Arhivă

Arhivă pentru ‘APOLOGETICA’ Categoria

SINODUL BISERICII ORTODOXE BULGARE: NU RUGĂCIUNILOR ÎN COMUN CU PAPA FRANCISC!

aprilie 4th, 2019 Fără comentarii

sinodos boulgaria

BISERICA ORTODOXĂ A BULGARIEI DESPRE VIZITA PAPEI FRANCISC

Autor: Thanos Thanopoulos

În data de 3 aprilie 2019, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe a Bulgariei s-a întrunit și  s-a ocupat cu programul vizitei Papei Francisc în Bulgaria.

Sfântul Sinod a hotărât unanim să trimită Nunțiului Apostolic al Vaticanului în Bulgaria, Arhiepiscopul Anselmo Guido Pecorari, o scrisoare prin care să sublinieze că invitația pentru vizita Pontifului provine din partea autorităților de stat și că detaliile referitoare la programul vizitei trebuie să fie coordonate împreună cu forurile de stat.

În ceea ce privește partea programului, în care sunt implicați și reprezentanți ai Bisericii Bulgariei, Sfântul Sinod declară că Patriarhul și membrii Sinodului, îl vor primi pe Papa Francisc într-o întâlnire protocolară, la Palatul Sinodal, în data de 5 mai 2019.

În legătură cu vizita papei la Catedrala Patriarhală „Sfântul Alexandru Nevski”, Sfântul Sinod a hotărât că aceasta poate avea loc, dar subliniază că orice formă de act liturgic, sau rugăciune în comun, sau purtare a veșmintelor este inadmisibilă conform Sfintelor Canoane ale Bisericii Ortodoxe.

De asemenea, Sfântul Sinod subliniază că este imposibilă și participarea Coralei Patriarhale la vizita papei în Catedrala Patriarhală „Sfântul Alexandru”.

În încheiere, Sfântul Sinod declară că „participarea clericilor Bisericii Bulgariei la manifestările pe care le-a organizat Guvernul pentru vizita papei Francisc este strict interzisă”.

Traducere: http://acvila30.ro/ ; sursa: romfea.gr

Copyright
Această traducere ne aparţine şi este protejată de Legea Drepturilor de Autor, legea nr. 8/1996. Ea poate fi citată parţial [fragmentar] pe alte bloguri sau site-uri cu precizarea sursei sau link către pagina de unde provine [ http://acvila30.ro ], dar nu poate fi preluată de mass-media fără un acord scris.
Nu aveţi voie să copiaţi această traducere fără voia sau ştirea http://acvila30.ro.
Dacă aveţi nevoie sau vreţi să folosiţi în scopuri proprii această traducere, vă rugăm să ne contactaţi şi vom stabili atunci condiţiile.

APELUL UNUI EPISCOP UCRAINEAN CĂTRE ORGANIZAȚIA NAȚIUNILOR UNITE ȘI CĂTRE UNIUNEA EUROPEANĂ (VIDEO, EN, Update RO)

februarie 18th, 2019 1 comentariu

Un apel către Organizația Națiunilor Unite şi către Uniunea Europeană a făcut printr-un mesaj video, Şeful Reprezentanței Bisericii Ortodoxe a Ucrainei – Patriarhia Moscovei pe lângă Organismele Legislative Europene, Episcopul Victor.

„Credincioşii ortodocşi din Ucraina sunt prinşi ȋn jocurile politice ale persoanelor de stat, fapt care a dus la nenumărate conflicte pe motive religioase”- declară ȋn mesajul său Episcopul Victor.

Episcopul mai subliniază: „Din partea credincioşilor Bisericii Ortodoxe din Ucraina adresez un apel către toți reprezentanții interesați ai organismelor internaționale. Biserica noastră este cea mai mare din Ucraina, cu peste 12.000 de biserici. Bisericile şi mănăstirile noastre sunt vizitate de milioane de cetățeni ai Ucrainei, care ȋşi iubesc țara şi se roagă zilnic pentru ȋncetarea războiului şi instaurarea păcii ȋn patria lor.”

„Astăzi, ȋnsă, bisericile noastre sunt ocupate cu forța, credincioşii sunt bătuți, iar demnitarii guvernamentali ȋi obligă pe clerici, folosindu-se de metoda intimidării și amenințării, să treacă la noua Biserică, care este sprijinită de către Preşedintele Ucrainei, Petru Poroşenko” – adaugă Episcopul Victor.

Puteți urmări mesajul Preasfinției Sale ȋn limba engleză (cu traducere ȋn limba română): 

Traducere: http://acvila30.ro/ ; sursa: romfea.gr

Copyright
Această traducere ne aparţine şi este protejată de Legea Drepturilor de Autor, legea nr. 8/1996. Ea poate fi citată parţial [fragmentar] pe alte bloguri sau site-uri cu precizarea sursei sau link către pagina de unde provine [ http://acvila30.ro ], dar nu poate fi preluată de mass-media fără un acord scris.
Nu aveţi voie să copiaţi această traducere fără voia sau ştirea http://acvila30.ro.
Dacă aveţi nevoie sau vreţi să folosiţi în scopuri proprii această traducere, vă rugăm să ne contactaţi şi vom stabili atunci condiţiile.

Legături:  Citeşte mai departe…

Apelul Bisericii Ortodoxe Canonice a Ucrainei în Congresul SUA

februarie 15th, 2019 Fără comentarii

episkopos gedeon 3

Apelul Bisericii Ortodoxe Canonice a Ucrainei în Congresul SUA

Joi, 7 februarie 2019

Un apel oficial al Bisericii Ucrainei – Patriarhia Moscovei a transmis episcopul Ghedeon de  Makarov Ministrului Afacerilor Externe al Statelor Unite ale Americii, dl. Mike Pompeo, și membrilor Congresului.

Potrivit informațiilor, Episcopul Ghedeon s-a întâlnit cu membri ai Congresului la invitația autorităților americane, pe care i-a informat în legătură cu încălcarea dreptului la libertate religioasă al credincioșilor Bisericii canonice de către autoritățile ucrainene.

De asemenea, PS Ghedeon i-a informat pe membri Congresului de încălcarea legilor Ucrainei de către susținătorii noii Biserici, precum și de atacurile membrilor organizațiilor radicale și ale autorităților împotriva Bisericii canonice, precum și de bătăile clericilor și mirenilor, confiscările și vandalizările de biserici.

În timpul întâlnirilor Episcopului Ghedeon s-a dovedit că membri Congresului nu aveau informații complete referitoare la conflictul religios din Ucraina și și-au exprimat tristețea legată de încălcarea drepturilor constituționale ale credincioșilor.

Menționăm că reprezentanții guvernului american au promis să studieze situația Bisericii Ortodoxe din Ucraina și să o ajute în organizarea propriei ei reprezentări în Statele Unite.

În sfârșit, menționăm faptul că într-o convorbire telefonică, pe care a avut-o în decembrie 2018 Ministrul american de Externe cu conducătorul noii Biserici, Mitropolitul Epifanie, dl. Pompeo subliniase sprijinul SUA față de libertatea religioasă din Ucraina, atrăgând atenția totodată asupra dreptului tuturor ucrainenilor de a alege ceea ce-i reprezintă.

Citeşte mai departe…

MĂNĂSTIRILE ATHONITE ZOGRAFU ȘI DOHIARIU ȘI-AU ÎNCHIS PORȚILE ÎN FAȚA EPISCOPULUI SCHISMATIC!

februarie 11th, 2019 2 comentarii

Moni Zografou

MĂNĂSTIRILE ATHONITE ZOGRAFU ȘI DOHIARIU ȘI-AU ÎNCHIS PORȚILE ÎN FAȚA EPISCOPULUI SCHISMATIC!

Luni, 11 februarie 2019

Continuă vizita Mitropolitului Pavel de Odessa al Bisericii Autocefale a Ucrainei în Sfântul Munte.

Ieri, duminică, 10 februarie, Mitropolitul Pavel a mers în pelerinaj la Sfintele Mănăstiri Vatopedi și Simonos Petras.

Menționăm că ierarhul Bisericii Autocefale a Ucrainei și-a exprimat dorința să viziteze și Sfintele Mănăstiri Zografu şi Dohiariu.

Potrivit Interfax-religion, aceste două mănăstiri și-au închis porțile, astfel încât ierarhul și însoțitorii săi să nu poată să se închine în ele.

Caracteristică a fost plăcuța amplasată la intrarea în  Mănăstirea Zografu (bulgărească), care avea crucea roșie cu avertismentul „carantină”.

Traducere: http://acvila30.ro/ ; sursa: romfea.gr
Copyright
Această traducere ne aparţine şi este protejată de Legea Drepturilor de Autor, legea nr. 8/1996. Ea poate fi citată parţial [fragmentar] pe alte bloguri sau site-uri cu precizarea sursei sau link către pagina de unde provine [ http://acvila30.ro ], dar nu poate fi preluată de mass-media fără un acord scris.
Nu aveţi voie să copiaţi această traducere fără voia sau ştirea http://acvila30.ro.
Dacă aveţi nevoie sau vreţi să folosiţi în scopuri proprii această traducere, vă rugăm să ne contactaţi şi vom stabili atunci condiţiile.

Legături: 

Citeşte mai departe…

Arhiepiscopul Ambrozie: „Este incredibil să vedem mănăstiri din Sfântul Munte că se unesc cu schismaticii!”

februarie 11th, 2019 Fără comentarii

amvrosije 1

Arhiepiscopul Ambrozie: „Este incredibil să vedem mănăstiri din Sfântul Munte că se unesc cu schismaticii!”

Duminică, 10 februarie 2019

Puternica sa reacţie faţă de vizita Mitropolitului Pavel de Odessa al Bisericii Autocefale a Ucrainei în Sfântul Munte şi-a exprimat-o în mesajul său Arhiepiscopul Ambrozie de Vereia, rectorul Facultăţii de Teologie din Moscova.

Arhiepiscopul Ambrozie, comentând vizita Mitropolitului Pavel, a subliniat: „În faţa ochilor noştri, una după alta, mănăstirile aghiorite se unesc cu schismaticii, săvârşind astfel o trădare de neconceput împotriva ortodocşilor din Ucraina, care sunt alungaţi, şantajaţi, bătuţi şi daţi afară din bisericile lor”.

„Mănăstirile Xenofont, Pantocrator şi Nea Esfigmenu au intrat deja în comuniune cu schismaticii şi singur-hirotoniţii, strângând mâinile prigonitorilor Bisericii din Ucraina”, a adăugat în acest sens Arhiepiscopul Ambrozie.

La final, Ierarhul Patriarhiei Moscovei, comentând situaţia în cauză, a declarat: ”Cu câtă viclenie îi batjocoreşte pe oameni vrăjmașul omenirii!”.

Traducere: http://acvila30.ro/ ; sursa: romfea.gr
Copyright
Această traducere ne aparţine şi este protejată de Legea Drepturilor de Autor, legea nr. 8/1996. Ea poate fi citată parţial [fragmentar] pe alte bloguri sau site-uri cu precizarea sursei sau link către pagina de unde provine [ http://acvila30.ro ], dar nu poate fi preluată de mass-media fără un acord scris.
Nu aveţi voie să copiaţi această traducere fără voia sau ştirea http://acvila30.ro.
Dacă aveţi nevoie sau vreţi să folosiţi în scopuri proprii această traducere, vă rugăm să ne contactaţi şi vom stabili atunci condiţiile.

Legături: 

Citeşte mai departe…

Mănăstirea „Sfântul Pantelimon” de la Sfântul Munte Athos şi-a închis porțile faţă de reprezentanţii Bisericii Ucrainene

februarie 10th, 2019 Fără comentarii

moni panteleimonos

Mănăstirea „Sfântul Pantelimon” de la Sfântul Munte Athos şi-a închis porțile faţă de reprezentanţii Bisericii Ucrainene

Sâmbătă, 9 februarie 2019

Un pelerinaj în Sfântul Munte, cu binecuvântarea Patriarhului Ecumenic şi a Sfintei Chinotite, efectuează în aceste zile Mitropolitul Pavel de Odessa al noii Biserici Ucrainene. 

Astăzi, sâmbătă, 9 februarie, Mitropolitul Pavel a vrut să viziteze Mănăstirea „Sfântul Pantelimon” (Rosiko), ca să se închine în biserică şi să sărute sfintele moaşte.

Potrivit informaţiilor, îndată ce Mitropolitul a ajuns la Mănăstirea „Sfântul Pantelimon”, a fost informat de către obşte că nu are binecuvântare să se închine.

În continuare, Egumenul Mănăstirii, Gheronda Evloghie, a dat poruncă să se închidă porţile Mănăstirii pentru reprezentanţii noii Biserici a Ucrainei.

De asemenea, Egumenul Evloghie a explicat Înaltpreasfinţitului şi membrilor suitei sale că Mănăstirea nu îi recunoaşte, dar nici nu are de gând să-i recunoască în viitor.

Traducere: http://acvila30.ro/ ; sursa: romfea.gr
Copyright
Această traducere ne aparţine şi este protejată de Legea Drepturilor de Autor, legea nr. 8/1996. Ea poate fi citată parţial [fragmentar] pe alte bloguri sau site-uri cu precizarea sursei sau link către pagina de unde provine [ http://acvila30.ro ], dar nu poate fi preluată de mass-media fără un acord scris.
Nu aveţi voie să copiaţi această traducere fără voia sau ştirea http://acvila30.ro.
Dacă aveţi nevoie sau vreţi să folosiţi în scopuri proprii această traducere, vă rugăm să ne contactaţi şi vom stabili atunci condiţiile.

Legături: 

Citeşte mai departe…

Ucraina: Un preot al Bisericii Ortodoxe Canonice a fost amenințat de schismaticii Noii ”Biserici” că-i va fi răpit copilul!

februarie 10th, 2019 Fără comentarii

pano oukrania

Ucraina: Un preot al Bisericii Ortodoxe Canonice a fost amenințat de schismaticii Noii „Biserici” că-i va fi răpit copilul!

Marți, 5 februarie 2019

Încă o întâmplare tristă de o cruzime deosebită a avut loc în Ucraina de sud-vest, mai precis în regiunea Transcarpatia.

Un grup de organizaţii naţionaliste şi susţinători ai aşa-zisei „Patriarhii a Kievului” au ocupat biserica „Sfântul Gheorghe” din regiunea Yasin din Transcarpatia.

Naționaliștii, care aveau în mâini o placardă cu lozinca „Iadul este al vostru”, l-au amenințat pe părintele paroh Vitalie, că îi vor răpi fiul, dacă opune rezistență confiscării bisericii.

Potrivit părintelui Vitalie, naționaliștii erau în jur de 100 de persoane și îi amenințau pe enoriași, ca să semneze trecerea bisericii la noua Biserică a Ucrainei.

„Este îngrozitor ceea ce trăim! Ne amenință că ne vor răpi copiii, ne amenință că ne vom pierde serviciul, ne amenință că ne vor da foc la case! Sunt minciuni că transferurile bisericilor vor fi pașnice și prietenești, aici trăim o teroare” – a adăugat pr. Vitalie.

Traducere: http://acvila30.ro/ ; sursa: romfea.gr
Copyright
Această traducere ne aparţine şi este protejată de Legea Drepturilor de Autor, legea nr. 8/1996. Ea poate fi citată parţial [fragmentar] pe alte bloguri sau site-uri cu precizarea sursei sau link către pagina de unde provine [ http://acvila30.ro ], dar nu poate fi preluată de mass-media fără un acord scris.
Nu aveţi voie să copiaţi această traducere fără voia sau ştirea http://acvila30.ro.
Dacă aveţi nevoie sau vreţi să folosiţi în scopuri proprii această traducere, vă rugăm să ne contactaţi şi vom stabili atunci condiţiile.

Legături: 

Citeşte mai departe…

Mitropolitul Ioan de Rustavi: „Fanarul a hotărât în mod samavolnic și unilateral acordarea Tomosului!”

ianuarie 26th, 2019 Fără comentarii

rustavi

Mitropolitul Ioan de Rustavi:

„Fanarul a hotărât în mod samavolnic și unilateral acordarea Tomosului”

Joi, 24 ianuarie 2019

Pe tema situaţiei bisericeşti din Ucraina a vorbit Mitropolitul Ioan de Rustavi din Patriarhia Georgiei.

Înaltpreasfinţitul, printre altele, a spus: „mulţumesc lui Dumnezeu că persoane de rang înalt din actualul guvern al Georgiei ne-au dat un exemplu de corectitudine politică în ceea ce privește problema acută ivită în sânul Bisericii Ortodoxe Universale din cauza evoluțiilor din Ucraina”.

De asemenea, ÎPS Ioan a subliniat: „Conflictul militar dintre regiunile Ucrainei de trei ani și mai bine nu trebuie să se transforme într-un conflict religios în poporul care are aceeași credință (ortodoxă – n.tr.)”.

„Preocuparea comună a Bisericii Ortodoxe Universale este păstrarea unităţii poporului de aceeaşi credință Intervenţiile şi luările de poziţie particulare din partea unor persoane dependent politice complică poziţia lucidă. Să nu uităm că domeniul canonic al Bisericii Ortodoxe a fost configurat în perioada secolelor IV-VIII de către Sinoadele Ecumenice şi Locale”, a adăugat Ierarhul Bisericii Ucrainei.

În alt punct, Înaltpreasfinţitul a spus: „Dispoziţiile acestor Sinoade sunt extrem de clare în privinţa atitudinii faţă de grupurile de schismatici şi faţă de persoanele excomunicate din Biserică şi în privința canoanelor de reprimire a acestora în sânul Bisericii. Aceste canoane se bazează pe Sfânta Evanghelie şi pe Tradiţia Apostolică”.

„Ierarhi ai Bisericii Universale îşi amintesc că în deceniul lui 1990 ei înşişi au evaluat negativ separarea arbitrară de Maica Biserică a fostului exarh al Ucrainei, Mitropolitul Filaret. În ciuda acestor lucruri, de data aceasta Patriarhia Constantinopolului a hotărât samavolnic şi unilateral acordarea statutului de Biserică autocefală clericilor, care de ani de zile se află în schismă”, a adăugat cu înțeles Mitropolitul Ioan. 

Mai mult, Înaltpreasfinţitul a subliniat că „la temelia unităţii Bisericii Ortodoxe nu se află principiul autocratic/samavolnic, papistaşm (romano-catolic, n.tr.), ci sinodalitatea, care este formulată în Simbolul de Credinţă”.

„În paralel, este de semnalat că termenii, stipulați în scris în Tomosul din data de 6 ianuarie 2019, pentru acordarea Autocefaliei Ucrainei de către Patriarhia Constantinopolului, corespund mai mult regimului autonom. Mai mult, Tomosul trece sub tăcere faptul real că majoritatea ortodocşilor ucraineni rămân sub jurisdicţia Patriarhiei Moscovei şi, prin urmare, reprezintă o parte a pleromei Bisericii Ortodoxe Universale” – a subliniat ÎPS Ioan.

La sfârşit, Mitropolitul de Rustavi a subliniat: „De aceea, ca regulă avem principiile dreptului canonic şi al iconomiei, ca să nu predomine în noi duhul schismei. Aşadar, să ne rugăm pentru refacerea unităţii poporului ucrainean de aceeași credință”.

Traducere: http://acvila30.ro/ ; sursa: romfea.gr
Copyright
Această traducere ne aparţine şi este protejată de Legea Drepturilor de Autor, legea nr. 8/1996. Ea poate fi citată parţial [fragmentar] pe alte bloguri sau site-uri cu precizarea sursei sau link către pagina de unde provine [ http://acvila30.ro ], dar nu poate fi preluată de mass-media fără un acord scris.
Nu aveţi voie să copiaţi această traducere fără voia sau ştirea http://acvila30.ro.
Dacă aveţi nevoie sau vreţi să folosiţi în scopuri proprii această traducere, vă rugăm să ne contactaţi şi vom stabili atunci condiţiile.

Legături: 

„PATRIARHUL” FILARET CERE SĂ FIE POMENIT PRIMUL!

ianuarie 24th, 2019 Fără comentarii

filaretow1

„PATRIARHUL” FILARET CERE SĂ FIE POMENIT PRIMUL! 

Pe 15 decembrie 2018, ȋn Catedrala istorică a Sfintei Înțelepciuni din Kiev, a avut loc așa-numitul „Sinod Unionist” pentru alegerea primului Întâistătător al Bisericii Autocefale a Ucrainei.

La „Sinodul Unionist”, care a avut loc ȋn prezența Președintelui Ucrainei Petru Poroșenko, a participat și autointitulatul Patriarh al Kievului Filaret, fără camilafca patriarhală.

O condiție pentru convocarea „Sinodului Unionist” și pentru alegerea noului Întâistătător a fost autodizolvarea așa-numitei Patriarhii a Kievului și așa-numitei Biserici Autocefale a Ucrainei, ȋnainte de ȋntrunire.

Demn de nedumerire este faptul că după alegerea Mitropolitului Epifanie, așa-numita Patriarhie schismatică a Kievului continuă să subziste normal.

Miercuri, 16 ianuarie, la o lună după „Sinodul Unionist”, Filaret printr-un document oficial cere să fie pomenit ca Patriah al Kievului și al Întregii Rusii Ucraine ȋmpreună cu Mitropolitul Epifanie.

În documentul respectiv, Filaret pretinde ca ȋn timpul slujbelor să fie pomenit mai ȋntâi Sanctitatea Sa Filaret, Patriarhul Kievului și al Întregii Rusii Ucraine, după care să fie pomenit Preafericitul Epifanie, Mitropolitul Kievului și al Întregii Ucraine, precum și episcopul locului după caz.

Demn de semnalat este că Enciclica a fost tipărită cu antetul „Patriarhiei Kievului” schismatice, care ȋn mod oficial pare-se că se desființase ȋnainte de „Sinodul Unionist”.

            Respectivul document pe care l-a trimis „Patriarhul” Filaret:

eggrafo1

Traducere: http://acvila30.ro/ ; sursa: romfea.gr
Copyright
Această traducere ne aparţine şi este protejată de Legea Drepturilor de Autor, legea nr. 8/1996. Ea poate fi citată parţial [fragmentar] pe alte bloguri sau site-uri cu precizarea sursei sau link către pagina de unde provine [ http://acvila30.ro ], dar nu poate fi preluată de mass-media fără un acord scris.
Nu aveţi voie să copiaţi această traducere fără voia sau ştirea http://acvila30.ro.
Dacă aveţi nevoie sau vreţi să folosiţi în scopuri proprii această traducere, vă rugăm să ne contactaţi şi vom stabili atunci condiţiile.

Legături: 

Mitropolitul Poloniei către Patriarhul Ecumenic: „Nu recunosc noua Biserică a Ucrainei!”

ianuarie 4th, 2019 1 comentariu

polonias bartholomaios

Mitropolitul Poloniei către Patriarhul Ecumenic:

„Nu recunosc noua Biserică a Ucrainei!”

Joi, 3 ianuarie 2019

Autor: Emilios Polyghenis

Mitropolitul Sava al Varșoviei și al întregii Polonii a trimis o scrisoare Patriarhului Ecumenic Bartolomeu.

Preafericitul răspunde la scrisoarea din 24 decembrie a Patriarhului Ecumenic, trimisă Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe Locale în legătură cu rezultatele „Sinodului unionist”, sperând în recunoașterea noului conducător la Bisericii Autocefale.

Întâistătătorul Bisericii Poloniei, în scrisoarea sa, își exprimă încă o dată refuzul de a recunoaște noua Biserică Autocefală a Ucrainei.

 ”Sanctitatea Voastră, potrivit Sfintelor Canoane, grupurile schismatice pot să se întoarcă la canonicitate doar prin pocăinţă, iar epitimia poate fi ridicată doar de cel care a impus-o”, spune, printre altele, Mitropolitul Sava.

De asemenea, Întâistătătorul Bisericii Poloniei spune că „Filaret și adepții lui nu au arătat pocăință și smerenie, care precedă anularea anatemelor. Prin urmare, nu pot să fie recunoscuți ca adevărați păstori, care pot să oficieze Tainele, precum așa-zisul „Mitropolit” Epifanie”.

Totodată, Mitropolitul Sava, în ultima parte a scrisorii, comentează „Sinodul Unionist”, care a avut loc pe 15 decembrie 2018 la Kiev, subliniind că schisma nu a fost eliminată, ci mai degrabă a fost consolidată, aducând în societate multe evenimente dureroase nu doar bisericești, ci și socio-politice.

„Sanctitate! Decizia dumneavoastră referitoare la Biserica din Ucraina necesită o dezbatere pan-ortodoxă. Pentru încă o dată Vă adresez un apel să examinați decizia în cadrul unei întâlniri a Întâistătătorilor, așa încât să vedem că există Unitate Ortodoxă” – subliniază în încheiere Întâistătătorul Bisericii Poloniei.

Menționăm că o copie a scrisorii Mitropolitului Sava către Patriarhul Ecumenic Bartolomeu a fost trimisă către Întâistătătorii tuturor Bisericilor Ortodoxe Locale.