8 OCTOMBRIE:

DOI CUVIOŞI NEVOITORI DIN RUSIA 

ÎN ACEASTĂ ZI POMENIREA CUVIOSULUI DOSITEI, EGUMENUL DE LA VERHNEOSTROV

Ucenic al Cuviosului Eufrosin de Pskov (pomenit pe 15 mai), Cuviosul Dositei a devenit ieromonah şi a întemeiat în anul 1470 Mănăstirea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel din Verhneostrov, aproape de lacul Pskov. A scris un Tipicon şi a rămas cunoscut ca una din cele mai renumite personalităţi duhovniceşti din regiune. A adormit în pace în anul 1482.

POMENIREA CUVIOSULUI TRIFON, EGUMEN DE VIATKA

Copil de suflet al unui sătean bogat din regiunea sau Eparhia Arhanghelsk, Cuviosul Trifon a plecat pe ascuns din casa părinţilor, ca să scape de nunta pe care aceştia voiau să i-o impună. A trăit de atunci sub călăuzirea duhovnicească a unui paroh din cetatea Orlov, iar prin nevoinţele sale s-a umplut de darurile harului dumnezeiesc. La vârsta de 22 de ani, a primit schima monahală în mănăstirea Piskorsk. S-a îmbolnăvit grav, încât şi-a pierdut simţurile şi a văzut un înger care voia să-l ia în cer, dar un glas i-a poruncit să-l lase pe pământ. Când a deschis din nou ochii, i s-a arătat Sfântul Nicolae şi l-a făcut bine. Ca să scape de slava şi laudele pe care le atrag virtuţile, şi-a lăsat mănăstirea, dorind liniştea şi s-a stabilit în cantonamentul unui trib de idolatri, pe care i-a adus la credinţa în Hristos. Şi-a continuat lucrarea misionară până în ziua în care a venit o poruncă să se întoarcă în mănăstire. Când a făcut izvoarele care secaseră să izvorască din nou, faima lui de făcător de minuni a fost atât de mare, încât şi-a părăsit mănăstirea, de data aceasta definitiv, şi s-a stabilit într-o pădure care aparţinea boierului Stoianov. După câteva neînţelegeri cu binefăcătorul său, a plecat şi a întemeiat în Viatka o mănăstire închinată Adormirii Maicii Domnului. Locuitorii acestei cetăţi s-au bucurat foarte mult când au văzut împlinindu-se dorinţa lor şi au alergat să lucreze şi să-l ajute la zidire. În continuare însă, râvna şi entuziasmul lor s-au împuţinat şi au fost pedepsiţi pentru asta cu o ploaie necontenită, care a ţinut de pe 15 august până pe 8 septembrie, dată în care Născătoarea de Dumnezeu s-a arătat unui locuitor evlavios şi a poruncit locuitorilor cetăţii să continuie lucrările. Cuviosul Trifon priveghea pentru asigurarea bunei funcţionări a mănăstirii şi asta a presupus ducerea sa la Moscova şi în Kazan de câteva ori. Într-una din aceste călătorii, i-a prezis Mitropolitului Ermoghen că va deveni Patriarh şi că va avea un sfârşit mucenicesc (pomenit pe 17 februarie).
Spre sfârşitul vieţii, Cuviosul Trifon a încercat o mare întristare. Unii dintre fraţi, în frunte cu Iona, iubitul lui ucenic, pe care vroia să-l numească urmaş al său la egumenie, nemulţumiţi de aspra aplicare a canoanelor monahale, s-au întors împotriva lui şi l-au izgonit din mănăstire. Cuviosul Trifon a rătăcit, organizând litanii şi împărţind milostenii prin cetăţile şi mănăstirile pe care le întâlnea în drumul său. A întemeiat Mănăstirea Arătării lui Dumnezeu în Slobontsk, însă dorea cu toate acestea să moară în mănăstirea din Viatka, şi simţind că-l cuprinde boala, s-a întors acolo. Prin mijlocirea clerului cetăţii, Iona s-a pocăit şi şi-a cerut iertare în genunchi de la cuvios. Puţine zile mai târziu, pe 8 octombrie 1612, Cuviosul Trifon a adormit în pace, după ce mai înainte l-a uns urmaş al său pe Iona, cu condiţia că va respecta întocmai tipiconul mănăstirii. Cinstitul său trup a fost găsit nestricat în anul 1648.

(traducere: Frăţia Ortodoxă Misionară „Sfinţii Trei Noi Ierarhi”, sursa: „Noul Sinaxar al Bisericii Ortodoxe”)