PELERIN ORTODOX

ACATISTUL SFÂNTULUI IOAN BOTEZĂTORUL

Alcatuire a sfintitului Patriarh Isidor al Constantinopolului

Condacele si Icoasele

Condacul 1 :

Prin tine izbavindu-ne de tot necazul, dupa datorita multumire, pe tine aparatorul si fierbinte sprijinitorul nostru te rugam, cel ce ai indraznire catre Domnul, din toate nevoile ne slobozeste pe noi ca sa-ti cantam : Bucura-te, sfinte Ioane, preacinstite Inaintemergatorule !

Icosul 1 :

Inger inaintestatator, al cetelor dreptilor, tu esti Ioane proorocule, ca stralucind cu dumnezeiasca lumina, luminezi pe toti cei ce lauda dumnezeiasca pomenirea ta, si cu fierbinteala si dragoste te maresc si zic catre tine asa :

Bucura-te, stea de lumina purtatoare lumii;
Bucura-te, faclie stralucitoare a toata faptura;
Bucura-te, cadere de pierire demonilor;
Bucura-te, ridicarea pamantenilor celor cazuti; Citeşte mai departe…

Απολυτίκιο Συλλήψεως Ιωάννου Προδ. – 23 ΣΕΠΤΕΜΒΡΙΟΥ

 TROPARUL ŞI POMENIREA ZĂMISLIRII SF. IOAN BOTEZĂTORUL

 23 septembrie

Pomenirea zamislirii Sfântului slavitului înaintemergatorului si Botezatorului prooroc Ioan.

Zămislirea mîntuirii noastre apropiindu-se, s-a zămislit Sfîntul Ioan, Înainte Mergătorul, cu mărire şi cu minune. Multe mame zămislesc fii, dar puţine sînt acelea pe a căror zămislire ar mări-o şi ar prăznui Biserica lui Dumnezeu. Numai trei mame au fost de ale căror zămisliri în pîntece s-a minunat lumea; acestea au fost Sfînta şi dreapta Ana, Sfînta Elisabeta şi Prea Sfînta, Preacurata Fecioara Maria. Dreapta Ana a zămislit pe Născătoarea de Dumnezeu; Elisabeta, pe Mergătorul înainte; iar Fecioara Maria, pe Hristos, Mîn-tuitorul nostru. Deci, toate aceste zămisliri prin vestitor ceresc s-au binevestit şi s-au săvîrşit de darul lui Dumnezeu, dar nu fără a vor-bi bunul vestitor şi cu zămislitorii, de vreme ce Însuşi Dumnezeu avea trebuinţă de învoirea celor ce zămisleau. Drept aceea, bine-vestitorul, Sfîntul Arhanghel Gavriil, care slujea atunci în rînduiala săptămînii sale înaintea lui Dumnezeu, a început a vorbi astfel: „Nu te teme, Zaharie, că s-a auzit rugăciunea ta şi femeia ta, Elisaveta, va naşte ţie un fiu, şi-l vei numi Ioan şi va fi ţie bucurie şi veselie şi se vor bucura mulţi de naşterea lui” (Luca 1,13).

  Citeşte mai departe…

Απολυτίκιο του Αγ. Φωκά – 22 ΣΕΠΤΕΜΒΡΙΟΥ

 TROPARUL ŞI VIAŢA SF. FOCA

 22 septembrie

Pomenirea Sfântului Sfintitului Mucenic Foca, facatorul de minuni.

În cetatea Sinopiei era un om numit Pamfil, şi avea de soţie pe Maria. Aceştia au născut pe acest fericit Foca, care din tinereţe era plin de darul Duhului sfînt; îi gonea pe diavoli din oameni şi tămăduia neputinţele. Ajungînd la vîrsta bărbatului desăvîrşit, pen-tru viaţa lui cea îmbunătăţită, a fost ales episcop acelei cetăţi. Şezînd pe scaunul său, păştea bine oile cele cuvîntătoare, cu cu-vîntul şi cu lucrul, adăugînd, spre nevoinţa sa, mai mari osteneli. Şi au fost arătate la toţi lucrurile lui cele bune, pentru care se pros-lăvea Tatăl cel ceresc. A întors mulţi oameni de la rătăcirea lor şi pe păgîni de la închinarea către idoli i-a adus la cunoştinţa unuia Dumnezeu. Iar cînd a vrut Domnul ca să-l învredniceasă, a înştiinţat pe robul său de această voie a sa prin vedenie, astfel: Un porumbel a zburat de sus, avînd în gura sa o cunună de flori, pe care punînd-o pe capul fericitului, i-a grăit cu glas omenesc, zicîndu-i: „Acum s-a umplut paharul tău, care se cade a-l bea”. Din această vedenie sfîntul a cunoscut muncile cele ce erau să-i vină pentru Hristos. Iar noi, din aceasta cunoaştem plăcerea lui cea ma-re către Dumnezeu, că s-a învrednicit a fi încoronat din cer fiind în trup. Aşa iubeşte prea bunul Dumnezeu pe cei drepţi şi plăcuţi ai săi: îi încununează pe dînşii cu slavă şi cu cinste şi pune pe capetele lor coroană. Acest Sfînt Foca era mire ceresc după curăţia sa sufletească şi trupească, cu care cerul a vrut să se împreune, şi i-a pus lui cunună. Citeşte mai departe…

Απολυτίκιο Αποστόλου Κορδάτου – 21 ΣΕΠΤΕΜΒΡΙΟΥ

TROPARUL ŞI VIAŢA SF. AP. CODRAT

21 septembrie

 Pomenirea Sfântului Apostol Codrat.

Sfîntul Apostol Codrat era unul din cei şaptezeci de apostoli. El a propovăduit cuvîntul lui Dumnezeu în Atena şi în Magnesia, unde a fost şi episcop şi pe mulţi i-a adus cu învăţăturile sale la lumina dumnezeieştii cunoştinţe şi a fost după cuvîntul lui Sirah: „Ca o stea de dimineaţă în mijlocul norilor”. Pentru că norii întunecoşi păgîneşti nedumnezeieşti erau cele străine faţă de lumina dreptei credinţe. Şi şedea poporul acela în întuneric şi în umbra morţii. Iar sfîntul apostol Codrat, cu cuvîntul lui Dumnezeu strălucindu-le lor ca o lumină mare, le-a luminat lor întunericul, a surpat jertfele cele spurcate, a sfărîmat idolii şi a risipit capiştele cele drăceşti cu rugăciunea. Şi precum steaua magilor celor de la răsărit, aşa şi el a arătat popoarelor calea cea spre Hristos. Şi precum luceafărul cel de dimineaţă aduce după sine soarele, aşa şi el a adus în lume lumina cea mare a credinţei şi a luminat sufletele omeneşti cele întunecate. Dar întunericul totdeauna urăşte lumina. Pentru că cei fără de Dumnezeu, văzîndu-şi idolii călcaţi de sfîntul Codrat, şi duhurile izgonite şi păgînătatea lor dezrădăcinată, au rînduit prigoană mare asupra apostolului şi ca pe un alt Ştefan au voit să ucidă cu pietre pe sfîntul Codrat. Dar, lovit fiind cu pietre, a fost păzit viu cu darul lui Hristos. Citeşte mai departe…

Απολυτίκιο του Αγ. Ευσταθίου – 20 ΣΕΠΤΕΜΒΡΙΟΥ

 TROPARUL ŞI VIAŢA SF. MC. EUSTATIE 

20 septembrie 

Pomenirea Sfântului Marelui Mucenic Eustatie si Teopista, soţia lui, şi doi fii ai lor: Agapie şi Teopist.

În zilele împărăţiei lui Traian (98-117), petrecea în Roma oa-recare dregător, anume Plachida, de neam bun, slăvit, mai bogat decît alţii şi atîta de viteaz în războaie încît chiar şi numai numele lui era înfricoşat vrăjmaşilor. Acesta a fost ales povăţuitor al oştirilor romanilor, atunci cînd împăratul Romei, Tit (79-81), a mers cu oaste în pămîntul Iudeei, şi a arătat multă bărbăţie în războaie.

Deşi era închinător de idoli cu credinţa, arăta în viaţa sa lucruri creştineşti, hrănindu-i pe cei flămînzi, îmbrăcîndu-i pe cei goi, ajutîndu-le celor căzuţi în primejdii, şi liberîndu-i pe mulţi din legături şi din temniţe. Şi mai mult se bucura de aceasta, cînd făcînd bine cuiva, îi da mînă de ajutor fiind în primejdie, decît atunci cînd biruia cu mîna pe vrăjmaşi. Era ca un alt Cornelie, despre care pomenesc Faptele Apostolilor, în toate lucrurile bune desăvîrşit, afară numai că nu avea sfînta credinţă, cea în Domnul nostru Iisus Hristos, fără de care toate lucrurile cele bune sînt moarte. Şi avea soţie tot aşa cu fapte bune, ca şi dînsul, cu care a născut doi fii. Plachida şi femeia sa erau foarte buni şi milostivi spre toţi. Îi lipsea aceasta numai, să cunoască pe unul, adevăratul Dumnezeu, pe care neştiindu-l, prin lucruri bune Îl cinstea. Citeşte mai departe…

Απολυτίκιο Αγ. Τροφίμου, Σαββατίου – 19 ΣΕΠΤΕΜΒΡΙΟΥ Â

TROPARUL ŞI VIAŢA SF. MC. TROFIM, SAVATIE ŞI DORIMEDONT

19 septembrie

Pomenirea Sfinţilor Mucenici Trofim, Savatie şi Dorimedont.

Rău-credinciosul Probus (276-282) avea sceptrul împărăţiei Romei, iar în Antiohia stăpînea Attic, care se numea şi Eliodor. Atunci se săvîrşea praznicul pierzător de suflet al lui Apolo şi locuitorii cetăţii, precum le era obiceiul, toată ziua aceea se îndeletniceau cu aduceri de jertfe, beţii, dănţuiri şi toate lucrurile cele de desmierdare. Atunci au venit acolo din părţile din afară doi necunoscuţi, Trofim şi Savvatie, bărbaţi dreptcredincioşi şi închinători ai adevăratului Dumnezeu. Aceştia văzînd orbirea şi pierderea marii mulţimi de suflete, au suspinat cu greu şi, amestecîndu-şi cuvintele cu lacrimi, au zis către Dumnezeu: „Dumnezeule! Cel ce cu cuvîntul din nefiinţă toate Le-ai alcătuit şi pe om după chipul Tău l-ai zidit, Tu caută din cer şi scoate pe aceşti oameni din mîinile vrăjmaşului”. Grăind ei acestea, închinătorii la idoli, cei ce i-au văzut pe dînşii, au cunoscut că nu fac parte din păgînătatea idolească, şi, prinzîndu-i, i-au dus la stăpînitorul şi judecătorul lor cel mai dinainte pomenit, Attic Eliodor, care văzîndu-i, îndată a poruncit să-i despartă pe unul de altul. Aducînd de faţă întîi pe Sfîntul Trofim îl întrebă de nume, de viaţă şi de credinţă. Iar el a răspuns: „Numele meu este Trofim şi m-am născut din părinţi slobozi şi de neam bun; însă am fost robit păcatului fără de necinstire; pînă ce, prin botezul lui Hristos, am luat cea mai bună libertate şi neamul cel mai bun”. Iar judecătorul a zis: „De care credinţă eşti?” Răspuns-a Trofim: „Iată, ţi-am spus, dar ascultă mai lămurit: Sînt creştin, rob al lui Hristos şi lui Hristos jertfă vreau să fiu”. Judecătorul a zis: „Dar eşti străin sau cetăţean?” Iar sfîntul, cel ce cu adevărat era străin de lume, a zis că este străin. Iar judecătorul l-a întrebat: „Oare ai citit poruncile împărăteşti?” Răspuns-a sfîntul: „Le-am citit, însă ce este nouă că între dreapta credinţă şi între înşelăciunea diavolească este atîta deosebire pe cît între zi şi între noapte”.

  Citeşte mai departe…

Απολυτίκιο της Αγ. Αριάδνης – 18 ΣΕΠΤΕΜΒΡΙΟΥ

TROPARUL ŞI VIAŢA SF. MC. ARIADNA

18 septembrie

Pomenirea Sfintei Muceniţe Ariadna (în altă parte numită Maria) din Frigia.

Această sfîntă muceniţă, Ariadna, a pătimit pentru Hristos pe vremea împărăţiei lui Adrian (117-138), fiind roabă la oarecare Tertill, mai mare al cetăţii Promisia, din ţara Frigiei. Acel Tertill a făcut praznic în capiştea idolească la naşterea unui prunc al său, jertfind şi închinîndu-se zeilor şi dănţuind cu toţi casnicii şi cu prietenii şi megiaşii săi. Sfînta Ariadna a rămas acasă şi n-a vrut să intre în capiştea idolească şi să prăznuiască împreună cu stăpînul său. Deci mîniindu-se stăpînul ei, a bătut-o fără milă, apoi, spînzurînd-o, a strujit-o cu unghii de fier, după aceasta a aruncat-o în temniţă şi a chinuit-o cu foamea multă vreme, ca să se lepede de Hristos şi să se închine idolilor neînsufleţiţi. Apoi, i-a dat drumul din temniţă şi ea s-a dus din cetate. Dar stăpînul ei, căindu-se că a liberat-o, a alergat după dînsa cu slujitorii săi, iar ea uitîndu-se înapoi şi văzînd pe urmăritorii săi, a fugit şi, apropiindu-se de o oarecare piatră, s-a rugat lui Dumnezeu ca să o izbăvească pe ea din mîinile vrăjmaşilor. Şi îndată, cu dumnezeiască putere, s-a desfăcut piatra şi a intrat sfînta înlăuntru, iar piatra s-a strîns la loc cum a fost, pentru că îngerul Domnului, arătîndu-se acolo, a făcut această minune. Deci, prigonitorii s-au tulburat de frică şi, hărţuindu-se cu suliţele lor, singuri s-au împuns pe ei şi au pierit. Citeşte mai departe…

Απολυτίκιο της Αγ. Ευφημίας – 16 ΣΕΠΤΕΜΒΡΙΟΥ

 TROPARUL ŞI VIAŢA SF. EUFIMIA

16 septembrie

Pomenirea Sfintei Marii Muceniţe şi Prealăudatei Eufimia cea din Calcedonia.

Pe timpul împărăţiei lui Diocleţian păgînul (284-305), stăpînea la Calcedon Prisc Antipatul, cel întărit de dînsul. Acesta, vrînd să facă praznic zeului ce se numea Aris, a cărui capişte şi chiar idol erau în Calcedon, a trimis invitaţiile sale prin cetăţi şi prin satele cele dimprejur, iscălite cu numele împărătesc, poruncind tuturor ca să se adune în Calcedon la praznic şi să aducă fiecare, după puterea sa, jertfă lui Marte. Şi îngrozea, în scrisorile sale, cu mari prigoniri pe aceia care n-ar asculta porunca şi nu s-ar afla la acel praznic a cărui zi o hotărîse, după opt zile. Iar cînd a sosit ziua cea arătată a praznicului celui păgînesc, s-a adunat mulţime multă de popor, cu dobitoacele ce le aduseseră ca jertfă şi se făcea praznicul cu dănţuire, junghiind oi şi boi şi închinîndu-se idolului neînsufleţit, dar mai ales diavolului celui ce locuia într-însul.

Atunci creştinii cei ce locuiau acolo, scîrbindu-se de acea prăznuire urîtă de Dumnezeu şi temîndu-se de groaznica înfricoşare a Antipatului, se ascunseră pe unde puteau şi adunîndu-se în locuri tăinuite făceau slujbele adevăratului Dumnezeu, Domnului nostru Iisus Hristos. Citeşte mai departe…

Απολυτίκιο του Αγ. Νικήτα – 15 ΣΕΠΤΕΜΒΡΙΟΥ

 TROPARUL ŞI VIAŢA SF. NICHITA

 15 septembrie

Pomenirea pătimirii Sfântului Marelui Mucenic Nichita Gotul.

Sfântul Mare Mucenic Nichita era Got (un trib de origine germană, care pentru scriitorii greci este „dincolo de Dunăre”). S-a născut şi a trăit pe malurile Dunării şi a suferit pentru Hristos în anul 372. Credinţa creştină era pe atunci deja larg răspândită prin tot ţinutul goţilor. Sfântul Nichita credea în Hristos şi a acceptat Botezul din partea episcopului got Teofil, care a participat la Primul Sinod Ecumenic (Niceea, 325). Goţii păgâni începură să se opună răspândirii creştinismului, ceea ce a avut drept consecinţă o dezbinare dezastruoasă pentru ambele părţi.

După victoria lui Fritigern, aflat în fruntea unei armate creştine şi învingător împotriva păgânului Atanaric, credinţa creştină a început să se răspândească tot mai mult printre goţi. Episcopul arian Ulfila, care a urmat după episcopul Teofil, a creat un alfabet got şi a tradus în limba gotă multe cărţi preoţeşti. Sfântul Nichita a avut o lucrare puternică printre discipolii săi goţi la răspândirea creştinismului. Prin propriul exemplu şi prin cuvinte pline de duh el a adus pe mulţi păgâni la credinţa creştină.

Totuşi, după înfrângerea sa, Atanaric a făurit din nou planuri să îşi adune forţele, să se întoarcă în patria sa şi să-şi recâştige vechea putere. Întrucât a rămas păgân, el a continuat să îi urască pe creştini şi să îi persecute.

Sfântul Nichita a îndurat multe chinuri din partea regelui got păgân şi a murit după ce a fost aruncat în foc. Trupul său a rămas nevătămat de flăcări şi a fost iluminat cu o minunata strălucire. Noaptea, un prieten al mucenicului, un creştin pe care îl chema Marian, a recuperat trupul Sfântului Nichita şi l-a îngropat în Cilicia. După aceea a fost transferat la Constantinopol. Citeşte mai departe…

Απολυτίκιο Ύψωσις Τιμίου Σταυρού – 14 ΣΕΠΤΕΜΒΡΙΟΥ

TROPARUL ŞI POMENIREA ÎNĂLŢĂRII SFINTEI CRUCI

14 septembrie

Pomenirea înălţării cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci: Înălţarea Sfintei Cruci.

Împărăţind în Roma Maxenţiu, persecutorul (307-312), făcea multă chinuire popoarelor, gonindu-i şi chinuindu-i nu numai pe creştini, dar şi pe păgînii săi ucigîndu-i şi jefuindu-le averile lor. Petrecea cu necurăţie, siluind casele celor de bun neam, şi era tuturor romanilor foarte greu şi urît, pentru acea tiranică, cumplită a lui viaţă şi prea spurcată. Deci, au trimis romanii, în taină, la împăratul Constantin (306-337) care petrecea atunci în Britania cu mama sa, Elena, rugîndu-l pe el să vină şi să-i scape de tiranul acela. Iar Constantin i-a scris mai întîi lui Maxenţiu, sfătuindu-l pe el prieteneşte să înceteze o tiranie ca aceea. Iar el nu numai că nu l-a ascultat pe dînsul şi nu s-a îndreptat, dar şi mai amar s-a făcut. S-a sculat chiar asupra lui Constantin, pe care toată oastea roma-nilor la împărăţie-l alesese, nevrînd ca să-l aibă deopotrivă cu sine la împărăţie. Pentru că Maxenţiu, cu de la sine putere s-a suit în Roma pe scaunul împărătesc, nu cu voinţa poporului; ci numai cu sprijinul cîtorva mai mari, cărora le-a făgăduit multe daruri şi cin-ste. Iar Constantin a fost ales împărat de către toţi cu un glas. Drept aceea, auzind Constantin că Maxenţiu tot neîndreptat petrecea, ba încă şi la alte fapte mai rele se întinde, s-a sculat şi a mers asupra lui cu război. Văzînd însă că puterea oştilor sale nu este de ajuns şi gîndind apoi la farmecele cele rele ale lui Ma-xenţiu, a început a se îndoi, pentru că ştia că Maxenţiu a vărsat mult sînge omenesc la facerea vrăjilor: mulţi băieţi, fete şi femei îngreunate a înjunghiat la jertfele diavolilor, căutînd milostivirea deşerţilor idoli, spre care nădăjduia. Citeşte mai departe…