BINECUVÂNTARE SAU PROFANARE?

de  ANDRONIKI  KAPLANOGLU 

 

          Voi povesti o întâmplare personală care are legătură cu Părintele Stareţ Augustin, ca să prezint simplitatea sa şi în continuare voi pune o întrebare credincioşilor.

          Părintele Augustin a străbătut cei 33 de ani de păstorire cu două veşminte arhiereşti vechi, care întotdeauna erau curate şi călcate, mulţumită fiului său duhovnicesc Alexandru Foka, care-l slujea cu multă dragoste. În prima perioadă a activităţii lui episcopale, din cauza apei de ploaie, care intra printre cărămizile sparte ale Mitropoliei, bederniţa unui veşmânt se chircise.

          Văzând-o, m-am gândit să-i cos un nou veşmânt arhieresc. Am cumpărat materialul şi rămăsese să iau binecuvântare.

          Credeam că o să accepte, de vreme ce singură aveam să-l cos şi n-aş fi făcut multe cheltuieli. M-am dus la biroul său, ca să primesc binecuvântarea sa. Mi-a refuzat-o categoric. N-am deznădăjduit. Pe 6.09.1985 i-am trimis o mică însemnare, în care scriam:

              ,,Cinstitul meu Părinte duhovnicesc, iertaţi-mă pentru această însemnare. Însă aş vrea să vă spun că m-a întristat mult că nu aţi vrut să Vă cos veşmintele. Să nu Vă supăraţi că V-o zic din nou, nu o fac din neascultare. Să-mi puneţi şi o condiţie: la fiecare ac, la fiecare cusătură, să zic şi un ,,Doamne miluieşte”, să fac şi o rugăciune…

Cu mult respect,

                             Androniki”.

          Pe 08.09.1985 i-am telefonat Stareţului, crezând că îmi va da aprobarea. Însă Părintele Augustin nu trecea peste principiile sale, oricât de mari ar fi fost momelile. Şi mi-a spus aspru: ,,Dacă vrei să te numeşti fiul meu duhovnicesc, vei face ascultare şi nu vei coase nimic” şi a închis telefonul.

          Mi-am primit lecţia. Nu mi-a mai lăsat nicio portiţă ca să-l deranjez din nou.

          Cei 33 de ani ai arhieriei sale şi cei 10 de după retragerea sa şi i-a scos doar cu aceste două simple şi sărace veşminte arhiereşti.

          Cu unul, care s-a păstrat într-o oarecare stare mai bună, l-au îmbrăcat după adormirea sa.

 

                ,,ÎMPĂRŢIT-AU HAINELE MELE LORUŞI…”

 

          Ce s-a întâmplat însă la înmormântarea celui mai sărac Mitropolit din Biserica Ortodoxă, Părintele Augustin, când mii de credincioşi se aflau în afara Mănăstirii Sfântului Augustin, potrivit dispoziţiei Mitropoliei, ca să nu aibă loc vreo îmbulzeală? I-am scris în acele zile Mitropolitului Teoclit, care probabil n-a observat ce s-a întâmplat, şi am aşteptat răspuns. Au trecut 40, 50, 60 de zile, dar nu am primit vreun răspuns, de aceea aduc la cunoştinţă acum credincioşilor şi să dea ei răspunsul.

          Vreau să mărturisesc că Mitropolitul Teoclit s-a purtat întotdeauna cu foarte multă nobleţe faţă de mine. Poate că se se supără pe mine şi mă condamnă în adunările preoţeşti; nu-l ţin de rău, ci îi dau dreptate. Prezenţa sa în Mitropolia Florinei este folositoare, pentru că dacă pleacă el, cine ştie ce motan va veni?

          Bunii clerici necăsătoriţi care au calităţi, ca să devină mitropoliţi, nu urmăresc scaune episcopale, tremură din cauza răspunderii şi mai ales în zilele noastre. Au seriozitate şi lucrează nu pentru slava lor, ci pentru slava lui Dumnezeu. Nu aleargă la sărbători şi pe la hramurile mitropoliţilor, ca să câştige bunăvoinţa lor şi să smulgă vreun scaun episcopal. Este un lucru rar în zilele noastre să fie ales un episcop evlavios şi să fie de-Dumnezeu-voit.

          Spun aceste cuvinte doar pentru adevăr şi nu ca să-l întristez pe Mitropolitul Teoclit. Stareţul a plecat în veşnicie ridicând crucea nerecunoştinţei din partea multor persoane şi noi suntem datori să-i scriem istoria aşa cum este, ca să se arate înălţimea sfinţeniei lui şi crucea muceniciei sale.

 

  În epistola pe care am trimis-o Mitropolitului, am scris: 

        ,,Înaltpreasfinţite Părinte Teoclit,…ceea ce s-a întâmplat sub crucea lui Hristos, au făcut-o şi Părintelui Augustin preoţii Dvs. [2-3]… au răpit tot ce-au putut din [săraca] îmbrăcăminte arhierească a Părintelui Augustin. Până şi M… (preot din afara Mitropoliei) a participat la afacere. Acesta pentru că nu a găsit ceva care să iasă a smuls un ciucure!!

          Clericii care au făcut această faptă urâtă la sicriul stareţului, sigur nu şi-au dat seama cât de groaznic a fost. Nu ştiu dacă au făcut-o din superficialitate sau au fost atraşi, însă vreau să-i chemaţi şi să le luaţi cele pe care le-au furat de la marele nostru Părinte duhovnicesc adormit şi să le daţi mănăstirii ca după dezgropare să fie adăugate lângă rămăşiţele Părintelui Augustin.

          Vă voi menţiona numele preoţilor Dvs. care s-au implicat în afacere şi au profanat sicriul  Părintelui Augustin înainte de îngropare…

          La un astfel de jaf nu mă aşteptam. Închipuiţi-vă, dacă-i vedeau miile de credincioşi, care se aflau dincolo de poarta mănăstirii şi să fi vrut să facă şi ei la fel. Să ia şi ei ceva ca amintire de la Părintele Augustin, pentru că şi ei îl iubeau! Şi unii chiar făcuseră mii de kilometri ca să ajungă în acel moment la înmormântare.

          Ce s-ar fi întâmplat?

          I-ar fi sfâşiat rasa, i-ar fi împărţit chiar şi trupul! Şi nu ar fi mai rămas nimic în mormânt!!!…

          Vă rog, chemaţi-i cât mai repede pe preoţii Dvs. şi luaţi din mâinile lor cele furate.

          Mă gândesc: Ce-a mai rămas să smulgă de la stareţ?

          Vă rog să nu întârziaţi să îndreptaţi această faptă imorală…

  

              PRO ŞI CONTRA EPISCOPULUI AUGUSTIN

 

          În continuarea scrisorii am comunicat mitropolitului despre o carte pe care cu permisiunea stareţului sunt datoare să o scriu.

         ,,Vă informez că Părintele Augustin m-a însărcinat să scot după adormirea sa o carte cu titlul: ,,PRO ŞI CONTRA EPISCOPULUI AUGUSTIN”. Am mult material şi de la prietenii şi de la duşmanii stareţului. Despre duşmani, interni şi externi, am promis Părintelui Augustin că voi scrie totul şi nu voi graţia pe nimeni. După ce m-a întrebat dacă voi putea, în continuare a zâmbit şi mi-a dat binecuvântarea sa…

          Voi fi atentă. Voi vorbi cu detalii şi argumente. Nu voi sminti. Voi zidi şi voi ocroti pe credincioşi de unele persoane periculoase pe care Părintele Augustin le-a izgonit.

          Vă cer iertare că v-am obosit. Mă gândeam să vin la Mitropolie şi să vi le spun de aproape, dar nu ştiam dacă vă voi găsi.

Vă mulţumesc, rugăciunea Dvs.,

             Androniki  Kaplanoglu”.

  

SĂ-L VEDEM PE PĂRINTELE AUGUSTIN

ÎNAINTE DE ÎNGROPARE, ÎN FOTOGRAFII

                 Cu câteva minute înainte de îngropare, prea-săracului Mitropolit ortodox i s-au luat toate distincţiile arhiereşti pe care le purta asupra sa.

COMPARAŢI CELE DOUĂ FOTOGRAFII

         

                  I s-au luat:

1) cele trei cruci ale omoforului,

2) bederniţa,

3) cârja,

4) engolpionul

 

Despre ultimele două ni s-a spus că le ia Mitropolitul. Să acceptăm asta, deşi n-am văzut întâmplându-se aşa ceva la Mitropolitul Dionisie de Kozanis.

          De ce au luat bederniţa şi cele trei cruci de pe omofor? Am întrebat pe un cleric din afara Mitropoliei, care a venit la înmormântare şi încerca să ia chiar şi fire de păr din barba stareţului, şi i-am spus: ,,Părinte, ce sunt acestea pe care le faceţi stareţului în momentul înmormântării? L-aţi comercializat”.

,,Eu – mi-a răspuns – am luat doar un ciucure din veşmintele sale”.

– Şi de barbă de ce trăgeaţi?

– O mângâiam! – mi-a spus. Să credem şi asta. Totuşi, stareţul nu doar că n-ar fi binecuvântat ceea ce s-a întâmplat, ci i-ar fi respins şi izgonit de lângă el.

 

                                   CINE LE-A LUAT?

                 Să-l întrebăm pe Protosinghelul Iustin Bardaka, care a condus înmormântarea şi are în buzunarul stâng o cruce a omoforului.

          Cu siguranţă, ne va spune că a luat-o ca binecuvântare.        Veşmintele bătrânului Episcop, Părintele Augustin, erau sărace, simple şi vechi şi nu aveau nicio valoare materială. Până aici suntem de acord.

   ESTE ÎNSĂ CORECTĂ ACEASTĂ FAPTĂ? NU ESTE O PROFANARE? DACĂ MIILE DE CREDINCIOŞI VOIAU SĂ ÎI IMITE, POATE SĂ NE SPUNĂ PROTOSINGHELUL CE AR FI RĂMAS ÎN MORMÂNT?

 

                             A DISPĂRUT DIN MITROPOLIA FLORINEI

            CAMERA ÎN CARE ERA BIROUL MITROPOLITULUI DE FLORINA, PĂRINTELE AUGUSTIN!!!

 

Îi voi pune şi eu o întrebare:

Dacă atât de mult l-a iubit pe Părintele Augustin şi voia să aibă ceva drept amintire de la el, de ce la Mitropolie a distrus biroul său? Nu s-ar fi cuvenit să conserve acel spaţiu – cel puţin ca muzeu, din respect faţă de stareţ? Au întrebat poporul din Florina, dacă voia să-l distrugă? Aşa mare nevoie avea Mitropolia Florinei să câştige un aşa mare spaţiu de primire şi un aşa mare salon?

          Fotografiile sunt dovezi.

Au zidit uşa biroului său.

Au dărâmat peretele interior al biroului bătrânului Mitropolit, Părintele Augustin. Cele trei birouri au fost unite (al Mitropolitului, al Secretarului şi al Protosinghelului) şi au devenit o cameră, după cum vedeţi în fotografia de mai sus!

          Nu cred că a fost ideea Mitropolitului Teoclit distrugerea biroului stareţului şi facerea unui salon, de vreme ce lângă Părintele Augustin, Părintele Teoclit a învăţat simplitatea.

Această schimbare a costat mulţi bani Mitropolia, pentru că au băgat puternice coloane de oţel ca să evite prăbuşirea clădirii.

Dar în afara banilor cheltuiţi, nu a rămas nimic în Mitropolie care să amintească de biroul Mitropolitului de Florina, Părintele Augustin! Aşa că din acest motiv să nu ni se justifice că au profanat sicriul Stareţului… din dragoste!

 

(traducere: Frăţia Ortodoxă Misionară „Sfinţii Trei Noi Ierarhi”, sursa: A.K.)