Acasă > A trecut la Domnul..., PATRIARHIA ALEXANDRIEI > A adormit în Domnul Mitropolitul Ioachim de Tamiathi (Patriarhia Alexandriei)

A adormit în Domnul Mitropolitul Ioachim de Tamiathi (Patriarhia Alexandriei)

ioakeim

A adormit în Domnul Mitropolitul Ioachim de Tamiathi

 

Luni, 2 mai 2016

Autor: Emilios Polyghenis

 

A adormit în Domnul duminică seara, pe 1 mai 2016, potrivit informaţiilor Romfea.gr, Mitropolitul titular de Tamiathi, ÎPS Ioachim, la vârsta de 82 de ani.

Ierarhul Patriarhiei Alexandriei şi-a dat ultima suflare în Spitalul Hipocratic unde fusese spitalizat în ultimele zile.

Informaţiile Romfea.gr relatează că slujba de înmormântare va fi oficiată joi, 5 mai, la ora 11.00, la Fundaţia Lyreio, care se află mai sus de vechea aşezare Neo Voutza.

Răposatul Mitropolit Ioachim, în lume Ioannis Tsakiris, s-a născut în 1934.

A fost hirotonit diacon în 1953, iar pe 1 mai 1988 a fost hirotonit Episcop titular de Tamiathi.

Pe 13 ianuarie 1998 a fost ridicat la rangul de Mitropolit titular cu acelaşi titlu.

Răposatul Mitropolit al străvechii Patriarhii a Alexandriei se retrăsese la linişte încă din 1999 în Nikea, Attiki.

Emoţionant este faptul că Dumnezeu l-a luat la El în aceeaşi zi (1 mai) în care a fost hirotonit arhiereu în urmă cu 28 de ani…

În final semnalăm că răposatul ierarh a fost ctitor al Sfintei Sihăstrii „Sfinţii Ioachim şi Ana” din insula Tinos.

  1. Nici un comentariu momentan.
  1. Nici un trackbacks momentan.