Acasă > Canoane de rugăciune, Rugăciuni > CANON DE RUGĂCIUNE CĂTRE PUTRILE CEREŞTI ŞI CĂTRE TOŢI SFINŢII

CANON DE RUGĂCIUNE CĂTRE PUTRILE CEREŞTI ŞI CĂTRE TOŢI SFINŢII

PuterileCeresti1

 CANON DE RUGĂCIUNE CĂTRE PUTRILE CEREŞTI ŞI CĂTRE TOŢI SFINŢII

După obişnuitul început se zice:

Cântarea 1: glasul al 3-lea:
Irmos: Pe Faraon, care era purtat în car…

Cuvinte cel fără de început, pentru sfinţitele rugăciuni ale Heruvimilor, Serafimilor, ale Stăpâniilor, Scaunelor, ale Puterilor celor dumnezeieşti, ale Îngerilor, Arhanghelilor, ale Căpeteniilor şi Domniilor, dăruieşte-ne milele Tale cele mari, ca un iubitor de oameni.

Ajută-mi, Înaintemergătorule al Domnului, rugând pe Hristos; şi voi, ceata prorocilor, adunarea Apostolilor, mulţimea mucenicilor, rugaţi pe Stăpânul tuturor să mă mântuiască pe mine, cel cuprins de multe păcate.

Slavă…

Dumnezeieştilor femei care bine aţi pătimit și ați postit, soborul arhiereilor, cuvioşilor şi drepților, cinstiţilor sfinţi mucenici, rugați-vă să dobândim bunătățile cele veşnice noi, cei ce cu credință vă fericim.

Şi acum…, a Născătoarei de Dumnezeu:

Mintea mea fiind robită de dez­mier­dările trupești, cu totul o izbăvește, stăpână, ceea ce ești una bună, și credincios mai adevărat prin fapte bune mă arată Fiului tău, ca după da­torie să te slăvesc.

Cântarea a 3-a:
Irmos: Cel ce ai întărit din început cerurile…

Rogu-mă, o, Serafimi, Stăpânii, Heruvimi, izbăviți-mă de smintelile vrăjmașilor; voi, Domnii, Căpetenii, Scaune și Arhangheli, împreună cu toți Îngerii, rugaţi pe Izbăvitorul pentru mine, păcătosul.

Înaintemergătorule, roagă pe Hristos să dobândesc viaţa cea făcătoare de bine mie pururea; proorocilor şi cetele mucenicilor, ale Sfinților Apostoli, ale arhiereilor, ale cuvioșilor și ale sfinților mucenici, care v-aţi săvârșit prin sânge, rugați-vă pentru mine, păcătosul.

Slavă…

Femei care vitejeşte aţi pătimit și luminat aţi postit și pe vrăjmaşul l-ați biruit, rugați-vă să fim și noi părtași acelei desfătări și măriri nesfârșite de care voi v-ați învrednicit.

Şi acum…, a Născătoarei de Dumnezeu:

De Dumnezeu dăruită, Curată Fecioară, roagă-te împreună cu cetele cele de sus, cu toți înțelepții Apostoli, cu sfinții mucenici și cu prorocii, ca să luăm desăvârșit dezlegare de păcate.

Cântarea a 4-a:
Irmos: Tu eşti tăria mea, Doamne…

Vezi, Hristoase, să nu mă treci cu vederea, rogu-mă, pe mine cel cuprins de toate păcatele, ci, prin rugăciunile tuturor sfinților Tăi îngeri, cu ale mucenicilor și cu ale Apostolilor Tăi, miluieştemă și mă mântuiește și moștenitor împărăţiei Tale mă arată, ca un milostiv.

Propovăduitorule al lui Hristos, Înaintemergătorule, aprinde acum făclia inimii mele cea stinsă, cel ce ai fost luminător Soarelui celui înţelegător, şi te roagă, împreună cu proorocii şi cu toţi sfinții, să trec în caldă pocăință această viață trecătoare.

Slavă…

Străluceşte-mi lumina pocăinței, Iubitorule de oameni, Iisuse, și mă învrednicește să dobândesc mântuirea, cu mijlocirile celor ce au slujit Ţie întru credință, ale sfintelor femei, ale ierarhilor și ale mucenicilor Tăi, ale propovăduitorilor, ale Apostolilor și ale sfinților mucenici.

Şi acum…, a Născătoarei de Dumnezeu:

Ceea ce singură ai născut pe Dumnezeu întrupat, ceea ce ești cu totul sfântă, pe Acela roagă-L să ne mântuiască pe toți în ziua cea înfricoșătoare și să ne izbăvească de chinuri și să ne învrednicească de viața și de lumina cea veșnică, împreună și cu cei ce bine I-au slujit.

Cântarea a 5-a:
Irmos: Pentru ce m-ai lepădat de la fața Ta…

Puterile cele înțelegătoare Te roagă acum, Milostive Doamne, Stăpâniile, Scaunele, Serafimii și Domniile, Îngerii împreună cu Arhanghelii şi cu Căpeteniile; fii milostiv poporului Tău şi-l mântuiește, ca un îndurat.

Fericite Înaintemergătorule, cel ce ai petrecut viață străină și singuratică, fă-mă străin de tot chinul, rugând pe Iisus, iubitorul de oameni, împreună cu dumnezeieștii prooroci, cu apostolii, cu ierarhii şi cu sfintele oşti ale mucenicilor.

Slavă…

Cel ce ai luminat pe ierarhii Tăi și pe sfinții mucenici, Doamne, şi ai mărit dumnezeiasca adunare a cinstitelor femei, care vitejeşte au pătimit; pentru rugăciunile acestora miluieşte-mă, Cel ce știi toate greşelile mele, cele fără de număr.

Şi acum…, a Născătoarei de Dumnezeu:

Preasfântă Fecioară, care ai născut pe Cuvântul, Cel cu totul sfânt, izgoneşte toată mâhnirea şi întristarea sufletului meu și îndeamnă gândul meu să facă lucruri dumnezeieşti, ca să te slăvesc cu credință și cu dragoste.

Cântarea a 6-a:
Irmos: Curăţeşte-mă, Mântuitorule…

Ca să mă izbăvească de chinul cel gătit acolo, Heruvimi, Scaune, Domnii, Îngeri, Arhangheli, Căpetenii și Puteri, rugaţi pe Stăpânul a toată făptura.

Cu cetele Apostolilor și cu oștile mucenicilor, Înaintemergătorule, propovăduitorule al lui Hristos, roagă pe Iisus, iubitorul de oameni, Dumnezeul nostru, ca să aflăm milă în ceasul judecății.

Slavă…

Sfântă Muceniță Tecla, ceea ce ești întâia dintre femeile care tare au pătimit, împreună cu acelea, roagă pe milostivul Dumnezeu să ne izbăvim de întunericul patimilor şi de ispitele cele de multe feluri.

Şi acum…, a Născătoarei de Dumnezeu:

Pe tine, Stăpână, de Dumnezeu dăruită, te lăudăm credincioşii, că ai născut cu trup pe Dumnezeul cel lăudat, pe Care roagă-L, ceea ce eşti neîntinată, să mântuiască țara aceasta și poporul ei în pace.

Cântarea a 7-a:
Irmos: De coborârea lui Dumnezeu focul s-a rușinat…

Fiind voi a doua lumină din Lumina cea dintâi, sfinților îngeri, cu împărtăşirea cea netrupească și preabogată v-aţi strălucit. Pentru aceasta strig: Luminaţi mintea mea cea pururea întunecată cu patimile vieţii.

Ceata cea fericită a Apostolilor, a mucenicilor și a sfinților proroci, a ierarhilor şi a cuvioşilor, împreună cu fericitul Înaintemergător, Te roagă, Iubitorule de oameni, să treci cu vederea greșelile noastre ale tuturor, care cântăm Ţie: Bine eşti cuvântat, Dumnezeul părinţilor noştri.

Slavă…

Schimbă durerea sufletului meu, Hristoase, și miluieşte pentru rugăciunile sfinţilor mucenici, ale ierarhilor şi ale cuvioșilor Tăi, și să nu mă ruşinezi când voi sta înaintea tronului Tău, că bine eşti cuvântat, Dumnezeul părinților noștri.

Şi acum…, a Născătoarei de Dumnezeu:

Ca un tron în chip de foc porți pe Împăratul făpturii, pe Care roagă-L, Fecioară, împreună cu fericitele și sfintele femei, să mă învrednicească de împărăția Sa pe mine, cel ce cu credință slăvesc ajutorul tău.

Cântarea a 8-a:
Irmosul:

De șapte ori cuptorul, chinuitorul haldeilor, l-a ars nebunește, pentru cinstitorii de Dumnezeu; dar văzându-i pe aceştia izbăviți de o putere mai mare, Făcătorului și Izbăvitorului a strigat: Tineri binecuvântați-L, preoţi lăudați-L, popoare preaînălțați-L întru toți vecii.

O, Heruvimi, cei în chipul focului, Serafimi, cei cu multe aripi, Scaune, Stăpânii și Căpetenii, Îngeri și toți Arhanghelii și sfințite Domnii, rugați-vă, împreună cu Înaintemergătorul, cu proorocii, cu Apostolii, cu ierarhii și cuvioșii și cu toți drepții, ca să ne miluiască pe noi.

Dați-ne ajutor, Sfinților Apostoli: Petre, Pavele, Iacobe, Vartolomee, Toma, Filipe, Andrei, Marcu împreună cu Luca, Ioane, iubitul lui Hristos, Simone și Iuda, cel cu totul fericit, și marele Matia, fiind noi biruiți de ispitele înşelătorului şi rătăciți.

Binecuvântăm pe Tatăl și pe Fiul și pe Sfântul Duh, Domnul.

Ştefane, începătorul mucenicilor, cel ce ai fost mai luminat decât razele soarelui, roagă-te împreună cu aceştia să ne luminăm toți și să scăpăm de toată negura păcatului noi, cei ce strigăm Stăpânului: Preoți, binecuvântați, popoare, preaînălţaţi pe Domnul întru toți vecii.

Şi acum…, a Născătoarei de Dumnezeu:

Fă să urmez, ceea ce ești cu totul curată, celor ce cuviincios au vieţuit cu viaţă îmbunătăţită, rănind pe vrăjmaşii cei ce mă mâhnesc fără de milă și mă supără neîncetat, trăgându-mă la patimile cele trupeşti, ca, bucurându-mă, să strig: Popoare, preaînălţaţi pe Hristos în veci.

Cântarea a 9-a:
Irmosul:

Spăimântatu-s-a de aceasta cerul, și marginile pământului s-au minunat, că Dumnezeu S-a arătat oamenilor trupește și pântecele tău s-a făcut mai desfătat decât cerurile. Pentru aceasta, pe tine, Născătoare de Dumnezeu, începătoriile cetelor îngerești și omeneşti te slăvesc.

O, dumnezeieşti Stăpânii, Heruvimi, Serafimi, Domnii, Îngeri, Scaune, toate Căpeteniile și preamărite Puteri şi Sfinţi Arhangheli, faceţi rugăciune la Dumnezeu ca, bine vieţuind, să dobândim mântuire și să ne izbăvim de necazuri.

Înaintemergătorule, ca acela ce ai fost prooroc mai ales, împreună cu toți proorocii, învredniceşte-ne tuturor bunătăților și pe noi, cei îngreuiați de patimi și pururea cuprinși de ispitele celui viclean și de înșelăciunile vieții, ca să vă cinstim cu credință.

Slavă…

Dumnezeiești, cu totul slăviţi, cei doisprezece Apostoli, împreună cu toți mucenicii, cu preoții și cu sfinții mucenici și cu fericiții și dumnezeieștii prooroci, cuvioase și drepte femei, care tare ați pătimit, faceţi rugăciuni pentru noi către Iubitorul de oameni.

Şi acum…, a Născătoarei de Dumnezeu:

Fecioară, ceea ce eşti iubitoare de bine, roagă pe Fiul tău Cel bun și Domnul să tămăduiască şi să mântuiască sufletul meu cel slab și necăjit pururea de asupririle balaurului celui stricător de suflet și să-l fericească împreună cu toate înălțările cele purtătoare de lumină.

Slavă…, Şi acum…, Doamne, miluieşte (de 3 ori). Părinte, binecuvintează, şi apolisul.

Sursa: Ceaslov

Categories: Canoane de rugăciune, Rugăciuni Tags:
  1. Nici un comentariu momentan.
  1. Nici un trackbacks momentan.