvîntul a făcut cerul şi pămîntul şi cu Duhul gurii Lui le-a adus din nefiinţă în fiinţă”.

Acestea grăindu-le sfinţii, unul dintre cei ce stăteau înaintea ighemonului a arătat cu mîna asupra fericitului Ieron, şi a zis: „Acesta este omul care s-a împotrivit ostaşilor trimişi de tine, ighemoane, şi toate cele ce aţi auzit, el le-a făcut”. Iar ighemonul, căutînd la dînsul, a zis: „De unde eşti tu?” După ce Sfîntul a spus patria sa şi cetatea în care s-a născut, atunci ighemonul a zis iarăşi: Tu eşti potrivnicul poruncilor împărăteşti, care te lauzi cu tăria mîinilor tale şi ai făcut rău ostaşilor celor trimişi de noi?” Iar Ieron, cu bărbăţie a răspuns fără frică: „Eu sînt. Cu adevărat am urît pe cei ce urăsc pe Domnul meu şi asupra vrăjmaşilor Lui m-am luptat. Cu urîciune desăvîrşită i-am urît pe ei; că vrăjmaşi mi-au fost, pentru aceea i-am necăjit pe dînşii bătîndu-i şi izgonindu-i ca pe nişte iepuri fricoşi”.

Ighemonul, auzind acestea, s-a mîniat şi nu l-a lăudat ca pe un viteaz, ci ca pe un nesupus l-a defăimat, şi a grăit: „Nebunia te-a pornit pe tine la o îndrăzneală ca aceasta, încît nici stăpînirea împărătească nu ai ascultat-o, nici poruncii noastre nu te-ai supus, iar pe trimişii noştri i-ai rănit. Pentru aceea, mîna ta cea necurată, care a ascultat de capul tău cel nebun, poruncesc să se taie de la cot”. Deci, îndată a fost tăiată mîna Sfîntului Ieron, după porunca ighemonului. Iar pe ceilalţi sfinţi a poruncit să-i bată fără milă şi aşa s-a făcut. După aceea, iarăşi fiind aruncaţi în temniţă, ei mulţumeau lui Dumnezeu, Celui ce i-a învrednicit a suferi asemenea răni pentru numele cel sfînt al Lui.

Însă unul dintre dînşii, anume Victor, care s-a pomenit mai sus, rudenia Sfîntului Ieron, slăbind de rănile ce le luase mai înainte şi, temîndu-se de cele ce aveau să mai fie, a chemat la sine în taină pe cel ce scria numele creştinilor celor prinşi şi munciţi şi l-a rugat cu smerenie să şteargă numele lui din cartea în care erau scrise numele legaţilor ce pătimesc pentru Hristos şi să-l elibereze din temniţă. Şi a făgăduit a-i da pentru aceasta, moşia sa. Iar acela bucurîndu-se de lucrul cel făgăduit, a făcut după dorinţa lui Victor, căci a şters numele lui din numărul creştinilor şi l-a eliberat noaptea din temniţă. Deci, ieşind Victor de acolo, îndată a murit şi astfel şi-a pierdut şi moşia şi viaţa sa, şi s-a lipsit de cununa mucenicească.

Făcîndu-se ziuă, Sfîntul Ieron a înţeles cele ce făcuseră şi, umplîndu-se de mîhnire, se tînguia cu amar pentru rudenia sa, zicînd: „Vai ţie, o, Victore, cum ai făcut aceasta? Cît de urîtă s-a făcut viaţa ta! Cum ai cumpărat sufletului tău pierzare! Cum singur te-ai dat vrăjmaşilor! Pentru ce ai ales fuga cea ruşinoasă mai mult decît cununa slavei? Pentru ce ai cinstit uşurătatea cea vremelnică mai mult decît bucuria cea nesfîrşită? Cum te-au supărat pe tine durerile bătăilor celor mici, care sînt nimic în faţa muncilor celor veşnice pe care le vei dobîndi, căzînd în mîinile lui Dumnezeu?”

Aşa tînguindu-se Sfîntul pentru cel căzut din ceata mucenicilor, a chemat la temniţă pe cei doi însoţitori care îl urmau, fiindu-i rudenii de aproape, adică pe Antonie şi Matronian, şi a zis către dînşii: „Apropiaţi-vă de mine şi ascultaţi dorinţa mea cea mai de pe urmă, pe care să o aduceţi la îndeplinire, cînd vă veţi întoarce. Averea mea care este în Pisidia o dau surorii mele Teotimia, ca din aceea, avînd cele de trebuinţă spre hrană, să săvîrşească pomenirea pătimirii mele; iar cealaltă avere o las maicii mele pentru văduvia şi bătrîneţile ei, căreia să-i daţi şi mîna mea cea tăiată şi să-i ziceţi ca să scrie stăpînitorului Rustic, care stăpîneşte în Ancira, să-i dea ei casa cea din Vadisani, iar mîna mea să fie pusă acolo.

Făcînd acest legămînt cu însoţitorii săi, fericitul Ieron aştepta sfîrşitul pătimirii sale. Iar după patru zile ighemonul Lisie a şezut la judecată şi, chemînd pe sfinţi, îi silea să se închine idolilor, silindu-i şi cu îmbunări şi cu îngroziri, ca să se depărteze de la Hristos şi să se închine la idoli. Iar cînd a văzut că nimic nu sporeşte, a poruncit mai întîi să-i bată cu toiege fără cruţare, după aceea i-a judecat spre a fi tăiaţi de sabie. Însă Sfinţii Mucenici, împreună cu povăţuitorul lor, fericitul Ieron, după primirea multor bătăi, cînd mergeau la locul de ucidere, cîntau cu veselie cuvintele acestea: Fericiţi cei fără prihană în cale, care umblă în legea Domnului.

Venind la locul cel însemnat, şi-au plecat genunchii şi s-au rugat, zicînd: „Doamne, Iisuse Hristoase, primeşte sufletele noastre!” Atunci au fost tăiate cinstitele şi sfintele lor capete. Iar Antonie şi Matronian s-au apropiat de ighemon rugîndu-l să le dea voie ca să ia trupul rudeniei lor, fericitul Ieron. Dar ighemonul n-a vrut să le dea voie. Ei l-au rugat, ca măcar capul cel tăiat al lui Ieron să-l dea lor. Şi a zis ighemonul: „Dacă-mi veţi da atîta aur cît se va potrivi cu greutatea capului, veţi putea lua capul acela”. Antonie şi Matronian se mîhneau pentru că nu aveau atîta aur cît trebuia ighemonului pentru capul sfîntului, deşi acel cinstit cap care se tăiase pentru Hristos, de mii de ori era mai scump şi mai cinstit.

Iar Dumnezeu a pus gînd bun în inima unui bărbat slăvit şi bogat, cu numele Hrisantie, ca să răscumpere capul Sfîntului Mucenic Ieron. Acesta a dat ighemonului atîta aur, cît trebuia pentru a se potrivi în cumpănă cu capul şi luîndu-l, îl păstra la sine cu cinste. Iar tiranul iubitor de aur căuta şi mîna sfîntului cea tăiată, vrînd ca şi pentru ea să dobîndească aur. Dar Antonie şi Matronian, auzind aceasta, au fugit noaptea, ducînd cu ei mîna lui Ieron. Iar trupul lui şi ale celorlalţi Sfinţi Mucenici, tăiaţi împreună cu dînsul, luîndu-le creştinii noaptea, le-au îngropat pe ascuns.

Deci fraţii cei mai sus pomeniţi, luînd mîna sfîntului, au dus-o la Stratonica, maica lui, au dat-o în mîinile ei şi au spus cu de-amănuntul toate cele întîmplate. Ea primind mîna iubitului său fiu, tăiată pentru Hristos, cu lacrimi o uda, ca o maică o săruta şi la ochi o punea. Şi, pe de o parte veselindu-se, iar pe de altă parte de fire fiind biruită, cu tînguire zicea:

„O, iubitul meu fiu, te-am născut viu şi întreg, iar acum numai o parte mică am din trupul tău cel mort, pentru care mă cuprinde jalea. Vai mie, fiul meu, întru durere te-am născut, întru osteneli te-am crescut, nădăjduind a te avea toiag la bătrîneţe, povăţuitor la neputinţe, şi mîngîiere în necazuri; iar acum m-am lipsit de tine, lumina ochilor mei celor orbi. Dar pentru ce plîng în vremea aceasta, în care mi se cade a mă veseli şi a mă bucura? Căci sînt maică a mucenicului, că am adus lui Dumnezeu rodul pîntecelui meu. Căci am auzit despre tine, o, iubitul meu fiu, că nu ai murit cu moarte de obşte, ci cu cea mucenicească; iar moartea aceasta este pricinuitoare de multe bunătăţi.

Deci, ducîndu-te de la mine, nu mă lăsa pînă în sfîrşit, fiul meu, ci cu rugăciunile tale mijloceşte la Domnul, pentru care ţi-ai vărsat sîngele, ca şi pe mine să mă slobozească degrabă din viaţa aceasta plină de multe osteneli şi de mari nevoi”.

Astfel grăind cu plîngere, a pus mîna sfîntului la locul acela unde singur a binevoit să se aşeze şi toate cele poruncite de dînsul le-a adus la îndeplinire. Iar Hrisantie cel mai sus pomenit, care a răscumpărat capul Sfîntului Ieron cu mult aur, după cîtăva vreme a zidit o biserică în locul acela unde au fost tăiaţi Sfinţii Mucenici şi a aşezat într-însa acel cinstit cap, slăvind pe Sfînta Treime în veci. Amin.

Λοιπές πληροφορίες:Ἰέρων, Νίκανδρος, Ἠσύχιος, Βαράχος (ἢ Βαράχιος), Μαξιμιανός, Καλλίνικος, Ξαντικὸς (ἢ Ξανθιᾶς), Ἀθανάσιος, Θεόδωρος, Δουκίτιος, Εὐγένιος, Θεόφιλος, Οὐαλέριος, Θεόδοτος, Καλλίμαχος, Ἰλάριος, Γιγάντιος, Λογγίνος, Θεμέλιος, Εὐτύχιος, Διόδοτος, Καστρίκιος, Θεαγένης, Μάμας, Νίκων, Θεόδουλος, Βοστρύκιος (ἢ Οὐστρίχιος), Οὐΐκτωρ, Δωρόθεος, Κλαυδιανός, Ἐπιφάνιος, Ἀνίκητος καὶ ἄλλος Ἰέρων

Εορταζόμενο όνομα: Ὁ πρῶτος ἀπ’ αὐτούς, ὁ Ἰέρων, ἦταν ἀπὸ τὰ Τύανα τῆς Καππαδοκίας. Ὁ πατέρας του πέθανε γρήγορα καὶ τὴν ἀνατροφή του, καθὼς καὶ τῶν δύο ἀδελφῶν του, Ματρωνιανοῦ καὶ Ἀντωνίου, ἀνέλαβε ἐξ ὁλοκλήρου ἡ μητέρα τους Στρατονίκη. Παρ’ ὅλο ποὺ ὁ Ἰέρων πῆρε ἀρκετὴ μόρφωση, ἀσχολήθηκε μὲ τὸ γεωργικὸ ἐπάγγελμα. Οἱ εἰδωλολάτρες τέτοιες ἐνασχολήσεις τὶς θεωροῦσαν ὑποτιμητικές. Ἀλλὰ οἱ χριστιανοὶ ἤξεραν ὅτι ὁ Χριστὸς δὲν ἀπαξίωσε τὸν ἱδρώτα τοῦ ταπεινοῦ ἐργάτη. Καὶ ὅτι κάθε τίμια ἐργασία εἶναι ἀρετὴ καὶ μόνο ἡ ἀργία, ποὺ φέρνει τὴν ἁμαρτία, ἀποτελεῖ γιὰ τὸν ἄνθρωπο στίγμα.

Ἄλλωστε, ὁ θεόπνευστος λόγος τῆς Ἁγίας Γραφῆς περιγράφοντας τὴν ζωὴ τῶν Ἀποστόλων καὶ κατ’ ἐπέκτασιν, ὅλων τῶν χριστιανῶν, λέει:«κοπιῶμεν ἐργαζόμενοι ταὶς ἰδίοις χερσί». Κοπιάζουμε, δηλαδή, ἐργαζόμενοι μὲ τὰ ἴδια μας τὰ χέρια.

Ὅταν ἐπὶ Διοκλητιανοὺ ἄρχισε ὁ διωγμὸς κατὰ τῶν χριστιανῶν, ὁ ἔπαρχος Ἀγρικόλας συνέλαβε τὸν Ἰέρωνα. Τὸν συνέλαβε μὲ τὴν κατηγορία ὅτι τὶς Κυριακὲς καὶ τὶς ἄλλες γιορτὲς περιφερόταν καὶ κήρυττε τὸν Χριστὸ στοὺς ἐργάτες, μὲ ἀποτέλεσμα νὰ ἀποσπάσει πολλοὺς ἀπὸ τὴν εἰδωλολατρία. Μαζί του συνελήφθησαν οἱ δυὸ ἀδελφοί του καὶ τριάντα ἀκόμα συνεργάτες του στὴν διακονία τοῦ Εὐαγγελίου.
Ἀφοῦ φυλακίστηκαν καὶ φρικτὰ βασανίστηκαν, τελικὰ ὁ ἔπαρχος Ἀγρικόλας τοὺς ἀποκεφάλισε ἔξω ἀπὸ τὴν πόλη Μελιτινῆ.
Ἀπολυτίκιον. Ἦχος γ’. Θείας πίστεως.
Θείῳ Πνεύματι, συντεταγμένοι, δῆμος ὤφθητε, τροπαιοφόρος, Ἀθλοφόροι τοῦ Σωτῆρος πανθαύμαστοι· ὁμοφροσύνῃ γὰρ γνώμης ἑνούμενοι, μαρτυρικῶς τὸν ἐχθρὸν ἐτροπώσασθε. Ἀλλ’ αἰτήσασθε, Τριάδα τὴν Ὑπερούσιον, δωρήσασθαι ἡμῖν τὸ μέγα ἔλεος.
Κοντάκιον. Ἦχος δ’. Ὁ ὑψωθεὶς ἐν τῷ Σταυρῷ.
Χορὸς Μαρτύρων τηλαυγὴς καὶ φωσφόρος, ἐξανατείλας νοητῶς καταυγάζει, τὴν Ἐκκλησίαν σήμερον θαυμάτων βολαῖς· ὅθεν ἑορτάζοντες, τὴν σεπτὴν αὐτῶν μνήμην, αἰτοῦμέν σε Σωτὴρ ἡμῶν, ταὶς αὐτῶν ἱκεσίαις, ἐκ τῶν κινδύνων λύτρωσαι ἡμᾶς, ὡς ἐλεήμων Θεὸς καὶ φιλάνθρωπος.
Μεγαλυνάριον.
Χαίροις οὐρανία παρεμβολή, Μάρτυρες Κυρίου, οἱ τριάκοντα πρὸς τρισίν, οἱ τὰς μυριάδας, ἐχθρῶν τῶν νοουμένων, ἀθλήσεως τοῖς ὅπλοις, καταπαλαίσαντες.

The Holy Martyr Hieron of Melitene and Those with him The holy martyr Hieron was born in the city of Tiana in great Cappadocia. Raised by a pious mother, he was a kindly and good Christian. 

The co-ruling emperors Diocletian (284-305) and Maximian (284-305)sent a large military detachment headed by Lysias to Cappadocia to eradicate Christianity there, and also to conscript healthy and strong men into the imperial army. Among those pressed into service, Lysias also ordered his men to draft Hieron, who was distinguished by his great physical strength and dexterity. But Hieron refused to serve emperors who persecuted Christians. When they attempted to seize him by force and bring him to Lysias, he took a stick and started beating the soldiers who had been sent to bring him. The soldiers scattered, ashamed of being defeated by a single man. Hieron then hid himself in a cave with eighteen other Christians. Lysias would not risk losing his soldiers by storming the cave. 

Upon the advice of Cyriacus, one of Hieron’s friends, Lysias lifted the siege of the cave and withdrew his detachment. Then Cyriacus persuaded Hieron not to offer resistance to the authorities. He and the other new conscripts and accompanying soldiers were sent to the nearby city of Melitene. 

Soon Hieron had a vision in his sleep, in which his impending martyrdom was foretold. Lysias told the soldiers gathered at Melitene to offer sacrifice to the pagan gods. Hieron and another thirty-two soldiers refused to do this, and openly confessed their faith in Christ. Then the persecutor gave orders to beat the martyrs, and to cut off Hieron’s arm at the elbow. After cruel tortures they threw the martyrs into prison barely alive, and they beheaded them four days later. 

A certain rich and illustrious Christian by the name of Chrysanthus ransomed Hieron’s head from Lysias. When the persecutions finally ceased, he built a church on the place where they executed the holy martyrs, and he placed the venerable head in it. The bodies of all the executed saints were secretly buried by Christians. In reign of the emperor Justinian, during the construction of the church of Hagia Eirene (Holy Peace), the venerable relics were uncovered and found incorrupt. 

The other martyrs are: Hesychius, Nicander, Athanasius, Mamas, Barachius, Callinicus, Theogenes, Nikon, Longinus, Theodore, Valerius, Xanthius, Theodoulus, Callimachus, Eugene, Theodochus, Ostrychius, Epiphanius, Maximian, Ducitius, Claudian, Theophilus, Gigantius, Dorotheus, Theodotus, Castrichius, Anicletus, Themelius, Eutychius, Hilarion, Diodotus and Amonitus.

Categories: Cântările Ortodoxiei Tags:
  1. Nici un comentariu momentan.
  1. Nici un trackbacks momentan.