Acasă > AUDIO, Cântările Ortodoxiei, Diverse, ORTODOXIE > Adrian Stolnicu- Cântările Triodului, imne liturgice și melodii psaltice

Adrian Stolnicu- Cântările Triodului, imne liturgice și melodii psaltice

Cântările Triodului, imne liturgice și melodii psaltice

Triodul reprezintă perioada liturgică dintre Duminica Vamesului și a Fariseului și Învierea Domnului, zece săptămani de cîntari și rugăciuni specifice adunate de-a lungul timpului în cartea ce poartă același nume. Triodul reflectă scopul principal al acestei perioade, și anume, pregătirea creștinilor pentru întâmpinarea „Praznicului Praznicelor”.  De aceea, toate textele imnografice din Triod sunt astfel rânduite încat, de la Duminica Vamesului și Fariseului până în Sâmbăta cea Mare , credinciosul să fie „călăuzit” pe drumul duhovnicesc pentru a putea primi, înțelege și trăi patimile, moartea și Învierea lui Hristos.

Potrivit lui John Meyendorff, „Triodul implică înainte de toate un sistem antropologic patristic potrivit căruia omul nu este cu adevărat om decât în comuniune reală cu Dumnezeu și doar atunci este cu adevărat liber.” În acest sens, ținta principală rămâne curățirea de păcate și patimi, care întunecă vederea sufletească. Numai astfel, eliberat de robia lor, creștinul poate ajunge în comuniune cu Dumnezeu, să devină una cu Hristos.

Imnografia Triodului – o adevarată cateheză duhovnicească

Gândirea Sfinților Părinți se regăsește în textele liturgice întâlnite in Triod, atât de profunde dogmatic și atât de izbutite poetic.

Omul, creat după chipul lui Dumnezeu, al nemuririi, al nepătimirii și al libertății Lui, a pierdut după cădere toate acestea făcându-se rob păcatului. Bogăția de preț trebuie redobândită, chemat să refacă asemănarea cu Dumnezeu, prin conlucrare cu harul divin.

Omul trebuie să conștientizeze păcatul, iar textul Triodului îl ajută în acest sens pe credinciosul ortodox deslușindu-i tainele căderii în păcat. De aceea acordă o atenție specială cainței și efortului întoarcerii, insistând asupra imaginii iadului și a suferințelor celor osândiți.

Pierzând lumina dumnezeiască în care era îmbrăcat, Adam plânge în preajma Raiului: „Vai mie, celui ce m-am supus înșelăciunii celei viclene și am fost furat de ea și de mărire m-am îndepărtat! Vai mie celui dezbrăcat de nevinovăție și lăsat în sărăcie! Ci, o, raiule, de acum nu mă voi mai desfata întru dulceața ta! Nu voi mai vedea pe Domnul și Dumnezeul și Ziditorul meu; căci în pământ voi merge, din care am fost și luat!” (La Duminica Lăsatului Sec de Brânză).

Păcatul înseamnă moarte (duhovnicească), dar chiar și în moarte, oricare ar fi ea, omul nu e lipsit de dragostea lui Dumnezeu, căci poartă „chipul slavei” Sale.

Spune o stihiră la binecuvântările morților din Sâmbăta Lasatului Sec de Carne, alcătuire a lui Ioan Damaschinul, reluată și în textul rânduielii pentru înmormântări: „Chipul Slavei Tale negraite sunt, deși port rănile pacatelor”. Odată cu omul, a căzut și Creația, „supusă deșertăciunii din pricina celui ce a supus-o”, căci omului, rege al făpturilor, i s-a dat demnitatea de a fi încoronare a Creației.

Triodul cultivă virtuțile, între care smerenia ocupă un loc central. Numai prin pocaință și smerenie se dobândește străpungerea inimii, pentru că lacrimile să spele păcatele și astfel, omul să regăsească fericit curăția pe care o are cel ieșit din apa Botezului.

Sfântul Grigorie Teologul arată că acest „al doilea Botez” e mai greu de dobândit, cerând un adevărat martiriu: prin asceză și pocăință.  „Al doilea Botez, spune Sfântul Simeon Noul Teolog, nu mai e preînchipuirea adevărului, e Adevărul însuși”. Putem vedea în Triod, pe bună dreptate o adevărată cateheză, căci îl pregatește pe credincios pentru unirea intimă cu Hristos prin desăvârșirea virtuților, urmare a urcușului duhovnicesc.

Influența vieții monahale asupra rânduielii Triodului se observă mai ales din faptul că acordă o atenție specială înfrânării, căci zilele Postului Mare sunt  „dumnezeiescul stadion al înfrânarii” sau, cum le numește Sfântul Vasile cel Mare, „gimnaziul atleților”.

Rareori întâlnim o mai amănunțită analiză a postului, fiecare aspect regăsit în Triod fiind ilustrat cu bogate citate din imnografie: postul ca întoarcere în rai, restaurare a firii, lucrare a pocăinței, conclucrare cu Dumnezeu, contemplație mistică, ospăț mistic, ca model hristologic al ridicării lui Adam din păcat. Hristos, prin postul cel de 40 de zile din pustie, s-a supus de bună voie foamei și ispitei diavolului, deși n-avea nevoie să postească, fiindcă umanitatea sa îndumnezeită era fără păcat. Dar „Postind Domnul omenește spre pildă nouă, biruie pe ispititorul, arătând care este lucrul nostru și hotare punându-ne nouă” (Miercurea Lăsatului sec de Brânză), așadar „Suflete, nu te lenevi, de va năvăli asupra ta vrajmașul, alungă-l cu rugăciuni și cu postire departe de picioarele tale” (Canonul Mare al Sfântului Andrei Criteanul).

Cântările Triodului – melodii psaltice reprezentative

Ne propunem, în continuare, să prezentăm câteva cântări reprezentative – auzite în cadrul slujbelor – din vremea Postului Mare și premergatoare acestuia.

În țara noastră, autori de căntări din secolele XIX-XX precum Macarie Ieromonahul, Anton Pann, Dimitrie Suceveanu, Ștefanache Popescu, Ion Popescu Pasărea, au lăsat moștenire pagini alese destinate întregului ciclu al Triodului. Concepția lor o urmează pe cea Sfnților Părinți și a scriitorilor bisericești, ca melosul și cuvântul în cântare sunt inseparabile, cel de la care se pornește fiind cuvântul.

Pregătirea pentru Postul cel Mare corespunde în credința noastră perioadei de început a Triodului, perioadă în care creștinii sunt chemați să dobândească acele virtuți care să ii călăuzească și să-i susțină de-a lungul întregii călătorii duhovnicești spre Învierea Domnului. Între aceste virtuți, una dintre cele mai însemnate rămane pocăința. Prin urmare, nu întâmplator Biserica a rânduit ca la slujba Utreniei de duminică să se cânte, în Triod, acel triptic de stihiri cunoscut sub numele generic de „Ușile pocăinței”:

„Ușile pocăinței deschide-mi mie, Dătătorule de viață, ca mânecă duhul meu la Biserica Ta cea sfântă, purtând locaș al trupului cu totul spurcat. Ci ca un Îndurat curațește-l cu mila milostivirii Tale!

În cărările mîntuirii îndreptează-mă, Născătoare de Dumnezeu, căci cu păcate grozave mi-am spurcat sufletul și cu lenevire mi-am cheltuit toată viața mea; ci cu rugăciunile tale spală-mă de toată necurăția.

La mulțimea păcatelor mele celor rele, cugetând eu, ticălosul, mă cutremur de înfricoșata zi a judecății, ci îndrăznind spre mila milostivirii Tale, ca David strig Ție: Miluiește-mă Dumnezeule după mare mila Ta”.

Cântarea aceasta reprezintă momentul poate cel mai solemn în cadrul slujbei, fiind situată, după cum știm, imediat după citirea Evangheliei și a Psalmului 50.

Cântarea vine, încă din prima duminică pregătitoare a Postului, cea a Vameșului și a Fariseului, ca un semnal de luptă, vestind parcă: „Sosit-a vremea pocainței”, „începutul luptelor duhovnicești”.

Primele două stihiri, precedate de „Slavă…” și „Și acum…”, sunt compuse în glasul 8, iar cea de-a treia în glasul 6.

Variațiile melodice și modulațiile vin să ilustreze cât mai sugestiv cu putință starea de păcătoșenie în care se găsește cel ce a pornit pe calea postului, urmând exemplul de pocăință al vameșului precum și pe al fiului risipitor din Evanghelie

„Ușile pocăinței” sunt nu numai cele care ne deschid din nou intrarea în raiul ale cărui porți au fost închise prin neascultarea lui Adam, dar și cele menite să închidă intrarea patimilor în suflet.”

Prin mijlocirea melodiei psaltice, acest imn, în cele trei stihiri ale sale, ne îndrumă spre pocăință, învățându-ne totodată și cum să o facem: prin întoarcerea la noi înșine și la viața noastră păcătoasă, cu cutremur și cu teamă de înfricoșata Judecată dar și cu nădejde și încredere în dumnezeiasca milostivire.

Sentimentele de teamă și nădejde pe care ni le trezesc aceste stihiri trebuie să ne însoțească nelipsit de-a lungul Sfântului Post: de aceea ele vor fi auzite la Utrenia fiecărei duminici din Triod, începând cu prima și până spre sfârșitul Paresimilor .

            „La râul Babilonului…”

O altă caântare, aparținând imnografiei Triodului, este „La râul Babilonului”, de fapt, Psalmul 136.

Acest psalm este rânduit pentru slujba Utreniei și se cantă în trei duminici la rând, începând cu cea a Fiului Risipitor. Astfel, imediat după polieleul obișnuit (Robii Domnului și Marturisiți-vă Domnului; psalm 134-135), solemn dar vesel, vom auzi tristul și nostalgicul psalm 136: „La râul Babilonului, acolo am șezut și am plâns când ne-am adus aminte de Sion”.

Tonul trist, tânguitor, reiese din profilul descendent al motivelor muzicale, al strofelor în general. Cu toate acestea ne uimește conceperea cântării în tactul irmologic și mai ales în atmosfera luminoasă, deschisă a glasului 3.

Psalmul este alcătuit ca un polieleu, după modelul celorlalți doi care-l preced. Astfel, fiecare strofă este urmată de refren – Aliluia întreit -. Sub aspect melodic, caracterul trist nu se împotrivește câtuși de puțin bogăției și cantabilității discursului muzical, iar vocalizele din finalul fiecărei strofe au o estetică cu totul aparte.

Caracteristic acestei cântări este și ambitusul foarte mare în cadrul căruia se desfășoară melodia. Această dimensiune de excepție a ambitusului se datorează mai ales coborârii până în gravul extrem în cadrul primei strofe: se ajunge aici până la sunetul fa din octava mică. Acesta este mijlocul artistic prin care compozitorul a găsit cel mai potrivit să exprime cuvintele  „și am plâns…”. Este vorba aici despre tânguirea poporului evreu aflat în robia Babilonului: însă, generalizand, acest psalm poate ilustra și icoana omului căzut în robia păcatului. Cel subjugat de patimi este înstrăinat de cetatea bucuriei – Sionul: este dus departe, ca și fiul risipitor, în Babilonul cel întunecat și în robie”.

În strofele următoare este continuată tema înstrăinării și a înrobirii, iar melodia ce o însoțeste intră într-un făgaș mai firesc, prin desfășurarea ei în registrul mediu și uneori spre acut.

Mesajul psalmului este asociat cu cel al Evangheliei Fiului Risipitor. Astfel, din ultimele versete ale imnului reiese ca singura cale ce duce la casa părintească (la cetatea Sionului) este aceea de a hotărî ieșirea din întunericul păcatelor si întoarcerea la Tatăl ceresc .

Dintre numeroasele minunate cântări psaltice care împodobesc slujbele Triodului, mai amintim: „Să se îndrepteze” de la Liturghia Darurilor, în ambele variante, cea în tact stihiraric, de Anton Pann,  dar și varianta pe scurt, cea după Ioan Zmeu. De asemenea, Prochimenul Postului Mare („Să nu întorci fața Ta”), Slavă de la Litia Floriilor („Mai- nainte cu șase zile…”), „Doamne, femeia ceea ce căzuse” ale lui Dimitrie Suceveanu, încheind cu „Prohodul Domnului”.

La acestea se adaugă o serie de alte cântări, unele excelente prin melodicitatea lor, altele prin rafinamentul utilizării modulațiilor, al contrastelor de genuri melodice în vederea redării cât mai sugestive a textului.

Sursa:  CrestinOrtodox.ro

Adrian Stolnicu – Cântare din Perioada Triodului

  1. Nici un comentariu momentan.
  1. Nici un trackbacks momentan.