Acasă > Predici > Arhimandrit Ioil Konstantaros: Lectura apostolică din Duminica a XV – a după Rusalii

Arhimandrit Ioil Konstantaros: Lectura apostolică din Duminica a XV – a după Rusalii

Arhimandrit Ioil Konstantaros:

Lectura apostolică din Duminica a XV – a după Rusalii
(II Corinteni 4: 6-15)

Fraţilor, Dumnezeu, Care a zis: „Strălucească, din întuneric, lumina” – El a strălucit în inimile noastre, ca să strălucească cunoştinţa slavei lui Dumnezeu, pe faţa lui Hristos. Şi avem comoara aceasta în vase de lut, ca să se învedereze că puterea covârşitoare este a lui Dumnezeu şi nu de la noi, În toate pătimind necaz, dar nefiind striviţi; lipsiţi fiind, dar nu deznădăjduiţi; Prigoniţi fiind, dar nu părăsiţi; doborâţi, dar nu nimiciţi; Purtând totdeauna în trup omorârea lui Iisus, pentru ca şi viaţa lui Iisus să se arate în trupul nostru. Căci pururea noi cei vii suntem daţi spre moarte pentru Iisus, ca şi viaţa lui Iisus să se arate în trupul nostru cel muritor. Astfel că în noi lucrează moartea, iar în voi viaţa. Dar având acelaşi duh al credinţei, – după cum este scris: „Crezut-am, pentru aceea am şi grăit”, – şi noi credem: pentru aceea şi grăim, Ştiind că Cel ce a înviat pe Domnul Iisus ne va învia şi pe noi cu Iisus şi ne va înfăţişa împreună cu voi. Căci toate sunt pentru voi, pentru ca, înmulţindu-se harul să prisosească prin mai mulţi mulţumirea, spre slava lui Dumnezeu.

S-a spus şi, fireşte, este un mare adevăr că în măsura în care cineva se nevoieşte pentru dragostea şi slava lui Hristos, pe atât mai mult va primi săgeţile cele aprinse ale celui viclean şi diferite ispite din partea ateilor şi a oamenilor rătăciţi.


Exact această situaţie ne-o descrie marele Apostol al neamurilor Pavel, referindu-se la elemente personale cutremurătoare din lupta şi activitatea sa. Întreaga pericopă apostolică este o mărturie cutremurătoare, emoţionantă, pe care o urmăreşti cu răsuflarea tăiată: … „în toate pătimind necaz, dar nefiind striviţi, lipsiţi fiind, dar nu deznădăjduiţi…” (II Corinteni 4:8), adică se întâmplă să fim necăjiţi în orice situaţie şi, totuşi, aceste greutăţi exterioare nu ne duc într-o fundătură şi nu ne pricinuiesc o supărare plină de agonie. Ajungem în impas, fără însă să deznădăjduim sau să fim lipsiţi vreodată de vreun mijloc şi de vreo cale de salvare… Desigur că cele menţionate în această pericopă de apostolul de-Dumnezeu-insuflat nu sunt valabile doar pentru apostoli (desigur, în principal pentru ei sunt valabile), sunt valabile – şi, în special, ar trebui să fie valabile – pentru lucrătorii Evangheliei, dar şi, în general, pentru adevăraţii creştini credincioşi din toate timpurile. Aceste cuvinte s-au împlinit – şi chiar la modul absolut – cu credincioşii care se luptă conştient împotriva diavolului, a lumii îndepărtate de Dumnezeu şi, în principal, împotriva înclinaţiei lor păcătoase personale, sprijinindu-se pe neclintita noastră Credinţă Creştin-Ortodoxă.


Fraţii mei, aceasta este realitatea. Desigur, asta nu trebuie să ne răpună în nicio situaţie. Dimpotrivă, ar trebui să ne înflăcăreze din ce în ce dumnezeiasca râvnă pentru sfintele lupte. Lupte care au legătură directă atât cu Sfintele Dogme, cât şi cu însăşi morala maicii noastre, Biserica.
Subliniem dimensiunea luptei duhovniceşti pe care trebuie să o purtăm toţi fiii Ortodoxiei, pentru că în orice epocă, dar în principal în epoca noastră de apostazie, se aud, chiar şi din gurile din care te-ai aştepta să auzi altele, se aud predici cel puţin ciudate despre – chipurile – un creştinism „cuminte” şi „nezgomotos”!


Şi, sigur, a ajuns unul să-şi exprime opinia că duhul pericopei apostolice în discuţie nu poate să fie valabil astăzi. Şi asta pentru că vremurile sunt diferite şi astăzi lucrătorii Evangheliei nu sunt prigoniţi, de vreme ce oficial statul admite Biserica şi chiar o tolerează, în cadrul democraţiei şi, în general, al diversităţii şi al ecumenismului!
Dar, omule nenorocit, care ai lepădat înalta măsură a Evangheliei intereselor politice şi minipartinice şi în genunile oribile ale blestematului ecumenism.


Doar asta subliniem. Să încerce cineva să-l controleze pe Cezar şi curtea sa… Să încerce administraţia bisericească să controleze oficial autorităţile şi stăpânirile în tema groaznicelor avorturi. Să îndrăznească liderii noştri spirituali să arunce dreapta afurisanie asupra tuturor celor ce au votat crimele, în iadul ce se numeşte Parlamentul elinilor, genocidul poporului nostru. Să încerce să mustre oficial, în baza Legii lui Dumnezeu, modelele deviante în suflet şi în trup, care prin teoriile şi prin faptele lor degradează chipul lui Dumnezeu nu doar la nivelul animalelor, ci şi la cel mai mai jos de animale. Să îndrăznească toţi care laudă toleranţa şi liberalismul Cezarului, să vină în contact deschis cu legile lor anticreştine… Să continuăm? Să hotărască unii clerici şi, desigur, obşti monahale, să-i mustre pe promotorii panereziei ecumenismului şi atunci se vor încredinţa de-a binelea de ura diavolului şi a uneltelor lui de la vârf până la baza politicului, statalului şi a oricărui alt organism şi sistem, care clocesc nimicirea Ortodoxiei şi a elenismului.


Aşadar, faptul că toate par că „merg bine”, nu înseamnă că statul a devenit creştin (dacă e vreodată posibil), ci, din nefericire, demonstrează că am pierdut râvna apostolică şi simplitatea patristică. Aceasta este realitatea, iubiţii mei. Dar cum să nu stea astfel lucrurile, de vreme ce noi astăzi avem „discernământ” şi nu ne rostogolim în lupte „extremiste” şi „fără discernământ”, pe care le-au început şi le-au sfârşit adevăraţii succesori ai Apostolilor, Studiţii, Marcu-Evghenicii, şi în general toţi câţi au trăit şi au respirat în binecuvântata atmosferă a neprihănitei noastre credinţe, oferindu-şi în cele din urmă şi însuşi sângele lor!


Dar, fraţii mei, „să stăm bine”, vremea „rostuirii” şi a „liniştirii” trebuie să treacă o dată pentru totdeauna, pentru că „vremurile nu aşteaptă”.
Fie ca să simţim că nu este posibil să acceptăm în conştiinţa noastră modul dulce-sărat, papistaş sau protestant, de „vieţuire creştină”. Este nevoie şi, desigur, absolută nevoie, ca noi, urmaşi ai Sfinţilor Apostoli şi ai tuturor sfinţilor, să cunoaştem şi să trăim îndeosebi mărturisitoarea noastră Ortodoxie, cea autentică, lipsită de compromisuri şi luptătoare.
Acesta este în cele din urmă marele mesaj al apostolului pe care trebuie să-l înţelegem şi să-l împlinim. Amin.

(trad.: Frăţia Ortodoxă Misionară „Sfinţii Trei Noi Ierarhi”,

sursa: http://thriskeftika.blogspot.com/2010/09/blog-post_9130.html)

Categories: Predici Tags:
  1. Nici un comentariu momentan.
  1. Nici un trackbacks momentan.