Acasă > Canoane de rugăciune, Rugăciuni > CANON DE RUGĂCIUNE CĂTRE SFÂNTUL APOSTOL CARP, UNUL DIN CEI ŞAPTEZECI (26 MAI)

CANON DE RUGĂCIUNE CĂTRE SFÂNTUL APOSTOL CARP, UNUL DIN CEI ŞAPTEZECI (26 MAI)

SfApCarp

CANON DE RUGĂCIUNE CĂTRE SFÂNTUL APOSTOL CARP, UNUL DIN CEI ŞAPTEZECI

Troparul Sfântului Apostol Carp, unul din cei şaptezeci, glasul al 3-lea:

Apostole Sfinte Carp, roagă pe milostivul Dumnezeu, ca să dăruiască iertare de greşeli sufletelor noastre.

 Cântarea 1, glasul al 4-lea

Irmosul: Cânta-voi Ţie Doamne Dumnezeul meu, că ai scos pe popoare din robia Egiptului şi ai acoperit pe Faraon cu căruţele lui şi puterea lui.

Stih: Sfinte Apostole Carp, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe cei ce cu dragoste săvârşesc purtătoarea de lumină, sfinţită şi prealăudată şi preacinstită pomenirea ta, umple-i de dumnezeiasca lumină prin rugăciunile tale apostole.

Stih: Sfinte Apostole Carp, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fiind dat cu totul Stăpânului, ai păzit nevătămate legile Lui cele cinstite şi pe cei fărădelege i-ai învăţat buna lege, apostole.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Iubind mintea cea mai presus de gând, preasfinţite, ţi-ai luminat mintea cu privire tainică şi lumea o ai luminat, preafericite.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Născut-ai Fecioară în chip de negrăit şi înnoind legile firii, te-ai făcut Maică pururea Fecioară; pentru aceea te fericim.

 Cântarea a 3-a

Irmos: Arcul celor puternici a slăbit şi cei neputincioşi s-au încins cu putere; pentru aceasta s-a întărit întru Dumnezeu inima mea.

Stih: Sfinte Apostole Carp, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Alăută atinsă de Duhul s-a făcut limba ta cea mişcată de Dumnezeu, preafericite, grăind slava Mântuitorului şi Dumnezeului nostru.

Stih: Sfinte Apostole Carp, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Având pe Cuvântul cel fără început, Care te povăţuia bine şi te întărea, de faţă căile mântuirii ai arătat celor fară de Dumnezeu, Carp apostole.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Ca să vesteşti lumii propovăduirea cea mântuitoare, ca un ierarh dumnezeiesc ai răbdat multe prigoniri şi necazuri, mărite Carp.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ca pe un prunc tânăr ai născut pe Cel Ce a răsărit negrăit din Tatăl mai înainte de veci, Născătoare de Dumnezeu; pentru aceea te slăvim.

Irmosul: Arcul celor puternici a slăbit şi cei neputincioşi s-au încins cu putere; pentru aceasta s-a întărit întru Dumnezeu inima mea.

Cântarea a 4-a

Irmosul: Milostive, pentru dragostea chipului Tău ai stat pe Crucea Ta şi s-au topit neamurile; că Tu eşti, lubitorule de oameni, tăria mea şi lauda.

Stih: Sfinte Apostole Carp, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Zidit-ai mulţimea credincioşilor ca nişte pietre, pe piatra dreptei credinţe şi i-ai făcut locaş Preasfântului Duh, cugetătorule de Dumnezeu apostole.

Stih: Sfinte Apostole Carp, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Înnoind cu Botezul pe oamenii cei învechiţi de gând şi de stricăciune, i-ai învăţat a slăvi pe Hristos Dumnezeul nostru, propovăduitorule de Dumnezeu.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Arătând taina Care a acoperit Cerurile pentru bunătate, cugetătorule de Dumnezeu, ai tras spre cunoştinţă neamurile cele ce au părăsit întunericul înşelăciunii.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Propovăduitorul de Dumnezeu Avacum, cu gândul te vedea pe tine Munte mare şi umbros, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, din care a venit Dumnezeul nostru cu trup.

Cântarea a 5-a

Irmosul: Luminarea Ta, Doamne, trimi-te-o nouă. Şi din negura greşelilor scapă-ne pe noi, Bunule, pacea Ta dăruindu-ne.

Stih: Sfinte Apostole Carp, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca un preales săditor de pomi ai arătat popoarelor lemnul vieţii, din care cel ce se va împărtăşi, va trăi după aceea în veci, propovăduitorule al lui Hristos, apostole.

Stih: Sfinte Apostole Carp, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Făcându-te, apostole Carp, propovăduitor neamurilor şi învăţător cinstit, tăinuitor sfinţit şi cuvântător de cele sfinte, cu veselie stai înaintea Stăpânului.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

De la răsărit te-ai pornit ca un luminător neapus, luminând lumea cu razele cuvintelor şi ale obiceiurilor tale celor sfinţite, ierarhe apostole.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Curăţeşte-mă pe mine acum de întinăciunea trupului şi a sufletului, cu ajutorul tău cel milostiv, Binecuvântată, ca să te laud şi să te măresc după datorie pe tine, Prealăudată.

Cântarea a 6-a

Irmos: Strigat-a mai înainte închipuind îngroparea Ta cea de trei zile, proorocul Iona în chit rugându-se: din stricăciune mă izbăveşte, Iisuse, Împărate al puterilor.

Stih: Sfinte Apostole Carp, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Sicriul moaştelor tale, cu dumnezeiescul har izvorăşte roduri de tămăduiri celor ce au trebuinţă şi curăţă patimi şi îneacă duhurile cele necurate, ierarhe apostole.

Stih: Sfinte Apostole Carp, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cuvântul tău a izbăvit pe oameni de necuvântare şi arătarea cea preamare a minunilor tale, către credinţă a povăţuit pe cei rătăciţi, mărite Carp.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Întărindu-te cu putere dumnezeiască, ai omorât pe balaurul, cel ce grăieşte hule, asupra celui dintru înălţime şi pe cei omorâţi de dânsul i-ai izbăvit, apostole.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Născut-ai Preacurată fără de durere pe Ziditorul, Care ridică chinurile şi durerile noastre şi învredniceşte firea noastră desfătării celei fără de durere.

Irmosul: Strigat-a mai înainte închipuind îngroparea Ta cea de trei zile, proorocul Iona în chit rugându-se: din stricăciune mă izbăveşte, Iisuse, Împărate al puterilor.

CONDAC, glasul al 4-lea. Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi…

Ca pe o stea prealuminoasă câştigându-te Biserica pe tine, apostole Carp, cu darea cea multă a minunilor tale pururea se luminează; mântuieşte pe cei ce cu credinţă cinstesc pomenirea ta.

Cântarea a 7-a

Irmosul: Tinerii lui Avraam oarecând în Babilon, văpaia cuptorului au călcat cu laude, strigând: Dumnezeul părinţilor noştri bine eşti cuvântat.

Stih: Sfinte Apostole Carp, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Numai cu graiul gonind boli şi cu însemnarea tămăduind patimi, ai vestit propovăduirea cea mântuitoare, luminând pe cei dintru întuneric, învăţătorule de cele sfinte, apostole Carp.

Stih: Sfinte Apostole Carp, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Nespăimântându-te nici cum de mânia dregătorilor, înţelepte, cu îndrăzneală ai mers către priveliştile pătimirii celei cu dureri, strigând: Dumnezeul părinţilor noştri bine eşti cuvântat.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Pe tine, cel ce ai fost cercetat de Domnul, apostole Carp, Veria te-a moştenit dumnezeiesc cercetător preaales, ca să o cercetezi la cercetări dumnezeieşti.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ca una ce eşti mai desfătată decât cerurile, ai încăput în pântecele tău, pe Cuvântul Cel neîncăput, Fecioară, Care mântuieşte de toată strâmtorarea neamul omenesc.

Cântarea a 8-a

Irmos: Pe Cel ce S-a pironit cu trupul pe Cruce şi ne-a arătat nouă armă de mântuire, tineri preaînălţaţi pe Hristos Dumnezeul nostru întru toţi vecii.

Stih: Sfinte Apostole Carp, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Slujind lui Pavel, povăţuitorului celui înţelept, ai purtat învăţăturile cele de mântuire prin scrisori dumnezeieşti, trimise celor ce erau să se mântuiască, ierarhe.

Stih: Sfinte Apostole Carp, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Zori luminate te-ai arătat, luminând lumea cu lumina propovăduirii şi ridicând din mijloc întunericul necunoştinţei cel adânc, vrednicule de minune.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Săvârşind minuni cu chemarea Tatălui şi a Duhului şi a Cuvântului celui întrupat, înţelepte, ai plecat pe înţelepţii păgânilor să cinstească Fiinţa cea în trei Ipostasuri.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Arătatu-te-ai Cer, Născătoare de Dumnezeu, răsărindu-ne nouă Soarele dreptăţii, Care ne luminează pe noi cu lumina cunoştinţei, Născătoare de Dumnezeu, Preacurată.

Irmosul: Pe Cel ce S-a pironit cu trupul pe Cruce şi ne-a arătat nouă armă de mântuire, tineri preaînălţaţi pe Hristos Dumnezeul nostru întru toţi vecii.

Să lăudăm, bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Cântarea a 9-a

Irmos: Naşterea ta nestricată s-a arătat, Dumnezeu din coapsele tale a ieşit, că S-a arătat purtător de trup pe pământ şi cu oamenii a petrecut. Pentru aceasta pe tine, de Dumnezeu Născătoare, toţi te mărim.

Stih: Sfinte Apostole Carp, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Văzând pe Dumnezeu, că S-a suit cu slavă întru cele dintru înălţime, purtând trup şi fiind tu numărat cu cei şaptezeci de ucenici, apostole Carp, ai ieşit în lume, împreună cu dânşii arătându-te propovăduitor dumnezeiesc.

Stih: Sfinte Apostole Carp, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca o oaie ai fost trimis în mijlocul lupilor, ca să-i aduci prin cuvântul adevărului spre cunoştinţă şi spre mântuire şi să le prefaci cugetul lor către dreapta credinţă, apostole Carp, grăitorule de cele dumnezeieşti.

Stih: Sfinte Apostole Carp, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Arătatu-te-ai părtaş îngerilor, apostole Carp, grăitorule de cele dumnezeieşti şi apostolilor şi mucenicilor, care s-au săvârşit întru dreapta credinţă minunat. Cu care împreună dănţuind cu veselie, adu-ţi aminte de noi.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Sfinţit-ai pământul, apostole Carp, umblând pe el şi cu credinţă propovăduind Sfânta Evanghelie, ai adus suflete Cuvântului Celui Dătător de viaţă. Pentru aceea ţi-a dat ţie moştenirea cea cerească.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Glasul lui Gavriil aducem ţie Fecioară, strigând: Bucură-te Nor uşor; bucură-te pământul, care nearat a rodit spicul cel frumos, pe Hrănitorul făpturii.

Irmosul: Naşterea ta nestricată s-a arătat, Dumnezeu din coapsele tale a ieşit, că S-a arătat purtător de trup pe pământ şi cu oamenii a petrecut. Pentru aceasta pe tine, de Dumnezeu Născătoare, toţi te mărim.

SEDELNA, glasul al 3-lea. Podobie: Pentru mărturisirea..

Primind dumnezeiasca strălucire a Mântuitorului, Carp preaînţelepte, ai luminat pe cei întunecaţi de necunoştinţă; şi mutându-te către împărăţiile cele de sus, stai înaintea Împăratului tuturor, rugând pe Hristos Dumnezeu totdeauna, să ne dăruiască nouă mare milă.

Categories: Canoane de rugăciune, Rugăciuni Tags:
  1. Nici un comentariu momentan.
  1. Nici un trackbacks momentan.