9 iulie/9 februarie: TROPARUL ŞI VIAŢA SF. PANGRATIE (Gr, Ro, En)
Απολυτίκιο του Αγ. Παγκρατίου – 9 ΙΟΥΛΙΟΥ
Părinţii acestui sfinţit mucenic au fost din hotarele Antiohiei, de pe vremea în care S-a pogorît la neamul omenesc Fiul şi Cuvîntul lui Dumnezeu şi pentru oameni S-a făcut om iubitor de oameni. Ei auzind de minunile prealuminate, care le făcea în Ierusalim Stăpînul Hristos, s-au dus acolo împreună cu fiul lor Pangratie. Auzind şi de învăţătura preadulce a Mîntuitorului, au crezut în ea şi s-au botezat în numele Preasfintei Treimi. Apoi s-au întors la casa lor, lăudînd pe Domnul. Ei au trăit multă vreme cu cinstire de Dumnezeu şi apoi s-au săvîrşit; iar Pangratie a rămas în casa lor, sporind în înţelepciune, pricepere, cugetare şi în citirea dumnezeieştilor Scripturi.
După Înălţarea Domnului nostru Iisus Hristos la cer, Apostolul Petru, propovăduind cuvîntul lui Dumnezeu în cetăţi şi în laturi, a venit şi în părţile Pontului. Aflînd acolo pe Pangratie, acesta l-a primit cu dragoste, ca pe un apostol al Mîntuitorului Hristos, şi l-a odihnit de-ajuns slujindu-i toţi din casa lui. Petru spunîndu-le multe învăţături, mulţi au crezut, iar el i-a botezat împreună cu toţi robii lui Pangratie, şi le-a hirotonisit episcop, un bărbat preaînţelept şi ucenic, cu numele Maximin. Pangratie şi-a dat toată averea sa ca milostenie săracilor şi ce îi mai rămăsese a dăruit-o robilor săi, zicînd: „Vă dau libertate şi toate lucrurile ce se află în casa mea: aur, argint, pietre scumpe, haine şi toate averile mele nemişcătoare, vii şi ţarini, deci Stăpînul nostru Hristos să vă întărească în frica Sa, că eu mă duc cu apostolul, să propovăduiesc Sfînta Evanghelie”. Citeşte mai departe…
În zilele împaratului Diocletian, la anul 282, era un crestin anume Dorotei împreuna cu sotia sa care se chema Evsevia. Acestia, fiindca erau fara de fii, se rugau lui Dumnezeu ca sa le dea rod si fiu, fagaduind sa daruiasca iarasi Lui pe copilul ce se va naste lor. Deci a ascultat Dumnezeu rugaciunea lor, si au nascut un prunc de parte femeiasca în ziua de Duminica, pentru care lucru si pe prunca au numit-o Chiriachi, ce va sa zica Duminica. Si au hranit-o cu învatatura si cuvântul Domnului, dupa Apostolul Pavel, si au pazit-o pe fecioara, fiindca fagaduisera a o afierosi lui Dumnezeu.
Luând asupra lui Crucea Domnului Nostru inca din tinerete, preafericitul nostru Parinte Sisoe se retrase in pustiul Schetis (adica „al Schitului”). Inainta atât de repede pe calea virtutii si in lupta ascetica incât fu in curând considerat de toti drept modelul de calugar. La putin timp dupa moartea Sfântului Antoni, pe când pustiile Sketis si Nitria incepeau sa fie populate cu prea multa lume, el se hotarâ sa mearga in partea interioara a muntelui, unde traise marele patriarh al pustiului, si care era pe atunci parasita din cauza invaziilor barbare (prin 357). Ramase acolo 72 de ani, urmând in toate pe Sfântul Antonie. Un frate il intreba intr-o zi daca a ajuns la masura lui avva Antonie. El ii raspunse : „Daca as avea unul din gândurile avvei Antonie, as deveni cu totul ca de foc ; cunosc insa un om care, cu truda, poate sa duca gândirea avvei Antonie”. Primea hrana din când in când printr-un calugar venit de la Pispir, dar se intâmpla o data ca acesta sa intârzie aproape zece luni. Cum mergea prin munte, Sisoe intâlni un vânator, venit din Faran (Sinai), care nu vazuse pe nimeni de 11 luni. Batrânul se intoarse atunci in chilia sa si lovindu-se peste piept isi spuse : „Iata, credeai ca ai facut lucru mare, dar tu nu esti nici macar la nivelul acestui mirean !”. 
Sfântul Parinte Andrei s-a nascut la Damasc in jurul anului 660. Cel care avea sa fie numit „cel mai armonios dintre melozi” s-a aflat fara grai in primii sapte ani ai vietii sale. Scapat de aceasta infirmitate prin Sfânta Impartasanie, arata incepind de atunci un talent de exceptie, in special in arta vorbirii intelepte si a studiului Sfintei Scripturi. Parintii sai il incredintara ca slujitor bisericii Invierii la Ierusalim (dupa unii ar fi devenit calugar la Saint Sabas, unde a si studiat) iar cel care se afla in tronul patriarhal, Teodor (674-686), facu din Andrei fiul sau spiritual. Intuise in el asemenea calitati incit voia sa il pregateasca drept succesor al sau si il numi, in ciuda vârstei sale fragede, notar al Patriarhiei, dându-i responsabilitatea tuturor problemelor bisericesti. In aceasta calitate, la putin timp de la cel de-al Saselea Sfânt Sinod Ecumenic (prin 685), Andrei fu trimis la Constantinopol, cu doi sfinti batrâni, pentru a prezenta imparatului si Patriarhului marturia de credinta a Bisericii sale, manifestându-si adeziunea la condamnarea ereziei monotelite (Biserica din Ierusalim, ocupata in vremea aceea de catre arabi, nu a putut sa trimita decât un singur reprezentant la Sinod). 
Dupa rasarirea cea trupeasca a Domnului nostru Iisus Hristos, pretutindeni se auzea, ca un lucru oarecare de mirare, de viata tuturor sfintilor mucenici ai lui Hristos, pentru ca puterea Mantuitorului s-a facut minunata intru ei. Asemenea este de mirare tuturor indrazneala cu care ei se impotriveau ighemonilor.
Comentarii recente