Acasă > ORTODOXIE > ALTE FOTOGRAFII DE LA ÎNMORMÂNTAREA UNUI SFÂNT – MITROPOLITUL AUGUSTIN KANDIOTIS

ALTE FOTOGRAFII DE LA ÎNMORMÂNTAREA UNUI SFÂNT – MITROPOLITUL AUGUSTIN KANDIOTIS

ALTE FOTOGRAFII DE LA ÎNMORMÂNTAREA UNUI SFÂNT

MITROPOLITUL AUGUSTIN KANDIOTIS

[slideshow]

Mii de credincioşi şi-au luat rămas-bun de la Stareţul Augustin Kandiotis, fost Mitropolit de Florina, credincioşi care dis-de-dimineaţă au umplut Catedrala Sfântul Pantelimon din Florina.
Aşa cum am amintit în reportajul nostru anterior, slujba de înmormântare a fost condusă de Mitropolitul Antim al Tesalonicului, care în predica sa s-a referit la luptele şi nevoinţele fericitului întru adormire Augustin Kandiotis, dar şi la cât de mult şi-a iubit patria.
De menţionat că Patriarhul Ecumenic Bartolomeu a fost reprezentat de Înaltpreasfinţitul Ioil, Mitropolit de Edessa, Pelli şi Almopia, care, în cuvântul său, s-a referit la opera Fericitului Stareţ Augustin şi i-a emoţionat pe toţi.
Din partea Sfântului Sinod şi a Arhiepiscopului Atenelor şi a toată Elada, Ieronim, a fost prezent Înaltpreasfinţitul Mitropolit Serghie de Grevena.
Demn de remarcat că, în cuvântul său, al doilea Secretar al Sfântului Sinod, Arhimandritul Ieronim, l-a lăudat pe fericitul întru adormire şi a scos la lumina publicităţii din Arhiva Sfântului Sinod, cererea Mitropolitului de altădată al Florinei, care, printre altele, spunea următoarele:
“Dacă statul de multe ori graţiază infracţiunile cetăţenilor, nu se poate ca Biserica să fie mai aspră decât statul. De aceea, cer ca toţi clericii caterisiţi până astăzi să fie reabilitaţi, dacă au arătat prin fapte semne de pocăinţă”.
De asemenea, Arhimandritul Ieronim, a subliniat că “acest lucru arată că fericitul întru adormire Mitropolit Augustin era un părinte iubitor şi nu un extremist, cum spuneau toţi”.
La fel a vorbit şi Protosinghelul Sfintei Mitropolii de Florina, părintele Iustin, care, printre altele, a menţionat că “Mitropolitul Augustin, în cei 33 de ani de arhierie, a făcut 380 de hirotonii. De asemenea, îşi cerea iertare de la toţi fiii săi duhovniceşti şi le cerea să nu existe între ei vreo ceartă, ci unitate”.
În sfârşit, de semnalat că, potrivit informaţiilor Romfea.gr, primarul Florinei şi primarul Ptolemaidei vor da numele lui Augustin Kandiotis străzii centrale din oraşele lor.

Traducere: Frăţia Ortodoxă Misionară „Sfinţii Trei Noi Ierarhi”

Sursa: http://www.romfea.gr

Categories: ORTODOXIE Tags:
  1. Nici un comentariu momentan.
  1. Nici un trackbacks momentan.